Omul este o fiinta care ajunge foarte tarziu in viata sa se poata desprinde de parintii sai (sau de cei ce le tin locul). La o durata medie a vietii de 70-80 de ani, abia la 14-15 ani majoritatea copiilor ajung sa fie pusi sa faca o alegere ceva mai mare: liceul. Apoi, spre 20 de ani alegeri mai mari: facultatea, locul de munca. Uneori, chiar in conditii normale, se ajunge ca abia pe la 25 de ani un tanar sau o tanara sa ... "isi ia zborul".

Am vrut sa arat cat de mare e una dintre dependentele cele mai firesti si mai evidente din viata. Pe langa asta exista multe alte forme de dependenta. La nivel social, un sistem precum cel din care acum 15 ani se presupune ca am iesit este un bun exemplu de sistem bazat pe o puternica dependenta.

Se poate spune ca intotdeauna o persoana depinde intr-o masura mai mica sau mai mare de o parte dintre cei din jurul lui si de o parte dintre lucrurile din jurul lui.

Independenta e un posibil ideal al persoanei, puterea de a nu depinde deloc de cei din jur, de cele din jur. E poate in primul rand un ideal al varstei tinere, la care dependentele pot deveni sacaitoare. Dependentele au ca alternativa evidenta independenta. Schimbarea unor dependente constientizate cu altele mai putin evidente poate uneori sa fie efectul acestei dorinte de independenta.

Autonomia este insa, in opinia mea, adevaratul ideal al persoanei. In conditiile imposibilitatii iesirii totale din dependente, o autonomie sanatoasa, in care dependentele sunt cunoscute si asumate (pastrate sub control ?) iar tendinta de independenta este pusa la locul ei, pare a fi ceea ce ii trebuie unei persoane pentru a fi bine integrata si adaptata, multumita de sine si de lume, etc.

E oare asa ? E acest "triunghi" (dependenta, independenta si autonomie) important si relevant pentru dezvoltarea si armonizarea persoanei ?

Desigur, dincolo de autonomie pot fi necesare si alte conditii pentru ca o persoana sa fie bine dezvoltata si adaptata. Am putea discuta de exemplu relatia dintre autonomie si alte aspecte ale dezvoltarii personale.



Acest topic a fost editat de calfa: 11 Apr 2005, 12:38 PM

Dependenta, independenta, autonomie. Si codependenta as adauga. Vrem nu vrem facem parte d-intr-un mozaic complex, d-intr-un sistem care ne guverneaza si a caror reguli trebuie respectate.Este vorba despre societatea in care traim. Sint codependente pe care le acceptam inconstient si normal (natuta) care nu ne sint impuse si sint celelalte codependente care apar si pe care nu le putem evita- relatiile noastre cu cei din jur. Independenta cred ca este un ideal al celor foarte tineri si este sinonim cu ideea de libertate. Timpul rezolva problema odata cu integrarea lor (noastra) intr-o societate in care devenim factori activi.Ei aici cred ca apare AUTONOMIA. In "confruntarea" cu ceilalti, dupa ce am ajuns la maturitate, cand scara noastra de valori este formata, cand ne cultivam eu-l fata de noi si fata de ceilalti.

Daca inteleg bine, autonomia ar fi undeva la jumatatea drumului dinintre dependenta si independenta...
Eu sunt pentru o autonomie mai mare, sa zicem un 80%, ceea ce cred ca e rezonabil in societatea in care traim.

Nu e important, e foarte important! Exact la asta ma gandeam cand am deschis subiectul "Fac totul pentru copii mei". Cred ca una din laturile importante ale educatiei copilului ar trebui sa fie aceea in care sa-l faci sa-si castige increderea in el si sa devina independent. Din pacate, observ cu amaraciune multi parinti care, efectiv refuza sa taie cordonul ombilical, daramite sa-i mai invete pe copii sa devina independenti. Am vazut chiar cazuri de santaj emotional, prin care parintii au adancit dependenta.

Da, cred ca e bine zis, despre co-dependenta. La fel independenta vazuta ca sinonim cu ideea de libertate a tinerilor.

In ce priveste "cata" autonomie, probabil ca in fiecare societate (cultura, comunitate, etc.) se poate vorbi despre un "optim" al deplasarii autonomiei catre independenta, in acel(e) punct(e) care asigura mai multe sanse de "succes" (fiecare societate/cultura/comunitate avand probabil "succesul" definit diferit).

In ce priveste societatea noastra, "succesul tipic" pare intr-adevar puternic bazat de autonomie (spre deosebire de societatea de acum cateva decenii, de exemplu). Desigur, ramane de discutat care este corespondenta intre elementul "succes in societate" si elementul "succes pe plan uman", de exemplu. Dar asta pe un alt subiect.

Subiectul asta "se vrea" mai general (adevarul e ca ma gandeam la el de ceva timp) decat cel, mai practic, mai specializat, al relatiilor parintilor cu copiii. Dar amandoua pot exista, se pot completa, se pot sustine.

Este mult prea subtil pragul intre dependenta si independenta.
Suntem subjugati unui paienjenis de dependente, chair daca nu recunoastem asta intotdeauna.
Suntem dependenti de job, de afectivitatea celor din jurul nostru, de respectul lor, de bani, de cariera, de... multe vazute si nevazute..
Tinem la independenta noastra, nu suportam sa fim constransi, sufocati, ingraditi, controlati..
Se intampla cateodata in viata sa-ti cuceresti cu mare greutate independenta, sa te rupi dureros pentru a fi autonom. Cred ca este mai usor sa devii independent decat sa cazi din nou in plasa dependentei.

Parintii care isi invata copilul sa fie independent si sa se bazeze pe propriile forte vor castiga aprecierea, respectul si dragostea copilului. Parintii care incearca sa faca totul pentru copil in speranta ca vor castiga dragostea si gratitudinea lui, vor produce un copil dependent.Un copil tanjeste dupa independenta si aceasta il ajuta sa devina mai puternic. Nu le facem nici un serviciu copiilor nostri daca avem impresia ca este bine sa facem totul in locul lor. Toti avem nevoie din cand in cand de o mana de ajutor, dar copiii au nevoie de o mana care sa le arata cum sa isi poarte singuri de grija. Sa stiti ca eu aici am gresit.Am fost un parinte care am facut mereu totul dar niciodata nu e tarziu sa te schimbi... asa ca ....omul trebuie sa fie independent in tot ce face

Poate ca nici nu-mi doresc sa ies total din anumite dependente. Chiar si singuratatea poate fi impusa, dar si voita. De ce sa nu recunoastem ca de multe ori ne simtim singuri? Dar si de multe ori chiar dorim sa fim singuri!
Atunci de ce sa nu recunoastem ca de multe ori dorim sa fim dependenti, spre exemplu, de afectivitatea unei persoane din jurul nostru? Sa existe acea persoana la care sa te poti gandi ora de ora, minut de minut, clipa de clipa. Fara sa fie neaparat nevoie s-o vezi! Sa stii doar ca exista...

Recunosc ca personal ma simt dependent de cartile pe care le-am citit si de cele pe care va trebui sa le citesc. Parca se aduna in vrafuri din ce in ce mai umilitoare.

Inchei cu frumoasele versuri:

"Si mi-am oferit inima, larg deschisa,
pamantului grav si suferind, si-adeseori,
in noaptea sfanta, i-am promis ca-l voi iubi,
fara teama, statornic, pana la moarte,
cu intreaga, uriasa, povara a destinului
ce i-a fost harazit,
si ca nu-i voi dispretui nici o taina-
Astfel, m-am legat de el
cu o nemasurata iubire."

HŐLDERLIN
"Moartea lui Empedocle"

euxdobrin

Eu recunosc ca asa e !

Cred ca fiecare dintre noi a dorit la un moment dat sa se desparta de lume , sa plece intr-un loc indepartat in care sa fie numai el si gindurile lui.

Dar aceasta stare este una tranzitorie , si nu dupa mult timp se face simtita necesitatea comunicarii cu ceilalti.(chiar cu cei care pina mai ieri ne scoteau din pepeni )

Omul este dependent de multe , dar afectivitatea este cel mai important dintre ele.

exergy33

Devenim autonomi in momentul in care ne cistigam singuri piinea. Daca ne multumim cu bucatica noastra avem in fata o viata plina de independenta si de autonomie. Daca acceptam sponsorizari din partea altora (parintii, in general) atunci o sa fim mereu dependenti. Ca nimic nu-i gratis pe lumea asta...

Carmelita, ce simplu ar fi sa avem in fata noastra o viata plina de independenta si de autonomie! Chiar daca ajungem sa ne castigam singuri painea. Citeste ce a scris cameron: vom fi atunci dependenti de job, de bani, de cariera. Si are dreptate.[br] Ce rezulta din ce ati scris voi doua? Ca de fapt independenta si autonomia nu le putem atinge! Se aseamana pe undeva cu starea de repaus. Pe care n-o putem atinge niciodata. Chiar daca noi stam pe loc, ne aflam de fapt intr-un repaus relativ. Pentru ca Pamantul se afla intr-o continua miscare de rotatie si de revolutie. La fel si aici. Important pentru mine devine ce compromisuri fac pentru a avea acea "autonomie sanatoasa" de care pomeneste calfa. In care sa-mi cunosc si sa-mi asum dependentele. De fapt cred ca acesta e subiectul de discutie dorit de calfa. Relatia dintre autonomie si alte aspecte ale dezvoltarii aromonioase ale unei persoane.[br][br] Va mai amintiti filmul "Desprinderea" (Taking Off)?. Primul film american realizat de Milos Forman in 1970. Se prezinta raportul dintre parinti si copii intr-o America macinata de razboiul din Vietnam si de contradictii. Desi in film e vorba de o adolescenta ce incearca sa "se rupa" de influenta familiei si sa devina independenta, de fapt regizorul de origine ceha reuseste magistral sa aduca in prim-plan pe parintii tinerei!

Eu nu am copii, dar stiu ca devine din ce in ce mai greu sa reusesti ca parinte sa oferi o independenta si o autonomie copilului, dar in acelasi timp sa-l aperi de "dependente nefaste" gen droguri, anturaje periculoase si altele. Sunt convins ca e greu, foarte greu...

De job nu sint dependenta. Dovada stau concediile mele, cite 2-3 saptamini fara munca si tot nu ma apuca tremurici sau sa zic ca gata, ori imi tai venele longitudinal ori ma intorc la munca. Si daca pierd jobul asta gasesc altul. Si chiar si fara job se poate: fermier... dar si atunci depind de toane meteorologice. Sau si fara agricultura: ma fac hippy si traiesc din mincat ciuperci si alune sau ce-o mai fi consumind aia. Am niste cunoscuti care-s hippy. Isi fac singuri si hainele. Dar devreme ce tot mai intreaba daca-mi place nu stiu ce fusta facuta din frunza de brusture uscata si par de la ultima napirlire a catelului, consider ca nici ei nu-s scutitzi de co-dependenta, le pasa si lor de ce crede lumea. Traiesc din confectionare de arcuri (din alea de tras la tinta) si inchiriaza o casa (?), cabana sau cum s-o fi numind la altii asemenea lor care traiesc in armonie cu mama natura si cu propriul suflet.
Co-dependenta sigur ca n-o putem schimba dar putem schimba unghiul din care or privim, right?