Am indraznit sa abordez acest subiect delicat pentru mine pe un forum care mi-a facut impresia unui nivel calitativ superior de toleranta, seriozitate si inteligenta relativ altor forumuri romanesti.
Concret... Sotia mea se confrunta cu diagnosticul "tulburari schizo-afective bipolare".
In engleza se cheama "Bipolar 1". Se manifesta prin perioade anuale ciclice cu trecere de la depresie puternica pe parcursul lunilor de iarna si crize de expansivitate (extaz, euforie) de scurta durata (zile) in cursul verii, la inceput sau spre toamna. Depresia se manifesta sub diferite forme, trecerea facandu-se brusc dintr-o forma in alta:
a) starea de plans (fara absolut nici un motiv)
b) starea de "leguma"- apatie totala
c) starea de agitatie psihica (ganduri negative gen "cum ar fi sa ma spanzur" sau "nu am nici o valoare")

Faza expansiva se manifesta prin agitatie psihica de alt gen (ideile pozitive "zburda" prin creier, fericire inexplicabila, limbaj foarte rapid, apetit sexual mai mare, chef de joaca sau idei de genul ca ai puteri supranaturale, legate de religie de obicei, mesajele publicitare pot fi interpretate ca fiind personale de la o entitate superioara, ca o revelatie asupra unui adevar ascuns), posibila stare de halucinatii. Pentru cei din jur totul pare a fi "teatru de comedie gratis". Faza expansiva este cea care determina panicarea familiei si nu cea depresiva, care desi este mai grava, trece mai mult neobservata, deoarece bolnavul nu deranjeaza pe nimeni, mai exact nu doreste prezenta nimanui.
Psihiatria nu are un raspuns clar asupra acestei boli. Nu se stie cauza care o determina. Si daca initial se poate crede ca exista o cauza, apoi depresia sau criza nu mai poate fi explicata logic. Se presupune ca se produce o supraexcitare la nivelul neuronilor in faza de expansivitate. De obicei criza apare dupa o noapte nedormita. Se presupune ca se produce un dezechilibru la nivelul chimiei neurotransmitatorilor, fara a se cunoaste cauza. Eu vad partea buna a lucrurilor... nu se stie cauza, deci se poate si vindeca la fel de inexplicabil.
Tratament medicamentos:
-Zyprexa sau Rispolept, medicamente antipsihotice de tip nou (au inlocuit vechile tratamente cu Litiu si Haloperidol, cu efecte secundare foarte grave), care interactioneaza cu serotonina si se comporta ca un filtru. Ce se intampla de fapt? Aceste medicamente formeaza "o ceata" pe creierul pacientului. E adevarat ca se suprima gandurile negative, din perioada de depresie, ca si cele euforice din criza, dar se suprima de fapt si ce e bun in om, puterea de concentrare, imaginatia, memoria, sclipirea inteligentei si restul ce mai ramane, cheful de distractie, de a face dragoste... La asta se mai adauga pofta de mancare neobisnuita care face ca pacientii sa ia in greutate, ceea ce poate duce in final la alte frustrari. Se mai adauga greturi, sensibilizarea ficatului si in cazul sotiei mele si agitatie motorica de nu poti sta locului. Toate aceste efecte secundare dispar cand se suprima medicamentele, dar evident apare pericolul crizei.
Psihiatrii mai adauga la aceste medicamente si un cockteil de alte medicamente. Carbamazepina sau Convulex care sunt de fapt antiepileptice, dar au drept scop sa reduca efectele secundare de paralizie temporara care le pot induce acele antipsihotice "minune". Mai se adauga somnifere sau antidepresive dupa cum e cazul si perioada anului... nu mai intru in amanunte...
Cazul concret: Adela - 31 de ani, (numele real nu e acesta) a facut aceste crize din anul 2000 si pana in 2004, cam una pe an expansiva si lunga perioada de depresie pe timpul iernilor. A inceput se pare cu o criza inainte de venirea anului 2000, in care ea a crezut ca vine Apocalipsa si a inceput sa spuna asta la toti, pana a fost internata la Obregia, ca asa se face cu cine are idei neconventionale.... Pe atunci ea traia cu alt sot, un exemplar egoist, care a considerat ca sotia lui "il face de rusine", el fiind cineva intr-un post important la o banca. Acest sot nu a fost un sprijin pentru ea, ci dimpotriva... si dupa ce a vazut ca "marfa e deteriorata" a parasit-o pentru alta mai buna, neuitand sa ia si tot ce era mai de valoare material... nu intru in amanunte... Eu (am 37 de ani) am cunoscut-o pe Adela in toamna lui 2003, exact cand ea a facut criza cea mai nasoala a ei... eu nu stiam ce e cu ea si am adus-o acasa... apoi am cunoscut OMUL de dincolo de aparente si m-am indragostit de ea. Dupa un an in care ne-am cunoscut mai mult in lumea virtuala, deoarece eu locuiesc in Canada, m-am decis ca ea este sufletul meu pereche si am revenit in Romania si m-am casatorit cu ea. Nu am reusit sa impiedic o noua criza a ei de la distanta, dar am reusit sa o atenuez. Am reusit prin sprijin moral si dragoste sa o fac sa treaca iarna asta printr-o depresie mult mai usoara decat in alti ani si cu acordul unui psihiatru mai omenos (din pacate altii nu inteleg ce rau e sa te tratezi cu acele medicamente), Adela a iesit complet de pe antipsihotice... si-a revenit in mare masura... se simte bine si am speranta si credinta ca in anul 2005 sa nu faca nici o criza. Asta ar duce la atenuarea depresiei de iarna si iesirea din acest cerc vicios in decursul anilor. Din pacate dupa 6 luni care am stat cu ea in Romania, am fost silit din motive care ma depasesc sa ma intorc in Canada. Dar continui sa discut cu ea in fiecare zi in tot timpul meu liber si oricum ea este universul meu de fericire, este sotia mea si fie ca ea va veni aici, ceea ce e putin probabil din alte motive, fie ca eu ma intorc in Romania de tot, intr-un viitor (ceea ce nu ma incanta, dar trebuie sa imi urmez sufletul), oricum vom fi impreuna si vom lupta impreuna cu boala ei.
Aici intervine intrebarea mea. Eu cred ca pot prin dragoste adevarata sa o vindec in decursul anilor. Ce parere aveti? Pot gandurile mele pozitive sa lupte contra chimiei intime a creierului, care oricum e inca o "cutie neagra" pentru psihiatrie?