Ganduri, scrieri, amintiri din viata Almei veti putea citi in cadrul acestui jurnal.

Lectura placuta!

[I][FONT=Times][SIZE=7][COLOR=blue]Soarele patrunde timid printre clipele noastre de singuratate strigand parca nefericirea si uitarea. Departarea ne invaluie prin ceata de napatruns a eternitatii. Dorinta si festin… ne confruntam cu momente de neliniste si uitare care ne striga in liniste : sunteti acolo ? sunteti voi insiva ? nu ati uitati sa traiti oare asa cum v-ati dorit ?
Odata am simtit fericirea trecand grabita pe langa pasii mei grei de neliniste si am intrebat-o : mergi departe de lumea noastra , sau vrei sa ne incerci forta si rezistenta sufletului ? si stii ce mi-a raspuns ? …”eu sunt a tuturor si a nimanui, sunt totul sau nimic “…
Joc de cuvinte intelepte pentru oameni maturi si fara prejudecati…
Fericirea nu poate fi decat in doi si nu o putem masura cu gandul sau cu fapta : ci cu ceva mai presus de noi toti – cu puritatea inimii si a sufletului .
Visele noastre se intrepatrund cu lumina si intunericul, se imbina cu speranta si certitudinea .
Viata e absurd de simpla ; eu sunt constiinta inconstientei tale : gandim la lumi interzise, dar ce bine ne simtim !…sunt o melancolica …scriu uneori poezii, poezii pline de lacrimi adevarate…
Sunt prizoniera filozofiei mele ; a trecut mult timp pana cand ochii mei au reusit sa vada imaginea plina de intelesuri a vietii noastre , care se desfasura nediluata in jurul meu…
Poate universurile noastre nu se misca in acelasi ritm , poate vocile noastre nu se intrepatrund in linistea urmelor pe nisip, poate sufletele noastre nu vibreaza in acelasi timp sau spatiu…
Sunt martora jocurilor de culise ale vietii : sunt eu sau umbra ? sunt eu sau noaptea ? sunt eu sau nemarginirea ? sunt eu sau lumina ? intrebari… la care nu voi stii sa raspund de teama singuratatii …
………..singuratatea este oare rodul imaginatiei mele ?
Viata ma invata regulile jocului : “ stii sa pierzi sau sa castigi , intotdeauna va fi un bun castigat”. Oare ?
Sunt cu certitudine adancimea iubirii LUI , demult insemnata in cartea iubirii si a nemuririi …
Sunt o lacrima din izvorul de nesecat al neputintei…
Sunt inceput si sfarsit de drum , sunt miracol si speranta !
Sunt CEA care crede in bine si rau …
Sunt puterea si implinirea …
Sunt … pur si simplu… EU.

Ce lume incurcata in ganduri contradictorii ! e oare posibil sa ne prefacem ca nu mai exista nimic in jur si sa pasim mandri si neatinsi de orgoliul nostru ? dorinta poate fi vis si nu mereu visele noastre devin realitate ! E nevoie de multa putere si curaj sa uitam, chiar si pentru o clipa , ca totul dispare si ramanem doar noi, cei de altadata, care credeam ca totul e posibil !
In momentul de fata sufletul meu nu are curajul (?) sa priveasca in adancimea ochilor tai si sa spuna : da… Plina de neincredere, plina de mistere nedezlegate, plina de jocuri de lumini si umbre …
Nu mi se pare putin sa simti atat de profound dupa atatia ANI !… Dar ce pot face ?
Asta sunt eu.
Sunt martora jocurilor de culise ale vietii : sunt eu sau umbra mea ?sunt eu sau cea care as dori sa fie ? mai dezinvolta , mai directa, mai darnica cu viata ? nu voi stii sa raspund la aceste intrebari de o teama care ma insoteste permanent !
Viata ma invata regulile jocului : “ stii sa pierzi sau sa castigi, intotdeauna va fi un bun castigat “ . OARE ? Daca sufletul meu nu e convins ca trebuie sa urmeze calea , nu ma pot impotrivi lui.
Este o regula absurda, dar ce sa fac ?
Asa sunt eu.
Este greu sa suporti capriciile unui om de atata vreme ? sigur nu.
Este greu sa fii dornic si raspunsul sa intarzie cu atata rabdare incat sa te scoata din cele mai elementare simtiri ? sigur nu.
Este greu sa nu reusesti sa aduci un om sa vibreze in acelasi ritm cu alt tau, chiar daca simti ca universurile lor ar avea ceva in comun ? sigur nu.
Dar ce sa fac ?
Asta sunt eu.
Incetam uneori sa zambim, sa gandim, sa uitam , sa iubim cu disperarea adolescentului indragostit, sa ne creem o lume plina de dragoste si necuprins… ignoram , dar nu uitam , nu devine realitate … asteptarea din noi este grea si dureroasa …fiecare naste o idée de neatins , deci nu spune nu niciodata, nu pleaca fara sa priveasca macar o data inapoi … la mine, la tine , la noi… frica de necuprins este imensa, ne absoarbe pe toti fara stiinta , dar simtim adierea usoara a gandului care se infiripa in inimile noastre…
Ochii adanci si patrunzatori ne rascolesc trecutul si inimile , ne racoresc gandurile nebunatice , ne aduc in suflet candoarea si puterea de a ne privi semenii …de a ne privi pe noi insine ca intr-un ciob de oglinda sparta care ne aduce intotdeauna ghinion…
Gandurile noastre tresalta la cea mai mica adiere a sinceritatii noastre, pentru ca noi suntem claditi din aceeiasi transparenta a iubirii , din aceeiasi culoare a trupului care se-nfioara de fiecare data cand ne privim, din aceeiasi seva a puritatii si neputintei…
Suntem noi de fiecare data si totusi…mereu altii. Ne privim si totusi gandurile noastre fug aiurea in desertaciune.
Ne spunem cuvinte frumoase si delicate , dar nu stim cu adevarat sa traim la intensitatea gandurilor noastre. Suntem goi si tristi …
Timpul fuge pe langa noi cu repeziciune si neputinta noastra de a-l opri este imensa. Dorim si traim, speram si iubim, atingem si ne imaginam, creem si ne delectam , visam si iar dorim,dar visele noastre nu devin niciodata realitati… cautam ceva ce nu poate fi atins, cautam sufletul pur, cautam esenta mintii si izvorul fericirii .
Oare le vom gasi vreodata ?

Mi-am amintit de ceva tare frumos pentru sufletele noastre ...
Daca ati citit...cred ca suntei mai fericiti cu o secunda de eternitate ...
Cateva ganduri din aceasta minunata carte a sufletelor ...

" Il voi vedea incă o dată / Dincolo de marea de lacrimi.
Ii simt prezenta in intregul meu trup. In mintea mea ii simt chiar atingerea. Ciudat. Golul nu este gol, este plin de eter.
Chiar dacă-ti pare rău, nu lua o atitudine falsă , chiar dacă trebuie sa faci fată pedepsei, nu spune niciodată o minciună.
Ce distanta mare poate fi intre doi oameni, chiar si atunci cand ei merg alaturi !
Ti-am privit frumusetea toată viata mea, totusi ochii mei nu sunt sătui.Mi-am păstrat inima pentru tine pentru milioane de ani si totusi nu este alinată.
Eu caut sufletul tău. Dar el este in trupul tău. O caut pe aceea care nu poate fi atinsă sau vazută, si care este in trupul tău. Incerc să percep spiritul din tine.
Nu trupul poate crea fericire ; mintea este eternul izvor al bucuriei.
Eu sunt cu certitudine adâncimea iubirii lui .
Nu-mi era dor de nimeni, nu doream nimic de la nimeni, ci voiam să mă inteleg doar pe mine, acea parte din mine care nu se extazia si imi frângea inima cu suferinta ei făra nume, in timp ce, in aparentă, eram cu totul prinsa in desfăsurarea fericită a vietii de zi cu zi.
Aerul din jurul nostru pare purificat de izvorul fericirii.
Există oameni cu sufletul plin de muzică si cu mintea plină de poezie.
Eu vreau să-ti ating sufletul, nu trupul…
Lumea in care trăiesc in present este o lume a mintii.
Atâtia ani nu inseamnă nimic… Cât de bătran e pamântul ? Cine stie când s-a născut soarele ?
Lumina inteligentei are o limită , ea nu actioneaza decât dintr-o singura sfera ; dar lumina iubirii este cu mult mai stralucitoare , ea ne arata toate lucrurile in adevarata lor infătisare.
Indata ce lumina aceasta s-a aprins, intreaga lume se umple de iubire…”
Amrita este nectarul nemuririi, băutura zeilor si a oamenilor haraziti să ajungă la zei. "


MAITREYI DEVI
“Dragostea nu moare “

Mi-am amintit de o iubire ... o iubire frumoasa , de care imi e greu sa va povestesc ...
..las doar versurile sa vorbeasca ..cu siguranta veti intelege ...

Albastrul ochilor tai
Se pierde in tremurul trupului meu
Cand atingi Universul…

Negrul parului meu
Te-nfioara in clipele de neliniste
Cand atingi Nemarginirea….

Albul imaculat al iubirii noastre
Ne cuprinde in taina sarutului
Daruindu-ne FERICIREA .
Joc de culori si umbre …joc de sperante….si impliniri depline

In singuratatea acestei ierni
Frunzele au murit….
Lasand pe cerul parca aburit
CEVA….
Din adancimea ochilor MEI
Si albastrul ochilor TAI

Ne-am dorit dragoste,
Ne-am dorit intelegere,
Ne-am dorit intelepciune…
Pur si simplu : NE-am dorit !

Si ochii tai…
Si parul meu…
Si trupurile noastre
Au culorile Iubirii , Nemarginirii si Universului

Mi-am amintit de o zi in care am visat ...asa cum fiecare adolescent visa la varsta lui ..o iubire neimplinita ...acea Iubire pe care am asteptat-o toata viata mea ...inca visez...
Privesc stelele ….stiu sigur ca si tu , acolo departe …faci la fel…pentru ca simtim si traim momente unice poate in viata noastra …am vorbit, am glumit , ne-am impartasit ganduri , bucurii si tristeti, ne-am cunoscut sufletele incet, incet ….. ne-am lasat purtati de suflete , de simtiri, de zambete si de valul acela atat de frumos al ..pasiunii
Nu ne cunoastem si totusi …ne cunoastem fiecare pas pe care il facem unul catre celalalt …fiecare miscare a trupului, fiecare unduire a firului de par …..
Suntem aproape , atat de aproape incat simt mirosul de tigara amestecat cu parfumul fin si …as vrea sa te simt mai aproape , mai aproape …..
Atunci cand cerul este acoperit de nori si nu putem vedea soarele, vom sti ca exista. As vrea sa fie la fel si cu noi doi. Nu ne vom putea, dar vom exista intotdeauna unul pentru celalalt.
Am cunoscut in tine omul pe care poate mi l-am dorit o viata , dar fiecare destin imparte si se imparte ….
Visez…..
Atingerea ta,doar atingerea ta ma poate purta catre simtiri noi,total necunoscute de existenta fiintei mele...si daca ma gandesc la sarutul tau...Dumnezeule...ma face sa ma pierd in toamna tarzie a timpului nostru ce a mai ramas...atat de putin,atat de pretios,mai pretios decat orice lucru cunoscut vreodata pe pamantul asta
E oare dragoste ? e oare ceva atat de profund de simtit de noi in acelasi ritm bataile inimilor noastre ?
Si dragostea noastra ascunsa,dragostea pe care ti-o port , cuvantul tau ametitor,m-au facut sa indragesc viata,sa te asez in inima mea in punctul cel mai inalt,sa nu-mi doresc nimic mai mult pe lume decat fericirea sufletului tau...indiferent care va fi aceea...sa-mi doresc sa te iubesc vesnic,sa-ti cunosc cel mai ascuns gand,cea mai ascunsa dorinta...sa ma pierd din nou in toamna timpului nostru ramas,sa nu gasesc calea inapoi….
…. m-am trezit cu numele tau pe buze si am adormit de fiecare data cu el in gand. Am sperat sa ma ridic in ochii tai si ca intr-o buna zi iti voi putea spune cuvinte dulci,dar totul se dovedeste a fi un vis frumos …va fi oare realitate ? nu stiu….nu stim ….stiu doar ca esti o stea pe care mi-o doream in viata mea , un vis care as vrea sa nu se sfarseasca niciodata !

O stea din cerul mare.... acea... ce nu se vede
Sunt sigura !...e acolo.... dar nimeni nu ma crede
Cred c-o iubesc ! .. se poate ..!?... sa simt asta acum?
Sau e o luminita........ pentru un suflet bun?
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti da nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
As vrea sa fi mereu langa mine dar stiu ca nu se poate...as vrea sa te sarut dar stiu ca nu se poate...acum, pot doar sa visez la tine...
Oare …te iubesc ?

Trairi

Ti-am simtit resipratia atat de aproape
Incat m-am infiorat la tremurul
Mainilor tale stinghere.
Ti-am mirosit floarea sufletului
Si am simtit ca renasc din cenusa
In care imi cautam nepasarea.
Erai atat de fraged si de verde
Incat mi-a fost teama sa nu te frang
In durerea imbratisarilor mele
Neputincioase.
Ti-am simtit sarutul umed
Pe buzele inghetate de spaima
Tacerilor din trecut.
Azi am simtit ca ai fost langa mine
Cu soare si lacrimi fierbinti
Cu vise si priviri de profet
Care prevestesc DESTINUL.
Erai tu si numai tu acolo
In culorile curcubeului pictat
Pe cerul inlacrimat de povesti
Cu vieti de mult apuse.
Am plutit in valul sperantei
Pentru “o clipa” doar
Si ai disparut ca o naluca
In visul amintirilor de vara.
Inca te mai caut si sper
Ca intr-o zi vei ramane vesnic in
valurile marii atat de albastre
Ale trairilor noastre .

nu vreau sa intristez pe nimeni ...

...continuarea unei Iubiri ...neintelese

Ma uit pe cer …gasesc steaua noastra …te strig ….vii alergand …ma iei in brate si ….e asa cald si bine acolo….te simt atat de plin de iubire , o iubire inca nedescoperita , dar atat de patimasa …te simt si mi-e greu sa plec …ce am facut ? am gresit cu ceva ? ..ma gandesc bine ….sunt fericita si imi vine sa cant …oare fac bine ? nu vreau sa ranesc pe nimeni ….ma gandesc la tine si plang ….de ce esti atat de departe si totusi esti in sufletul meu ? …sunt lacrimi de bucurie , lacrimi ce ard pe obrazul meu …oare le simti ?
….privesc cerul ….e plin de stelele noastre ..ele sunt pretutindeni in jurul nostru ca niste mici luminite care ne arata calea …daca nu ar fi ele , ar fi intuneric …dar cred ca si prin intuneric ne-am putea gasi ….mirosul parfumului meu te atrage enigmatic …ma gasesti printre mii si mii de stele ….ma adulmeci si ma prinzi de mana usor , dar ma tii atat de strans …..nu voi pleca ! pentru ca te-am gasit aici , printre aceleasi stele , plin de mister si atata lumina in suflet, tinuta acolo de atat timp in loc sa o lasi sa daruiasca stralucire si daruire ….
Mi-as dori sa pot prinde o stea si sa ti-o daruiesc …..sa iti lumineze noptile cand te simti singur, sa iti mangaie parul cand vrei sa fii alintat , sa te sarute lacom cand iti doresti mierea buzelor mele ….
Unde suntem ? unde esti ? ma intrebam azi cum ar fi sa te apari in fata mea brusc si sa imi spui : eu sunt nebunul acela de pe norisorul alb , acel nebun indragostit de tine , iubita mea !
Cred ca nu mi-ar mai pasa de nimic si as fugi cu tine departe de lumea dezlantuita de rautate si invidie , de lumea ramasa fara sentimente si dragoste …
Ce spun ? e nebunie ? e destin ? unde suntem fiecare ? in alt loc decat am fi trebuit sa fim si atunci imi vine sa strig de ciuda …de ce ?

In fiecare dimineata
Traiesc clipa sarutului tau
A iubirii noastre pierdute
Pe o plaja pustie, uitata de lume….
Acolo mi-as dori sa fim …singuri cu poezia si iubirea la care am tanjit de atata amar de vreme …vei veni pe plaja noastra pustie ?

Chinuitoare aceasta intrebare care ma mistuie si pe mine ….vom avea secunda noastra ? …. vom avea „clipa” noastra , numai a noastra ? clipa aceea in care simti ca esti doar tu cu ea in secunda aceea unica din univers ….ceea ce ti-ai dorit poate o viata si acum se implineste ?
……..privesc stelele si te gasesc acolo ….ma astepti si ma saruti …cu mult dor …iti simt buzele fierbinti de iubire ….mi-e atat de bine cu tine , iubire !
de ce m-ai gasit ? de ce te-am gasit ?

Mi-e dor de pustiu si de clipa din tine
mi-e dor sa te am din nou langa mine
mi-e sete de tine , de dorul ce pleaca
mi-e rau si mi-e bine de tot si de toate.

Mi-e dor de o mana ce-mi mangaie chipul
si parul si trupul in ritmuri nebune
mi-e dor de acea nebunie din tine
ce simt ca tot pleaca si tot nu mai vine..
mi-e dor de o stea ce straluce in noapte
mi-e dor de un inger ce-mi era aproape

Tu simti oare dorul ce-mi naruie simtul
Tu simti oare valul ce-mi chinuie trupul ?
Aici esti mereu si tot mai departe
Mi-e dor sa te simt iar si iar intr-o noapte.

As vrea sa te am din nou pe vecie
Sa stiu ca nu esti doar un vis ce invie
Mi-e dor de pustiu si de clipa din tine
mi-e dor sa te am de-a pururi in mine.

Mi-e dor …..de iubirea din tine ….

Iubire stranie

Iubesc floarea ce aduce mangaierea
chipului trist din oglinda sparta
Iubesc golul din inimi ce poate
fi atat de plin de umbre…
Iubesc gandul si soapta
Ca maine vom fi mai buni
Cu o clipa macar
Pentru a ne regasi pasii
pierduti in oceanul de vise .

Am fost calator prin oglinda
Timpului deja irosit
Si am strigat nepasarea din voi
Suflete pline de dor !
Am simtit furtuna si m-am adapostit
La umbra unei scoici
Care isi canta iubirea.
Am pasit pe nisipul inca
Palid de umbra pasilor tai
Si am cautat spuma marilor
Incercate de patima !

Iubesc dorul din tine si acordul
acelui pian uitat pe plaja pustie
Unde si pescarusii au fugit
Lasand in urma lor …
Puterea dragostei noastre .
Iubesc marea …si soarele palid
Iubesc gandul si soapta
Nebuniei din noi
Iubesc tot ce aduce
In stralucirea ochilor tai
Suspinul si dorinta din ei.
Iubesc…

da....asa ai ras probabil de iubirea mea ...iar eu am suferit atat de mult ...nu vreau sa imi amintesc acele clipe de tacere imensa in care eu sufeream si tu taceai ...

Durerea e pretutindeni… si nicaieri.
Speranta e in noi , dar ne temem de moarte …
Suntem oameni si totusi nu suntem umani…
Suntem noi.. si totusi nu ne regasim linistea …
Suntem strigate in noapte de deznadejde si suspin…
Suntem umbre adanci pe peretii goi de iluzii…
Suntem ochii mintii intunecate de durere…
Strigatul e tacere…
Tacerea e speranta…
Speranta e durere…
Durerea e in noi …iar noi nu mai suntem NIMIC .

Jocul de lumini si umbre al trecutului ne joaca de cele mai multe ori feste…nu vreau sa retraiesc clipe de care nu-mi amintesc foarte clar…suntem maturi si stim ce vrem…OARE ? ne dorim infiorator de mult sa fim perfecti, dar ne tradeaza copilaria din noi.
…ne tradeaza sufletul nostru care tajeste dupa nebunie, dupa dragoste, dupa libertate…
Lumina sufletelor noastre isi doreste un strop de transparenta pentru a putea vedea trairi si regasiri din vremuri de demult… lumina ochilor nostri ne tradeaza cu inocenta Dragostea si suferinta… e aceeiasi care ne lumineaza chipurile obosite de cautare si dorinta…
Suntem facuti din trupul pamantului, din chipul de nepatruns al sferelor ceresti, iar lumina din ochii nostri ne tradeaza existenta…
Suntem fiii acelor trairi intense, launtrice , de care ne e intotdeauna teama .
Ne e teama de nesansa, ne e teama de necunoscut, ne e teama de noi insine…
Nu ne cunoastem indeajuns trairile si pornirile ,si mergem mereu in umbra trecutului chiar daca nu ne place . Lacrimile care ni se scurg pe obrajii fierbinti topesc intr-o clipa dorinta ascunsa ca ne vom mai intoarce candva la momentul de inceput al existentei noastre…
Traim prin necunoscut, prin carari de stele si vise, dar ne dam seama mult prea tarziu de ce am pierdut…
…vom putea regasi momentul ? … vom putea retrai clipa ? sigur e foarte greu ….
Pentru noi toti greseala de atunci devine speranta pentru acum… nu e oare prea tarziu ? nu e oare prea mult ? dorinta si desertaciune e totul … uitare si speranta … sufletul tanjeste dupa o clipa de liniste , dupa o unda de singuratate …suntem uneori singuri , dar totusi inconjurati de suflete care ne inteleg gandurile …inima noastra tanjeste dupa singuratate…dupa vraja si mister …dupa dorinta si impacare…
De multe ori traim cu amintirile trecutului , retraim clipe de mister si ne dorim sa fie adevar ; dimensiunea timpului e alta , dar oare ne putem invinge temerile pentru a fi NOI chiar si pentru cateva momente care pot parea eternitate… sa schimbam cursul vietii?! Nu. Nu putem si nu vrem sa devenim personajele negative ale romanelor de mult scrise …Soarta a trecut in cartea vietii capitol cu capitol toate evenimentele care trebuiau sa se intample. Si s-au intamplat asa cum prevazusem fiecare…
Daca am fi trait in alt timp cu siguranta ca am fi fost condamnati la destin si resemnare, la minciuna si dezamagire…in vremurile de acum este si mai greu: ne frangem cu greu aripile dormice de zbor spre cunoastere si dorinta , spre acel ceva pe care nu l-am avut (POATE) niciodata ! sufletul nostru e de cele mai multe ori plin de amaraciune si nu stie sa gaseasca calea spre libertatea de a allege …
De a allege CE - CUM – CAND – UNDE - CU CINE ….. DE CE ….de a trai prin miresmele dulci ale adolescentei noastre, in timpul acela care a stat o clipa nemiscat pentru a ne face NOUA loc sa traim, sa iubim, sa speram, sa dorim, sa fugim, sa uitam…
« Lumina inteligentei are o limită , ea nu actioneaza decât dintr-o singura sfera ; dar lumina iubirii este cu mult mai stralucitoare , ea ne arata toate lucrurile in adevarata lor infătisare…..Indata ce lumina aceasta s-a aprins, intreaga lume se umple de iubire… »
Privita din perspectiva afectivitatii, viata se contureaza prin trairile sufletului, prin implinirea sentimentelor profunde , prin realitatea obiectiva a lumii sufletului.
Sentiment, judecata, manie ura, dragoste, iubire, destin… le implinim prin forta sufletului, mai puternica decat cea a trupului…

Timpul s-a oprit o clipa pentru a regasi orele pierdute.
S-a strecurat in sufletele noastre pline de suspine
Si s-a preschimbat in Dorinta si Destine.
In singuratatea acestei veri,
Frunzele au murit….
lasand pe cerul parca aburit
Ceva…
Din adancimea ochilor mei.
Ploile calde ne lasa pe obrazul fierbinte
Lacrimi neintelese si tulburi…

Te privesc ….ai ochi atat de frumosi ! mi-ar place sa ma cufund in adancimea lor si sa uit de mine ….
Stiu …vei spune ca sunt « nebuna » …..sau poate ca nu mai sunt eu …nu …de cand te-am cunoscut pe tine sunt alta ….cu tine am invatat sa sper , cu tine am invatat sa zbor , cu tine am invatat sa iubesc ….sa te iubesc pe tine ….
Cu mine ai cunoscut poezia si impreuna am pasit acolo sus …iti amintesi ?
Cu mine ai facut primii pasi si ….ne-am inaltat acolo , in lumea celor care nu cuvanta …
Privind stelele …te-am gasit pe tine ….
Privind cum ninge, mi-ai scris numele pe geamul aburit si apoi l-ai sarutat cu buzele atat de dornice …..
Unde s-a dus clipa ?
Unde a fugit secunda ?
………….
Plang …ascult valurile ce mi le-ai trimis ….te caut pe nisipul umed ….iti adulmec pasii ….ascult pescarusii care ne cauta ….te caut …..ajuta-ma sa te gasec ….simt ca ma voi pierde in lacrimi de durere ….
Auzi cum ne striga IUBIREA ?
Te rog ascult-o …..ne cheama …..e atat de aproape …

hmmmm...si acum imi amintesc ziua aceea in care mi-ai spus ...

s-a stins o stea din cerul meu
s-a stins lumina ei
un zambet trist si gol a mai ramas .
doar eu si zeii plang in urma ei
a mai ramas doar locul…din care…
m-ai risipit in gheturi de tacere
m-ai inecat in lacrimile amare
m-ai aruncat in vise amagitoare
mi-ai dus speranta in ierni infioratoare .....

Poate nu am stiut sa cred..sa inteleg...sa daruiesc ...

Oarecum mi se pare ciudat sa intervin printre ganduri ce nu sunt ale mele... mi-a placut ceea ce ai scris pana acum. Sunt cuvinte din suflet si se cunoaste. O dedicatie pentru tine Yanni- To the One Who Knows Tumultul vietii ne face uneori sa uitam....sa uitam..dar sufletul tot stie, pentru ca inima inca stie.
Bine ai venit la han!

Acest topic a fost editat de fargakos: 10 Apr 2005, 11:01 AM

Iti multumesc fargakos ...si pentru dedicatie , dar si pentru faptul ca ai incercat sa intelegi cate ceva din "nelinistile sufletului meu ...viata e unori atat de simpla si totusi atat de complicata ! poate si datorita noua, oamenilor, care stim sa o traim mai complicat decat este de fapt !
Dar...nu totul curge atta de lin, nu ?
Uitarea ...nu ...nu cred ca putem uita momentele care ne-au marcat intr-un fel sau altul existenta ..nici pe cele minore nu le putem uita uneori...dar incercam doar sa ne detasam de ele ...cu taote ca ele revin iar...si iar...si iar...
Iti multumesc pentru intelegere .

o zi de decembrie ...trista ca multe altele ...
" Unde sunteti voi, ceturi crude si amagitoare, de nu va rasturnati inca pe o minte impaienjenita ?
In voi as vrea sa-mi sfasii amarul si sa imi ascund o spaima mai vasta ca amurgul plutirii voastre !
In freamatele de singuratate, esti napadit de senzatia de a fi plamadit din alta substanta decît lumea. Si oricîte întîmpinari abstracte ai gasi izolarii tale, practic nu poti trece peste un dureros ireductibil. Oamenii par victime ale unei erori cu neputinta de împartasit, iar firea — un gol menit pasiunii tale de ratacire. Ce s a mårit în tine, de nu mai încapi în fiinta?
Vesnicia-i prea mica pentru un suflet nebun … »

Chiar daca ai simtit un gol …sper sa il umpli cu zambetul unei fetite !
Fotografiei pe care ti-am trimis-o …cred ca i s-ar potrivi ca motto :
"Sînt priviri feminine care au ceva din perfectiunea trista a unui sonet.."

Un inger

M-am asezat pe nisipul
Fierbinte
De sarutul lacrimilor tale …
Am atins nemarginirea
Cu gandul
Si m-am transformat
In valuri …si stele …si astre …
Pentru a fi …
pentru o clipa de eternitate
Ingerul tau .

De cate ori ma regasesc prin ceata deasa
incerc sa aprind directia propriei singuratati .
Suspendarea ma transforma in irealitate si imi
sugereaza un decor de stele albe.

Daca din tot ce as atinge as tranforma in lumina
as imprumuta culoarea sa privesc placerea
Si as da avant ratacirilor din ochii umezi de iubire
invadand un delir voluptos de nostalgie.

Daca as putea sa destram timpul in ondulatii
as gasi piatra de hotar a luciditatii
Si mi-as dori sa contopesc existenta intr-o confuzie
melodica cu un gust amar de muzica si viata.

Ce zori imi vor aduce in suflet incantarea
scaldata in lumina nocturna a dragostei ?
Poate...
Nobletea de a reda sufletului mangaierea clipei
de ieri si de azi in unde invizibile de vraja .

flori gemene in prag de primavara ....

[URL=]My Webpage[/URL]

Clipe dense si reci se strecoara in sufletul
Golit de sinceritate…
Departarea ne ascunde eternitatea din noi
Si ne duce departe…
Suntem aceiasi necredinciosi care trec spasiti
Pragul eternitatii…
Plangem in sufletele noastre si lacrimi amare
Coboara pe trupurile dezgolite
De tacere…
Plangem in inimile noastre pentru a resimti
Un adevar de mult asteptat.
Plangem mereu si nimeni nu ne ia in seama
Pentru ca lacrimile noastre nu sunt
Decat…un adevar nerecunoscut de nimeni…




Acest topic a fost editat de Alma: 12 Apr 2005, 09:54 PM

Tacerea vorbeste prin mine si pentru mine… suntem ingeri si demoni in stigatul de necuprins al universului…ne contopim in tumultul vietii si speram sa reinviem intr-o lume necontrolabila, intr-o lume care sa nu ne stapaneasca mintile si trupurile…
Nu ne putem misca prin lumea nesatula de prostie si nedreptate decat cu miinile murdare de neputinta si desfrau… suntem sortiti la incercari dramatice ale vietii …
N-avem curaj si nu stim sa reactionam la binele altora…intelepciunea e departe de noi si de lumea cunoasterii depline.
Prin intermediul sufletului capatam profunzimea si forta necesara pentru a merge mai departe , pe un drum pe care-l dorim plin de frumos…der el e plin de contradictii pe care nu le putem invinge decat prin puritate si iubire…
Se spune ca “ iubirea este forta care uneste la un loc acele lucruri care prin natura lor sunt contrare” . CAT DE ADEVARAT ESTE !
Privita din perspectiva afectivitatii, viata se contureaza prin trairile sufletului, prin implinirea sentimentelor profunde , prin realitatea obiectiva a lumii sufletului.
Sentiment, judecata, manie ura, dragoste, iubire, destin… le implinim prin forta sufletului, mai puternica decat cea a trupului…
Trebuie sa luptam pentru ca iubirea, compasiunea, curajul, iubirea, sa infrunte si sa invinga frica , mania, ura, emotiile…

In orasul acesta pustiu si stingher
In orasul unde totul se naruie,
Exista un strop de iubire in noi,
Existi si tu. Exist si eu.
In orasul acesta pustiit de iubire ,
Exista oameni buni si rai,
Exista un strop de iubire in noi,
Existi si tu. Exist si eu.
Inimi salbatice strabat orasul
Intr-un joc de copii imaturi,
Purtand pe umeri povara
Unor intelepti si oameni maturi.
Zbor de fluturi albi
Deasupra orasului nostru,
In trupuri de flori obosite,
De lacrimi si ganduri sihastre…
Exista un suflet in ceruri
Pe care-l rostim cu pacat,
Exista in inima noastra,
Dar il uitam imediat…
In orasul acesta pustiit de dragoste ,
Exista si oameni care iubesc,
Exista si flori, si dorinta , si cantec,
Dar ce pacat ca totul e omenesc !

alte amintiri ce imi rascolesc sufletul ....

…..am privit toata noaptea in gol ….nu vedeam decat plaja noastra si pescarusii …..
dupa ce am fost putin “plecata” in alta lume ( poate ar fi fost mai bine sa nu ma mai trezesc ) ….am revenit cu aceleasi lacrimi fierbinti care te chemau , dar pe care tu deja nu le mai simti pe obrajii tai inghetati ….te-am chemat toata noaptea , te-am strigat ca o nebuna…..
stii ? e prima oara cand scriu zeci si zeci de randuri unui barbat …iar lacrimile mele nu mai dor acolo unde le trimit ….
Te astept in zadar …stiu ca nu te vei mai intoarce …..esti mai puternic decat imi imaginam …..eu nu as fi putut sa renunt la tine atat de usor …..te iubesc mai mult decat orice pe lume si …..stiu ca nu mai crezi in nimic …..
Ma doare tacerea ta …ma dor lacrimile tale inghetate , ma doare sufletul , ma doare visul ….ma doare iubirea ce nu o pot parasi …..nu suntem DOI ….suntem noi si ingerasul , ….te voi astepta mereu , iar si iar ….
Nu pot pleca , nu pot fugi cand te iubesc atat de mult ….oare m-ai crezut vreodata ? oare ai crezut « macar in clipa nostra « in mine ?
De ce m-ai parasit dupa noaptea noastra petrecuta cu mere coapte si scortisoara ? de ce m-ai lasat sa « cad » din visul acesta ?
………………..
Mi-ai promis candva ..ca …si atunci cand nu vom avea timp …tot vom spunea « ceva » sa stim ca suntem bine sau suntem inca « aici » …..tu ai fugit si ai luat cu tine sufletul meu , ai luat cu tine puterea mea , stralucirea ochilor mei …..ai luat TOTUL ….
Am ramas singura Radu …..te simti mai bine acum ?
Tu …taci…
Eu ….TE IUBESC ….

alte soapte .... Soapte

Am soptit Iubirii lacrimi de dor
gasind fericirea pe-un nor trecator
Am gasit gheata din inima ta
soptind atat de pustiu :Singuratatea .

Am soptit Noptii stele de foc
incercuind de durere dor si noroc
Am gasit focul ce arde mocnit
in ochi de copil framantat , pustiit ….

Am soptit Soarelui culori mii si mii
am gasit curcubeul in zori parasit
Am stiut ca erai pe un drum fara-ntors
cu inima stransa intr-un timp

Am soptit Florilor puritatea din noi
si dorului tau printre mii de fiori
Am sperat sa te-aduc pe-un zambet de nor
dar visul plecase departe in zori .

..doar marea ne mai stie suspinul...

E inceput de primavara ...soarele isi face timid aparitia , dar simtim in suflete si trupurile obosite de atata ger caldura florilor si a primilor ghiocei ...simtim ca suntem mai usori, ca putem sa ne inaltam catre lumina si catre speranta...
Pentru fiecare dintre noi primavara vine cu cate o culoare de prospetime …ai trimis catre ingerasi « o vorba buna, aparte, cuminte, sclipicioasa si calma. » …stiu ca la multi dintre noi culorile au alte intelesuri ..au frumusete si puritate , au acea sinceritate pe care cu greu o mai regasim …florile tale sunt minunate ..iar stropul de primavara imi aduce bucuria amintirilor de iulie …
« Tu, parsiva unealta
a urmatoarei explozii
de vise sangerande ,
esti femeie ,
...cea a visurilor mele!... «
fie ca primavara aceasta sa va aduca o explozie de Iubire si de implinire !
Un ingeras uitat intr-un colt de lume tine aripa mereu deschisa spre sufletul vostru...nu incetati sa iubiti, sa sperati, sa va inaltati spre lumina !
Azi...am mai intalnit oameni adevarati in drumul meu ...

....În nimicnicia mea, crezut-am, o, Doamne,
că spinul e floare, şlefuit ametist.
Vară făcui din pustiile toamne,
Jerbă-lumină din cântecul trist.
Dar spinul îmi sfâşie carnea bolnavă
şi toamna îmi plânge, în hohot amar,
şi timp nu mai am, pe-a Versului navă,
nu-i loc, pentru mine, e totu-n zadar.
Nimicnicia e-a mea, ceas după ceas,
şi spinul, şi toamna, şi cântecul trist.
Corabia pleacă, pe ţărm am rămas,
în braţe cu flori, cu flori de-ametist....

o alta zi din viata mea ...din gandul meu ...din suflete pustii....

Timpul este prea crud si hain
Cu vise si doruri fierbinti
Cu oameni si copii maturi
Cu flori , ploi si dorinti ….
De ce oare nu simti ?
Lacrimi dulci
Zambete amare
Si clipe de-o viata atat de rare ….
Treci dureros de repede
Prin viata noastra de chin
Suferim si murim ….murim incet
Si « clipa « aceea promisa
E doar in oglinda de vise .





Acest topic a fost editat de Alma: 13 Apr 2005, 01:40 PM

Povestea unei frunze

Am iesit in toamna aceasta tarzie intr-un parc din apropierea orasului inca adormit la ora aceea …am iesit sa respir un aer de frunze cazute lacrimand la pamantul inca dornic de ploi …de ploile din sufletele noastre obosite de puterea viselor …
Am iesit din cotidianul acesta incert si am pasit timida printre culorile toamnei , prinzandu-mi in par pastelul si culoarea aurului din copacii inca nedesfrunziti …
Am privit cerul ce mi-a daruit din lumina razelor sale …am privit lumina si am simtit ca ma inalt spre puritatea sufletului pierdut candva demult…in tumultul simtirilor de indragostit .
Am ridicat de la pamant o frunza si am privit-o in « ochii » lacrimand de durerea neputiintei …..am simtit ca ceva se rupe din mine ….era atat de fragila …atat de singura ….am mangaiat-o si i-am spus cat de mult ii inteleg suspinul ca nu mai este acolo sus …dar i-am promis ca o voi pastra in suflet si o voi trimite cu prima adiere de vant catre lumea ei …catre copacul care a zamislit-o ….
Parca mi-a zambit fericita ….se poate oare ca frunza aceea de un galben imaculat sa imi fi inteles suspinul ? sa fi inteles ca vibrez alaturi de ea la durerea ce ii copleseste naturaletea si varsta care apune putin cate putin ?
Am luat-o in mana mea calda si i-am raspuns cu tandretea sufletului …m-am plimbat pe aleile parcului pustiu de suflete , dar plin de frunze triste , care alcatuiau un covor de natura inca « vie « ….daca as fi putut , le-as fi luat pe toate , sa le pot mangaia si sa le pot oferi protectia singuratatii sufletului meu ….am pasit printre ele …de teama sa nu le calc ….si le-am promis ca voi reveni ….sa le spun si povestea mea …
Jocul de culori si umbre ale toamnei mi-a remintit de toamna in care m-am indragostit pentru prima data …multe frunze daruindu-si culorile in urma pasilor nostri de indragostiti …numai ca acum a fost putin altfel …amintirile m-au facut sa retraiesc clipe demult trecute in albumul amintirilor ….singuratatea m-a facut sa simt mai mult frumusetea naturii , inaltimea copacilor ce imi daruiau frumusetea coroanelor multicolore , iar frunzele ….plangeau odata cu mine pierderea sperantei de a mai iubi cu adevarat !
Am simtit atunci ca povestea acelei frunze seamana atat de mult cu povestea mea ….cu speranta ca si eu poate …intr-o zi …ma voi inalta cu adierea vantului de toamna spre copacul acela care imi va darui seva eternitatii !

P.S. Povestea de mai sus a fost scrisa in toamna anului 2004 ....ce mult a trecut de atunci !
pasi...lacrimi...suferinte ...totul pentru Viata !

..............din cartea femeii :

" Vi s-a intamplat vreodata sa mergeti pe strada ingrijorate, analizandu-va problemele, planificandu-va activitatile de peste zi? Si cand, la un moment dat, ridicati ochii, vedeti o femeie surazatoare si, aproape instantaneu, ii intoarceti spontan zambetul. Intr-o fractiune de secunda ati uitat toate necazurile, v-ati indreptat spatele si mergand in continuare va dati seama ca toate problemele se vor rezolva. Un zambet pur are o putere miraculoasa. Daca zambiti cuiva, il puteti ajuta pe acel om sa se impace cu el insusi.
Cand zambiti plantelor, ele va simt dragostea si cresc armonios.
Un zambet adevarat este un semn de dragoste, o emisie spontana de energie cu un efect tonic, de insanatosire. Este asemenea muzicii armonioase. O femeie care nu zambeste este ca o chitara la care nu se canta: sta intr-un colt, incepe sa se deformeze, se dezacordeaza si treptat se va distruge. Femeia care nu zambeste nu-si dezvolta capacitatea de a primi si darui dragoste. Figura ei intunecata si abordarea prea serioasa a vietii este de multe ori asociata cu diferite afectiuni, in timp ce viata ei sufleteasca se va stinge lent din lipsa de dragoste.
Dimpotriva, chitara mentinuta mereu noua prin exersare, are coardele schimbate regulat si este acordata. O chitara iubita si ingrijita aduce viata si lumina cantaretului si de multe ori ii supravietuieste. La fel, femeia care zambeste aduce bucurie in sufletul oamenilor si duce ea insasi o viata sanatoasa si fericita. De ea ne aducem aminte cu drag, mult timp chiar dupa ce nu mai este langa noi.

O femeie superioara este stapana pe sine, fata teama, netulburata, vesela, amabila si plina de bunavointa in orice situatie s-ar afla. O astfel de femeie va fi din ce in ce mai fericita si entuziasta indiferent care ar fi dificultatile vietii. Infatisarea sa, vocea, comportarea, umorul binefacator si chiar observatiile sale este bine sa ii ajute pe cei care o inconjoara.
Fiecare din cuvintele si gesturile unei femei trebuie sa exprime fericire, entuziasm, veselie afectiune si recunostinta precum cantecul pasarilor si frumusetea florilor exprima armonia si bucuria de a exista. Soarele, stelele, muntii, apele si florile participa cel mai adesea nebanuit la armonia vietii noastre. Cum am putea trai in mijlocul lor fara a fi pline de dragoste, veselie si fericite? Atitudinea noastra ar trebui sa fie cea a unui copil plin de candoare care primeste un dardivin. Daca nu integram tot ceea ce ne inconjoara in aceasta maniera transfiguratoare, inseamna ca suntem departe de conditia unei sanatati perfecte. Brancusi spunea ca, atunci cand incetam sa avem aceasta stare de copil, am murit de mult.

Trebuie sa admiri sincer si sa iubesti cu forta toate fiintele care merita iubirea ta, toate lucrurile, firul de iarca, picatura de apa, grauntele de nisip, tot misterul vietii. Daca nu esti intotdeauna optimista, plina de veselie, in nu cointeaza ce circumstante, te vei asemana cu un orb care nu poate vedea niciodata bucuria si minunile acestei lumi. Daca vei avea mereu ceva de reprosat, este mai bine sa ramai singura in camera ta si sa urmaresti sa-ti sublimezi resentimentele, inainte sa apari printre oameni. Intalnim foarte rar femei agreabile, vesele si binevoitoare, caci majoritatea fiintelor umane sunt bolnave. Adeseori ele nu stiu cum se poate atinge starea de armonie, de aceea nu trebuie sa le judecam gresit.
Avand permanent constiinta organizarii echilibrate a acestui Univers, vom deveni destul de repede fiinte pline de bucurie si recunostinta si nu vom pierde nici o ocazie de a manifesta in noi si in jurul nostru aceasta. Trebuie sa daruim cat mai adesea placere, fericire, veselie si incantare. Sa zambim, sa spunem cu o voce cat mai agreabila, in cuvinte simple “multumesc”, cat de des este necesar. Nu pierdem nimic procedand astfel pentru ca vom fi fericite si ii vom face fericiti si pe cei din jurul nostru.

Vom deveni astfel copii puri ai acestui infinit univers care prin noi, femeile, anima, iubeste si renaste. Daca vom intelege si vom gandi mereu astfel, totul va veni spre noi din abundenta. Daca vom crede, inchistate, ca ne vom pierde bunurile materiale ajutandu-I pe ceilalti, vom trai o stare de tensiune, de boala si nefericire. Orbirea mentala si spirituala este mult mai periculoasa decat orbirea fizica. Daca ne este mai mereu teama sa nu fin deposedate de bunurile noastre
efemere, suntem de fapt victimele uitarii, caci am pierdut din vedere originea reala a vietii noastre. Darul este un act de libertate si sacrificiu, o expresie a necunostintei infinite si a intelegerii eliberate de toate prejudecatile.
Multe femei, chiar daca recunosc diferentele dintre oamenii veseli si cei posaci, desi asociaza fericirea cu sanatatea si tristetea cu boala, nu recunosc puterea zambetului si nu-I inteleg virtutile. De fapt, ele nu zambesc propriei fiinte! Zambind prietenilor, celor iubiti, cum n-am invatat sa ne zambim noua insine? In China antica, taoistii invatau ca un zambet interior permanent, un zambet catre noi insine asigura sanatatea, fericirea si longevitatea. A zambi propriei fiinte este ca si cum va invaluiti cu dragoste si va deveniti cea mai buna prietena. A trai zambind interior inseamna a trai in armonie cu voi insiva, inseamna ca traiti intr-o deplina acceptare a corpului, mintii, sufletului propriu, a fiintei dvs.

Toate lucrurile si fenomenele din aceasta lume sunt aspecte iluzorii, caci nu exista nimic in afara Principiului Unic care este DUMNEZEU. Este imposibil sa fii o persoana care sa fie pe deplin convinsa de aceste aspecte fara sa devii tu insuti puternica si foarte fericita. Urmareste sa fii din ce in ce mai fericita, radiind mereu lumina spirituala si fericire, bucurie, candoare si spontaneitate lumii intregi.
Sa nu te indoiesti niciodata de posibilitatile tale infinite si sa poti transforma chiar si nefericirea, atat a ta, cat si a celorlalti, in fericire si armonie.
Un zambet pur are o putere miraculoasa . "

ZAMBITI FEMEI ! Prin zambetul nostru vom aduce POATE mai multa bucurie in sufletul celor care ne IUBESC SI ne DORESC !

What I got to do to make you love me?
What I got to do to make you care?
What do I do when lightning strikes me?
And I wake to find that you're not there?
What I got to do to make you want me?
What I got to do to be heard?
What do I say when it's all over?
Sorry seems to be the hardest word
It's sad, so sad
It's a sad, sad situation
And it's getting more and more absurd
It's sad, so sad
Why can't we talk it over?
Oh it seems to me
That sorry seems to be the hardest word

What I got to do to make you love me?
What I got to do to be heard?
What do I do when lightning strikes me?
What have I got to do?
What have I got to do?
When sorry seems to be the hardest word

....poate Iubirea pare un vis...sau doar o simpla dezamagire ....
Poate Iubirea exista , dar nu am stiut sa o gasesc ..sau poate doar am pierdut-o prea usor ....

Final de iubire …

Sa te vad aievea iubire ?
nu stiu daca voi putea
sa alerg prin padurile noastre
atata ..incat sa pot atinge cu mangaieri
obrazul si gatul tau,
sa te privesc doar
si sa fii mai aproape de mine
decat mine insami !

De unde sa am eu leacul
pentru noptile
in care buzele mele au ars
nestiute,
fulgii de nea trecatori
prin vietile noastre
Pe drumuri pustii.

Uita-te in inalt
cu ochii inchisi,
pe norii pufosi si
ia de acolo atingerile degetelor mele.
De unde puterea de a ajunge acolo,
cand jos pe aleile ce cad in apa
de atata fericita plimbare,
si frunzele copacilor,
daca ar sti sa cada peste trupul tau
si sa staruiasca ,
ar strecura fiorul dulce-amagitor
ce il astepti de la mine.

Vei striga atunci:
-Iubeste-ma femeie!
dar parcul departe il strabati
singur….
Si visul a trecut,
cine a mai crezut
ca trec si visele ..atat de repede
Prin timp….

De ce sa te vad aievea iubire ?
Raspunde !
nu-mi povesti despre noptile tale.
Eu dormeam langa tine
si-n vise umblam,
prin padurea fermecata cutreieram,
nebuna…sa te caut.

Maine voi pleca…
mai ai o noapte cu mine,
din care daca scazi,
tot ce e pragamatic
si ironic la mine,
vei socoti la gata
un ceas
de simpla si dulce atingere.

Ma voi intoarce poate
din taramuri fermecate
sa-ti aduc acea dorinta de iubire…
IUBIREA DE POEZIE.

intr-o zi de decembrie ....cand fericirea se ingemana cu durerea ....

Vreau din nou sa foiu sincera cu gandurile mele si sa-ti spun ca lumea ast nu e facuta pentru oameni ca noi …sau poate noi nu ne-am nascut in lumea care trebuie …eu asa simt uneori …tu nu ?
Jocul de lumini si umbre al trecutului ne joaca de cele mai multe ori feste…nu vreau sa retraiesc clipe de care nu-mi amintesc foarte clar…suntem maturi si stim ce vrem…OARE ? ne dorim infiorator de mult sa fim perfecti, dar ne tradeaza copilaria din noi.
…ne tradeaza sufletul nostru care tajeste dupa nebunie, dupa dragoste, dupa libertate…
Lumina sufletelor noastre isi doreste un strop de transparenta pentru a putea vedea trairi si regasiri din vremuri de demult… lumina ochilor nostri ne tradeaza cu inocenta Dragostea si suferinta… e aceeiasi care ne lumineaza chipurile obosite de cautare si dorinta…
Suntem facuti din trupul pamantului, din chipul de nepatruns al sferelor ceresti, iar lumina din ochii nostri ne tradeaza existenta…
Suntem fiii acelor trairi intense, launtrice , de care ne e intotdeauna teama .
Ne e teama de nesansa, ne e teama de necunoscut, ne e teama de noi insine…
Nu ne cunoastem indeajuns trairile si pornirile ,si mergem mereu in umbra trecutului chiar daca nu ne place . Lacrimile care ni se scurg pe obrajii fierbinti topesc intr-o clipa dorinta ascunsa ca ne vom mai intoarce candva la momentul de inceput al existentei noastre…
Traim prin necunoscut, prin carari de stele si vise, dar ne dam seama mult prea tarziu de ce am pierdut…
…vom putea regasi momentul ? … vom putea retrai clipa ? sigur e foarte greu ….
Pentru noi toti greseala de atunci devine speranta pentru acum… nu e oare prea tarziu ? nu e oare prea mult ? dorinta si desertaciune e totul … uitare si speranta … sufletul tanjeste dupa o clipa de liniste , dupa o unda de singuratate …suntem uneori singuri , dar totusi inconjurati de suflete care ne inteleg gandurile …inima noastra tanjeste dupa singuratate…dupa vraja si mister …dupa dorinta si impacare…
De multe ori traim cu amintirile trecutului , retraim clipe de mister si ne dorim sa fie adevar ; dimensiunea timpului e alta , dar oare ne putem invinge temerile pentru a fi NOI chiar si pentru cateva momente care pot parea eternitate… sa schimbam cursul vietii?! Nu. Nu putem si nu vrem sa devenim personajele negative ale romanelor de mult scrise …Soarta a trecut in cartea vietii capitol cu capitol toate evenimentele care trebuiau sa se intample. Si s-au intamplat asa cum prevazusem fiecare…
Daca am fi trait in alt timp cu siguranta ca am fi fost condamnati la destin si resemnare, la minciuna si dezamagire…in vremurile de acum este si mai greu: ne frangem cu greu aripile dormice de zbor spre cunoastere si dorinta , spre acel ceva pe care nu l-am avut (POATE) niciodata ! sufletul nostru e de cele mai multe ori plin de amaraciune si nu stie sa gaseasca calea spre libertatea de a allege …
De a allege CE - CUM – CAND – UNDE - CU CINE ….. DE CE ….de a trai prin miresmele dulci ale adolescentei noastre, in timpul acela care a stat o clipa nemiscat pentru a ne face NOUA loc sa traim, sa iubim, sa speram, sa dorim, sa fugim, sa uitam…

Nu stiu daca as fi avut vreodata puterea si intelepciunea pe care tu ai dovedit-o in anul acela , greu pentru tine, pentru sufletul tau, cand simteai acel gust amarui printre petale de trandafiri…
De ce sunt oamenii atat de ciudati ? pentru ca nu suntem decat niste creaturi fara simtaminte, fara incredere, fara vointa, fara dorinta adevarata…suntem doar « goi » si avem ambitia de a afirma ca suntem adevarati….
Eu nu mai cred de mult in oameni ….suna ciudat , nu ? multa dezamagire am avut din partea lor , prea multe suspine si lacrimi ascunse in puful pernei la ore din noapte cand numai luna si stelele ma puteau auzi ….am avut prea multa bunavointa sa ii ajut pe multi , sa ii fac sa inteleaga unele lucruri elementare : ca iubirea dintre oameni, ca intelepciunea fiecaruia ne poate ajuta sa « mutam muntii » ….
Dar , asa cum spuneai si tu….ar fi fost prea frumos ….
Nu stiu daca as putea avea curajul sa te rog sa imi explici ..poate au fost doar trairi de care nu mai vrei sa iti amintesti …
Citind randurile tale ….ma gandesc tot mai des daca nu cumva intr-o viata anterioara noi am fost gemene sau pur si simplu eu am fost tu sau invers …..si mie imi e dor de camera visurilor mele , plina de stele si de vise frumoase, nepatate de rautate si de incertitudine ….
De multe ori ma simt atat de singura , incat imi vine sa plec intr-o camera pustie unde sa nu pot avea decat cartile mele , hartia si creionul …nu cred ca m-as plictisi ….dar trebuie sa inving teama , trebuie sa merg printre oameni pentru ca asa ne-a fost dat …
Fiecare vom merge pe drumurile pe care soarta si destinul ni le-au ales ….e mult mai bine asa ….par puternica , nu ? e o incercare cu mine insami , cu forta sufletului meu ….