apa nu e bună... nici în bocanci!

vorba cântecului:
"Cea mai bună băutură este apa de izvor,
Când ai pus o picătură într-un kil de vinişor!"

măi-măăăi!

... ... ...

Deunazi ma apuca ciuda ca n-am stofa de erou. Am panoramat din telecomanda niste fragmente de filme la TV si peste tot lumea, dupa multa munca si aventuri care mai de care mai extraordinare, se bucura de binemeritatul gust al succesului. Bani, femei frumoase, glorie, vacante de vis. Succes de succes, nu asa... abureala... Eh, gustul ma tenta si pe mine (ca vaduvit ce sint...) insa munca si aventura...

Mi-am revenit repede. Succesurile mele sint linistite, discrete si suficient de savuroase. In plus, multumesc lui Dumnezeu, sanatatea deocamdata mi-e amica buna, asa ca n-am de ce sa ma pling... Adica ia stai: pe undeva pot zice ca si eu is un soi de erou!

Acum mi-e ciuda de altceva: de ce oare ma izbeste din cind in cind dorinta de a fi altcineva decit sint eu de fapt? In loc sa-mi vad de eroismele mele cotidiene ma apuca deodata asaa, damblaua... dupa cai verzi pe pereti...

Hm, inc-un pahar de apa. De apa?...

oare e vorba de eternul uman, care vrea mai mult si mereu altceva? eu m-am obisnuit cu mine in perpetua schimbare. asta sa fie necazul.

Mda... singurul. Sa fie singurul necaz... Da' uite ca nu e singurul...

... ... ...

Descopar cu surprindere ca exista un film pe care as putea sa-l revad cu placere. La intervale nu prea mici de timp, e drept. Dar nu credeam sa mai am apetenta pt asa ceva... sa revad filme...

In primul rind muzica. Intreaga coloana sonora e buna. Dar muzica e extraordinara. Apoi toata actiunea, condusa intr-un stil clasico-romantic cuminte, cu personaje clar conturate, oarecum previzibile ca si comportament dar cu tuse ingrosate atunci cind ma astept mai putin. Pina si personajul negativ, Magua, are calitatile lui. Putin eroism, putin love, putina panarama, multa tarie de caracter la toate personajele, muuult romantism, imagine de calitate. Dar in primul rind muzica. Imi pare ca povestea narata in film e mai mult un atasament pentru muzica...

Citeva zile libere. Foarte bine venite. Fara net, fara pc, fara bani ( ), fara deplasari (mda, e posibil si asa ceva, mai ales cind nu prea ai cu ce...). Fara prea multe artificii caracteristice concediului de vara.

Ma bucur mult ca re-descopar viata simpla, viata aia in care te descurci cu ce ai si nu te stresezi pt ceea ce nu ai, ca nu are rost...

In viata asta redescoperita (de fapt simplitatea e ceea ce am descoperit cu adevarat) vorba "fara" nu mai are nuanta peiorativa ci curativa!

Uneori iti trebuie o viata ca sa descoperi ca nu are rost ...

PS.
Cunosc eu pe unii care se streseaza si cu ceea ce au si cu ceea ce nu au

Da, mah...e ceva in aer. Simplitatea asta...e cazu'sa o redescoperim.
Bogatia nu se masoara in cat ai, ci in cat de mult apreciezi ceea ce este, exact asa cum este. Si cand apreciezi cu adevarat, constati ca nu exista lipsa...

Frumoase cuvintele de mai sus (din amindoua mesajele). Dar realitatea, "mediul inconjurator" sint dure. Dure rau de tot, cam ca diamantul. Ba nu, ca diamantul are si ceva bun... Ca corindonul, poftim! (inclusiv cacofonia, ca se merita )

Regulile de viata pe care le-am gasit eu practicate cu sirg si spor exclud simplitatea din calcule. Simplitatea a ajuns ceva de week-end, de vacanta, hobby ciudat, ascuns cu fereala de privirile apropiatilor, ale amicilor... Din ce vad eu in jur aproape toti se vaieta de stres in conditiile in care tot ce fac si ce gindesc conduce la o proliferare a "inamicului". So, daca-i dai de mincare, atunci de ce te miri ca-ti mai cere?!...



mah, asta-i vorba de mare duh, de aia car'te face sa te doara capu' gindindu-te la ea! Glumesc, evident, excelent spus, multumesc pt "vorba" asta

.........

So, "adineauri" pomeneam de lipsa mea de bani. Iaca, in modestia mea, recunosc ca o faceam asa, cam cu fatarnicie (ca inca n-am ajuns sa scotocesc prin tomberoane! ). Da', zilele trecute, n-am treaba si trec pe la TV-Stiri: o familie de nush unde pradata subit de hoti; captura de 200.000 (da, am pus bine zero-urile!) euro saltati de... sub saltea; in alta stire era povestea cu banii depusi la banca de cetatean si subtilizati de bancherul cel lacom. Iar cetateanul indignat, cerea masuri imediate pt recuperarea miliardului (da, scriu bine, un miliard si inca ceva maruntis) de lei vechi pe care-l avea depus pe acolo...

'opaaa. Ia stai asa! Do'o sute de mii de parai la saltea?! Un miliard pus deoparte pt zile negre?! Shit! In ciuda a ceea ce se trimbiteaza de toti peste tot am vaga banuiala c-am ramas singurul fara bani din tara asta! Singurul fara o sutica-doua-noua acolo, fara un miliard... sau macar juma' de el...

... Ia sa ma uit nitel pe la tomberoanele de afara, mai e nenea ala pe acolo?... Mdeah... daca are si asta ceva-ceva pus deoparte?! Ca tocmai il vazui deunazi tragind dupa el o zdreanta de... SALTEA!!!

Acest topic a fost editat de milimetru: 14 Aug 2010, 07:09 PM

Scoala invata pe om sa stie. Se pleaca probabil de la premiza ca daca ai cunostinte totul se rezolva in viata asta. Totusi, mai important este pentru mine cum ma simt decit ce stiu. Nu-mi aduc aminte sa se fi (pre)ocupat scoala de cum (ma) simt eu, ca elev si/sau mai ales ca om...

hmm... sa ma gandesc!! ... nici mie nu-mi trece nimic prin cap acum....

Asta-i intrebarea: "S-a preocupat scoala de cum ma simt eu?"

Am amintiri frumoase din scoala... cu profesori minunati... cu povesti minunate.. care m-au ajutat sa ma formez ca om... probabil asta inseamna ca s-a preocupat scoala de mine...

Scoala ar trebui sa imbine pe a sti, cu a sti sa faci, cu a sti cum sa faci si cred ca ar trebui sa se preocupe si de problema asta a ta de acum...Numai ca...scoala este mereu in reforma, da?

Da. In reforma... Cam ca si scoala vietii, nu?...

... ... ...

Cuvintul mi-e prieten din copilarie. Cu el am crescut, impreuna ne-am format si am trait. Pina recent de tot am fost ca niste frati. De curind insa lucrurile s-au schimbat, nu stiu daca in bine sau nu, ramine de vazut, dar s-au schimbat...

Am banuiala ca sint pe cale sa-mi tradez vechiul camarad. Simtirea si faptuirea m-au cam prins in mrejele lor...

Acum, fara legatura cu ce-am spus mai sus (sau poate ca da? ) :

Daca uneori ma simt realmente surprins de ceea ce ma poate duce capul, nu-i mai putin adevarat ca alteori sint de-a dreptul stupefiat de cita lipsa de judecata pot da dovada. De cit de idiot sint. Si ce rezultate lamentabile ramin in urma mea.

Incet-incet incep sa ma intreb tot mai serios daca mai detin controlul... Nu ca ar fi un capat de tara... dar macar sa stiu, sa ma tratez...

Mda, cam asta-i... Un pahar cu apa?...

Acest topic a fost editat de Gordin: 21 Sep 2010, 01:14 PM

thx!

Sa detii controlul? Just an illusion. Move on.

Mda. Mersi de incurajare...

.........

Iaca m-am lamurit si de ce n-am fost in stare de vreun blog. Activitate in care pui suflet, harnicie, constanta, interactivitate, scop precis (=vis )...

Mda, sintem clarificati...

In perioada comunista era solidaritate intre oameni. Inamicul comun (pcr-ul, nomenclatura, securitatea, secretarul general cu subalternii sai directi), relativa nivelare a veniturilor si impartirea cvasi-echitabila a privatiunilor faceau ca oamenii sa se ajute unul pe altul.

Doar constat.

Acest topic a fost editat de milimetru: 28 Sep 2010, 02:59 PM

Există şi acum solidaritate de genul ăla, doar că nu mai e vorba despre o singură comunitate mare, cu acelaşi inamic comun. Acum avem mai multe grupuleţe, mai mulţi inamici, aşa că totul se divide, ca atare acea solidaritate e mai puţin vizibilă. Sigur, între timp, au apărut şi diverse forme de evadare din faţa inamicului, să le zicem, evadare temporară, lucru care influenţează şi el toată povestea. Zic eu...

Interesant! Daca exista si acum solidaritate de "genul ala" (aka bazata pe niste principii mentale - sau poate chiar morale - cit de cit comune) inseamna ca trebuie sa fiu mai atent, ca nu prea disting clar...

Cu grupuletele... sint precaut. Sa nu cumva sa fie "gasca" grupuletul (e la mare cautare inversiunea...); sa nu fie cumva interes de grup ceea ce apare ca solidaritate... Nici aici nu disting prea clar...

... ... ...

Nu vad prin jur un adevarat respect pentru regula/reguli. Un respect nefortat, "prins" inca din frageda pruncie, vazut la altii, invatat, practicat, repetat.

Daca regula mi-e favorabila ma transform in zbir pt cei care o incalca. Daca nu imi e favorabila incerc pe cit pot s-o ocolesc, s-o fentez, sa ii anulez efectele. Cel mai stralucitor triumf personal e cind am reusit sa "trag in piept" pe cineva sau ceva. O privesc ca o mare realizare. Ma simt bine ca nu maisint printre fraieri...

Din smecherie in smecherie am ajuns sa ma intreb de ce totul e o ruina in jur si nu inteleg mare lucru din ceea ce se intimpla. Si astept ceva, nu mi-e clar ce (intre timp improvizez...)... posibil o minune.

Ah, si nu uit sa fiu patriot. Imi iubesc tara, oamenii, locurile, bla-bla-bla...

Acu' m-am dezmeticit si eu ca ce splendid a fost septembrie asta! Dupa un august infernal am avut senzatia unui scurt respiro inainte de urmatoarea calamitate. Si uite asa, ca de multe ori in viata asta a mea... (hai sa nu pun nici un calificativ, sa ma menajez, ca-i luni astazi )... m-am trezit si eu... pe cind nu mai era!...

Move on. Or else, o sa scrii pe 1 novembre ca ce octombrie fructuos ai ratat.

Nope. O sa scriu ca ce decembr'e nemaipomenit o sa am. Pen'ca-ntre timp sigur ma indrept de shale

........

Multi oameni isi gasesc alibiuri foarte valabile in ochii lor despre mizeriile pe care le gindesc sau le produc. Atit de valabile incit la un moment dat vietuiesc cu certitudinea ca tot ce fac e corect, ca are o justificare (cu mici exceptii, ca "doar oameni sintem"...). Viata lor decurge mai cu noroc sau mai cu ghinion, cum se intimpla fiecaruia si dupa o vreme mor (sau vor muri) perfect impacati cu trecutul lor.

Astfel de specimene mi se par a fi din ce in ce mai multe "pe piata". Sau poate doar le vad eu mai des?!...

ps. da, a glass of water; dar - por favor - ma servesc singur!!

M-am indragostit subit de acest noiembr'e poznas, cu chef de glume calde si insorite! Astept si pe mart' sa ia aminte, sa ridice manusa...

Altfel se traieste viata, cind e cald de dimineata!

Vazut un film bun. Vechi si bun. Si mi-am mai descretit nitel inima dupa o saptamina de lovituri cotidiene in plexul sufletesc. Cu asa rasplata la urma se merita "cafteala"

Si-mi place si cum suna titlul pe romaneste: Singuratatea alergatorului de cursa lunga. Ihi...

... ... ...

Face valuri in anumite cercuri acum un film despre Ceausescu. Citesc ca tinerii care au asistat la proiectie au aflat mult mai multe lucruri despre acea perioada decit au stiut pina in acel moment...

Hm, ca traitor live al acelor vremuri nu ma pot stapini sa nu ma gindesc: omul nu va putea sti nicicind cu exactitate cum era viata intr-o anumita imprejurare concreta. Din trecut sau din prezent (dar din alt context socio-cultural). Ar trebui sa fie constient de asta, sa se multumeasca - poate - cu ce a aflat si daca a prins o idee mare, care-i este folositoare in viata lui cotidiana sa zica mersi, ura si la gara.

Asa zic eu c-ar fi mai bine. Dar stiu ca omul este peste masura de curios. Peste masura si peste putinta lui de a intelege emotional anumite "chestii"...

Cind se iveste o greseala si treaba se impotmoleste exista tendinta prioritara de a gasi mai intii vinovatul. Se cauta tapul ispasitor si de abia apoi rezolvarea chestiunii. Apare tergiversarea, nervii, deturnarea atentiei, risipirea energiei in acuze si justificari. Intr-un tirziu problema fie se rezolva de la sine fie e rezolvata si ea, cu ultimele puteri fizice si psihice, cam dupa cum se nimereste...

Ma chinui degeaba sa explic multora din jur logica asta simpla. La "proba orala" sint aprobat. Din nefericire cind se trece la "proba practica" lucrurile se desfasoara iarasi ilogic...

Adica normal, nu?!...

Dialog al surzilor cu un cunoscut:

- Ce mai faci? - ma intreaba
- Incerc sa imprastii nervii care ma impresoara din toate partile. Tu ce faci? - zic
- Fac tabelele... ... statistice ale ... ... pe luna in curs ... la firma X - raspunde
... ... ...

- Aha. Tu vezi cumva diferenta intre ceea spun ca fac eu si ceea ce spui ca faci tu? - continui eu, dupa o oarecare pauza
- Mda. Tu nu faci nimic in timp ce eu fac ceva.



Acest topic a fost editat de milimetru: 13 Nov 2010, 11:59 AM

In fond si la urma urmei nu prea (mai) inteleg de ce se simte asa lezat cineva cind este apostrofat cu epitetele "nesimtit" sau "prost". Unde e problema? Toata lumea din jur e simtita si inteligenta astfel incit sa se simta frustrat? Sau cumva se crede altfel decit toata lumea?...