Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Nushi pe marginea cartilor pe care le-a citit!

Citesc Intunecare de Cezar Petrescu. Am inceput sa o citesc de pe la paisprezece ani, dar se pare ca a trebuit sa mai incerc inca atatia ani pana sa reusesc sa trec de primele pagini . Voi reveni cu impresii despre lecura.

Inca mai citesc .

Un fel de personaj principal ar fi Radu Comsa. In rest relativ multe personaje.
Actiunea urmareste drumul razboiului in viata acestor multe personaje. La inceput ca zvon, idee, poate speranta pentru unii, dorinta arzatoare pentru altii. Incet incet razboiul intra in viata personajelor. Pe unii ii ia cu forta in drumul lui. Pe unii ii lasa in urma si trece necrutator mai departe. Pe altii ii fugareste din casele lor. Iar cu altii mege mana in mana. Cei mai naivi si idealisti incerca sa tina pasul cu el si sunt gata sa i se jertfeasca. Celor mai multi insa le este evidenta inutilitatea unei asemenea grozavii, cum e razboiul si viseaza la linistea si obisnuinta 'de acasa'.

va urma

Am citit cartea in tineretea mea, mi-a placut , este vorba de transformarea sufleteasca a personajului principal in primul rand si a celorlalte fata de el in urma unei transformari fizice suferita de erou dependent de vointa lui.O carte trista.

hei... nu ajunsesem acolo... Radu al meu e intreg deocamdata...

Am terminat romanul de ceva timp si, ciudat, imi amintesc clar ca mi-am scris aici ultima impresie. Hm...

In cateva cuvinte, o poveste despre cum iti poti rata viata cand incerci sa te ocupi de binele general, neglijand bine personal. E valabil pentru oricare dintre noi.

Acum am pus mana pe un volum de nuvele de Delavrancea.

- de ce plangi asa tare? de unde te-a muscat?
- de sorcova...

Surprinde candoarea inocentei, frumusetea in naivitate, comicul in dramele copilariei. Pe de alta parte observa calm rautatea umana in diversele ei forme.

va urma

Deci, cum ar trebui procedat?

Nuvele lui Delavrancea le-am savurat şi eu cîndva. Tot respectul pentru nuvele sale. E drept că mie îmi convine maniera lui clasică (dacă pot să mă exprim aşa) de a scrie...

Citeste romanul, n-o sa-ti para rau. Ma bucur ca ti-am starnit un fel de curiozitate.

====================================================


Am inceput un volum de poezii si corespondenta apartinand lui Vasile Voiculescu. Am citit ceva din prefata deocamdata.

Se pare ca a fost toata viata lui un domn foarte sobru, a iubit o singura femeie toata viata lui, femeie care i-a daruit cinci copii. Spre sfarsitul vietii, dintr-o eroare judiciara, a facut inchisoare.

Cititnd prefata, am dezlegat si misterul romanului Zahei orbul. Nu-mi aminteam sub nici o forma cine l-a scris. Se pare ca l-a scris domnul Vasile Voiculescu. Nu stiam nimic despre acest domn, dar acum am un mare respect pentru dumnealui.

Despre Zahei orbul imi maintesc destul de putin: e povestea lui Zahei, un tip care isi pierde vederea, din pacate nu-mi amintesc in ce imprejurare; viata lui de dupa nefericita intamplare, cum invata sa se adapteze la intuneric, cum isi gaseste de munca, cum iubeste o femeie adevarata, cum ajunge la inchisoare, cum se imprieteneste cu un om fara picioare si cum se leaga o prietenie care va dura pana la sfarsitul vietii lui.

Citind romanul, am descoperit un stil aparte, total diferit de tot ce citisem pana atunci.

As vrea sa o recitesc, sunt curioasa ce impresie mi-ar lasa acum, cand nu mai am 13 ani.

Acest topic a fost editat de Felina: 9 Jun 2005, 01:20 PM

Am uitata sa scriu ceva important despre domnul Vasile Voiculescu: a studiat medicina si a profesat tot restul vietii.

Am citit cateva nuvele de Alexandru Vlahuta. Cateva portrete de paraziti ai societatii, cateva intamplari cu si despre tarani si saraci. Daca portretele sunt pline de o ironie din care transpare spiritul critic al autorului, povestile cu tarani si saraci sunt in schimb pline de duiosie si de durere.

Citesc "Viata la tara" de Duiliu Zamfirescu.

Acum regret ca nu am citit-o la vremea ei, cand o aveam in bibliografia scolara.

O carte linistita, cu descrieri ce-mi trezesc nostalgii puternice pentru viata la tara. Vad si acum albina indoita pe varful trestiei, simt si acum adierea placuta de pe lac si cum se leagana incetisor barca. O carte care-mi aduce liniste in suflet, fara multe drame, fara multe zbuciumari, nu mai multe decat intr-o viata obisnuita si asa cum e lasata de la Dumnezeu sa fie. Spre sa nu imi stric impresia, sunt abia la jumatatea ei. Daca stau bine sa ma gandesc, inceputul e putin stangaci, ceea ce m-a determinat sa o parasesc o perioada, dar nu indeajuns incat sa o parasesc defintiv.

Am citit aseara Narantula lui Panait Istrati.
Pot spune cu mana pe inima ca e cea mai frumoasa si cea mai plina de viata scriere pe care am citit-o pana in ziua de azi. In cateva pagini te trece de atatea ori prin atat de diverse emotii incat ramai cu o mare dorinta si iubire de viata. Nu m-a captivat povestea in sine cat puterea cu care sunt descrise senzatiile si sentimentele. O oda adusa vietii, o palma celor ce se tem sa traiasca din plin, o ofranda adusa prieteniei.

Vreau sa pastrez mereu cu mine senzatia de bine pe care mi-a lasat-o. Poate cumva povestitorul mi-a aprobat alegerile pe care le-am facut in adolescenta si care m-au dus datorita naturii lor pe culmile fericirii ca apoi sa ma arunce pe culmile disperarii. Poate aveam nevoie de aceasta aprobare si de aceea mi-a lasat o asa liniste in suflet.

Mai citeam cate o pagina si mai gaseam ceva demn de citat si aratat lumii intregi. Mi-am zis mai apoi - intreaga carte trebuie citata! Mi-am dat seama ca nu-i posibil. Asadar o carte de purtat in buzunar.