Sa discutam "autocefalia", pe care adesea multi ortodocsi o lauda. Ea nu a insemnat niciodata independenta; asta cu atat mai mult in perioada in care ierarhii de la Constantinopol erau inca necuceriti de turcaletzi, adica inca nearuncati in derizoriu ca putere si prestantza.
Un exemplu din istoria noastra nationala, care e putin stiut de crestinul obinsuit: inainte de anihilarea "Papei celuilalt" (cum am putea zice, parafrazând un banc ceausist care talmacea U.S.A. ca "Uniunea Sovietica Ailalta), acesta isi impunea oamenii lui in functiile de mitropolit (adica capi ai bisericilor ortodoxe locale). Iata cum arata"autocefalia" aia din mosi-stramosi . . .
Mai mult decat atat, acesta (patriarhul ecumenic de la Constantinopole) crease intr-un acces de rasism un fel de "casta" etnica, mitropolitii ortodocsi neputand fi decat etnici greci, si nici macar orice fel de greci, ci greci numai din Constantinopole . . . .
Dar sa revin la cazul de istorie nationala: In 1386 ca si pâna atunci, patriarhia de la Constantinopol impune domnilor Moldovei (ca si Tarii Romanesti de altfel) doar mitropoliti straini, etnici greci, mai exact.
La acest moment, au fost pusi mitropoliti, succesiv, 2 etnici moldoveni, anume Iosif si Melatie, afurisiti insa urgent de Constantinopol.
Patriarhia de la Constantinopol i-a considerat "necanonici", desi, asa cum spune prof. preot Pacurariu*, acestia au fost alesi prin mitropolia galitziana, care tinea de Constantinopol.
Asa cum explica profesorul, nemultumirea era ca acestia erau etnici moldoveni.
In 1355, patriarhia “ecumenica” emisese chiar un act prin care mitropolitii sa nu fie decat greci, si nu orice fel de greci, ci doar din Constantinopol.
Cazul are de altfel precedent in Galitzia. ”Independenta” deci, ea nu exista.
S-a aruncat atunci anatema asupra intregii tari a Moldovei: “domni, ierarhi, preoti, credinciosi”.
Termenii de adresare ai tiranilor de Constantinopol erau de genul: ”Biserica mea care se afla in tara ta.”
Conflictul s-a aplanat finalmente, prin umilintza lui Alexandru cel Bun, care a trimis solie la Constantinopol.

Autocefalia, departe de a fi foarte veche, ea e recenta bine: biserica ortodoxa a Greciei a obtinut-o in 1833, biserica ortodoxa romana in 1855 (obtinuta prin confruntare!), iar biserica ortodoxa a Americii in . . . . 1970.
E foarte probabil ca daca nu intervenea caderea Constantinopolelui, tendinta centralizatoare si despotica a ierarhilor greci sa fi dus la o noua papalitate de facto in est.
Cand judecam deci comparativ catolicismul cu ortodoxia, trebuie sa privim lucrurile in perspectiva istorica: ”domeniile” patriarhului vestului (unul din titlurile oficiale ale Papei, identic cu cel al patriarhului estului de la Constantinopol), nu au cazut nicicând in mâna musulmanilor, Roma nu a devenit nicicând capitala statului islamic (califatului). Nicicand puterea imperiala/monarhica asociata nu a fost pulverizata, cum a fost cazul imperiului bizantin. Numai tinând cont de astfel de elemente se poate face o comparatie corecta!
Numai privind impulsurile dominatoare dinaintea caderii in ”prizonierat”, se poate decela vreo diferenta, daca ea exista, care sa faca patriarhatul estului diferit de papalitate. Lipsa unei intâietatzi ”de fapt” in est (totusi cezaropapismul s-a nascut mai intai in est (Constantin) si chiar a trait acolo in est atat cat a trait si monarhia in Rusia), se vede asta din apucaturile ierarhilor de la Constantinopol din ultimele secole de existenta a imperiului, este doar un accident (fericit din acest punct de vedere, nefericit probabil din zeci de alte motive) al istoriei.



* - E vorba de lucrarea "Istoria bisericii ortodoxe române" a prof. preot Mircea Pacurariu, aparuta in 1991 la "Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Cateva informatii interesante din aceasta lucrare a profesorului Mircea Pacurariu:

La Pag. 72 vedem ca termenul românesc de "biserica" provine din latinescul basilica (la randul lui de origine greaca), fiind o marca pe care limba poporului nostru a pastrat-o ca marturie a parti pris-ului cu care acesta a promovat noul cult asiatic, caci "basilica" era la romani un termen care desemna un edificiu in care se facea judecata, un fel de judecatorie, in care dreptatea se impartea in numele imparatului, acestea fiind "cedate" de Constantin in 313 crestinilor, pentru ca acestia sa-si faca temple de inchinaciune zeului lor. Celelalte limbi europene au retinut alte cuvinte sursa ptr. a defini noua institutie.

Pag. 73, surpriza imensa:
Cuvantul romanesc "Dumnezeu" este si el de origine pagâna: El provine din forma populara latina a lui Domine Deus, "veche invocatie pagâna adoptata de crestini pentru unicul lor Dumnezeu." - ghilimelele reproduc aici textual ce e scris in cartea profesorului Mircea Pacurariu ("Istoria bisericii ortodoxe române").

Pag74:
O varianta de explicare a etimologiei cuvântului "Craciun" este aceea ca provine din "calatio", care la latini, la “pagâni” adica, desemna "convocarea poporului de catre preotii pagâni in fiecare zi de intai ale lunii, pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva si prin extensie, sarabtoarea. Mai zice profesorul: “Este lucru stiut ca pana la sfarsitul secolului IV, Nasterea Domnului era sarbatorita odata cu Boboteaza la 6 ianuarie, zi in care se obisnuia sa se faca anuntarea sarbatorilor de peste an".
Pacurariu mai aminteste si explicatia lui Aron si Densusianu, care traseaza termenul in etimonul "creatio" si mai precis din acuzativul "creationem" cu presupusa forma vulgara "creatiun", insa cica asta se respinge ca forma de "arianism", ideea presupunand, cam eretic pesemne, ca Fiul este o creatura a Tatalui.

Pag. 75:
Termenul "colinda", departe de a fi de origine crestina sau macar in legatura cu crestinismul la inceput, "el provine din etimonul popular colendae (cult: calendae), prima zi a lunii la romani, aceste zile fiind sarbatorite de pagani cu cântari, urari si petreceri, pe care crestinismul nu le-a putut indeparta ci le-a adoptat."

Tot pag. 75:
"Floriile poarta numele unei sarbatori pagâne de primavara "Floralia", adica sarbatoarea zeitei Flora care se praznuia primavara, fiind apropiata ca data cu Intrarea Mântuitorului in Ierusalim", ne mai spune profesorul.

Pacurariu dixit: "Rusaliile isi au numele de la vechea sarbatoare pagâna Rosalia, zi de pomenire a mortilor, praznuita in timpul primaverii cand infloreau trandafirii. Si pentru ca Pogorarea Duhului Sfant se praznuia cam in acelasi timp, crestinii (daco-romani) i-au atribuit numele vechii sarbatori pagâne."

"Sarbatoare deriva din "dies servatoria", prescurtare din "conservatoria", zi inchinata zeilor care aparau trupeste si sufleteste omul, (servo-are = a pazi, a tine). Cultul zeilor conservatori - deci pazitori - a fost preluat de crestini sub forma cultului sfintilor si al martirilor, considerati si ei ca aparatori ai credinciosului in orice fel de suferinte, trupesti si sufletesti."

Te intrebi in atari conditii, de ce ii urau (urasc inca?) crestinii, atat de mult pe "pagani"?



Despre Ortodoxia Rusa (dar nu intotdeauna numai la ea se aplica), prin comentariile unui specialist in istoria Rusiei: Alain Besançon – ”Originile intelectuale ale leninismului”, Calmann-Lévy, 1977, cap. Educatia religioasa a Rusiei:

[…] Trebuie insa semnalata o trasatura care va marca durabil religiozitatea, ca de altfel si gandirea religioasa rusa si care reprezinta un anume dispret pentru formele canonice, pentru drept, in contrast cu un accent pus pe sentiment, pe emotie.
Aceasta evident nu vine de la Bizant. Este suficient sa intri intr-o biserica greaca sau sârbeasca, chiar ucrainenana: aceeasi liturghie nu are efectele care subjuga, violent afective, pe care le are intr-o biserica ruseasca. Aceasta vine insa din Germania si mai precis de la "semi-reforma" petroviana. O biserica supusa in intregime principelui, aservita, nu este tentata sa valorizeze ceva de care ea este aproape lipsita, anume dreptul. Ea se deschide, dimpotriva, prin compensatie, unui patetism religios pe care il aduceau curentele pietiste. Acest patetism a impregnat imuabila liturghie a lui Ioan Gura de Aur, a transformat cântul, i-a dat o alta tonalitate.

Poporul rus a fost convertit la versiunea greco-orientala a crestinismului in jurul anului 1000. Ce vrea sa insemne convertit?
Viziunea romantica a unei crestinatati medievale impregnate in masa ei de religie, traind o “vârsta a credintei”, este azi abandonata de majoritatea istoricilor: splendorile catedralelor, ale summaelor si sfintzilor, trebuie raportate la o cultura de elita, intotdeauna minoritara. Majoritatea traia ca si masele astazi, intr-un pagânism practic, adica o religiozitate cu alura crestina, dar din punct de vedere substantial foarte indepartata de dogma. Daca acest tablou este valabil pentru Occident, el este cu atat mai valabil pentru poporul rus, situat la periferia extrema a centrelor civilizatoare, salbaticit insa si mai mult de "emigrarea" sa in padure si distrugerea de catre mongoli a vietii sale urbane. Faptul de a fi primit Liturghia si Biblia in propria sa limba, conform practicii bizantine, a instalat in jurul lui o bariera intelectuala, de vreme ce nu era obligat sa studieze cele 2 mari limbi de cultura, religioase si profane in acelasi timp, anume latina si greaca veche. Stilul ortodox, contrar celui latin, pune accent mai mult pe celebrarea liturgica decat pe educatia etica si intelectuala crestina. Mai degraba decat catehizat, poporul rus a fost liturghizat. Atat cat se stie, religia populara rusa veche, de altfel foarte prezenta, emotionanta, este marcata de ignoranta si magie mai mult decat in domeniul latin.

“Prin natura sa”, scrie Iosif, abatele de Volokalamsk, “Tzarul este asemanator oamenilor, dar prin demnitatea sa, el este egal cu Dumnezeu. El nu este doar servitorul lui Dumnezeu care vegheaza asupra puritatii credintei si asupra securitatii bisericii. Din acest motiv, Dumnezeu i-a dat lui drept de viata si de moarte.”


Alain Besançon - doctor in istorie, doctor in litere, cercetator la C.N.R.S., profesor la E.H.E.S.S., considerat cel mai mare specialist francez in istoria rusa si sovietica.

”Originile intelectuale ale leninismului” – o carte care incearca sa traseze originea ideologiei in sensul restrâns definit de autor (anume comunism si eventual/secundar fascism). Porneste de la istoria filozofiei si religiei din spatiul european, pana cand acestea (filozofia in principal, insa chiar si religia) degenereaza in leninism. Cartea este extrem de critica in ceea ce priveste marxismul si leninismul, insa critica si curentele filozofice din care acestea “si-au tras seva”; cum odata cu abordarea Rusiei ca spatiu unde a actionat in voie leninismul, trateaza istoric curentele intelectuale rusesti.





Ortodoxia, ca si catolicismul de altfel, ii preacinstesc pe Parintii Bisericii Crestine Timpurii. Sa ne aducem aminte ca termenul pogrom este de origine rusa. Si ca in est au avut loc, ca si in vest, multe pogroame. Ssa vedem cateva: crestinii ortodocsi fac pogromuri succesive incitate cu zvonuri mincinoase de catre ierarhi ortodocsi, in 1881, 1883, . . . . 1900, 1907.
La acestia, nu mai putin decat la vestici, invataturile veninoase ale unor fanatici ca asa-numitul "Sfant" Ioan Gura de Aur (numit si “Ioan Hrisostom”), rodesc intr-un antisemitism psihopat care va insoti, din pacate, mai marginal sau central, viziunea crestina.

Voi lua 2 “Sfinti” sau "Parinti" recunoscuti atat de Biserica Catolica cat si de cea Ortodoxa; in mod intentionat evit oameni ca Augustin - acesta fiind doar “fericit” de catre ortodoxie.

Incep cu Sfantul Ioan Hrisostom, numit si ”Ioan Gura de Aur”.
Sa vedem ce rostea “Gura de Aur”, atunci pe cand traia si pastorea suflete:

"Evreii isi sacrifica copii diavolului; ei sunt mai rai decat lighioanele salbatice. Sinagoga este un bordel, un cuib de ticalosi, un templu dedicat idolatriei, o adunatura de evrei criminali, un loc de intalnire pentru ucigasii lui Cristos, o casa rau-famata, un spatiu al nelegiuirii, o prapastie si un abis al pierzaniei; [ . . . ] Dar sinagoga nu este numai un bordel ci si un balci; este de asemenea si o barlog al banditilor si un adapost pentru bestii." (Citat din ”Omilii”)

Curat "Gura de Aur" . . . . .

Altul la rand: Parintele Grigorie de Nisa:

<<Ucigasi ai Domnului, criminali ai profetilor, dusmani ai Domnului si ponegritori de Dumnezeu, infractori si dusmani ai milei, avocati ai diavolului, fii de serpi veninosi ale caror minti sunt tinute in intuneric, pline de mânia feriseilor, un sinedriu al satanei. Criminali si degenerati [. . . ] dusmani a tot ce este decent si frumos . . . ei care sunt vinovati de strigatul "Crucificati-L!" Pe El, care era Dumnezeu-in-carne-de-om . . . .>>



Acest topic a fost editat de Octavi: 1 Mar 2005, 12:51 AM

"Flacara lor in loc sa lumineze odaia, o umple de fum."

Interesant subiect, insa avand in vedere ca nu duce la o discutie, ci duce la o informare - dintr-un anume punct de vedere - subiectul se muta la Biblioteca.

Unde se poate elabora dupa placerea autorului.

Este ca nu te-a inspirat spre discutie, nici macar pe tine?

Octavi, din pacate s-au dus demult zilele alea in care aveam timpul si energia de a discuta despre cele inutile.

Astazi, 99% din timpul meu se duce pe chestii mult mai.... materialiste...

Dar un Regulament trebuie respectat, si cu asta basta.

Daca nu te supara un sfat - poti continua subiectul, dar incearca sa-l structurezi mai bine. Deocamdata arata ca un colaj din carti. Lucru bun, pentru cei ce n-au timp sa caute, in fond si Readers' Digest are rolul ei pe lume... Dar nu suficient pentru a si lumina pe cineva. Caci valorizarea (sau devalorizarea) post-factum a istoriei este de departe cel mai mare pacat pe care-l poate face cineva.

Dimpotriva, tratarea cu rabdare a unui subiect, chiar si aici unde crezi ca te urmaresc doar rafturile pline de carti virtuale, duce de multe ori si la ceva concret. Caci simpla cunostinta ingamfa, pe cand.... Dar asta ramane sa o afli si singur...

Si stai linistit, pentru ca apare pe acest forum, subiectul tratat de tine este deja accesibil prin google tuturor cititorilor interesati sa stie originea anumitor cuvinte, samd. Deci isi va atinge cu siguranta scopul.

Dixit. Exit.