De-a lungul timpului, o serie întreagă te teoreticieni sau de artişti au încercat definirea acestui abstract, dragostea. Astfel au apărut definiţii ştiinţifice de genul "comuniune de idealuri şi sentimente" sau literare de genul "dragostea e o muzică a cărei frumuseţi nu se pierde, este un tablou idilic al cărui culori nu se şterg niciodată ..."

Dincolo de aceste definiţii mai mult sau mai puţin adecvate, dragostea este o stare afectivă, un sentiment sau poate chiar o pasiune care nu poate fi descrisă în cuvinte; este o trăire pe care numai cel care o trăieşte cu adevărat o poate descrie. Iar ceea ce va fi descris nu va putea fi niciodată uitat.

Dar orice sentiment este foarte greu de scris în cuvinte, iar dragostea, ca sentiment sublim, suprem, cu atât mai mult. Aşa încât nimeni nu îţi poate descrie cum este să iubeşti şi să fii iubit. Dragostea este o emoţie delicată, care poate fi înţeleasă însă doar de cel care iubeşte şi a cărei farmec dispare odată cu orice încercare de a o descrie, de a risipi vraja care înconjoară misterul numit iubire.

Cuvintele cunoscute de om, indiferent de limba pe care o vorbeşte, sunt insuficiente pentru a putea descrie măreţia acestui mister. Iubirea este mai presus decât capacitatea limbajului de a o descrie.

La întrebarea "ce înseamnă să iubeşti?" nu poate răspunde decât cel care iubeşte, răspunsul fiind doar în mintea şi inima lui. Nimeni altcineva nu poate înţelege decât o fărâmă de adevăr, indiferent de cât s-ar chinui el să descrie ceea ce simte. Experienţa fiecăruia este un "filtru cognitiv" care colorează percepţia ta despre dragoste în lumina propriilor atitudini, stării de moment, eforturilor şi dulcilor recompensa care-l aşteaptă pe cel care iubeşte cu adevărat.

Cineva spunea că "nu trebuie să cercetezi dragostea decât întrebând un îndrăgostit". Eu aş spune că nu trebuie să afli despre dragoste decât întrebându-te pe tine; dacă eşti adolescent şi nu ai răspunsul la întrebarea "cum e să iubeşti şi să fii iubit?" trebuie să îţi reorganizezi modalitatea în care înţelegi viaţa.

Ce ştie puiul de om când se naşte? Mai nimic .. Pentru a învăţa să meargă, trebuie să treacă ceva timp, să mai crească, să înveţe să facă un pas după altul, abia atunci fiind capabil să alerge.

Similar, omul are de parcurs o mulţime de etape până să înveţe să iubească cu adevărat; trebuie să crească, să treacă peste refuzul mental de a se ataşa şi a depinde de cineva şi mai apoi, deodată, îşi dă seama că s-a îndrăgostit.

Părinţii aşteaptă luni întregi cu camera de filmat pentru primii paşi ai puilor lor. Şi totuşi rareori aceşti paşi sunt surprinşi de aparat, pentru că sunt făcuţi când nimeni nu se aşteaptă, când atenţia tuturor se slăbeşte. În acelaşi mod, îţi dai seama că iubeşti abia după ce faptul este consumat, după ce toată fiinţa ta tânjeşte după altcineva fără de care nu îţi mai găseşti sensul. Iubirea nu poate fi programată, "loveşte" tocmai atunci când cenzura cognitivă nu consideră că are ceva de cenzurat.

Când copilul învaţă să meargă, deseori cade, dar fiecare căzătură este un pas înainte în lupta sa cu învăţarea acestui comportament. Când a învăţat deja să meargă, i se pare un comportament atât de natural, încât se întreabă cum de i-a luat atâta timp să-l înveţe ..

Când cineva învaţă să iubească, inevitabil bucuriile sunt acompaniate de dezamăgire, de deziluzie. Când Soarele se ascunde în nori, să ne amintim de copilul din noi care a învăţat să meargă. După fiecare căzătură intensitatea dragostei creşte, după dezamăgire urmează o fericire mai mare. Iar atunci când vei iubi cu adevărat te vei întreba de ce ţi-a luat atât de mult timp să înveţi, pentru că sentimentul acesta odată trăit pare a fi cel mai natural, o stare de normalitate din care nu mai vrei să ieşi.

Cineva care iubeşte cu adevărat nu se va plânge niciodată de micile dezamăgiri; sentimentul în sine este atât de puternic încât diminuează spre anulare orice alte situaţii mai mult sau mai puţin problematice ... abia atunci vei putea spune că ştii să iubeşti, deşi nimeni nu te-a învăţat niciodată.

Aşa cum nimeni nu poate suferi pentru tine, nimeni nu poate nici iubi pentru tine; iubeşte, fii iubit şi vei şti ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Dacă vei înţelege iubirea, lacrimile te vor copleşi, dar vor fi lacrimi de bucurie; dacă nu vei înţelege iubirea, lacrimile te vor copleşi, dar vor fi lacrimi amare, de tristeţe. Ce alegi?