"Alegerea implică conştiinţă — un grad înalt de conştiinţă". Adica inteligenta emotionala?
Inteleg ca de multe ori folosim incorect termenul de "libera alegere", "a alege", fara sa ne dam seama cand omul are realmente capacitatea de a alege.

"Am întâlnit multe persoane inteligente şi foarte educate care erau în acelaşi timp total inconştiente, adică complet identificate cu mintea lor. De fapt, dacă dezvoltarea mentală şi bagajul mai mare de cunoştinţe nu este contrabalansat de o dezvoltare corespunzătoare a conştiinţei, potenţialul nefericirii şi dezastrului este foarte mare". De acord, dar omul, ca fiinta ganditoare, este dator sa-si puna niste intrebari despre sensul vietii, sinele sau real.

"Arătaţi-i prietenei cum să devină o prezenţă care îşi observă gândurile şi emoţiile. Vorbiţi-i despre corpul-durere şi despre cum se poate elibera de el. învăţaţi-o arta conştientizării corpului interior. Arătaţi-i pe viu semnificaţia prezenţei. Imediat ce va fi capabilă să acceseze puterea prezentului şi astfel să rupă legătura cu trecutul ei condiţionat, va avea posibilitatea de a alege". Am facut "munca patriotica" de convingere a prietenilor/amicilor sa-si schimbe stilul de viata care ii duce la autodistrugere, le-am explicat cat am putut, rezultat nul.

"Nimeni nu alege disfuncţionalitatea, conflictul, durerea. Nimeni nu alege nebunia. Ele se întâmplă pentru că nu aveţi suficientă prezenţă pentru a dizolva trecutul, nu aveţi suficientă lumină pentru a alunga întunericul. Nu sunteţi aici în totalitate. Nu v-aţi trezit complet încă. Intre timp, mintea condiţionată vă conduce viaţa". Cu asta sunt de acord: este nevoie de o iluminare pt. a vedea intunericul. Fara scanteia aia din afara nu constientizezi ignoranta, insa fiecare om are o data in viata acea prezenta, strafulgerare care il poate ajuta sa-si schimbe radical gandirea si comportamentul. Dar, aici, gypsy, este un DAR, 1% inspiratie, 99% transpiratie. Este nevoie sa faci un efort mare si sustinut de autoperfectionare. De aici incepe responsabilitatea.

Probabil si asta. Dar nu numai...


Da, si sa treaca mai departe.


Daca nu ti'au cerut ajutorul, e chiar un rezultat bun. Oricum, pentru a-i "aduce" pe cei din jur in prezent, trebuie sa fii deja acolo....


ASta imi aminteste de o replica dintr'o carte de alui Miguel Ruiz. Acesta il intreaba pe bunicul sau, care ii era si invatator spiritual, cand va sti ca "a ajuns acasa" sau ceva de genul. Iar bunicul ii raspunde "Cand nu vei mai simti nevoia sa fii tu". Cam asa si cu autoperfectionarea asta....

Adinci cuvinte a spus bunicul

Despre constienta...

"Există trei stadii in dezvoltarea constienţei umane. Primul stadiu este Cunoaşterea Subconştientă. Condus de instinct şi emoţii, acesta este nivelul omului de demult- sau al omului ca animal. Al doilea stadiu este Cunoaşterea Conştientă. El se caracterizează prin căutarea de informaţii, care construieşte intelectul- dar care, în cele din urmă ajunge la gol spiritual. Acesta este nivelul omului modern, al omului ca gânditor. Al treilea stadiu este Cunoaşterea Supra-Conştientă. Este nivelul renunţării totale la orice soluţie intelectuală, la orice nevoie de a controla sau planifica. El se caracterizează prin necunoaştere-conştientă. Este nivelul persoanei divine, al co-creatorului. Voi vă aflaţi într-un moment în care stadiul al doilea începe să se încheie şi ia naştere stadiul al treilea.

Intrarea în stadiul al treilea cere un mod diferit de a trăi, atât din punct de vedere individual, cât şi colectiv. Ea cere respingerea minţii care controlează, cât şi o investigare completă a acelei minţi, a fricilor pe care ea se bazează şi a inutilităţii totale a creaţiilor ei.

Trăind în frică, mintea-ego caută siguranţă, dar nu o găseşte niciodată. Dat fiind faptul că nu îşi investighează niciodată propriile frici, ea este în permanenţă mânată de frică în mod inconştient, iar creaţiile ei sunt proiecţii inconştiente ale acelei frici. Acestea includ toate dramele din cadrul relaţiilor.

Frica trebuie privită în faţă. Trebuie să se acţioneze asupra ei. Trebuie să fie conştientizată. Astfel se aduce întunericul la lumină. Se pune capăt prăpastiei dintre dintre ego şi spirit, dintre ce este înăuntru şi ce este în afară. Lumina care vine atunci când întunericul a fost pe deplin explorat, nu este aceeaşi lumină care exista acolo, atunci când întunericul a fost dat la o parte.

În primul stadiu, respingi întunericul, deoarece îţi este frică de el. În al doilea stadiu îl dai deoparte, încercând să îl explici. În al treilea stadiu îmbraţişezi întunericul şi îl integrezi. [...]

Vechiul Testament este învăţătura pentru stadiul întâi al omului. El spune: "Fă aşa, pentru că altfel, Dumnezeu te va pedepsi!". Este vorba de frică, la nivelul emoţional cel mai profund. De aceea Dumnezeu, în mânia Sa, distruge oraşe întregi. Mesajul său către om este "trebuie să devii conştient de Dumnezeul din afara ta".

În stadiul al doilea, omul este conştient de Dumnezeu, dar încă separat de El. Noul Testament este învătătura pentru cel de-al doilea stadiu al omului. El spune: "Dumnezeu nu este răzbunător. El te iubeşte şi-ţi cere să vii să-i accepţi învăţătura. Viaţa ta va fi mai fericită dacă-i faci loc lui Dumnezeu în ea. ". Învăţăturile celui de-al doilea stadiu se concentrează asupra a ceea ce vei pierde, dacă îl ţii pe Dumnezeu afară din viaţa ta. Ele sunt învăţături care vor să convingă, bazate încă pe frică şi separare.

Învătătura mea a fost întotdeauna o învăţătură pentru stadiul al treilea. Întodeauna v-am spus: "Îl veţi găsi pe Dumnezeu în inimile voastre şi în inimile fraţilor voştri. Dumnezeu nu poate fi niciodată separat de voi, deoarece este esenţa voastră divină. ". Dar, atunci când învăţătura pentru stadiul trei este auzită de urechi din stadiul doi, rezultatul este o interpretare potrivită stadiului al doilea.

Mulţi dintre voi aud învăţătura, aşa cum a fost dată ea iniţial. În vieţile voastre de zi cu zi, sunteţi în comuniune cu mine. În permanenţă îmi cereţi îndrumare şi sprijin. Ajungeţi să vă daţi seama că nu ştiţi nimic, că, practic, tot ce aţi fost învăţaţi despre mine sau despre învăţătura mea este fals şi trebuie respins. Ştiţi că singurul mod în care mă puteţi auzi este prin propria voastră inimă- prin acceptarea completă a experienţei voastre. Aceasta este esenţa gestului vostru de a vă lăsa în voia mea.

Acum, voi cereţi în mod simplu şi direct o cale lipsită de frică. Întrebaţi cum să rămâneţi în momentul prezent. Vreţi să puneţi în practică ceea ce propovăduiţi. Vreţi să fiţi şi participanţi şi observatori, şi modele şi învăţători.

Acum există mai mulţi apostoli, mai mulţi decât au fost atunci când am fost eu prezent fizic în lumea voastră. Acum, putem trece împreună la stadiul al treilea şi putem trăi experienţa renunţării celei mari- a ruperii de trecut şi a instaurării stării de graţie ca ghid în vieţile voastre" (Paul Ferrini, Liniştea inimii, reflecţii ale minţii christice (partea a doua), Editura For You, 2001)

"Se spune despre Lieh Tzu, un mare discipol al lui Lao Tzu, că avea mulţi discipoli în ashramul său. Un anumit discipol a fost găsit furând iar şi iar şi crea neplăceri, dar era mereu iertat de Maestru. Dar au ajuns la un punct când a devenit prea mult, şi toţi cei cinci sute de discipoli s-au dus la Lieh Tzu şi i-au spus: „Acum ajunge. Există o limită în toate. L-ai iertat pe acest om de atâtea ori, dar el pare să fie incurabil. Acum e timpul să se încheie totul, dă-l afară.”

Lieh Tzu a spus: „Fraţilor, aşteptaţi. Sunteţi toţi oameni buni, morali, cu un caracter bun. Oriunde v-aţi duce veţi fi acceptaţi de ceilalţi oameni, respectaţi, iubiţi, slujiţi. Şi chiar şi fără mine sunteţi atât de morali şi veţi atinge adevărul. Dar acest frate unde se va duce? El nu are pe nimeni în afară de Lieh Tzu, pentru că nimeni nu îl va accepta. Deci toţi cei care credeţi că nu puteţi trăi alături de acest frate, plecaţi. Dar eu trebuie să rămân cu el, pentru că unde se va duce? Cine îl va accepta? Dacă Lieh Tzu îl respinge, atunci este respins, atunci nimeni nu îl poate accepta.” " (Osho, Tao: cele trei comori)

"Ascultare

Cea mai joasă formă de ascultare este a face treabă pentru altcineva. O formă înaltă de ascultare este încetarea şi abţinerea de la a face ceva ce doreşti.

Cea mai înaltă formă de ascultare este a fi în stare să nu faci absolut nimic. Când acest lucru este posibil, celelalte forme de ascultare sunt de asemenea posibile. Împreună, ele alcătuiesc ceea ce oamenii, în ignoranţa lor, îşi închipuie că este un singur lucru - "ascultarea".

Primul lucru de învăţat este că aşa-zisa ta ascultare de până acum e ori obişnuinţă ori servitute, fie că aceasta îţi face plăcere sau nu.

Anisa Imtihani"

(extras din: Idries Shah, "Calea sufită", Editura Herald, 2001, pag.260)