"Acela care incepe prin a iubi crestinismul mai mult decat adevarul, va continua prin a-si iubi propria secta sau Biserica mai mult decat crestinismul, si va sfarsi prin a se iubi pe sine insusi mai presus de orice." (Samuel Taylor Coleridge)

In zilele noastre, aceasta afirmatie ar putea suna, in egala masura, si astfel: "Acela care incepe prin a pretui stiinta mai mult decat adevarul..."

Acest topic a fost editat de mărăcine: 12 Feb 2005, 11:53 AM

In zilele noastre, aceasta afirmatie ar putea suna, in egala masura, si astfel: "Acela care incepe prin a pretui stiinta mai mult decat adevarul..."

Poti sa ne lamuresti care sint neadevarurile din stiinta?

Mi se pare ca e ca si cum mi-ai cere sa descriu toate gropile de pe fundul unei mari.

Nu de adevaruri si neadevaruri era vorba in raspunsul meu, ci de o atitudine a omului, ce se poate manifesta atat in sfera religiei, cat si in cea a stiintei, si care nu e indreptatita in nici una din situatii.

Daca ne-am intoarce un pic cu fata la Dumnezeu, indiferent in care este numele pe care il dam Divinitatii am fi mai Oameni.
Parerea mea.
Unii refuza ideea de religie pentru ca o vad drept o forma de ingradire. Dreptul lor. Insa de mult ori, religia ne da MASURA.
Putine din lucrurile placute omului sint interzise de o religie au alta. Insa in toate trebuie sa existe o masura.
Nu stiu daca am fost foarte coerenta, in linii mari sper ca ati inteles ce vreau sa spun.

Sper sa nu fiu in afara subiectului cu intrebarea mea.
Deci traim aici intr-o societate foarte sa zic asa impregnata religios.Prin urmare era normal ca incepand cu gradinita copiilor sa li se predea religia.
Intr-o zi vine copilul meu acasa foarte ganditor si ma intreaba : Mama tu mi-ai spus ca nu este frumos sa minti.Si acuma eu nu stiu daca tu ai mintit sau preotul.Tu mi-ai explicat ca oamenii nu pot zbura decat cu avioane , rachete cosmice (noi incercam sa ne crestem copilul dandu-i explicatii foarte exacte despre tehnica) iar preotul ne-a povestit astazi ca atunci cand oamenii mor zboara la cer.
Desigur ca preotul nu a gasit de cuvinta sa amplifice discutia.A aruncat "bomba" iar eu a trebuit sa o desamorsez.A stabilit ca oamenii atunci cand mor zboara la cer si copii ar fi trebuit sa o ia de buna. Da, dar ce fac cu copilul meu care la varsta lui cunoaste toate planetele sistemului nostru solar si este interesat de tot ce "zboara".

Dilema mea este cum pot eu intr-o societate contemporana unde tehnica se schimba cu viteza luminii sa-i aduc aproape copilului meu religia .

Poate ca nu ar fi rau sa avem un subiect "Copiii si religia" pentru ca ma intereseaza cu adevarat.

Cum ai dezamorsat bomba, Oiski?

Hmmm, sincera sa fiu am amanat putin subiectul.I-am spus ca acum mancam si dupa aceea discutam despre asta.
Asa am castigat putin timp de gandire.
Nu vroiam sa-l pun nici pe preot cu spatele la zid, ca mincinos.
Asa ca i-am spus ca preotul nu s-a gandit desigur ca oamenii pot sa zboare ( numai gandul ca un copil ar putea pune in practica experienta asta si inainte de moarte...... ) ci s-a gandit ca sufletul lor a zburat la cer. Si ca unii oameni cred ca dupa ce mor corpul fizic nu mai exista insa ramane gandirea sub forma de ceva si acel ceva zboara la cer.
Ca acest lucru nu a putut fi dovedit pana acum stiintific este la fel de adevarat iar fiecare are dreptul sa creada ce vrea el.
Am fost bombardata cu alte intrebari , totusi ce este sufletul si de ce totusi cred unii oameni acest lucru si de ce preotul nu le-a spus ca nu toti cred la fel si ca exista unii oameni care cred altceva , etc.etc.
Sincera sa fiu toata discutia m-a speriat putin pentru ca m-a facut sa inteleg ca copilul meu creste iar eu trebuie sa stau drept in fata intrebarilor de tot felul la care scoala, invatatorii , societatea nu da nici un raspuns sau daca da unul tare ambiguu.
Si cu ce explicatie voi veni cand copilul meu ma va intreba cum este posibil ca cineva sa imparta marea in doua iar pe poteca aia fara apa sa poata trece lumea ???

Greu, într-adevăr, să creşti un copil....

Înţeleg din exprimarea de mai sus că vrei să-i aduci aproape religia (că, altfel, problema se rezolvă mai simplu! ). Nu am să mă hazardez să dau sfaturi practice doarece nu mă simt persoana potrivită dar am să spun aici cîţiva factori care mi se par importanţi în legătură cu chestiunea:
1. exemplul personal; este ceva esenţial (nu numai în ceea ce priveşte religia, de altfel)
2. acceptarea ideii de răbdare, a faptului că toate întrebările şi, mai ales, nelămuririle îşi vor găsi răspuns în timp. Şi că, pentru a-ţi defini opţiunile trebuie să aştepţi şi să asculţi pe toată lumea cu atenţie. Să înveţi...
3. insuflarea ideii de existenţă a contrariilor; lumea este bună dar şi rea, popa zice că sufletul zboară la cer iar fizica spune că doar păsările şi aeropurtatele pot zbura, profu de lb română zice că literatura e ceva folositor iar cel de mate zice că numai cifrele contează etc, etc...

In ultimă instanţă - care, de fapt este prima, cea mai importantă - dacă Dumnezeu va binevoi să-şi trimită harul Său (ei, copilul va întreba "dar ce-i acela?" ) în familia noastră foarte-foarte multe probleme se vor rezolva în chip... miraculos!

Nu e uşor de trăit!...

Acest topic a fost editat de milimetru: 18 Feb 2005, 11:16 AM

O.k. - deci dupa ~50 de ani de ateism fortat cred si eu ca ar fi cazul sa ne punem problema daca nu e cazul sa luam niste masuri ( aspre, ferme si hotarite ) impotriva imputitei astea de influente a religiei care - nu e evident ? - e cauza tuturor releleor in Romania s.a.m.d., s.a.m.d.

Mesaj mai alambicat si aiuristic ca asta mai rar mi-a fost dat sa vad !

Draga Oiski-Poiski, din cele ce am inteles copilul tau este la gradinita. La varsta aceasta, nu de explicatii rationale are nevoie el, ci de basm sau mitologie... Stiu ca poate sa para paradoxal ca unui copil care se gandeste la planetele sistemului solar (asa eram si eu, primul lucru care-am vrut sa "ma fac" a fost astronaut ) ar putea gasi raspunsuri la curiozitatile sale intr-o lume mai degraba simbolica. Si totusi asa este, am auzit chiar marturii despre copii dintre cei mai inteligenti care se "agata" de cate o poveste.

Daca un copil inca mic te-ntreaba de ce ninge si tu incepi sa-i povestesti cum apa din stare de condesare gazoasa se transforma in lichid si ingheata apoi, in timp ce cade, din cauza temperaturii scazute, asta e pentru el informatie moarta, care nu-i foloseste atunci la nimic, mai ales ca are mai tarziu destula vreme sa o-nteleaga. Ba, mai vine cu inca o multime de intrebari ce nu mai au sfarsit - chiar daca-i spui ca "asa a vrut Dumnezeu" el tot va intreba: "De ce?"

Cu totul altfel e insa daca aude un basm despre o batrana cu parul alb care mai stiu eu ce miracol face si incepe sa ninga, sau un mit cum era cel cu Persefona, fiica Demetrei, care in timpul iernii traia in imparatia lui Hades, si din pricina tristetii mamei ei iarna totul ingheata. Prin astfel de povestiri copilul nu devine deloc un fantast; dimpotriva, se face o trecere fireasca de la vremea in care el cauta inca raspunsuri pline de fantezie, la o curiozitate vie fata de lume, si reusesti sa opresti si lantul "de ce"-urilor.

Maracine, multumesc pentru sfaturi .
Baiatul merge in clasa I insa intamplarea s-a petrecut la gradinita.
Nu stiu de ce insa copilul meu are nevoie de explicatii rationale si mai putin de basme.Le asculta cu placere si pe astea insa face o diferenta totala intre fantasmagorii si lucrurile care trebuie sa aiba o explicatie rationala.
Prin urmare daca ma intreaba de ce ninge ,100 % nu va vrea sa auda ca acolo sus sta o femeie care-si scutura cu putere perinile . (ca sa vezi cate explicatii se pot da )
Iar in ceea ce priveste religia sper sa-i transmit cat mai putin ideile mele ca sa poata el mai tarziu cand va sti mult mai multe sa hotarasca ce sa creada .

Frau Holle ist cool...

Am gasit articolu asta; poate ca ar merita o discutie. Aici, numai un citat...

"O explicatie este felul in care se preda religia in scoli, la randul ei, expresia mostenirii institutionale a BOR. Absolventii de teologie ortodoxa au transformat orele lor in adevarate lectii de intoleranta. Tinerii de astazi au primit un tip de educatie lipsit de nuante si crud. In nici o societate civilizata nu gasesti, ca la noi, copii inspaimantati de afurisenia profesorilor de religie."

http://www.ziua.net/display.php?id=6933&da...4bd5815a0591286

Curios dar se observa tendinte clare in atitudinea fata de BOR. Era un topic cu BOR dar nu l-am gasit...

Curios ca in alte tari, in special din vestul Europei, biserica este respectata de majoritatea populatiei - indiferent despre ce fel de religie e vorba; la randul ei, biserica este puternic angajata social - atat la nivelul comunelor cat si pe plan international (Crucea Malteza - de ex.). La noi de ce nu poate fi asa ? Cum se implica BOR in viata cotidiana ? Personal n-am vazut nimic in directia asta. Poate stiti voi...

Si la noi este la fel - in toate sondajele de opinie increderea in BOR este la un procent urias.

Se implica in ajutorarea celor nevoiasi, insa mult mai putin decat alte biserici crestine (de ex. cele neo-protestante).

Ce tendinte? Uite un alt citat din acelasi articol:

Acest topic a fost editat de abis: 17 Mar 2005, 10:11 AM