HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Labirintul Sufletului, Despre religie si credinta
Maharajah
mesaj 5 Jan 2005, 08:38 PM
Mesaj #1


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 326
Inscris: 4 January 05
Forumist Nr.: 5.362



Nu este uşor abordabilă latura spirituala a vieţii, indiferent din ce unghi sau cu ce instrumente o faci. Nu este uşor să rascoleşti sensibilitaţi, să zdruncini idei bătute în cuie, să pătrunzi în cele mai intime cămari ale sufletului si să nu te îndoieşti cel puţin de competenţa cu care faci toate acestea.
Voi încerca să vorbesc aici despre ceea ce cred eu că înseamnă esenţa credinţei, spiritualităţii adevărate si ce o diferenţiază de termenul religie, acea instituţionalizare ce răceşte oarecum fiorul iniţial. Greşeala nu consta însă în apariţia religiei în lume, ci în diferenţierea pe care a făcut-o trufia oamenilor, între ceea ce înalţă (printr-o falsă apoteoză) mintea si ceea ce luminează inima. Căci inefabila Graţie ce răcoreşte orice inima însetată de Dumnezeu, i se poate refuza chiar si celei mai strălucitoare inteligenţe.
Religia si Credinţa sunt doua concepte separate fundamental, atâta timp cât ele nu se vor contopi intr-un suflet curat. Este de neînţeles dreptul pe care si-l arogă una sau alta dintre religii, culte, etc., în ceea ce priveşte deţinerea monoplului adevărului si implicit al salvării. Să ne apropiem de esenţa Credinţei, pentru a putea da un sens curat religiei. Să dam lupta în fiecare dintre noi si nu în afară, astfel vom avea o şansă în a salva Credinţa si pe noi prin ea. A ne opune metehnelor bisericii nu este o soluţie, dar a căuta filonul originar în munţi si mănăstiri, a redescoperii sfinţii uitaţi de lume dar nu si de Dumnezeu, a face prozelitism numai prin exemplul unei vieţi curate si nu prin cuvinte goale, a respecta celelalte căi spirituale, neputând fi siguri niciodată daca nu cumva sunt drumuri mai drepte oferite de Domnul către Inima Lui, a nu lupta pentru nici o ambiţie lumeasca în numele credinţei si a învăţa, nu în cele din urmă ce este Iubirea, înseamnă a schimba lumea fără a o „schimba”, ci schimbându-ne pe noi.
Fericirea pe care o simţi stând în tăcere la picioarele unui Om cu Har nu poate fi substituită nici de cele mai savante discuţii cu mai marii filosofi ai lumii, iar Cunoaşterea ce o capeţi doar privind în ochii Lui, nu ţi-o poate da întreaga ştiinţă livrescă. In momentul in care progresul spiritual devine evident, realizezi cum se produce o transformare pe toate planurile. Are loc o răsturnare spectaculoasă între această latura a vieţii (spiritualitatea) si viaţa însăşi. Viaţa exterioară devine o anexă a căutării interioare, iar de aici încolo ceea ce se întâmpla nu mai poate fi nici măcar sugerat.



Visez că pot cuprinde tot universul în privire,
Iar Tu singurul punct vital ce nu-L pot defini.
Visez că inima-mi ascunde o tainica menire,
Aceea de a Te cunoaşte si de a Te iubi.

Din somnul cel adânc, Stăpâne, as vrea să mă trezesc,
Cu ochii mari si limpezi în veci să Te privesc.


--------------------
We are like monkeys who dwell in the forest and shit on the very branches from which we hang
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 19 April 2024 - 09:28 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman