Voi incepe prin a posta cateva aspecte biografice ale fondatorului asociatiei Opus Dei:

Monseniorul Josemaría Escrivá de Balaguer s-a născut la 9 ianuarie 1902 în Barbastro (Spania) fiind unul din cei 6 copii ai lui Jose si Dolores Escriva. Insa doar trei dintre frati au depasit perioada copilariei. Tatal sau a avut o mica afacere, dar aceasta a dat faliment, in 1915, familia fiind nevoita sa se mute la Logorno. Aici si apoi in Zaragoza a studiat teologia. Dupa moartea tatalui sau in 1924 a fost nevoit sa-si sustina familia in paralel cu continuarea studiilor.

După hirotonisirea sa ca preot la 28 martie 1925 şi-a început misiunea sa preoţească în parohii de ţară. S-a mutat la Madrid in 1927 pentru a studia dreptul. Prietenii si-l amintesc cutreierand cartierele sărace din Madrid, intrand în spitale, inconjurandu-se de studenţi. La 2 octombrie 1928 a înfiinţat asociaţia catolică Opus Dei, care a lucrat de la început cu aprobarea arhierească iar apoi din 1943 pănă în 16 iunie 1950 a obţinut toate aprobările Sfăntului Scaun. Din 1928 viaţa monseniorului Escrivá nu se mai poate despărţi de răspăndirea miscarii Opus Dei. Asociaţiei îi aparţin în prezent bărbaţi şi femei din 80 de ţări. Urmatorii ani, pana la razboiul civil spaniol, a predat la Universitatea din Madrid, continuand sa-si intretina familia, ajutand saraci si bolnavi. Persecutia religioasa din timpul razboiului l-a fortat sa se ascunda. A revenit in Madrid de-abia in 1939.

La 14 februarie 1943 a fondat „Societatea Preoteasca a Sfintei Cruci” ca parte a asociatiei Opus Dei. In 1946 s-a mutat la Roma. A obtinut doctoratul in teologie la Universitatea Lateran. Monseniorul Escrivá a fost membru al Academiei Papale din Roma pentru Teologie. A fost consultor al Congregaţiei pentru Seminare şi Universităţi precum şi al Comisiei Papale pentru Interpretarea Autentică a Codex Iuris Canonici.

Între publicaţiile sale se află studii istorice şi teologico-juridice ca La Abadesa de las Huelgas, precum şi cărţi spirituale care au fost traduse în multe limbi: Drum, Prietenii Domnului, De vorba cu Monseniorul. Escrivá de Balaguer, o colecţie de interviuri pe care le-a dat presei si altele.

Din 1946 monseniorul Escrivá de Balaguer a trăit ca preşedinte general al Opus Dei în Roma. A trait si a murit în sfinţenie la 26 iunie 1975 în Roma. Rămăşiţele sale pămănteşti se odihnesc în cripta capelei Maria a Păcii la centrul asociaţiei din Roma, însoţit mereu de rugăciunile şi de recunoştinţa mai multor oameni din întreaga lume, care prin viaţa şi învăţătura Opus Dei au ajuns mai aproape de Domnul.

A fost beatificat la 17 mai 1992 si a fost canonizat ca sfant la 6 octombrie 2002 de catre Papa Ioan Paul al II-lea.


surse: www.catholic-forum.com; Introducere- Prietenii Domnului

Trebuie să mai avem răbdare sau se poate întreba care este subiectul de discutat?

Mai multe despre Opus Dei: http://www.catholica.ro/opusdei/index.asp?id=0

Subiectul este chiar miscarea Opus Dei.

Acum cativa ani, o buna cunostinta de-a mea, o femeie foarte credincioasa, plecata din Romania peste hotare, m-a intrebat daca exista in Romania traduceri dupa cartile monseniorului pe atunci, sfant acum, Josemaria Escriva de Balaguer.
Am intrebat la randul meu preoti romano-catolici despre acest lucru si spre surprinderea mea, in afara de unul si acela vag, ceilalti nu auzisera nimic despre Opus Dei.

Un membru de-al Hanului mi-a amintit zilele trecute de Opus Dei si iata ca am deschis un topic.

Observ ca nici acum nu se stie prea multe despre aceasta prelatura, din moment ce pe site-ul indicat de Tri Regnum nu se face referire la vreo lucrare, nici macar la cartea "Drum", foarte indragita in occident.

Din pacate in tara noastra nu se afla prelatura Opus Dei, astfel ca suntem vitregiti de informatii.
Site-ul www.apusdei.org merita citit si el.

Fiindca suntem vitregiti de informatii in legatura cu lucrarile lui Josemaria Escriva de Balaguer, voi incerca sa postez cateva capitole (eu m-am gandit la 3) preluate din lucrarea "Prietenii Domnului" (sper ca nu voi incomoda prin aceste postari un pic mai lungi)

DARUL LUI DUMNEZEU, LIBERTATEA NOASTRA

Sensul libertatii

Puternica si fara limite ca iubirea sa este Libertatea lui Iisus Christos. Niciodata nu vom reusi noi sa o pricepem în întregime. Dar nemasurata nestemata a jertfei sale ar trebui sa trezeasca în noi întrebarea: De ce Doamne, mi-ai dat acest drept, care ma face capabil, sa urmez pasii Tai, dar si de a te insulta? Asa învatam sa pretuim adevaratul folos al libertatii, când ea este pusa în serviciul binelui; dar putem aprecia si masura ratacirii, când libertatea omului uita si dispretuieste cea mai mare dovada de iubire. Libertatea personala, pentru care am militat si pentru care voi milita cu toate puterile mele, ma sileste la întrebarea, pe care mi-o pun cu sigura convingere, dar pe care în slabiciunea mea trebuie sa o pun: Ce astepti Tu Doamne de la mine pentru ca eu sa o îndeplinesc în libertate?

Christos însusi ne raspunde: Veritas liberabit vos ; adevarul va va face liberi. Ce adevar este acesta, care o viata întreaga deschide si desavârseste drumul libertatii? Cu bucuria si cu siguranta, care rezulta din legatura dintre Dumnezeu si creaturile sale, vreau sa o numesc: sa stim ca ne tragem de la Dumnezeu, ca noi suntem iubiti de Sfânta Treime, ca noi suntem fiii celui mai sublim parinte. Rog pe Domnul nostru, noi dorim sa fim patrunsi de aceasta, sa o gustam zi de zi, atunci vom actiona ca oameni liberi. Si nu uitati: Cine nu se stie ca fiu al lui Dumnezeu, nu cunoaste adevarul cel mai adânc al eului sau, si în actiunile sale îi lipsesc demnitatea si superioritatea acelora, care iubesc pe Domnul mai presus de toate.

Sa va fie clar: Pentru a câstiga cerul, trebuie ca în deplina libertate sa ne angajam total Lui - cu hotarîrea neclintita si neîmpartita a vointei. Dar libertatea nu îsi este suficienta siesi. Sufletul nu se poate misca fara cineva, care îl conduce. Si el este mântuit, pentru ca are ca rege pe Christos, al carui jug este usor si blând (Mt 11,30) si nu pe diavolul, a carui domnie apasa .

Nu va lasati amagiti de imaginile înselatoare ale acelora care, ramân la strigatul trist "Libertate, Libertate!". Adesea aici se ascunde o trista robie; pentru ca a se hotarî pentru eroare nu elibereaza; singurul care elibereaza cu adevarat este Christos , caci numai El este Calea, adevarul si viata .

Sa ne întrebam din nou în prezenta lui Dumnezeu: Doamne, de ce ne-ai daruit acest bun? De ce ne-ai daruit cu aceasta posibilitate, de a Te alege sau de a Te respinge? Tu doresti sa o folosim bine. Doamne, ce doresti Tu ca sa fac eu? Si raspunsul clar este: Tu trebuie sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau .

Întelegeti? Libertatea îsi capata adevarartul sens numai atunci, când ea este exercitata în serviciul adevarului mântuitor, când ea trece în dorinta dupa iubirea nemasurata a lui Dumnezeu, care ne elibereaza de toate lanturile. În fiecare zi simt nevoia, de a anunta aceasta bogatie de nepatruns a crestinilor: splendida libertate a fiilor lui Dumnezeu! . În aceasta sta buna vointa, care ne învata sa facem binele, dupa ce l-am deosebit de rau .

Sa privim acum urmatoarea consideratie care este de baza, pentru ca ea priveste raspunderea pentru constiinta noastra: Nimeni nu poate alege pentru noi, în locul nostru; pentru ca aceasta este cel mai înalt grad al demnitatii umane, ca el sa se îndrepte spre bine de la sine si nu prin altii . Multi dintre noi am mostenit credinta catolica de la parintii nostri, si prin harul lui Dumnezeu odata cu botezul a început viata supranaturala în ei. Dar hotarîrea, de a iubi pe Dumnezeu mai presus de toate, trebuie sa vina în lungul vietii, în lungul fiecarei zile si sa fie mereu reînoita. Crestin, adica adevarat crestin, este acela care se supune domniei cuvântului lui Dumnezeu , deci acela, care primeste supunerea fara prejudecati si este gata sa învinga ispitele diavolului în tinuta lui Christos: Tu trebuie sa cinstesti pe Domnul Dumnezeul tau si sa-i servesti numai Lui .

Destul de multi mireni au o opinie execrabila daca nu despre fondator, macar despre ceea ce Opus Dei a devenit... nu vreau sa ma bag aici peste voi, ca sunteti pe topicul religios, invit insa pe cei interesati sa se uite la ce am scris acum circa 1 sapt. intr-o sectiune "ne-cenzurata" a Hanului...

Mai jos am ales un capitol care mi se pare definitoriu pentru "Opus Dei":

LUCRAREA DOMNULUI

Sa transformam munca în rugaciune

Adesea spun, ca astfel de convorbiri cu Iisus - care este prezent în tabernacol - si ne vede si ne aude, nu trebuie sa devina o rugaciune nepersonala; si va dau de gândit, ca privirea noastra trebuie sa conduca la un dialog cu Domnul, care nu trebuie sa contina neaparat cuvinte articulate, dar cere neaparat o iesire din anonimitate: Noi pasim în fata lui, asa cum suntem în realitate, si nu ramânem ascunsi nici în multimea Casei Domnului si nici în spatele unor cuvinte izvorând cel mult dintr-o obisnuinta învechita.

Si acum as dori sa mai adaug urmatoarele: Si munca ta trebuie sa fie o rugaciune personala, o convorbire vie cu Tatal nostru în ceruri. Daca tu cauti sfintirea în si prin activitatea ta profesionala, atunci tu trebuie sa alungi anonimatul din ea, pentru ca ea sa devina o rugaciune personala. Si sarcinile tale profesionale trebuie sa fie libere de monotonia tulbure a impersonalitatii, pentru ca altfel impulsul divin ar fi ca mort în activitatea ta zilnica.

Îmi amintesc de calatoriile, pe care le-am facut pe front în timpul razboiului civil spaniol. Cu toate ca îmi lipseau banii, am calatorit peste tot, acolo unde cineva avea nevoie de asistenta mea preoteasca. În situatia de necesitate de atunci, care dadea multora motive suficiente pentru a justifica moliciunea si neglijenta, nu m-am limitat sa dau sfaturi pur ascetice. Atunci ma mâna acea grija pe care o simt si azi si pe care as dori sa o trezesc cu ajutorul Domnului în fiecare din voi. Am cautat fericirea sufletelor, dar si bucuriile pe pamânt; i-am îndemnat sa foloseasca timpul cu îndeletniciri folositoare si sa nu lase ca serviciul pe front sa devina un fel de pata alba în viata lor; i-am rugat, sa nu lase sa treaca si sa faca tot ce este posibil, ca din transeele lor si din posturile de observatie sa nu faca asa ceva ca o sala de asteptare de atunci, unde oamenii îsi omoarau timpul în asteptarea trenurilor, care nu mai veneau si nu mai puteau sa vina...

Le-am recomandat, sa caute o ocupatie compatibila cu viata lor de soldat, ca de exemplu studiul sau învatarea unei limbi. Si i-am sfatuit ca niciodata, sa nu înceteze, ca oameni ai lui Dumnezeu sa nazuiasca sa faca din toate actiunile lor operatio Dei, lucrul lui Dumnezeu. Mi-a impus, cât de bine au reactionat acesti oameni tineri în niste conditii deosebit de grele. Se simtea taria caracterului lor.

Din acel timp mi-a ramas în amintire timpul petrecut în Burgos. Mai multi au petrecut aici la mine câteva zile de concediu de front, altii erau stationati în cazarmile din vecinatatea imediata. Cu câtiva din fiii mei am împartit o camera comuna într-un hotel darapanat. Ne lipseau cele mai necesare, dar am aranjat asa, ca toti care veneau, - si au fost sute - sa se poata odihni cu adevarat si sa adune forte noi.

Aveam obiceiul sa leg discutiile noastre cu o plimbare pe malul râului Arlanzón; ei îmi încredintau grijile lor, si eu cautam sa gasesc cuvântul potrivit, care putea sa-i întareasca sau sa le deschida noi orizonturi ale vietii interioare. Cu ajutorul lui Dumnezeu ma sileam sa-i încurajez, sa-i îndemn, sa aprinda din nou viata lor crestineasca. Câte odata ajungeam în plimbarile noastre pâna la manastirea Las Huelgas sau pâna la catedrala.

Urcam de predilectie cu ei unul din turnuri si le aratam din apropiere lucrarea gotica, acest adevarat lucru de filigran în piatra: rezultatul muncii grele si cu rabdare. În cadrul discutiei le atrageam atentia ca acele minunatii nici nu se vedeau de jos. Ceea ce le-am explicat de atâtea ori, aici devenea tangibil: Le spuneam: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, opera lui Dumnezeu - sa faci lucrul tau asa de desavârsit, ca sa fie frumos ca aceasta tesatura fina din piatra. Exempulul era asa de plastic, încât acesti oameni tineri întelegeau: Totul era aici rugaciune, o convorbire minunata cu Domnul. Pietrarii, care au dezvoltat aici toata stiinta lor, stiau prea bine, ca jos în strada nimeni nu va observa. Opera lor era numai pentru Dumnazeu. Întelegi acuma, cum prin profesiunea ta poti sa te apropii de Dumnezeu? Fa cum au facut acei pietrari si atunci si munca ta va deveni operatio Dei: o opera pamânteasca ce poarta sigiliul lui Dumnezeu.

Deoarece noi suntem convinsi, ca Dumnezeu este prezent peste tot si întotdeauna, sa-l laudam, în timp ce ne prelucram ogorul, sa cântam cântece de slava, în timp ce calatorim pe mare si sa conducem si altfel întreaga noastra viata cu gândul la Dumnezeu . Asa ramânem legati mereu cu El. Chiar când sunteti izolati, si ca acei oameni tineri în transee, sunteti departe de mediul vostru obisnuit de viata, veti trai uniti strâns cu Domnul, pentru ca voi va începeti si desavârsiti munca voastra personala, consecventa si cu inima în prezenta lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Spiritul Sfânt - si stiti sa o transformati în rugaciune.

Dar nu uitati, ca voi va gasiti si în prezenta oamenilor. Ei asteapta de la voi - de la tine - o dovada de crestinism. De aceea trebuie ca în profesiune si în general în toate activitatile omenesti sa actionam astfel, încât nimeni care ne cunoaste si ne apreciaza, sa nu trebuiasca sa se rusineze de munca noastra, iar noi sa nu trebuiasca sa rosim în fata nimanui. Daca traiti în spiritul, pe care am încercat sa vi-l insuflu, atunci nici voi nici cei care au încredere în voi, nu vor fi descoperiti. Nu vi se va întâmpla ca omului din parabola care voia sa cladeasca un turn: Dupa ce el a facut fundamentul, nu a putut sa termine opera, si toti, care l-au vazut, au râs de el si au zis: Acest om a început o cladire, dar nu a putut sa o duca la îndeplinire .

Sa fiti siguri, ca, daca va pastrati simtul pentru supranatural, atunci veti putea încorona opera voastra, si veti termina catedrala voastra pâna la ultima piatra.

Possumus! Noi putem! Cu ajutorul Domnului putem câstiga si aceasta lupta. Credeti-ma, nu este chiar atât de greu, sa transformati munca într-un dialog de rugaciune. Prin aceea ca noi o jertfim Domnului si ne apucam de lucru, Dumnezeu ne aude si ne ajuta. În mijlocul muncii noastre zilnice luam asa modul de viata al spiritelor contemplative. Siguranta, ca privirea lui Dumnezeu se odihneste pe noi, ne umple din ce în ce mai mult; poate ca Domnul ne cere o mica jertfa, poate surâsul unui om care soseste nepotrivit, sau ca noi avem o lucrare mai putin frumoasa dar mai urgenta, sau ca noi suntem atenti la ordine si îndeplinim o mica datorie, care ar putea fi usor neglijata, sau ca noi nu decalam lucrarea de azi pe mâine... Toate acestea pentru a bucura pe Dumnezeu Tatal nostru! Poate ca tu asezi la masa ta de munca sau la un loc nebatator la ochi un crucifix, care îti aminteste, sa pastrezi viu spiritul contemplatiei; pentru ca Cel Rastignit a devenit pentru tine cartea din care tu înveti cu inima si ratiune, ce înseamna a servi.

Asa arata drumurile contemplarii în mijlocul muncii tale, fara aroganta si fara ca tu sa trebuiasca sa parasesti lumea. Daca ai vointa, sa mergi, atunci te simti ca prieten al Maestrului si însarcinat cu solia divina, de a deschide tuturor oamenilor drumurile lui Dumnezeu pe pamânt. Da, cu fapta ta tu participi la aceasta, ca împaratia lui Christos sa se raspândeasca în toata lumea. Mereu tu vei sacrifica orele de lucru pentru tari îndepartate, în care credinta creste, pentru popoarele rasaritului, carora libertatea de credinta si de marturisire le este oprita brutal, pentru tari cu veche traditie crestina, în care lumina Evangheliei pare a se stinge si sufletele se scufunda în întunericul nestiintei... Cât de valoroasa este în acest fel o astfel de ora de munca! Cât de valoroasa aceasta perseverenta: înca o clipa, înca câteva minute, pâna ce munca este împlinita. Din contemplare aceasta a devenit apostolat, foarte natural si ascultând de îndemnul inimii, care acum bate împreuna cu cea mai iubita si îndurata inima a lui Iisus.

Puteti afla informatii aici dar si alte informatii "neoficiale" si o serie de critici aici
Opus Dei a devenit recent un subiect de discutie universal si datorita best-seller-ului lui Dan Brown, "The Da Vinci Code", unde membrii prelaturii sunt prezentati ca niste fanatici. Oricum au fost scandaluri si inainte cu privire la practicile de mortificare sau autoflagelare la care unii membri se supun.

Da, am auzit ca exista si multe critici in occident miscarii Opus Dei.

Eu nu fac parte din miscare. Dar Dumnezeu, asa a vrut, sa nu fiu strain de
lucrarile initiatorului Opus Dei. Am citit "Drum" si "Prietenii Domnului".
Eu personal nu am gasit nimic rau in ele, dimpotriva. Va las pe voi sa
va formati propria parere.

Voi continua cu ultimul extract ales de mine din "Prietenii Domnului"

SMERENIA

Un magarus i-a fost tronul

Sa revenim iarasi la Evanghelie si sa privim la exemplul nostru, la Iisus Christos.

Iacob si Ioan au rugat pe Domnul prin mama lor la un loc la dreapta si la stânga lui. Ceilalti învatacei s-au suparat pe ei. Si Domnul - ce raspunde El? Cine dintre voi vrea sa fie mare, acela trebuie sa fie servitorul vostru; si cel dintre voi care vrea sa fie primul, acela trebuie sa fie servitorul tuturor: Fiul Omului nu a venit pentru a se lasa servit, ci pentru a servi si sa-si dea viata sa ca pret pentru multi .

Cu o alta ocazie ei sunt pe drum catre Capernaum, Domnul merge înainte, ca de asa de multe ori. Ajuns acasa, i-a întrebat: "Despre ce ati vorbit pe drum?" Ei au tacut; pentru ca pe drum - din nou! - s-au certat, cine dintre ei este cel mai mare. Atunci El s-a asezat, i-a chemat pe cei doisprezece la sine si le-a spus: "Cel care doreste sa fie primul, acela sa fie ultimul si servitor tuturor celorlalti." Apoi a luat un copil, l-a asezat în mijlocul lor, l-a cuprins în bratele sale si le-a spus: "Cel care ia un astfel de copil în numele meu, acela ma ia pe mine; cel care ma ia pe mine, acela nu ma ia pe mine, ci pe acela, care m-a trimis" .

Nu este demna de iubire aceasta comportare a lui Iisus? El îi învata pe ucenici, si pentru ca ei sa priceapa învatatura, îi pune în fata unui exemplu viu. El cheama unul din copii, care sigur locuia în aceasta casa si îl îmbratiseaza, în tacere, cu un gest plin de întelesuri, care spune totul: da, El iubeste pe aceia, care se comporta ca copiii. Si apoi le lamureste, unde duce astfel de simplitate si smerenie: atunci Îl vom vom putea îmbratisa pe El si pe Tatal în ceruri.

Înca înainte de începerea calvarului sau, Iisus doreste sa faca cunoscuta demnitatea Sa regeasca: El intra în Ierusalim, aclamat, sezând pe un magarus, era scris, ca Mesia va fi un rege în smerenie: Spune fiicei Sionului: Vezi, regele tau vine la tine, blând, calare pe o magarita si pe un mânz, fiul animalului de povara .

La Cina cea de Taina, în timp ce învataceii se certau din nou, cine dintre ei este cel mai mare, Domnul s-a apucat sa-si ia ramas bun. Iisus s-a ridicat de la cina, si-a scos haina de deasupra, a luat un stergar de in si s-a încins cu el. Apoi a turnat apa într-un vas si a început sa spele picioarele învataceilor si sa le usuce cu stergarul de in, cu care El era încins .

Înca odata a predicat El prin exemplu, prin fapta. Iisus îngenuncheaza în fata învataceilor sai, din a caror conversatie vorbeste mândria si trufia, si face bucuros serviciul unui servitor. Apoi, din nou la cina, le spune lor: Întelegeti voi ce v-am facut? Voi ma numiti pe mine Maestru si Domn, si voi aveti dreptate; pentru ca aceasta sunt. Daca acum, Eu, Domnul si Maestrul v-am spalat picioarele, atunci si voi trebuie sa va spalati picioarele între voi . Ma misca simtirea fina a Domnului. El nu spune: Daca eu fac aceasta, cu cât mai mult trebuie sa o faceti voi. Nu. El se aseaza pe aceeasi treapta cu ei, El nu îi sileste, ci mustra binevoitor lipsa lor de marinimie.

Si noua, ca primilor doisprezece, vrea Domnul sa ne dea de înteles: Exemplum dedi vobis , v-am dat un exemplu, un exemplu de smerenie. Da, El ne-o aduce mereu în fata ochilor: Eu am devenit servitor, pentru ca voi sa pricepeti, sa serviti din inima blânzi si smeriti tuturor oamenilor.

Ma bucur ca exista un interes pentru Opuas Dei si in Romania.Acesta miscare va prinde contur incet incet .Am fost o luna si jumatate in Germania intr-o casa Opus Dei unde am trait impreuna cu multi altii spiritualitatea Opus Dei.Aici biserica greco-catolica va avea un rol important.....va rogs ama contactati toti cei interesati de acest subiect horeat@gmail.com

Zefirx
Iti doresc cat mai multe posturi folositoare si sa te simti bine printre noi...
Daca vrei sa te prezinti, poti sa o faci aici...
Toate cele bune!

Am lecturat şi eu mai demult cîte ceva despre Opus Dei. Am rămas în minte cu o idee preluată de acolo, idee care mi-a folosit foarte mult: sfinţirea muncii. În esenţă era vorba de a lega în plan spiritual tot ceea ce faci ca muncă laică de Dumnezeu, în special prin aceea că să faci ceea ce ai de făcut ca şi cum ţi-ar fi dat Dumnezeu treaba respectivă de făcut. Această abordare m-a făcut de multe ori să trec cu bine peste mizeriile inerente (şi cotidiene...) ale slujbei. Nu întotdeauna am reuşit, trebuie să recunosc, dar de multe ori "a funcţionat"!

Un interviu foarte interesant cu Prelatul Opus Dei:

http://www.opusdei.us/art.php?p=30146

Program TV despre Sf. Escriva de Balaguer:

http://www.opusdei.us/art.php?p=30689