Stefan Cel Mare si Sfant



A scrie sau a vorbi despre Stefan cel Mare este o sarcina deloc usoara. Cea mai mare personalitate a neamului romanesc provoaca si dupa 500 de ani de la moartea sa dispute interminabile. Hotarirea Sfintului Sinod al BOR din 1992 de a-l trece in rindul sfintilor sub titulatura de "Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfint" a generat polemici: unii il vad ca pe un erou al dreptei credinte, un crestin autentic, constient de pacatele sale, in timp ce altii il considera, dincolo de dimensiunea sa istorica, un domnitor ros de vicii.
Acest an a fost decretat "Anul omagial Stefan cel Mare si Sfint", iar sarbatorile vor incepe pe 2 iulie, cind se implinesc 500 de ani de cind voievodul s-a stramutat la lacasurile vesnice si 12 ani de cind "atletul lui Hristos" a fost trecut de Biserica Ortodoxa Romana in rindul sfintilor din calendar.

"Se vorbeste mult despre multele neveste, despre ibovnice si despre copii din flori. Ar trebui sa vedem cum cele trei casatorii ale lui au fost cu incarcatura politica. El si le-a asumat. Si apoi Dumnezeu socoteste altfel, matematicile sale sint mai complexe decit simpla noastra aritmetica. Conteaza multimea faptelor si mai conteaza si felul in care sfirsesti cursa vietii. Cu tipul de judecata pe care o propun unii dintre noi, nici Sfintul Pavel n-ar fi trebuit sa fie sfint, nici Maria Egipteanca, nici tilharul, nici Petru, care s-a lepadat intreit. Acestia toti ar fi trebuit sa fie niste oameni stigmatizati pe veci.
Chiar si noi, cei care pretindem ca vietuim in umbra Bisericii, nu sintem inca suficient de constienti de canonizarea lui Stefan. N-a aparut inca biserica cu hramul Sfintul Stefan cel Mare si inca nu ne rugam destul la el. Fac exceptie probabil cei de la Putna, care vegheaza la mormintul voievodului", sustine teologul Costion Nicolescu.

Cea mai mare personalitate a romanilor

Stefan cel Mare a fost, dupa cum marturisea ginditorul crestin Petre Tutea, "cea mai mare personalitate politica si militara pe care au dat-o romanii in istoria lor". Carol I zicea: "Nu veti mai da unu? ca asta chiar daca mai traiti inca un milion de ani". Papa Sixt al IV-lea, care l-a numit "Atletul lui Hristos" ii scria voievodului Moldovei: "Faptele tale, savirsite pina acum cu intelepciune si vitejie contra turcilor necredinciosi, dusmanii nostri, au adus atita celebritate numelui tau incit esti pe buzele tuturor si esti laudat de catre toti".
A domnit 47 de ani (1457-1504) si avea peste 70 de ani cind a murit. Pe la 11-14 ani, in 1451, a asistat la uciderea tatalui sau, Bogdan al II-lea, de catre fratele acestuia, Petru Aron (la o nunta de la Reuseni). Apoi, sapte ani a fost in strainatate, iar la virsta de 20-24 de ani a urcat pe tronul tarii. A fost un om violent, dar a stiut ca numai asa pot fi condusi oamenii. A purtat 36 de batalii, dintre care a pierdut numai doua. Stefan cel Mare si Sfint "au construit 44 de manastiri" (si biserici - n.n.), cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind intrecut, ca numar, numai de Matei Basarab, care a construit 46.
Dupa ideile sale, armata era alcatuita din tarani saraci, carora le dadea pamint chiar la granita tarii care era proprietate colectiva si nu putea fi vindut. Taranii, aparindu-si pamintul, aparau si granita. Oferea voinicilor sai ranguri ca rasplata pentru faptele de arme, iar la cite razboaie a purtat un taran ajungea foarte repede boier.
Cea mai buna descriere a marelui voievod o face cu siguranta Grigore Ureche, autorul "Letopisetului Tarii Moldovei". Un portret pe cit de magulitor, pe atit de realist: "...om intreg la fire nelenes si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazindu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor".
Iar intr-un alt paragraf ne este prezentat drept: "Stefan Voda, om nu mare de statu, minios si degraba a varsa singe nevinovat, de multe ori pe la ospete omora fara judetu".

Un crai cu zeci de copii din flori

Cronicile ni-l infatiseaza pe marele voievod ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru ca de Voronet, cu parul inelat lasat pe spate.
Nimeni nu se indoieste de faptul ca Stefan cel Mare este un mare erou, dar la fel de sigur este ca marele domnitor era un afemeiat. Nu toti cronicarii au avut cuvinte magulitoare despre el. Unii detractori l-au prezentat pe Stefan cel Mare ca un curvar, pentru ca a avut 50 de copii din flori, au sustinut ca ar fi varsat singe nevinovat, ca a ucis un pusti care a tras cu arcul mai departe decit el etc. In fond, domnitorul a fost un om aprig, caruia i-au placut vinul bun si femeile frumoase. Istoricii afirma ca era un tip violent, ca ii placea foarte mult sa bea, iar unii sustin ca, dupa 20 de ani de domnie, a devenit chiar alcoolic. Mare amator de vin, Stefan a construit la Cotnari o minunata biserica, dar si poduri si drumuri pavate pentru a permite transportul vinului, precum si o crama pentru depozitarea sa.
Afemeiat, Stefan a avut mai multe neveste, iar legenda ii atribuie eroticului domnitor moldovean citiva zeci de copii din flori.
Cert este, dupa cum noteaza Grigore Ureche, ca "dupa moartea lui, pina astazi ii zic sveti (sfintul - n.n.) Stefan Voda nu pentru suflet, ca el inca au fost un om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceea l-au ajuns".

Nevestele si ibovnicele lui Stefan Voda

Istoricii sustin ca Stefan, ca oricare alt razboinic, avea nevoie de multa dragoste femeiasca, fapt accentuat si de Hasdeu. Dragostea si frumusetea unei femei il tin pe barbat la o bataie de cal, spuneau batrinii.
Despre nuntile lui Stefan cel Mare nu se stie mare lucru. Cunoastem doar cite neveste a avut si pe cele mai importante ibovnice. La urcarea sa pe tron, in 1457, Stefan cel Mare era necasatorit. Avea insa un fiu, Alexandru. Traditia spune ca tinarul domnitor Stefan alerga in fiece noapte, in goana nebuna a calului, pina la Marusca cea dulce. Asa, din marea dragoste cu fata unui boier, s-a nascut Alexandru, primul fiu al lui Stefan, ctitorul bisericii Adormirea din Bacau.
Prima casatorie sigura a domnitorului moldovean este cea din 1463, cu o ruteanca din Kiev, Evdochia, fiica principelui Olelco. Evdochia era o femeie foarte frumoasa, iar in tabloul votiv de la Biserica Sf. Gheorghe din Hirlau este pictata cu parul scurt, ca si Marina lui Alexandru cel Bun. Evdochia s-a stins insa din viata dupa doar patru ani de casnicie. Stefan cel Mare nu a stat multa vreme singur, recasatorindu-se in 1472 cu Maria de Mangop, care a murit dupa cinci ani.
Voievodul tinea la Curtea Domneasca de la Suceava doua femei - pe Doamna Maria, nevasta lui Radu cel Frumos, si pe fiica lor, Voichita, luate prizoniere in 1471, intr-o batalie cu Radu. Pe atunci, Stefan era casatorit cu Maria de Mangop, dar tinind-o in cetate si pe cealalta Marie s-a indragostit de ea. Parasita, Maria de Mangop a decedat in 1477 si a fost inmormintata la Putna.
Voievodul s-a recasatorit in 1480 cu Maria Voichita, fiica lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, care era mai tinara cu 30 de ani decit el. Aceasta casnicie a tinut pina la moartea domnitorului, 2 iulie 1504.

Mariile din viata lui Stefan cel Mare

Dupa cum observa cercetatorul Andrei Vartic, viata lui Stefan cel Mare nu poate fi despartita de Mariile lui. Mama sa era o munteanca, Oltea, zisa si Maria-Oltea. Maria-Oltea, Maria-Marusca, Maria de Mangop, Maria Rares, Maria-Voichita... Atitea Marii intr-o viata de domnitor!
De Maria-Marusca vorbesc faptele fiului Alexandru, ingropat la Bistrita, alaturi de stramosul sau, Alexandru cel Bun. De Maria Rares aflam din realizarile fiului ei, marele domnitor Petru Rares. Despre Maria de Mangop (matusa Sofiei Paleologlu, sotia lui Ivan al III-lea, cea care o va ucide pe Elena, mama urmasului legitim la tronul Rusiei, fiica lui Stefan cel Mare si a Evdochiei de Kiev) stim de la Nicolae Iorga ca "a fost o femeie stearpa", dar acoperamintul mortuar ramas dupa ea ascunde o fire misterioasa si o adevarata enciclopedie universala.
Pentru vreo 32 de ani, voievodului i-a stat alaturi preafrumoasa Maria Voichita, fiica domnitorului muntean Radu cel Frumos (cu care Stefan a purtat citeva razboaie) si al Mariei Despina.
Viata si faptele lui Stefan se impart in doua "epoci" distincte - pina la casatoria cu Maria Voichita si dupa. In prima perioada (a Evdochiei de Kiev si a Mariei de Mangop), Stefan nu se tinea de scaunul de la Suceava, era ocupat cu asezarea tarii, pe la razboaie si pe la... Marioare. Dar ceva mai inainte de 1481 (cind se naste fiul lor, viitorul domn Bogdan al III-lea) are loc casatoria lui Stefan cu Maria Voichita. In 1473, cind o lua ca prada de razboi de la Radu cel Frumos, Maria Voichita avea, spune Iorga, vreo 14 ani. Dupa aceasta casatorie, faptele razboinice ale lui Stefan se reduc drastic, el sta mai mult pe linga scaunul domnesc, pazindu-si parca odorul, iar dupa 1487 incepe o opera - constructia de biserici in stilul neasemuit al Putnei. Se pare ca Patrauti, a doua biserica din aceasta suita, minune a artei universale, a fost daruita Voichitei la aniversarea de 30 de ani, dovada fiind numeroasele danii pe care Maria-Voichita le-a facut acestei biserici.

Un sfint iertat de pacate

Socotind ca este bine placut lui Dumnezeu si neamului romanesc, in 1992, Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a trecut pe marele domnitor in sinaxarul si calendarul bisericii in ziua de 2 iulie cu numele "Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfint".
Prin canonizare se intelege actul solemn prin care Biserica recunoaste, declara si asaza pe eroii dreptei credinte adormiti in Domnul in rindul sfintilor pe care ii venereaza. Cuvintul "canonizare" vine din grecescul canon - catalog -, in care se inscriau numele sfintilor si ziua trecerii lor la cele vesnice. Rinduielile consacrate de traditie si practica bisericeasca a ortodoxiei stabilesc conditiile de fond ale canonizarii: ortodoxia neindoielnica in credinta, proslavirea lui de catre Dumnezeu, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri: puterea de a suferi moarte martirica; puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte pina la moarte; puterea de a-si inchina viata celei mai desavirsite trairi morale si religioase; puterea de a savirsi minuni in viata sau dupa moarte si puterea de a apara si a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa. O alta conditie este raspindirea miresmei de sfintenie dupa moarte si confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul drept credincios. De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

"Romanul ii atribuie tot ce i se pare minunat"

Poporul l-a numit "cel Mare" pe Stefan pentru ca mari au fost faptele sale. A pus in slujba tarii si a credintei si mintea, si bratul, si inima. Nu a facut nici o incursiune armata care sa nu fie pusa in slujba tarii sale, pentru linistea si binele ei; nu a dus tratative cu nimeni decit pentru a-si sluji tara.
Cu judecata dreapta si cumpanita, a crutat poporul si oastea cind a simtit ca nu poate sa cistige o batalie: ajuns cu ostenii sai sub zidurile Chiliei, cucerite de Baiazid al II-lea, realizeaza ca in forma pe care el insusi o daduse cetatii aceasta era de necucerit si sacrificiul ar fi fost inutil.
Era credincios si se ingrijea de bunastarea supusilor sai: se ruga lui Dumnezeu pentru ajutor in fata navalitorilor si a evitat sa intrerupa razesii de la strinsul holdelor.
Avea obiceiul de a cerceta tara de la un capat la altul, fie pentru a pregati locurile potrivite pentru lupte, fortificatii, tirguri, fie pentru a lua masuri de refacere in urma razboaielor.
A dobindit recunostinta intregului popor care l-a trecut in legenda ca pe nimeni altul si l-a pomenit veac de veac. Mihail Kogalniceanu scria: "romanul ii atribuie tot ce i se pare minunat: orice cetate, orice zid, orice val, orice sat intreaba-l cine l-a facut: el iti va raspunde "Stefan cel Mare". Orice pod, orice biserica, orice fintina, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului sau. Orice bunatate, orice legiuire omeneasca, orice puneri la cale intelepte, Stefan Voda le-a urzit! In sfirsit, acest Domn pentru moldoveni rezuma toate ispravile si institutiile facute in cinci veacuri de atitia stapinitori".
Si totusi, Stefan s-a socotit intotdeauna Domn al Moldovei "din mila lui Dumnezeu".

Post, in rind cu ostenii si tot norodul

Din relatarile cronicarilor era cunoscut ca un om al rugaciunii si postului.
Isi indemna totdeauna ostenii la rugaciune, post si impartasanie inainte de a pleca la razboi. In urma unei victorii, Stefan Voda ingenunchea alaturi de osteni si, inaltind ochii catre cer, graia in auzul tuturor: "Tu ai biruit, Doamne! Marit si laudat sa fie numele Tau in vecii vecilor. Amin!".
In scrisorile adresate Marilor Puteri (traduse in germana si italiana) spunea: "Cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic am invins."
Dupa lupta dadea porunca ca intreaga oaste sa posteasca 4-9 zile mincind de obste numai piine si poame uscate o data pe zi, ca semn de smerenie si supunere lui Dumnezeu, iar Stefan era pilda tuturor, postind in rind cu ostenii, preotii si tot norodul.
Se faceau slujbe de multumire lui Dumnezeu si de pomenire pentru cei pierduti in lupta.
Avea ca povatuitor si duhovnic pe Sihastrul Daniil si intotdeauna purta asupra sa tripticul.
Pe steagul sau de lupta era reprezentat Sfintul Gheorghe calare omorind balaurul, pe care l-a donat Manastirii Zografu, cea mai mare ctitorie romaneasca din Muntele Athos, rectitorita integral de Stefan cel Mare intre anii 1466-1502.

Multumim pentru realizarea acestui material P.C. Arhimandrit Grigorie Babus, directorul Bibliotecii Sfintului Sinod al BOR, si domnului Gheorghe Vasilescu, seful Arhivei Sfintului Sinod.
Sursa: Evenimentul Zilei

Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt (2 iulie)



Întreaga suflare româneasca îsi aminteste cu adânca pietate de cel mai mare voievod al Moldovei, figura emblematica a istoriei acestor meleaguri, aparator al neamului si al Bisericii, cel ce între 14 aprilie 1457 si 2 iulie 1504 a condus cu inegalabila râvna, jertfelnicie, eroism si constiinta crestina, tara si poporul sau.

Stefan cel mare a fost socotit ca "sfânt" înca din vremea domniei sale, dar odata cu mutarea sa la cele vesnice, el a trecut în nemurirea credintei religioase care l-a însufletit în eterna pomenire a istoriei românesti si a Europei întregi. Pentru aceasta, nici un voievod român, din toate cele trei provincii românesti, nu-l poate egala, prin calitatile sale de luminat om politic, iscusit strateg si eminent comandant de osti, prin purtarea atâtor calitati ale polivalentei sale personalitati.

S-a nascut la Borzesti în prima parte a sec. al XV-lea, ca fiu al domnitorului Bogdan al II-lea si al doamnei Oltea, care se va calugari mai târziu, dupa omorârea sotului ei, probabil sub numele de Maria; totodata el era si nepot al lui Alexandru cel Bun.

A fost casatorit de trei ori; prima data se casatoreste la 5 iulie 1463 cu Evdochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici. Aceasta însa va muri c*rând, astfel ca va urma o a doua casatorie, la cinci ani dupa prima casatorie, cu Maria din Mangop, ruda cu bazileii bizantini, care cârmuiau tinutul din Crimeea. Dupa câtiva ani de convietuire, si aceasta se va muta catre Domnul, asa ca va urma o a treia casatorie, în 1473, cu Maria Vochita, fiica lui Radu cel Frumos.

Instalarea sa ca domnitor al Moldovei s-a facut la data de 14 aprilie, 1475, fiind aclamat de multimea adunata pe locul numit Direptate, iar ungerea ca domnitor a fost savârsita de mitropolitul de atunci al Moldovei, Teoctist. În primii doisprezece ani ai domniei sale, Stefan a încercat sa-si asigure siguranta tronului, care era amenintat de multiple primejdii. Una din ele o constituia Petru Aron, cel care ucisese la Rauseni pe tatal marelui Voievod. În 1469, Petru Aron a fost prins si decapitat, si astfel, una din primejdii era înlaturata. Alta însa venea din partea stapânirii otomane, care încerca sa domine Moldova în întregul ei ansamblu. Astfel, va începe un lung si sângeros sir de razboaie cu turcii, inaugurat prin batalia de la Vaslui, din 10 ianuarie 1457, care a fost cel dintâi mare succes al voievodului în lupta pentru independenta Moldovei (din cronici se stie ca oastea lui Stefan a numarat 40,000 de oameni, iar cea otomana a fost de trei ori mai numeroasa). Imediat dupa batalie, Stefan va cere ajutor crestinatatii apusene, care însa nu va reactiona, si astfel Stefan a trebuit sa faca fata, în anul imediat urmator, armatelor sultanului Mehmed al II-lea, pornit sa razbune înfrângerea rusinoasa suferita de confratele sau, Soliman. Lupta s-a dat la Razboieni, Stefan fiind învins, dar cetatile Neamt, Suceava, Hotin, nu au cedat în fata invadatorilor, astfel ca ostile sultanului, slabite de foame si ciuma, au fost nevoite sa se retraga.

Paralel cu lupta pentru independenta, Stefan se va preocupa si de instalarea în Muntenia a unui domnitor fidel aspiratiilor sale de independenta, dar acest tel nu va fi atins, deoarece cel pe care Stefan îl sprijinise la urcarea pe tron, Vlad Tepes, va fi prins si ucis, iar ceilalti aspiranti la tronul muntean erau fideli turcilor. Dupa ce multi dintre principii si regii apuseni încheie tratate de pace cu turcii, Moldova va ramâne singura în fata puterii coplesitoare a Imperiului Otoman, primul semn de slabiciune fiind cucerirea de catre turci a cetatilor Chilia si Cetatea Alba. Astfel, din 1492 Stefan va fi nevoit din nou sa plateasca haraci turcilor. În anul 1497, moldovenii îi înfrâng pe polonezii lui Ioan Albert, care voiau sa supuna Moldova, în bataliile de la Cedrii Cosminului si apoi Cernauti. Aceasta va fi începutul unei campanii pornita de Stefan împotriva polonezilor, ocupând provincia Pocutia si ajungând pâna aproape de Cracovia. Îmbolnavindu-se, Stefan se va întoarce din Pocutia, si va muri la 2 iulie 1504, lasându-l pe tronul Moldovei pe fiul sau, Bogdan-Vlad.

Vitejia sa pe câmpul de lupta a fost dublata permanent de râvna sa pentru credinta crestina. Aceasta râvna pentru ortodoxie i-a fost insuflata marelui voievod înca din perioada copilariei sale, prin grija si osteneala evlaviosilor sai parinti. În numele acestei credinte el iesea la razboi, si tot aceasta credinta la fi cea care îl va determina sa zideasca numeroase locasuri de cult (circa 44 la numar). Printre ctitoriile sale de referinta se numara mânastirile: Putna (1470), Tazlau (1487), Voronet (1488), Borzesti (1494), Popauti (1496), Razboieni (1496), Nemat (1497), Dobrovat (1504), precum si biserici domnesti raspândite pe întreg cuprinsul Moldovei (Vaslui, Bacau, Iasi, Cotnari, Dorohoi etc. ). De asemenea, Stefan a contribuit cu danii substantiale la zidirea unor lacasuri de cult din Muntenia, Ardeal, de la Sfintele locuri, precum si de la Muntele Athos (mânastirea Zografu, de exemplu). Din relatarile cronicarilor este cunoscut ca om al rugaciunii si postului (îsi îndemna întotdeauna ostenii la rugaciune, post si împartasanie, înainte de a pleca la razboi), iar ca povatuitor duhovnicesc se stie ca îi era marele Daniil Sihastrul, pe care adeseori voievodul îl vizita, cerând sfat si învatatura. Întotdeauna , Stefan purta asupra sa un triptic, (sau Deisis), pe care erau înfatisati Mântuitorul, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul. Astazi, acest triptic se afla pastrat în Muzeul Mânastirii Putna, locul de odihna vesnica al marelui voievod. Prin toate aceste fapte autentic crestine, observam ca Stefan s-a straduit sa ridice asezamântul Bisericii la o înflorire niciodata atinsa pâna la el, ceea ce a si reusit. mai remarcam în legatura cu aceasta aparitia unei sinteze între arta bisericeasca bizantina, unele elemente gotice, si elementele locale de arhitectura, sinteza care va da nastere unui nou stil arhitectonic bisericesc, stilul lui Stefan cel Mare. Sub acelasi imbold crestin, arta bisericeasca va cunoaste si ea o mareata înflorire în toate domeniile sale: pictura, sculptura, broderie, orferarie, muzica, carti de cult, aici situându-se în frunte faimosul Gavriil Uric, al carui minunat Tetraevanghel se afla astazi la Biblioteca Bodleiana din Oxford. Din toate operele de arta bisericeasca, putem constata cu regret ca numai o mica parte din ele s-au întors acasa, printre care se afla si faimosul steag de lupta al lui Stefan, care are reprezentat pe el pe Sf. Gheorghe calare, omorând balaurul, astazi aflat în Muzeul de Istorie Nationala al României.

Personalitatea marelui voievod se întregeste si mai mult daca o raportam nu numai la Moldova, ci si la restul Europei. Sunt multe marturiile externe din acea vreme, cu privire la maretia, biruinta si gloria acestui titan al Moldovei. În special aceste referinte sunt poloneze, germane, italiene, maghiare, slave, turcesti. Din aceste referinte se contureaza o personalitate plenara, un conducator de stat si militar de mare elita, aureolat de razele genialitatii. Constiinta europeana avea deplina dreptate sa schiteze un asemenea profil moral, care convinsese "pe viu" Europa ca Moldova îndeplinea rolul de "poarta a crestinatatii", cu sacra menire de a fi pavaza si zid de aparare întregii Europe, în fata urgiei cotropitoare a Imperiului Otoman. Astfel, la adapostul bataliilor si victoriilor marelui Stefan, Europa a putut sa-si construiasca în tihna catedralele, universitatile, si celelalte bunuri materiale si spirituale, cu care se mândreste pâna astazi.

Totodata, Stefan se dovedeste un incontestabil precursor al Principiilor Miscarii Ecumenice din zilele noastre, deoarece el se adresa capeteniilor crestine ale Europei fara discriminare de apartenenta confesionala, îndemnându-le staruitor sa alcatuiasca un front comun de rezistenta si aparare a tuturor valorilor crestinatatii.

Prin cele aratate mai sus, Stefan a fost cu siguranta, la vremea sa, singura capetenie cu constiinta crestina europeana, care, daca ar fi fost ascultata si urmata efectiv, ar fi putut arunca pe musulmani din partea cucerita pâna atunci a Europei, si ar fi restaurat Imperiul crestin al lui Constantin cel Mare.

Pentru ai sai, Stefan ramâne, asa cum adevereste si o medalie jubiliara lansata la 4 veacuri de la stingerea sa din viata, Stefan cel Mare si Sfânt, apelative care reflecta pe deplin personalitatea celui care sunt atribuite. Martora a râvnei sale pentru apararea ortodoxiei si urmând traditiei poporului dreptcredincios, care de timpuriu l-a rânduit pe Stefan printre sfinti, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 1662, cu titlul de "Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, iar ca zi de praznuire s-a fixat data trecerii sale în camarile ceresti, 2 iulie.


Sursa: Pr. Prof. dr. Al. I. Ciurea, Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare în evlavia poporului român, în vol. "Sfinti români si aparatori?", ed. cit. , p. 577.

Stefan cel Mare - Personalitate din perioada noastra medievala despre care s-a scris cel mai mult



Stefan cel Mare, in primul rand in istorie, motiv pentru care si recent este considerat de catre istoricul Eugen Denize (2004), ca personalitate din perioada noastra medievala despre care s-a scris cel mai mult.
Acest lucru este demonstrat, printre altele, si de faptul ca marele voievod, care a domnit pe tronul Moldovei intre anii 1457 si 1504, a intrat in obiectivul unor istorici ca A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Constantin Giurescu, Constantin C. G

Datorita faptului ca a stiut sa-si organizeze "cu deosebita maiestrie" o armata proprie si, mai ales, datorita superioritatii strategiei militare intelepte pe care a adoptat-o, Stefan cel Mare a ajuns destul de repede sa fie apreciat de cronicarii vremii ca un "capitan de oaste" ce se cuvenea sa ocupe locul de frunte in "apararea crestinatatii", impotriva pericolului iminent pe care il reprezenta in acea perioada Imperiul Otoman, in continua extindere.
De altfel, si Papa Sixt al IV-lea, profund impresionat de victoriile repurtate de domn in luptele cu turcii, daca nu-l poate ajuta sub raport militar, i se adreseaza cu frumoase cuvinte de lauda, considerandu-l ca "un adevarat atlet al credintei crestine".
Aprecierile de acest fel, venite din partea Suveranului Pontif, s-au alaturat acelor deosebite merite pe care drept-credinciosul Domnitor si le-a castigat prin acele zeci de lacasuri sfinte inaltate in tara in timpul domniei sale si care i-au dat dreptul Bisericii noastre ortodoxe sa-l treaca in randurile sfintilor. Nu stim daca printre acele numeroase biserici, care sunt opera lui Stefan cel Mare si Sfant, este trecuta si biserica din satul Movila (situata la doi kilometri de Herta), ale carei ruine le-am identificat noi, nu de mult (in anul 2000), cu prilejul ultimei misiuni culturale, in acest teritoriu din Romania Veche, teritoriu dintotdeauna romanesc, care, prin tratatul din 1997 i-a revenit pe nedrept vecinei noastre, Ucraina.
Dar, pe langa asemenea locuri de frunte, pe care Domnitorul nostru Stefan cel Mare si Sfant le detine in aceste doua importante domenii ale istoriei si religiei, trebuie sa mai amintim aici si pe acelea pe care acelasi mare voievod le obtine in timpul domniei sale, in diferite alte domenii.
Asa de exemplu, Domnitorul nostru Stefan cel Mare, "acest bun parinte al patriei, gata oricand sa moara pentru ai sai", daca a avut grija de a-i rasplati pe acei boieri "care-l sustinusera in vremurile de grea cumpana pentru tara si domnie" (Alex. I. Gonta, 1998), o preocupare permanenta si-a manifestat-o voievodul, incercand sa-i ajute pe oamenii simpli si pe tarani, pe care a tinut sa-i scoata din clasa lor sociala, in care se confruntau cu multe si grele lipsuri.
In putinele si modestele scoli manastiresti se invata cititul si cantarile bisericesti, iar in epica populata - sub Stefan cel Mare - au inceput sa fie puse in circulatie si sa fie transmise apoi din generatie in generatie, creatii pe teme de demnitate, de independenta si de libertate. Biserica si scoala, in trezirea constiintei de sine si, am putea spune, si a romanismului, si-au dat astfel mana, in mod hotarat, iar exemplul de dragoste pentru pamantul tarii, credinta stramoseasca si pentru dreptate, il dadea insusi Domnitorul.
Un fapt pozitiv din epoca lui Stefan cel Mare, care merita cu deosebire sa fie mentionat este ca, dupa o cronica oficiala a romanilor, aparuta la Curtea lui in limba slavona, a intervenit dorinta de a avea scrieri in limba materna, romana.
De asemenea, o mentiune speciala o merita eforturile pe care le-a facut acelasi mare Domnitor, de a sprijini arta in timpul domniei sale. In arhitectura a aparut un stil original, asa-zisul "stil moldovenesc" (cu plan triconic si cu o cupola suprainaltata), ilustrat de stilul in care au fost construite cele mai multe din manastirile sale monumentale.
Despre o arhitectura mai aparte, ce-i poarta amprenta, se poate vorbi si in cazul cetatilor din piatra de pe Nistru (in special cele de la Hotin si Tighina) sau a acelora din interiorul tarii (de la Suceava si Neamt). Legata de arhitectura, o dezvoltare larga in timpul lui Stefan a cunoscut-o si sculptura, prin elementele decorative, indeosebi ale altarelor, ale fatadelor bisericilor si ale pietrelor de mormant.
Progrese evidente le inscrie in aceeasi epoca pictura murala, care decoreaza interiorul sau exteriorul bisericilor si manastirilor. Aceasta pictura murala, in care, pe langa elemente bizantine, au intrat in multe cazuri si multe elemente specifice locale, a permis mesterilor sa se poata lauda, in lucrarile savarsite, printre altele, cu un albastru necunoscut ("albastru de Voronet") si cu o manastire, asa cum este cea de la Voronet, care este considerata ca "giuvaierul Bucovinei" si ca o "Capela Sixtina" a Orientului, cautata si apreciata si astazi de vizitatori din lumea intreaga.
In epoca lui Stefan cel Mare, o dezvoltare larga a cunoscut si argintaritul, prin lucrari artistice facute pentru obiecte de cult, pentru cele cu caracter laic sau pentru podoabe.
In sfarsit, pentru prosperitatea economica a tarii si, in acelasi timp, din dorinta de a veni in sprijinul mestesugurilor, negotului si a targurilor ce se inmulteau, Domnitorul emite si un sistem monetar, reprezentat de grosi si jumatati de grosi, cu doua tipuri. Batute in monetaria orasului Suceva, monedele erau de argint si corespundeau unor reusite realizari artistice.
Dar, Domnitorul Stefan, pe langa ceea ce a facut in viata, merita si este apreciat si se bucura de pretuirea si stima noastra, a tuturor romanilor, si pentru cele pe care, prin exemplul sau, le-a determinat in societatea si viata noastra, a tuturor, dupa moartea lui de acum 500 de ani.
Asa de exemplu, in cei 500 de ani care au trecut de la 2 iulie 1504, cand Stefan cel Mare si Sfant a trecut la cele vesnice, viata lui de mare luptator (si, in unele cazuri, si a bravilor sai osteni), a intrat in obiectivul a numeroase lucrari literare, in versuri sau in proza. Astfel, merita sa mentionam dintre acestea, in primul rand, cunoscuta poezie Doina a marelui nostru geniu, Mihai Eminescu, si apoi, in proza, romanul istoric Demir (mai putin cunsocut), al lui George Sion si romanul Fratii Jderi al apreciatului scriitor Mihail Sadoveanu. O reala punere in lumina a vietii eroice a marelui Domnitor o face cunoscutul dramaturg Barbu Stefanescu Delavrancea, in teatru, cu piesa Apus de soare, mai ales ca de rolul lui Stefan s-a achitat in mod stralucit marele actor George Calboreanu.
Viata de glorie a lui Stefan cel Mare (ca si aceea a vitejilor sai osteni), a intrat in atentia muzicienilor, printre altele, pe scena Operei de Stat, tot cu Apus de soare, de catre Mansi Barberis si apoi prin piese ca: Uvertura Stefan cel Mare, de Iacob Muresanu si Stejarul din Borzesti, de Theodor Bratu.
Exemplul de dragoste fata de pamantul stramosesc si de tara sa si de modul cum s-a trudit sa o apere si sa o imbogateasca si sub raport cultural, in lunga sa domnie, i-a impresionat si pe pictori si sculptori. Marturii ale acestui mare interes care s-a trezit in randurile artistilor plastici rezulta, printre altele, si din numeroasele picturi sau statui prin care acestia au incercat, de-a lungul anilor, sa-l reprezinte pe marele voievod moldovean. Alaturi de statuile lui Stefan cel Mare de la Iasi, Suceava (sau din alte localitati), nu putem sa nu amintim aici frumoasa statuie a lui Stefan cel Mare din centrul Chisinaului, care, in special in ultimii ani, a devenit un simbol al rezistentei romanilor dintre Prut si Nistru impotriva incercarilor comunistilor de a-i rusifica.
Viata, victoriile si realizarile marelui nostru Domnitor au intrat si in atentia cineastilor, care au facut din el un subiect de reusite filme. Astfel, regizorul Mircea Dragan ii incredinteaza talentatului actor Gheorghe Cozorici rolul lui Stefan cel Mare, in filmul "Stefan cel Mare - Vaslui 1475", inspirat din romanul Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu, pe care l-am citat mai sus.
Cu totul recent, o piesa despre Stefan cel Mare este scrisa de dramaturgul Viorel Savin, criticul Mircea Ghitulescu, sustinand ca piesa lui vine "cu un personaj existential, un om in carne si oase", iar cunoscutul regizor Dan Pita, intr-o premiera-eveniment, repune in scena, la Teatrul National, acelasi Apus de soare, cu actorul Costel Constantin in rolul lui Stefan.
Marturii ale admiratiei noastre, a romanilor, fata de acest mare Domnitor si fata de ceea ce ne-a ramas de la el, le gasim si in domeniul numismaticii si al filateliei. Pe langa medalii, plachete sau monede aparute in memoria marelui Domnitor, se cuvine sa amintim aici seriile de timbre care reprezinta manastirile lui din Bucovina si altele care reprezinta cetatile de care si-a legat numele marele nostru voievod.
In sfarsit, pentru a ilustra respectul si dragostea pe care romanii i-o pastreaza prin traditie Domnitorului moldovean, ma vad obligat sa mentionez aici, la sfarsitul acestui articol, si faptul ca intr-un mic muzeu particular, dintr-un sat din judetul Neamt, sunt pastrate "relicve" din epoca lui, de acum cinci secole.
Printre alte piese rare, in acest muzeu se afla si o icoana care a apartinut Sfantului Daniil Sihastru, la care s-a inchinat si pe care a sarutat-o si marele voievod.
Grija deosebita cu care aceasta icoana a fost transmisa din generatie in generatie, timp de cinci sute de ani, spune destul si nu mai necesita alte comentarii, decat sa recunoastem ca am avut in acest voievod un Domnitor si MARE si SFANT.
Acelasi lucru rezulta si din acele numeroase si frumoase istorioare si legende care circula si astazi din gura in gura in satele prin care a trecut sau a poposit Marele Voievod.
Noi, cei originari din aceste vechi locuri romanesti (cum este vechiul Tinut al Hertei) si care astazi ne apropiem de a fi nonagenari si am copilarit cu asemenea istorioare, am pornit in viata cu mandria ca suntem urmasii razesilor marelui Domnitor.
Dar tot ce s-a spus sau s-a facut despre si pentru acest mare Domnitor este mult prea putin fata de ce a realizat acesta in timpul domniei sale si a lasat mostenire pentru tara lui pentru intreaga crestinatate.
Pentru si prin toate acestea Stefan cel Mare si Sfant traieste printre noi de 500 de ani si suntem siguri ca figura lui va ramane in continuare tot atat de luminoasa si de vie si in secolele care urmeaza.
Mai mult decat atat, noi credem si speram ca, mai devreme sau mai tarziu, vom ajunge cu totii sa traim impreuna intre hotarele pe care le-a statornicit si le-a aparat cu atata darzenie marele Stefan, iar bunatatea, spiritul sau de dreptate si exemplul de dragoste pentru ai sai ne vor ajuta sa iesim mai repede din starea de confuzie si de degradare in care am fost impinsi din cauza propriilor noastre slabiciuni si din cauza unei istorii nedrepte de care am avut si avem parte.
Deocamdata, constatam ca, cel putin pana in prezent, Stefan cel Mare si Sfant a scapat neatins de aceia care, in numele unei false "demitizari", au dus, in manualele alternative dupa care invata astazi copiii si nepotii nostri, la demolarea unor mari personalitati si a unor fapte eroice din istoria noastra nationala, care se cuveneau sa ramana pentru posteritate, generatiilor urmatoare, asa cum au fost. Stirbirea semnificatiei acestora este un sacrilegiu de care, noi cei de astazi, ne facem vinovati.
In sfarsit, trebuie sa mai adaugam aici ca, dupa cum se stie, premierul roman, in cadrul sarbatoririi marelui Voievod, a primit zilele acestea o copie a sabiei lui Stefan cel Mare de la turci.
Dar sabia din Muzeul "Topkapi" din Istanbul, chiar daca are imprimata pe spada Stema Moldovei (Bourul) si numele lui Stefan, nu pare sa fi apartinut marelui voievod. Este greu de presupus ca Stefan cel Mare, care nu depasea in inaltime 150 de cm, ar fi putut manui cu usurinta o sabie care masoara aproape 130 de cm.
De aceea si apreciem gestul simbolic al primarului orasului Tecuci, care, nu demult, i-a cerut cunoscutului sculptor in lemn Dan Mateescu sa realizeze o sabie, care, sub forma unei statui asezata "pe o platforma ce reprezinta intreaga Moldova", ar urma sa fie instalata la o inaltime de opt metri, la intrarea in orasul Tecuci.

Sursa: Prof. dr. doc. Ion Gherman, Presedintele "Societatii Culturale Tinutul Herta". Material preluat din Curierul National.