O poveste cu acelasi inceput cunosc si eu, si inca foarte bine: dintr-o familie foarte bogata s-a nascut un copil caruia i s-a oferit totul inainte ca el sa ceara. A ajuns un om matur implinit material dar fara nici un ideal si cu un gol mare in suflet, gol care incepe incet incet sa se umple, dar foarte greu...
Cineva imi zicea ca sufletul unui copil trebuie umplut cu bucurii, dar atentie, nici prea mult si nici prea putin, oricare dintre ele facand rau...

Eu ştiu ce să zic, contraste?! Ştii, eu cred că acelei fete îi lipseşte destul de puţin ca să-şi transforme subit mutilarea spirituală într-o deosebită frumuseţe spirituală. Cît de puţin? Numai Dumnezeu ştie!

Zorro, depinde ce înţelege fiecare prin bucurii. Părerea mea e că acelui copil de familie avută, de care pomeneşti, i s-a oferit un anumit "sortiment" de bucurii. Dar nu şi dintre acelea care să-l bucure cu adevărat!!

Da, ai perfecta drepate...e vorba de bucurii materiale, cele spirituale lipsind aproape total.

Da,e dureros ca unii parinti sau rudenii sau vecini sau profesori sau oameni pur si simplu ii educa pe copii prezentandu-se pe sine ca anti-modele,facandu-li-se urati si "ajutandu-i" astfel de timpuriu sa aleaga ce si cum nu le place sa fie,dar cat e de placut sa privesti pe copiii care au ales sa faca din rau bine si intunericul sa-l alunge ca sa ramana ei deosebit de inaintasi in lumina,binecuvantati sa fie acei copii care fac cinste Tatalui ceresc,cei buni nascuti initial dintr-un neam prost si care incep o alta spita de neam la randul lor,prin credinta!

Sunt multi copii nedoriti pe lume... care , daca au familii, se simt straini printre rude. Tocmai de aceea cauta alinare in alta parte. Daca vor gasi puterea sa se rupa definitiv de rudele care mai mult ii dauneaza sufletului, vor descoperi ca de fapt nu sunt singuri, de ei are grija insusi Dumnezeu. Dar e greu, e foarte greu.
Familia ar trebui sa fie cea care te ajuta cel mai mult, deobicei asa si este, dar poate fi si cea care te raneste cel mai rau, caci vorbele grele care vin din partea parintilor taie in carne vie iar ranile nu se vindeca niciodata.
@Contraste, fata de care vorbeai, daca a avut putere sa razbeasca, va gasi in ea si forta care o va ajuta sa-si intemeieze propria familie, asa cum ar fi trebuit sa aibe si ea... Sa imparta cu altii iubirea de care ea nu a avut parte. Este evident ca cineva a vegheat asupra ei, caci usor nu i-a fost.
Din pacate, aceste cazuri sunt mult mai numeroase decat vrem sa recunoastem. Doar ca ne-am invatat sa consideram disfunctionalitatile familiale un subiect tabu. Avem o imagine mult prea idilica despre familie. Numai ca nu exista nicaieri o scoala pentru parinti, si cei mai multi chiar nu se pricep la asta. Doar instinctul matern (uneori si acesta lipseste) nu ajuta.

Acest topic a fost editat de denise_d: 26 Jun 2004, 10:58 PM

La prima strigare am putea spune ca parintii au un rol foarte important in viata spirituala a copiilor lor.Aprofundind putin subiectul pot spune ca fiecare dintre noi este deja scris in cartea lui Dumnezeu.Deci cu sau fara ajutorul parintilor, copilul(omul) va intra singur pe drumul cel bun...acum sau mai tirziu.
Acel "doamne,doamne" pe care parintii il baga in cap copiilor de mici, nu are nici o legatura cu adevaratul sens al vietii.Ascultati deci de Tatal nostru.
Stiu ca sint unele afirmatii care sint greu de inteles...dar daca ai putea sa nu judeci pe cel de linga tine, ai putea sa te vezi mai bine pe tine.

Ati pornit o idee interesanta, adevarat spuneti, dar va voi prezenta o alta forma, foarte reala.

Intr-o familie de mutilati spiritual , sufleteste sau mental (depinde de situatie), se naste un copil dulce si nevinovat , aparut intr-o lume cruda si dispretuitoare, asa cum spune Contraste, vinovat de esecurile celorlalti. Copilul se naste ocrotit de Dumnezeu, cu Mana Divina asupra sa. Uluitoare revelatie !

Nu-mi invinovatesc parintii, din contra, L-am cunoscut pe Tatal Meu adevarat astfel , nu urmarind in mod normal, cum e si firesc, admirand si formandu-mi parea despre un tata inexistent, sau chiar o mama inexistenta, ci iubindu-i......of, mi-e atat de greu !!!

A trebuit sa ma ridic eu la nivelul de parinte, sa ma maturizez brusc, din copilarie, sa vad ce le lipseste, de ce sunt neimpliniti...acum, dupa 27 de ani, ma vad asa cum sunt, si au mare nevoie de mine....copilul care ii incurcam.

Este trist sa vezi cum parintii devin copii, cum au nevoie de atentie, grija, lucruri materiale care nu le-au gandit inainte, nu le-au vazut necesare. A trebuit sa ma ridic, sa cresc, sa ma autoeduc, sa ma formatez. Nu iubesc subiectivismul, nu tind sa am dreptate, am trait ani si ani dupa principii....acum cad una cate una.

Sunt bolnavi, tristi, inca tineri, dar foarte batrani, amintindu-si si invinovatindu-se ca aveau candva un copil care n-a avut copilarie, i-a fost furata.

Multa vreme(inainte , nu acum ) porunca :"cinsteste-ti parintii !" -mi-era imposibila, n-avea nici o logica.

Tatal Meu adevarat mi-a dat viata prin acesti parinti, care merita respectul si cinstea mea. Nu toti reusim in viata, marea majoritate sunt urmariti de proprii demoni, unii scapam, unii nu.

Am inversat subiectul si l-am intitulat postul meu: "rolul copiilor in viata parintilor", pentru ca acum eu incerc sa le arat cum se cuvine sa traiesti, desi pe fata lor se vede rusinea, aceea de a esua ca parinte, si e rolul cel mai important din viata unui om.

As vrea sa va spun mai multe, da` sper ca nu v-am plictisit, voiam sa subliniez ca Dumnezeu -Tatal nu-si lasa copiii niciodata pierduti prin lume, iar daca se pierd cumva, Dumnezeu-Fiul ii aduna, si le pastoreste asa cum trebuie , iar Dumnezeu-Duhul Sfant le da intelepciune si pricepere ca sa-i fereasca de cel rau.

Dumnezeu sa va binecuvinteze !

Este normal ca dintr-o familie de "mutilaţi spiritual" (groaznică formulare!) să rezulte ceva asemănător. Vreau să spun că sînt destul de numeroase cazuri în care lucrurile nu se întîmplă aşa!! Să mai spună cineva că Dumnezeu nu există! (de fapt, poate să zică, e treaba lui...).

Copiii care au evoluat, între timp, spiritual, trebuie - după părerea mea - să respecte necondiţionat porunca dumnezeiască referitoare la părinţi. Dacă Dumnezeu astfel i-a iubit pe ei încît i-a ajutat atît de mult, îndoit trebuie să întoarcă acea iubire (plus milă, plus jertfă) copiii către părinţi, indiferent cum ar fi (sau cum vor fi fost) acei părinţi. Şi trebuie să folosească buretele iertării, dacă trebuie folosit.

Din nefericire (?), aici nu vorbesc din auzite sau citite. Nici eu...

Acest topic a fost editat de xcross: 28 Jun 2004, 03:10 PM

...Ma bucur mult sa revin atunci cand pot pe aici, si sa vad ce discutii frumoase s-au infiripat la Han!

Bravo noilor veniti, si un mare multumesc din partea-mi!

Citind cele scrise de contraste putin mai sus mi-am amintit de o colega de scoala generala... un copil de o inteligenta extraordinara, dar si de o frumusete fizica si interioara care ii egala inteligenta. Din pacate, avea un tata violent, o mama mereu umilita si jignita.... uneori incerca sa ne ascunda ca sangele mamei ei stropea peretii, si singura data cand ne-a invitat acasa la ea - deja terminasem scoala - n-am putut sa nu remarc saracia lucie in care traise...

Acum stiu ca are Masterat in filozofie, si cred ca se afla ori prin Franta, ori prin alta tara vestica...

Sunt multe exemple de copii care au crescut in familii odioase, dar care au reusit sa nu ramana niste victime permanente ale mediului in care s-au nascut. Si totusi... ranile raman. Si sunt uneori atat de adanci, incat numai ani de sedinte la un psihiatru corect pot sa aduca vindecare. Evident, si credinta poate juca un rol imens aici, atat timp cat nu devine doar un refugiu, ci o cale de dezvoltare si echilibrare a personalitatii.

Si totusi... iarasi... cunosc copii maltratati de parintii lor, care au reusit in viata, si care au reusit mai presus de toate sa le intoarca bine pentru tot raul primit. Acestia sunt insa niste raritati, si nici nu i-as putea condamna pe cei multi care nu reusesc sa sa ridice la acest nivel, si care odata scapati din ghiarele parintilor, merg unde vad cu ochii, si isi vad de viata lor fara a mai privi inapoi. Daca imi pare rau, imi pare rau de cei care nu reusesc sa faca nici acest lucru, ci privesc mereu inapoi, mereu cu manie, caci acestia vor repeta inevitabil greselile parintilor.

Intr-o nota pozitiva - se poate intampla si reversul: ca niste parinti extraordinari sa aibe durerea de a vedea cum copilul lor o ia razna. Stiu si aceasta situatie. Dar am vazut ca acele seminte de bunatate, corectitudine, iubire si mai ales omenie sadite de parinti in inima copiilor dau roade pana la urma. Chiar daca mai tarziu decat ar fi fost frumos, chiar daca uneori prea tarziu in viata decat ar fi trebuit - copiii care o iau razna in adolescenta si chiar in tinerete, dar care au primit un bagaj solid de valori - inclusiv credinta - de la parintii lor, reusesc mai devreme sau mai tarziu sa se reechilibreze, dupa ce se lovesc cu capul de pragul de sus, si sa isi dea seama de adevarata valoare a bagajului oferit de parinti.

Asta o spun ca o incurajare si pentru aceia care au sentimentul ca toata truda depusa in copiii lor se duce pe apa Sambetei intr-o lume tot mai plina de droguri, violenta si rautate. Nu renuntati niciodata sa saditi valorile crestine in copiii vostri - caci veti recolta insutit.

a+

Ma bucur ca povestea mea a gasit un corespondent in sufletele voastre, si, de unde de neunde, vedem ca in randurile parintilor sun nu numai "pozitivi" ci si "negativi". Cred ca as putea sa va povestesc multe, pentru ca eu cunosc destule astfel de povesti.
Iata alta :
Doi copii majori, dupa ce au schimbat diverse licee si facultati, haladuiesc prin baruri, pub-uri si cofetarii, fara sa accepte munca , ca sa cheltuie acolo banii lor. Unuia dintre copii i se aloca o suma de bani atat de consistenta, incat la intrebarea unei cunostinte"de ce nu mergi si tu la munca?", raspunsul prompt al duduii a fost: Daca imi dai si tu cat imi da mama, bine!
Iar ca premiu de consolare ca a fost deranjata cu o astfel de intrebare, a fost trimisa si in vacanta peste hotare. Poate acolo se va "trata" si cu ceva "substante", si , uite asa, ne intrebam de ce unii copii "nu reusesc in viata"....
Mai multi, printre care si DENISE_D s-au interesat de continuarea primei povesti. Cand voi afla, va voi spune.

Acest topic a fost editat de contraste: 29 Jun 2004, 11:11 AM

Acestia sunt copiii carora nu li s-a oferit nimic altceva decat partea financiara. ratacesc intr-o lume imaginara, creata aparent dupa propriul lor gust, insa nici parintii lor nu au primit mai mult decat ei , la randul lor.

Se spune ca oferim ceea ce primim. Uneori. E trist , si asa cum spunea 1.61, (welcome back, by the way !), nesiguranta , durerea, neimplinirile lasa de cele mai multe ori rani adanci.

Dar ca sa nu ne departam de subiect, ca ne trece serifu` la "filosofie"," bagajul" il dai mai departe daca il primesti la randul tau.

Spunea cineva, sincer nu retin , ce abureala ii si cu credinta asta, iti spune bunica (cand esti mic si fraier), ca exista Doamne-Doamne, si de fiecare data cand dai de greu , te scoate cineva din laturi.

Altfel spus, dar aceeasi idee- nu este necesara credinta intro forta superioara , cand de fapt reusesti prin forte proprii.

Eu personal, si simt lucrul asta, nu ma ascund in spatele credintei din dorinta de a brava, de a converti, ci de a transmite mai departe darul (mesajul ) celui care s-a jertfit pentru noi toti, care ne-a rascumparat, si vreau sa dau fiilor mei mai departe VIATA, si nu moartea. Spunea 1.61, chiar daca gresesc, chiar daca vor rataci, odata se vor intoarce acolo unde le e locul, caci credinta in Fiul lui Dumnezeu, nu moare niciodata.

Sunt multe dovezile de iubire din Sfanta Scriptura, sunt multe incercari, sunt multe ispite, insa numai victorii, si atunci de ce ? de ce sa nu dau VIATA copiilor nostri, de ce sa nu-i ferim cat putem, de ce sa nu le culivam constiinta cat sunt inca dependenti de noi, cat inca ne asculta, ne iau in considerare, cat inca nu sunt atinsi de duhul lumii.

Spunea cineva :am dat viata unui copil. Gresit. A dat nastere, nu viata, Dumnezeu iti da viata, nu noi, lutul ,umbra si visul acestei lumi.......

Va doresc sa fiti o binecuvantare pentru copiii vostri !

Incet-incet, ne indepartam de subiect si discutam de cazuri particulare. Nu-i bai, fiecare din ele are explicatii si posiblitati de rezolvare. Cred insa ca e mai importanta discutia de fond; cunoasterea a ceea ce trebuie facut de parinti. Fiecare neindeplinire a rolului lor duce la suferinte pentru copii. Cum "aschia nu sare departe de trunchi", si facand abstractie de exceptii, observam ca in cele mai multe cazuri un cuplu armonios 'produce' (atrage) un copil armonios, dupa cum un cuplu cu probleme (certuri, vicii, ateism, lipsa iubirii) cheama la trup un suflet mai putin elevat.
Lipsa de raspundere si ignoranta cu care "se fac" in ziua de azi copiii este principala cauza a surprizelor pe care le pot avea parintii mai tarziu. Un act conceptual lipsit de iubire, sau sub influenta alcoolului, maniei etc., nu numai ca va atrage la intrupare - prin intrare in rezonanta - o entitate neelevata (sau, in cazuri mai grave, una malefica), dar va favoriza si
venirea tuturor celor cu care entitatea in cauza are de rezolvat probleme de karma, deoarece la intrupare nu venim de capul nostru, ci impreuna cu cei fata de care avem "datorii".
... to be continued.

Numa, o -ntrebare , RZA, ai copii ?

Taare greu se mai poate descurca omul pe lumea asta! Are atatea responsabilitati ( fata de sine, fata de cei din jur, la servici...) de nu mai stie cum sa le faca fata!
Imi pare bine ca subiectul a fost luat in serios si urmaresc atenta toate interventiile. Inca o data va multumesc!

@ioana1
Intrebarile personale pe PM, te rog. Multumesc.

Daca n-are nimeni nimic impotriva, as vrea sa mai punctez cateva aspecte legate de rolul parintilor in conceperea copiilor, pentru ca inainte de a vedea cum putem sa ii indrumam pe copii ar fi bine sa vedem si pe cine avem de indrumat. In acest sens, cateva detalii cred ca ar fi oportune...
In principiu (...), o entitate isi alege matricea in care se va intrupa. In aceasta matrice, pe langa zona geografica, tara, religie, viitoare mariaje, profesie etc intra si perechea de parinti optimi pentru lectiile care trebuie asimilate in decursul vietii. O prima concluzie este ca nu trebuie NICIODATA sa ne acuzam parintii de ceva - pentru ca singuri ni i-am ales (in multe cazuri, chiar inainte ca ei sa se cunoasca) si, in anumite conditii, chiar le-am determinat intalnirea.
In afara evidentei ca o entitate isi va alege - daca este in stare, iar daca nu, va fi ajutata - perechea de parinti alaturi de care are sansa sa invete cel mai repede (prin suferinta vs. prin iubire) ce are de invatat, venirea la intrupare se face in grupuri unite prin legaturi karmice, in urma unor decizii luate cu cateva zeci de ani inaintea nasterii si atingand chiar influente de mii de ani - in cazul entitatilor extrem de evoluate. Mai simplu spus, un "spirit" ( ) determina venirea la conceptie a altor spirite intr-un interval care ii precede si apoi depaseste cu mult nasterea. De asemenea, mai exista posibilitatea ca o entitate sa aleaga "sa moara" pentru a reveni aproape imediat la conceptie intr-o matrice unde prezenta ei este mai stringenta. Cazul asta a fost expus si de thunder pe alt topic, asa ca nu mai insist.
Un rol determinant pentru tipului de entitate care se va intrupa il reprezinta deci calitatea sufleteasca a parintilor. Un cuplu care manifesta iubire si credinta are sanse mult mai mari sa aiba un copil bun, inteligent, talentat etc. decat un... altfel de cuplu. Dacii practicau rugaciunea si postul inaintea conceptiei. Iar pedepsele pentru cuplurile care concepeau in conditii neconforme preceptelor lor spirituale erau extrem de aspre, mergand de la excomunicarea intregii familii si pana la uciderea copilului... Din pacate, nu este singurul exemplu prin care stramosii nostri au imbinat cunoasterea spirituala avansata cu practicile sangeroase...
Ca sa n-o mai lungesc, in general avem copiii pe care ii meritam. E valabila si reciproca - copiii au parintii pe care ii merita. Este bine insa ca, in masura in care intelegem, sa incercam sa nu mai acuzam pe nimeni ca lucrurile stau prost in familia x sau in familia y, ca fata lu' cutarica mare om in stat a devenit o panarama la 14 ani si ia snowball de-si rupe vena, sau ca pustiu' lui nea Z a fugit de acasa ca sa se faca fotbalist etc. Sigur, cel mai usor e sa dam vina pe copil... pe "prapastia dintre generatii"... samd.
Cu mult timp inainte de conceptie, noi programam suferintele copiilor nostri. Iar ei, pentru sansa de a trai, le accepta.
..............
Am speranta ca veti interpreta corect cele de mai sus. Nu am chef nici de scandal, nici de prea multe explicatii. Am pus pe un forum public cateva idei ceva mai "oculte" pentru ca subiectul parinti-copii este unul din cele mai delicate de pe Han. Si unul din cele mai dureroase pentru lumea in care traim.

Dumnezeu sa va binecuvanteze, pe voi si pe copiii vostri din trecut, prezent si viitor!

"Ca sa n-o mai lungesc, in general avem copiii pe care ii meritam. "

RZA, dragul meu , nu stiu care tratat de filosofie spune asa ceva, iar daca concluzia iti apartine, imi pare si mai rau.

Nici vorba sa intru in polemici cu tine, dar ca de obicei, creezi confuzii.

And by the way, daca ai avea copii, ai vorbi altfel .