Dragă Serafim al Viselor ( ) pisicile nu sînt parşive ca oamenii. Pisicile sînt nişte firi independente (spre deosebire de cîini, săracii de ei...), ele au personalităţi foarte pronunţate, pe care şi le "apără" cu înverşunare. E, de altfel, o caracteristică a tuturor felinelor.

Animalele sînt, după părerea mea, nişte copii toată viaţa lor. Dacă noi iubim copiii, ar trebui să iubim şi animalele. Dacă noi facem eforturi să înţelegem comportamentul şi psihologia micuţilor noştri, ar trebui să facem acelaşi lucru şi cu animalele.

Să nu le considerăm aprioric proaste fiindcă nu au raţiune ca a noastră, că noi, cu raţiunea noastră, la o adică, nu prea facem mare brînză!

Eu sunt proprietar de caine (mai bine spus, am fost, deoarece cainele face parte din familie cu drepturi depline) si am observat cum se comporta in privinta oamenilor care-i plac si relativ si la cei care nu-i plac. In schimb pisicile se dau pe langa oricine le pot da mancare sau un culcus.
Si nu vad unde m-am referit eu la copii sau la faptul ca animalele-s proaste...

Prefer sa am un porc decat un caine sau o pisica. E mai inteligent si mai dragut.

Fiecare cu opinia lui...

Cunosc diverse persoane extrem de atasate de animale (hranirea zilnica a unei haite de vreo 10 caini), dar care nu manifesta nici cea mai vaga compasiune atunci cand un om are nevoie reala de ajutor. Nu pot sa inteleg! Si eu iubesc animalele, dar, asa cum spunea si Ryan, intre a ajuta un catel sau un om, am sa aleg omul. Persoana despre care vorbeam, o fosta sefa, adunase in jurul firmei o gramada de catei fara stapan de care avea grija. Hrana. Zilnic. Evident, a pornit cu unul si usor-usor numarul a crescut. Pana la punctul in care ajunsesera periculosi, au muscat diverse persoane... Ei, am avut o problema grava si am mers la ea pentru un sfat. Nici macar nu m-a ascultat! Pentru ca nu-l vedea pe unul dintre catei in fata firmei!!! Abia dupa cateva minute bune am remarcat ca ea se uita pe geam si ca nici nu ma baga in seama... Asa ca m-am lasat pagubasa si am iesit din birou. Ce e de inteles aici?!

Ahriman, eu am încercat să fac o mică pledoarie pt. a înţelege comportamentul micuţelor "parşive" şi am băgat acolo ideea cu copiii ca să argumentez. Nici nu am plecat de la premisa că cineva (copiii, pisicile sau... altcineva) e prost, nu, Doamne-fereşte! Am încercat eu ceva dar se pare că tu eşti foarte sigur pe părerea ta, probabil că nici eu n-am găsit cuvintele prea potrivite (scuze!) şi... asta e!

Îmi pare bine că eşti proprietar de cîine. Eu aş putea zice că sînt eu proprietatea căţeluşei mele, atît mi-e de dragă. Unde mai pui că am şi 2 golani din ăia, ştii,... parşivi

Acest topic a fost editat de caa: 22 Jun 2004, 04:20 PM

@mara
Eu am doua pisici, am zis eu ca toate pisicile.
Acum niste ani in urma, am facut o gripa cumplita de tip Beijing, asa se numea. Eram singura in casa. Ultima amintire a fost ca se scutura patul cu mine, iar eu eram in flacari intr-o mare de fierbinteala.
O alta imagine a fost cam asa : un vuiet, care in timp s-a conturat. Era un miorlait devastator, pe doua voci. Apoi am inceput sa simt : pe burta, un ceva greu si fierbinte, iar la piept, ceva care s-a pus tare greu, niste cangi(dintii) ma trageau de pleoape. Cand am deschis ochii, a sarit motanul de pe pieptul meu, si a inceput sa faca naveta intre farfuria lui de apa unde isi baga gura si lua apa ca sa mi-o tranteasca pe fata si pe piept. Mama pisica se muta intre burta si talpile picioarelor unde simtea ea ca imi este mai frig.
Atunci mi-am dat seama ca ele au nevoie de mine, ca fara mine cine stie? Si de aici vointa mea proprie, ...ca sambura al egoismului, nu? Ca asa-i la filozofie!
Bun ! Acestea mai pot fi considerate simple pisici? Animale?