Si totusi..de ce suntem compatibili cu adevarat in comunicare cu atat de putine persoane?
Cu rabdare si diplomatie putem discuta cu oricine, dar cercul adevaratei comunicari..este extrem de restrans.

Adeseori trăiesc cu senzaţia că eu sînt de vină pentru că nu pot comunica cu ceilalţi şi mă întreb unde am greşit. Chiar dacă celălalt e evident contra mea eu tot îmi fac probleme că n-am priceput ce vrea el de fapt. Dacă şi el ar încerca să facă la fel cred că pînă la urmă ne-am înţelege...

Nu-ti face probleme caa. Este simplu, tu doresti ca totul sa fie perfect, celalat simte, si ...nu-ti face jocul. Este reversul lui "the blame game".
In ceea ce priveste portile deschise ale comunicarii, degeaba posezi "arta comunicarii", daca cel din fata ta nu te "atrage". In viata de toate zilele, se poate, dar atunci cand ai o functie publice, principiul"placebo" nu se poate aplica.

comunicarea nu este numai un dialog intre persoane, care au sau nu au ceva in comun, comunicarea inseamna si abilitatea de a te cobora sau de a te ridica la nivelul interlocutorului tau, eu nu cred ca exista persoane cu bunici(care in majoritate sunt oameni simpli cu putina carte)care sa spuna ca nu pot comunica cu bunicii pentru ca ei au vesnic acelesi probleme banale, """"nu le vine pensia la timp sau ca vecina s-au uitat in gradina lor....etc.""'totusi avem rabdarea de-ai asculta, chiar daca uneori suntem absenti....., a dori sa comunicam sau nu cu o persoana tine uneori de sentimentele care ne leaga, de imprejurari sau uneori de placerea de a asculta o persoana careia i se pare ca problema ei este mai importanta.

... sau de a ramane la acelasi nivel
Daca avem standarde in comunicare si e necesara coborarea (sau urcarea) sa nu ne miram de ce lipseste spontaneitatea comunicarii.

Cuvintele cheie: sunt anumite cuvinte la care reactionam, care semnifica pentru noi anumite lucruri, cele care deschid usa comunicarii.
Daca cineva iti povesteste cum a transliterat o scrisoare din limba rusa ca sa o poata citi mai usor vecina... si tu nu stii ce este transliteratia si nici nu ai vreo tangenta cu limba rusa, singura remarca pe care o poti face este ca si tu ai o vecina frumoasa

Hi!
As vrea sa va intreb ce parere aveti despre comunicarea prin tacere? E vorba despre acea comunicare in care cuvintele sunt inutile...Privirile sunt mult mai graitoare decat mii de cuvinte...

Framboise,
Sedere placuta la noi, la Han, si... multumesc ca ai ales tocmai ,,De la Om la Om, de la Inima la Inima" pentru a posta primele tale mesaje !


Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 6 Feb 2005, 02:29 AM

Imi place la Hanul Ancutei! Supeeeeer!

Privirile pot spune mult mai mult decat ar putea-o face cuvintele, asa e, dar ce faci daca esti la sute, mii de km distanta de el/ea? ... probabil ca tacerea are toate sansele sa devina telepatie !

saldora , in acest caz este vorba despre comunicarea non verbala. Avind persoana in fata si stand in tacere, rolul de comunicare il preia limbajul trupului. De multe ori acesta este mai elocvent decat multe cuvinte.

Acest topic a fost editat de contraste: 6 Feb 2005, 12:28 PM

@contraste ...am inteles
ce exprima limbajul trupului? ce gandesti? ce simti? sau ceva de care nu esti constient...?

Exprima ceea ce gandesti si simti in acel moment, dar tu din anumite considerente nu vrei sa exprimi verbal, dar te tradeaza gesturile, trupul, mimica, deci acel limbaj al trupului, in mod inconstient.

Cind comunicati cu cineva, cunoscut sau necunoscut...o faceti normal de la om la om sau in functie de statutul social al vostru sau al persoanei cu care stati de vorba?Sau mai exista comunicarea cu cineva de la care vrei sa obtii ceva.
Probabil ca fiecare alternam, depinde de situatii...dar de ex. vine un gunoier si vrea sa ne ceara sfatul intr-o problema...cum comunicati cu el?

In mesaje cat mai scurte si pe cat posibil cat mai clare, fara alambicari literare...

Daca e cineva cunoscut, de la om la om, singura conditie sa nu fie sefa cea mare ... cu oamenii pe care nu-i cunosc, pastrez o oarecare distanta, dar daca ei sunt deschisi, sinceri si amabili discutia se leaga usor (inclusiv cu domnul care ridica gunoaiele).

Eu v-as intreba altceva.
Daca aveti ceva important de comunicat, ce prefetati, o discutie fatza in fatza sau o conversatie la telefon? Cu alte cuvinte, distanta, telefonul, va confera un fel de adapost, un fel de siguranta?...

Depinde de cit e fiecare de nesigur(a)...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 7 Feb 2005, 11:30 AM

Foarte bine zis! Şi mai este şi comunicarea prin gesturi, prin atitudine. Deseori chiar am impresia că adevărata comunicare este aceea fără cuvinte...

Depinde cu cine vorbesc la telefon. Dacă e şefu' e OK, bine că s-a inventat telefonul! Dacă e cineva drag apare o uşoară senzaţie de frustrare...

ps. dacă un gunoier îmi cere sfatul şi pot să-l dau de ce nu? are importanţă că-i gunoier sau doctor?...

Acest topic a fost editat de milimetru: 7 Feb 2005, 11:03 AM

Daca am ceva de comunicat prefer discutia face to face, este mult mai dinamica si mai relevanta, plus ca rectiile celuilalt iti spun exact cam cum stau lucrurile, daca a inteles, daca e sau nu de acord cu ce spui, etc.

Se poate comunica si prin gesturi , prin priviri , prin atingeri ...
cu persoanele dragi.
Gresesc?

Parerea mea este ca e mai importanta comunicarea prin gesturi, mimica decat comunicarea verbala.
Mai importanta in sensul ca poti citi mai bine ce vrea sa zica persoana respectiva .
De exemplu despre mine zice sotul meu ca privirea mea spune mai multe decat daca as scrie un roman intreg despre situatia in cauza .

Prefer discutia directa, fata in fata, cat mai scurta si concisa daca e vorba de serviciu, din pacate sint genul "prescurtat". Telefonul il folosesc doar cand nu am alternativa.

Eu urasc sa discut ceva important prin telefon. Mi se pare un mod artificial de discutie.

Este comunicarea nonverbala.

Acest topic a fost editat de contraste: 6 Apr 2005, 01:31 PM

si eu prefer pe cea directa..si asta pt ca..neconstient ..omul isi arata ceea ce nu-si doreste uneori..este sincer...si foarte greu de mascat..teatrrul are slabe sanse..si..aceasta comunicare este una adevarata si nu urmata de un sablon..de la care cea nonverbala poate iesi negresit...cea prin alte mijloace(scrisoare..telef...etc)..mai putin..chiar deloc...

intre niste amorezi..nici nu se mai pune problema..este

aveti grija, vorbitul este doar o parte infima din comunicare, poate sub 20%...
comunicati, chiar fara sa vreti, si de multe ori prin ceea ce sunteti comunicati mesaje opuse celor verbale

modul in care tratati pe cei din jur (mai ales pe parteneri) si felul in care le aratati ceea ce doriti sau ceea ce va irita, conteaza de multe ori mai mult decit cuvintele politicoase cu care incercati sa ascundeti cite una alta

ca sa ai succes, trebuie sa comunici verbal acelasi mesaj ca si comunicatul non-verbal pe care il adresezi. dar pentru asta... de multe ori trebuie sa ne mutam la topicul despre curaj...

Mutulica vezi ca te dai de gol cu asemenea cuvinte intelepte.
Insa eu am inteles ce vrei sa spui.
E cam asa : o ai pe soacra in fata ta si-i spui, imi esti asa de draga si in timp ce-i declari asta fata ta e plina de riduri suparate, ochii spun ceva de genul: cu cat dispari mai repede cu atat mai bine, un nor negru a aterizat deasupra capului tau si se vad deja fulgerele etc.etc.
Care soacra din lumea asta va crede ca ce ai spus este adevarul ?

cum adica ma dau de gol? ca m-am prins de cum comunicati voi cu soacrele?
pai ce eu nu fac la fel cind spun ca nu e nici o problema la vecina mea cea draguta si miorlaita care de cite ori parcheaza lasa semne negre-argintii pe masina mea rosie?

Da, sint foarte putine persoanele cu care pot dialoga fara plictis despre n-shpe mii de subiecte (chiar banalitati, citeodata )--cred ca aceasta deriva din " a fi pe aceeasi lungime de unda ".
Din pacate, sint foarte multe persoane cu care mi-e greu sa fac conversatie, fie fiindca ma plictiseste subiectul sau persoana, fie lipsa totala a unui subiect viabil de conversatie. De obicei inventez scuze si dispar de la discutia despre pusul "patrunjelului in ciorba ".
Si mai cred ca a ajunge la o comunicare non-verbala e destul de greu, chiar e necesar sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu respectiva persoana.