Ovidiu Bufnila


Omul apropiat




O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.