Catalin, Taoismul nu este o religie, ci o filosofie si un mod de viata. Taoismul nu crede in existenta unui Dumnezeu. Se pare ca asta nu intelegi. RC nu a trait experiente religioase.

==========================================

Motivatiile sale sunt strict personale, insa campania pe care o duce nu prea este.

Corect.

Pentru ca taoismul este o filosofie, nu o religie.

Sistemul prezinta atat puncte fixe, cat si interpretari mai mult sau mai putin arbitrare. Diferentele de care vorbesti sunt existente, insa nu e vorba totusi de o explozie a sistemului. Exista o baza coerenta si comuna (existenta lui Dumnezeu, rolul lui Hristos, principiile morale etc.)

Exista opinii diferite, insa nu atat de diferite incat sa consideram crestinismul un fel de mozaic, in care o piesa nu poate comunica de nici o culoare cu cealalta.

===========================================

Excelenta observatie. Biserica reprezinta de fapt EXPERIENTEA CRESTINA COMUNA, pastrata si transmisa din generatie in generatie. Biblia este doar o mica parte din aceasta experienta, incercand sa fixeze anumite jaloane care sa asigure o baza comuna.

Aici intervin puncte de vedere diferite, prin fragmentarea Bisericii in diferite nominatiuni. Aria crestina s-a dezvoltat dupa cum urmeaza: Biserica primara s-a divizat in doua corpuri distincte, Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica. Din catolici, ca reactie a unor greseli evidente (iertarea pacatelor vanduta pe bani buni - indulgentele) s-a desprins o noua Biserica, - luternaii - care s-a proclamat urmasa Bisericii primare. Ei au capatat numele de protestanti. Noua linie a introdus notiunea de suprematie a Bibliei si a scazut autoritatea Bisericii. Din protestanti au aparut Bisericile neoprotestante (pietistii sau pocaitii), care a eliminat orice influenta pe care protestantii o monstenisera din catolicism.

Cele doua linii crestine sunt reprezentate prin Bisericile numite surori (ortodoxa si catolica) si Bisericile protestante si neoprotestante. Prima linia atribuie Bilbiei un rol major, dar nu total, in timp ce a doua linie proclama autoritatea de netagaduit a Bibliei, sustinand ca fiecare persoana este capabila sa inteleaga si sa analizeze cu propriile forte textele Scripturii, fara ajutorul unei experiente comune.

Acest topic a fost editat de Figaro: 13 Feb 2004, 12:13 PM

Taoismul e mai putin o religie, in sensul pe care il stim noi (ca traitori intr-o zona crestina). Dar e si religie. E drept ca partea de filozofie, si practicile non-religioase (mistice sau nu) sunt "predominante".
Cand voi avea timp sa citesc in amanunt articolul care face obiectul topicului, poate mai "trec" pe aici. Desi vad ca deja a fost intors pe ... toate partile.

Acest topic a fost editat de calfa: 13 Feb 2004, 12:43 PM

Taoismul este ca baza o filosofie. In 440 d.H. s-a incercat transformarea lui in relgie, prin divinizarea fondatorului sau, Lao-Tse. Totusi - exact cum spune si Calfa - esenta taoismului nu este religioasa.

In taoism nu exista un Dumnezeu, iar comunicarea cu o divinitate nu este importanta.

Figaro, nu sunt sigur ca in taoism nu se poate vorbi de Dumnezeu. "Calea" poate fi Dumnezeu, sau doar calea spre Dumnezeu. Desigur, taoismul a fost mai mult filozofie la inceput, una care s-a bazat pe analize, interpretari si reinterpretari, asa incat nu se poate vorbi de o interpretare unica a "Caii". Mai mult chiar, ceea ce numim, gandim, dezbatem noi sub numele de "Cale" e diferit de adevarata Cale, spune chiar Lao Tze. Oare Calea din Taoism sau Dumnezeul religiilor monoteiste pot fi "conceptualizate" (si discutate, gandite, etc.) ? Sau ceea ce facem noi (inclusiv la Han) sunt simple speculatii mentale, fara sansa de a patrunde in profunzimi ? Oare Calea, Dumnezeu, Cuvantul se lasa cuprins in cuvinte ? Dar asta e alta poveste, alt topic.

Cuvantul nu se lasa cuprins in cuvinte. Termenul teologiei crestine vorbeste de chipul neapropiat al lui Dumnezeu, care este de nepatruns. Insa, spre deosebire de taoism - care nici nu pune problema unui Dumnezeu - cresinismul are o interfata, o conceptualizare a lui Dumnezeu. Este vorba de un Dumnezeu-persoana, separat de materie si constient de existenta sa. In taoism omul cauta, in crestinism Dumnezeu initiaza comunicarea, punand la dispozitie un sistem religios. Nu mai este vorba de o cautare, ci de o aprofundare a unui sistem dat. Taoismul ramane, din acest punct de vedere, o filosofie, nu o religie.

Acest topic a fost editat de Figaro: 13 Feb 2004, 01:27 PM

Sunt de acord cu calfa în privinţa Taoismului...

Trecând acum la propunerea lui Cătălin de a dezbate acel articol, aş vrea întîi să reiau câteva idei legate de Ego despre care am mai scris pe Han...

Ego-ul este cel care impune un fel de "auto-limitare" asupra fiinţei, încercând să împiedice fiinţa să atinga starea imanentă, care este cea de natură Divină... Ego-ul este cel care încearca să "coboare" nivelul de vibraţie al fiinţei, reducându-l la ceea ce înseamnă identificarea cu propriile idei, gânduri, sentimente, planuri, cu propriul trecut, cu propriul corp fizic... Aşa că acea stare conflictuală manifestată şi în cazul lui R. Carrier apare la un moment dat, în principal din imposibilitatea Raţiunii de a accepta că exista ceva dincolo de ea (de Raţiune)... Astfel, pentru cei ce văd omul ca "fiinta raţională" prin excelenţă, Raţiunea devine un ideal, un scop în viaţă, dar în acelaşi timp un lucru imposibil de înţeles şi stăpânit în totalitate... Însă Raţiunea în sine e un simplu instrument. Abia odată "înţeleasă", poate fi utilizată la adevarata capacitate. Acea "înţelegere" de fapt se traduce printr-o transcendere a Raţiunii (în general, pentru a "intelege" ceva cu adevărat, e nevoie sa transcenzi acel ceva)...

Ca o concluzie legată de experienţele şi schimbările intervenit în cazul lui Richard Carrier, acestea sunt simplul rezultat al încercării de a trece toate experienţele spirituale sau mistice prin filtrul Raţiunii... Aceasta constituie de fapt o atitudine generală care-i caracterizează pe atei, atitudine eronată şi deci irelevantă pentru simplul fapt că există ceva dincolo de Raţiune...

Dumnezeu semnifica o fiinta de natura spirituala, constienta de propria existenta (persoana). Acest fenomen LIPSESTE taoismului, si este regasit sporadic in spiritualitatea orientala (vezi influenta islamului in India).

In taoism nu exista UN DUMNEZEU, CINEVA, ci eventual un fel de forta, amorfa, inodora, incolora, LIPSITA DE CONSTIINTA, incapabila de a se cunoaste pe sine. Taoismul nu crede in CINEVA, ci eventual in CEVA. De aceea mi se pare impropiu sa sustii ca taoismul crede in Dumnezeu.

In doctrina taoista termenul de Dumnezeu nu apare nicaieri.

Figaro, pentru tine, si probabil si pentru altii, si poate si pentru mine, "Dumnezeu semnifica o fiinta de natura spirituala, constienta de propria existenta (persoana).". Dar de ce ar fi asta valabil pentru toti ?

Tu te folosesti de o "definitie" (a lui Dumnezeu). Uite ca sunt unii care sustin ca Dumnezeu nu e definibil, exista dar nu e definibil, exista dar nu e demonstrabil, s.a.m.d. ...

Termenul de Dumnezeu implica din start o PERSOANA, persoana fiind cineva constient de propria existenta.

Definitia nu e valabila pentru toti. Orientalii nu cred in Dumnezeu, ci eventual intr-o forta amorfa, lipsita de constiinta, incapabila de vointa, la fel ca forta de atractie a unui magnet sau ca gravitatia. Tocmai din aceasta cauza sistemele orientale nu sunt religii in adevaratul sens al cuvantului (religo - legatura intre om si Dumnezeu). E vorba de filosofii antropocentrice, in care rolul lui Dumnezeu este luat de om. E drept ca anumite sisteme - budismul, taoismul - includ si manifestari religioase, insa initial sistemul nu a pornit ca o religie.

Acest topic a fost editat de Figaro: 17 Feb 2004, 11:24 AM

Etimologia cuvantului Dumnezeu: Dumnealui Zeul, adica Cel de nenumit, Zeul al carui nume este ascuns profanilor si dezvaluit doar initiatilor .. indiferent ca I s-a spus Iehova, Adonai, Savaot etc.
Mai departe: Dumnezeu este o persoana, este Entitate Necreata, una dintre cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi. Desi si celelalte 2 sunt Entitati Necreate, Dumnezeu-Tatal este Entitatea primordiala. Fiind Omnipotent, Omniscient si Omniprezent, fiind singurul cu capacitate de creatie (atribut exclusiv al Tatalui Ceresc), este responsabil de existenta celorlalte doua Entitati Necreate, care sunt automultiplicari ale Sale.
Din punct de vedere antropomorfic, a fi "dupa Chipul si asemanarea Sa", nu inseamna ca Dumnezeu are cap, trunchi, maini si picioare. Forma perfecta din Univers este sfera, iar El este sferic si - surpriza pentru unii - noi suntem sferici la fel ca El. Atat in viata cu trup, cand biocampurile noastre formeaza o sfera ce ne inconjoara (si putin mai bombata in "fata", datorita pozitionarii organelor noastre de simt), cat si in urma "mortii", cand structurile noastre superioare destrupate formeaza o sfera mai mult sau mai putin luminoasa.

Am folosit aceasta digresiune in incercarea de a reda putina incredere celor care si-au pierdut-o, pentru ca Dumnezeu poate fi cunoscut, chiar daca in stadiul actual de evolutie il putem constientiza, defini sau demonstra doar partial. Am cunoscut persoane care comunicau direct cu El, dupa cum stiu ca au fost persoane care L-au vazut (si ma refer la fapte mai recente decat ce a vazut Moise pe Muntele Sinai sau decat Schimbarea la Fata a lui Iisus Hristos Dumnezeu pe Muntele Tabor in fata ucenicilor), adica "performante" inaccesibile chiar Sfintilor Serafimi si Sfintilor Heruvimi. Este o obligatie a tuturor celor care isi "vad" rostul existentei sa incerce sa-L cunoasca, pentru a-L putea si manifesta - cu alte cuvinte fiecare pas facut spre acel Cineva de necuprins in cuvinte ne aduce mai aproape de noi, si manifestandu-L pe El ne manifestam tot mai mult potentele de a-I desavarsi Creatia. Indiferent ce cale alegem, indiferent de sistemul filozofic sau religia in care ne regasim, indiferent ca suntem taoisti sau necredinciosi, indiferent ca alegem calea suferintei sau a iubirii. Problema este ca unele drumuri sunt mai scurte si mai anevoioase, altele mai lungi si mai placute. Carrier a optat pentru cunoasterea rationala a cat mai multor cai, personal inclin sa cred ca in final va avea acel declic pe care il avem toti mai devreme sau mai tarziu si va alege sa isi asculte si sufletul. Altfel, daca nu va reusi sa-si "transceada ratiunea" cred nu se va regasi in nici una din viitoarele sale incercari .. asa cum unii se mai ratacesc in lungul drum ce duce catre ei insisi.

Doctrina trinitara spune asfel: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant constituie un singur Dumnezeu. Argumentul principal impotriva Trinitatii ar fi ca 1+1+1=3, deci ideea de un singur Dumnezeu in trei ipostaze nu poate fi reala. Insa calculul algebric al spatiului arata ca 1x1x1=1, fiind vorba de trei dimensiuni ale aceleiasi intreg.

Modelul trinitar este intalnit peste tot: spatiul (lungime, inaltime, latime), materia (energie, miscare, fenomen), timpul (trecut, prezent, viitor).

Trinitatea arata ca Dumnezeu Tatal reprezinta sursa nevazuta si cauza, Dumnezeu Fiul il reveleaza in mod tangibil si vizibil pe Tatal si Dumnezeu Duhul Sfant il reveleaza pe Dumnezeu Fiul oamenilor. Axioma e prezenta si in cazul materiei.

Energia este prima din punct de vedere al ordinii logice cauzale, dar nu si din punct de vedere valoric sau al precedentei. Miscarea este nascuta din energie. Fenomenul isi are radacinile in miscare si cuprinde modurile in care miscarea ii atinge si afecteaza pe oameni, dupa cum Duhul il reveleaza pe Fiul si Fiul pe Tatal.

Acest topic a fost editat de Figaro: 18 Feb 2004, 02:02 PM