Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, stimati conforumisti, ma vad nevoit pentru a nu stiu cata oara sa aleg intre a nu mai vizita acest forum sau a face acest topic. Pana acum am reusit sa ma abtin.

Despre ce e vorba: ii rog pe stimabili forumisti sa defineasca putin acesti doi termini iar apoi sa faca o mica paralela intre cele doua.

Fac aceasta rugaminte intrucat pe multe topicuri de pe acesta sectiune am remarcat ca unele principii mai mult sau mai putin filozofice sunt exprimate sau explicate prin prisma religiei. Cand acest lucru se intampla deja nu mai vorbim despre filozofie ci despre o contopire a acesteia cu religia. Nu stiu cat de corecta este aceasta perspectiva - mai ales cand se face apel la Biblie sau alte invataturi si pilde - dar sunt destul de convins ca filozofie este diferita de religie.

Sunteti liberi sa argumentati pro sau contra, sa polemizati, insa, in opinia mea, cele doua - filozofia si religia - nu trebuie confundate decat pana la un punct. Acel punct cred ca ar trebui sa fie principiul (ex. acceptam posibilitatea idei de fiinta superioara dar nu mai acceptam explicatiile si sfaturile oricarei dogme religioase).

Sper ca m-am facut cat de cat inteles.

Parerea mea e ca filosofia si religia sunt doua lucruri f diferite prin modul de a pune problema.In primul rand, filosofia cerceteaza pana in panzele albe, si nu se bazeaza pe credinte, pe cand religia nu priveste cu ochi buni cercetarea si intrebarile, religia iti cere sa crezi.Filosofia vrea sa demonstreze ca exista Dumnezeu, religia nici nu se gandeste ca ar putea sa nu existe.Religia nu va accepta niciodata ca unele din dogmele sale sunt eronate, filosofia este mereu constienta ca unele dintre afirmatiile sale pot fi eronate.Filosofia se adreseaza ratiunii iar religia sufletului.O religie nu recunoaste celelelalte religii ca fiind valide, dar filosofia e universala.Religia pune interdictii si pedepseste, filosofia nu.

Foarte frumos spus Willie, ai mare dreptate. Filozofia inseamna deschidere, in timp ce religia inseamna inchidere, optuzitate, inchistare in dogme.

Filosofia inseamna ceva abstract, imposibil de definit riguros dar oarecum intuitiv evident. In general orice idee poate fi extinsa la un concept si/sau principiu filosofic.

Religia este ceva aparent concret. Este filosofia aplicata in mod particular unei anumite interpretari a conceptului de fiinta atotputernica. In general se includ in multimea interpretarilor valide doar acele interpretari care afirma existenta unei astfel de fiinte.

Newton: Acest extraordinar de frumos sistem format din soare, planete si comete a luat nastere numai prin proiectul si dominatia unei Fiinte inteligente si puternice.

Einstein: Oricine este serios implicat în cautarea stiintei se convinge ca exista un Spirit, o Inteligenta Superioara, care apare evident în legile universului, un Spirit mult superior celui al omului si unul în fata caruia noi, cu puterile modeste, trebuie sa ne simtim umili. În aceasta consta slabiciunea pozitivistilor si a ateilor, care se simt mândri de convingerea lor ca au reusit sa dezbare lumea nu numai de zei, ci si de miracole. Frumusetea acestui lucru este ca trebuie sa ne multumim cu recunoasterea miracolelor dincolo de care nu exista cale de iesire.
Doresc sa stiu cum a creat Dumnezeu lumea. Nu ma intereseaza un fenomen sau altul, spectrul unui element sau al altuia. Doresc sa cunosc gândurile lui, restul sunt amanante.

La 17.12.1273, Toma de Aquino a avut o viziune care l-a determinat sa rosteasca aceste cuvinte: Mi s-au dezvaluit asemenea lucruri, încât tot ceea ce am scris mi se pare ca nu valoreaza nimic. El nu a mai pronuntat si nu a mai scris niciodata nici un cuvânt, si a murit dupa trei luni, la 7.03.1274, în drum spre Roma.

Din cele scrise mai sus deduce fiecare dupa aprecierea sa daca exista sau nu vreo relatie intre cele doua notiuni mentionate de catre black-ice ori daca una trebuie sa fie inclusa in cealalta sau nu.

F.'.

Religie vs Filosofie. Oricum ne-am pronunta...suntem subiectivi. Nu putem sluji la doi dumnezei in acelasi timp, sufletul nostru pe unul il va iubi si pe altul il va uri. Religia tine si de partea practica a credintei in Dumnezeu. Cu religia se ocupa (in general) oameni care cred deja in Dumnezeu si credinta adevarata genereaza niste restrictii evidente. Asa cum stii ca nu poti baga furculita in priza , la fel religios fiind, nu poti accepta anumite dogme.
Filosofia cocheteaza doar cu ideea de Dumnezeu, dar de multe ori il si respinge adica e mai mult spre partea fac ce vreau, gandesc ce vreau...

Deci cred ca putem privi religia si filosofia ca fiind proiectiile a 2 stari sufletesti diferite. A evalua calitativ cele 2 stari e inutil...gusturile nu se discuta.

Minerval, de ce nu l-ai citat si pe Sartre (sau oricare alt filozof ateist) ?

Oricum, intrebarea mea, ceva mai clar formulata e urmatoarea: care este punctul care separa filozofia de religie? Parerea mea, e expusa in primul post.

Teologia foloseste din plin filosofia, sociologia, istoria, arheologia sau filologia. Nu asta ar fi problema. Nu conlucrarea sistemelor e problema, ci substituirea esentei.

Eliade si o cam toti cei care se ocupa cu istoria religiilor sunt de acord ca istoria, sociologia sau filologia pot contribui la nuantarea teologiei, insa Eliade spune foarte clar ca esenta teologiei sta in mod clar in sistemul teologic, nu in alta parte. Restul disciplinelor sunt colaterale.

Care este punctul care separa filozofia de religie? Stiu ca nu exista o delimitare clara, dar, consecinta acelor definitii si urmatoarei paralele ar fi fost o eventuala clarificare a raspunsului intrebarii mele.

Filosofia nu pune in discutie divinul decat colateral, si mai mult cu valoare sociologica. Filosofia nu este interesata de o comunicare cu Dumnezeu.

In rest cele doua sisteme se aseamana ca metodologie.

Filozofia nu are limite , bariere , de cunoastere de aprofundare . Pe cand religia e limitata la un zeu sau mai multi zei care aduca in discutie o istorie utopica .

Asa cum exista mai multe tipuri de intelligenta exista mai multe tipuri de cunoastere. Am sa ma opresc la 2, cele mai bine studiate, cea rationala si cea emotinala. Cunoasterea filozofica este in principal rationala, de aceea nu pleaca si nu vine de nicaieri, nu introduce norme. Cunoasterea care se bazeaza (si) pe inteligenta emotionala este altfel. Ea are in centru interactiunile omului cu sine, dintre subiecti, stabilirea relatiilor, etc. Este mult mai complexa si determinanta fata de cea rationala. Religia urmareste dezvoltarea inteligentei emotionale pornind de la un set de valori (impuse in special din nevoia de a reglementa relatiile interindividuale). Nu o vad ca o nevoie a divinului de a fi adulat ci mai degraba a omului de a transcede limitele.

De unde pana unde religia ar urmari dezvoltarea inteligentei emotionale?! Religia urmareste crearea si mentinerea unei legaturi cu o anume divinitate sau cu lumea sacrului, n-are nici o treaba cu inteligenta sau interactiunile dintre oameni. Cel mult as putea fi de acord ca are o functie latenta in dezvoltarea inteligentei (emotionale si rationale, de altfel) dar sa spui ca asta urmareste mi se pare absurd.

Poate Dumnezeul pe care l-am intilnit eu asta vrea: sa fiu liber cit mai stapin pe mine, si din fericire pt. mine eu nu i-am intilnit pe cei care vor supunere. Lumea sacrului este in crestinism lumea relatiilor autentice, bazate pe sinceritate si iubire si respect. Convingerile prezentate in postul anterior mi le-am format relativ recent, insa cred ca incet, incet se pot demonstra pt. majoritatea religiilor.
Insa inainte de a intra in amanunte va propun spre lectura o carte interesanta, gasita pe net (are si erori, dar se poate intelege despre ce e vorba), Alchimia emotinala scrisa de sotia celui care a impus recunoasterea Inteligentei emotionale (Daniel Goleman), TARA BENNETT GOLEMAN. Mentionez ca inca nu am citit-o, doar am aruncat privire. Am citit insa "Inteligenta emtionala, cheia succesului in viata" (Working with Emotional Intelligence) , si "Inteligenta emtionala", vers. în limba română, scrise de D. Goleman.
Pe parcursul lecturii am ajuns la concluzia ca normele impuse de religii urmaresc trezirea si dezvoltarea creierului emoţional. Intelegerea pe care am vazut-o pe acest topic despre Dumnezeul autoritar si vointa lui mi se pare una superficiala. Insasi cuvintul religie inseamna a lega impreuna, o restabilire a omului. La o cercetare mai atenta se poate descoperi si altceva. Insa ca sa observi altceva trebuie sa ai incredere, macar o vreme. Este usor de observat cum noi insine ii cam repezim pe cei care nu au incredere in noi. La fel, nu poate fi apreciat corect un adevar suspectat a proveni de la o persoana care vrea sa ne fure sufletul, sa ne faca robi.
Semnatura mea nu e intimplatoare. Ea arata pe ce se pune accentul in crestinism. Si e evident ca pe primul loc sunt interactiunile interpersonale. Iar iubirea sincera este suprema inteligenta emotionala pentru ca nu este doar un comportament emotinal inteligent ci presupune si un set de valori care fac posibile reatiile si dezvoltarea lor.

Acest topic a fost editat de IoanV: 31 Dec 2005, 10:20 AM

Ce coincidenta fericita... sa intalnesti un Dumnezeu care vrea exact ce vrei si tu! Oare ce faceai daca intalneai altul?

Si cam ce autoritatea ai tu ca sa spui care e lumea sacrului in crestinism? uite, daca ne luam dupa Calvin, oricum o personalitatea mai cunoscuta si mai titrata decat tine, lumea sacrului in crestinism este lumea unui Dumnezeu care a trasat toata istoria, cu scopuri stiute doar de el si care decide unilateral si indiferent de ce face un om oarecare, doar prin pura forta a Gratiei sale, cine este damnat si cine este salvat inca dinainte de nasterea persoanei respective. De ce sa te credem pe tine pe cuvant si sa nu-l credem pe Calvin?

Si atunci de ce ai spus ca asta vrea Dumnezeul pe care l-ai intalnit tu? ar fi trebuit sa spui ca asta vrea Dumnezeu pur si simplu. Si atunci, desigur, te-as fi intrebat de unde pana unde iti permiti tu sa iti asumi rolul de interpret al lui Dumnezeu?!

Pai poate trebuia sa citesti mai multe si despre religii daca asta e concluzia la care ai ajuns!

Si cine a zis ca adevarul trebuie sa fie profund si nu superficial? Un Dumnezeu autoritar si cu vointa absoluta este ceea ce mult crestini inteleg prin lumea sacrului, asa cum te-ai exprimat tu.

Evident. Pana cand te fura peisajul si uiti de ce ai incredere. Tu de ce ai incredere in acel Dumnezeu pe care zici ca l-ai intalnit si care vrea sa fii cat mai stapan pe tine?

Ma bucur ca intelegi asta. Inseamna ca o sa intelegi si de ce privesc cu suspiciune ce ai scris tu!

Pai acolo nu scrie nimic de interactiuni personale, scrie doar de iubire! Si uite-asa, incet-incet, cum spui tu, strecuram cate o interpretare personala in gura Dumnezeului "pe care il intalnim" si il facem sa spuna ce vrem noi sa auzim... amuzanta chestie religia asta, nu crezi?

O fi suprema inteligenta emotionala, si? asta nu inseamna ca religia promoveaza toata inteligenta emotionala ci inseamna ca promoveaza doar suprema ei bucatica!

Din cele ce stiu, etimologia cuvantului religie conduce la semnificatia de "a relega", "a restabili legatura". E un lucru care e afirmat adesea, de altfel. In acest sens, o incercare de a reface legatura cu divinul trebuie sa fie ceva esentialmente practic, pentru ca doar prin discutarea la nivel teoretic, acest tel nu este realizabil. Cu alte cuvinte, un loc central il ocupa fie anumite ritualuri si practici de cult, fie alte tipuri de actiuni care urmaresc acelasi scop. Acest fapt il mai putem constientiza si cercetand cu atentie acele documente religioase denumite Evanghelii, in care observam ca de fiecare data cand se vorbeste despre credinta, sunt implicate efecte concrete, practice.

Filosofia, pe de alta parte, are menirea de a ne explica in ce fel stau lucrurile cu intrebarile generale ale omului, intre care una din probleme este fireste cea a divinitatii. Dar la nivel teoretic, orice doctrina religioasa este, in felul ei, o filosofie, si nu cred ca se poate face o delimitare foarte clara intre ea si filosofia - sa zic asa - "clasica", decat cel mult prin modul de exprimare. Iar omul modern, atat de capabil la nivel teoretic, este cu usurinta sedus in a intra in discutii teoretice despre Dumnezeu, spirit, si altele asemenea, cu atat mai mult cu cat resimte aceasta problema ca pe una existentiala. Deci daca pe acest forum se dezbat atat de mult notiuni ca religie, credinta, ateism, etc., acest lucru nu denota altceva, decat faptul ca o mare parte a celor care-l acceseaza simt nevoia de a-si tot argumenta punctul de vedere cu privire la asemenea probleme. Nici pe mine nu m-a multumit redundanta acestui tip de discutii, care sunt cel mai adesea purtate cam asa cum ar sta doi oameni, fiecare pe unul din malurile unui rau, si si-ar striga unul altuia sa traverseze raul pe malul sau, fara ca vreunul sa faca vreo miscare. Evident ca in acest mod nu se va ajunge la nici un rezultat, altul decat o satisfactie de moment pentru replica pe care i-a dat-o celuilalt.

Acuma nici nu stiu daca ar avea vreun folos o separare dincolo de acest punct a filosofiei de religie. In Antichitate nici n-a existat vreodata asa ceva ca o separatie clara intre filosofie si stiinta, arta, religie - ci toate erau componente ale intelepciunii. Sigur ca intr-o epoca in care s-a trecut de la intelepciune la cunoastere, si mai recent de la cunoastere la informatie, poti sa delimitezi mult mai strict domeniile, dar intrebarea care se naste este: e aceasta separatie necesara, sau e cumva o piedica abstracta pentru om, care-l face sa piarda imaginea de ansamblu?

Este esentiala aceasta separatie! Ea ne arata ce cunoastem si pe ce ne putem baza in relatie cu celelalte chestie pe care doar le presupunem, ne gandim la ele, speram sa fie sau sa nu fie adevarate si, in final, cele pe care ni le imaginam.

Ce s-ar intampla daca aceasta separatie nu ar exista? de exemplu, NASA n-ar mai fi construit nici o racheta pentru ca de unde sa stie sa aleaga un motor potrivit si nu un motor cu antimaterie din Star Trek?

Nu trebuie sa ma crezi pe cuvint. Eu nu fac prozelitism si nu vreau sa conving. Particip la o discutie in care nu imi plac argumentele autoritatii. Daca as vrea insa sa inteleg crestinismul nu as lasa pe altii sa mi-l descrie. Eu am cuvintele lui Iisus in semnatura, dar daca Calvin stie mai multe despre crestinism...

De unde sa stiu ce imagine ai tu despre Dumnezeu? Eu spun ca asa il vad. Nu sunt nici un interpret al lui, spun ce am primit de la El. O simpla "aratare" a ceea ce este pt. mine. Oricum, vad ca tu ai nevoie de demonstratii, autoritati ca sa crezi ceva. Dar in domeniul emotional trebuie sa recunoastem si sa dezvoltam propriile sentimente si modul in care ne raportam la ele. Aici puterea autoritatii este nula, pt. ca evolutia este practica, cum ar spune maracine.

Cititul e una, mai ales cind nu e de la sursa ci prin altii, intelegerea e altceva. Si poate nu ai observat pe alte topicuri, dar cred ca am citit totusi cite ceva. Ca nu am citit ce ai citit tu si vad lucrurile sin alta perspectiva, e alta problema.

Care adevar? Daca e vorba de inteligenta emotinala, atunci chiar trebuie sa te adincesti bine si mult timp in studiul propriei fiinte ca sa o intelegi. Arunca o privire in cartea pe care am dat-o si o sa te convingi.

Eram mai tinar cind am priceput ce scrie acolo, si stiu sa trec peste astea. Dar se vede clar cum tu ai intrdus deja prejudecata in evaluarea cuvintelor. Asta nu este o atitudine rationala ci una emotionala. "Nu iti place de mine" (ca sunt poate impuliv?),de aceea vei avea retineri. Cit de departe merg acestea vom vedea.

Mai citeste. Unul pe altul si prietenii nu se refera la relatii interpersonale? Se schimba limbajul dar realitatile emotionale exprimate nu. Oricum mie imi place sa iau din ce intilnesc ce imi convine (de fapt asta facem toti), important e sa fie de folos. Si inteligenta emotionala este. Nu religia e amunzanta ci unii oameni care ii tot dau ocol cu frica sa nu isi piarda bogatia adunata prin ratiune. Care se simt asa buni cunoscatori ca nici nu mai au nevoie sa cunoasca. A te orienta spre ratiune si a intelege care sunt resorturile ei, e mult mai interesant.

E esentiala in lumea obiectelor. In lumea subiectilor poti doar presupune care sunt intentiile celuilalt. In aceasta lume fiecare paseste pe cai proprii pt. a se autocunoaste si a optimiza relatiile cu ceilalti. Daca are curaj....

Acest topic a fost editat de IoanV: 31 Dec 2005, 12:42 PM

E, na. Orice fraza care e structurata in jurul a "Dumnezeu vrea..." este prozelitism pentru ceea ce autorul ei considera ca vrea Dumnezeu.

Ironic, avand in vedere ca folosesti ca unic argument apelul la autoritatea ta... in fine, si autoritatea lui Goleman.

Pai atunci tu de ce ni-l descrii noua? oare nu avem si noi dreptul de nu lasa pe altii sa ni-l descrie? ce-ar trebui sa facem, sa te banam?

Nu stii si nu e relevant asta. Eu n-am pretins ce ai pretins tu, anume ca il inteleg pe Dumnezeu.

Pai atunci lasa incolo de carti scrise de mai stiu eu cine. Ce nevoie ai de ele si de ce ni le dai noua drept referinta? zi-ne ce ai facut nu ce ai citit!

Pai da, e alta problema dar e o problema. Pentru ca tu, spunand "crestinismul vede sacrul ca ..." ti-ai asumat o sarcina imensa: cea de a vorbi in numele tuturor crestinilor. Faptul ca nu i-ai citit pe toti te pune in situatia penibila de a discuta in numele unor persoane despre care nu stii absolut nimic! Ti se pare normal? Eu nici macar nu am nevoie sa sustin ca nu ai dreptate. Chiar daca ai avea, pozitia de pe care te situezi e tot aberanta.

Adevarul referitor la Dumnezeu.

Nu era vorba de IE. Si chiar daca ar fi, de ce sa citesc cartea aia (btw, ce te face sa crezi ca n-am citit-o deja?!) cand tu insuti spui ca "puterea autoritatii este nula pentru ca evolutia este practica"? pai daca puterea autoritatii este nula, atunci acea cartea este si ea tot nula pentru discutia noastra.

Prejudecata este o judecata deja formulata in trecut despre un anumit subiect. Eu am pretentia ca ti-am formulat pe loc toate judecatile pe care le-am facut. Daca tu ai alta impresie, te invit sa iti sustii punctul de vedere aratand care a fost judecata mea care te-a nedreptatit. Eu n-am nimic cu persoana ta, nici nu te cunosc. Nu ma intereseaza ca esti impulsiv, nu ma intereseaza ca esti rational, nu ma intereseaza ca esti emotional. Si nu imi place de tine pentru ca mie imi plac fetele. Dar toate astea nu au nimic de-a face cu modul in care ai luat asupra ta sarcina de interpret al crestinismului. Spui ca nu esti un interpret ci ca spui ce vezi. Pai ceea ce vezi tu nu vad si ceilalti la fel. Deci e clar ca ceea ce vezi este interpretat de tine, poate nu la nivel constient dar undeva tot apare o interpretare. Cand spui "Lumea sacrului este in crestinism lumea relatiilor autentice, bazate pe sinceritate si iubire si respect" este o interpretare oricum ai incerca tu sa o dai cotita.

Eu mai citesc! tu ce-ai mai citit?

Pai da, sunt unii care se simt asa buni cunoscatori ca dupa ce l-au citit pe Goleman se simt in masura sa isi asume faptul ca vorbesc in numele crestinismului. Ce mai conteaza ca nu l-au citit pe Calvin, pe Luther, pe puritanisti, pe pietisti... astia nu se pun!

E esentiala in lumea obiectelor, evident - singura despre care putem spune ceva care sa aiba si sens pentru ceilalti. In ceea ce priveste lumea subiectilor, doar niste intreprinzatori vivace si curajosi ca tine si-ar putea asuma cunoasterea adevarului.

Acest topic a fost editat de Catalin: 31 Dec 2005, 01:06 PM

Ce sens sa aiba? Ai o perceptie "obiectuala, rationala" despre adevar. Trebuie sa fie obiectiv, etc. De capcana asta se scapa greu, pt. ca pt. ratiune, care nu intelege sentimentele, totul e relativ. De fapt vad ca il si limitezi la unul singur, acela rational. Poate are si creierul emotional adevarurile lui inexprimabile, dar care pot fi percepute. Eu nu am nevoie sa sustin tare ca stiu adevarul. Adevarul care e in cuvintele noastre se sustine singur. Si nu ca adevar obiectiv etc, ci prin utilitatea lui practica.

Am mai discutat pe aceasta tema. Nu poate omul sa-si exprime opinia, ca daca nu e apel la aut. altora e apel la propria autoritate. Dar de ce sa nu-i zicem experienta?

Am spus clar ca e Dumnezeu asa cum il vad eu. Daca tie iti convine mai mult alta perspectiva, te priveste. Faptul ca eu imi spun opinia e prozelitism? Toate afirmatiile sunt atunci prozelitism...Chiar si tu faci atunci prozelitism pt. Dmnezeul tau, care e altfel decit al meu. Insa fiecare alege ce ii place.

Pai am facut ce scrie acolo.... Am inteles ce e aia inteligenta emtionala si pot intelege si altii.

Evident ca daca eu iti dau sa folosesti un aparat pe care nu il stii utiliza, utilitatea lui e nula. Asa si cartile, pt. unii sunt aparate ca sa inteleaga mai bine ceva, pt. altii sunt nule. Aici nu intervine autoritatea ci utilitatea practica. Pt. ea am dat cartea.

De unde stii ce am citit? Nu conteaza tonele de informatii daca nu sunt utile, sau ma orienteaza spre false valori (d.p.m.d.v.). Ti-am mai spus, fara inteligenta emotionala nu poti face selectie si ordine intre ele. Si stai linistit, orice opinii cu privire la credinte sunt de fapt personale, in aceasta lume (a credintelor) nu cred ca poate fi introdus un criteriu obiectiv al adevarului. Lipsa lui ii face pe unii reticenti si chiar refuza sa intre in ea. Pt. ca este si o lume a valorilor, nu trebuie si nu poate fi totusi ignorata. Nu mie indiferent daca cineva ma priveste sau ii priveste pe altii ca pe niste semeni demni sau ca pe niste sclavi. Din aceasta perpectiva, un om care poate sa se stapineasca si ofera altora sprijin e mai "valoros" decit unul cu IQ mare, dar care isi uraste semenii si le face rau cind are ocazia, poate sa fie si doctor in stiinte.
Revenind spre "centru" se pate spune si ca filosfia nu ofera unelte pt. dezvoltarea omului, spre deosebiere de religie. Cite putem folosi din ele si la ce, depinde de fiecare.

Nicidecum, n-am nici o perceptie despre adevar. Doar idei!

Deci pentru ratiune totul e relativ si de-aia totul trebuie sa fie obiectiv... hmm, ceva e putred in logica asta. Eh, probabil ca nu se adreseaza ratiunii.

Ai nevoie, n-ai nevoie, nu stiu si nu e treaba mea. Cert este ca ai venit aici cu pretentia ca sustii adevarul referitor la crestinism si ce vrea el. Daca vrei sa renunti la acea parte, eu nu mai am nici o obiectie.

Poti sa-i zici cum vrei, tot apel la autoritate e. Si, aminteste-ti, nu eu am obiectat la apelul la autoritate, ci tu! Eu sunt de acord sa il folosim, dar sa il folosim cu cap, adica sa avem o ierarhie a autoritatilor, nu oricine e cu mine e autoritate si cine nu e nu e.

N-ai spus deloc clar. Ai spus foarte clar "Lumea sacrului este in crestinism lumea relatiilor autentice, bazate pe sinceritate si iubire si respect" nu "Lumea sacrului este in ioanvism lumea relatiilor autentice, bazate pe sinceritate si iubire si respect".

Daca e o opinie despre ce vrea Dumnezeu sau despre cum ar trebui sa se comporte omul ca sa fie in acord cu Dumnezeu, atunci da, este prozelitism!

Dar eu n-am vorbit aici despre ce vrea Dumnezeul meu.

Pai zi-ne ce ai facut, concret, nu ca ai facut ce scrie acolo ca asta nu inseamna nimic. Si eu pot sa zic ca am facut ce a scris Kant in legatura cu imperativul categoric dar asta nu spune nimic despre ce am facut eu de fapt.

Adica eu nu stiu sa folosesc o carte, asta sustii? faptul ca postez pe un forum si reusesc sa fiu ontopic (uneori macar ) arata ca reusesc sa inteleg mesajul scris, ceea ce implica faptul ca stiu sa folosesc cartea... zic eu, tu esti liber sa ma contrazici.

Eu iti ziceam altceva: daca esti dispus sa faci trimitere catre Goleman, de ce eu n-am voie sa-l aduc in discutie pe Calvin care sustine ceva complet diferit de pdv-ul tau vis-a-vis de crestinism?

Sa zicem ca am facut ceea ce se cheama "educated guess". Daca ai fi citit, cred ca nu ai mai fi scris "crestinismul inseamna ..." cu asa o usurinta. Dar de ce sa ghicesc eu? spune-mi tu! pe cati dintre Calvin, Luther, Zwingli, Baxter, Melanchton etc. (pentru o lista mai completa te invit sa studiezi http://en.wikipedia.org/wiki/Protestantism...ligious_figures ) i-ai citit de iti permiti sa vorbesti in numele lor atunci cand afirmi "crestinismul inseamna..."?

Aha, inteleg. Deci ce conteaza sunt doar informatiile utile care nu sunt in contradictie cu valorile tale? iti dai seama ce noroc ai avut sa te nasti intr-un loc unde l-ai cunoscut pe adevaratul Dumnezeu? daca te-ai fi nascut in alta parte nici nu aveai acces la crestinism pentru ca te-ar fi orientat catre false valori (d.p.t.d.v).

Si daca mi-ai mai spus nu inseamna ca ai si dreptate. Inteligenta emotionala ar putea sa stabileasca o ordine intre ele, e adevarat. Dar ca acea ordine este si ordinea care "place" lui Dumnezeu n-ai de unde sa stii.

I-auzi, aproape ma pacalisesi cand ai zis "fara IE nu poti face selectie si ordine intre ele". Aproape ca am crezut ca ai introdus un criteriu obiectiv!

Pai nici nu e ignorata, trebuie doar pusa la locul care i se cuvine (apropos de ordine si selectie ).

Si care e legatura cu discutia?

N-am inteles exact. Filosofia nu ofera sau ne ofera?

Acest topic a fost editat de Catalin: 31 Dec 2005, 02:53 PM

Mi se pare deplasata si superficiala o asemenea comparatie. Eu n-am spus ca n-ar trebui sa se faca absolut nici un fel de diferentiere intre filosofie, stiinta, religie si arta, ci ca separatia dintre ele nu trebuie dusa la extrem. Nici in Antichitate nu s-ar fi apucat cineva care a auzit un mit in care aparea un car de foc, sa-si construiasca el insusi un asemenea car. Dar exista o imbinare interdisciplinara mult mai armonioasa. Dimpotriva, azi sunt nenumarati oameni care au o putere de analiza specializata foarte dezvoltata, insa capacitatea de sinteza este foarte rar intalnita. In prezent poti sa treci de mare filosof fara sa fii capabil sa faci nici cel mai marunt lucru practic. De aceea s-au si construit atatea sisteme de gandire care mai de care mai performante, sau teorii sociale deosebit de inteligente, dar care puse in practica conduc la rezultatele cele mai nefericite. Abia cand se va ajunge sa se considere ca acela care are pretentii de filosof trebuie sa fie mult mai implicat in viata practica decat omul obisnuit, sa fie capabil sa-si repare incaltamintea sau ii placa sa picteze de exemplu, abia atunci se va ajunge sa se gaseasca idei rodnice pentru realitatea concreta - oricat de neverosimil le-ar parea multora asa ceva.

Tu ai zis "e aceasta separatie necesara, sau e cumva o piedica abstracta pentru om". Deci ai insinuat ca nu ar fi necesara, nu ca nu ar trebui dusa la extrem. Normal ar fi fost sa spui "trebuie dusa aceasta separatie la extrem sau ar deveni, cumva, o pierdica abstracta pentru om". Oricum, daca asta ai vrut sa spui, am rasuflat usurat!

Esti convins? eu stiu niste domni distinsi care pana si in ziua de azi au impresia din cand in cand ca mananca din trupul si sangele lui Hristos. Imi imaginez ca le-ar putea trece prin cap si sa construiasca un car de foc.

Asta e opinia mea despre crestinism. Nu cred ca dupa fiecare propozitie ar trebui sa spum: parerea mea... Credeam ca suntem pe un forum, nu intr-o aula unde sustinem teze stiintifice. Eu nu inlocuiesc traditia bisericii ortodoxe cu traditia protestantilor. Doar ei cred ca inlocuind o traditie cu alta scapa de traditie. Dar e alta problema. Eu am incercat sa aflu cine este acest Iisus din Biblie si sa inteleg ce vrea de la mine.

Asa, deci daca fara matura nu poti indeparta usor murdaria de pe jos inseamna ca matura este un criteriu obiectiv al adevarului curateniei.

Am petrecut mult timp analizind resorturile care ma puneau in miscare si directia in care ma impingeau. Iar ca exemplu iti voi spune ce imi spune semnatura ta:
"Unicornul Roz Invizibil. "Un mister... si un domn, simultan" - Moira
Pentru toti cei care isi ridica singuri statui recomandam:.
In cazul in care se considera ca un mesaj este in contradictie cu prezenta comunitate, acesta va fi sters."

Faptul ca doresti sa se repete cu fiecare mesaj ceva, e destul de relevant. Valorile par a fi individualiste, in centru e propria fiinta, de care esti destul de incintat. Si ca sa nu fii un caz izolat iti iei tovarasii intru credinta. Ca sa pari un domn, dar si ca sa arati ca stii sa te ascunzi in spatele aparentelor, pui ultima propozitie. In mod normal userii nu isi pot sterge mesajele, doar edita, in timp util. In semnatura vad si care e Dumnezeul tau. Unul destul de intelectual in orice caz, doar acestia permit omului sa se puna mai presus de orice.Sigur, astea pot fi aiurea si poti contazice tot ce spun. Dar la asemea informatii, acestea ar putea fi concluziile.
In contradictie semnatura mea pare a fi a unui fanatic religios. Totusi, analizata fara prejudecati este a unui om care citeaza ce e mai important pt. el. Anume relatiile dupa invatatura lui Iisus, de dragul lor este capabil sa treaca peste orgoliu, chiar si peste opinia celorlalti ca ar putea fi un fanatic.
De aceea ne si intelegem greu, eu am niste valori, tu altele.

Concluzie pripita. Nici vorba sa ma gindesc la asta. Dimpotriva te citesc cu atentie, ai un spirit de observatie f. patrunzator si o cultura suficient de extinsa pt. a fi un interlocutor respectabil. Era doar un exemplu, la ce anume e buna cartea.

Nu e asa. Da, poate sunt norcos ca m-am nascut in aceasta cultura. Dar orice cultura are religia ei si o cale de dezvoltare a omului sau mintuire a lui. Am "studiat" mai multe religii si dupa ce am gasit justificarea m-am oprit asupra crestinismului.
Vezi, semnaturile noastre pot fi privite si altfel. A ta e filosofie, a mea religie.
EDIT

Si eu cred acelasi lucru. Daca apostolii au mincat la cina cea de taina trupul si singele lui Hristos, cum a zis El, atunci si eu pot sa fac asta. Daca nu, nu. Chiar, oare cum or fi mincat apostlii trupul si au baut singele lui Iisus la acea masa memorabila? Sau Iisus spunea prostii? Sau se referea la ceva ce ochii nu vad si urechile nu aud. Cine stie.

Acest topic a fost editat de IoanV: 31 Dec 2005, 03:59 PM

Suntem intr-un forum la subforumul "Filosofie" unde se subintelege ca exista anumite pretentii de redactare. De altfel, aceste pretentii tin de buna desfasurare a dialogului. Uite, eu chiar aveam impresia ca tu crezi ca intreg crestinismul este asa cum l-ai descris tu acolo si de-aia am sarit. Daca tu esti gata sa accepti ca e doar viziunea ta si ca, de fapt, crestinismul poate fi cu totul altul, nu cum l-ai descris tu, nu mai am nici o problema.

Ah, iata, un cuvintel mic de tot... "usor"... de unde a aparut el, oare? Pana acum ai zis "fara IE nu poti face selectie si ordine intre ele". Acum te-ai parafrazat in "fara matura nu poti indeparta usor murdaria de pe jos". Te joci cu cuvintele si nu inteleg de ce. Spune drept, daca fara matura n-ai putea indeparta murdaria de pe jos, nu inseamna ca atunci cand o sa vezi curatenie o sa deduci in mod corect ca se afla si o matura prin apropiere? eu zic ca asta e un criteriu obiectiv, intr-adevar.

Halal cunoastere, ce sa zic... vezi, de-aia n-ar trebui sa ai incredere (si nici nu ai, dupa cum se vede! altfel n-ai fi inclus disclaimer-ul) in inteligenta asta emotionala cu care te lauzi. Pentru ca "toate astea pot fi aiurea"! Dar ce lipseste, ti-ai pus problema? lipseste metoda sigura de a mulge faptele de informatii!

Asta n-ar fi neaparat o problema. Mai grav e ca tu nu poti judeca cu neutralitate si te raportezi mereu la valorile tale. Eu n-am facut pe acest topic nici o referinta la ale mele.

Si de ce crezi asta? gandeste-te bine! si apoi, gandeste-te daca ai crede sau nu, pe aceleasi considerente in existenta acelui car de foc.

Evident ca n-au mancat! Era o metafora!

Normal, crestinismul poate fi altul, dar nu asta era problema in discutie. Nu stiu de ce tine aceasta dorinta a ta de a avea grija ca nu cumva cineva sa isi asume un adevar, eu nici nu m-am gindit ca as reprezenta pe altii.
Ce insemna nu am nici o problema? Esti de acord ca religia face educatie emotionala omului, ca despre asta discutam?
Mai spui ca

La valori nu se prea face referinta. Dar ele ies la surafata singure, prin cea ce facem sau ne determina sa facem. Insa ai aratat ca nu urmareai dialogul ci altceva.

In primul rind lipsesc informatiile, un contact direct. Aici putem sa ne punem masti, sa jucam roluri deliberat, sa simulam fara a fi observati. In realitate nu mai e asa simplu sa te ascunzi, de aceea pot fi culese informatii mult mai corecte. Metoda trebuie sa o invete fiecare singur din experienta. Asa cum inveti mult pina cunosti o stiinta, deprinzi o metoda, etc. Aici nu mai conteaza cit citesti ci cum traiesti.

Acest topic a fost editat de IoanV: 31 Dec 2005, 07:14 PM

Pai da, am zis de la inceput ca asta e una din functiile latente, nu? Problema e ca tu ziceai ca asta e un scop al ei. Cu asta nu pot fi de acord.

Si totusi, cand s-a pus problema religiei ai facut referinta la crestinism. Eu am si zis ca nu prea se face si nici nu e normal sa faci!

Da, desigur. Insa ma indoiesc ca metodele care nu dau rezultate aici dau in "realitate". Eu, de exemplu, nu imi pun masti, nu joc roluri. Mi-am dat pe forum numele, mailul, poza, telefonul, m-am intalnit cu lumea...

Pai daca invata fiecare singur din experienta o sa ai 6 miliarde de metode pe lume. E greu de crezut ca fix a ta va fi aia buna. Cunoasterea rationala are exact acest mare atu: oamenii pot sa se inteleaga unul pe altul pe baza ei, pot sa inteleaga si sa refaca mult mai repede firul de gandire al predecesorilor. Faptul ca fiecare trebuie sa invete din experienta este exact cel mai mare dezavantaj al aceste pseudo-cunoasteri emotionale.

Nu poate exista comparatie. In stiinta inveti din experienta celor de dinainte, nu trebuie sa refaci ca boul tot drumul prin jungla amazoniana - folosesti autostrada.

Nu am vrut sa spun ca fiecare trebuie sa redescopere tot. Dar la fel cum o arta martiala se invata practicind cu cineva care o cunoaste fara a fi nevoie sa o redescoperi, la fel se poate proceda si cu dezvoltarea inteligentei emotionale. Insa la fel ca in sport poti sa te indoiesti ca ai ales cea mai buna cale de antrenament sau cel mai bun antrenor.
Ar fi poate intradevar prea mult sa spui ca Iisus s-a rastignit pt. ca noi sa sa ne dezvoltam inteligenta emotionala. Dar dupa cum s-ar putea deduce din indicatiile Lui este un lucru important pe calea mintuirii sa ne dezvoltam aceasta inteligenta. Eu oricum am in studiu problema pt. a intelege cit mai bine situatia.


Acest topic a fost editat de IoanV: 1 Jan 2006, 04:30 PM

@afrodita :

Si cam de unde reiese asta ? O spui ca o fosta persoana religioasa practicanta sau ca spectator in tribuna unui circ grotesc ? Ai grija cu sursa informatiilor si gradul lor de relevanta.

Eu am o intrebare pt. initiatorul topicului - de unde pana unde vs. ? Intreb deoarece pana la un moment dat, un domeniu il presupune pe celalalt. Exista o doza de complementaritate.

Acest topic a fost editat de Bolt: 1 Jan 2006, 01:52 AM

Prima data m-am referit la faptul ca religia, arta, stiinta si filosofia erau adesea practicate impreuna, mai ales in locasuri de intelepciune ca vechile temple. Tu ai inteles ca m-as fi referit la faptul ca n-ar trebui sa se faca o diferenta la nivel de notiune. De asta am si adaugat ca, inclusiv in privinta asta, separatia care se face-n prezent este mult prea mare, prea abrupta.

Si cam care ar trebui sa fie separatia "corecta"?

Vezi tu, e greu macar sa vorbesti despre o "reconciliere" a acestor domenii ale vietii spirituale, cata vreme privesti numai la tendintele majoritare. Pentru ca, pe de o parte stiinta, asa cum e inteleasa de cei mai multi, se preocupa in parte de legile lumii materiale si de ceea ce poate fi masurat, cuantificat, etc., iar fiinta umana cade sub incidenta perspectivelor deseori contradictorii ale diferitelor stiinte - de la biologie si fiziologie, la istorie, psihologie, sociologie sau antropologie. Apoi, in ce priveste religia, avem diferitele Biserici crestine, pentru care problema centrala e mantuirea, iar tot ce poate fi constatat la nivel stiintific si toate operele artistice nu-i ajuta in mod deosebit omului, sunt probleme "lumesti" care nu intra in discutie in ce priveste scopurile religiei. Avem pe urma arta, care este tot mai putin o preocupare a oamenilor, fiind inlocuita in buna masura de surogate ca televiziunea - care ofera o mare abundenta de programe menite sa atraga omul, dar care nu sunt de natura sa provoace trairile sufletesti continute in elementul artistic autentic. Pe deasupra, in prezent sunt foarte multe persoane in domeniul artistic care isi doresc sa fie avangardisti, care se "strofoca" sa scoata la iveala ceva nou, care vor sa socheze prin inedit, dar nu reusesc altceva decat sa cada in kitsch si in derizoriu. Intre toate astea, filosofia umbla ca un fel de pierde-vara, caruia ii place sa faca tot felul de teorii despre existenta si alte notiuni mai mult sau mai putin abstracte, fiind privita ca un lucru ce are prea putin de-a face cu viata practica, cu problemele de zi cu zi, ca un fel de visatorie inteligenta. Cam asta e tendinta generala in ce priveste fiecare dintre aceste domenii.

Acuma ca ele sa ajunga la o imbinare, la a depasi separatia si a incepe sa se intrepatrunda - asta necesita ca omul sa-si schimbe fundamental punctul de vedere asupra lumii, ca pentru el spiritul sa nu mai fie ceva teoretic, de care discuta mereu in sens figurat sau aude de el pe la Biserica, si pe urma revine la treburi mai concrete, ci sa devina in mod real un factor de principiu activ; asadar sa constientizeze ca orice actiune a sa are nu numai un efect in plan material, ci si in plan spiritual. In acest sens stiinta si filosofia, arta, religia - toate dobandesc un sens superior, nu mai sunt domenii de interes unilateral, ci prin felul in care sunt practicate, prin produsele culturale si efectele pe care le au, ele raspund sau se opun ordinii superioare a lumii, dezvolta sau denatureaza insasi conditia omului. Sigur ca pentru a accepta un asemenea punct de vedere trebuie sa depasesti o serie intreaga de preconceptii care ti-au fost inculcate de societate, de aceea este foarte greu sa fie luat in consideratie de cei mai multi oameni...

Totusi, nu mi-ai raspuns la intrebare...

Este esential sa precizam la ce ne referim cand vorbim de “filozofie” si de “religie”. Sunt ele doar forma in care ne apar azi, sau reprezinta intreaga participare umana la aceasta evolutie care s-a finalizat cu ceea ce intelegem si stim azi ca inseamna filozofie sau religie?
Pana cand am sa stiu spre care dintre aceste definitii iti indrepti interesul, am sa incerc sa discut doar ceea ce pare a fi comun ambelor definitii ale ambelor concepte.
Filozofia este o stiinta.
Religia nu este. Nici macar teologia nu este o stiinta.
Totusi, desi forma ei traditioanala nu este o stiinta in acceptiune actuala a termenului, teologia aceasta de care vorbesc acum este o disciplina care si ea isi propune, printre altele, cunoasterea. Metoda ei este discutabila, insa este totusi o metoda care multumeste o majoritate dintre oamenii de azi, iar "ieri", a fost aproape singura metoda, si asta pentru mii de ani.
E greu sa stergi mii de ani cu buretele. Orice ai face, aceste mii de ani sunt in noi, in mentalitatile noastre. Consecintele acestui mod disputat de cunoastere ne defineste totusi si azi ca indivizi si ca popoare.
In trecut, datatorii de religii erau un fel de filozofi, iar filozofii erau cu totii credinciosi. Chiar fiozofia acelora dintre cei mai departe de religie dintre filozofii trecutului, sa zicem aceea pe care istoricii azi o definesc drept rationalista, naturalista, stiintifica, nonmitica, “generatoare de cosmologii si nu de mituri cosmogonice”, nu sunt decat niste oameni care au bâjbâit nereusind niciodata sa paraseasca total terenul mitului religios. De la primul pana la ultimul filozof grec, toti se include in aceasta categorie.
Marele istoric francez Barthélemy Hauréau se întreba prin 1870: ” A vazut oare vreodata cineva hotarele dintre teologie si filozofie, si poate el sa afirma ca acestea exista?”
Are dreptate sa fie sceptic, in masura in care privesti aceste disciplina in perspectiva sa istorica, tinand cont de toti acei care le-au cladit treptat.
Nu are dreptate însa, in masura in care filozofia este o disciplina care tine cont de cunoasterea stiintifica la fiece moment, iar azi tot ce a ramas religie/teologie in ea, este un mare zero. Fie ca trateaza chestiuni de morala sau logica, de teoria cunoasterii sau problema lui “Dumnezeu”, filozofia este o disciplina care discrediteaza teologia si religia . . .
Dar totusi, in ciuda afirmatiei lui Hauréau, din chiar primele secole crestine, atunci cand stiinta era la cele mai firave inceputuri ale sale, teologii, anumiti dintre ei, au stiut totusi ca filozofia este un mare pericol pentru religie/teologie. Asta nu i-a impiedicat totusi sa speculeze cat au putut filozofia (tot Hauréau observa ca religia datoreaza enorm filozofiei, insa inversul nu e valabil), incorporand-o sau macar utilizand-o ca instrument de intelegere in teologia lor crestina.
Mai tarziu, dupa o lunga ”pauza” in care filozofia a lipsit total din Europa (cel putin in vestul ei) si apoi dupa o disperata cautare a justificarii adevarului religiei prin filozofie, concluzia a fost ca daca aceasta poate face ceva teologiei, acest lucru este mai mult rau decat bine. Divortul s-a pronuntat de mult si a fost, si mai este inca, extrem de dureros.
Si asta tocmai pentru ca cea mai mare parte dintre filozofi si teologi au inteles, ca filozofia, in contrast cu teologia, nu are nici un motiv temeinic sa accepte ca necesara o fiinta superioara.

Minerval:

Minerval, indica te rog sursa acestui citat din marele Einstein.

Eliade asta e chiar un dragut in contrast cu teologii trecutului, care puneau filozofia de-a dreptul sluga teologiei (ancilla theologiae)!

Eu as zice ca daca exista asemanare, ea poate este in chestiuni de preocupari morale, insa nicicum metodologice. Filozofia azi este o disciplina cu metoda rationala si in cautare de explicatii naturaliste, pe cand teologia nu. Marele profesor si filozof român Mircea Florian spunea:
"Independenta inteligentei fata de imaginatia nascatoare de mituri, conditie neaparata a aparitiei stiintei si filozofiei, o întâlnim mai întâi în istoria civilizatiei la poporul grec, desi au existat înainte de cultura greaca alte culturi stralucite, egipteana, caldeeana, indiana, chineza. Aceste culturi au fost si au ramas însa, prin cele ce au supravietuit pâna astazi (octavi: adica 1922), îngenuncheate interesului religios si n-au izbutit a se înalta pâna la o cercetare teoretica si dezinteresata a lumii si omului.”

Nu neg ca putem defini mii de tipuri de cunoastere! (Psihologia este si nu este in acelasi timp o stiinta! Trebuie sa fi foarte atent cand preiei ca reale sau potrivite niste definitii)
Si ca unul dintre acestea, este si cea pe care tu o numesti "emotionala".
A încerca sa cunosti, nu înseamna si a reusi sa cunosti. Gnosticii, ca miscare a unei scoli de cunoastere, încercau dobandirea cunoasterii de-o maniera care îi apropie bine de religie. Filozofii Greciei vechi si ei cautau cunoasterea, si inca cu oarece rudimente logice si metodologice. Asta nu i-a impiedicat sa rateze de cele mai multe ori.
Concluzia este ca desi multi cauta sa cunoasca si cred si pretind ca au gasit cunoastere, extrem de putini pot sa o si dovedeasca si sa-si argumenteze obiectiv pretentiile.
De aceea gnostici sau crestini, filozofi ai Greciei vechi sau Evului Mediu apusean, toti pot fi studiati si dovediti ca "ratangii" in materie de gasit cunoasterea de catre unica cunoastere dovedibil ancorata în realitate si nu în fabulatii, anume cunoasterea stiintifica.

Complex nu inseamna si valoros.

Ca poate fi determinanta, nu inseamna ca asta este si pozitiv in sine.

Daca doar la asta reduci religia (nevoia de a reglementa relatiile interindividuale), iti dau vestea buna ca dovedind putin efort ca indivizi si societati, am putea sa ne dispensam de ea, si inca cu folos.

Justificata si laudabila straduinta umana!
Doar ca asta nu trebuie sa ne împiedice sa facem totusi distinctia între succes si esec.

Este oare realista speranta într-o astfel de lume?
Dar mai important, a reusit vreodata crestinismul crearea unei societati în care sa prevaleze aceste "relatii autentice" enuntate de tine?
A reusit el sa creeze societati macar tot atât de morale si bazate pe adevar, toleranta si respect pentru om si viata, pe cât au reusit cei pe care i-a deplasat acest "tavalug al istoriei" care este crestinismul?
Mari oameni ar fi autorii cartilor astea citate de tine daca ar reusi sa raspunda "da" la vreuna dintre aceste întrebari . . .

Daca stiinta este rationala, si este, atunci nu poti afirma ca ea nu intelege sentimentele. Mai mult chiar, intr-un grad mai mare sau mai mic, intelege chiar si originea acestora sentimente.

Primii care au pus, dpdv istoric, un "vs." intre religie si filozofie, au fost teologii crestini însisi. Ar fi chiar interesanta întocmirea unei liste a acestora, de la începuturi. As putea afirma si sustine chiar ca toti teologii importanti, într-un anumit grad si de o anumita maniera, au introdus acest "vs." Si pe buna dreptate, din pacate.

[EDIT: Am comasat mai multe mesaje consecutive într-unul singur. a]

Acest topic a fost editat de Amenhotep: 5 Jan 2006, 12:20 PM

Eu nu m-as lansa in astfel de afirmatii inainte de a cerceta cit de cit ceea ce vrea sa fie inteligenta emotionala. Nu am inventat-o eu si din cite am putut sa imi dau seama este un progres important in cunoasterea omului. Cei care au trait plenar si si-au asumat intreaga fiinta lucreaza cu ea demult, chiar daca in cultura umana sa impus in anii 90 ai secolului trecut sub acest nume.
Dar ca sa ai o idee mai clara, fiecare inteligenta descoperita trebuie sa aiba un suport fizic distinct, de aceea nu sunt mii. Nu par a fi mai mult de 10 si cel care le-a dat primul nume a fot Gardner. Goleman reuneste sub titlul de inteligenta emotionala 2 din cel descoperite, cea intra si interpersonala.
Asa cum exista un "creier" (in sensul de zona(e) distincta unde se prelucreaza acel tip de informatie) rational exista si unul emotional, anterior celui rational. Exista si influente intre ele, unul il poate bloca, tempera sau stimula pe celalalt. Iar astea nu sunt presupuneri ci rezultate ale cercetariilor stiintifice.

Ar trebui sa discutam despre ceea ce intelege omul nu stiinta. El trebuie sa aiba aceasta inteligenta pt a se intelege si a intelege pe altii. Cunoasterea lor teoretica nu e suficienta.

La care filozofie te referi? Poate doar la logica, privita ca ramura a filosofiei.