Sa nu se inteleaga cumva ca as fi misionar al esecurilor. Poate doar al partii lor bune.

Imi place semnatura pe care mi-am creat-o, pentru ca transmite un mesaj care exemplifica un mod de gandire (mod de gandire care poate ajuta in momente grele). "Lucrurile nu sunt ce par a fi" poate avea ca forma particulara si "Lucrurile bune nu sunt doar bune si cele rele nu sunt doar rele.". Iar oamenii vad "esecurile" ca pe ceva de evitat. Iata ca o formula ca a mea incearca sa mai restabileasca echilibrul perceptiei generale.

Acest topic a fost editat de calfa: 22 Jan 2004, 03:51 PM

Nici pe mine, dar ce legatura are asta cu simplitatea... ?

Daca tot iti place atat de mult sa speculezi despre mine si materialul din care sunt plamadita, iti voi da eu cateva raspunsuri pe tava.
In primul rand, eu simt din toata inima ca acel ceva exista. Ca e imposibil sa nu existe. Cu toate astea, afirmatia ca "e imposibil sa nu existe" este falsa. In fine, depinde si de gradul nostru de absolutism. Sigur ca exista activitati placute pentru fiecare, insa eu vorbeam despre ceva in stare sa iti produca mereu momente de "nu imi mai doresc nimic". Eu stiu mai bine despre "de ce ceva nu e vorba", pentru ca m-am oferit sa ma las furata de multe ceva-uri, insa toate au esuat. Despre ce "ceva" poate fi vorba, nu am insa nici o idee. Se pare ca despre ceva la care se ajunge greu. Eu te-am intrebat cum se poate gasi acel ceva. Din pacate, credinta nu este o metoda. Iar puterea ei nu intareste calitatea metodei (mai ales ca ea -metoda- nu exista ).

Gandim perfect diferit. Pentru mine ar fi "daca ai reusit cu unul, de ce sa reusesti si cu altele?".

Eu sunt cea mai pasiva fiinta pe care o cunosc. Chiar suferinta o experimentez ca pe o dezamagire acuta, insa nu reusesc o revolta, cel mult strig in niste cuvinte pe o foaie. Nu stiu sa lupt. Singurul meu fel de lupta e sa incerc sa inteleg, pentru a capata o perspectiva care sa ma mai linisteasca. Cu metoda asta am simtit ca am mai inteles cate ceva si despre simplitate, de-a lungul timpului. As putea sa ma blamez pentru ca nu depun efort sa ma fac inteleasa, si poate ca intr-adevar prin asta pierd multe. Dar nimic din ce spui tu .

Acest topic a fost editat de colectionara: 25 Jan 2004, 10:54 PM

PEntru Colectionara....
Nu am spus despre credinta ca ar fi o metoda de a atinge starea de multumire interioara. Nu am spus nimic despre ea.
MEtoda de a atinge acea stare este de a fi pur si simplu. E impropriu spus ca e metoda, pentru ca metoda o faci cu un scop prestabilit. Si daca iti faci un scop din a fi simplu, multumit, linistitit etc te misti in cerc vicios.
Spui ca "ceva" ul cu pricina trebuie sa iti produca mereu starea aceea de "nu mai doresc nimic". Asta se numeste sa iti complici existenta. DE ce? Pai trebuie sa pornesti din locul in care te afli, din situatia in care esti, de la lucrurile mici care iti fac o zi mai frumoasa sau mai amara... Nu de la o stare ipotetica care e posibil sa apara in viitor.

Ai spus "e imposibil sa nu existe". Din context, reiese ca ma refeream la credinta in existenta lucrului respectiv. Nu am spus nimic despre alt fel de credinta. Deja subiectul asta simplu merge si in "Filosofie", si in "Dezbateri", si in "Dincolo De Ratiune". Nu ne mai trebuie sa mearga si in "Universul Credintei" . La intrebarea "cum?", raspunsul oferit de tine a fost "e imposibil sa nu existe". Am subliniat ca aceasta este pur si simplu o credinta, iar credinta nu este o metoda, nu raspunde la "cum?".

Si de ce cu metoda asta nu am reusit sa obtin rezultate? Cum iti explici? Metoda functioneaza, dar nu se stie in cat timp ajunge la rezultat? Cam nedeterminist.. . Nu vreau sa fiu numai sarcastica, insa daca ma intereseaza o metoda este pentru ca lipsa ei (despre care vorbesti tu) nu mi-a fost de folos. Da, in cazul meu, poate a mers pentru altii, insa aici incercam sa extragem cunostinte cu caracter mai general. Cu putin noroc, valabile si pentru mine. Desi daca merge pentru toti ceilalti, eu ma retrag... dar sa imi demonstrezi intai ca merge pentru toti ceilalti !

Asa pornesc mereu. Insa nu poti sa imi ceri ca, atunci cand viitorul vine, sa nu observ ca starea ipotetica era ipotetica! Desi "sa nu observ" ar fi o metoda mai buna (si mai "metoda") decat tot ce ai propus tu pana acum; dar din pacate ea se invata greu, foarte greu !

Pentru Colectionara....
In numele simplitatii propun sa incheiem discutia aici.

Ok, sau din categoria "cel mai apropiat de simplitate cedeaza" ...

Vreau sa iti spun ca nu am vrut sa te atac. Am inteles punctul tau de vedere, era in general o filosofie de viata. O filosofie de a te bucura de viata si de ce are ea de oferit in fiecare clipa. Nu sunt asa de refractara pe cat par si in general ma bucur de lucrurile (si mari si mici) ale vietii.

Nu am vrut sa te combat din acest punct de vedere. Stiu ca este de dorit sa traiesti asa - macar din punct de vedere al unei linisti interioare -extrem de benefica. Mai stiu si ca viata ne ingreuneaza uneori misiunea de a fi consecventi cu filosofia asta. Uneori viata ne inghesuie si ne pune sa ne luptam (oricat de mare e credinta noastra ca nu lupta este de dorit) cu intamplari, dorinte, nevoi, dileme, obligatii... sau chiar numai cu un ritm incompatibil cu ritmul nostru interior. Ce te faci in acel moment, daca nu ai un "ceva" la care sa revii (poate propria simplitate) si care sa te protejeze de asalt? Ce te faci daca in acel moment muzica nu mai e acolo pentru tine?

Raspunsul cred ca tine iarasi de gasirea unui echilibru interior. Tu ai propus gasirea unor activitati placute. Eu am spus ca o activitate placuta nu e indeajuns, decat in masura in care ea te poate ajuta mereu, iar asta e greu de gasit. Iar daca o gasesti, ea va fi particularizarea ta pentru aceeasi idee de echilibru interior. Nu neg ca tu poti avea o activitate in care sa iti regasesti mereu echilibrul de sine si forta de a trai in continuare facand fata oricarui asalt. Pentru altii poate fi altceva. Pentru unii poate fi chiar ratiunea si luciditatea. Nu ma nominalizez pe mine in aceasta categorie. Spun ca se poate. M-a deranjat absolutismul tau in a iti promova cu exclusivitate propria filosofie de viata. Ea e o particularizare, poate cea mai buna pentru tine, poate nu (din seria "tu stii mai bine ce e acel ceva pentru tine" , completata cu "poate totusi nici tu nu stii"). Am reactionat la felul in care ai definit simplitatea cu orgoliul de a fi facut lumina in problema, ba chiar cu "usurinta". Apoi argumentatia a deviat mult... si ai facut bine sa fii cel care sa puna piciorul in prag, am respectat asta.

Simplitatea la care ma gandesc eu ramane un depozit fundamental care ne defineste si pe care, din aceasta cauza, ne putem baza. Pentru ca el nu este in dizarmonie cu noi si nu ne va destabiliza, ci dimpotriva. E, ca sa folosesc o analogie din fizica, un fel de regim permanent in jurul caruia viata provoaca o gramada de zgomote. Si noua ne e greu sa mai recunoastem traiectoria "de baza" in unda haotica de la vedere.

Parerea mea - cum ar spune unii .

Mult de citit la topicul acesta..
Concluzia ar fi.."simplitatea se demonstreaza foarte greu"..
Eu incerc sa aleg intotdeauna simplitatea. Pentru orice este in afara ei aplic metoda bisturiului. Doar ca exista un moment unic pentru a face asta. Niciodata prea devreme.
Simplitatea inseamna profunzime.
Inseamna o arta anume de a te desprinde de tot ce este inutil.
Simplitate inseamna ceea ce vezi. Simplitate poate fi ceea ce arat. Simplitatea poate fi o suprafata neteda sau o culoare aberant de plictisitoare.
Poti pretinde ca ai ajuns la simplitate doar dupa ce ai trecut prin purgatoriul complexitatii complicate.
Imi plac drumurile netede..si am intotdeauna la indemana casti cu muzica potrivita scopului ...asta doar sa nu aud eventuale cantece de sirena.

Simplitatea o fi sora cu prudenta sau cu..insensibilitatea?

Si... care este acest moment?

Conditie necesara, nu si suficienta...

De ce trebuie sa privim simplitatea ca pe o renuntare? La curaj sau la simturi sau la dorinte etc? Cu atat mai mult intr-un context in care acceptam ca "simplitatea inseamna profunzime".

O suprafata neteda are simplitate, asa cum inteleg eu simplitatea. La fel si o culoare plictisitoare, la fel si o culoare intensa, la fel si vopselele imprastiate pe jos si amestecate toate cu toate. Pentru ca ele sunt ceea ce sunt. Si ele nu isi pun problema propriei simplitati (poate doar intr-un univers poetic, pe care insa - cu regret - il neglijam acum ). Lucrurile nu isi invata simplitatea, ele si-o poarta ostentativ si nu se pot lepada de ea. Poate de aceea, uneori, izolarea de oameni si revenirea la ele ne ajuta sa ne regasim. Problema se pune in cazul omului, care poate purta atatea invelisuri si se poate lepada de atatea. Ba chiar poate privi invelisul culorii aberant de plictisitoare si sa ii ataseze o semnificatie aberant de complicata. Si paradoxul cel mai frumos este ca poate simplitatea lui consta in a vedea semnificatiile complicate ale culorilor .

In aprecierea mea, consider ca s-a strecurat o inadvertenta. Omul este special tocmai pentru complexitatea sa. A reduce orice lucru la simplitate este totuna cu a te reantoarce la statutul de inhabitant al grotelor preistorice si de a te resemna blazat in fata unui destin fabricat. A actiona inseamna a fi, relatie aflata in reciprocitate cu a exista, dar nu pe un fundament instabil, febril, bolbanv de simplitate, ci insanatosit de o vointa puternica, de coerenta si forta de caracter. Sa nu se inteleaga gresit. Nu este nimic rau in a fi pe locul doi, atat timp cat stii pe ce drum sa pornesti mai departe. Si nici nu e aberant ori rusinos in a fi slab, alaturi de altii puternici. Adevarata forta a fiecarui individ, opinez ca reiese din cunoasterea sinelui, deoarece prin cunoasterea limitelor iti cunosti si potentialul maxim. O dimineata buna in continuare.

F.'.

Buna simplitatea omului ... in manifestare (manifestarea armonioasa), dar si complexitatea lui ... in structurile mentale si sufletesti (potentialul).

Topicul insa se refera la simplitate (in manifestare, as zice eu), la cat de greu se invata ea. Cred ca se invata greu, atunci cand, la maturitate, nu o ai deja (nativ sau prin formare).

Draga calfa, omul se naste simplu, precum o tabula rasa. Pe aceasta masa, mai tarziu, va exista optiunea umplerii cu bucatele ratiunii, ale muncii de orice tip si sub orice forma. Omul tinde catre complexitate, catre absolut, insa cine poate spune cum se vor desfasura lucrurile atunci cand acest prag fi-va atins? Nimeni. Nu exista nici un individ intr-atat de dezvoltat cerebral incat sa dea un asemenea pronostic. Ramane la aprecierea subiectiva ori obiectiva a fiecaruia in a face deznodaminte ipotetice. Pana una alta, noi "suntem" si nu "vom fi".

F.'.

Ar fi frumos ca toti oamenii din jurul nostru sa se nasca simpli. Eu am insa dovezi clare si palpabile ca nu e asa. Bine, oricand stiu ca ma pot insela, ca poate fi o greseala de interpretare, dar raman la parerea mea. Nu toti oamenii se nasc la fel de simpli. Iar perioada formarii ii poate "ajuta" fie in directia cresterii fie in cea a scaderii "simplitatii" (in manifestare !, la aspectul asta ma refer !).

Complexitarea structurilor interioare e oarecum o alta problema. Legata probabil de simplitatea in manifestare. Dar nu cred ca "simplitatea in manifestare" e opusul "complexitarii structurale".

Un asemenea monolog deosebit merita o recunoastere!
Adevarata simplitate este cea mai complexa stare... sa fii simplu nu inseamna sa fii ignorant, sarac si inactiv, simplu inseamna sa nu fii dublu! ...adica sa nu traiesti in dualitate - care e complicata.

Un topic cu 100 de pagini despre simplitate ,marfa , de fapt are 3 pagini da tot aia e, simplu simplu, se poate sa scriu o carte despre simplitate, si aici se vede problema, cum adica o carte despre simplitate ? Pai daca e simplu se presupune ca e cunoscut inaintea lucrurilor complicate. Daca pot sa scriu o carte despre simplitate e rau ,pentru ca nu o voi putea traii simplitatea. Cu cat stiu mai multe cu atat am mai multe de care trebuie sa scap pentru ca sa revin la cea ce trebuie. Dar... daca nu as fi stiut aceste lucruri complexe nu as fi stiut nici la ce sa revin, poate as fi trait ignorand starea de simplitate in care ma aflu si pana la urma tot as fi ajuns sa o complic, nimeni nu se naste filosof. Invatatura unui om trebuie sa faca un cerc complet, odata ce unul se apuca sa citeasca , sa invete, el nu trebuie sa se opreasca pana cand nu revine la starea initiala dinainte de a se apuca de citit, si isi da seama de cea ce are ,(a avut) : simplitate.Daca citeste prea putin, cartile si autorii lor vor avea o valoare total nelalocul ei, si simplitatea va fi pierduta.Omul a strange o colectie de carti si se va simti bine cand se va uita la ele ca si cand ar insemna ceva. Inseamna ele ceva asa e dar trebuie trecut de ele. Da invatatura unui om despre lume se poate sa vina si din carti, imi cer scuze ca nu am invatat despre lume calatorind in jurul lumii si facand 1000 de lucruri diferite, dar nu ma e la moda ;

Acest topic a fost editat de Jack: 1 Feb 2005, 02:38 AM

<offtopic>
Minerval, ce nefasta alaturare intre cuvintele lui Abraham Lincoln si poza din semnatura ta...
</offtopic>