~ 1. Prolog ~

Se spune ca cei mai frumosi ani din viata unui om sunt anii de studentie. Ca la douazeci de ani (minus doi), fara griji si fara bani, cum spune cantecul. Acum nu stiu cat de adevarata e prima parte – cea cu "fara griji" – dar cea de-a doua, adica "fara bani", e un adevar incontestabil.
Dupa un examen de bac luat cu brio, un chef teribil care a tinut o noapte intreaga si o durere de cap si mai teribila in dimineata urmatoare, a venit si marele moment – acela in care urma sa-mi aleg facultatea, si, implicit, viitorul drum in viata. In situatia in care media mea de la bac era una peste 9.90 – a se trage concluziile aferente – alegerea mea a fost una destul de usoara.
In concluzie, la data de 28 septembrie, avandu-l alaturi pe bunul meu prieten si viitor coleg Stefan Alexandru Banciu, zis Stefan, sau, mai pe scurt, SB, am pornit-o, cu toate panzele sus si vant de la tribord, spre Facultatea de Automatizari si Calculatoare din Timisoara – rebotezata mai practic P.C. Place.

~ 2. Fade in... ~

Cu un scrasnet teribil de roti, vechea Dacia 1310 se opri la cativa milimetri de bordura, iar Stefan, care statea in spate, inghesuit intre bagaje, se trezi brusc proiectat intre mine si sofer, cu capul inainte.
- Complexul studentesc, anunta jovial taximetristul, pe care aflasem ca-l chema Nicusor Culita, numara o jumatate de secol in cap, era burlac si tinea cu Rapidul.
- OK, raspunse Stefan, revenind la o pozitie cat de cat normala. O secunda... (se scotoci cateva clipe in buzunarele de la blugi) Tine, si Stefan ii intinse o bancnota sifonata, de pe care George Enescu ne privea cu o expresie de om suparat pe viata. Culita o lua recunoscator si o indesa in buzunar.
- Deci, am ajuns, am pus punctul pe I, coborand din Dacia vopsita galben-canar si fiind la un pas de a ramane agatat de centura.
- Mda, fu de acord Stefan.
- Si acu’, ce urmeaza?
Era o intrebare pur retorica, dar Stefan avea raspunsul pregatit.
- Acu’, Cristinel, iubitule, descarcam bagajele.
- Just, am raspuns, cu gandul dus aiurea.
In doua minute, amandoi aratam ca niste veritabili ucenici ai lui Mos Craciun, fiecare cu ranita in spate si cu bratele incarcate de sacose si pachete. Colac peste pupaza, o sacosa monumentala se odihnea pe trotuar, intre noi, in ea odihnindu-se pretiosul Pentium 4 al lui Stefan, zis Gicu.
Culita demara in tromba, facandu-ne entuziast cu mana pe geam. I-am raspuns cum am putut, printre plase si bagaje, pana cand Dacia a disparut dupa colt.
- Ei, si-acu’... ce mai urmeaza? filozofa Stefan, pe care incepusera sa-l cam treaca naduselile.
Raspunsul sosi sub forma total neasteptata a unui individ gras, chel, cu o mustata respectabila si un fluier la fel de respectabil balanganindu-i-se la gat.
- Cu voi ce-i aici? ne soma individul.
- Pai, suntem boboci! racni Stefan in stil cazon.
- Automatizari si Calculatoare, am completat indatoritor.
- De unde?
- Drobeta Turnu-Severin!
Mai ramanea ca Stefan sa-si duca doar mana la chipiu si sa bata de trei ori din calcaie, si as fi zis ca suntem la armata.
Individul ne masura o data din cap pana in picioare, apoi ne zise scurt:
- Hai!
- O clipita, am intervenit, aratand spre bagajul care continea computerul lui Stefan.
Individul ma privi de parca eram venit din Luna.
- Si ce sa fac eu?
- Pai, nu stiu, am raspuns sarcastic. Sa ne ajuti, eventual?
- Da’ ce-s eu, hamal?!
Hait! Asta nu era a buna. Deloc nu era a buna.
- Domnule draga, interveni dulce Stefan. Nu te supara pe noi. Amicul meu a vrut sa zica asa: dumneata ne ajuti sa ducem totul pana la caminul nostru, si noi iti dam drept recompensa o hartie cu cinci zerouri, si cu inca ceva pe deasupra. Merge?
Chipul colosului se insenina ca prin farmec.
- Asa mai merge!
Individul apuca usor bagajul lui Stefan, de parca era facut din portelan, apoi o lua inainte si ne facu semn sa-l urmam. Am schimbat o privire cu Stefan. "Nu-ti fa griji", parea sa spuna privirea amicului meu. Asa ca, fara sa-mi fac vreo problema, mi-am asezat mai comod ranita in spate si am luat-o pe urmele mastodontului.

~ 3. "Barbarii" ~

Individul ne purta printr-o incalceala teribila de alei si potecute, pana ce in sfarsit se opri si intra intr-unul din camine. Ne-am strecurat si noi cu greu prin usile inguste, iar apoi am lasat sa ne cada totul din brate cu un oftat de usurare, sub privirile uimite ale unui ochelarist cu mutra simpatica.
- Ti-am adus doi barbari de la Dunare, declara setentios individul care ne adusese pana aici.
- Boboci? se interesa ochelaristul.
- Proaspat intrati la P.C. Place, il testa Stefan.
- Aaa, la Automatizari! (Chipul ochelaristului era numai zambet) Bravo! Sunteti primii pe ziua de azi, dar de-abia maine ajunge grosul... Oricum, aveti bafta. Tocmai ati luat ultima camera disponibila la noi.
Stefan zambi larg. In aceeasi clipa, mastodontul ii vari imperativ palma deschisa sub nas.
- Aaa, era sa uit, se scuza Stefan.
Si eu, si mastodontul, si ochelaristul l-am privit uimiti, in vreme ce Stefan scoase un carnetel din buzunar si, foarte senin, desena pe o foaie libera cinci zerouri mari si rotunde. Apoi rupse foaia, semna si mi-o intinse si mie:
- Semneaza!
Am dat din umeri si, sub numele lui, scris frumos, cu litere de tipar (Stefan A. Banciu, boboc), am adaugat: "Cristian D. M. I. Ristea, boboc." Cand am terminat, Stefan ii intinse foarte senin foaia matahalei. Acesta se holba cateva clipe de la mine la Stefan, apoi de la Stefan la mine, apoi la ochelaristul care privea impasibil scena; in fine, strivi intre dinti o injuratura si se napusti afara. Ne-am privit cateva clipe intre noi, apoi, ca la un semnal, am izbucnit toti trei intr-un hohot teribil de ras.
- In regula, spuse ochelaristul, dupa ce reusisem sa ne linistim cat de cat. Hai sa va conduc, ca pun pariu ca sunteti obositi.
- Care obositi? se repezi Stefan. Rupti! Franti! Iremediabil scosi pe tusa!
Ochelaristul zambi mai mult cu ochii. Ne-am ridicat din nou bagajele, si tocmai ne pregateam sa o luam din loc (Stefan ridicase chiar piciorul), cand de afara se auzi un cantec ciudat.
- Timisoaaaaraaa... lalaia o voce care se chinuia s-o imite pe Maria Callas, desi era clar ca posesorul ei era de gen masculin.
- Aliluiiiiaaaa... ii tinea isonul o voce de bariton.
O clipa mai tarziu, doi baieti care pareau de varsta noastra isi facura solemn intrarea. Amandoi erau incarcati de bagaje, insa ceea ce ne-a atras atentia era o ranita de doua ori mai mare decat cea in care "vegeta" Gicu.
- Am venit! anunta dramatic baritonul.
- P.C. Academy, boboci, trimisi de nea’ Lupulescu de la intrare, completa dinamic celalalt. Gabi Georgescu, la serviciile dumneavoastra.
- Adi T. Poloboc, se prezenta la randul sau baritonul.
Ochelaristul paru ca se gandeste o clipa.
- Aaa... Bucuresteni, asa-i? Cei cu rezervarea?
- Perfect adevarat, confirma Georgescu.
- Autentic, se vazu dator sa adauge Poloboc.
- Bun. Faceti cunostinta cu noi vostri colegi de camera, si ochelaristul arata spre noi cu ochelarii, pe care intre timp si-i scosese.
Am facut cu mana pe tacute, cum am putut. Bucurestenii ne raspunsera la fel, vizibil amuzati de toata treaba. Sincer, incepusem sa transpir, asa incarcat cu bagaje cum eram, asa ca nu gaseam nimic de ras. Spre usurarea mea, ochelaristul isi drese glasul.
- Si acum, daca binevoiti sa ma urmati...
Stefan si cu mine am rasuflat usurati, Georgescu si Poloboc si-au cumpanit bagajele mai bine, si toti patru am luat-o pe urmele ochelaristului, pe un sir de scari ce parea sa nu se mai termine. In fine, la ultimul etaj, ochelaristul ne indica mandru o usa.
- Am ajuns. Patru sute optzeci si patru.
- Cam mare, isi dadu cu parerea Stefan. Numarul, adica.
- ’84! Anul meu de nastere! se bucura copilareste Georgescu.
- Si al meu, raspunse Poloboc.
- Si al meu, rasuna ca un ecou vocea lui Stefan.
- Eu m-am nascut in ’85, am spus. Februarie. 27.
- Eee... o zi mai tarziu, si ar fi fost intr-un ceas bun, ofta nostalgic Poloboc.
- ’85 nu a fost un an bisect, i-o reteza Georgescu.
- O. Scuze.
Pe parcursul acestui scurt intermezzo, ochelaristul se chinuise in zadar sa deschida usa.
- Folosesti cheia gresita, observa Stefan cu cel mai firesc ton din lume. Aia e cheia de la 485.
- Cum... ce?
Ochelaristul miji ochii, apoi se plesni peste frunte si se repezi sa aduca alta cheie. L-am urmarit cu un zambet cum se napustea pe scari, mai-mai sa dea peste doua studente cu bratele incarcate de albituri. Una dintre ele il gratula cu un invectiv teribil.
- Uau, spuse Georgescu, ridicand o spranceana.
- Mda. Ca veni vorba, daca tot o sa fim colegi de suferinta de-acum inainte, eu zic sa ne cunoastem "oficial", propuse Poloboc. Eu sunt Adrian D.T. Poloboc, si el e Gabriel C. Georgescu. Bucuresteni.
- Stefan A. Banciu, raspunse Stefan, erijandu-se pe moment in lider. Si uratul asta de langa mine (aici se alese cu un ghiont in coaste) e Cristian D. M. I. Ristea. Severineni.
- D.M.I.? Asta cum vine? se interesa Poloboc.
- De la numele tatalui, am raspuns. Dan Mircea Ioan.
- Fiuuu! fluiera Georgescu. Cam multe nume pentru o singura persoana. Cum de s-a ales cu atatea?
- Conflict intre rude, am explicat laconic.
- O. Stiu cum e. Eu am avut noroc si m-am ales doar cu Gabriel. In schimb, sora-mea e Daniela Luiza-Stefania.
- Cati ani are? se interesa politicos Stefan.
- Bobocel la anu’, raspunse jovial Gabriel.
- Tot la P.C. Academy.?
- Aiurea. La liceu.
- Zau? Abia astept s-o cunosc, se bucura Stefan.
- Poti sa fii sigur ca si ea. E innebunita dupa bruneti cu ochii albastri.
- Inseamna ca sunt genul ei.
In mijlocul acestui schimb de replici isi facu aparitia si prietenul nostru ochelaristul, de data asta cu cheia potrivita. Deschise usa si ne invita inauntru cu un gest larg. Primii intrara Gabriel si Adrian, apoi eu si, in sfarsit, Stefan.
Camera era destul de draguta – spun "destul de", pentru ca avusesem ocazia sa vad altele mai rele, si auzisem destule povesti cu bau-bau despre conditiile improprii din camine. Era destul de spatioasa, cu doua paturi etajate, un birou, un dulap si chiar si cateva rafturi pentru carti. Asta era partea buna a lucrurilor.
- Scuzati-ma, incepu Stefan, pe cel mai prietenos ton posibil. Unde sunt perdelele, daca-mi permiteti sa va intreb?
- Si lenjeria de pat, se repezi Adrian.
- Si covorul, am completat cu un calm englezesc.
- Si valetul de la intrare, se maimutari Gabi.
- Si scaunul de la birou, adauga Stefan.
- Scaunele, corecta Gabi.
Ochelaristul se foi, vizibil stanjenit.
- Albiturile puteti sa le luati de la magazie. Covorul e la curatat si e gata maine. Aaa... cat despre perdele si scaune, ma tem ca sunteti pe cont propriu. Aaa... baia e pe coridor. (Se vedea ca incepuse sa-l indispuna compania noastra). Daca aveti nevoie de ceva, sunt jos.
Niciodata un guzgan nu disparuse mai repede in gaura lui din podea decat prietenul nostru ochelaristul. In doua secunde, nu mai ramasese nici urma de el, si doar usa, care ramasese larg deschisa, statea drept marturie a evadarii sale.
- Na-ti-o franta ca ti-am dres-o, se lamenta Adrian. Acu’ am ramas si fara ghid.
- Situatia sta in felul urmator, interveni practic Stefan. Avem de facut urmatoarele, in ordine aleatoare: unu, procurarea perdelelor, lenjeriei de pat, covorului si scaunelor; doi, masa, si asta fiindca eu si uratul aici de fata n-am pus nimic in gura de seara trecuta, in afara de un baton de Snickers si doua lame de Orbit de cap; trei, despachetatul, care, dupa umila mea parere, o sa ne ia ceva timp; patru, o scurta plimbare de recunoastere prin campus; si cinci, identificarea prizei si instalarea imediata a lui Gicu.
- Opreste-te! striga Gabi Georgescu, care deja radea cu lacrimi. Pe legea mea, ma omori!
- Cine e Gicu? se interesa curios Adrian.
- Computerul personal al lui Stefan, am intervenit prompt, si tizul dumitale, scumpe domnule Georgescu.
- Aaa! Pai daca asa stau lucrurile, atunci avem si noi un Gicu al nostru! se entuziasma Gabi, desfacand cu un gest larg sacosa care ne atrasese atentia inca de la inceput. Da’ noi ii cam spunem Axinte.
Insa eu si Stefan nu-l mai auzeam... ne holbam cu ochii cat cepele, in timp ce bucuresteanul scotea, bucata cu bucata, continutul sacosei. Sfinti parinti!... asa ceva nu mai vazusem decat in vitrinele arhipline ale SCAND-ului, purtand preturi astronomice!
- Nu-i mare lucru, spuse cu modestie Gabi.
- Nu-i mare lucru?! am izbucnit. Monitor cat degetul, tastatura wireless, mouse optic si bijuteria aia de carcasa nu-i mare lucru?! Drace!
- Stai calm, baietas, interveni Stefan, batandu-ma usor pe umar. Inspira, expira. Asa. Vezi ca stii?
- Lasa-te de goange! m-am ratoit furios.
Stefan nu catadicsi sa-mi raspunda; in schimb, desfacu sacosa noastra si il etala in toata splendoarea lui pe Gicu pe salteaua nuda.
Apoi incepu "duelul".
- Ce frecventa? intreba Stefan.
- 2200. Tu?
- 2200. Egalitate. Memorie?
- 512.
- 512 si la mine. Hard?
- 40.
- 80. Punct pentru noi. Video?
- GeForce 4 MX cu 64.
- GeForce 4 Titanium. V-am luat si la asta. Sistem?
- Windows XP Professional. Cu licenta.
- Windows XP Home cu licenta. Punct pentru voi. Altele?
- Imprimanta, scanner si DVD-ROM.
- Imprimanta si CD-writer. Punct pentru voi. Modem?
- Este.
- Si la noi. Bun de retea?
- Da.
- Si la noi. Jocuri, filme, muzica?
- Nimic.
- La noi sunt de toate. Ergo, egalitate, cu un mic avantaj pentru voi pentru aspect. Merge?
- Merge, accepta sportiv bucuresteanul.
- Am gasit si priza, anunta amuzat Adrian de sub pat. Problema e ca e numai una.
- Prin urmare, trebuie sa decidem pe cine instalam si pe cine trimitem acasa, concluziona Stefan.
- Ei, na! Birou este?
- Este, dar...
- Priza este?
- Una, accentua Stefan.
- Bun! Atunci uite cum facem. Tu si amicul tau Cristian aici de fata – si, apropo, eu nu cred ca-i chiar asa urat cum spui tu (la asta am zambit din toata inima) – mergeti si faceti rost de albituri, si noi doi ii "facem" pe Gicu si Axinte. Merge?
Am schimbat o privire cu Stefan. Camaradul meu ridica din umeri.
- OK, s-a facut, am spus.
- Numai sa aveti grija cu Gicu! ii povatui Stefan peste umar pe cand ieseam. Nu de alta, dar e baiat cam sensibil.

_____
Nota autoarei: Orice pareri, critici sau sugestii sunt binevenite!

Din moment ce va place stilul meu (multumesc, multumesc... ) iata urmatoarele patru capitole. Din nou, lectura placuta!

~ 4. Involutie ~

- Stii ce? imi spuse la un moment dat Stefan.
- Ce? am replicat morocanos.
- Ceva imi spune ca suntem cei mai tampiti magari din tot campusul.
Desi ar fi trebuit sa ma simt jignit ? sau, cel putin, sa pretind ca ma simt jignit ? eram intru totul de acord cu bunul meu camarad.
- Un pas in jos pe scara evolutiva, am raspuns. Din barbari ? magari.
Dar, de fapt, ce se intamplase? Cand coborasem sa-l intrebam pe ochelarist unde gasim magazia, singurul lucru pe care l-am gasit a fost o tigara pe jumatate fumata, uitata pe marginea mesei. Evident, ochelaristul se evaporase fara urma.
Dupa catva minute de asteptare, Stefan veni cu ideea stralucita ? sau nu, dupa cum aveam sa ne dam seama mult mai tarziu ? ca magazia trebuie sa se afle undeva in zona, sub forma unei baraci scunde, vopsita, cel mai probabil, in alb sau gri, eventual in albastru, si neaparat acoperita cu fasii rupte de afise. De aici a pornit o adevarata vanatoare prin campus dupa sus-descrisa baraca, pana cand un tip inalt si cu mustata, pe langa care trecusem de cateva ori, ne intreba cu bunavointa ce cautam. Cand afla insa dupa ce umblam ca nebunii de o ora incheiata, ne privi cu un amestec de uimire si mila si ne spuse ca magazia se afla chiar in camin... fiecare camin avea una. Imediat, am simtit nevoia sa sparg ceva, preferabil in capul lui Stefan, din cauza caruia ne pierdusem timpul degeaba. Sesizand primejdia, Stefan ma apuca binisor de dupa umeri ? era cu un cap mai inalt decat mine ? si ma ghida calm spre caminul nostru. Spre norocul amandurora, cunostea drumul.
Primul lucru pe care l-am vazut cand am intrat a fost chipul zambitor al ochelaristului.
- Salut, baieti! ne intampina tipul binevoitor. Ati fost sa va plimbati putin? Tocmai v-am trimis patru seturi de lenjerie de pat sus, ca sa nu va mai obositi voi. Si v-am dat si perdele, asa, ca-mi sunteti simpatici.
Sa-ti vina sa urli, nu alta!

~ 5. Casa, dulce casa, departe de casa ~

Cand am ajuns sus, aproape ca nu ne-am mai recunoscut camera. Din pestera care fusese la inceput, camera se transformase in... nici eu nu stiam cum sa-i mai spun.
Pe birou, Gicu si Axinte, instalati ?umar la umar?, pareau replica in domeniu a celebrilor Stan si Bran: Gicu, masiv si puternic, Axinte, subtire si elegant. Sub birou se vedea o incalceala teribila de fire, cabluri, triplu-stechere si conexiuni realizate in pripa. Pe paturi erau intinse asternuturi curate, iar la fereastra fluturau doua perdele, care, desi erau arse sau destramate ici si acolo, erau, totusi, perdele. Ca totul sa fie desavarsit, pe unul din paturi, aranjate frumos pe doua randuri, o duzina de sandwich-uri ne faceau cu ochiul. Bucurestenii tocmai se asezau la ?masa?.
- Baieti, jos palaria! se entuziasma Stefan. Cu voi la casa omului e raiul pe pamant!
- Va place?
Am dat din cap ca da.
- Ma bucur, zambi magulit Adrian, in timp ce Gabi ne facea, smerit, o temenea.
- Sincer, tocmai ne pregateam sa plecam dupa voi, spuse Gabi. V-am vazut ca nu mai veniti si ne-am zis ca v-a prins mastodontul de la intrare...
- V-am asteptat, dupa cum vedeti, cu masa pusa! Onor pentru serviciile aduse in favoarea comunitatii! anunta solemn Adrian, salutand militareste.
- Eforturi inutile, l-am intrerupt, de vreme ce voi doi ati cam rezolvat totul, in timp ce noi am bantuit aiurea din cauza unei anumite presupuneri...
- Ei, lasa, ati mai dat si voi cu nasul pe afara, ati vazut ?lumea?... Si acum, drept rasplata binemeritata, mancarica de Bucuresti pentru toata lumea! Serviti!
Sincer, n-a fost nevoie sa ni se spuna de doua ori.

~ 6. ?Cu Slim Shady inainte!? ~

Dupa o masa copioasa ? pe langa cele douasprezece sandwich-uri, care aflasem ca sunt, sau mai bine fusesera, ale lui Adrian, se mai adaugasera inca sase ale lui Gabi ? ne-am hotarat ca, inainte de orice altceva, sa tragem un pui de somn. Eu si Stefan ne-am culcat imediat, in timp ce Adrian si Gabi, care inca nu apucasera sa vada campusul, au plecat sa arunce un ochi in jur.
Se facuse ora sase si ceva cand Stefan ne trezi pe toti. Arata proaspat si vesel, si tocmai se barbierise. Pe fata, cateva taieturi mai sangerau inca, dar Stefan nu paru sa le dea atentie. Dupa ce ne-am dezmeticit de bine, de rau, am imbucat ce mai ramasese de la pranz, iar apoi ne-am facut pe indelete un plan de bataie.
- O sa imbinam utilul cu placutul, propuse Stefan. Iesim in oras, vedem ce si cum, eventual dam o raita prin centru, si in acelasi timp dam un ochi si pe la magazinele de mobila, daca exista asa ceva in zona.
- Exista, se auzi ca un ecou vocea lui Adrian.
- Cu atat mai bine. Nu de alta, dar chiar nu?mi surade ideea sa lucrez la Gicu, sau cu Gicu, sau cum vreti voi, stand in picioare. Sa zicem ca pun eu banii pentru unul, si il luati voi pe al doilea.
- Adica eu, il intrerupse jovial Gabi. În regula, s-a facut.
- Eu zic sa ne imbracam si noi mai de Doamne-ajuta, propuse Adrian. Nu cred ca ar fi nimerit sa iesim in oras in slapi.
- Si de ce nu? am intrebat. E cald...
- Facem impresie, bobocule! Haine cool, atitudine cool, praf ii facem! Dupa cateva zile o lasam mai moale, dar in prima zi, e musai!
Asa ca am rascolit prin bagaje, ne-am aruncat tricourile si sorturile care incotro (cum, necum, sortul lui Adrian ateriza pe monitorul lui Axinte, fapt care-i atrase imediat o ploaie de castane din partea lui Gabi, care se facuse foc si para), si apoi ne-am imbracat cu totii cool. Cum, necum, ne-am nimerit toti patru cu tricouri cu Slim Shady ? sau Eminem, cum preferati ? si jeansi aproximativ la fel. Stefan isi puse o basca, Adrian isi lega o bandana in jurul capului, eu mi-am pus bratarile de piele, iar Gabi, in lipsa de altceva, se vazu nevoit sa recurga la o centura cu tinte. Apoi ne-am parfumat cu totii cu Diavolo, am racnit un ?Cu Slim Shady inainte? in stil cazon, si dusi am fost.

~ 7. În oras ~

Cu toate hainele cool si atitudinea si mai cool cu care ne ?echipasem? (spre mirarea noastra insa, n-am reusit sa inghetam nimic pe drum), ne-am intors din oras mult mai devreme decat ne asteptasem ? Stefan si Adi fluierand cu nonsalanta, iar eu si Gabi carand fiecare cate un scaun pliant. Avusesem o bafta teribila; le gasisem la un second-hand, cu 150.000 bucata si, dupa o tocmeala mai ceva ca-n bazarele din Istambul, vanzatorul (care era in acelasi timp proprietarul si patronul firmei) ni le-a lasat pe amandoua la 200.000. Curat chilipir! Bineinteles ca eu si Gabi, posesori (sau inlocuitori de posesori) de drept ai numitilor Gicu si Axinte, am fost cei pe care a picat magareata cu caratul; camarazi loiali insa, Stefan si Adi si-au calcat pe inima si au facut si ei cale intoarsa cu noi.
- Pana la moarte, comentase cu aplomb Adrian.
De fapt, n-a fost nevoie sa ne insoteasca pana la moarte, ci doar pana in camera. În drum, Gabi aproape ca intra cu scaunul in ochelarist, care cobora grabit scarile ? incurcase iarasi cheile ? iar eu am fost la un pas de a ma prabusi in jos, cu capul inainte, si numai interventia prompta a lui Adrian ma salva de la o catastrofa cu urmari din cele mai neplacute. În fine, dupa o serie intreaga de peripetii, cele doua scaune au fost instalate, cu surle si trambite, la loc de cinste, in fata biroului. Ne-am ciondranit putin in privinta culorilor (unul din scaune era rosu, iar celalalt albastru); intr-un tarziu insa, Gabi a acceptat sa ia el scaunul albastru, care se asorta cu monitorul si carcasa lui Axinte, si am facut pace. A doua zi insa, nu se stie cum, scaunul albastru a aparut in fata lui Gicu, iar cand am intrebat curios cine era faptasul, Adrian si Stefan s-au facut ca ploua.
Ora cinei se apropia cu pasi mari, iar prin bagajele noastre nu mai ramasese nimic de-ale gurii. Drept pentru care am hotarat in unanimitate sa luam masa in oras.
Am ?tras? la o pizzerie destul de simpatica, aproape de centru. Acolo ne-am delectat fiecare cu cate o pizza, dupa preferinte, si a trebuit sa recunoastem ca de mult nu mai mancasem ceva asa de bun. În schimb, nota de plata ne-a lasat la toti un gust amar in gura; cu toate astea, bucurestenii au lasat un bacsis generos, iar noi, ca sa nu fim mai prejos, le-am urmat exemplul.
Între timp, se intunecase de-a binelea. N-aveam insa nici un chef sa ne intoarcem in camera, care, cu toate ?cosmetizarile? noastre, arata inca dezolant de trista. Am tinut deci un mic ?consiliu de razboi? sub un nuc cat toate zilele. Gabi a propus sa cautam un club si sa ne petrecem seara acolo, iar noi, ceilalti, am acceptat cu entuziasm. Sus-numitul insa nu avu timp sa-si savureze succesul, caci ceva moale si alb isi lua zborul cu gratia unei piftii pe jumatate dezghetata si ii ateriza in crestet. Asa ca, inainte de toate, a trebuit sa cautam o sursa necontaminata de apa, pentru ca Gabi sa se spele.

In cadrul acestui topic va fi trimis doar romanul.
Pareri, sugestii, critica sunt asteptate in cadrul topicului Re: Camera 484, Etajul 4 (click!).