Scopul acestei discutii e simplu. Nu va fi o discutie propriu-zisa ci vom putea depana amintiri frumoase si mai putin frumoase legate de prietenii nostri din lumea animala.


Acest topic a fost editat de FM!: 25 Mar 2003, 07:31 PM

Eu si parintii mei tinem pisici de cand ne stim. Fara un astfel de animalutz familia este incompleta. Preferatele noastre sunt pisicile tigrate.
Dintotdeauna mi-au placut pisicile, pentru ca,.. chiar eu ma consider un fel de pisica, dar mai mare.Sunt foarte apropiata de ele si le iubesc!
Am deja un motan, dar oricat mi-as mai dori inca o pisica, nu se poate pentru ca acesta isi va simti teritoriul amenintat si nu va mai fi el.

PS: pisicile in casa mea sunt o traditie de familie.

Acest topic a fost editat de SYD: 21 Mar 2003, 10:14 PM

si eu de mic colectam tot ce intalneam pe afara in materie de catei sau pisici... Nu suport sa le vad ca sufera.. Probabil intr-o viata anterioara daca exista asa ceva , am fost vreun caine sau vreo pisica

syd, pe tine sigur te-am mai vazut pe undeva ..pe un forum cred.. nu mai tin minte...

da. Sigur m-ai vazut undeva dar nu cu nick-ul asta.
Sa fiu on-topic: in ziua in care m-am nascut eu, sub balcon la camin unde stateau parintii mei, a fatat o pisica.

cine stie... poate pisicuta de la avatar mi se pare cunoscuta.

On Topic: O coincidenta placuta. Poate fi si un semn... dar e interesant.
Am multe amintiri frumoase legate de animale... dar e si normal sa nu fie numai amintiri placute... se mai intampla si accidente numai ca nici nu vreau sa imi amintesc...
Intodeauna am fost atras mai mult de pisici. Cu motanii mai rar ma inteleg , sunt foarte obraznici. Unii ar face niste comentarii rautacioase in legatura cu acest lucru. Stiu eu cine.
Prima mea pisica de care imi amintesc a fost luata de la tara si a reusit sa se incuie singura in baie ( in loc sa sara pe clanta a sarit mai sis pe yala de la usa) ,iar taica-meu a fost nevoit in cele din urma sa sparga usa la baie. Vreo 16 ore baia nu a fost folosita pentru ca era pisica incuiata acolo (motan era de fapt). Cam greu au trecut acele ore.... banuiesc ca stie toata lumea de ce... Aveam vreo 6 ani pe atunci. Dupa ce a fost sparta usa la baie , motanul a avut parte de un plonjon de la etaj ( de la 3 spre disperarea si ingrijorarea mea) dar nu a aptit nimic. A Aterizat pe pamant, de unde l-am cules eu in scurt timp.L-am dus inapoi la tara, a schiopatat vreo cateva zile dar apoi si-a revenit si a trait fericit pana acum un an si ceva. ( a trait 16 ani). Mda... un final oarecum fericit avand in vedere faptul ca a murit de batranete. Cam asta ar fi scurta povestioara al lui. Poate ar trebui sa dechidem un Thread cu amintiri despre animale... mda... sa mai depanam cate o amintire.. una alta... ar fi interesant...

Sper ca iti dai seama ca nu am stat sa ma gindesc la toate amanuntele tale atunci cind am gasit o chestie mica cu gura cit jumate din corp, care miorlaia de mama focului la intrarea in bloc...
...Si acum mi se pisa in toate colturile prin casa, de are embargou cit sint plecat, si sta numai in hol, cu usa de la baie deschisa...

Pai s episa peste tot prin casa ca nu ai invatat-o de mica sa faca la nisip. Eu folosesc o tavita pe care o am in baie. Primul lucru pe care l-am facut cand am adus motanul in casa a fost sa ii fac cunostiinta cu tavita. Asta inainte de toate. Cum il aduci acasa , cum il pui cu botul in nisip( e o metafora desigur). Daca il vezi ca se pisa prin casa il iei asa cum e el si il duci iar la tavita si stai cu el acolo. E adevarat ca ai nevoie de multa rabdare. Uneori am stat cu el in baie cateva ore pana s-a dus in tavita sa se pise, dupa aia am plecat lisnistit stiind ca de acum ii este clar unde trebuie sa isi faca nevoile. Dar accidente se mai intampla chiar daca e inbvatat la tavita. Cu acest motan inca nu mi s-a intamplat dar am avut o pisica care "iriga" cam tot ce prindea de la fotolii pana la canapele cu toate ca stia unde e tavita si isi putea deschide si usa.Nici pana astazi nu stiu de ce dar cred ca avea o problema de ordin medical.Am uitat exact cum se numeste stiintific boala ,m dar pisicile care sufera de ea simt brusc nevoia sa faca acolo unde se afla si nu se mai pot tine. De aia are impresia ca nu mai poate ajunge pana la tavita si isi da drumul .... ehh... si la caini e prezenta aceasta afectiune. Cert e ca in cazul in care observati asa ceva (ca se pisa peste tot si nu se poate corecta) consultati un medic veterinar care va poate oferi cat de cat ajutor (nu uitati sa luati bani la voi)

oooo...Povesti cu pisici v-as putea spune o multime!!
Ultima faza: Cand am luat birmanezul , facea prin casa(bucatarie si sub pat, exact unde dormea iubi meu pe perna )...Intr-o zi , tot asa a vrut sa faca prin casa...insa , nu stiu cum a facut ca a ajuns prin baie.Mitu meu l-a impins cu botul in ladita cu nisip si nu l-a lasat sa iasa de acolo pana nu a facut pisu in cutie. Si tot asa pana l-a invatat la ladita...Dar daca nu i-o schimb la cel mult 2 zile, tot in casa face

Pisicuta din avatar este motanul meu (putin trucat) si l-am mai avut pe doua forumuri ca avatar.

Daca tot ati intrebat, sa va povestesc si eu ceva despre incercarea mea de a mai tine inca o pisica in casa.
Ma intorceam de la o prietena, si in drum spre casa, aud, pe undeva, prin apropiere un mieunat de pisica. Am strigat "Pis-pis-pis' si numai vad ca iese de sub o masina o minunatie de pisica. Era alb cu tigrat argintiu, avea alb pe nas, botic, pe burta si labutze. Ochii erau verzi,iar nasucul roz si umed. Am chemat-o si ea a venit la mine. Era micutza, cred ca avea vreo 3-4 luni.
Am dus-o in casa si s-a comportat foarte frumos cu Baietzica(motanul meu). S-a dus cu el afara, au mancat amandoi fara sa maraie unul la celalalt, au dormit impreuna si s-au jucat impreuna. S-au inteles de minune, parca ar fi trait amandoi de la inceput.In noaptea aia, mama n-a vrut sa tinem mitza aia in casa, asa ca am dat-o la o vecina.
A doua zi dimineata a adus-o inapoi. Am mai tinut-o o zi, dar pisicuta a inceput sa se tina de prostii: baga botul in farfuriile cu mancare si a spart o vaza. Mama s-a enervat, dar eu inca tineam la ea. Ultima picatura a fost atunci cand a inceput sa-mi linga mie budinca(nu stiu ce-a apucat-o pe mama sa-mi faca chiar atunci budinca). Cand m-am trezit in dimineata aceea, pisica era deja "zburata". Mi-a parut rau dupa ea.
Peste cateva zile am aflat ca o proasta de vecina a aruncat-o pe scari, pe motiv ca i-a intrat in casa. Noroc ca n-a patit nimic pisicuta. Nu mai stiu nimic de ea.

Acest topic a fost editat de SYD: 12 Apr 2003, 06:50 PM

Dragii mei propun sa mutam aceste discutii pe Threadul "A fost o data'" deschis special pentru depanari de amintiri cu micii nostri prieteni. Nu de alta dar sa nu se creeze putina confuzie pe aici unde e vorba de ce trebuie sa stii atunci cand vrei sa iti iei o pisica.... sau mai multe daca te tin buzunarele si..rabdarea

si ca sa nu complic prea mult lucrurile am sa schimb doar numele acestui topic asa ca nu va speriati. hihhihi.


OnTopic: SYD. Vecina aia a ta se pare ca nu prea tinea la animale.
Unii nu vor sa inteleaga ca animalele nu se pot comporta exact ca oamenii.Pentru un om e ceva neobisnuit si inacceptabil ca o pisicuta de exemplu,sa se urce pe masa si sa umble prin farfurii, insa pt. pisicuta e ceva normal atata timp cat ea e convinsa ca pe acolo poate gasi mancare. Uneori,noaptea am impresia ca pe motanul meu l-a lovit harnicia si s-a apucat de spalat vase (dupa zgomotele specifice de vase .....cotrobaite).

Ca sa evitam astfel de evenimente trebuie sa evitam sa lasam mancare in locurile usor accesibile lor pentru ca tentatia e prea mare si oricat de bine educata ar fi va sfarsi prin a face o scurta incursiune pe masa sau in locul unde ea e convinsa ca gaseste mancare/// (mai buna dupa parerea ei decat cea pe care o are deja in vasul ei special)

Era o zi frumoasa de Mai atunci cand la iesirea din scara blocului am auzit un mieunat prelung care suna sfasietor in urechile mele.Ma grabeam sa ajung la scoala.Am incercat sa ignor sunetul care venea de dupa colt. Nu am reusit.... dupa cativa pasi m-am intors ca traznit de fulger sim m-am dus spre locul cu pricina. Mieunatul s-a oprit brusc iar eu am inceput sa caut cu privirea. peste 1 minut am localizat printre firisoarele de iarba verde si proaspata, doi ochisori portocalii care ma priveau speriati.Mi-am intins mana spre ei si nu s-au impotrivit atunci cand iarba a fost data la o parte si a fost descoperit un mic mototol portocaliu cu ochi.L-am luat in brate si am plecat la scoala.Am intarziat din nou la ore. Oricum profesorii de la prima ora erau obisnuiti. Nu au fost obisnuiti insa ca de aceasta data sa vin la ore cu un pisoi.
La scoala l-am bagat in banca unde a stat cuminte pe tot parcursul zilei.
Imi amintesc si acum ...atat de bine,,, parca a fost ieri.Un soare ostentativ de stralucitor isi revarsa caldura peste copacii si plantele amortite dupa o iarna grea. Orele se terminasera, dupa ce, micul meu prieten "smulse-se" zeci de mangaieli si cuvinte de admiratie si lauda.
Era un ghem mic... doi ochi portocalii si o blanita pufoasa care in lumina soarelui parea de aur... avea o frumusete rara , ceva ce nu am mai intalnit niciodata.Era curat si nu am reusit sa aflu al cui este.Nici unul dintre vecinii mei nu stia nimic.Asa m-am hotarat sa il pastrez. S-a legat repede o relatie stransa intre noi doi.Poate cea mai stansa pe care am avut-o vreodata cu un animal.Imi ghicea fiecare dorinta, avea o intuitie de nedescris si nu exagerez deloc. Era un prieten perfect. L-am botezat "Pisu' " .
Eram in clasa a 7-a pe atunci. Cand luam vreo nota proasta pe la scoala, intotdeauna Pisu' obisnuia sa ma faca sa trec mai usor peste....
Daruia dragoste absoluta si incepusem sa il iau la scoala din ce in ce mai des. Il luam in ghiozdan unde statea cuminte, la fel cum facea si in timpul orelor cand statea cuminte in aceeasi banca in care a stat in prima lui zi cand ne-am cunoscut. In pauze iesea si statea pe banca langa mine in timp ce eu ma pregateam pentru materia care urma sa vina. Nu baga in seama pe nimeni.Era nedezlipit de mine.
Seara o incheiam tot impreuna cand adormeam dusi pe aceeasi perna si sub aceeasi patura pierduti parca in vise pufoase si lipsite de griji. Dimineata obisnuia sa ma trezeasca intr-un stil inconfundabil. Imi dadea cu labuta peste fata pana ma trezeam. Nu intelegeam si nici acum nu am inteles de ce facea asta.... in acest mod.Totusi era o trezire lina si placuta.
Am deschis ochii... era langa mine si ma privea intrebator de parca ar fi avut de gand sa ma intrebe " mai lenevesti mult? Uite ce zi frumoasa e afara".
Asa era.... o zi superba.... un soare ..ostentativ de stralucitor.. zi calda de final de iunie. Se apropia si ziua mea de nastere.
Eram in vacanta. Am aruncat un tricou pe mine si am plecat la un prieten. M-am intors seara tarziu.. pe la 22. Pisu imi spunea din priviri ca vrea sa iasa la o plimbare. Normal ca nu am putut sa ma opun. Am iesit amandoi .Eu inainte si el dupa mine cum faceam intotdeauna.Am iesit in spatele blocului unde ne-am alergat bine vreo 20de minute... Usa la inntrarea in scara blocului o inchisesem...... Steam jos pe bordura si priveam cerul senin si plin de stele.Era o seara superba si rara prin frumusetea ei. Pisu statea si el pe aceeasi bordura langa mine.Era cu gandurile lui, eu cu ale mele.Priveam stele care cad si ma gandeam la o veche credinta conform careia atunci cand cade o stea moare o persoana.Ma intrebam cum s-a nascut aceasta credinta. Am fost rupt brusc din visarea mea de zgomotul de langa mine.Pisu se zburlise tot si inainte sa mai am timp sa schitez vreun gest s-a indreptat cu viteza spre scara blocului. Abia atunci am distins prin intuneric o silueta ce parea a unui caine care s eindrepta intr-o viteza de nedescris duoa pisu. Am inceput efectiv sa urlu. Prea tarziu insa... am auzit doua scancete si am putut sa vad cum cainele il apucase de mijloc si il scuturase de doua ori. In acest timp alergam spre el. Cand am ajuns cainele l-a lasat jos. Am recunoscut cainele.... era si el un vechi.... "amic" de al meu. L-am ridicat pe Pisu de jos...inca mai traia... stiam ca nu mai are nici o sansa sa scape. Parca eram in transa.Refuzam sa cred ca imaginea din fata ochilor mei este reala.In palmele mele...aproape acelasi ghemotoc auriu si pufos ma privea cu aceeasi ochi aurii , numai ca de aceasta data avea o privire patrunzatoare pe care nu am sa o uit toata viata. Asa a murit dupa cateva clipe intr-un geamat prelung cu ochii pierduti intr-ai mei. Am ramas toata noaptea afara refuzand sa cred ce se intamplase. Am incercat sa omor cainele cu pricina dar m-am calmat.A avut noroc... caramida lansata spre el l-a ocolit ... si cred ca a fost mai bine asa.Din acea seara m-a ocolit tot timpul si niciodata nu s-a mai apropiat de mine .. dar nici eu de el..
Asa s-a incheiat acea noapte... O noapte senina de vara... cu stele stralucitoare si o luna care scalda totul in lumina ei palida acoperind trupul neinsufletit al lui Pisu ca un voal....
Eram pierdut in ganduri si in lacrimi....
Pe cer a mai cazut o stea.... si inca una..... Acum in fiecare seara doua stelute stralucitoare si aurii ma vor privi de undeva de sus ...printre alte stele. In fiecare noapte care..... imi va aminti de ziua cand printre trei fire de iarba doi ochisori aurii priveau cu teama spre mine...

POSTAT DE AFRODITA >>>>

Posted: Mar 24 2003, 01:45 PM

Fir-ai tu sa fii FM!!! Pe langa faptul ca e atat de trista povestea , o mai scrii si atat de frumos! Revin si eu cu una, ma duc sa fac cafeaua!! Si sa ma calmez din plans si amintiri la fel de dureroase!




Acest topic a fost editat de FM!: 25 Mar 2003, 07:40 PM

POSTAT DE AFRODITA >>>

Posted on Mar 24 2003, 02:53 PM
--------------------------------------------------------------------------------
Offf....A fost o data ca niciodata....
Stateam singura la apartament...Intr-o zi ma duc cu o prietena in vizita la ai mei si sor-mea, bucuroasa, ma anunta ca are un cadou-surpriza pt mine. Cand ajung in casa vad un pisic lung, slab, cu blanita alb-negru, alba pe piept si neagra pe spate, cu varful cozii si labutele tot albe si ma intampina cu un mieunat prelung.L-am indragit din prima clipa...L-am luat cu mine la apartament si am stat impreuna vreo 6 luni.Apoi ne-am mutat amandoi la parintii mei, care stau la casa.Cat am fost la apartament nu am bagat de seama afectiunea lui, ma rog, nu ii acordam prea multa atentie, eram prea ocupata cu intalnirile...De cand m-am mutat inapoi la ai mei Mitu meu parca ma iubea mai mult.Ma astepta cand veneam de la scoala.Daca intarziam nu se ridica de pe stalpul de la poarta si nu manca, nu facea nimic pana nu ma vedea.Cand ma vedea ma apostrofa pt ca intarziam..Manca numai de la mine, numai pe mine ma asculta, venea cu mine pana si la WC si daca nu-l lasam cu mine mieuna Am stat vreo luna la bunici, in luna aia nu a mancat mai nimic, m-a cautat prin toata casa si a plans tot timpul dupa mine.
Cand ma intorsesem acasa, ai mei aveau o pisicuta, Flori, tare frumoasa si desteapta...Desi la inceput nu s-au inteles, cu timpul, Flori si Mitu au ajuns sa se iubeasca foarte mult si sa stea nedespartiti.Pana cand am observat noi ca Flori era gestanta.Cu Mitu! Sa-i fi vazut atunci ce dragalasi erau! Cum se spalau unul pe altul, cum Mitu ii lasa din mancarea lui, Cum avea grija de ea mereu.Dar in timpul asta nu ma uita nici pe mine.Dimineata veneau amandoi si ma trezeau :Flori ma lingea pe ochi , iar Mitu dadea cu labuta la ureche si torceau.Apoi o trezeau si pe sor-mea.
Toate astea au tinut cam un an de zile.
Cu o luna inainte sa nasca Flori, am visat urat.L-am visat pe Mitu care ma chema de undeva departe, nu putea ajunge la mine si era plin de sange.M-am trezit speriata si l-am cautat peste tot.Intr-un final l-am vazut venind de la vecini.Lui ii placea mult sa se plimbe si, prin plimbarile lui mai traversa si strada.Parca era un om:se uita in stanga si-n dreapta si cand vedea ca nu nici o masina traversa.Dupa visul avut , zi de zi stateam cu inima stransa si vorbeam cu Mitu sa aiba grija la strada, sa nu traverseze de nebun, il rugam sa nu mai treaca pe partea cealalta.El ma asculta pe moment, dar apoi iar se ducea la zbenguiala la vecinii de vizavi.
Pe 25 mai Flori a nascut 3 ghemotoace de blanita:Tomita, Tigrut si Timi.Unu semana cu Mitu la culoarea blanii si la "cantitatea de mieunat"-Tigrut, altul semana cu Fori , la blana, la blandete -Timi, si Tomita era o chestie corcita de nu-ti puteai da cu parerea ce culori are, insa semana cu Mitu la comportament si m-a iubit de prima data-Tomita.
Mitu nu mai putea de bucurie!Statea si se uita la ei, ii mirosea, se invartea in jurul lor, o mai spala pe Flori, iar se uita la pui si tot asa.Asta a fost intr-o vineri.
Duminica dimineata , pe la ora 6 Mitu a venit in pat la mine sa toarca, iar mama l-a scos afara pt ca facea galagie.Am adormit inapoi cu o strangere de inima.Voiam sa-l tin in brate , sa stea cu mine....Mai bine nu mai adormeam! Pe la ora 8.45 ma trezesc in plansete.Plangea cineva cu atata jale de mi se rupea inima.Nu stiam ce se intampla, cine plange.Credeam ca e vecina de langa mine.Si am iesit afara.Si am vazut-o pe sor-mea pe banca de langa casa...Plangea si intreba de ce...Cand am intrebat-o ce s-a intamplat n-a putut sa-mi zica decat :"Mitu..." M-am ingrozit.M-am dus imediat in curtea din fata si am vazut-o pe mama venind pe poarta cu ceva inert in brate.Mi-am dat seama ca era Mitu al meu...Am fugit si l-am luat in brate...Era cald inca, desi nu mai rasufla...Avea capul si jumatate din corp zdrobit de o masina...Am plans cu el in brate vreo ora...Am vrut sa-l duc la doctor...Nu concepeam ca a murit, ca nu ma va mai astepta la poarta, ca nu-i voi mai auzi mieunatul strident si uneori enervant, ca nu va mai toarce dimineata langa urechea mea, ca.....Intre timp se trezise si taica-miu...L-am ingropat in curtea din fata, sub vie, langa floricele...A plans pana si taica-miu cand ii sapa groapa...
Mai tarziu am aflat de la mama ca o vecina venise sa o trezeasca.Mitu al meu voia sa traverseze strada si a vazut ca venea o masina, asa ca a ramas langa bordura.Soferul a preferat sa dea peste el, desi avea loc pe toata strada...Il azvarlise 3 case mai incolo si a calcat peste el....Cum poti fi atat de fara inima??? Niciodata n-am inteles asta....
Abia in ianuarie, anul urmator am incetat sa mai plang dupa el....
Si din toata familia de pisoi mi-a ramas doar Tomita, care implineste 2 anisori anul acesta.Restul de pisoi mi-au disparut de acasa.S-au mai intors Tomita si Timi...Amandoi loviti, cu labutele rupte, cu probleme la ochi si boticurile sparte...Apoi a disparut si Timi de tot...Dar Tomita nu mai iese din curte....Si eu mor de dorul lui Mitu...

Sunt trista...Sunt atat de trista incat nu imi pot concentra gandurile asupra lectiilor sau treburilor casnice...Ma trantesc pe pat, sfarsita, convinsa ca nimic nu are sens si incep sa plang...La inceput sunt doar doua tentative de lacrimi ce se preling pe obraz, dar, mai apoi, se transforma intr-un suvoi nestavilit...Plang, plang ingrozitor de tare si din toata inima asta a mea ranita de atatea ori...Dar, ce simt? Deschid ochii si il vad pe Mitu. A venit langa mine pe pat, s-a asezat cu atata grija langa mine ca nici nu l-am simtit si a inceput sa toarca si sa-mi linga lacrimile...Privirea lui imi spunea:"Linisteste-te, va fi bine, sunt aici, langa tine si langa inima ta. Nu te voi dezamagi niciodata". L-am luat in brate si l-am strans la piept cat am putut de tare, am mai plans cu el torcand in bratele mele inca vreo jumatate de ora. A suportat raul de lacrimi care i se revarsa pe frunte si in ochi, a suportat stransoarea din bratele mele, ba chiar a incercat sa ma aline. Mi-am revenit atunci datorita lui.
Acum, cand am iar nevoie de el, nu mai e. Si imi lipseste mult, enorm! Era singurul care m-a inteles vreodata. Acum, cand am iar nevoie de tine, de ce nu mai esti langa sufletelul meu, Mitule?

Ok,
Hai sa va povestesc de un birmanez care l-am avut in tara pt o scurta perioada de timp. Soru-mea l-a capatat de nu stiu unde. Era urias si stufos ca dracu. Beleaua era ca facea pisu peste tot, nu stia de ladita. Am incercat sa-l invat dar degeaba. Cind soru-mea l-a avut la ea la dispensar, intr-o zi un satean de acolo l-a adus plin de singe pt ca altcineva a crezut ca e dihor si s-a pus cu sapa pe el. Asa ca explicatia a fost ca de la loviturile alea a ramas cam prostalau. Asa ca dupa ce a facut de citeva ori in casa si am vazut ca nu o scot la capat, am vorbit cu niste prieteni care stateau la casa daca vor sa-l preia. Oamenii au zis da chiar daca nu-l vazusera. Asa ca l-am pus in masina si fuga cu el la prieteni. A durat cam mult pina l-am scos de sub scaune dar pina la urma am reusit. Mama, cind l-au vazut s-au indragostit de el. V-am zis ca era urias si avea o blana imensa, singura pisica care am vazut-o cu blana uda de transpiratie pe burta. In sfirsit, dupa o zi sau doua, seara prietenii astia se duc la culcare. Cind se baga in pat, el ii zice ei "auzi,da tu te-ai spalat pe picioare ?" Ea ii zice "spala-te tu nesimtitule".
In sfirsit realizeaza ei ca Amadeus (asta e numele Pisicii) facuse pipi pe plapuma exact in partea dinspre ei. Asa ca asta se scoala nervos, il insfaca pe motan si il azvirle afara in curte. Era iarna si un ger napraznic.Asta se intimpla pe la 9 seara. La 6 dimineata Amadeus miorlaia la fereastra de i-a trezit pe astia doi. Nevasta mai miloasa ii deschide geamul. Asta se prelinge pe scaun unde era un prosop, prosopul cade peste el, si instantaneu adoarme. Cind au venit ei de la servici motanul tot in scaunul ala, nu se miscase de loc. Partea buna e ca a inceput sa foloseasca ladita de nisip sau sa faca afara in curte.
Mai tirziu cind am intrebat de el si daca tot asa prostovan e, am ramas uimit sa aflu ca acu deschidea usile, era cuminte si a curatat toata strada de motani vagabonzi. I-a spart cu bataia pe toti, nu mai era unu prin zona. Asta in timp ce la mine acasa, daca pisica mea mai batrina (de doua ori mai mica ca el) venea la mincarea lui, asta se dadea la o parte. Aia miorlaia ca dracu cind noi mincam, ca sa-i dam si ei ceva, asta nimic, nu scotea un sunet, se uita la tine ca milogu doar sa-i dai si lui ceva.
Dupa vreo 3 ani cred ca a murit, doctorul a zis ca de la piatra la rinichi. Cind s-au dus cu el la doctor deja era prea tirziu...

MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Se mai foloseste inca expresia"suflet de ciine" pentru aceia dintre semenii nostri care au inima impietrita. O mare greseala...fiecare catel ,vagabond sau nu, ne dovedeste contrariul.Pentru a pleda cauza acestor creaturi ale Domnului, o sa va spun o poveste...o poveste adevarata.
...Ca orice copil singur la parinti,mi-am dorit intotdeauna un companion de joaca.Numai Bunul Dumnezeu stie de cite ori l-am rugat sa-mi insufleteasca jucaria preferata:un ursulet de plus,ros de timp si obosit de dragostea a vreo trei generatii de copii.
Apoi a urmat Azorel, primul catel, transportat in paradisul copilariei , la curte ,prietenul din vacante,dulaul latos pe care il consideram"fratiorul meu" .Prin curtea mamaitei a ajuns si Pripasel,suflet pribeag , cules din portul Galatiului si instalat, cu tot cu pureci,in noul lui camin.
In februarie 1995 s-a intimplat o minune. Ningea, era frig si atunci, zgribulita linga inima mea ,plapinda si mirata, EA mi-a adus caldura prieteniei si dragostei unui catel.Un catel numai al meu , pe care mi-l dorisem douazeci si doi de ani...
Micuta vietate a capatat numele de Judi.
Judi era mica, rotunjoara, ciocolatie si foarte sfioasa. Dupa ce mergea afara, se ducea singura la baie si astepta sa fie spalata pe labute si laudata pentru "harnicia" ei.Asa de cuminte si curata era, ca , nu de putine ori,daca uitam sa ii curatam piciorusele , biata catelusa se "auto-exila" in baie, asteptindu-ne; mi s-a intimplat sa o gasesc acolo, nemiscata, si dupa o jumatate de ora.
Mare ne-a fost surpriza cind a dovedit ca are calitati de "soprana"... Intr-o buna zi, televizorul mergea si Judi a inceput sa "cinte". De atunci, de cite ori i se spunea:"cinta mamei ,Judicuta!" ,catelusa mea ridica capsorul si ncepea o "arie"-o adevarata artista care se respecta.
...Dar cite nu facea Judicutu... Ma certa cind ii spuneam ca-i urita, sau cind ma intorceam acasa.Si nu se mai dezlipea de mine.Venea la bucatarie dimineata,ca sa ne bem cafeluta;se aseza in fundulet si ne "ruga" cu labutele din fata sa-i facem loc in bratele noastre, se lipea de noi cind eram suparati sau bolnavi si ne "pupa"...Doamne, ce ne mai "pupa"...
Acum trei ani, in primavara, porumbeii ce-si aveau cuib in teiul din fata, si-au aruncat puiul jos:avea cioculetul strimb...
Parintii mei l-au adoptat , mama il hranea cu forta, poate-poate il va pune pe picioare.Judicut se trezea noaptea si se ducea sa-l verifice: se cocota pe marginea cutiei de pantofi care-i servea puiului de locuinta provizorie, se uiata la el, il mirosea si apoi se culca la loc: puiul era in siguranta.
Judi "cerea" la fereastra, de unde privea trecatorii si picotea sub razele soarelui...Iarna,zburda prin zapada pina ii inghetau piciorusele ... Era un catel tare linistit., cuminte, care nu a muscat pe nimeni , niciodata.
Catelul devenise al patrulea membru al familiei noastre si i se spunea "copilutul"...Numai ca intr-o buna zi, "copilutul" a primit o surioara. Cind am ajuns acasa la parinti, cu un nou "odor" in brate, nu pot sa va descriu ce s-a intimplat. Cea mai afectata a fost Judicuta : se pomenise cu un rival; un rival care o siciia , pentru ca Boni, nou-venita si jucausa nevoie-mare , o alerga tot timpul pe biata Judi, care nu pricepea in ruptul capului ce voia ghemul cret si neastimparat de la ea .Pina la urma, ca un catel intelept ce era, a a acceptat-o pe Bonita...ba chiar a si pupat-o!
Pastele anului trecut a fost o desfatare pentru mine; eram o "mamica" de catei fericita. Nimeni nu mai era ca mine;cind se asezau amindoua linga mine, una in stinga si una in dreapta, ma topeam pur si simplu : inimioarele fetelor mele bateau la unison tic-tacul dragostei.
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002. Mi se terminase "vacanta" si plecam de ACASA. Judicuta a simtit ca plec, si , ca de obicei, a "intrat in priza". Am mingiiat-o pe capusor , am incercat sa o linistesc , ea m-a "pupat" si eu i-am spus sa fie cuminte...de parca mai era nevoie...
Dupa citeva zile, mama m-a sunat si mi-a spus ca Judicuta s-a imbolnavit. A tremurat sufletul in mine. O presimtire sumbra mi-a cuprins inima, un presentiment din acelea care iti string stomacul.SIMTEAM ca se va intimpla ceva rau, ceva iremediabil.
In acea perioada vorbeam acasa zilnic. Disperarea razbatea dincolo de sutele de kilometri,dincolo de cuvintele incurajatoare, le simteam lacrimile in glas parintilor mei, chiar daca imi spuneau ca totul va fi bine... Ne rugam toti pentru ea: si eu , si mama , si tata, si prietenii mei...pina si vecinii de scara...
Judi a fost dusa la tratament in fiecare zi, a fost hranita cu seringa, a fost ingrijita cu toata dragostea si atentia cuvenite unui adevarat membru al familiei.
Apoi mama a incercat sa ma pregateasca pentru ceea ce era mai rau;pe 1 iunie am vorbit iar acasa. Desi mi s-a spus ca bietul meu animalut avea prea putine sanse de supravietuire, n-am incercat sa sper nici o secunda. Am aprins candela dupa ce am vorbit cu mama, m-am asezat in genunchi si am implorat-o pe Sfinta Fecioara, am vorbit cu toti sfintii care mi-au trecut prin minte , am cersit salvarea catelului meu...Cind mi-am terminat rugaciunea, a sunat telefonul.Parintii mei plingeau in hohote.Tatal meu, fost cadru medical, a incercat din rasputeri sa o resusciteze...in zadar...
Judi se transformase in ingeras in timp ce eu imploram Cerului salvarea ei. Dumnezeu a chemat-o la El. Suferinta Judicutei luase sfirsit. Dupa zece zile de boala, tibetanul meu spaniel ajunsese dintr-un catel rotofei de sase kilograme, o umbra de un kilogram...
DE ATUNCI, CASA PARINTILOR MEI E GOALA.
A trecut mai bine de un an; dar sentimentul crunt al vinovatiei ca nu am fost acolo atunci cind a fost bolnava, ca nu am luat-o in brate incercind sa-i transmit toata dragostea mea, ca nu am fost ACOLO si ca poate s-a simtit uitata si tradata de mine, acest sentiment nu ma va parasi niciodata, indiferent cita vreme va trece.
Sa ma ierte acei care cred ca raiul e rezervat in exclusivitate oamenilor.Eu nu pot crede acest lucru.Cind atita dragoste poate incapea in niste trupsoare atit de mici, te intrebi cum de in unii oameni nu incape nici o picaturica.
...Veti spune: o alta poveste trista a unui animalut. Eu insa vreau sa va transmit ceva: ca-i multumesc Cerului pentru minunea pe care eu si familia mea am gasit-o intr-un inimioara de catel.
Iar oamenilor care trec pe strada si lovesc bietele animale fara de stapin , ei bine, lor le pling de mila.
Nu vor avea niciodata privilegiul de a fi iubiti neconditionat, pina la capat , de un suflet curat.

Ca de obicei mi-au dat lacrimile citind asemenea povestiri...Pt ca vin din inima, pt ca sunt scrise cu atata dragoste si dor, ma ating la suflet...Sunt sigura ca Judi te priveste de undeva de sus si te iubeste la fel de mult si acum...
Iar cei care lovesc animalele pe strada si sunt si eu de fata, au de-a face cu gura mea spurcata sau cu pietrele aruncate de mine dupa ei...Nici eu nu-i suport pe acei oameni care fac asta, insa nu mi-e mila de ei, cum nici lor nu le e mila de animale...
Zilele astea, acum vreo 2-3 zile, parca, eram in curte si maturam , am auzit deodata un scrasnet de frane si o bubuitura...In secunda urmatoare un catel schelalaia de mi-a spart timpanele...Toti cainii de pe strada si din curtile oamenilor latrau la unison..Pana si zapacitii mei cei mici au fost atat de infocati si latrau atat de nervos, incat nu stiam ce sa le fac sa se mai calmeze...Am iesit in fata portii, cu matura in mana...Doua masini straine tocmai demarau in tromba...Nu am avut timp sa ma dezmeticesc, sa-mi dau seama ce se intampla...Intre timp a venit si stapanul puiutului de catel, care l-a luat acasa...Observasem ca nu a curs sange, deci nu putea avea decat o fractura interna, in cel mai bun caz...LA cum l-a luat in brate stapanul, sunt sigura ca s-a dus cu el la doctor...Sau cel putin asa-mi place sa cred...Cei 2 cu masinile au disparut fara urma...I-am injurat si i-am blestemat in gand...Chiar nu ii inteleg deloc...
Tot zilele trecute, cateaua iubitului meu, batrana casei(are 11 ani), latra nervoasa la toate masinile ce treceau pe strada (si ea a fost calcata de una si de atunci le "fugareste" si le latra pe toate)..Si tot asa a latrat si la masina unui vecin...Tampitul s-a aplecat peste geam si a scuipat-o...Nu am putut rezista sa nu il injur in gura mare pe strada...Daca eram baiat cred ca-l dadeam jos din masina si-l luam la bataie...Cum naiba nu pot intelege oamenii ca unele gesturi ale animalelor sunt facute din instinct si ca nu ai ce sa le faci sa le schimbi???...

Afrodita, mie mi se rupe inima cind vad un animalut care sufera. Mi se face rau, un rau organic, parca ma doare si pe mine. Am aici , la bloc, un catel cam zgubilitic, un catel care s-a pripasit la scara blocului, plus vreo 4 pisici... Nu i-am dat mincare foarte des, pentru ca resturile de la masa nu sint intotdeauna potrivite pentru un catel iar bobite de-ale Bonitei mele nu manica, i-am dus dar le-au papat pisicile...Ei bine, catelul asta, de cite ori ies afara si ma duc la chioscul de la coltul blocului de unde imi iau tigarile si piinea, se tine dupa mine, asteapta de cind intru in micul magazin pina ies, apoi ma insoteste tantos pina acasa.

Cind ies cu Boni se tine dupa noi, aia mica e foarte interesata, l-ar mirosi un pic si el, saracu, se tine la un metru in urma noastra si vai de catelul vagabond care va incerca sa se apropie de noi...
Ei, bine, avem o familie de surdo-muti la etajul trei ,niste oameni batuti de soarta si de Dumnezeu, de o rautate de nedescris...Toata ziua se bat si se cearta , toata ziua vecinii cheama politia, pentru ca, de-altfel, zona e foarte linistita...oameni pensionari , la locul lor... Si catelul vagabond de care iti spuneam ii latra uneori pe membrii acestei familii cum nu poti sa-ti inchipui. Catelul doarme noaptea la usa scarii, asa incit nici un strain nu poate intra in bloc fara sa fim avertizati. Cind iese vreunul dintre amaritii aia de la trei , bietul ciine se uita la el si nu zice nimic ...iar respectivul DA CU PICIORUL IN CATEL!!! Nu o data m-am certat cu oamenii acestia, atit eu cit si alti vecini:motivul: de ce dam de mincare catelului si pisicilor...Trec ziua si pe caldurile astea, lovesc tigaita din care bietele animalute beau apa...Ce se spun...
Multumesc pentru cuvintele frumoase...cind va postam povestirea am tras un bocet sanatos... animalutele care devin ingerasi ne lasa un gol imens in suflet....

Tatal meu a facut in primavara un stop cardio-respirator...ramasese fara semnalele vitale..cind s-a trezit ne-a spus ca fusese si se jucase cu Judicuta si era foarte fericit....

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 24 Aug 2003, 07:03 PM

Mai mult de ata nu am cuvinte....

...Azi am plins...am plins pentru ghemul auriu de blanita,am plins pentru Mitu, am plins pentru Judi , am plins pentru toate sufletele amarite de animalute care sufera sau au suferit, am plins pentru toti stapinii care au ramas fara cei mai buni prieteni, si-si simt inimile goale si frinte...Am plins pentru Azorica si Pripasel, otraviti de miini criminale...Am plins pentru toti Mitulicii si pentru toti Judicutii din lume...
Si parca lacrimile mele nu sint de-ajuns...
Undeva, sus, toti se joaca acum, fericiti, cu ingerii... si eu tot pling...

Diana, m-ai trantit din sublim in tristete... Nici nu am cuvinte - dar imi imaginez ce simti.

Nu stiu cine a scris rindurile de mai jos... Nu sint ale mele...
Dar mi-au placut atit de mult, incit am considerat ca trebuie sa le cititi si voi... Veti intelege de ce...


...Exista un pod care uneste Cerul si Pamantul. Se numeste Podul Curcubeu pentru ca are multe culori.
Chiar de aceasta parte a Podului Curcubeu, este un tinut de pajisti, dealuri si vai, cu iarba verde peste tot.
Cand un animal iubit moare, el se duce in acest loc. Exista mereu mancare si apa si vremea este calda, de primavara. Acele animale batrane si bolnave sunt tinere din nou. Acelea care au fost mutilate sunt acum intregi din nou. Se joaca toata ziua unele cu celelalte.
Dar lipseste ceva. Ele nu sunt impreuna cu acea persoana speciala care le iubea pe pamant. Asa ca in fiecare zi se joaca si alearga, pana cand vine o zi cand una din ele se opreste deodata din joaca si se uita in sus. Nasul ii freamata, urechile sunt incordate, ochii ii sunt nemiscati, si acel animal deodata o ia la fuga din acel grup.
Ai fost zarit, si tu impreuna cu specialul tau prieten va intalniti, va imbratisati intr-o uniune vesela, pentru a nu mai fi niciodata despartiti. Fata ta este linsa iar si iar; mainile tale mangaie iar capul iubit, si te uiti din nou in ochii animalului tau de incredere, plecat de mult din viata ta dar niciodata absent din inima ta.
Apoi treci Podul Curcubeu impreuna cu el, pentru a nu mai fi niciodata despartiti.

Stiu ca acel pod exista...

Superb! Tare as vrea ca acel pod sa existe...Si sa pasesc la un moment dat pe el

Asa ne dorim cu totii, sa fim alaturi de cei dragi, oameni si animale, din prea-plinul sufletului nostru sa le dam si lor si sa ne umplem iarasi...
Dar uneori ei pleaca, ne lasa singuri si cu sufletul gol...

Diana-Maria ... citind povestea ta despre Judicuta ... ma gandeam la fetita mea. Oare eu cum voi reactiona? Imi iubesc enorm animalutul meu. Cred ca inteleg de ce te simti vinovata ... Eu nu concep sa nu fiu acolo cand ma va parasi fetita mea ... Stiu ca asa imi va fi mult mai greu pe moment, dar macar, dupa aceea, nu ma vor bantui regretele ca nu am condus-o spre Curcubeu ...
Oricum, dupa ce am citit ceea ce ai scris, sunt convins ca Judicuta a fost fericita alaturi de tine si familia ta ...

Este explicatia cu ajutorul careia argumentez, in fata unor terti, iubirea enorma care o am pentru Cora ...

Am citit si eu povestioara dianei si ma intreb intre toti vecinii aia din bloc chiar nu e nimeni care sa ii poata "linistii" pe respectivii ? Si la mine acasa aveam un bastard de asta care a incercat sa loveasca pana si cainele meu dar stiu ca atunci cand in final a primit avertizarea ( amenintarea ) s-a potolit. Nu vreau sa glorific violenta , dar unele fiinte umane nu inteleg de altceva , caci daca ochii unui catzel nu reusesc sa il induioseze atunci ce doamne iarta-ma ii trebuie ?

YOo, nici eu nu mi-as fi inchipuit vreodata ca Judicuta mea va trece ,,dincolo'' si eu nu voi fi linga ea in acele clipe. A trecut atita timp, si, totusi, de cite ori vad un spaniel tibetan, ma opresc. Cer permisiunea stapinului sa pun mina pe el... Si, cind ii mingii blanita matasoasa inchid ochii si am senzatia ca , de fapt, o mingii pe fetita mea. Si, fara sa vreau, incep sa imi curga lacrimile siroaie...cum se intimpla si acum... desi stiu ca Judy e cu ingerasii, nu ma pot stapini....
Mi-e asa de dor de ea... mi-e un dor sfisietor,adinc, crunt... ma iau cu altele si, pentru o zi,doua, nu ma gindesc la sufletelul care m-a cucerit pentru totdeauna...
Apoi imi aduc iar aminte.
Asa era Judicuta noastra...
http://www.tibrockney.com/OTJudy_jpg_view.htm
Mi-e sufletul ca o rana ce pare sa se fi inchis, dar care se redeschide SI DOARE... Doare atit de rau ... Acum am un alt catel,pe Boni, Bonita...o iubesc nemaipomenit de mult,insa din cauza programului foarte incarcat pe care il am de dimineata pina pe la 6-7 seara, Bonita e la parintii mei,adica ,,la bunici'' unde se simte foarte bine... E un catel tare sturlubatec si face din parintii mei ce vrea ea... Fotografiile ei sint aici:
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...pic=1370&st=105

Mememe, catelul acela a murit. A fost omorit miseleste.
L-a gasit vecina mea de la parter... povestea Puricosului o poti gasi aici:

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...opic=1370&st=45



Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 23 Jul 2004, 08:02 PM

Diana, fac ce fac si langa Judicuta ta il pun si eu pe Miky al meu despre care am mai scris. E singurul animalut care a stat cu mine atat timp (14 ani) si cand a murit mi-a fost atat de mila de el... Imi aduc aminte mai ales cand ma uit la cei doi papagali nimfa care sunt inca salbatici si nici nu se compara cu el (Miky era un perus). Ii placea sa se joace cu mine, era innebunit cand il stropeam cu apa isi infoia penele si ciripea vesel. In primii ani m-a disperat , eu aveam de invatat iar el facea mare taraboi in fiecare dimineata cand auzea vrabiile.
Inainte sa moara zbura dupa mine prin casa si ma lasa sa-l tin in palme. As fi trecut mai usor peste pierderea lui daca nu s-ar fi chinuit cu o boala pe care doctorii fie nu au putut, fie nu au stiut s-o trateze.

Nico, iti promit ca Judicut o sa aiba grija mare de Miki al tau... tare mai iubea pasarelele... in fiecare an, cind mama culegea vreun pui de porumbel dat jos din cuib de catre parinti, Judicuta se trezea noaptea si mergea la cutia ,,puiului" sa il verifice, daca e bine... si cind mama mea il hranea pe ,,pui" , Judi il urmarea si la urma se ducea linga el si il pupa, de parca ar fi fost puiul ei... Asa ca, fii sigura ca are cine sa aibe grija de Miki al tau... sint acolo, dincolo de podul curcubeu si ne asteapta rabdatori sa ne jucam iarasi cu ei, ca altadata...