Drepturile omului, stabilite/garantate prin constituitii, summit-uri si alte forme de convins oamenii ca nu au doar obligatii , raman de cele mai multe ori doar la stadiul teoretic.
Scandalul recent privind copii-sclavi este un exemplu clar in acest sens. Vanzarea copiilor este asemeni somajului negru, ceva despre care toata lumea stie, dar se face ca nu stie.
Legislatia romana prevede tot felul de masuri pentru ocrotirea mamei si copilului, dar concret, in afara de cateva actiuni propagandisti-co-publicitatare realizate de institutiile abilitate si cateva firme in domeniu, nu se face altceva.
Si asta pentru ca pisica este aruncata de la un for la altul. Serviciile de asistenta sociala nu au resurse umane si materiale pentru desfasurarea activitatii (care de cele mai multe ori presupune munca de teren si colabararea cu institutiile locale), ONG-urile fac ce pot, dar pe arii restranse si astfel este netezit drumul celor ce profita de saracia si de iresponsabilitatea unor oameni ce nu merita a fi numiti parinti.
Si in final ajungem sa vina cei de la forurile europene, sa ne arate cu degetul si apoi sa aloce diverse fonduri pt aceste probleme.
Intrebarea mea este de ce era nevoie ca un copil sa ajunga in spital pentru a se face publica aceasta poveste?
Chiar nimeni, la nivel oficial nu stia? Care mai este atunci rostul evidentei populatiei?

Sclavia moderna e un fenomen real si ar fi o dovada de ignranta sau naivitate crasa sa o negam. De la familiile din India care muncesc in conditii mizere de generatii pentru ca stramosii lor au intrat in sclavaj din cauza datoriilor la traficul de carne vie – prostitutia- in Asia de Sud-Est, Europa de Est (zona noastra e printre leaderii domeniului) sau chiar la sistemul “sweatshops”. Sclavie exista si in SUA, exista zeci de cazuri documentate de imigranti fortati sa lucreze in conditii de claustrare si teroare fizica.
Totusi probabil ca cel mai dureroasa pentru noi ca oameni este sclavia copiilor, care provine in esenta din mizeria parintilor si din conditiile sociale ale familiei.
Legislatie trebuie sa avem desigur, si in general cam peste tot ea chiar exista, dar asta e oricum absolut insuficient. Politici sociale e bine sa fie promovate, desigur, dar ele incearca sa “carpeasca” (nici nu pot sa aiba pretentia de a “vindeca”) efectele unor stari de fapt.
Eradicarea cauzelor, aici va fi lupta cea mare. Cauzele sunt complexe, dar decelabile: saracia cronica, lipsa de educatie si politicile economice deficitare. Saracia e prima cauza care duce la disperare – iti vinzi propriul trup, iti vinzi copii sau, in cel mai fericit caz, iti vinzi doar timpul si viata ta pentru un contract inrobitor, eventual intr-o tara unde totusi gasesti o slujba de mizerie, in cazul in care la tine in tara nici macar asta nu poti gasi.
Fenomenul macro la care asistam in ultima perioada este migrarea productiei spre tarile sarace, dar cu forta de munca disponibila extrem de ieftin. Profitul este major, preturile produselor pe piata de desfacere nu scade, dar costurile de productie sunt incomparabil mai mici. Fenomenul pare la o prima analiza a ajuta tarile sarace, in sensul ca ofera locuri de munca celor care oricum mor de foame si a avea mai mult decat nimic inseamna totusi a avea ceva. Problema este insa ca tarile sarace sunt astfel incurajate sa ramana sarace, pentru a pastra raportul profit- costuri la cote cat mai ridicate. Guvernantii tarilor din lumea a treia sunt si ei incurajati sa promoveze aceasta stare de fapt, afisand-o public sub sigla populista de “cresterea investitiilor straine”, insa in acelasi timp sunt descurajati sa promoveze politici de incurajare a initiativei locale pentru a nu destabiliza “sistemul” prin oportunitati interne alternative. Subiectul e foarte complex si as fi bucuros sa il dezvoltam.
Ideea insa e ca degeaba ne revoltam in fata televizorului ca niste nenorociti isi vand copii si vrem sa nu ne fie rusine de Europa sau de altii. Romania nu e un caz disperat, cum sunt din pacate alte state de prin lumea asta, noi nu suntem “lumea a treia”, la noi niste politici sociale bine gandite si tintite, coroborate cu niste masuri economice adecvate, poate solutiona problema in mare masura. Nu te doare de drepturile omului cand mori de foame, n-ai acoperis deasupra capului sau traiesti prin canale, asa ca ti-e absolut indiferent daca "ai dreptul sa te numesti parinte" sau daca ti se aplica alte definitii. Daca toate astea se vor rezolva la noi cel putin partial, nu putem sa ne asteptam la acelasi lucru in alte parti, cel putin nu prea repede.

Tocmai ideea de manipulare in sensul persistentei situatiei ma revolta.
Nu ma consoleaza cu nimic ca si in alte parti exista acest fenomen, pentru ca eu traiesc in realitatea de aici, ma lovesc la propriu de ea.
Vinovat pentru faptul ca exista oameni care nu au notiunea de parinte, nu nimeni din afara tarii, ci tocmai cei care declara demagogic ca situatia economica a tarii s-a imbunatatit. Pentru ca prima cauza a acestui fenomen este lipsa resurselor materiale pentru sustinerea unei familii. De aici decurg alcoolismul, violenta si... sclavia copiilor.
Exista Ministerul Sanatatii si Familiei care ce face pentru a educa in primul rand populatia? Pliantele si taierile de panglici nu pot inlocui munca de teren, prin care ar trebui sa se monitorizeze/rezolve situatiile sociale de acest fel.
Presa va mai face putina valva pe seama acestui subiect, dupa care, firesc se va uita. Dar copii aceia vor creste, si oare de ce nu se intreaba nimeni cum vor creste? In fond si ei sunt, alaturi de copii crescuti in medii "sanatoase" membri
ai societatii.

Oare cand vom invata sa privim si in viitor si nu doar sa ne bucuram de "avantajele" de moment?

In realitate drepturile omului e ca si egalitatea... nu se aplica la catei
E o idee buna pt declaratii patriotarde inainte de alegeri ori a arata cu degatul (si, uneori, bombarda) tarile lumii inca nemolipsite de "corectitudinea politica" occidentala

Ce ar trebui sa faca, dupa parerea ta, ministerul ? Cum se pot rezolva situatiile punctuale ?
Exista statistici, lucrurile nu sunt necunoscute, dar nu toate reprezinta subiecte de senzatie pentru ca presa sa se sesizeze. Si daca presa face scandal, ce se rezolva ?
Probleme de tipul asta exista peste tot, dar nu numai in lumea a treia, ci si in occident. E bine de stiut, si trebuie stiut de asemenea ce au facut statele avansate pentru a rezolva astfel de probleme. Doar critica nu ajuta la nimic, nu e constructiv sa te limitezi la a spune ca "aia de sus nu fac"...

In ciuda faptului ca exista zeci de organizatii care apara drepturile omului nu de putine ori se intampla ca acestea sa nu fie luate in considerare decat ca elemente formale ale convietuirii sociale!

Seara buna tuturor.
Permiteti-mi sa intervin in aceasta problema. Intr-adevar, oricunde pe glob daca ne-am arunca privirile vor putea fi observate discrepante atat de ordin social, economic cat si cultural. Insa a spune ca drepturile omului in societate nu sunt respectate este un neadevar. Din nou fac apel la a se cerceta ceea ce s-a realizat pana in prezent, atat din prisma dreptului diplomatic, pentru refugiati, azilanti, apatrizi s.a.m.d., cat si din optica capacitatilor si competentei guvernelor lumii. Ceea ce s-a putut face s-a facut. Cu certitudine nu s-a ajuns la apogeu si nici nu s-a creat o Constituie care sa cuprinda toate acele articole care sa protejeze, garanteze ori sa acopere toate nevoile, cerintele ori alte lucruri inerente unei societati perfecte. Societate umana este una perfectibila, insa la prosperitatea acesteia trebuie sa participe, nu din pricina obligatiei sociale ci din spirit civic, toti cetatenii statului atare. Este usor ca sa blamezi ori ca sa spui ca o atare chestiune nu functioneaza atat timp cat acea persoana este doar un consumator. Trebuie sa ne aducem aportul zilnic fata de societate nu din frica de lege ci din respectul fata de ea. Sa rationam ca asa este normal si civilizat si nu de frica coercitiei organului legiuitor. Aristotel spunea remarcabil faptul ca "nedreptatea inseamna exces cat si insuficienta." Adica exces in raport cu ceea ce este util si insuficienta in raport cu ceea ce este daunator.
Ca sa fim intr-adevar democratici cu noi cat si fata de societate ar trebui sa tragem o linie de demarcatie si sa alegem boabele participatiei noastre la masinaria statala cat si ceea ce mai trebuie sa realizam, ca proiecte de viitor ori in expectanta. Nu trebuie sa fim contabili pentru satisfacerea acestei chestiuni ci doar sa avem un spirit dominat de doua elemente: practic si pragmatic. Se poate ca statele unite sa nu aibe istorie indelungata precum mioriticele noastre tinuturi, ori ca Germania sa nu faca mamaliga la fel ca taranii nostri, ori ca Italienii sa nu cunoasca budincile noastre s.a.m.d., insa fiecare din acest stat cunoaste semnificatia cuvantului civilizatie, si mai mult decat atat, o si aplica zilnic, indiferent de greutatile inerente marilor metropole. Pentru simplul fapt ca m-am oprit la aceste natiuni, acest lucru nu inseamna ca am omis deliberat Japonia, Austria, Elvetia, EAU, etc. ci era suficienta imaginea creata de statele mentionate.
Toate cele bune.

------
AVE!
------
.'.

Fapt concret: am lucrat intr-un proiect ce avea drept scop resocializarea minorilor ce manifestau comportamente predelincvente. Rolul meu ca si curator in acel proiect era de a monitoriza activitatea unui astfel de minor, de a tine legatura cu scoala, familia. Insa nu am vazut nici un asistent social de la Primarie venind sa faca ancheta sociala, nu a existat nici un program special pentru parinti, adica sistemul nu a reactionat, desi era implicat.
Ideea este ca astfel de programe au finalitate zero, daca nu au continuitate si daca nu exista o retea bine pusa la punct. Da, in perioada in care am lucrat s-au facut progrese dar numai la nivelul copilului, nu si al familiei din care provenea, pt ca aici erau mai multe variabile in joc.
Nu neg faptul ca unele drepturi nu sunt respectate, dar de cele mai multe ori drepturile "stringente"(fie-mi permisa aceasta exprimare) nu se pot aplica din cauze birocratice.

Marea noastra problema ramine si in acest domeniu legislatia. Daca i s-ar aduce completarile si modificarile necesare, ar fi mult mai usor de pus in practica si ceea ce, generic, numim drepturile omului.

Legislatia , dar si oamenii capabili sa faca fata unei asemenea sarcini.
Pentru ca este nevoie de ceva experienta , de multa vointa si chiar ambitie in domeniul acesta.