De ce cauta Diogene un OM, ziua in amiaza mare, cu felinarul aprins, poate nu e chiar greu de imaginat. Aici veti avea ocazia sa spuneti ce ganditi si ce va macina. Sunt ganduri care nu pot fi spuse uneori nici macar pe un jurnal, pentru ca are implicatii mult mai largi decat propria persoana!!! Ai vrea sa spui cuiva, sa dialoghezi, sa stii ca cineva te asculta, te intelege si poate te scoate din "celula" in care te simti sechestrat pentru un timp. Iar acel subiect nu-l gasesti niciunde pe vreun topic, sau daca il gasesti , nu mai e demult de actualitate.
Subiectele care se vor deschide aici poate nu vor avea nici o legatura unele cu altele, dar vor avea cu siguranta un singur scop: acela de a gandi cu voce tare. Eliberati de orice complexe, puteti scrie aici ceea ce nu va simtiti in stare sa spuneti nimanui, iar asta fiindca aici ne aflam "Dincolo de Ratiune" , si nimeni nu ne va putea acuza de ceva... irational !
Vom discuta despre complexe... Cred ca oricine are un complex, fie ca si-l recunoaste, fie ca nu!!! Poate spunandu-l, ne va ajuta sa nu-l mai simtim ca pe o povara, ci il vom transforma - macar in mica parte !- intr-o trasatura la fel de fireasca precum culoarea parului sau a ochilor!
Vom discuta despre dragoste si iubiri neintelese ! Poate am pus sufletul in palme pentru cine nu a meritat care a calcat totul in picioare , iar zambetul acela pe care noi il credeam sincer si curat, s-a transformat in zeflemea si dispret!
Vom discuta - poate - despre patimi care nu pot fi usor stapanite... Pentru unii alcoolul e o patima care-i aduce in cea mai umila situatie ! Poate fi invinsa aceasta patima? Hai sa discutam liber!
Vom discuta despre limita umana intr-o relatie de prietenie, cand deja de la un moment dat se poate considera un interes material...
Dar cate nu se pot discuta pe un topic care se vrea liber de orice rezerve si prejudecati!!! Iar cine va cauta sa abodeze subiectele deja deschise, cu ironie si rautate, (eu nu-i recomand !) va fi avertizat si i se va sterge postarea!
Presupuneti ca pe acest topic puteti fi OMUL pe care il cauta Diogene! Spuneti-i lui tot OFF-ul , si va veti simti mai tanar cu o zi. Sau cu un veac!...

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 26 Oct 2003, 10:17 PM

Destinul creaza oportunitati, asa cum creaza si esecuri. Poate de aceea n-ar trebui sa ne entuziasmam prea mult cand e vorba de o realizare (in plan material sau in dragoste pur si simplu) pentru ca in viata totul devine relativ. Si nici marile esecuri n-ar trebui sa ne sperie, pentru ca nu peste muta vreme vom afla ca fara acel esec, n-am fi avut o oportunitate cu adevarat insemnata!
Cineva (probabil dezamagit) spunea undeva ca nu exista iubire, ci doar interes. Oare cam cate deziluzii trebuie sa suportam, pentru a ajunge la concluzia ca sinceritatea nu este intotdeauna arma forte intr-o relatie de dragoste?
Ca sa ne indragostim de cineva, trebuie in primul rand sa fim constienti de un... complex. Cine-l neaga, se minte cu buna stiinta. Iubesti persoana respectiva cu si mai multa patima, atat timp cat tu simti in sufletul tau ca ar putea sa-ti scape, ca poate n-o meriti, ca are atatea calitati, pe cand tu (care te cunosti cu mult mai mult decat pe acea persoana) ai atatea scapari... Incertitudinile intretin "focul" ! Ne simtim "franti" , cand persoana nu e in preajma, o dorim cu toata fiinta noastra, iar cand aceasta este alaturi, avem o teama teribila de a ne avanta in implinirea dorintelor, din teama de a nu claca, de a nu parea vulgari, impertinenti, ipocriti, riscand sa pierdem fericirea printre degete.
Pana pe la 24 de ani, am fost un baiat cuminte. Destul de naiv pentru multe dintre cele cu care avusesem de-a face. Abia pe la 24 de ani, o partenera mai indrazneata, si-a servit singura un sex oral. Nu numai ca nu i-o cerusem, si nici nu pot sa spun ca nu mi-a placut, dar faptul ca mi se intampla asta pentru prima data, m-a facut sa ma simt extrem de vinovat. Pe atunci, pentru mine sexul trebuia sa se faca normal, si gata. Si ma simteam cu atat mai vinovat cu cat ea era "prietena" sarbatoritului la cheful caruia participasem in acea noapte! Nu intru in detalii, cum de a ajuns ea la concluzia sa-mi ceara cheia, si sa plece in camera mea, unde-am gasit-o dupa inca vreo ora de stat la chef. In orice caz, dupa acest episod, la intoarcerea de la baie, am rugat-o sa plece. In aceeasi dupa-amiaza, facandu-i o vizita amicului cu pricina pentru a-mi recupera diverse obiecte imprumutate pentru chef, am gasit-o pe ea acolo. La vederea mea, fara un motiv anume, a inceput sa-l sarute patimasa. Am iesit in viteza, bolborosind o scuza. In ochii mei eu nu mai insemnam NIMIC!!! Apoi mi-am mai revenit. Oare cate nu sarutasem si eu... e-he-he!... Dar abia acum ma maturizam! Pana atunci fusesem un copil...
Si totusi, "vaccinul" nu s-a adaptat peste noapte... Anticorpii se formeaza in timp... Eu aveam o prietena... Ne mai certam, ne mai impacam, dar stiam ca de fapt ne iubim mult. Imi suporta multe, pentru ca nu eram un iubit foarte comod.
La vreo cateva saptamani, cand ne-am intalnit, eu inca mai "sufeream"... Nu intelegea ce se petrece cu mine, iar eu nu voiam sa-i spun. "Stia" ca nu-s prea cuminte, si-mi amintea ca asa cum mi-a iertat intotdeauna totul, ma va ierta si de data asta. Am facut prostia si i-am spus. In acel moment am simtit ca ma dispretuieste! Eram la mine acasa, doar noi doi. Mi-a spus: "Pan' acum te-am iubit si te-am urat in egala masura, pentru ca niciodata nu ma lasai sa te prind din urma cu certitudinile mele. Dar acum nu mai meriti nimic. Te dispretuiesc!" "Asta e ultimul tau cuvant?""DA!!!" Atunci am mers la usa si i-am deschis-o: "Nu cred ca mai avem sa ne spunem ceva, in acest caz!" "Ma dai afara?" "NU!Pleci singura!"
Ea m-a iertat din nou, dupa un timp, dar n-am mai iertat-o eu. Si cand ma gandesc ca trebuia sa ne casatorim in urmatoarele luni!... N-a fost sa fie, si nu am motive sa regret!... Sunt constient ca destinul face asa cum vrea el, nu cum credem noi...

Sint de acord cu multe questii din cele afirmate de tine.
Nu inteleg de ce sa te fi simtit ca un nimic--ea a oferit,tu ai acceptat.
Iar in dragoste, dispretul nu-si are locul. Nu a fost sincera, probabil ca-i facea placere sa te tot "ierte", sa fie ea elementul "pozitiv" ca sa-i zic asa. Si-atita timp cit nu aveai sentimente pentru altcineva, si a fost doar one night stand, nu inteleg de ce atita caz...
Si totusi, e bine sa faci compromisuri fata de celalalt, dar fiecare este asa cum e! Cu defecte si calitati,care trebuie sa fie acceptate ca atare. De fapt teama de a nu fi iubit duce la modificarea personalitatii si iar nu e bine. Trebuie cautat acel echilibru, acea linie de egalitate... nu unul superior si altul inferior.
Se spune ca intr-o dragoste mare unul iubeste mai mult...se poate sa fie si asa. Dar merg pe respect . Este o conditie sine qua non intr-o relatie ce poate merge pina la casatorie.
Si sinceritatea este arma...trebuie sa fii sincer, altfel vor fi inselate doua inimi...

@Omu Bun

Acum iti inteleg frustrarile schitate pe topicul Emanciparea Femeii. Intr-adevar, pare o situatie fara de iesire, ca orice adio spus jumatatii tale, insa, dupa cate am observat, esti o persoana cu un caracter puternic. Cu siguranta vei gasi intelepciunea si fortele necesare pentru a-ti continua viata, pentru a te alatura altei jumatati. Daca exista ceva mai alunecos decat un sapun acel lucru este femeia. Aceasta, uneori, da impresia ca o cunosti, insa situatii cheie din viata de cuplu pot culmina cu intreruperi ori terminari definitive a relatiei. Fireste, in aceeasi masura, intreruperea poate veni si din partea barbatilor si chiar cu violenta. Eu sunt impotriva comportamentului violent si imatur, insa nu eu sunt cel care decide pentru ceea ce face unul si altul. Ar fi ca si cum as imprumuta pentru o zi sarcinile si 'forta' lui Dumnezeu, iar, la drept vorbind, nu m-as regasi prin aceasta 'favoare'. Poate ca printre noi exista si oameni care ar fi capabili de sarcina de indumnezeire, chiar si pentru o zi... Pana atunci tot omul sfinteste locul.

------
AVE!
------
.'.

Hm. Recitesc din urma... Ce coincidenta! Chiar zilele trecute imi aminteam de Nona, fata care, pentru cateva clipe a crezut ca ma dispretuieste! Cata ironie iti poate oferi soarta!...
Orice tentativa de reimpacare a fost din partea mea respinsa, dar nu cu cruditate, ci cu blandete si intelegere. Puteam sa spun ca eu o formasem pentru viata, de cand abia deschidea ochii catre ce inseamna o relatie de dragoste. Stia ca am o iubita, dar ea s-a complacut intotdeauna in a crede doar ca-mi este eleva, si ca de fapt eu nu vreau altceva de la ea decat s-o invat sa iubeasca sau sa se fereasca de pericolele inevitabile pentru tinerele frumoase si naive! Imi vorbea despre noii ei prieteni si ma intreba ce sa faca in anumite situatii (puierile de altfel), dar cand veneam eu acasa, nu mai exista nici un prieten, fiindca eu pentru ea eram in varful piramidei! Doamne, ce bine mai era!... Cand parintii iubitei mele au decis "s-o marite" cu cineva cu alte veleitati fata de ale mele, eu nu m-am opus, dar nici nu pot sa spun ca n-am suferit. Acum, Nona trecuse nomber one! Asta i-a creat o oarecare prestanta, si-si mai dadea in petec, uneori. Sau poate ca eu eram cel care-o necajea, iar ea nu suporta umilinta, pentru ca intotdeauna o pedepseam (prin vorbe sau gesturi) daca se intampla sa nu procedeze cum stia f. bine ca ma asteptam sa procedeze! Din acest motiv, ma ura si ma iubea cu multa patima!
Ne-am despartit, deci. Dupa un timp, cand si-a dat seama ca eram hotarat, s-a casatorit cu-n politist! L-am cunoscut. Un baiat extraordinar. Si totusi, ea tanjea. Statea ore in sir si-mi recitea lungile scrisori pe care i le scrisesem in atatia ani! Evident ca avut scandal si a fost obligata sa le arda pe toate, dar... ea cocea alta razbunare!... Intr-o zi (de fapt intr-o seara) m-am pomenit cu ea acasa la mine. Venise la tara pentru cateva zile, singura si tinuse neaparat sa ma vada! Am primit-o fara rezerve acceptand sa stam "la taclale"! Dupa scurt timp, fara prea multe menajamente, mi-a marturisit ca nu-l mai poate respinge pe sotul ei la nesfarsit, si ca ar dori ca primul copil sa-l faca cu mine!
Era a doua oara cand o femeie imi cerea acest lucru. Daca prima oara am fost socat, acum stiam exact "poezia" pe care trebuia s-o spun! A fost o lectie de morala, si un apel la maturitate si constiinta (avea 21 de ani, iar eu 28!) A plecat mai umilita de cum venise! Cand ne-am mai intalnit, avea deja doi copii blonzi ca si ea, si-l astepta pe-al treilea!... Se pare ca pentru ultima oara, fusesem un bun profesor, dar care de aceasta data, lasasem elevul sa zboare sub ocrotirea propriei jumatati! Sper sa nu-mi poarte pica! Pentru linistea sufletului ei, daca ziua aceea n-a sosit inca, sunt sigur ca intr-o zi imi va multumi!
Destinul nu este obiectul cu care ar trebui sa ne permitem sa ne jucam!
.......................
Edit: Ma intreb daca m-as fi intalnit intamplator cu Diogene, ar fi recunoscut in persoana mea, omul cautat!

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 29 Dec 2003, 06:20 PM

Ce legatura are aceste post-uri cu Diogene si cautarea lui nu stiu. Saracu de el cauta un OM.

Da' chiar asa! Ce legatura are? Asa se mai gasesc unii sa scrie, dom'ne ce le trece prin cap!... Va rog sa postati NUMAI daca l-ati cunoscut personal pe Diogene, ca altfel nu se pune!
Bine-ai venit la han, Bralgei. Ma bucur ca "ai gresit" si ai intrat pe-aici. (La han, vreau sa spun). Curand o sa te molipsesti si tu! Poate nu de Diogene, dar au mai existat si alti celebri pe lume! Am cunoscut pe cineva care avea ce avea cu Copernic ! De', lume nenormala, ce sa mai spui!...

Nebanuite sunt caile Domnului!
Omu'Bun, macar a folosit la ceva - a revitalizat un subiect cam uitat. Mai treci pe aici din cand in cand, ca m-am intalnit aseara cu amicul Diogene si a intrebat de dumneata, te roaga sa-i mai vizitezi butoiasul.

Denise, ai tu dreptate intr-un fel, dar, dupa cum vezi, nu prea se avanta nimeni sa vorbeasca despre propriul complex, sau propria povara care-i apasa sufletul? Iar asta - in cazul in care e adevarat - inseamna ca este foarte bine. Toata lumea e fericita si multumita, de ceea ce da, de ceea ce primeste, nu exista reprosuri nici fata de propria constiinta, si cu atat mai putin fata de durerea provocata altora! Poate de aceea n-ar trebui sa ne mai miram de ce trebuia sa caute amaratul ala de Diogene, cu felinarul aprins ziua in amiaza mare, un OM. Stia el ce stia si tocmai de aceea a ajuns atat de celebru!... Cu siguranta il mai cauta si astazi, dac-o mai fi avand petrol in lampa!...

Ma intreb daca un Diogene contemporan ar mai pleca in cautarea unui OM sau ar alerga de colo-colo dupa o para in plus... E doar o intrebare retorica.
Insa chiar daca ar vrea sa caute un OM, ma indoiesc ca ar gasi ceva pe placul lui. Ne-am indepartat si continuam sa ne indepartam prea mult de statutul de Om. Majoritatea asta fac.

Chiar acesta este unul din cele mai apasatoare complexe: sa nu-ti poti deschide sufletul in fata altuia. Teama de a fi luat in batjocura, de a fi inteles gresit, teama ca cel care te asculta sa nu foloseasca marturisirea ta pentru a te lovi. Toti ne-am lovit de asta. Unii, putini, au trecut peste ... Altii “sufla si in iaurt”. Recunosc, am acest complex: imi deschid sufletul foarte greu in fata cuiva, iar daca se intampla totusi, o fac foarte greu, pas cu pas. De ce, pentru ca persoane care ar fi trebuit sa ma ajute au fost tocmai cele care m-au lovit cand aveam nevoie de ajutor. M-am ridicat si am mers mai departe. Dar a ramas ceva in urma... Am pierdut ceva pe drum...Nu ma refer la opinii, pareri, (pe acestea le spun si cand nu ar trebui ), ci la acea parte a sentimentelor, care sunt cele mai fragile. Le dezvalui uneori, dar cu timiditate, cat mai invaluit. Si stiu ca nu sunt singura, este “epidemie”. Suntem din ce in ce mai singuri, si nu vedem. Cei care au totusi curajul sa fie sinceri regreta aproape de fiecare data. Nu este bine, stiu, incerc sa ma schimb, dar ceea ce vad in jurul meu nu prea ma ajuta. Nici Diogene nu si-a gasit Omul, caci doar povestea nu se termina cu “si au trait fericiti pana la adanci batranete”. Il mai cauta. Ii mai zareste umbra cand trece pe langa un simplu om. Omul lui Diogene traieste in umbra noastra. Din cand in cand prinde viata si noi devenim umbra lui. Uneori...se intampla si acest miracol. Cand minunea inceteaza, Diogene trece mai departe, la o alta umbra...

Acest topic a fost editat de denise_d: 29 Jan 2004, 02:11 PM

In primul rand, va salut pe toti, si mai ales pe OMU’BUN caruia i-am citit cu mare interes parerile si am descoperit in el un model. Da, Omule, daca ce ai scris e adevarat si inclin sa cred ca da, altfel ar fi o pierdere de vreme, ai devenit ca un model pt mine. Cand am intrat prima data la Han, nici prin cap nu mi-a trecut ca aici poti spune chiar si ce te apasa pe suflet. Acum am devenit dependent de Han. Stiu ca nu e bine dar intrarea aici pe forum a devenit una din activitatile mele zilnice, aproape ca si mancatul.

Chiar vroiam sa deschid un thread despre complexe de inferioritate, dar OMU’BUN l-a deschis de multa vreme si abia acum l-am citit.

In primul rand, va rog sa-mi explicati si mie cine era Diogene asta, care e legenda, ca e prima data cand aud de el. Cauta un OM? De ce? Ca sa fiu sincer, vara asta abia implinesc 18 ani si de la anul sunt in clasa a XII. Infernal! Deci recunosc ca mai am multe de invatat. Asa se explica faptul ca OMU’BUN a devenit un fel de model pt mine. Ceilalti sa nu se simta ofensati. Le impartasesc opiniile cu acelasi interes.


Complexe de inferioritate in general nu am, dar ma deranjeaza un lucru la viata asta de adolescent nebun: Faptul ca cel mai des mi se intampla ca fete pe care niciodata nu le-am luat in serios sa ma placa (sau asa mi-au spus prietenele lor) si eu la randul meu sa plac fete care la randul lor nici ele nu m-au luat in serios. De ce ? E atat de frustrant! Parca suntem verigile unui lant in care fiecare dintre noi incearca sa se prinda de veriga de mai sus. Nu neg ca am intalnit si fete cu care ma simt compatibil. Interesant e ca fata pe care am iubit-o si care am simtit ca m-a iubit este acum o “fosta”. Si asta din cauza mea, pt ca nu am acceptat defectele ei morale. Ma simt penibil. A fost frumos cat a durat, dar cunoscand-o mai bine am descoperit ca este o fata foarte practica si putin cam insensibila. Poate insensibila trebuie sa fie, pt ca vrea sa devina studenta la medicina si trebuie sa fie insensibila ca sa suporte sa vada cum curge sangele din trupul oamenilor. Sau gresesc? Posibil… Dar alt lucru m-a deranjat la ea… Mi-a spus ca pt ea conteaza nota si nu colegul, caci de nota are nevoie la Bacalaureat iar de colegi oricum se va desparti peste un an. Ma simt prost ca discut despre ce nu mi-a placut la ea… in loc sa-mi vad de propriile defecte… Poate ma revansez fata de voi daca spun si ce mi-a placut la ea. Ochii ei, Doamne, sunt de o frumusete divina! Cand o privesc in ochi si ea pe mine, ma simt ca atunci cand eram copil in bratele mamei. Perfect compatibil. Inteligenta ei mi-a atras de la bun inceput atentia… felul cum abordeaza lucrurile. Este in zodia Gemeni, cred ca asta spune multe, si are un rationament de invidiat. Totodata, mi-a spus si ea ca ii place cum abordez eu lucrurile, cu mult optimism si incredere. Si mi-a spus ca e ciudat la mine faptul ca atunci cand vreau ceva ma arunc pur si simplu in problema si ma concentrez intr-acolo. Ciudat la mine e fanatismul meu. Probabil ca da, o zodie de aer ca Gemenii se inteleg usor cu o zodie de foc precum Leul. Nu stiu de ce, continui sa ma simt fascinat de fata asta. Sper doar sa ramanem prieteni si dupa liceu.

Cam atat am avut de spus in legatura cu EA. Poate imi spuneti ce parere aveti pt ca prietenii mei nu mi-au impartasit iubirea pt ea decat intr-un mod vulgar: “Mozoleste-te cu ea! ”. Ce patetic…

Hmm, complexe?! Imi place sa cred ca am scapat de ele. Dar probabil ca in rutina munca-acasa-somn-munca... am uitat sa ma mai gandesc. Sau sa mai gandesc. Oare? A "te" gandi mi se pare un act neproductiv, adica hai sa gandim de dragul ganditului. Sa revin! Draga rutina m-a adus la punctul in care nu-mi mai aduc aminte de complexele mele de suflet decat in rarele conversatii care nu sunt despre munca, sistemele de creditare la banci, ce mai trebuie cumparat in casa etc. Ca atare "uit" ca nu sunt multumita de cultura mea, "uit" sa mai trec pe la teatru, "uit" ca iar am inceput Jurnalul fericirii si nu am reusit sa-l termin... Si ma complac! Ei, si cand mi-e mai draga lenea din capul meu, trebuie sa dau peste Han?! Pai asta nu se chema destin??? Pentru ca golurile iau o si mai mare amploare! E trista constatarea ca viata mea se invarte in jurul celor materiale, ca nu gasesc timpul necesar sa imi imbogatesc sufletul. De fapt, e si mai trist ca nici nu-l caut! Ei da, asta e marele meu complex: MEDIOCRITATEA in care ma scald! Faptul ca am cateva kilograme in plus ma deranjeaza ocazional, dar nu ma doare asa de tare. Cel mai tare ma doare ca nu fac nimic, ca timpul trece pe langa mine si eu in loc sa acumulez parca regresez. Ma intreb daca intr-o conversatie pe tema religiei, de exemplu, as putea sa mai argumentez... N-am mai terminat o carte care sa-mi spuna ceva de prea mult timp! Ei, totusi am citit trilogia Stapanul Inelelor! Mi-a placut normal, dar mi-ar placea sa pot citi si altceva in afara de basme fantastice, oricat de bine scrise ar fi ele!

Ei, cam atat pentru moment. Mai am insa

Acest topic a fost editat de Mara: 4 Feb 2004, 03:40 PM

Bine ai venit la Han , Mara! Nu-ti fie teama, am trecut si eu prin asta! Daca esti la Han si iti este dor sa iesi din aceasta rutina - vei reusi! Invata doar sa spui "nu" celor care profita de timpul tau - cei care pretind sa ii asculti dar nu te asculta niciodata! Ziua va deveni mai lunga, te asigur!

Iata o poveste, luata de pe un forum unde mai ratacesc din cand in cand. Si care poveste a fost si ea luata de cine stie de pe unde! Ce m-a determinat sa o aduc la Han, veti intelege dupa ce o veti citi!

Poveste pentru suflet

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."

O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.

Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

Trist si adevarat!...

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 8 Feb 2004, 01:42 AM

Buna de tot. Mai au si chinezii una si mai buna pentru noi vesticii...si au si dreptate. Eu spun despre noi "ca ne apucam sa sapam fantina cand ne apuca setea" (acest aforism ma batuie de multi ani, si am avut sansa sa-l inteleg la o varsta frageda)

Vorbeau forumistii de mai devreme de temeri. Eu gasesc ca acest lucru tine de importanta de sine, caci numai asa se poate explica teama de ridicol. Ei si ce daca....doar stim cu totii ca "normalitatea este definita de majoritate".
Eu am avut sansa sa cunosc numai 2 OAMENI.

Bine-ai revenit, Bralgei. Credeam ca te-a suparat careva pe-aici, de nu mai vrei sa vii. Ma bucur ca n-a fost asa!

Posibil, dar asta nu schimba intotdeauna mersul lucrurilor. De exemplu marea majoritate a Romaniei, declina profund deciziile pe care le ia guvernul sau deputatii liber alesi, dar asta nu-i determina pe acestia, sa-si schimbe atitudinile!...

Sa inteleg ca te-ai pus si pe tine la socoteala? Fiindca nu toti sunt atat de norocosi ca tine! Diogene inca mai cauta!!

Varful Omu si Omu' Bun?

Edit: Daca intri pe la Muzica o sa dai si de Omu_vexx.

Acest topic a fost editat de gio19ro: 16 Feb 2004, 01:54 AM

Sunteti amuzanti dar nu e vorba nici de virful Omul si nici de Omul Bun, si, culmea...nu m-am inclus pe mine intre cei 2 OAMENI pe care ii cunosc. Eu recunosc ca sunt inca o Fiinta Umana care accede la titlul de OM.
-----------
OMU'Bun, multam de salutari si nu m-a suparat nimeni pe aici. e chiar placut pe acest forum. Apropo de ce spuneai tu, ce ar fi sa lasam pe cei care i-au decizii "atit de importante" sa le ia si sa faca ce vor ei cu ele.
Mie imi place sa respect legile tarii in care ma aflu, dar asta nu ma impiedica sa vad si alte lucruri. Ideea este sa fi suficient de fluid si de malebil pentru a te adapta si transforma.

Bralgei