 Pasta De Dinti |
 |
|
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
 6 Aug 2003, 11:38 AM
Mesaj
#1
|
|
 Forumistul Filosof in 2003  Grup: Membri Mesaje: 914 Inscris: 22 March 03 Din: Bistrita / Cluj Forumist Nr.: 112  |
Pasta de dinti
"Exista o teorie care spune ca, în cazul în care cineva ar descoperi exact ce este Universul si care este scopul sau, acesta va disparea instantaneu si va fi înlocuit de ceva mult mai bizar si inexplicabil. Exista o alta teorie care spune ca acest lucru s-ar fi întamplat deja." - Douglas Adams Silueta barbatului ramase nemiscata, privind în departare. Nu se auzea decat sursurul apei care, în lumina Lunii, parea un voal stralucitor, al carui dans fluid se repeta la infinit... Iar el statea si privea. Piatra pe care o arunca fu singurul element capabil sa tulbure acea tainica armonie, iar undele ce se raspandeau pe suprafata apei adusesera cu ele un nou dans, mai misterios. Nu gasea deloc usoara postura de conducator al tribului, mai ales acum, pe perioada anotimpului secetos... Întotdeauna fusese privit cu un oarecare dispret. Sau cel putin asta era ceea ce el simtise. De multe ori se întrebase daca nu cumva scopul pentru care el se nascuse era cu totul altul... Nu era în largul sau aproape niciodata. Poate doar cu exceptia scurtelor clipe petrecute acolo, pe malul apei... Tot ceea ce îl mai tinea legat de lume era fiul sau. Peste cativa ani, el avea sa-i urmeze la conducerea tribului, fiindu-i capetenie de nadejde în conflictele ce aveau sa se iveasca din nou. Privi în zare. În curand urma sa rasara soarele. O noua zi. Viitorul se apropia cu pasi repezi. Poate mult prea repezi... Ridicarea piramidei dura mai mult decat se prevazuse initial. Interiorul fusese deja finisat, dar materialele necesare trebuiau transportate pe distante mult prea lungi pentru a putea termina constructia în perioada prestabilita. Faraonul statea în jiltul sau din varful colinei. Lumina soarelui, trecand prin cristalul din varful sceptrului sau, facea ca pozitia faraonului sa fie observata de la distante de cativa kilometri. Cei saisprezece mii de sclavi marsaluiau ca niste furnici, iar blocuri uriase de piatra se deplasau aproape insesizabil de-a lungul traseelor bine-stabilite, întinzand umbre lunguiete pe nisipul fierbinte. În mintea faraonului se conturase doar o singura idee, ale carei fatete erau cercetate si admirate în fel si chip: acea piramida urma sa reziste, timp de secole, ca un simbol al întregii civilizatii pe care el o conducea, si în acelasi timp, ca o lectie destinata urmasilor, ca un simbol al triumfului sau. Faraonul privi spre orizont. Soarele se îndrepta încet spre apus. Dar urma sa vina o noua zi. Piramida avea sa fie terminata. Iar viitorul era din ce în ce mai aproape... În mintea soldatului roman nu ramasese decat imaginea luptei care tocmai se desfasura. Ploaia de sageti înegrise cerul, iar vacarmul era de nedescris. Desi mai trecuse prin nenumarate batalii, întotdeauna i se paruse ca ultima dintre ele era si cea mai intensa. Flancul drept urma sa cedeze în curand, dar nici una dintre tabere nu parea ca se va lasa înfranta. Legiunea pe care o conducea era ultimul bastion care mai statea în calea navalirii barbarilor. De-a lungul vietii avusese ocazia sa vada tinuturi întinse, acoperite de paduri bogate, de rauri limpezi si de campii întinse. Dar acum, soarta îl purtase în aceste locuri pustii, nelocuite. Si, pe deasupra, îl adusese aici pentru o noua lupta... Se simtea slabit. Dar stia ca lupta pentru un tel care era mai presus decat el. Pentru Imperiu. Pentru urmasii sai. O sageata îi vajai pe langa ureche. Înca una. A treia îsi atinse tinta, nimerindu-i pieptul... Pentru cateva clipe, ramase nemiscat. Simtea cum o caldura placuta i se raspandea prin tot corpul. Prin minte îi trecura imagini pe care nu credea ca si le va reaminti vreodata. Apoi se prabusi în genunchi. Se trezi coplesit de o senzatie de împlinire. Luptase pentru un scop nobil. Si, undeva, stia ca era un învingator... Ultima imagine pe care o vazu fu lumina orbitoare a soarelui pe cerul amiezii. Acesta constitui elementul care-i reaminti de curgerea inevitabila a timpului si de faptul ca viitorul venea încet, dar sigur... Calul urmaritorului sau se auzea îndepartandu-se în galop... Presimtise el ca acea calatorie prin padurea vecina nu era de bun augur... Întreaga sa garda - douazeci de viteji - fusese nimicita în doar cateva minute. Nu putea spune ca atacul îi surprinsese. Se simtise ca si cum ar fi asteptat ca acesta sa înceapa din clipa în clipa... Nici macar nu stia daca fiul sau supravietuise. În momentele de haos ce se instaurasera în timpul atacului, uitase pana si de faptul ca el era regele acelui tinut. Tot ce stia era ca trebuia sa scape cu orice pret... Abia acum, cand se afla într-o aparenta stare de siguranta, se gandi si la fiul sau, la unicul sau fiu, viitorul mostenitor al tronului. În cazul în care acestuia i s-ar fi întamplat ceva, tronul urma sa fie ocupat de varul sau, un om avar si lipsit de scrupule. Singura speranta era ca fiul sau sa ajunga în siguranta la castel. În jurul sau domnea o liniste deplina. Însa orice încercare de a parasi ascunzisul sau ar fi putut sa fie nefasta. Asa ca se multumi sa astepte. Dintr-o data, trambitele castelului începura sa sune. Fiul sau scapase! Simti cum greutatea apasatoare ce-l coplesise disparu. Porni spre castel. Însa nu apuca sa mearga prea mult, ca se trezi înconjurat de cativa dintre urmaritorii sai. Erau sapte la numar, toti calare pe cai negri. În acel moment, simti cum inevitabilul se apropie. Apuca doar sa vada lumina soarelui reflectandu-se în sabia ramasa înca în teaca a unuia dintre calareti, si se gandi ca aceea era ultima sa zi. Soarele urma sa rasara si în ziua urmatoare, dar el nu avea sa mai apuce acel rasarit... Tot ce mai ramasese acum era fiul sau. El avea înfrunte viitorul... Era cel mai faimos pistolar din acel tinut. În tinerete, luptase si el împotriva legii, dar acum trecuse de partea acesteia. Nu îi luase prea mult sa ajunga serif într-un oras atat de mic. Însa de cand preluase datoria predecesorului sau, orasul devenise mult mai linistit decat înainte. Ba chiar începuse sa-si dezvolte o economie înfloritoare. Un semn al acestei noi directii spre care oraselul se îndrepta, era tocmai deschiderea oficiala a bancii locale, ce urma sa aiba loc în acea zi. Șeriful stia ca pentru un astfel de eveniment e nevoie de o protectie eficienta, si de aceea mai adusese înca doisprezece oameni cu el... În scurt timp, decizia de a aduce ajutoare se dovedi însa fara folos, deoarece toti cei doisprezece stateau întinsi în praful drumului, dupa încrucisare de împuscaturi fara precedent în acel mic orasel. Banda de hoti care atacase banca ocupase pozitii strategice pe acoperisurile cladirilor înca din timp, iar la momentul potrivit, iesira toti din ascunzatoare si începura sa traga. Seriful era în banca în acel moment, iar pana cand apuca sa iasa, clipele de încaierare se scursesera. În acel moment, se trezi înconjurat de cinci barbati mascati, cu pistoalele îndreptate spre el. Seriful privi spre cer. Soarele era aproape la asfintit. Cerul rosiatic parca prevestea finalul tragic ce urma sa vina. Dupa cateva clipe, îsi întoarse privirea spre cei cinci si zambi. Viitorul sau era pecetluit, dar cel al orasului urma sa fie cu siguranta unul înfloritor... Suportul aerian întarzia sa-si faca simtita prezenta. Fara vreun ajutor, linia frontului urma sa cedeze în curand. Locotenentului i se paru atunci ca toata acea lupta fusese în zadar. Excelent strateg, reusise sa ocupe pozitiile a doua baterii de artilerie ale dusmanului. Dar toata acea truda ar fi urmat sa se dovedeasca a fi inutila, în cazul în care vuietul motoarelor avioanelor nu le-ar fi dat de veste ca se apropie întariri... Bombardarea pozitiilor inamice nu dura mult. Însa, imediat dupa aceea, peste front se lasa o tacere ca de mormant. Era ca si cum nimic nu s-ar fi întamplat. Singurul element care le mai putea reaminti ca se gaseau în mijlocul razboiului erau darele de fum negru ce serpuiau încet spre cer, indicand locurile unde, cu cateva clipe înainte, se gaseau vehicule inamice... Locotenentul iesi din transee si privi în zare. Le ordona apoi oamenilor sa înainteze cu prudenta. Prezenta sa acolo nu era neaparat necesara, dar cu toate acestea el insistase sa fie trimis în linia întai, în ciuda împotrivirii sotiei sale si a fiului lor... În acele momente îsi aduse aminte de ei, si nu se putu abtine sa nu scoata poza lor de sub haina, oprindu-se pentru a-i arunca o scurta privire. Acea privire fu însa mult mai scurta decat se asteptase, deoarece o grenada se opri chiar langa piciorul sau. Tresari si se uita în jos. Simti brusc cum timpul se scurge inevitabil spre punctul terminus al luptei sale pentru eliberarea patriei... Nu îi era frica. Dar se simti vinovat ca nu îsi ascultase familia înainte de a pleca în lupta, familie care urma acum sa ramana lipsita de sprijinul sau. Fu însa convins de capacitatile fiului sau de a înfrunta viitorul, chiar si fara ca el, tatal sau, sa-i fie alaturi. În lumina soarelui amiezii, apuca sa-l vada si pe cel care aruncase grenada, si care acum se prabusea la pamant, atins de un glont rebel... Acesta fu ultimul lucru pe care-l mai observa. Viitorul se apropia si el cu pasi repezi... Baiatul auzi vocea mamei sale, care îl chema la masa. Cursorul de pe monitorul din fata sa se opri, clipind ritmic, iar sunetele tastaturii încetara si ele. - Mama, mai lasa-ma cinci minute... Am de terminat ceva aici. - Hai, lasa naibii calculatorul ala, si treci la masa! Se raceste mancarea. Baiatul privi din nou spre monitor, si reciti ultima fraza: "Viitorul se apropia si el cu pasi repezi..." Statu putin pe ganduri, apoi concluziona: "Ei, lasa, ca maine oricum o sa încep altfel. Si-asa nu-mi prea place lumea pe care am creat-o... E prea ciudata..." Se ridica, închise calculatorul si porni spre bucatarie. Informatia se pierdu în neant. Dar urma sa vina o alta zi. O alta lume. Un alt soare. În camera mai ramasese doar televizorul, pe ecranul caruia aparea scris cu litere de-o schioapa sloganul unei marci obscure de pasta de dinti: "Viitorul e acum!"... -------------------- Dintre cei care nu spun nimic, putini sunt cei tacuti.
|
 |
 
|
Mesaje in acest topic
  |
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 27 May 2024 - 01:59 AM |