Înţelegerea pur „teoretizantă” a unei idei, adică care are tendinţa limitativă de paralizare a ideii, se caracterizează prin termenul „dogmatism” însă doar prin obligaţia de a exclude alte forme conceptuale, şi nu, în sine însuşi, dogma religioasă reprezintă o idee privită din unghiul tendinţei teoretizante iar acest mod exclusiv a devenit una dintre caracteristicile punctului de vedere religios ca atare.
Însă, o dogmă religioasă încetează de a mai fi astfel limitată îndată ce e înţeleasă în adevărul său intern, care e de ordin universal.
Dogma religioasă nu e nicidecum o dogmă în sine, ci devine o dogmă doar fiindcă e privită ca atare, printr-un soi de confuzie între idee şi forma care o înveşmântă. Pe de altă parte, dogmatizarea exterioară a adevărurilor universale este perfect justificată, deoarece adevărurile sau ideile universale, stând la temelia unei tradiţii, trebuie să fie asimilabile, într-un anumit grad sau altul, de către toată lumea. „Dogmatismul” nu constă în simpla enunţare a unei idei – în a da o formă unei intuiţii spirituale – ci într-o interpretare care, în loc să ajungă la Adevărul informal şi total pornind de la una din formele lui, paralizează forma negându-I potenţialităţile intelectuale şi atribuindu-i un caracter absolut pe care singur Adevărul informal şi total îl poate avea.

Am inteles.
Deci cum poate fi "inviata" dogma in om? Facind speculatii sau traind adevaruri revelate?

faci dihotomii grosolane... doctrina (Adevărul) şi metoda (Realizarea) merg mână în mână nu separat... până la Înviere tu trebuie să fii REGENERAT... Având Doctrina ai Adevărul, care trebuie asimilat complet fiinţei tale, această asimilare prin fiinţă este Cunoaşterea Realului nu vreun „eveniment” de ordin mistic după care tânjeşte creştinul obişnuit...

Cunoaşterea Realului, fructul ei, îl ai pe topicul despre doctrina cusaniană... la o asemenea cunoaşterea, la o asemenea discernere între real şi nereal nu se ajunge printr-un simplu act de credinţă voluntară... ci printr-o participare activă la Intelectul Divin... faţă de metafizică, misticismul (care pune accentul pe mister) este la fel de departe ca ştiinţa (care percepe doar forma lucrurilor)...

În metafizică cunoaşterea este deja realizare... Ţelul este pe acelaşi plan, nu undeva agăţat „sus” sau „departe”... Ce diferă este GRADUL cunoaşterii metafizice, însă pe orice grad ar fi ea, este deja realizare, în metafizică A CUNOAŞTERE = A FI.

Trebuie ca această cunoaştere să fie de nedeosebit de fiinţă şi invers: fiinţa de nedeosebit de cunoaştere...

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 03:20 PM

Daca merg mina in mina atunci nu poate aparea confuzia si intelegerea pur "teoretizanta"... Eu intreb cum spargem "zidul" confuziilor?

vezi că privirea dogmatizantă este exact cea care este prezentă azi în forma exoterică religioasă...
punctul de vedere al metafizicii este ipostatic, el se plimbă la 360 de grade în jurul obiectului pentru a-l contempla în reala sa formă, ceea ce nu se întâmplă în cazul „dogmatismului” care percepe obiectului cunoaşterii de pe un punct al circumferinţei cercului...

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 03:26 PM

Nu sunt de acord... Daca ai cunoaste reprezentatii "legali" ai bisericii, sfintii care pun in lucru invatatura biblica, nu ai gasi dogmatism teoretizant ci cea mai pura traire practica in Adevar si Iubire...

ce spui tu e misticism... ţi-am explicat care e diferenţa între un mistic şi un eliberat...

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 03:43 PM

Nu e misticism deloc... Dar de unde sa stii tu asta daca nu cunostii adevaratii sfinti ai bisericii...

Ioane te rog să menţii impresiile pentru tine, ca să nu fiu obligat să intru-n forţă în tine şi-n aria asta... ai auzit de china war? (întreabă-l pe maestrul bufnil...)

Ce tot te scremi să evoci este exact misticism... dacă vrei să-mi demonstrezi că vezi dincolo de misticism ai onoarea să prezinţi simbolismul gesturilor de la Sf. Liturghie.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 03:54 PM

1. Nu ma impresioneaza amenintarile. Un om care se enerveaza sau e intrigat la asa nivel ca e tentat sa foloseasca "forta" (a se citi kilometri de pagini luate cu copy/paste) e unul slab.
2. "Intrarile in forta" nu sunt un mijloc de discutie civilizat, iar cineva care se pretinde la inaltimi spirituale nu le foloseste niciodata...
3. Locomotiva trage cu forta, spiritul este mult mai subtil...

deci să înţeleg că vrei să mori în chinuri chiar pe aria asta?

Ioane spiritul ştie să fie deopotrivă şi vultur şi broască ţestoasă... dacă eşti instruit sau ai impresia că eşti doar în cea de-a doua, las-o baltă nu vreau să-ţi dau palpitaţii mistice... pentru că nu ai face faţă în primul rând dezlănţuirii mele, apoi ritmului şi mai apoi oceanului care te inundă din toate părţile...

ps: intrările în forţă sunt necesare, ba şi scârba care te apucă când apare mesia neamului după Înviere să ne explice la televizor cum e cu Dzeu. Faţă de Puric, Becali e mic copil...

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 04:09 PM

Da unde am mai murit? Eu nu am aflat inca ... .
Tu consideri pe acestea puncte tari? Cind scrii mult si nu te urmareste nimeni? Poti sa aduci cita teorie vrei, tot practica ne omoara... Si eu pot sa aduc multe vorbe dar inteleg cind e cazul si ce este un dialog. Oricum, dupa cum ti s-a mai spus, nu e punctul tau tare ci refugiul tau... Cind incep citatele lungi din "autoritati" pentru noi e clar...
Atit de necesare ca ostirile pe care le-a adus Hristos in apararea Sa cind a fost rastignit...

Acest topic a fost editat de IoanV: 21 Apr 2009, 04:31 PM

Ai exemple?

Daca ii scoatem vesmantul, nu apare iar confuzia?

De ce este justificata dogmatizarea, nu ar trebui sa spunem tuturor adevarul, de ce trebuie sa invesmantam in dogma traditiile?

Privirea dogmatizata a adevarului a dus umanitatea in ceea ce se chiama azi religie. Adevarul nu poate fi ascuns, interpretat, invesmantat, schimbat in functie de interesele unei caste dominante.


Daca nu-i putem convinge ii obligam, nu? asa este si cu dogma.

marduk:

dogmatizarea exterioară a adevărurilor universale este perfect justificată, deoarece adevărurile sau ideile universale, stând la temelia unei tradiţii, trebuie să fie asimilabile, într-un anumit grad sau altul, de către toată lumea

completare ca să înţelegi: nu toţi oamenii au această capacitatea de asimilare la fel... şi când zic asimilare aici e vorba în primul rând de asimilare prin fiinţă, prin intelect (centrul fiinţei omului)...


pe un creştin precum IoanV care vede precum calul nu ai cum să-l convingi, el în primul rând nu poate ieşi din punctul său de vedere ca de cal... dogma nu-i obligă decât pe cei înzestraţi să înţeleagă mai mult... a obliga nu traduce un act de impunere ci unul de suprapunere peste ceea ce ai deja în potenţă...


eu vorbeam despre privirea dogmatizaNtă... să trecem peste...
sistemul castelor nu este o invenţie pur umană, el traduce Ordinul divin pe Pământ... doar o „castă” artificială poate pune în discuţie în vreun fel, vreodată autoritatea spirituală a castei sacerdotale...


dacă ai principiile clare nu apare nici o confuzie...


problema răului şi a predestinării spre exemplu. De nerezolvat dpdv teologic.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 04:48 PM

Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor...

Ioane tu nu ai înţeles până acum un lucru extrem de important: că în aceste discuţii cu tine şi cu clopoţel nu vin să vă înlocuiesc ceva cu altceva, nu despre asta e vorba. Poate o să realizezi într-un final...

Religia este o feminizare a Existenţei...

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 04:47 PM

Ok, sa iti spun si cum vad eu lucrurile..
Realizez bunele tale intentii, chiar apreciez efortul pe care il faci uneori. Imi place ca vezi multe lucruri pe care e mai greu sa le vezi, ceea ce scoate in evidenta o buna cunoastere a lor. Sentimentul meu este ca ne orientezi atentia spre un anumit tip de studiu, spre o invatatura de care, ca si crestini, nu avem nevoie. Noi avem nevoie sa traim lucrurile nu sa stim despre ele teoretic. Iar trairea crestineasca incepe cu relatiile pe care le avem cu ceilalti... De aceea cred ca "descoperirile" nu ne ajuta, pt. ca inca nu avem inima care trebuie...
Cred ca acela care vrea sa fie in frunte trebuie sa fie slujitorul nu biciuitorul celor mai mici ca el. Caci dragoste cu biciul si stiinta cu forta nu se poate.

Ioane, în metafizică nu există descoperire! Încerc să te fac să vezi mult mai mult din Dzeu nu-ţi neg relaţiile cu Dzeu sau cu oamenii... şi apoi mai e o mare problemă: nu poţi scăpa de rău dacă nu ştii ce e!
Poţi scăpa de el doar adăugând o dimensiune intelectuală care să-l trimită înapoi acolo unde răul nu mai e rău.
Confruntarea cu Vrăjmaşul nu e una de forţă, ci una de a-i recunoaşte chipul de sub mască abil construită din rămăşiţele aspectelor psihice a celor care au fost cândva „locuiţi” de Spirit (căci această unitate a omului de Spirit e dată). Prin această înşelăciune majoritatea rămân captivi eoni în ignoranţă... nu iadul e periculos, căci dacă posezi cheile, cunoaşterea, poţi evada!
Intelectul este singurul aspect care rămâne acelaşi la căderea omului!

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 05:38 PM

Deci revenim la intrebarea pe care am pus-o. Care e calea?
In crestinism stim ce e rau - ce ne indeparteaza si afecteaza negativ pe altii, si ce e bine - ce ne apropie si ajuta si pe altii. Pot sa iti dau cite exemple vrei si cit de subtile doresti. De ex. vol V a cuviosului Paisie Aghioritul este consacrat in intregime patimilor si virtutilor. Pina nu ma gospodaresc bine sa mi se deschida mintea si inima pentru Adevar degeaba mi se spune despre ierarhi ceresti, etc, cind eu nu sunt capabil sa inteleg nici omul de linga mine...
Nu cred ca cu cunoasterea evadezi din iad, caci el este absenta celorlalti...

Acest topic a fost editat de IoanV: 21 Apr 2009, 05:13 PM

Calea pentru tine rămâne aceeaşi, îţi trebuie doar adăugată dimensiunea intelectuală pentru a fi „echipat” în confruntarea finală cu Vrăjmaşul, căci tărâmul, câmpul de luptă al său cu omul este sufletul. Pentru „uscarea” sufletului, dimensiunea intelectuală este cea mai severă formă de asceză, care arde rapid impurităţile sufletului, însă aici este vorba de o întreagă alchimie, fără aceasta, fără separarea Cerului de Pământ anevoiosul drum nu poate începe. Apoi mai există multe pericole, de exemplu după separare, spaţiul intermediar apărut să fie umplut de un surogat de neant (vastul tărâm al indeterminării, pe fondul căruia a apărut şi şarpele care e sedus-o pe Eva) care nu există prin el însuşi. Aici e pericolul mare, anume acela de neantizare a fiinţei omului (încă neregenerat spiritual), gluma cu care Vrăjmaşul îi pierde pe cei slabi. Pentru a înţelege despre ce alchimie vorbesc aici trebuie f. bine înţeleasă Geneza...


nu Ioane, nu ştii ce e răul, tu eşti conştient doar de aspectul demiurgic nu de cel metafizic. Dpdv metafizic răul este o necesitate şi am spus mai multe pe topicul dedicat problemei răului. Dpdv universal răul nu există!

http://frithjofschuon.blogspot.com/2008/11...-lovinescu.html
http://frithjofschuon.blogspot.com/2008/11...-lovinescu.html
http://frithjofschuon.blogspot.com/2008/11...rii-schuon.html
http://frithjofschuon.blogspot.com/2008/11...-lovinescu.html

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 05:31 PM

Dupa cum ai vazut am vb. din punct de vedere subiectiv. Daca o iau dpdv obiectiv cred ca raul inseamna sa ii ucizi pe ceilalti intr-un fel sau altul (fie chiar si cu vorbe rele).
Crestineste gindesc in termeni de relatie. Eu vreau, trecind dincolo, sa fiu impreuna cu Hristos si cu sfintii.. Tu ce alternativa imi propui?

Daca tot stii asa multe, etc, este o tehnica de yoga avansata care permite unui spirit sa treaca dintr0un corp in altul. Care e "ingredientul" fara de care nu se poate? Asta apropo de limitele cunoasterii. Caci daca urmaresti si pe sfintii yoghini tot la relatie ne conduc...

Cine e vrajmasul si ce vrea daca nu e rau in univers?

Acest topic a fost editat de IoanV: 21 Apr 2009, 05:48 PM

citeşte linkurile... n-are rost să continuăm, poate vei înţelege...


ps: am spus că din punct de vedere universal nu există rău... şi ce ai înţeles tu...?
citeşte linkurile, ca să eviţi întrebările stupide dată viitoare...

De ce nu raspunzi tu?
Eu chiar nu am timp sa citesc n-spe mii de pagini, am altceva mai bun de facut...
In plus, deocamdata nici nu sunt motivat sa citesc atita.. Nu m-ai provocat suficient, doar mi-ai dat o tema... Apropo, tu ce ai citit din ce am sugerat eu?

In a world of error, reading books that expound truth is of prime importance, but "difficult" books tend to be the only ones worth reading. Do not cheat yourself by reading anything less. - William Stoddart

„Dumnezeu, Absolutul este Real, adică El este Realitate, Fiinţă Necesară, deci Acela care nu poate să nu fie, pe când lucrurile pot sau nu fi; fiind unic, El exclude tot ceea ce nu este El; fiind total, El include tot ceea ce este posibil sau existent; nu există nimic „alături de” El şi nimic „în afara” Sa.” - Frithjof Schuon

„Man possesses a soul, and to have a soul means to pray.... The great lesson of prayer is that our relationship with the world depends essentially on our relationship with Heaven." - Frithjof Schuon

„Whatever you are in the Spirit now, you will remain so after death; and whatever is yours in the Spirit now, will be yours after death. Before God there is neither being nor ownership except in the Spirit; whatever was outward must become inward and whatever was inward will become outward: look for the garden within yourself, in your indestructible divine Substance, which then will give you a new and imperishable garden.” - Frithjof Schuon


Baftă!

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Apr 2009, 06:09 PM

No problem, doar ca prefer sa mi le aleg eu, nu sa primesc teme! Deci nici tu nu ai citit ce ti-am recomandat eu...
Deci si Diavolul e in El?

Acest topic a fost editat de IoanV: 21 Apr 2009, 06:12 PM

nu e ÎN El, e în lume, Satana e TRONUL dar acolo Satana nu e Satana... doar dacă desparţi tronul de Dzeu devine Satana Satana personificat ca Lucifer...

Adica vrei sa spui ca tot ce este natural este Dumnezeu iar ceea ce este artificial, lumea in care traim dupa alungarea din Rai, ca si creatie, este Satan?

nu. la baza manifestării este satan. acolo e singurul loc unde poate sta: la rădăcina dualităţii - aici am în vedere aspectul cosmologic, nu cel metafizic. Că materia căzută îmbracă aspecte satanice asta e clar...

Materia nu este altceva decât limita extremă sau punctul de precipitare în procesul manifestării, cel puţin în lumea noastră; în consecinţă, este cel mai „de jos” lucru de găsit în cadrul realităţii care ne interesează.
Se poate pune problema dacă acest cel mai de jos lucru nu este din contră o „conştiinţă” de genuri, adică principiul răului, acel Mara care l-a tentat pe Buddha sau Satan care l-a tentat pe Hristos.
Această problemă este rezolvată, dacă se distinge în Cosmos doi poli, unul existenţial, orb şi pasiv şi celălalt intelectual, deci conştient şi activ: materia este punctul de precipitare în relaţie doar cu polul existenţial, pe când polul intelectual dă naştere, la limita extremă a procesului de „zbor” de la Dumnezeu, „forţei personificabile”, sau acelei conştiinţe pervertite, care este Satan sau Mara.
Cu alte cuvinte, Materia este existenţa cea mai depărtată de Fiinţa pură, şi Răul este conştiinţa cea mai depărtată de Inteligenţa pură, Intelectul divin; şi deoarece pe plan intelectual această depărtare poate duce doar la subversiune sau opoziţie, acea inteligenţă care e cea mai depărtată de Absolut, va fi cea care neagă Absolutul ca „inteligibil”, sau mai degrabă ca şi „conştient”, ca posibil.
Existenţa – materia secunda sau natura naturata a scolasticilor, opusă de ei Natura-ei Naturans sau Prototipului divin – pe parcursul îndepărtării sale de Fiinţa pură, devine „îngreunată” şi în acelaşi timp segmentată: Materia este cea mai „grea” şi cea mai „ruptă” existenţă dintre toate – pe când Mara este cea mai subversiv posibilă inteligenţă, cea mai perversă; în comparaţie cu Mara, totuşi materia deşi îngreunată şi coruptă, rămâne inocentă.
Nu trebuie făcută greşeala de a confunda stupiditatea cu satanismul sau vulgaritatea cu doar materialitatea. Există o conştiinţă care e diminuată prin contact cu polul materiei şi aceasta e neinteligenţa, umană sau de alt fel; şi există o existenţă îmbunătăţită prin contact cu polul inteligenţei (chiar indirect) şi aceasta este nobilitatea substanţelor materiale, a metalelor nobile, a pietrelor preţioase, or, trecând prin ordinul vegetal, frumuseţea corporală a lucrurilor vii.
Inteligenţa, în procesul sustragerii de la Sine, nu este în mod necesar diabolică, se poate cufunda în mod pasiv, devenind diminuată şi fără subversiune. La fel existenţa, în sustragerea sa de la Fiinţă, nu este exclusiv îngreunată şi inerţie nediferenţiată; ea poate fi acompaniată de calităţi care o aduc aproape de polul „Spiritului” şi în acest sens se poate spune că, un diamant sau o floare arată mai multă inteligenţă decât cutare sau cutare om prost.
Pentru indienii nord-americani, Natura sălbatică este Cartea Scripturilor, tot ce se vrea este ştiinţa care le conferă citirea semnelor; prin comparaţie, omul sofisticat şi urbanizat, a devenit orb iar ocaziile de a învăţa din ceea ce-l înconjoară au fost în mod catastrofal reduse în practică.
Ştiinţa modernă rămâne strict orizontală şi plană; în nici un punct nu ajunge deasupra şi dincolo de planul manifestării sensibile. Aici cuvântul „ştiinţă” se referă la privirea ştiinţifică generală, care este bazată în principal pe ştiinţele fizice, psihologia aparţinând şi ea aceluiaşi nivel, ştiinţe care nu include recunoaşterea a una sau mai multe dimensiuni supra-senzorale, în sensul realităţilor obiective şi concrete şi nu doar în sensul viselor psihologice. Pentru cei care acceptă aceste dimensiuni – unii antropologi sau etnologi de exemplu – este foarte importantă respingerea univocă a speculaţiilor psiho-analitice.
Magia de exemplu, fie „albă” sau „neagră”, intră în dimensiunea suprasenzorială (dar în nici un caz transcendentă), o dimensiune a „adâncimii” s-ar putea spune: magia, spre deosebire de ştiinţă, nu se limitează la a reduce fenomenele materiale la „energii” sau „mişcări” de un caracter mai mult sau mai puţin fizic includibil, în solidificarea post-paradisială a substanţei spaţiale sau terestre; ci ea traversează carapacea materială „în direcţia interiorului” intrând în substanţa animică sau subtilă de substrat: de aici puterea de „dematerializare” şi transformare a şamanilor şi a altor practicanţi ai magiei, fie benigne fie cu caracter malefic.
Această putere, în ciuda tuturor evidenţelor, este negată de ştiinţa oficială, care eşuează în a percepe subtilul intermediar care leagă aparent contradictoriile fenomene de translocări magice şi metamorfoze. Aceeaşi ştiinţă eşuează în a percepe, a fortiori, dimensiunea „înălţimii” pe lângă cea a „adâncimii”, care este Lumea Spirituală, în legătură cu care magia rămâne de asemenea în ignoranţă ca şi ştiinţa. Dimensiunea spirituală este cea care explică acţiunea teurgică şi miracolele.
Din punct de vedere al acestei din urmă dimensiuni, ordinul animic sau subtil, adică acela care se are în vedere de către ştiinţa magică şi empirismul spiritualist, este „o crustă” la rându-i, la fel cum materia este o crustă din punct de vedere al lumii subtile. Substanţa subtilă poate fi cel mai bine comparată cu un lichid greoi asemeni sângelui, iar substanţa spirituală sau supra-formală cu aerul sau un gaz.
Din punct de vedere metafizic, este necesar de adăugat încă o dimensiune: cea nirvanică sau divină din care dimensiunea spirituală este doar reflectarea cosmică, emanaţia „angelică”.


Ce numeşti tu natural, este de fapt supranatural-natural, naturalul nu există de capul lui rupt de orice realitate mai înaltă... şi ca să înţelegi ce zic uite un exemplu:
O imprimare a unui picior pe o stâncă se produce nu printr-o violentare a unei legi a naturii, ci pentru că, prin inversiune, solidul devine plasmă pentru planul imediat superior şi, natural, pentru fiinţa care-l însumează. Miracolul este infuzarea unui plan superior în planul inferior, nu intervine absurdul, ci o lege e însumată de o altă lege superioară care i se substituie.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 22 Apr 2009, 01:35 PM

„Marginea umană” poate fi înţeleasă într-un sens mai înalt, acela care transcende complet aspectele psihologic şi terestru, şi în acest caz se intră într-o cu totul altă dimensiune care nu trebuie deloc confundată cu vicisitudinile gândirii.
Noţiunea de „margine umană” poate fi aplicată ordinului Divin şi nivelului Logosului, deoarece anumite divergenţe sunt providenţial prefigurate în Inteligenţa Divină.
Din acest punct de vedere nu există nici o problemă de exces a divergenţelor aşa cum apar ele în slăbiciunea umană, ci este vorba aici de adaptări voite de Mila Divină.
Christos, în respingerea prescripţiilor rabinice ca „umane” şi nu „Divine”, arată că conform scalei de măsurare a lui Dumnezeu, există un sector care, în timp ce este ortodox li tradiţional, nu e mai puţin uman într-un anumit sens; asta înseamnă că influenţa Divină este totală doar pentru Scripturi şi pentru consecinţele esenţiale ale Revelaţiei, şi că lasă întotdeauna o „margine umană” în care exercită o acţiune indirectă, lăsând factorii etnici şi culturali să aibă primul cuvânt. Toate speculaţiile exoterismului aparţin acestui sector sau margini. Ortodoxia este pe de altă parte omogenă şi invizibilă; iar pe de altă parte ea admite grade de absolutitudine şi relativitate.
Omul căzut sau post-edenic este un fel de fiinţă fragmentară; de aceea suntem legaţi să ne deschidem ochii către adevărul evident acela că sanctitatea unui om nu preîntâmpină posibilitatea sa de a fi.
Inspiraţia de către Sf. Duh nu poate însemna faptul că Spiritul înlocuieşte inteligenţa umană, eliberând-o din limitările sale naturale, deoarece asta ar fi Revelaţie; inspiraţia înseamnă simplu şi doar faptul că Spiritul ghidează omul conform cu intenţia Divină şi conform capacităţilor receptaculului uman. Dacă nu ar fi aşa, nu ar exista nici o elaborare teologică, iar primul Părinte al Bisericii ar fi putut scrie doar un tratat teologic care să fie exhaustiv şi definitiv, nu ar fi fost nici un Thomas Aquinas sau Grigore Palamas.
Există oameni care sunt inspiraţi de Sf. Duh deoarece ei sunt Sfinţi şi asta în proporţie cu sanctitatea lor, în timp ce există alţii care sunt Sfinţi deoarece ei sunt inspiraţi de către Sf. Duh şi a căror sanctitate este în proporţie cu inspiraţia lor.
Cele mai obişnuite exemple de margine umană, pe care Cerul le permite tradiţiilor sunt de găsit în sciziunile din cadrul religiilor intrinsec ortodoxe, şi asta nu are nimic de a face cu problema heterodoxiei, deoarece ereziile intrinseci se găsesc dincolo de marginea în chestiune. Nu există nici o negare a faptului că gândirea umană colectivă nu este bună la a concepe fluctuaţiile dintre diferite puncte de vedere pe de o parte şi aspectele cărora ele corespund, pe de altă parte, sau între modurile diferite al subiectivului şi obiectivului. Asta duce la polarizări şi sciziuni care, totuşi, oricât de inevitabile şi providenţiale pot fi, nu sunt imperfecţiuni periculoase. Cerul permite ca omul să fie ce este, dar bunăvoinţă sau răbdare nu înseamnă aprobare completă din partea lui Dumnezeu…

O religie nu este limitată prin ceea ce include ci prin ceea ce exclude; această excludere nu poate primejdui conţinuturile cele mai adânci ale religiei – fiecare religie este in mod intrinsec o totalitate – dar îşi ia revanşa pe plan intermediar adică „marginea umană”, plan care este arena speculaţiilor teologice şi pasiunilor morale şi mistice. Cu siguranţă nu pura metafizică şi nici ezoterismul nu sunt cele care ne-ar obliga la a pretinde că o contradicţie flagrantă nu este o contradicţie; toată acea înţelepciune ne permite să recunoaştem faptul că contradicţiile extrinseci pot ascunde o compatibilitate intrinsecă sau identitate, adică că fiecare teză contradictorie conţine un adevăr şi deci un aspect al întregului adevăr şi o cale de acces la această totalitate.
Atunci când o religie plasează Logosul uman al altei religii în iad, sau când o confesiune face la fel cu Sfinţii altei confesiuni, nu se poate afirma faptul că, sub pretextul ca adevărul este unul, nu există nici o contradicţie flagrantă pe planul ei; singura circumstanţă atenuantă care poate fi invocată este de a spune că acest plan nu este esenţial pentru tradiţia care este înţeleasă, şi asta înseamnă că spiritualitatea sa esenţială nu este în mod necesar primejduită de eroarea în cauză, deoarece contemplativii nu sunt în mod necesar preocupaţi de anatemele extrinseci ale religiilor lor, ei ştiu foarte bine faptul că e doar o eroare de atribuire şi nu de idee, o eroare de fapt, nu una de principiu.
În spaţiul închis al teologiei există două deschideri: gnoza şi liturghia. Gnoza constituie o deschidere către Nelimitat; dar este necesar să se ştie că limbajul formal al sacrului, fie el limbajul sanctuarelor sau al naturii, este, complementar, este prelungirea înţelepciunii metafizice. Frumuseţea, asemeni purului adevăr, este calmă şi generoasă; este dezinteresată şi scapă din sufocările pasionale şi disputele între cuvinte; iar una dintre raţiunile existenţei artei sacre este aceea că poate vorbi inteligenţei înţeleptului precum şi imaginaţiei omului simplu, satinsfăcând ambele sensibilităţi în acelaşi timp şi hrănindu-le conform nevoilor lor…
Marginea umană nu este limitată la planul doctrinei sau dialecticii.
Există marea tentaţie de a atribui aparent naivitatea Sfintei Scripturi „marginii umane”, întinsă ca şi cum ar fi în umbra inspiraţiei Divine, nu ca nu ar exista vreo legătură între cele două, dar luăm această margine într-un cu totul alt fel şi transpus.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 22 Apr 2009, 01:47 PM

Din aceasta cauza este si alterata, deoarece ecoul informatiei primare ajunge la noi prin timp alterat, denaturat. Cu cat ne indepartam mai mult de "Fiinta Pura" cu atat tot ce izvoraste din noi, din tot ce ne inconjoara este alterat, perimat si totusi continuam sa-l transmitem mai departe deoarece insasi radacina creatiei noastre are la baza pe Satan.

ce informaţie primară mă? faci ciorbă new age cu mine aici? Ai auzit de Act pur? De polarizarea Fiinţei în cei doi poli despre care vorbesc toate tradiţiile: Act Pur (Puruşa, Cerul) şi Substanţa (Prakriti, Pământul)?

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 22 Apr 2009, 01:53 PM

Tot ce a emanat de la Fiinta Pura (Dumnezeu, Alah, etc.) "informatia" ca atare, este in ziua de azi doar un ecou vag, vacarmul pe care il percepem acum fiind generat de "radacina" Satan.

Acest topic a fost editat de marduk: 22 Apr 2009, 02:05 PM