Doresc sa spun ca astazi sunt foarte trista pe motivul mortii lu' conu Alecu...

"Cunoscutul om de cultura Alexandru Paleologu a murit joi noapte, la 82 de ani. Cu doua zile in urma, Paleologu fusese decorat cu Ordinul Diplomatiei. Scriitorul a fost unul dintre ultimii mohicani ai generatiei sale.

Alexandru Paleologu a fost si diplomat, fiind ambasador al Romaniei in Franta.

Cariera sa a fost marcata de colaborarea cu Securitatea, survenita in urma presiunilor la care a fost supus in timpul detentiei. Paleologu a fost prima personalitate care a recunoscut pactul cu Securitatea."
(www.hotnews.ro)

Du-te cu bine coane...

...

Despre activitatea sa pe scurt:
Cariera lui Alexandru Paleologu

1944-1945 - Referent la Comisia Româna de Aplicare a Armistitiului
1946-1948 - Atasat de legatie la Ministerul Regal al Afacerilor Externe al României. Urmarit de "Securitate", reuseste sa scape si sa traiasca in clandestinitate in orasul Câmpulung-Muscel pâna în 1956
1956-1959 - Cercetator stiintific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Sectia Arta Veche
1959 - Arestat si condamnat la 14 ani de munca silnica
1964 - Eliberat prin decret de gratiere, este reintegrat în acelasi Institut, Sectia Teatru
1967-1970 - Secretar literar, Teatrul "C.I.Nottara", Bucuresti
1970-1976 - Redactor, Editura "Cartea Româneasca"
1 Februarie - 7 Iunie, 1990 - Ambasador al României în Franta
1992-1996 - Senator, Partidul Aliantei Civice (PAC), infiintat de Nicolae Manolescu, ulterior independent, Circumscriptia electorala Arges
1996-2000 - Senator, Partidul National Liberal, Circumscriptia electorala Vrancea Membru al Comisiei pentru Drepturile Omului Membru al Comisiei de Politica Externa

2000-2004 - Senator, Partidul National Liberal, Circumscriptia electorala Bucuresti Membru al Comisiei pentru Cultura, Culte, Arte si Mass Media
In anii de dupa 1989 a recunoscut intr-un volum de convorbiri cu istoricul si romancierul Stelian Tănase colaborarea sa cu Securitatea si si-a cerut iertare public.


material preluat din wikipedia

Sarm si nonconformism
In inchisoare, isi punea batista la zeghe

Alexandru Paleologu s-a nascut pe 14 martie 1919, in Bucuresti, „intr-o casa care mai exista si acum, cu etaj, cu caramida aparenta rosie si cu balcoane”, dupa cum isi descria scriitorul casa natala, in ultimul volum sau volum, „Breviar pentru pastrarea clipelor”, aparut in 2005. Tatal lui Alexandru Paleologu a fost avocat, deputat PNL in perioada 1928-1931 si 1932-1933 si secretar general in ministerele Justitiei (1930-1931) si Finantelor (1932).
Cele mai dragi amintiri din copilarie sunt de la conacul de la Blanzi, din Moldova, dupa cum i-a povestit lui Filip-Lucian Iorga, in „Breviar pentru pastrarea clipelor”. „Eu am ramas faimos dupa ce m-a intrebat odata tata, in timp ce eu stateam: „Ce fai, domnule, de ce nu te joci?” si eu i-am raspuns ca „Ma joc de-a statuia”. Ca sa te joci bine, nu ai nevoie decat de mintea ta.” A iubit taranii si la propriu, si la figurat. „Am spus-o de multe ori, riscand chiar sa fiu acuzat de nationalism (...), cele mai frumoase femei din lume sunt tarancile romance”.

Volumele de memorialistica au fost concepute in captivitate

Regretatul scriitor a absolvit Facultatea de Drept din Bucuresti in 1943, apoi a fost referent in Comisia romana pentru aplicarea armistitiului (1944-1945) si atasat pe legislatie in Ministerul Afacerilor Straine, pana in 1948. In acelasi an s-a inscris la Facultatea de Teatru, sectia Religie si Teatrologie, dar a renuntat in anul urmator.
In perioada 1959-1964 a fost detinut politic. „Cam tot ce am scris si am publicat a fost gandit, gestat si memorat in timpul puscariei; de altfel, carti nu am publicat decat dupa ce am iesit de acolo, deci dupa 45 de ani”, marturisea scriitorul. Alexandru Paleologu a publicat eseuri, critica literara si memorialistica. Potrivit informatiilor oferite de Uniunea Scriitorilor (US), Alexandru Paleologu a debutat la editura Uniunii, Cartea Romaneasca, unde a fost si redactor in perioada 1970-1976. A fost membru Uniunii din 1972. Primul sau volum de studii si eseuri a aparut in 1970 si se numea „Spiritul si litere”. Potrivit directorului de comunicare al Uniunii, Horia Garbea, cea mai importanta carte a lui Alexandru Paleologu a aparut in 1978: „Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu”. E singura interpretare ezoterica a operei sale. A fost primul care a dezvaluit ca Sadoveanu era mason. De altfel, insusi Paleologu a facut parte din Masonerie.

Eleganta desavarsita, evlavie si dragoste de arta

Eseistul Dan Ciachir l-a cunoscut in anii ‘70. „De la el am invatat cum sa ma imbrac, faptul ca la coniac nu accepta decat cafeaua. De la el am invatat sa-l iubesc pe Mozart si sa n-am complexe fata de Occident”, a povestit eseistul. Dan Ciachir isi aminteste ca Alexandru Paleologu nu a renunta la eleganta nici la inchisoare, unde purta batista la buzunarul uniformei in dungi, „asa cum si-ar fi pus la costum, la Capsa”. Paleologu a fost un adept al monarhiei si un promotor al ortodoxiei, si pretuia toate domeniile artistice. Iubea cinematograful, teatrul, mai ales pe Shakespeare si pe Caragiale, adora muzica lui Mozart si tablourile lui Theodor Pallady. Savura trabucele intr-un ritual aparte, inmuiate in whisky, si fuma Marlboro, a mai povestit Ciachir.

Intre primii vamaioti

Alexandru Paleologu a fost, alaturi de Steinhardt, unul dintre cei care au transformat Vama Veche si 2 Mai din sate pescaresti in statiuni de vacanta pentru nudisti, in anii ‘48 si ‘49. Ciachir a povestit ca l-a vizitat la 2 Mai si ca scriitorul isi pastra eleganta si fara costum si cravata.

Un dandy din alte vremuri

Cei care l-au cunoscut spun ca Paleologu, de o curtoazie desavarsita, avea mare succes la femei in tinerete. Era considerat un adevarat dandy. „Aceasta formula m-ar fi flatat, fara sa o aprob, acum vreo 30-40 de ani”, marturisea el in „Breviar...”. „Acum, mi-e destul de indiferenta. (...) Nu orice caraghios e un dandy, iar cel care cauta cu orice pret sa fie unul, devine, de fapt, un caraghios. Un dandy preocupat exclusiv de efectele pe care le produce e, categoric, o hahalera.” (Sandra Scarlat)

sursa:ev.zilei

Moartea adolescentului de cursă lungă
Mircea DINESCU


La aproape nouăzeci de ani, Alexandru Paleologu părea mult mai tînăr decît preaiubitul său fecior Toader, fruct al unei iubiri tîrzii, zămislit în preajma vîrstei de şaizeci de ani.

Acum vreo patru luni, la nu mai ştiu ce emisiune televizată, am tresărit la vederea adolescentului smochinit, cu frumoase trăsături levantine, numit Alexandru Paleologu, secondat de un bătrînel spilcuit şi fără nici un rid. Inutil să vă mai spun că, printr-un ciudat joc al naturii, adolescentul era tatăl acelui domn extrem de serios şi sigur pe el.

În vara lui ’70, cînd prozatorul Ştefan Bănulescu m-a îmbrîncit în viaţa literară ducîndu-mă, cu manuscrisul primei mele cărţi de versuri în traistă, la directorul Editurii Cartea Românească, Marin Preda, am dat nas în nas, pe treptele edificiului, cu un superb lord englez, costumat în blugi şi desculţ, cu sandalele bălăngănind pe un deget, ce sfida mitocănimea literară, transpirată şi costumată la patru ace în vipia acelui început de august bucureştean.

Cu ţigareta aprinsă parcă de la flacăra Statuii Libertăţii, Alexandru Paleologu, ce pritocea pe atunci eseurile din Bunul simţ ca paradox, a rămas pentru mine o întruchipare a libertăţii absolute în anul în care Ceauşescu comandase deja, sub auspiciile Tezelor din iunie, uniforme coreene şi bocanci tropăitori pentru toţi cetăţenii României socialiste, în afara unui singur domn, ce-şi permitea luxul de a păşi desculţ prin Piaţa Palatului.

Cel care fusese dus cu birja de bunica sa la înmormîntarea lui Marghiloman şi prevenit nu cumva să-l tragă pe rege de fireturi şi de mustăţi a schimbat, cu zîmbetul pe buze, într-o haltă a istoriei, Orient-Express-ul cu bou-vagonul mărfarului de Periprava.

Eliberat dintr-o puşcărie mai mică într-una mult mai spaţioasă, deţinutul Paleologu nu s-a borşit şi nici n-a încercat să ia culoarea mediului impusă de caraliii culturii române.

Prin 1976 am început să ne jucăm împreună de-a disidenţa la Uniunea Scriitorilor şi îmi amintesc de ochii holbaţi ai dulăilor de pază ai lui nea Nicu, cînd ne-am prezentat la poarta CC-ului, să depunem un memoriu semnat de vreo optzeci de scriitori împotriva numirii unui politruc la conducerea revistei Luceafărul.

Nu ceream, umili, butelii, şi nici nu aveam aerul disperat al tîrgoveţilor veniţi cu rogojina aprinsă-n cap la stăpînire. Paleologu purta, de data asta, floare la butonieră şi papion boieresc, iar eu aveam pletele pînă la brîu şi pantaloni evazaţi. Securiştii şi-au scuipat în sîn ca la o vedenie pentru că păream, şi poate chiar eram, sosiţi dintr-o altă lume.

În acele zile, conu’ Alecu insistase să mergem acasă la Constantin Noica, în cartierul Berceni, să-şi pună şi filosoful semnătura pe „incendiarul” docoment, numai că părintele uşor acrit al Şcolii de la Păltiniş avea oarece sfieli de a se implica în guerilla noastră urbană. Pînă la urmă a semnat, de ruşinea fostului său coleg de prichici, nu însă înainte de a-mi da o lecţie de neimplicare în prezent, argumentată cu nişte vorbe teribile: „Istoria a făcut pipi pe mine, fac şi eu pipi pe istorie!”. Surîzător, Paleologu i-a replicat: „Dinule, ai grijă cu jetul, nu cumva să ne stropeşti şi pe noi!”

Ziarul "Gandul" 6 septembrie 2005

Trimis de jkd, in cadrul unui alt topic, de unde va fi sters acest mesaj: