HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Ademenitoarele Capcane, [Aventuri Ale Memoriei si Fanteziei]
rebel
mesaj 12 May 2004, 11:06 PM
Mesaj #1


Don Juan Cronicar
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.524
Inscris: 14 February 04
Din: Aproape în aproape
Forumist Nr.: 2.225



Voi încerca a prezenta aici, pe cât de des posibil, o antologie de povestiri cu un caracter mai putin obisnuit, sperând a stârni totusi curiozitatea cititorului. Altfel spus, lectura presupune ea însăsi un joc al spiritului printre meandrele textului, implicând deoptrivă impactul creator al memoriei si fanteziei, într-o finalitate generatoare de surpriza deznodământului.


--------------------
Dragostea, precum un râu, îşi va găsi un nou curs de fiecare dată când va întâlni în cale un obstacol.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
rebel
mesaj 13 May 2004, 12:26 AM
Mesaj #2


Don Juan Cronicar
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.524
Inscris: 14 February 04
Din: Aproape în aproape
Forumist Nr.: 2.225



Suprafaţa micului lac din apropiere strălucea ca oglinda. O lună de toamnă se amesteca printre crengile brazilor de pe cealaltă parte a apei. Pe mal, pescuitorii de raci se zăreau ca nişte torţe pâlpâitoare.

La o bună bucată de la mal – la capătul celălalt al unei lunci care aparţinuse vreunui fost proprietar – şedea, în lumina lunii, o femeie tânără, aţâţând focul sub un ceaun mare; peste o jumătate de ceas vor sosi primele coşuri cu raci …

Carolina şedea şi mesteca mecanic în apa din ceaun, adăugând din când în când, gânditoare, sare. Era o bună specialistă în pregătirea mâncărurilor şi stăpâna absolută a unor taine în pregătirea racilor. Arunca din când în când pe foc câteva crengi uscate după care privea nemulţumită în ceaun.

Dacă băieţii – aşa le spunea ea – se vor întoarce cu o captură bună, vor putea savura în doar câteva minute nişte raci excelenţi.

Mai jos, pe malul lacului se găsea soţul Carolinei, Greger Ström, suplu încă şi destul de sprinten, mai în vârstă cu douăzeci şi cinci de ani decât ea, seful întreprinderii. Acesta primise din partea primarului permisiunea ca în noaptea aceasta să prindă raci într-o zonă a lacului altfel strict interzisă.

Cum stătea pe malul puţin mai ridicat al lacului, în lumina lunii, părea un împărat roman care-şi privea de sus legiunile. Grupul lui era format din trei oameni, dar aceştia erau cei mai buni din întreprindere, toţi plini de conturi şi capabili a-i urma la conducerea firmei.

- E timpul să controlăm coşurile şi vârşele, zise Gregor cu glas de suveran. Îşi ştie fiecare locul lui, la treabă!

Mai sus, pe fosta proprietate, Caroline obosise de atâta mestecat în ceaun. Îşi aprinse o ţigară. Şedea sprijinită de trunchiul unui copac, fără să observe ce se petrecea în jurul ei. Asta până în clipa când două mâini mari, fierbinţi, o prinseră de mâini, apoi de peste sâni.

- Lasă-mă, zise ea iritată, aruncând ţigara peste umăr. Nu te poţi abţine deloc, Björn, continuă Carolina cu glas stins. Poate veni cineva …

Björn Wallner, tânărul procurist al firmei, un carierist înnăscut, cu un teribil farmec personal, strivi ţigara cu piciorul şi se retrase în spatele copacului. Se roşise tot, semn că mai avea în el o oarecare doză de ruşine. Sau era doar reflexul flăcărilor roş-galbene ale focului?

- Noaptea este la fel de neagră ca ochii tăi, zise el cuprins de exaltare. Dar poate că ai dreptate, ar trebui să fiu cu mai mare băgare de seamă.

- Unde sunt ceilalţi?

- Or să vine şi ei îndată. Eu am controlat totul într-un ritm îndrăcit pentru a ajunge primul aici. E-a-ntâia, nu?

Şi zicând acestea, trase în faţa Carolinei coşul plin cu raci mari şi puternici.

- Ai să vezi tu că o să fie o recoltă bogată, zise Björn zâmbind. Soţiorul tău se remarcă la treburi de-astea, numărul veveriţelor a scăzut simţitor în ţinut de când pe bunul tău soţ şi al meu şef l-a apucat de tras cu puşca. Dacă vrei să prinzi raci nu există momeală mai bună decât carnea de veveriţă … Din acest punct de vedere, dar şi din multe altele însă, îl respect pe Greger. Se pare că prinderea racilor nu mai are secrete pentru el, continuă Björn zâmbind. La femei însă nu se pricepe deloc!

- Dar tu te pricepi?

Pe cărăruia care venea din susul lacului începură să se zărească luminile lanternelor de buzunar. Veni şi Greger şi aşeză pe sol coşul lui plin cu raci.

- Vreo douăzeci de bucăţi bune, zise privindu-l oarecum întrebător pe Björn. Tu câţi ai? Ai prins vreo zece? Şi acesta este numai începutul, continuă el în timp ce îşi întindea mâinile spre foc ca să şi le încălzească. Dar mai adunaţi, băieţi, nişte uscături …

Din întuneric apăru o siluetă puternică, robustă, a unui ins cu braţul plin de crengi uscate.

- Trebuie să fiarbă mult, zise el râzând. Apoi se aplecă şi puse pe foc câteva bucăţi de lemn uscat.

Jonas Englund să tot fi avut la treizeci de ani. Era adjunctul şefului întreprinderii, un om de viitor, căruia toate lucrurile i se păreau foarte simple. Îl privi şi el întrebător pe Björn, zicând:

- Ar fi trebuit să mergem împreună, tu însă te-ai grăbit să ajungi primul aici. Unii se pricep de minune să fie primii ...

- Bine, dar dacă am terminat … De ce să mai fi aşteptat? întrebă Björn indiferent.

Ultimul venit îl apără pe Björn. Acesta este Sten Palm, inginerul şef, un tip scund, căruia părul de la tâmple i se cam albise.

- Sper că n-ai pus prea multă sare, Carolina, zise nou-venitul. Altfel pişcă la limbă. Dar nu mai mergem încă o dată?

Dialogul acesta dintre colaboratorii lui îl cam surprinse pe Gregor. Björn se mulţumi să râdă doar.

- Să fierbi raci este o adevărată artă, zise el. Iar Carolina stăpâneşte la perfecţie această artă. Cel mult douăzeci de minute, apoi trebuie lăsaţi să se răcească. Avem suficientă apă rece?

Trei vase mari, pline cu apă din lac se aflau alături. În seara aceea apa lacului era destul de rece …

- Gata, zise Carolina convingătoare. Aduceţi mai bine nişte vreascuri.

- Mărar ai destul? întrebă Björn pentru a le arăta celor prezenţi cât de mult se pricepea el la raci.

Carolina îl privi iritată. Björn se duse după lemne. Focul începu să trosnească şi în scurtă vreme bucătăreasa avu de lucru până peste cap.

- Înainte de a continua, zise Gregor, ar fi bine să luăm câte un păhărel. Munca la o oră atât de târzie din noapte epuizează forţele …

- Eu, unul, îl vreau fără apă, zise Jonas. Aici se află trei vase mari, iar lacul e plin şi el de apă. … Eu vreau fără. Dar văd că Björn a şi început, sau mi se pare?

Wallner nu-i răspunse.

Carolina începu să-i servească pe coşul transformat ad-hoc în bar.

- Încă câte unul, zise Greger. Să avem recoltă bogată. Toastară cu toţii solemn, aşa cum este obiceiul suedezilor.

- După câte îmi dau seama, tu ai vrea să te întreci în mai multe privinţe, zise Palm. Faţa lui negricioasă se aprinse dintr-odată de la roşul focului.

- Fiecare efort este o întrecere, zise Englund şi glasul lui răsună foarte grav. Trebuie însă luptat în condiţii identice.

- Cred că-i o idee bună, hotărî Greger. Carolina, tu te ocupi de protocol, în calitate de expert bucătar eşti obişnuită cu aprecierea cantităţilor … Ha-ha!

Nimeni nu se alătură râsului, atmosfera nu era dintre cele mai bune. Greger strânse iritat din buze.

- Voi coborâţi liniştiţi, zise el. Eu rămân s-o ajut pe Carolina la prima tranşă.

Cei trei plecară spre râu. Luna se ascunse în spatele unui nor somnoros. Dintr-o singură mişcare a mâinii, Greger prindea racii şi râdea zgomotos când âi arunca în apa fiartă.

- Bătrânul Kellgren chiar că n-a fost prost, zise el râzând. Ştii, în „Viaţa proştilor”, scrisă, acum două sute de ani, el a scris următoarea frază: „Nu, nimeni nu moare în condiţii atât de aspre ca ei, pentru că ei mor de vii.”

Soţia lui îl privi cu ochi reci, mestecând cu grijă cu un polonic greu în ceaun.

- O să ajungi şi tu o dată …, zise ea. Să mori, vreau să zic.

Greger ridică ochii şi îşi fixă privirea asupra tinerei şi, fără îndoială, foarte frumoasei sale soţii. Îşi zgâlţâi capul ca omul care presimte că o să se întâmple ceva neaşteptat. Destinul care-i păscuse pe atâţia dintre împăraţii romani l-ar putea paşte şi pe el …

- Dar eu n-am de gând să mor, zise încet. Dar ce-o fi cu băieţii ăştia de sunt aşa de nesătui în astă seară? Tocmai azi, când aveam de gând să facem un marş …

- Puţină invidie şi gelozie există la fiecare întreprindere. Mai ales în rândul celor aflaţi foarte aproape de cei de sus.

- Cei de sus .. repetă Greger rezervat, privind spre pădurea întunecată. Se poate, dar tu ai grijă să fierbi bine racii. Şi vezi de mestecă bine cu polonicul ală, e un obiect vechi şi rar, şi nu doar o ustensilă colea de mestecat în ceva … L-am cumpărat mai demult, la Amsterdam.

- Mi se pare că mania ta de a strânge obiecte vechi de argint este mai importantă pentru tine decât propria soţie, zise Carolina. Să ştii că ştiu cum se umblă cu polonicul …

Greger se întoarse încet cu spatele spre lac. Se simţea obosit şi trebuia să se gândească la ceva. La ce s-o fi gândind Carolina? îi trecu prin cap. Şi cine va prelua firma?

Luna se ascunse după nori şi noaptea deveni dintr-odată foarte rece. Gregor se opri lângă un arbust rece pentru a se uşura. Băuseră destul cu toţii. Simţi o lovitură puternică în tâmplă …

Carolina se duse după el pentru a-l întreba dacă trebuie să mai pună raci sau nu, prima transă aflându-se deja în apa rece, în timp ce sub ceaun focul pâlpâia vesel. Îl găsi pe Gregor întins peste o cărare şi nu încăpea nici o discuţie că era fără viaţă. Lovitura de la tâmplă fusese foarte puternică …

Câteva ore mai târziu, asistentul criminalist Ingvar Glad îşi începu investigaţiile. Împreună cu el se găsea inspectorul criminalist Thomas Gruck, de la Poliţia din Stockholm. În seara cu pricina, aceştia tocmai se aflau la cină la Glad, cu care avea de discutat nişte probleme. De altfel, ei erau prieteni vechi, încă de pe băncile şcolii de poliţie.

Nu încăpea nici o îndoială că Gregor fusese ucis. Felul în care acest lucru a fost realizat era, deocamdată, altă poveste. Cercetările stabiliră cu exactitate două lucruri: luna intrase după nori şi că, deci, fusese întuneric şi arma crimei era de negăsit.

- Un obiect dur, mormăi doctorul de la poliţie, venit şi el de c*rând la locul cu pricina. Modelul clasic. Numai că rana e cam ciudată. Nu era în unghiuri, ci – mai degrabă – rotunjită. Nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată aşa ceva …

Mai întâi Glad îi interogă pe cei patru aflaţi împreună cu Greger. Nici unul dintre ei nu avea un alibi convingător. Cei trei coborâţi pe râu se aflau în locuri diferite, fără să-şi fi acordat vreo atenţie specială unul celuilalt. Carolina fiersese prima tranşă de raci după care coborâse spre lac unde îl găsise mort pe soţul ei. Înainte de asta ea întreţinuse focul pentru a menţine apa fiartă pentru o altă cantitate. De bună seamă că prinderea racilor era terminată în momentul când Greger fusese ucis.

Începură apoi cercetările pentru a găsi arma crimei, care putea fi foarte bine o simplă piatră rotunjită. Zadarnic, nu găsiră nici o piatră, nici vreun alt obiect, nici în lac, nici prin pădure.

În cursul altor interogatorii, inşii de la poliţie aflară că între cei trei care prindeau raci pe malul lacului exista o oarecare rivalitate datorată ierarhiilor din cadrul firmei, cât şi din pricina frumoasei Carolina. Toţi trei aveau deci motive să-i fi făcut de petrecanie lui Greger. Şi totuşi, vinovat trebuia să fie unul singur!

Trecură mai multe luni şi cazul începuse să fie uitat.

A fost pură întâmplare că Thomas Gruck a reuşit să dezlege enigma. În noaptea aceea el participa la interogatorii în chip de observator; a văzut şi a auzit, deci, totul. Într-o zi, îi căzuse în mână cazul unui spărgător la un magazin de bijuterii. În vitrina magazinului el observă un obiect care îl făcu să zăbovească îndelung. Şi în timp ce privea obiectul acela, în faţa ochilor începu să i se deruleze o anume scenă …

Îşi amintise cum o văzuse prima oară pe Carolina Ström: şedea lângă focul care ardea sub ceaun şi continua să ardă tare şi după ce ea descoperise cadavrul soţului ei. O vedea şezând parcă hipnotizată, mestecând în ceaun cu polonicul acela mare de argint. O revăzu apoi răspunzând absentă la întrebări, dar refuzând să afirme că ar avea vreo legătura cu crima.

Şi cu toate astea ea ţinea în mână arma crimei!

Un polonic identic cu cel pe care îl ţinea ea atunci în mână se găsea acum în vitrina magazinului de bijuterii. Polonicul din vitrină a fost elementul care i-a aprins imaginaţia! Nu era de mirare că femeia şedea lângă foc şi mesteca de zor cu polonicul în ceaun: urmărea ca apa fiartă să şteargă orice urmă de sânge! Şi reuşea să facă acest lucru cu sânge neobişnuit de rece!

În mod cert ea a fost cea care a coborând după soţul ei şi l-a omorât. După aceea a terminat de fiert prima tranşă, apoi a coborât din nou după soţul ei pentru a-l „descoperi” şi a-i alarma pe ceilalţi. Indiscutabil, trebuie că avea nervi formidabili dacă putuse sta cu arma crimei în mână, în mijlocul poliţiştilor, mestecând cu ea în apa fierbinte din ceaun.

Thomas discută cu Glad întreaga situaţie. Enigma fusese dezlegată, cazul însă n-a fost elucidat până la capăt. Exact la un an după aceea, Carolina Ström s-a căsătorit cu fostul inginer şef, actualmente director al firmei, Stan Palm. Dacă oricare altul ar fi fost numit director, ea l-ar fi ales pe acesta, îşi zise Thomas, întrebându-se în sinea lui dacă noua soţie şi-a luat cu ea şi polonicul în noua-i căsătorie. N-aş vrea să fiu în pielea lui, gândi el, căci nu ştiu cum se face, dar femeia este şi de data asta tot cu douăzeci şi cinci de ani mai tânără decât soţul ei …


--------------------
Dragostea, precum un râu, îşi va găsi un nou curs de fiecare dată când va întâlni în cale un obstacol.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ypsilonalpha
mesaj 13 May 2004, 10:19 PM
Mesaj #3


Cel Mai Bun Moderator :: Premiul 'ARTA de a conversa'
******

Grup: Moderator Global
Mesaje: 2.573
Inscris: 3 March 03
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 7



smile.gif Preferata mea era schita lui Roald Dahl "Societatea Anonima Razbunarea" rolleyes.gif

M-ai facut sa p[un din nou mina pe almanahul acela si sa recitesc povestirile de acolo ... sorry.gif ca tare mi-au placut la vremea lor, ca mai toate aveau cite o "poanta" finala ...


--------------------
This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 10:03 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman