Citim o carte. Doua,...trei,..
Politiste, aventuri, dragoste, filozofie, sf,..etc.
Dupa n carti citite ne formam o parere, devenim selectivi si nu mai citim orice ne pica in mana. Ne putem exprima o parere pertinenta despre un autor, despre un stil.
Si nu doar despre carti ne putem exprima opinia. Despre filme,..teatru, muzica..
Este necesar atingerea unui grad de educatie in aceste sens?
Cu ce este mai bun un critic decat un autor,..un regizor sau un pictor?
Atat timp cat eu nu sunt in stare sa scriu o carte,..sa compun o melodie,..sa pictez un tablou...am dreptul ca simplu anonim sa decretez " X este prost..sau facil?"

Voi incepe cu sfarsitul.

Traind intr-o "tara libera"(cum ii aud afirmand pe diversi) ai dreptul sa spui orice despre oricine, fie ca e adevarat sau fals. Intr-o tara cu adevarat libera daca ai spune ceva fals in public, ar fi o calomnie, dar asta e partea a doua...
Asadar si in acest domeniu avem dreptul sa ne afirmam opiniile... despre anumite opere (mai mult sau mai putin) chiar daca noi nu suntem creatori la randul nostru... poate ca analiza noastra de amatori si exterioara (domeniului) se dovedeste cateodata mai pertinenta tocmai datorita faptului ca este facuta din exterior, pe cand in interiorul respectivei arte/industrii mai intervin si animozitati, adversitati...

Eu prefer sa nu fac judecati stricte si absolute: X e prost, Y e bun; ci doar comparatii bazate pe ceea ce m-a facut sa simt respectiva opera de arta in paralel cu altele...

Acum criticii... profesionisti, caci despre ei e vorba... daca sunt extraordinar de obiectivi si eruditi, da! isi au si ei rostul. Fac ei comparatiile pentru tine, - cum noi, oamenii prezentului ducem lipsa de timp - si te ajuta sa alegi dintr-o gama mai restransa de "produse" asemanatoare... Deasemenea pot sa-ti deschida ochii asupra unor alte intelesuri... pe de alta parte sunt oarecum o pacoste pentru ca au tendinta sa caute simboluri si intelesuri acolo unde artistul n-avea nici o intentie de a introduce vreunul...

Foarte interesant subiect!
Stiu si eu, cameron?
Poti la fel de bine sa zici "X este inteligent...sau profund" . Critica nu este obligatoriu negativa, iar uneori poate fi constructiva, daca este argumentata si nu este rau-intentionata. Iar faptul ca astfel de remarci sunt facute de un anonim...tot un anonim este si cel care da banii pe cartea respectiva. De asemenea, poti face in asa fel ca o critica sa nu te atinga, daca esti convins ca este nedreapta. Insa in momentul in care o carte este lansata pe piata este firesc sa apara si reactii. Iar cel care le asteapa cu cea mai mare nerabdare este chiar autorul.
Daca te referi la remarca "everybody is a critic", da ai dreptate: simtul critic trebuie sa actioneze in ambele sensuri, adica si asupra propriei persoane.
Si ce rost are sa citesti o carte, daca nu iti si formezi o opinie despre ea? Daca si pe altii ii intereseaza parerea ta, e alta poveste. Nu sunt obligati sa o ia in seama, fiecare isi poate forma propria opinie.

PS. Si uite asa ti-am "criticat" subiectul. Si formula salvatoare de final: "Dar cine sunt eu sa judec?"

Critica ramane o amprenta obiectiva asupra a orice.. un fel de oglinda nemiloasa.
Si daca este defavorabila..tot inseamna ceva.
Si totusi intrebarea ramane ce e mai putin complicat..sa creezi sau sa critici?

Acest topic a fost editat de cameron: 14 Jan 2004, 12:52 PM

Evident, e mai usor sa critici. A crea este mai dificil si mai important, as zice esential. Critica este o consecinta fireasca a actului de creatie.
Daca vorbim de criticii literari, cu siguranta s-au pregatit pentru asta. Doar ca, la fel ca in oricare domeniu, exista critici mai mult sau mai putin obiectivi, mai mult sau mai putin bine pregatiti (pertinenti).

Pentru majoritatea e foarte usor sa critice, "everybody is a critic" - vezi cele spuse de denise, insa pentru ceilalti putini cred e mai usor sa creze decat sa critice, ei au o farama din ceva superior - ceea ce ii face la randul lor creatori - si nu ar trebui sa mai fie interesati de catalogari, critici... Sau?

Eu prefer sa merg pe mijloc Asa de dragul faptului ca echilibrul este ceea ce-ti trebuie in viata... Asa ca nu m-am apucat sa critic niciodata (la modul CRITIC!) intr-un domeniu in care nu am creeat ceva la randul meu...
Asa cum a spus foarte bine flu, intotdeauna cand "critic" (e un cuvant nefericit asta!) ma feresc de orice exprimare stricta si absoluta...

Acest topic a fost editat de Ares: 14 Jan 2004, 03:02 PM

hmm...si criticii avizati pot sa fie subiectivi cand analizeaza o opera. Insa gradul lor de intelegere a lecturii nu poate sa fie
superficial in nici un caz. Atata timp cat isi apara afirmatiile cu argumente bine intemeiate si indisputabile totul e ok.
totusi..critica profesionista a devenit impotenta secolul acesta. Un torent puternic de cartii care mai de care mai neinteresante (aceeasi poveste ..alte personaje..nimic nou ) a cuprins piata cartii. Pentru ca asta este..o piata, o afacere.

De ce ne intoarcem atat de usor spre clasici? pt ca ei au fost inovatorii ,pentru ca in epocile apuse nescriindu-se atat de mult criticii aveau timp sa parcurga toate operele noi aparute si puteau face o selectie clara si necrutatoare.
Cine mai face acum sutelor (poate miilor )de carti aparute zilnic? au aparut atat de multi ASP (Scriitor Speza Proprie ) incat din amalgamul de nebunii, povesti de dragoste (scrise de domnite pensionare ce viseaza la marea lovitura) ,romane isterice, plictisitoare, scrise "in stil" X sau Y " (X,Y fiind nume de autori titanici), rar mai gasesti ceva nimic valoros si te bazezi pe instinct, pe ce auzi de la prieteni ,ce citesti in reviste (nu in coolgirl )sau pe ce scot editurile serioase.

acum..stiu ca literatura este comparata cu un pom cu fructe. ..trebuie sa le mananci si pe cele bune si pe cele rele ca sa iti faci o imagine lucida...dar eu m-am saturat de telenovele scrise si nu mi-e frica sa arunc o carte cat colo cand vad ca nu pot sa mai tin ochii deschisi de plictiseala.

Cameron

Parerea mea este ca orice artist creeaza de placere. Este entuziasm si relaxare in acelasi timp. Imaginatia lui nu e bombardata din exterior pe criterii speciale, ci pur si simplu curge fara prea mare efort. Faptul ca in final lucrarea lui este o opera de arta este meritul harului cu care a fost inzestrat in primul rand si-abia mai apoi efortului depus. Cati nu sunt care depun eforturi uriase pentru "a invata" sa creeze, dar desavarsirea tot cel talentat nativ o poate aduce!
Ca atare, eu consider ca este mult mai usor sa creezi, in sensul ca iti place foarte mult ceea ce faci. Poate ca in fond nici nu te gandesti la vreun avantaj material. Iti place ceea ce faci si gata. Daca mai place si altora, cu atat mai bine! Pe cand criticii, fie ca le place, fie ca nu, ei trebuie sa castige de pe urma muncii lor. Si-apoi si ei cum ii prinde timpul. Daca sunt indispusi, pot trece peste simboluri si metafore, legandu-se de chestiuni minore numai fiindca autorul este nou. Multi critici au clacat etichetand nefavorabil pe unii care in foarte scurt timp au devenit jenant de celebri, pentru conditia lor de "critici profesionisti". Sau, alt exemplu: dupa multe aparitii ale lui Lev Tolstoi, printre care si "Razboi si Pace", a trimis unei redactii o nuvela simpatica, dar semnata cu pseudonim. Criticii au sarit pe el, recomandandu-i inainte de orice sa-si invete limba materna, iar in ce privea viitorul lui in literatura, ei considerau ca nu avea absolut nici o sansa! Asta l-a suparat pana peste urechi pe batranul scriitor si evident c-a reactionat in consecinta. Unde mai pui ca nuvela a avut foarte mare cautare!... Deci, astia sunt criticii. Uneori se cred mai catolici decat Papa si se vad indreptatiti sa taie si sa spanzure, iar asta la modul gratuit!... Eu cred ca fiecare artist poate fi un foarte bun critic in domeniul lui. Un pictor bun, va sti intotdeauna unde sa caute "lumini" si "umbre". Un sculptor are ochiul format pentru "linii" si "contururi", iar unui scriitor ii stralucesc ochii cand descopera in randurile altuia, metafore pline de savoare!
Trist este ca sunt pe lume talente dintre cele mai vizibile pentru ochiul oricui, vizat sau neavizat, dar raman doar calitati apreciate intr-un grup restrans de prieteni, de familie sau... de membri ai unui forum...sa zicem!

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 20 Jan 2004, 10:57 PM

oare? stii..arta, mai ales pictura nu este numai o chestie de talent nativ. Poti avea un talent extraordinat. o redare a realitatii care depaseste orice inchipuire (cum sunt de exemplu cei care lucreaza cu lupa pt a picta o imagine perfecta in orice detaliu sau acei "pictori de razboi" ce lucrau poretele mai-marilor cu o acuratete incredibila) dar daca lucrarea ta este copia fidela a realitatii. < cam asta se intelege de obicei prin talent nativ>.atunci care e scopul muncii tale ??
Misiunea artei nu este sa copieze natura ci sa o exprime, la fel cum arta literara are ca obiect reproducerea naturii prin gandire.. Mi se intampla sa ma uit aiurea la o pictura si sa nu imi placa deloc estetic ,dar odata explicata ,lecturata, imi apare sub o alta forma ,isi dezvaluie principiull sub care a fost creata.

arta abstracta ( la modu cel mai grosolan sa zic asa - niste cuburi dispuse aiurea ) mi se parea o aberatie,dar cu timpul am invata niste lucruri care m-au facut sa reconsider atitudinea mea.

cu perseverenta poti atinge grade mult mai ridicate in stapanirea desenului si culorii -arta se si invata.

Pai de fapt talentul are 2 fatete total diferite: talentul de a exprima si talentul de a imagina. In pictura este interesant cum s-a dus initial batalia cu exprimarea (initiala lipsa a perspectivei, corectata dupa) si cum, dupa ce batalia a fost castigata (cred ca prin secolele XVIII-XIX, dar probabil ma insel), terenul a fost parasit aproape complet si accentul s-a pus pe ce incerci sa exprimi.

Hmm... am cautat un citat de Liiceanu despre cum vede el acelasi lucru in literatura... spunea ceva despre cei care au doar talent in discurs si cum se imbata in metafora... Cand o sa il gasesc, o sa il postez...

axel nu inteleg..crezi ca cineva poate sa exprime ceva daca nu are imaginatie? cele doua calitati se intrepatrund si traiesc simbiotic in mintea artistului desavarsit.
perspectiva se foloseste de prin 1300-1400 in Italia din cate stiu eu.
oricum..dupa mine orice artist trebuie sa aiba o cultura adecvata profesiei .Peste desenele academice el poate face orice pt ca simte deja in sange pulsatia creatiei ,forme ,culori, proportii ,perspectiva etc poate modifica si lucra liber dar totul urmeaza deja legile naturale universale nu sunt naivitati chiar daca asa par uneori.

Cum sa nu.
Te citez:

Dar arta nu inseamna doar capacitatea de reproducere a ideii. Inseamna si ideea. Daca ai capacitate de reproducere, atunci poti reproduce realitatea fara probleme. Daca ai idee si nu ai capacitate de exprimare, atunci ideea ta va ramane incapsulata in mintea ta poate la infinit.
Acelasi lucru se intampla si in muzica: unii pot reproduce foarte bine creatiile altora, dar nu sunt capabili de a crea ceva nou.

Cat despre perspectiva, a fost un exemplu nu foarte potrvit. Dar, in ciuda inculturii mele artistice, am ramas cu parerea ca batalia cu reproducerea cat mai fidela a realitatii in pictura n-a fost castigata pana in secolul XVIII decat de o minoritate a artistilor.

stii..cam asta am afirmat si eu.
nu aduceam un elogiu "pictorilor de razboi si a "lupistilor " tocmai pt ca le lipsea ideea ,chiar daca

Majoritatea persoanelor (care au imaginatie) se simt impotenti in a se exprima scris,plastic etc. Este un adevar
incontestabil .

in posturile precedente am facut o distinctie intre o reproducere perfecta dar naiva..si o reproducere perefecta dar care a urmat anumite reguli si are de transmis un mesaj mai departe nu numai prin imagini , ci si prin compozitia in sine (diagonale compozitionale, descompunerea formelor , dialogul spatiu gol -spatiu plin etc )

iti recomand daca gasesti (Geometria Secreta a Pictorilor -arata ca un mic album ) carte de referinta. care te-ar ajuta sa intelegi mai bine fenomenul pictural daca nu ai facut-o deja.

de la "Spirit Critic " am ajuns la o discutie despre profunzimile picturii

eu, mai degraba, m-as axa pe subiectul lansat de la inceput si as zice ca e normal sa avem spirit critic, dar este implicit ca trebuie sa avem studii pentru a le emite intr-un mediu competent. Eu, acum, pot sa zic de exemplu ca piesa aia are o scenografie bestiala (ca sa nu uit de critica cea constructica, pe care majoritatea o ignora) pentru ca am o experienta si studiez. Insa nea X de pee strada nu ar trebui sa o faca. Asa vad eu lucrurile.

In fiecare dintre noi "zace" un "critic" . Vrem sau nu , ne plac lucrurile care ne transmit ceva, ni se "muleaza" pe suflet, ne fac sa ne simtim bine sau ne "rascolesc" intr-un fel sau altul.
Ca sa fii critic in adevaratul sens al cuvintului ai nevoie in primul rind de cultura si de foarte mult bun-simt.
Pentru ca fiecare afirmatie necesita , conditie sine-qua-non, o argumentare solida .
"Criticile" unui neavenit sint extrem de usor de "demolat" si devin ilare, in cel mai bun caz.
Criticii, dupa parerea mea, se nasc, nu se fac.

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 29 Jan 2004, 06:39 AM

Eu nu cred că este valabilă întotdeauna vorba asta. Da, poate fi. Dar poate să nu fie!

Am întîlnit mari critici, fără ca ei să aibă realizări notabile în domeniu. Exemplu, la nimereală: Garabet Ibrăileanu.

Am auzit de mari creatori care n-au avut "stofă" de critici. Exemplu, la nimereală: Mihai Eminescu.

Este important să creezi. Este important să critici. Prin critică nu înţeleg acuze aiuristice ci analize pertinente. Sînt oameni care au apetenţă pentru una, sînt oameni care au apetenţă pt cealaltă... O critică bine făcută (dar nu cea laudativă sau depreciativă la "modul festivist") subliniază, reliefează valoarea unei scrieri!

La modul general vorbind, o critică (chiar "grosieră") răuvoitoare nu va putea anula o valoare. Valoarea rămîne şi va fi desfiinţată critica şi... criticul. Chestie de timp şi împrejurări...

Eu zic că avem nevoie de critică (că de creaţii nu încape vorbă)...