Hambârlai





Copilă fiind, la poarta casei mele bătea nea Alioşa cu peştele. Când bătea, bătea şi aducea ceva bun şi proaspăt. Altă dată, trosnea cu pumnul, puţin ciupit, şi aducea un monstru mare, iar când Mau ieşea şi-l întreba de ce bate aşa tare, el spunea că a dat peştele cu coada-n poartă ! Că de, atât era de mare şi de proaspăt!
Şi venea el din Pisc, ieşind din mahalaua "Între craci" - două braţe de apă - purtând de-a umere sacul mişcător şi puticios. Deşerta pe la clienţi, mai se oprea prin colţ de străzi, la fiecare, bea câte un ţoi de vodcă. Că de, om muncit de cu noapte cu lotca pe unde. De la curul dimineţii cu năvoadele-n lung, lat şi curmeziş. Cu mâinile bătucite şi noduroase, ca sălciile cărora le lua coaja de-o fierbea si mesteca atunci când îl dureau oasele de umezeala apei.
- Nenea Alioşa, mă iei cu matale? Vreau să merg la pescuit şi eu !
- Hîhîm !?!
Şi-mi făcea cu ochiul, care se aprindea beculeţ scânteietor şi albastru la dorinţa mea.
- Data viitoare, că mâine plouă şi nu merg nici eu !
- Dar matale, de unde ştii dumneata?!? - îl încolţea Mau.
- Apa spune...
Apa are semnele ei tainice, este adevărat. Numai ea ştie cum să te înhaţe şi să te subjuge, să-ţi spună tainele, să-ţi spele visele negre, să ţi le poarte pe cele albe. Ea îţi dă să mănânci, ea te poartă, ea te-ngroapă. Dar te leagă de ea, cu nevăzute legături de spume.
Ultima dată, nea Alioşa ne-a adus un monstru mare si negru, un somn. Eram destul de mare crescută (nu bine !) şi am decretat eu văzându-l cu peştele :
- Iau cuţitele şi le ascut să vină pisicile să mănânce şi ele !
- Vai, vai, vai! Hâc! Domnişoară ! Zi-i lu' mă-ta mare să-mi dea o vodcă, şi, dacă n-are, spirt !
- Aşa de dimineaţă ? se stropseşte Mau.
- Aşa... Ţi-oi spune..
- Ia du-te şi cheamă pisicile !
Eu, ţuşti în grădină după miorlăite. Ei şi-au continuat spusa. De taină. Cred că apele i-au destăinuit că va muri curând... Cum? Când? Nu ştiu. El ştia. Nu am mai vorbit niciodata in casă despre această zi.
Cu un cortegiu mieunător după mine, mă întorc triumfătoare: mi-am îndeplinit misiunea !
Nea Alioşa bea un pahar mare de vişinată.
- Dă-mi un spirt acuma, cucoană !
- Dar cum, spirt?!?
- Da !
Şi scoate din buzunar tacticos o bucată de cârpă morcelită, cu pretenţii de batistă. Ceva gălbui într-ânsa. Lut. Ca filtru.
- Ia toarnă coană-mare spirtul, să vezi matale domnişoară, hambârlai !
M-a bufnit râsul la auzul acestui cuvant. Am râs cu poftă, am plecat ţopăind şi râzând:
- Hambârlai! Hambârlai !
Ce ecran protector acest cuvânt ! Ce-aş mai fi jelit şi-aş fi bocit, copil simţitor şi ataşat ce eram daca aş fi înţeles, la acea vârstă că nea Alioşa aşa inţelegea el să îşi ia rămas bun de la viaţă şi lume!
Nici până azi nu ştiu ce boală a avut, când a murit, cum, unde, dacă s-a mai gândit la mine.
Astăzi îmi amintesc de matale, nea Alioşa, acum sunt mare şi ştiu ce înseamnă acest cuvânt. Îl înţeleg.
Hambârlai, nea Alioşa, hambârlai. Că ţi-a spus apa.
Şi trec. Sunt o lotcă pe unde de vise.

Acest topic a fost editat de contraste: 14 Aug 2006, 08:21 PM

Superb. De fapt mi-a placut de cand am citit-o prima oara.

Se simte (se traieste) atmosfera, personajele sunt vii, cu profunzime, naturale. Limbaj pitoresc, autentic. Si bine scrisa- o citesti dintr-o suflare.
Am incercat sa fiu carcotasa, sa spun ca 'ecran protector' e prea tehnic pentru atmosfera povestirii - dar nu cred ca altceva (invelis protector etc.) ar suna mai bine. Si doar cautam nod in papura, ca tot e papura prin preajma .

Asadar - cand publici cartea, vreau un autograf!

Acest topic a fost editat de denise: 14 Aug 2006, 06:45 PM

Povestirea este a copilei.
Ecranul protector este analiza femeii care priveşte retrospectiv. Povestirea se desfăşoară pe două planuri: al amintirii-prezent şi al analizei amintirilor. Mai sunt astfel de trimiteri.
Cu drag !

Frumos. Desi intrepatrundrea planurilor atunci si acum nu e foarte bine definita. Cateodata pare chiar o rupere, de parca ai fi uitat ca trebuie sa fii personajul principal. Iar carcotasa din mine (scrie in "my job description" ca asa trebuie sa fiu) spune ca, totusi, se scrie intr-insa.... Chiar daca pare a fi o alipire de "intru dansa". E subiect de analiza, ce sa mai spun. Iar asta...

, sper ca am inteles eu gresit si nu e vorba de o virgula intre subiect si predicat. Plus ca trebuie sa fii atenta la cacofonii

. Un "atunci cand" e salvator cateodata. Oricum, una peste alta, o povestire foarte frumoasa si sensibila. E minunata stilistic.

Da, mersi, era o greşeală de typo prima, am mai văzut şi eu încă una, iar "atunci" am adăugat.

Nu mi-am pus vreo clipa problema ca ai avea ceva "agramaticalitati" cultivate adanc. Scrii prea frumos. Keep doin' the good work. Si mai vreau !!!!!