Dead Poets Society. Încă un film ce merită văzut. În special de tineri, pentru că ei trebuie să înveţe, să înţeleagă şi să simtă zicala latină “Carpe Diem”(trăieşte clipa). Nu mai reţin unde am auzit-o pentru prima dată, dar deşi ştiam ce înseamnă, abia după ce am văzut acest film am înţeles-o cu adevărat. Pe scurt, acţiunea se petrece într-o şcoală preuniversitară din America. Una dintre cele mai pretenţioase. Acolo, un grup de elevi încurajaţi de noul lor profesor de enleză (splendit interpretat de Robin Williams) învaţă cum să trăiască clipa. Filmul e emoţionant şi de calitate. Mai că-ţi vine să ieşi pe geam afară şi să-ţi cheltui cu inima toate secundele pe care le trăieşti. Scena mea preferată (m-am uitat de vreo zece ori la ea) e momentul în care elevii au primul contact cu excentricul profesor.
Profesorul intră fluierând în clasă şi iasă pe cealaltă chemându-i afară pe elevii nedumeriţi. Se uită la ei şi-l pune pe un elev să citească nişte versuri:
“Culege trandafirii cât mai poţi”
Căci timpul zboară
Şi floarea ce-ţi zâmbeşte azi,mâine o să moară.”
De ce aceste versuri? Profesorul se explică:” Pentru că suntem hrană pentru viermi, copii. Deoarece, credeţi ori nu, fiecare persoană din această cameră va ajunge într-o zi când se va opri din respirat, se va răci şi va muri.” Îi cheamă în faţa unui panou cu absolvenţii din trecut: “Aş vrea să veniţi puţin mai aproape şi să studiaţi câtevadintre feţele din trecut.
Aţi trecut pe lângă ele de multe ori.Dar nu cred că le-aţi privit cu atenţie.
Nu sunt chiar atât de diferite de|ale voastre, nu-i aşa?
Aceleaşi tunsori.
Plini de hormoni, exact ca voi, invincibili, exact cum vă simţiţi şi voi.Întreaga lume e a lor. Credeau că erau destinaţi pentru lucruri măreţe, aşa cum cred şi mulţi dintre voi. Ochii lor sunt plini de speranţă,|asemeni cu ai voştri. Oare nu au aşteptat ei până a fost prea târziu
să facă din vieţile lor măcar o frântură din ce ar fi fost capabili?
Deoarece, vedeţi domnilor, aceşti băieţi sunt acum îngrăşământ pentru narcise.
Dar dacă ascultaţi cu atenţie…
îi puteţi auzi şoptind moştenirea lor pentru voi.
Haide, aplecaţi-vă!
Ascultaţi. O auziţi?(profesorul şopteşte)
Carpe…
Auziţi?
Carpe…
Carpe diem…
Trăiţi clipa, băieţi.
Faceţi-vă vieţile extraordinare!”
Mai e ceva de zis? Eventual cum ar spune un negru din suburbiile Americii :”Mişcaţi-vă fundurile alea albe şi faceţi-vă rost de el!

L-am vazut acum cativa ani. M-a emotionat exact asa cum era de asteptat si m-a lasat cu senzatia cu care e bine sa te lase un film. Insa cred ca are acest efect puternic cu precadere asupra adolescentilor, sau a celor care au ramas idealisti. Acum cand ma gandesc la el mi se pare tot filmul o poezie si imi place exact ca o poezie. Imi place eroismul exagerat al profului si imi place sensibilitatea personajelor, dar imi lipseste inspiratia cu care m-a lasat atunci. Insa cu cat ma gandesc mai bine, asta nu e o nota proasta adusa filmului, ci asupra mea. Cred ca e un film minunat pentru cei care cauta inspiratie sau au foame de avant, idealuri, armonie cu lumea. Pentru cei cu probleme reale, o evaziune placuta.

e vorba de un Carpe diem diferit de acceptiunea curenta a cuvantului.
A trai clipa are in societatea actuala un inteles superficial, material; in film era vorba de a renunta a trai fad, incorsetat de canoane, si de a-ti cultiva imaginatia, sensibilitatea, sentimentele.
Filmul e un manifest contra unei societati ce ucide personalitatea individului in loc sa o incurajeze.

L-am vazut acum 15 ani. Un film bun.