De comun acord cu Frisky am sters din PsihoBlog ( ) mesajul de mai jos, si am deschis acest subiect.

Am copiat mai jos si replica lui Ioan.

Frisky, am o rugaminte, sa ne dai un link catre articolul de mai sus.


Later edit:

Copiez si replica scrisa de Don Quijote ...

Acest topic a fost editat de calfa: 8 Dec 2006, 02:15 PM

Multumesc inca o data, Calfa!

Iata si link-ul :http://www.damaideparte.ro/?cat=2...pentru toti cei interesanti.

Draga D.Q., permite-mi sa nu te contrazic , doar sa te rog sa meditezi putin asupra mesajului transmis de fragmentul mai sus postat de Calfa, cu observatia ca alcoolismul este o boala ( uneori mostenita genetic ), nu un defect, iar daca o sa mergi la linkul dat o sa vezi ca autoarea a pornit tocmai de la intrebarea "de ce ne plac anumiti oameni si de ce nu ne plac altii?". E destul de comod sa spui "imi plac instinctiv sau nu." . Merita sa stam si sa cugetam asupra propriei atitudini reflectata in oglinda...celorlalti. Oricui i s-a-ntamplat macar o data in viata sa-si formeze o parere gresita despre cineva. Hai sa vedem de ce si daca n-ar trebui sa ne schimbam strategia de viata, incepand de la relatiile cu cei din jur.

Multumesc mult, IoanV! O sa ma straduiesc.

Alcoolismul este un viciu. Ca orice viciu ofera o placere care este intretinuta si degradeaza persoana respectiva. Si da ; ma bazez pe instinct in apropierea de oameni, deoarece nu am timp de pierdut in a-i analiza. Facand asta ar insemna sa stau sa cuget de una singura , sa impart omul in calitati si defecte, sa fac un total si abia apoi sa hotarasc ce si cum. E ca si cum i-as viola intimitatea fara ca acesta sa stie ( pentru ca de buna credinta se va prezenta asa cum e el pana sa hotarasc eu ceva) . Si eu sint aleasa sau respinsa de alti. E normal. Insa niciodata nu-mi voi impune opiniile pentru a schimba ceva la un om. De discutat da. Cred ca in " spatele oglinzii " sint temerile personale ale fiecaruia pe care incercam a le gasii si la alti, asta facandu-ne sa ne simtim mai bine.

Cînd ajungi în stadiul de alcoolist nu mai e viciu, e boală.

In nici un caz ereditara. Creata si intretinuta pe cont propriu si indurata sau nu de ceilalti.

Genetica şi alcoolul
Deşi factorii de mediu sunt importanţi în formarea dependenţelor, studiile relevă tot mai mult importanţa mare a factorilor genetici. Studiile epidemiologice au demonstrat că se moşteneşte o sensibilitate la alcoolism. Intre diverse linii de şobolani există diferenţe comportamentale induse de etanol şi se incearcă identificarea bazei genetice a acestor diferenţe prin diverse metode ca analiza quantitative trait locus(QTL). ( am citat din wikipedia.ro )

...dar nu asta-i subiectul topicului...

Subiectul e cum sa ne construim propria viata relationand cat mai bine cu ceilalti, avand ca punct de plecare fenomenul "oglinda". Nu-i vorba aici de a invada intimitatea cuiva. Suntem facuti sa interactionam zilnic cu cei din jur si, ca sa ne facem zilele mai frumoase, e musai sa indepartam motivele de frustrare si acele temeri personale, sa ascultam opiniile celorlalti, sa ne impunem opiniile daca sunt viabile si sa reusim sa ne schimbam pe noi insine in oameni mai buni, determinand astfel si schimbarea in ceilalti. Prin oglindire!

In acest caz e foarte simplu. Ne apropiem de oameni cu sufletul curat si cu intentii bune si conform principiului oglinzii speram sa primim acelasi lucru in schimb. Nu plecam la drum cu frustari si idei preconcepute, dam tot ce e mai bun in noi si restul vine de la sine. Asta in cazul in care nu ne sta in fata orgoliul si nu sintem egocentrici.

Bun. Ca sa inteleg mai bine despre ce e vorba, o sa dau un exemplu...

1. Una din calitatile pe care le apreciez in mod deosebit la cei din jurul meu e bunul simt. Conform principiului "oglinzii" inseamna ca eu insami posed aceasta calitate - bunul simt. NU?

2. Dupa cum era de asteptat, unul din defectele majore, peste care nu pot trece atunci cand e vorba sa constuiesc o relatie cu cineva, e nesimtirea. Dupa acelasi principiu al "oglinzii" inseamna ca am o problema nerezolvata cu propria nesimtire. Ce sa inteleg de aici? La prima vedere se bat cap in cap afirmatiile... ori sunt o persoana cu bun simt, ori nesimtita? Pot considera ca ma deranjeaza la ceilalti nesimtirea pentru ca acelasi lucru ma deranjeaza la mine insami? In sensul ca, fiind o fire care apreciaza bunul simt, ma doare atunci cand eu ma dovedesc a fi nesimtita (in anumite situatii)?

Adica ( ipotetic vorbind )...

e firesc sa te doara cand te dovedesti nesimtita in anumite situatii, din moment ce te consideri o persoana de bun simt si care pune pret pe aceasta calitate! Pe acelasi principiu cu : ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Concluzia ar fi ca bunul simt n-ar trebui sa se "adapteze" transformandu-se in nesimtire daca situatia o cere. Raspunzand cu nesimtire la nesimtire avem aceeasi problema, nu? Daca avem o calitate trebuie s-o avem in mod constant, altminteri trebuie sa recunostem ca:"Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar trebui rezolvate in noi insine." si sa nu mai protestam inutil din moment ce suntem in acelasi "club". Declansam schimbarea in noi mai intai, inainte de a primi ceea ce dorim.

Un exemplu simplu ar fi: esti pe-o banca intr-un parc, pustiul de pe partea cealalta isi arunca pachetul de tigari pe jos...desi cosul de gunoi este la doi pasi...ce faci? doar comentezi spunand: uite, ce nesimtit! asa faci si acasa, bai? sau te duci, ridici pachetul si-l duci la cos fara comentarii? Poti face asta?

am inţeles cred eu cum e cu oglindirea, nu demult am citit un articol despre empatie şi cred că mecanismul oglindirii pomenit aici are o legătură cu modul în care creierul percepe sentimentele altor persoane, simulând în aceleaşi reţele neuronale dedicate propriilor sentimente trăirea respectivă (există dovezi experimentale), aria corticală implicată este activată în acelaşi mod ca în cazul în care am trăi noi înşine sentimentul respectiv, cu observaţia că există delimitarea de propriul eu cognitiv... empatia, la fel ca şi celelalte trăiri este dependentă şi de starea proprie şi de comunicarea între indivizi astfel că este plauzibil acest fenomen de oglindire, probabil şi demonstrabil din punct de vedere neurologic din moment ce avem un bagaj genetic comun şi structurile de bază aceleaşi, variaţiile personale intervin abia în momentul în care interactionăm cu ceilalţi...

unii oameni sunt rigizi din punct de vedere al oglindirii, eu-l lor este mai puternic decât empatia, alţii prea labili, sunt repede prinşi de starea momentană a celor cu care interacţionează fără să ne referim aici la cazuri patologice, doar la ceea ce ţine de personalitatea fiecăruia... capacitatea de oglindire este importantă în adaptare, în socializare, în evoluţia relaţiilor şi în formarea caracterului pentru că experienţele personale ne modelează în timp, devenirea noastră este în acord cu anturajul în care trăim, cu oamenii pe care îi avem aproape, fie că sunt prieteni, rude, colegi, cunoştinţe sau în orice alte relaţii, egalitare sau ierarhice (master-slave), întotdeauna psihicul are şi o componentă socială, mai întinsă sau mai restrânsă...

m-am autoanalizat de multe ori şi am constatat că mă adaptez uşor la oamenii cu care interacţionez, după ce îi cunosc cât de cât încep să-i înţeleg, ba chiar mai mult decât atât, găsesc cu ei puncte, lucruri, trăsături comune pe baza cărora stabilesc o comunicare din ce în ce mai bună, în plus, citind despre oglindire, constat că de-a lungul timpului am avut legături cu diverşi oameni care mi s-au părut simpatici sau antipatici, buni sau răi, calmi sau nervoşi, veseli sau trişti şi le-am urmărit trăirile, parţial trăindu-le eu însumi, mă simţeam la fel ca ei, fără să fie vorba de mimetism sau slăbiciune, ci pur şi simplu oglindire în sensul empatiei... N-am fost prea atent să văd ce (nu) mi-a plăcut la ei, dar constat că punând bază exclusiv pe oglindire am cădea repede în capcana de a ne judeca greşit sau de a-i judeca greşit pe ceilalţi, aşa că părerea mea este că oglindirea trebuie folosită cu precauţie...

Acest topic a fost editat de Erwin: 9 Dec 2006, 01:38 AM

Nu-mi dau seama in ce masura e valabil principiul asta. Probabil ca in anumite situatii sa functioneze, dar de aici pana a ne imagina ca e universal valabil, e cale lunga. Nu trebuie absolutizat, asa ca a spune : "Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar trebui rezolvate in noi insine" consider ca este gresit.

Haideti sa fortam putin nota si sa luam urmatorul caz ipotetic. Sa zicem ca X este o persoana pe care o detest. Ceea ce detest eu in primul rand la aceasta persoana, este faptul ca este deosebit de violenta si ca se delecteaza cu omoratul pisicilor, sau mai stiu eu ce alte activitati de genul asta. Conform principiului oglinzii, ar insemna ca pe undeva si in mine zace o o mica fiara, care in anumite situatii poate sa iasa la suprafata. Asa stau lucrurile ? Spune-mi ce urasti, ca sa-ti spun ce ascunzi ?

Principiul asta pare sa nu tina cont de niste chestii elementare, de bun simt. Nu tine seama de ceea ce ne invata societatea ca fiind bun, curat, frumos, adica acel ceva care trebuie promovat, incurajat si invers, ce anume este de evitat, ce nu este frumos. Am putea numi acest lucru : teoria invatarii sociale. Conform acestei teorii, datorita pedepselor, rasplatilor pe care le-am primit in educatia noastra, am ajuns sa reactionam intr-un fel sau altul cand suntem pusi "fata in fata" cu anumite comportamente. De altfel, asa ia nastere si constiinta morala. Ea se educa. Cu alte cuvinte ne place un anumit comportament si ne displace un altul, pentru ca ne-am format de-a lungul timpului niste conceptii despre ce inseamna binele si raul si pentru ca avem un oarecare discernamant care ne ajuta sa distingem intre acestea doua, iar odata ce un comportament corespunde acestor idei despre bine si rau, reactioma asa cum am fost invatati.

Fenomenul asta al oglinzii aduce pe undeva cu proiectiile de care vorbeste psihanaliza. De ex : Spun despre X sau Y ca este un nenorocit, un ipoctit, pentru ca proiectez asupra lui anumite caractesristici ce corespund persoanei mele.

Asta nu intra deloc in contradictie cu teoria invatarii sociale de care am vorbit mai devreme. E firesc sa vrem sa fim alaturi de persoanele care impartasesc aceleasi principii ca si noi.

As putea fi de acord aici daca prin acest "ne atinge unde ne doare", nu s-ar intelege cum ca ne-am regasi - inconstient - in acel comportament. Sublinierea imi apartine.

Apropo de ce a spus Serenity. Cand ma deranjeaza nesimtirea unei anumite persoane intr-o anumita situatie sunt "atins" (a se citi deranjat) din cauza faptului ca eu intr-o situiatia ca aceea stiu ca as fi procedat cu totul altfel, in nici un caz nu sunt deranjat pentru ca eu insumi sunt sau ascund un nesimtit. Asadar, urasc un comportament dintr-o situatie data pentru ca il pun in contrast cu modul in care stiu ca m-as fi comportat eu in situatia respectiva.

Sigur ca daca fortam lucrurile, principiul al doilea este nul si neavenit, iar generalizarea "Tot" este si ea fortata. Intr-un om care si-a insusit in mod firesc "teoria invatarii sociale", n-are cum sa se regaseasca comportamente aberante si revolta impotriva lor este legitima. Cu toate astea sunt situatii relationale destule, zi de zi, cu motive stupide de enervare si noi n-aveam nimic sa ne reprosam in relatiile cu ceilalti, culpa revenindu-le in exclusivitate?! Despre asta e vorba. Nu exista efect fara cauza. De ce acceptam doar primul principiu ca fiind absolut? Asa ne poate raspunde doar oglinda din "Alba ca zapada si cei sapte pitici".

Pana la urma este buna sau nu oglindirea in relatiile umane? Doar daca ne arata frumosi si buni...

O mare problema a fenomenului "Oglinda" este ca de multe ori realitatea se afla sub "machiaj"!!