Am indraznit sa abordez acest subiect delicat pentru mine pe un forum care mi-a facut impresia unui nivel calitativ superior de toleranta, seriozitate si inteligenta relativ altor forumuri romanesti.
Concret... Sotia mea se confrunta cu diagnosticul "tulburari schizo-afective bipolare".
In engleza se cheama "Bipolar 1". Se manifesta prin perioade anuale ciclice cu trecere de la depresie puternica pe parcursul lunilor de iarna si crize de expansivitate (extaz, euforie) de scurta durata (zile) in cursul verii, la inceput sau spre toamna. Depresia se manifesta sub diferite forme, trecerea facandu-se brusc dintr-o forma in alta:
a) starea de plans (fara absolut nici un motiv)
b) starea de "leguma"- apatie totala
c) starea de agitatie psihica (ganduri negative gen "cum ar fi sa ma spanzur" sau "nu am nici o valoare")

Faza expansiva se manifesta prin agitatie psihica de alt gen (ideile pozitive "zburda" prin creier, fericire inexplicabila, limbaj foarte rapid, apetit sexual mai mare, chef de joaca sau idei de genul ca ai puteri supranaturale, legate de religie de obicei, mesajele publicitare pot fi interpretate ca fiind personale de la o entitate superioara, ca o revelatie asupra unui adevar ascuns), posibila stare de halucinatii. Pentru cei din jur totul pare a fi "teatru de comedie gratis". Faza expansiva este cea care determina panicarea familiei si nu cea depresiva, care desi este mai grava, trece mai mult neobservata, deoarece bolnavul nu deranjeaza pe nimeni, mai exact nu doreste prezenta nimanui.
Psihiatria nu are un raspuns clar asupra acestei boli. Nu se stie cauza care o determina. Si daca initial se poate crede ca exista o cauza, apoi depresia sau criza nu mai poate fi explicata logic. Se presupune ca se produce o supraexcitare la nivelul neuronilor in faza de expansivitate. De obicei criza apare dupa o noapte nedormita. Se presupune ca se produce un dezechilibru la nivelul chimiei neurotransmitatorilor, fara a se cunoaste cauza. Eu vad partea buna a lucrurilor... nu se stie cauza, deci se poate si vindeca la fel de inexplicabil.
Tratament medicamentos:
-Zyprexa sau Rispolept, medicamente antipsihotice de tip nou (au inlocuit vechile tratamente cu Litiu si Haloperidol, cu efecte secundare foarte grave), care interactioneaza cu serotonina si se comporta ca un filtru. Ce se intampla de fapt? Aceste medicamente formeaza "o ceata" pe creierul pacientului. E adevarat ca se suprima gandurile negative, din perioada de depresie, ca si cele euforice din criza, dar se suprima de fapt si ce e bun in om, puterea de concentrare, imaginatia, memoria, sclipirea inteligentei si restul ce mai ramane, cheful de distractie, de a face dragoste... La asta se mai adauga pofta de mancare neobisnuita care face ca pacientii sa ia in greutate, ceea ce poate duce in final la alte frustrari. Se mai adauga greturi, sensibilizarea ficatului si in cazul sotiei mele si agitatie motorica de nu poti sta locului. Toate aceste efecte secundare dispar cand se suprima medicamentele, dar evident apare pericolul crizei.
Psihiatrii mai adauga la aceste medicamente si un cockteil de alte medicamente. Carbamazepina sau Convulex care sunt de fapt antiepileptice, dar au drept scop sa reduca efectele secundare de paralizie temporara care le pot induce acele antipsihotice "minune". Mai se adauga somnifere sau antidepresive dupa cum e cazul si perioada anului... nu mai intru in amanunte...
Cazul concret: Adela - 31 de ani, (numele real nu e acesta) a facut aceste crize din anul 2000 si pana in 2004, cam una pe an expansiva si lunga perioada de depresie pe timpul iernilor. A inceput se pare cu o criza inainte de venirea anului 2000, in care ea a crezut ca vine Apocalipsa si a inceput sa spuna asta la toti, pana a fost internata la Obregia, ca asa se face cu cine are idei neconventionale.... Pe atunci ea traia cu alt sot, un exemplar egoist, care a considerat ca sotia lui "il face de rusine", el fiind cineva intr-un post important la o banca. Acest sot nu a fost un sprijin pentru ea, ci dimpotriva... si dupa ce a vazut ca "marfa e deteriorata" a parasit-o pentru alta mai buna, neuitand sa ia si tot ce era mai de valoare material... nu intru in amanunte... Eu (am 37 de ani) am cunoscut-o pe Adela in toamna lui 2003, exact cand ea a facut criza cea mai nasoala a ei... eu nu stiam ce e cu ea si am adus-o acasa... apoi am cunoscut OMUL de dincolo de aparente si m-am indragostit de ea. Dupa un an in care ne-am cunoscut mai mult in lumea virtuala, deoarece eu locuiesc in Canada, m-am decis ca ea este sufletul meu pereche si am revenit in Romania si m-am casatorit cu ea. Nu am reusit sa impiedic o noua criza a ei de la distanta, dar am reusit sa o atenuez. Am reusit prin sprijin moral si dragoste sa o fac sa treaca iarna asta printr-o depresie mult mai usoara decat in alti ani si cu acordul unui psihiatru mai omenos (din pacate altii nu inteleg ce rau e sa te tratezi cu acele medicamente), Adela a iesit complet de pe antipsihotice... si-a revenit in mare masura... se simte bine si am speranta si credinta ca in anul 2005 sa nu faca nici o criza. Asta ar duce la atenuarea depresiei de iarna si iesirea din acest cerc vicios in decursul anilor. Din pacate dupa 6 luni care am stat cu ea in Romania, am fost silit din motive care ma depasesc sa ma intorc in Canada. Dar continui sa discut cu ea in fiecare zi in tot timpul meu liber si oricum ea este universul meu de fericire, este sotia mea si fie ca ea va veni aici, ceea ce e putin probabil din alte motive, fie ca eu ma intorc in Romania de tot, intr-un viitor (ceea ce nu ma incanta, dar trebuie sa imi urmez sufletul), oricum vom fi impreuna si vom lupta impreuna cu boala ei.
Aici intervine intrebarea mea. Eu cred ca pot prin dragoste adevarata sa o vindec in decursul anilor. Ce parere aveti? Pot gandurile mele pozitive sa lupte contra chimiei intime a creierului, care oricum e inca o "cutie neagra" pentru psihiatrie?

Daca vei gasii cauza/motivul ce declanseaza acele crize, da. Sentimentele si implicarea ta o vor ajuta...dar ideal ar fi sa te afli linga ea....

Acceptam ceea ce este... normal ca ar fi ideal sa fiu cu ea...
Cum am spus, cauzele daca au existat initial, ele nu mai exista... nu e pur si simplu nevoie de un efort de vointa al ei... mai exact efectele au devenit apoi cauze...
Nu este nici o diferenta calitativa intre un om obisnuit si ea. Toti avem momente de tristete si de bucurie, doar ca ea are "franele mai slabe".
De multe ori sunt acuzati cei care sufera de depresie ca "se lamenteaza, ca le place sa fie asa" pentru ca nu exista nici un motiv logic ca ei sa se comporte astfel. Sau daca a existat, acel motiv a disparut sau s-a estompat. Dar nu e asa. In cazurile de depresie profunda nu exista o cauza care trebuie discutata. Este un dezechilibru chimic. Ideea e daca in paralel cu medicamentatia care poate ajuta pe moment, dar apoi dauneaza personalitatii, psihologia are putere sa schimbe ceva la nivel chimic... sau totul e frectie la piciorul de lemn?

Dupa umila mea parere, medicatia trebuie insotita de psihoterapie. Un psiholog adevarat are mari sanse sa te schimbe, iar prin schimbarea gandirii se va schimba si viata pacientului.

Saramago, bun venit la Hanu Ancutei !

Referitor la titlu, pe scurt, din cate stiu eu, "gandirea poate schimba chimia creierului". Si afectivitatea (iubirea, etc.) poate schimba chimia. Iar daca e sa iesim din campul strict al psihologiei, existenta acupuncturii si a bio-energiei arata ca schimbari chimice pot fi provocate si prin alte tehnici (care la prima vedere sunt ele un fel de "cutii negre").

Mai greu e de spus in ce conditii se pot produce astfel de schimbari (chimice), in ce proportie se pot produce, sau daca este reversibila chimia in cazul unor boli.
____________________________________

In ce priveste cazul sotiei tale ... in primul rand este vorba de ceva foarte complex, si trebuie spus ca de aici vei primi pareri care sunt departe de a fi avizate pentru astfel de situatii.

In conditiile astea, deja ai primit niste pareri care mie mi se par de bun simt, de la bdl si Zorro.

E foarte greu de raspuns simplu. Pot spune ca ... eu cred ca intelegerea pe care i-o oferi (greu de obtinut de la cine judeca superficial situatia) si dragostea o pot ajuta, dar depinde de multi factori in ce masura reusesti o atenuare. Cred ca e foarte important sa implici un psiholog, probabil cel mai bine unul care foloseste o forma de psihanaliza (o terapie lunga). Din pacate nu cred ca iti poate garanta cineva o schimbare permanenta pe care sa o poti numi vindecare.

In astfel de situatii e foarte important sa stii cat mai clar care este situatia (a ei, a ta, a voastra), sa pornesti la drum luand lucrurile asa cum sunt si sa il parcurgi cu hotarare si incredere. Gandurile tale pozitive va pot ajuta pe amandoi. Mult succes !

Acest topic a fost editat de calfa: 11 Apr 2005, 10:35 AM

Saramago,

Trebuie sa recunosc ca m-a impresionat curajul si forta de caracter pe care ai dovedit-o luand decizia de a te casatori cu Adela.
Si ca sa incerc sa raspund la intrebare - cred ca da - dragostea si afectiunea pentru Adela pot influenta mult si chiar determina starea acesteia. Am multi prieteni care si-au revenit din depresii majore, boli grave datorita faptului ca au avut langa ei pe cineva care sa le dovedeasca dragostea.

Daca tot veni vorba de specialisti, am un prieten roman care traieste in Canada si este psihiatru renumit acolo. In cazul in care te intereseaza sa discuti cu acesta- doar pentru a afla cum trebuie abordata problema Adelei si metode prin care starea acesteia poate fi ameliorata - te rog sa imi spui.

Ma bucur sa aud de oameni ca tine.

Saramago. "Adela" e norocoasa ca te are.

Mie important mi se pare urmatorul aspect:

Este o simpla coincidenta sau schimbarile specifice anotimpurilor constituie una din cauze ori doar un factor agravant? Ma gandesc ca intr-un fel sau altul toti suntem afectati in ce priveste moralul in lunile de iarna, mai ales in oras - zile scurte (lipsa luminii naturale), alimentatie mai putin bazata pe legume si fructe, oboseala cronica, mizeria de pe strazi, traficul infernal, faptul ca iesim mai putin din casa etc.

Ati incercat ca in perioada iernii sa plecati pentru un timp intr-o zona cu o clima mai blanda, fie si pentru cateva zile? A avut vreun efect?

Ma gandesc ca orice ar putea reduce administrarea de medicamente poate ajuta. Ma alatur sugestiei celorlalti - un psiholog ajuta, macar pentru a avea cu cine sta de vorba in mod liber despre problemele ei cata vreme tu nu poti fi alaturi de ea. Astfel se poate monitoriza starea ei si se pot detecta la timp semnele care preced perioadele dificle.

Acest topic a fost editat de denise: 11 Apr 2005, 10:35 AM

Saramago sint multe cazuri de depresie in lume, nu cunosc statistici dar stiu ca fiecare din noi intram citeodata intr-o asemenea faza care se manifesta mai mult sau mai putin grav...din pacate m-am confruntat chiar in familia mea cu un asemenea caz...fostul sot, tatal copilului meu, care desi bolnav grav a fost intr-o functie importanta in armata romana, si nimeni, nu recunostea ca ar fi bolnav, nici macar el care dupa o criza care mai era accentuata si de consumul mare de alcool in cazul lui, accepta sa mearga cu mine la un control psihiatric dar cind ajungeam la usa medicului se razgindea brusc refuzind sa intre. In ciuda vietii de calvar, si poate si datorita amenintarilor care ar fi avut un deznodamint tragic pentru intreaga familie am fost nevoita sa ramin cu el timp de aproape 10 ani. Cel mai tragic este pentru copiii care ar putea aparea, desi in cazul meu a fost un suport moral si un motiv sa lupt pentru a iesi din aceasta relatie absurda care stiam ca nu va duce la nimic bun pentru copilul care pentru mine a devenit cel mai bun lucru care mi se putea intimpla in viata si asupra caruia imi revarsam toata dragostea inabusita si ferecata in sufletul meu de omul pe care speram ca-l voi iubi toata viata si vom fi impreuna la bine si la rau...Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin rugaciuni fierbinti am reusit sa scap ca prin minune, dar cu multe greutati, de cel care trecea atit de repede de la starea de inger la cea de satan, transformind in iadul cel mai cumplit casnicia noastra care cindva speram sa fie cu totul altceva...In zadar rugaciunile mamii, si ale mele, in zadar posturi si slujbe platite pe la preoti, nu au avut nici un efect asupra lui, divortul a devenit inevitabil cind am fost convinsa ca nu mai exista nici o cale...desi in dorinta de a mai salva ceva mergea cu noi la biserica si chiar a inceput si un tratament medicamentos care in combinatie cu alcoolul, la care nu a renuntat i-a agravat si inmultit starile de criza...Desi devenise o epava nu inteleg cum a reusit sa avanseze pina la gradul de maior...se vede ca nici ceilalti nu erau mai sanatosi daca nu au reusit sa sesizeze la el boala de care suferea...S-a recasatorit si a mai facut un copil, o fetita, nu stiu cum a reusit sa-l suporte biata femeie care si-a incurcat viata cu el, dar sfirsitul a fost tragic...dupa multi ani boala lui a prins dimensiuni atit de monstruase incit a ajuns sa-si oblige sub amenintarea armei sotia si copilul sa se urce impreuna cu el pe o statuie inalta din centrul orasului, pentru a anunta sfirsitul lumii...a fost un teatru de proportii in oras mai ales ca era vorba de un maior de armata destul de cunoscut in oras, desi mai mult pentru ciudateniile lui...a fost internat intr-un spital de psihiatrie unde desigur i s-au administrat tratamente medicamentoase care l-au adus in faza de leguma, a fost trecut in rezerva, dar cu toateca se instalase un fel de stare de normalitate si de calm, crizele apareau destul de des mai ales halucinatiile de natura religioasa...anul trecut am aflat ingroziti, eu si fiul meu dintr-un ziar de pe internet de moartea violenta a fostului maior care sub aparenta de calm desavirsit cu care se plimba pe peronul garii din oras ca in fiecare dimineata a sarit subit in fata trenului care se apropia cu viteza ca si cum ar fi vrut sa opreasca cine stie ce naluca apocaliptica ce i se nazarea in halucinatiile provocate de boala lui naprasnica...Pentru mine dar mai ales pentru copilul meu care desi nu prea a avut multe relatii cu el il considera tata in inocenta lui de copil si se bucura ca totusi exista undeva...a fost un soc puternic, abia acum am inteles de ce, dupa 15 ani, pentru prima data cu putin timp inainte de aceasta groaznica intimplare m-a sunat sa-si ceara iertare, de la noi pentru tot ce -a fost, i-am spus ca eu il iertasem de mult...Dumnezeu sa-l ierte...Si draga Saramago bunul Dumnezeu sa te ajute si pe tine sa reusesti sa salvezi sufletul iubitei tale, dar eu cred ca distanta mare dintre voi si drogurile periculoase pe care le ia nu va pot ajuta prea mult daca nu cumva dimpotriva...cred ca in cazul tau doar DRAGOSTEA foarte puternica si rugaciunile fierbinti ar fi unica speranta...si poate lumina va aparea la capatul tunelului...Sa va ajute bunul Dumnezeu!

Saramago, am uitat sa te intreb, in ce masura este sotia ta constienta de situatia ei?

Greu de raspuns cind nu se cunoscc toate reperere. Creierul uman este cel mai complex si poate cel mai fragil organ. Sint suferinte sufletesti care declanseaza acest proces de (scuza-ma ) de degradare a eu-lui. Sint amintiri vechi ascunse in suflet care apar cand ceva din prezent le reactualizeaza inconstien. Eu sint putin mai dura si consider ca un soc ar putea restabili echilibrul. Un fel de transfer al durerii. E important ca cel in cauza sa se simta iubit si inteles, dar mai important este sa il facem sa se simta util si chiar daca se sperie "sa-l lasam putin din mana".Parerea mea este total neprofesionalista si apreciez mult grija ta fata de ea.

Saramago
Sun impresionat de ceea ce ai scris in deschidere. Sunt sigur ca ai sa reusesti sa o ajuti pe sotia ta sa isi revina din afectiunea de care sufera. Ti-as sugera sa ii indici sa urmeze si practici alternative - cum ar fi acupunctura - vezi ce spunea si Zorro.
Insa nu stiu in ce masura ar putea un psiholog sa ajute foarte mult... Cred ca in momentul in care exista tulburari de genul celor pe care le are sotia ta un psiholog nu poate ajuta la modul real pentru ca aceste crize nu pot fi indreptate prin explicarea modului de gandire...
Oricum - iti doresc succes.

In ce priveste sprijinul unui psiholog, eu il vad necesar nu pentru "Adela" doar, ci pentru Saramago si "Adela", impreuna.

YoyoMan, nu prin explicarea modului de gandire ci prin modificarea lui.

Ader la idee.

Din cate stiu eu, felul in care gandim, isi poate pune amprenta asupra chimismului creierului, si nu numai. Dovada in acest sens stau cazurile vindecarilor unor afectiuni cu ajutorul efectului placebo. Alt argument ar mai fi si metoda bio-feed-back-ului, prin care se poate actiona intr-un fel sau altul, asupra sistemului nervos autonom (vegetativ).

Pentru toti: Multumesc pentru raspunsuri, urari si incurajari! O sa caut sa spun fiecaruia cate ceva. Raspunsurile voastre decente mi-au dat incredere sa continui sa lamuresc unele aspecte. Va inteleg anumite retineri. Nu aveti grija, sfaturile voastre le primesc ca niste idei si deciziile noastre depind de mine si Adela exclusiv si deci simtiti-va liberi sa spuneti ce credeti, nu ma intorc sa acuz pe nimeni daca ceva nu a mers bine din ce mi s-a spus pe aici.

Zorro- Ideea cu psihoterapia este buna. Un psiholog nu are voie sa prescrie medicamente, iar un psihiatru nu are timp sa abordeze latura psihologica a fiecarui caz. Inteleg ca un psihoterapeut imbina cele doua lumi. Eu cred ca deja avem persoana indicata. Adela a gasit un psihiatru foarte de treaba, care are rabdare si cu care se poate discuta la un grad inalt de intelegere, omenie si logica si care i-a redus dozele de medicamente, chiar cu riscul ca ea sa faca o criza. Uneori ne asumam riscuri si el a inteles ca in cazul ca se va intampla, noi nu il acuzam pe el. Din pacate gratuitatea acestor medicamente depinde de alti psihiatrii mai putin intelegatori, care vor sa aiba "acoperire in orice situatie".
Sotia este foarte constienta de tot ce se intampla. Este un om perfect normal psihic in afara de situatia de criza. Si in ultima criza spre deosebire de precedentele, a fost constienta. I se parea ca vede oamenii ca niste zombies. Cu cat oamenii aveau ganduri mai rele, ea ii vedea mai schimonositi. Singurul din jur pe care nu il vedea schimonosit eram eu. Eu am incurajat-o si i-am spus ca pur si simplu trebuie sa accepte boala si criza asa cum este si sa se bazeze pe logica si nu pe ceea ce vede. Sa faca abstractie de ceea ce simturile ei ii contrazic logica. Ideea asta mi-a venit in urma unui film super- "A beautiful mind"- in care se relateaza cazul real al unui profesor de matematica, care a primit premiul Nobel dupa ce s-a imbolnavit de schizofrenie. El avea halucinatii in legatura cu o fetita pe care numai el o vedea. Logica ii spunea ca acea fetita nu poate fi reala, deoarece ea nu imbatranea. Ca sa poata sa isi termine tezele de matematica, a mintit doctorii si a incetat sa ia medicamentele care ii afectau puterea de concentrare. A continuat sa vada acea fetita care il innebunise inainte, dar a invatat sa nu ia in seama ceea ce contrazice logica si astfel a invatat sa traiasca cu halucinatiile lui si sa faca abstractie de ele. Asta e una din metodele pe care le aplic cu Adela. Imaginatia are asupra realitatii puterea pe care i-o conferim noi, constient sau in subconstient. Si ca sa ai o idee despre gradul ei de cunostiinta asupra situatiei, ea citeste aceste randuri. Nu stiu daca o sa intervina in vreo discutie, dar oricum nimic din tot ce fac eu nu este ascuns ei, inclusiv decizia mea de a scrie despre asta pe un forum a fost discutata cu ea cu mult timp inainte, dar intrucat nu exista un forum romanesc de psihiatrie, am facut aici o incercare. Referitor la inteligenta ei.... ea lucreaza pe un post superior intr-un minister, are masteratul cu nota 10 luat, are multe diplome luate in diferite domenii si limbi straine si isi face munca ei foarte bine si in mod competent. Ma bate de ma rupe la carti si la Scrabble, a iesit de multe ori campioana la Whist pe turneele online. La sah reusesc invers, dar asta pentru ca eu am jucat foarte multi ani. Imaginea pe care o au oamenii in general despre cei care sufera de vreo boala psihica este peiorativa. Daca ati vedea pe cei ce merg la cabinetele de psihiatrie ati constata ca acolo merg si foarte multi oameni care altfel habar nu ai avea ca au vreo problema. Si de multe ori sunt oameni de valoare incontestabila.

calfa- Adela face si reflexologie. Sincer, stiinta asta cu frecatul punctelor de la picioare nu prea o consider tratament, dar nu conteaza ce cred eu, ci conteaza ce crede Adela. Si atunci poate ca ajuta. Oricum si eu i-am facut niste masaje gen Shiatzu pe centurile de nervi de la coloana. E placut, dar eu cred ca aceste tratamente ajuta la dureri de coloana si nu la problema ei, dar nu are ce sa strice... Oamenii se agata de orice... Deocamdata eu sunt "psihologul ei de lunga durata". In general ma cunosc de cand eram in anii de liceu ca eram cautat pentru sfaturi si nu putini oameni mi-au spus ca ar fi trebuit sa fi facut din asta o profesie. Am analizat cu ea toate aspectele trecutului si am ajuns la concluzia ca desi sotul ei s-a purtat foarte urat, el nu poate fi acuzat ca fiind cauza si nici macar una din cauze, ci doar ca un element favorizant pentru aparitia bolii. Mai degraba cred ca este o sensibilitate cu care Adela s-a nascut si care in anumite circumstante a declansat boala. Nimeni nu poate garanta vindecarea ei sau in ce masura, dar eu vad si partea pozitiva a acestei afirmatii, nimeni nu poate garanta nereusita. Situatia noastra este destul de clara. Eu am planuri de viitor pentru noi doi clare si realizabile. Poate prezentarea bolii a lasat sa se creada ca situatia este disperata, dar nu e deloc asa. Deocamdata lucrurile se afla mult mai sub control decat in anii trecuti si de aceea am speranta sa reusim primul proiect- anul acesta fara criza.

divido- Pentru sufletul meu, Adela este "piatra unghiulara pe care altii au aruncat-o". Sunt convins de asta pentru ca stiu ce am simtit cand am cunoscut-o si nimica nu este intamplator pana ce alegem noi sa fie asa. Casatoria mea nu a fost un act de caritate. Ea este exact ceea ce eu am simtit ca aveam nevoie. Nu am cautat perfectiunea. Ce daca un om este 360 de zile pe an tot ceea ce ti-ai dorit si 5 zile este alt om? Daca nu ma insel, altii traiesc cu oameni care sunt invers. Si mai este o vorba: trebuie sa treci printr-un infern pentru a stii sa te bucuri de o raza de lumina. Eu am trait acel infern. Nu sunt la prima casatorie. Pentru Adela eu sper sa fiu acel factor de stabilitate care sa compenseze factorul de instabilitate (fostul ei sot) pe care l-a avut si astfel sa readucem boala la starea ei latenta.
Canada e mare. Daca acel psihiatru e prin zona Toronto, poate pot sa il intreb ce parere are. Nu stiu cat costa aici o consultatie, dar sper ca nu cat costa un dinte de pus. Multumesc pentru ajutorul tau! Orice idee e binevenita.

denise- Tipul ei de boala se caracterizeaza prin aceste manifestari ciclice. Adela nu este un caz aparte. Cu totii simtim cum vremea de afara si anotimpurile ne influenteaza "the mood" (dispozitia psihica), dar nu toti ajungem la manifestari extreme din cauza asta. Se considera in urma a numeroase experimente despre care am citit, ca bolnavii de Bipolar 1 sunt fotosensibili. Chiar exista o forma de terapie cu lumina foarte puternica, dar problema e ca dozarea acestei lumini este foarte dificila de la caz la caz... Exista riscul ca sa spunem sa ii dai in perioada de iarna acel surplus de lumina care sa o scoata din depresie, dar un pic mai mult o poate arunca in criza. La fel exista pericolul si cu antidepresantele. Eu am analizat unele aspecte favorizante care au precedat crizele anterioare si am luat masuri pentru anul acesta. Iarna am fost cu ea in Israel unde locuieste mama mea si s-a simtit foarte bine si cred ca acel surplus de soare i-a atenuat mult depresia de iarna, deoarece mi-a spus ca oricum a fost iarna ei cea mai fericita din ultimii ani. Altfel ar fi fost trista tare si s-ar fi inchis in casa si nu ar fi vorbit cu nimeni. Lumina actioneaza asupra corpului uman atat prin expunerea lui la soare cand facem plaja spre exemplu si atunci se stie ca se formeaza vitamina D in piele, dar si prin ceea ce primim prin retina ochilor. Mai exact are directa legatura cu cantitatea de melatonina secretata de hipofiza. Posibil ca hipofiza este cea dereglata, dar psihiatria nu are inca un raspuns. Melatonina este cea care determina profunzimea somnului si deci gradul de odihna pe care in realitate il primeste creierul in timpul noptii. Coroborand toate informatiile am luat unele masuri pentru anul acesta. Adela, daca merge la plaja, nu se mai bronzeaza si mai ales poarta ochelari de soare de acuma, cand a inceput primavara si pana la sfarsitul verii, ceea ce nu facea inainte. Am cumparat si melatonina pe care o va lua seara inainte de culcare numai in cazul in care nu poate sa adoarma. Oricum este preferabila oricarui somnifer. Din pacate melatonina are influente si asupra ciclului la femei si il poate deregla. Deci prudenta.
Si ea spune ca e norocoasa ca ma are. Eu cred ca este destin. Oricum eu ii dau ceea ce multi alti barbati nu ofera sotiilor lor, tocmai pentru a compensa necazul ei. Deci ii acord toata atentia mea, respectul, ajutorul si intelegerea.

flori- raspunsul meu pentru tine este mult mai amplu, mai ales ca si tu ai dezgropat ceva din trecutul tau... si promit sa revin cand o sa am timpul necesar... adica azi peste cateva ore...

dificila- Diferenta intre Bipolar 1 si Schizofrenie este destul de mare, desi se apreciaza ca ar face parte din aceeasi categorie de dereglare psihica si din cauza unor elemente comune cum este predispozitia la halucinatii in crize si faptul ca nu se cunosc cauzele exacte nici la una sau la cealalta si se trateaza cam cu aceleasi medicamente care cum am spus, nu fac altceva decat sa zapaceasca omul cu scopul sa ii abata ideile aberante si sa il poata face astfel sa se relaxeze si mai ales sa il impiedice sa faca prostii grave. Mai intervine si faptul ca un diagnostic definitiv in psihiatrie poate dura ani de zile tocmai pentru ca se cunoaste atat de putin despre cum functioneaza creierul uman. Diferenta principala este ca in schizofrenie alterarea eu-lui se produce de multe ori ireversibil. Omul poate ajunge la mintea unui copil. Trist, dar adevarat. Socurile ca metoda de tratament erau folosite in trecut pentru a scoate din crize... dusurile cu apa rece sau socuri electrice. Dar aveau efecte de scurta durata, plus chinul pacientului etc... Socurile de mare proportie, adica traumele si accidentele au dovedit rezultate de reversibilitate in cazul pierderilor de memorie, daca ele au fost cauza care le-a determinat. Aici situatia e diferita si un astfel de soc cred ca doar poate agrava. Multumesc oricum pentru idee. Nu ai grija, Adela nu este pazita tot timpul "ca pe butelie".

Multumesc Saramago pentru raspuns. Mi-ai confirmat o banuiala. Probabil ca excursiile in Israel nu o vor vindeca, dar o vor ajuta. Solutia poate fi : cate putin din fiecare - medicamentele recomandate de medic, un climat care ii prieste, consultarea periodica a unui psiholog, o viata sanatoasa (miscare, alimentatie corecta etc.), prieteni -sa nu fie izolata si sa fie mereu incurajata - si mai ales: tu alaturi de ea. La urma urmei e un stil de viata care ne-ar ajuta tuturor, toti putem avea probleme, manifestarile sunt insa altele. Orice ajuta cat de putin trebuie folosit si exploatat cu masura - tu si cei din jurul ei si chiar ea veti descoperi ce anume ii poate usura situatia. Nu va fi usor, vor fi suisuri si coborasuri - insa vad din mesajele tale ca voi doi puteti merge umar la umar pana la capat. Intre timp ... medicina progreseaza, sperante exista.
Mai am o intrebare - ati vorbit cu medicii despre posibilitatea de a avea un copil? E bine sa te gandesti la toate... si sa fi pregatit pentru orice.

PS. Raman la parerea sa consulte periodic si un psiholog- nu poate strica si numai incercand vei vedea daca ajuta. In opinia mea o va ajuta cel putin sa-si invinga complexele legate de faptul ca e putin altfel decat asa-zisa 'normalitate' (putini stiu cat de subtire este aceasta linie de demarcatie). Are nevoie de incredere in sine.

As dori sa mentionez ca in multe zone geografice se inregistreaza tulburari psihologice in lunile de iarna,
in legatura cu lipsa luminii corespunzatoare (lumina intensa in spectrul solar).

Astfel apar gadgeturi utile intr-o oarecare masura,
care expun utilizatorul la lumina intensa pentru cel putin un numar de ora in fiecare zi,
reducind sau anulind efectele nedorite ale lipsei de lumina.

Dar sprijinul de specialitate al unui psihiatru (adica medicamente corespunzatoare)
si al unui psiholog (probabil mai putin util in acest caz)
ramin probabil solutiile optime (chiar daca partiale - foarte partiale!) intr-o situatie de aceasta natura.

In alta ordine de idei, exista ceea ce se cheama "Jesus complex";
poate ca fiecare din noi a fost cel putin tentat vreodata in asemenea situatie de codependenta.
Chiar cele mai bune intentii trebuie corect intelese daca
se pune problema asumarii responsabilitatii pentru o alta persoana.

YoyoMan- esti mai optimist decat mine... Primesc vorbele tale ca un compliment si incurajare. Eu sunt realist in unele privinte si in altele idealist. Stiu ce responsabilitate am fata de sotie si nu imi e frica, am trecut prin lucruri mai grele in viata si tocmai de aceea si eu am incredere ca e posibil. Doctorii sunt intotdeauna sceptici, altfel nu ar fi doctori. Si daca nimica nu vom reusi... este si asta o alternativa... fie si asa... eu am ales si sunt fericit cu ce am.

calfa & Zorro- Adela a mers cu mine peste tot impreuna si am intrat cu ea pe usa inauntru la toti psihiatrii, inclusiv la comisia speciala care aproba medicamentele. Psihiatrul de care vorbeam ca e deosebit, acorda mult timp discutiilor cu ea mai ales pentru ca o cunoaste de cativa ani si este deja amicitie. Adela il suna saptamanal si vorbeste cu el. Si mie imi place de el si tot ceea ce schimbam in dozaje sau alte decizii, ne consultam mai intai cu el. Sper ca am dat raspunsul si daca v-ati referit la altceva... spuneti in fata ...

mothman - Ai perfecta dreptate. Si eu cred ca daca nu exista un medicament care sa vindece cauza... poate fi unul placebo... Altfel nu s-ar explica minunile in care oameni s-au vindecat de boli mult mai grave in care medicina ridicase mainile a neputinta.

denise- Cum ai spus, chiar asa am facut. Am "umblat" la toate amanuntele. Ea nu consuma fructe decat rar si am invatat-o sa manance zilnic un mar, o banana, un grepfruit.... sa faca suc natural in casa de portocale si lamai si sa sa faca limonada, i-am adus multivitamine, se mai duce la gimnastica, bea si lapte batut zilnic... sunt niste schimbari care pot ajuta, pentru ca daca e vreo subsanta in corp care nu se produce din vreo lipsa necunoscuta... poate la nimereala o suplinim... Am "umblat" si la capitolele de "modificare a gandirii", deoarece eu am foarte multa confidenta in mine, destula sa dau la altii si ea era invers, asa ca s-a imbunatatit si acolo situatia, pentru ca am pus-o sa contribuie la luarea tuturor deciziilor, sa nu creada ca daca are barbat, gata ea nu mai are de gandit... Am ajutat-o sa vada ce e bun in orice rau si sa vada ca exista oameni cu mult mai necajiti ca ea, asa ca nu e cazul sa mai planga. Cum am spus mai sus, ea se consulta saptamanal cu "psihiatrul de familie", un om cu multa experienta clinica si psiholog in acelasi timp.
Din pacate nu pot sa fiu cu ea acuma... e mult de explicat... pe scurt eu am 3 copii maricei cu fosta sotie in Canada si am obligatii morale si financiare fata de ei. E prea devreme sa ii abandonez de tot... pe de alta parte Adela nu vrea sa vina in Canada si inteleg si asta. Ea are tot ce ii trebuie in Romania in afara de mine. Si are parintii ei care o ajuta mult. Are servici frumos si prietene la servici. Ar insemna sa nege si cariera ei si sa se plictiseasca aici... Eu nu am ce sa ii ofer decat sa stea acasa sau sa se duca sa munceasca in fabrici ca un robot, adica ceea ce fac eu. Mai usor ma adaptez eu sa revin in Romania de unde am plecat de 15 ani... Acolo m-am nascut si am trait... nu conteaza pentru mine sa revin la problemele din Romania... am si incercat 6 luni sa vad cum e... si pot spune ca Romania a evoluat spre bine.
Cum am spus, copiii mei sunt mari (fata de 16 ani, baiat de 14 jumate, baiat de 13). As vrea sa le mai dau 2 ani de prezenta tatalui, pentru ca sunt la o varsta critica... si intre timp mai vedem, o sa pendulez intre Canada si Romania. Poate mai vine si Adela in vizita, desi are mare frica de avion.
Am discutat cu Adela problema unui copil. Mi-ar place o fetita de pilda. Dar ea nu vrea copii de frica sa nu mosteneasca boala sau ca ea nu ar fi mama buna. Ca de obicei, doctorii nu au un raspuns clar. Exista sanse sa se transmita genetic boala ei, in cazul ca de vina este vreo gena. Oricum nu se pune problema atata timp cat eu nu ma stabilesc cu ea. Si in final, este trupul ei si e alegerea ei. Poate o sa adoptam vreunul intr-un viitor mai indepartat, ramane de vazut. Ea oricum a suferit o trauma si daca asta nu s-ar fi petrecut la un an dupa ce ea a avut prima criza, as fi crezut cu siguranta ca asta a fost cauza principala care a "trezit" boala. Inainte de a se casatori, ea s-a imbolnavit de tuberculoza. Doctorii i-au spus ca nu are voie sa faca copii 4 ani de zile, dar ea a ramas gravida si a trebuit sa avorteze. A fost si chinuita la avort. De cate ori am adus vorba despre copii, ea plangea pentru ca facea legatura cu acest episod, dar i-a trecut tocmai prin discutarea lui si a tuturor aspectelor. Sotul ei a fost un p***, ca nu am alte cuvinte... nu o mai saruta deloc ca "sa nu se molipseasca" si asta si dupa ce a trecut perioada in care ea putea sa molipseasca pe careva. Si au fost inca multe alte aspecte. Era genul de barbat increzut, care atunci cand vine acasa pune TV pe Formula 1 si Fotbal si in rest sotia nu exista in casa decat ca sa-i calce camasile si cravatile sa arate prezentabil la banca.

dandanescu- Nu am auzit de "Jesus complex", poate explici sa stiu la ce te referi. Din ceea ce un pic am dedus, raspunsul este ca nu m-am casatorit cu Adela pentru ca eu as fi "orbul care s-a intalnit cu surdul" si impreuna pot face o echipa care sa mearga si sa auda. Faptul ca am pus accent pe boala ei la subiectul deschis pe forum, nu inseamna ca acest subiect ocupa 100% din tot ce este intre mine si Adela. Ea nu este cobaiul meu de experienta a ideilor mele paramedicale si nici nu este o relatie "doctor-pacient" in care eu incerc sa imi tratez eu-l meu propiu, dovedindu-mi nu stiu ce calitati . Este o relatie obisnuita intre doi oameni care se iubesc si au visele lor ca si toti ceilalti oameni obisnuiti, cu exceptia ca exista acest necaz care ocupa poate 1% din totalul discutiilor dintre noi doi. Exista multe zile in care nu discutam despre asta, pentru ca nu ar fi normal sa o intreb in fiecare zi daca a dormit noaptea ca si cum m-as astepta sa o ia razna in orice moment.
Referitor la "gadgeturi"... e adevarat ca ea castiga bine si eu daca muncesc in Canada, ne putem permite mai multe decat altii, dar nu ne dau nici pe noi afara banii din casa, nu avem nu stiu ce afaceri, suntem lucratori pentru altii si oricum cheltuim destul cu doctorii care tot trebuie sa le dai atentii, nu va spun cate analize, nu toate medicamentele sunt gratuite, asa ca si gadgeturile astea trebuie gandite inainte de a lua orice "minune" apare pe piata.

flori- Si povestea ta e impresionanta, mai ales pentru mine... este bine ca l-ai iertat pe fostul sot, nu ai de unde sa stii sau poate stii cate ceva din copilaria lui sau trecutul lui de dinainte de tine, pentru ca de fapt toti care ajung sa isi bea mintile sunt niste frustrati, niste victime, chiar daca tot ei sunt condamnati de societate pentru ceea ce fac la betie. Asta e valabil si la cei cu droguri, homosexuali, pedofili, violatori etc. Noi nu avem ce face, nu ii putem lasa liberi uneori pentru a nu face rau altora sau lor insile, dar in schimb putem sa ii iertam si sa ii uitam. Fostul tau sot ar fi putut avea o viata mai normala si la fel si pentru cei din jur, chiar cu depresia lui initiala, daca s-ar fi tratat si nu ar fi baut. Alcoolul in combinatie cu acele medicamente maresc efectele secundare de halucinatie. Mai bine nu lua nimic, decat ce a facut. Si eu sunt convins ca nu a vrut sa se sinucida, ci a crezut ca opreste vreun demon care vine, cand s-a aruncat in fata trenului. Ironia soartei face ca si Adela a avut aceeasi impresie la metrou cand eram cu ea in criza ei din 2003 (si cea mai serioasa) la cateva zile dupa ce ne-am cunoscut si am tinut-o cu toate puterile sa nu se arunce in fata "Satanei pe care vroia sa o opreasca". Eu am fost acolo, atunci cand trebuia sa fiu. In rest nu exista alta analogie intre Adela si fostul tau sot... este o diferenta foarte mare... Adela este dulce si haioasa... si nu bea deloc... Referitor la "lumina din tunel", la inceput m-am gandit sa iti raspund aici, dar de fapt exista subiecte deschise pe teme religioase si acolo as putea, daca ai placere si esti sigura ca vrei sa afli ideile mele- am o veste buna si una rea - sa le discutam pe toate, poate vei afla si parerea mea in legatura cu rugaciunile in zadar, posturi, slujbe la preoti...

Acest topic a fost editat de Saramago: 12 Apr 2005, 02:45 AM

In ce priveste efectul perioadei de iarna, iata un link despre tulburarile afective sezonale ,
http://www.nmha.org/infoctr/factsheets/27.cfm
Chestiile astea sunt discutate pe larg mai ales in tarile nordice. Gadgetul de care vorbeam este ieftin, la indemina oricui.
De fapt aproape orice lumina stralucitoare in spectrul normal (de lumina naturala) are efecte pozitive, daca este prezenta un numar suficient de ore.
Ma rog, asta e doar o idee care ar trebui evaluata mai serios, desi nu poate explica/rezolva intreaga situatie.

Observind efortul pe care il faci, am mentionat posibilitatea unor capcane psihologice;
"Jesus complex" apare in literatura, sau daca doresti "saviour complex" sau "I'll fix it complex".
Codependenta este adesea prezenta in asemenea situatii.
Daca esti avizat presupun ca esti intr-o situatie mai buna sa alegi corect.

Acest topic a fost editat de dandanescu: 12 Apr 2005, 03:23 AM

dandanescu- S.A.D. e un mic copil a lui Bipolar 1. Era bine daca era asta.

Ok... spune-mi, te rog, cum se cheama si unde se gaseste de cumparat lumina aia speciala. Poate o incercam in iarna viitoare, ca pana atunci nu e nevoie sigur.

Am citit despre "saviour complex" . Nu stiam ca s-a descoperit un termen peiorativ pentru a eticheta dorinta unui om de a face bine la alt om. Ce bine ar fi daca ar suferi toata planeta asta de acest "complex" in loc de egoism. Eu vad lucrurile in felul urmator. Daca un om are nevoie de ajutor, vrea sa fie ajutat si tu poti sa i-l oferi, nu gasesc in asta nimica rau, dimpotriva. Daca un om are nevoie de ajutor, dar nu vrea sa fie ajutat si tu vrei sa il ajuti cu forta, asta este cu totul altceva.
In fine, referitor la cazul meu personal, eu nu fac ceva exceptional prin faptul ca sunt alaturi de sotia mea cand are probleme, ci fac ceea ce orice sot este normal sa faca. Eu nu vreau sa ii schimb personalitatea, fortand-o sa faca numai ce cred eu ca e bine, ci o incurajez sa lupte cu boala, sa aiba speranta de mai bine si relatia dintre noi este de prietenie, nu de supunere. Toate deciziile importante le luam impreuna si nu o data chiar si pentru situatii mai marunte o intreb pe ea ce sa fac, ca sa stiu ca am si acordul ei sau pur si simplu consider ca ea e mai diplomata decat mine sau mai desteapta si are idei care eu nu le am. Pentru mine are multa importanta ceea ce ea doreste si nu o consider inferioara din cauza bolii ei. Am si eu defectele mele pe care ea le accepta si le tolereaza, printre care si acesta ca stau sa explic prea multe.

Gadgeturi care promit ameliorarea efectelor S.A.D. costa circa US$200.
Parca se numea BlueWave sau cam asa ceva.
Eu am citit intimplator despre popularitatea unor asemenea chestii in unele tari nordice.
Eu nu cunosc personal pe nimeni care le-a incercat vreodata.
Cine stie? Poate ca este un placebo...

Cit despre "saviour complex", nu este folosit peiorativ,
doar eticheteaza o situatie specifica, tot asa cum exista
complex de inferioritate, complex de superioritate, complexul lui Oedip, samd.

Sunt convins ca ai citit materialele disponibile despre diagnosticul si simptomele pe care le-ai prezentat aici...
Dar este probabil imposibil sa judeci "la rece" cind esti implicat direct.

Pe de alta parte, cine nu e implicat direct poate ca nu intelege toate amanuntele asa cum sunt.
Uite eu, spre exemplu, as fi crezut ca esti mai atasat de cei trei copii pe care ii ai...
dar eu nu stiu probabil multe detalii semnificative, cine stie?

Parerea mea... care desigur nu conteaza.

Acest topic a fost editat de dandanescu: 12 Apr 2005, 06:09 AM

Daca e asa, apele se vor linisti, mai repede sau mai tarziu. Important e ca luptati pentru a va recastiga libertatea sufleteasca. Va doresc mult, mult succes in continuare!

E si asta o suma. Dar presupunand ca gasesc in RO sau cumpar online, stiu ca e vorba de lumina foarte puternica, vreo cateva mii de lucsi, care trebuie folosita cateva ore pe zi... probabil lunar se mai adauga 200 dolari la factura electrica. Cred ca e mai ieftin de cumparat bilet in Israel pana la urma. Oricum, nu e ceva placebo, chiar actioneaza asupra organismului. Ramane ca idee aplicabila in cazul ca Adela se muta in Canada.

In clipa cand denumesti o atitudine cu titluri gen "complex" sau "sindrom" nu mai suna la fel de inocent. Asta cred eu.

Am citit mult tocmai pentru ca nu am incredere in doctori. E una din profesiile pe care multi o fac fara nici un pic de talent sau devotament pentru oameni, cu alte cuvinte, se stie, pentru bani. Apoi intervine si faptul ca doctorul, chiar fiind de calitate, nu are timp. Specific este mare lipsa de psihiatrii in Romania; am citit si despre asta undeva. Referitor la ce ai spus, nu puteam sa fiu "rece" cand doctorii i-au prescris medicamente care o agitau mai tare si apoi sustineau ca nu e posibil asa ceva, dadeau vina pe boala. Si in realiatate chiar era un efect secundar recunoscut ca fiind posibil, dar respectivii doctori nu aprofundasera cunostiintele lor. Lupta mea a fost mai ales impotriva tatalui ei, care este foarte posesiv si spre ghinionul meu si cu grad foarte inalt in politie. Aproape ca a sarit la bataie la mine, dar cand a vazut ca am avut dreptate, a tacut.... mai maraie el uneori, ca oricum "i-am calcat teritoriul" .

Dragostea fata de copii este altceva. Daca nu era, nici nu mi-as fi parasit sotia in Romania, mai ales ca are probleme.
In plus situatia este cu mult mai complexa. Este si latura financiara. Este si una juridica. In rest... multe detalii... dar nu asta a fost scopul subiectului... "sa spal rufe murdare" pe forum... si asa ma gandesc ca a devenit off-topic subiectul. Mai bine il intitulam altfel.

Asta e complex de inferioritate sau se asteapta a fi negat si atunci e invers?

Timpul ne va elibera! Thx.

E impresionant postul tau Saramango fiindca e un exemplu in care dragostea invinge greutatile . Nu sunteti singurul cuplu in situatia asta , fie ca e vorba de o boala psihica sau de alta natura.
Ca sa raspund la intrebarea ta de inceput, nu cred ca exista "vindecare "pentru boala sotiei tale. Insa in ciuda acestui fapt puteti duce o viata normala , fericita. Prognosticul schizofreniei , statistic vorbind e urmatorul la 33 % boala se inbunatateste sub tratament, la 33% ramane la fel si la 33% se inrautateste. Cativa factori care dau un prognostic bun ar fi : debut acut al bolii, functie cognitiva buna inainte de declansare, absenta schizofreniei la alti membri ai familiei, sistem de suport foarte bun , etc . Sindromul maniaco-depresiv e mult mai usor de tinut sub control. Terapia cognitiv-comportamentala ajuta foarte mult , din cate am inteles. In Canada exista multi psihologi care fac CTB si carti pe tema asta .
Sa-ti dau un exemplu . Am citit acum cateva luni un articol despre o jurnalista de la Toronto Star sau Toronto Sun ( una din astea doua). Are schizofrenie si a scris un articol despre boala ei. Are peste 40 de ani ( era si poza in ziar ) , a fost casatorita si a divortat iar acum se casatoreste a doua oara. Spunea ca de cand lucreaza ca jurnalista ( de 17 ani) a facut cate un episod aproape in fiecare an, aproape de fiecare data fiind spitalizata. Le multumea colegilor pentru ca au inteles-o si ca au acceptat -o cu toanele ei . E o femeie foarte inteligenta si care in ciuda greutatilor s-a realizat in viata sie este fericita. Boala ei s-a declansat cand avea 16 ani , de unde deduc ca are o forma mai grava decat sotia ta . Scria in articol ca ar vrea sa se intalneasca cu psihiatrul care a consultat-o prima data , cand avea doar 16 ani . Atunci psihiatrul a vazut o adolescenta neajutorata si "nebuna" careia probabil ca nu i-ar fi dat vreo sansa de realizare sau fericire in viata . Acum ar vedea o femeie independenta , cu o cariera si care se bucura de viata. M-a impresionat articolul, de aceea mi-l si amintesc . Ideea e ca se poate

Opinia mea e ca un cuplu are mare nevoie sa fie impreuna , indiferent de circumstante . Cu atat mai mult in cazul vostru , cred ca ea are nevoie de tine si mai mult . Cu cat mai repede poti fi alaturi de ea , cu atat mai bine pentru amandoi.
As mai avea multe de spus dar deocamdata ma opresc aici .

Acest topic a fost editat de toxic: 13 Apr 2005, 02:09 AM

toxic- Exista multe exemple de oameni care au probleme mai mari decat Adela si totusi se integreaza societatii, isi accepta cu stoicism destinul si unii dintre ei sunt foarte apreciati in ceea ce fac. Spre exemplu site-ul care m-a ajutat cel mai mult in intelegerea medicamentelor prescrise de psihiatrii (www.crazymeds.org) este patronat de un tip deosebit de inteligent si cu umor, Jerome Poor, saracul diagnosticat cu -Bipolar NOS, Autism (Asperger's spectrum), Convulsive Disorder NOS (most likely some variant of Temporal Lobe Epilepsy), Agoraphobia, ADD. Site-ul lui vorbeste singur pentru el. Este uimitor ce munca a depus acest om... pe mine m-a impresionat.
Am folosit termenul de "tulburari afective bipolare" in loc de "sindrom maniaco-depresiv" care suna mai grav, dar e acelasi lucru. Din fericire nu e schizofrenie, care are tendinta spre agravare pana la pierderea personalitatii. Apoi mai sunt si alte elemente imbucuratoare in cazul sotiei mele: nu are pe nimeni in familie cu asa ceva si s-a declansat brusc inainte de sfarsitul anului 2000 (probabil din sperietura cu Apocalipsa care a cuprins multi oameni in lume) cand Adela avea 25 de ani si era in primul ei an de casatorie cu fostul ei sot. Ea primeste mult sprijin moral din partea parintilor ei, desi au exagerat uneori si au produs efectul invers. La munca din pacate a pierdut postul de conducere, dar colegele ei o accepta si sunt prietenoase pentru ca oricum ea este baza acelui departament. Eu unul sunt foarte mandru de ea si o laud peste tot si ma bucur ca am o sotie inteligenta pentru ca am avut una invers care mi-a mancat sufletul....

De multe ori ne pierdem in definitii. Deci eu sunt convins ca Adela are o sensibilitate inascuta (posibil ceva genetic) care a declansat boala. Asta nu se poate repara. Pentru mine vindecare inseamna sa readucem boala la stare latenta, sa o tinem sub control si mai ales sa o fac pe Adela sa se acomodeze cu aceasta realitate. Pentru ca am gasit-o total inhibata, total lipsita de dorinta de viata si foarte speriata de tot si de toate. Eu am trecut prin viata prin multe prin tarile pe unde am umblat si in fosta casnicie plina de peripetii si fiind exact opusul ei in aceasta privinta, reusesc sa o scot si pe ea din lipsa ei de lupta pentru supravietuire si idealuri.
Este adevarat ca e foarte greu sa reusesc ceva deocamdata pentru ca ne separa un ocean, dar nu am o solutie mai buna. Oricum ea este mult mai bine decat am cunoscut-o. Si cum scrie la semnatura ta: "doi pasi inainte, unul inapoi" asa se realizeaza toate progresele in lumea asta.

Stii tu cum se spune ca "un optimist e un pesimist prost imformat"
Serios acuma - eu chiar cred ca o sa reusesti! O sa vezi tu!

YoyoMan- Asa sa fie! Mare e credinta ta! Cu siguranta ca la tine actioneaza gandirea asta supra pozitiva si ai un sistem de imunitate bine pus la punct! Tot serios!
Si in gluma imi aduci aminte de o poveste de fratii Grimm cu un imparat bolnav cu 3 feciori. Ei se duc pe rand sa caute un leac pentru boala necunoscuta. Fiecare vine cu alta traznaie luata de departe, nu are importanta. Pe drum la intoarcere se intalnesc cu un batranel care ii roaga de niste mancare si ii intreaba ce duc ei in sacul ala. Primul print spune ca nu are timp si ca duce in sac linguri de ciorba. "Asa sa fie!" a raspuns batranul. Si asa a fost spre rusinea printului cand s-a prezentat la tatal lui. Avea un sac plin de linguri de ciorba. Evident povestea continua cu al doilea print care face la fel, diferenta e ca el spune ca are "picioare de broasca". Batranelul: "Asa sa fie!" si asa a fost. (adaug eu- daca erau in Franta, nu era rau nici picioare de broasca). Al treilea print, mezinul, se opreste la batranel si ii da ceva din mancarea lui si ii spune politicos ca el a adus leac pentru tatal lui care sa il vindece. Batranelul: "Asa sa fie!" si asa a fost...

Saramago, nu am facut o comparatie intre sotia ta si fostul meu sot. M-am referit la faptul ca poti trai cu cineva fara sa constientizezi ca ar suferi de o boala psihica periculoasa si ca exista si pericole pentru ei insisi si pentru cei din jur desi noi nu le putem prevedea si uneori sintem pusi in fata faptelor implinite...in fine nu intru acum in amanunte ca am de rezolvat unele treburi urgente si nu-mi permite timpul dar pe scurt vreau sa spun ca ma intereseaza ideile tale...si acum fug sa-mi fac valizele ca maine plec in Israel!
Pentru un timp voi lipsi de prin han dar sper sa-mi fac timp si sa mai arunc cite-o privire!

flori- Drum bun... sedere placuta si ne reintalnim la han.

Este prima data cand intru pe un forum...sper sa sa ma descurc
Nu stiu daca Saramago mai comenteaza despre boala despre care sufera sotia lui..dar m-ar intresa subiectul deoare am si eu un priten care sufera de acesta boala si as vrea sa il ajut.

Bun venit la Hanu Ancutei, aniroc !

Pe Saramago nu l-am mai vazut scriind la Han, dar poate se va gasi cineva la Han care sa stie mai multe despre acea boala. Multa sanatate prietenului tau !

Multumesc.....
Ca sanatatea este mai buna decat toate.

Mai apar uneori... mai scriu cate ceva... am raspuns pe email lui "aniroc" si nu cred ca e cazul sa redeschid subiectul pe forum dupa un an de zile in care nu am vazut sa prezinte interes... in Romania posibil ca oamenii care sufera de tulburari afective bipolare nu prea stau pe net... sau poate ca nu prea sunt multe cazuri... in Canada se estimeaza la 4% din populatie ca fiind afectata de aceasta boala... si am gasit aici grupuri de suport chiar in orasul in care ma aflu... in rest... sotia mea este mult mai bine ca in trecut si acum trece prin prima iarna in care nu este deprimata... a mai fost internata la spital pentru 2 saptamani in luna august din cauza ca sefa ei i-a facut mizerii la servici si nu a lasat-o nici macar sa plece din timpul programului sa consulte un doctor, desi stie ca ea sufera pe fond nervos si i-a zis ca simte ca are nevoie... o sa gaseasca alt loc de munca... si D-zeu o sa aiba grija de noi toti...
Raspunsul la tema ridicata de mine pe acest subiect ... se pare ca in cazul sotiei chiar functioneaza... sprijinul moral zi de zi pe care i-l ofer si modul prin care ii arat cum sa accepte viata asa cum este si sa vada laturile pozitive in orice se intampla... au dat rezultate bune... cum am spus mai sus... merge spre bine...

Multumesc pentru precizari, Saramango ! Te-am vazut conectat zilele trecute (in lista din josul paginii principale) si am banuit ca ai luat legatura cu aniroc.

Asta e bine. Multa sanatate si tie si ei !