Subiectul mi-a fost sugerat de lectura capitolului Minte si constiinta al cartii Conexiuni ascunse (Integrarea dimensiunilor biologice, cognitive si sociale intr-o stiinta a durabilitatii), autor Fritjof Capra, Ed. Tehnica, 2004.
______________

Conversatii cu cimpanzei

Psihologul Roger Fouts (PhD, Profesor de Psihologie la Departmentul de Psihologie al Central Washington University, membru al Chimpanzee and Human Communication Institute - http://www.cwu.edu/~cwuchci/index.html,) este unul dintre pionierii cercetarilor privind limbajul omenesc bazate pe comunicarea cu cimpanzeii prin intermediul semnelor.

A scris cartea Next of Kin (Ruda cea mai apropiata, http://www.cwu.edu/~cwuchci/next_of_kin_book.html) in care povesteste experientele sale personale ale unor dialoguri ample cu maimutele si face o serie de speculatii despre originile limbajului omenesc.

In continuare voi folosi pasaje din cartea "Conexiuni ascunse" de Fritjof Capra.


”Se pare ca scheletul nostru (uman) este o varianta verticala a scheletului cimpanzeilor, creierul nostru este o varianta marita a creierului cimpanzeului, traiectul nostru vocal este o inovatie avand la baza traiectul vocal al cimpanzeului, mare parte din repertoriul facial al cimpanzeilor este similar cu al nostru.
…
Ca si noi, cimpanzeii sunt creaturi sociale. In captivitate sufera cel mai mult de singuratate si plictiseala.

In salbaticie le prieste schimbarea, hranindu-se zilnic din alti arbori fructiferi, construindu-si in fiecare seara alte adaposturi pentru noapte si asociindu-se cu diversi membri ai comunitatii, pe masura ce isi urmeaza drumul prin jungla.
…
In plus, cimpanzeii intretin legaturi de familie, deplang moartea mamei si ii adopta pe orfani, se lupta pentru putere si poarta razboaie.
…
Mult timp oamenii de stiinta au presupus ca modul de comunicare al cimpanzeilor nu are nimic de-a face cu cel uman, intrucat mormaielile si tipetele lor seamana prea putin cu vorbirea. Totusi, argumenteaza Roger Fouts, acesti oameni de stiinta s-au concentrat asupra unui canal gresit de comunicare.

Observatii atente ale cimpanzeilor in libertate au aratat ca ei isi folosesc mainile pentru mult mai multe lucruri decat fabricarea de unelte. Cu ajutorul mainilor, ei comunica in moduri neimaginate anterior, gesticuland pentru a cere hrana, a cauta siguranta si a oferi incurajare. Exista diverse gesturi ale cimpanzeilor pentru “Vino cu mine”, “Pot sa trec ?” si ”Esti binevenit”, insa unele dintre aceste gesturi difera de la o comunitate la alta.

Aceste observatii au fost confirmate spectaculos de rezultatele mai multor echipe de psihologi, care au crescut timp de cativa ani pui de cimpanzeu la ei acasa si au comunicat cu ei prin Limbajul American al Semnelor (ASL).
…
ASL nu este un limbaj artificial pe care oamenii cu auzul normal l-au inventat pentru cei surzi. El exista de circa 150 de ani si isi are radacinile in diverse limbaje gestuale europene, pe care surzii insisi le-au dezvoltat de-a lungul secolelor.

La fel ca si limbajele vorbite, ASL este foarte flexibil. Elementele sale componente – configuratii, pozitii si miscari ale mainilor, pot fi combinate pentru a forma un numar infinit de semne, echivalente ale cuvintelor. ASL are propriile sale reguli pentru organizarea semnelor in propozitii, prezentand o gramatica vizuala subtila si complexa, foarte diferita de cea a limbii engleze.

In aceste studii de adoptare inter-specii, tinerii cimpanzei nu au fost tratati ca subiecte pasive de laborator, ci ca primate inzestrate cu o puternica nevoie de a invata si de a comunica. … oamenii de stiinta au urmarit sa se angajeze intr-un dialog cu maimutele. Si tocmai acest lucru s-a intamplat.

Primul si cel mai celebru ”copil adoptiv” al lui Roger Fouts a fost un tanar cimpanzeu pe nume Washoe, care la varsta de 4 ani era capabil sa foloseasca ASL la nivelul unui copil uman de 2 sau 3 ani.
…
Ca orice tanc, Washoe isi gratula adesea parintii cu un ropot de mesaje - ”Roger grabeste-te”, ”vino Hug”, ”hraneste-ma”, ”da-mi haine”, ”vreau afara”, ”deschide usa” – si la fel ca toti copiii mici, si ea le vorbea papusilor si animalelor de casa, si chiar sie insasi.

Pentru Fouts, ”sporovaiala cu mainile” spontana a lui Washoe a fost dovada cea mai convingatoare ca ea foloseste limbajul in acelasi fel ca si copiii umani.
…
Cand Washoe a devenit maimuta adulta, ea l-a invatat pe fiul ei adoptiv limbajul semnelor, iar mai tarziu, cand ambii traiau impreuna cu alti trei cimpanzei de diferite varste, ei au format o familie complexa si strans unita, in care limbajul a inflorit in modul cel mai natural.
…
… au surprins la intamplare pe pelicula mai multe ore de conversatie animata intre cimpanzei … familia lui Washoe gesticuland in timp ce impart paturile, se joaca, isi mananca micul dejun sau se pregatesc de culcare.

… cimpanzeii gesticulau chiar si in mijlocul unor galagioase incaierari de familie, cel mai bun indiciu ca limbajul semnelor devenise parte integranta a vietii lor mentale si emotionale.

… conversatiile cimpanzeilor erau atat de clare incat specialistii in ASL care au urmarit in mod independent inregistrarile, au fost de acord in noua cazuri din zece asupra semnificatiei.
…
La inceputul anilor 70 antropologul Gordon Hewes presupusese ca primii hominizi comunicau cu ajutorul mainilor, dezvoltandu-si precizia miscarilor naturale, atat pentru gesturi, cat si pentru fabricarea uneltelor.
…
Implicatii foarte interesante pentru intelegerea tehnologiei … o componenta esentiala a naturii umane, inseparabila de evolutia limbajului si a constiintei
...
Oamenii au observat de secole ca, inainte sa vorbeasca, copiii incep sa gesticuleze, iar gesturile constituie un mijloc universal de comunicare la care ne putem intoarce ori de cate ori nu vorbim aceeasi limba.

… neurologul Doreen Kimura a descoperit ca vorbirea si miscarile precise ale mainilor par sa fie controlate de aceeasi regiune motoare a creierului. Cand Fouts a aflat de descoperirea lui Kimura, si-a dat seama ca, intr-un anume sens, atat limbajul semnelor, cat si limbajul vorbit sunt forme de gesticulatie.

Limbajul semnelor foloseste gesturile mainilor, limbajul vorbit consta in gesturi ale limbii. Limba executa miscari precise, oprindu-se in locuri specifice din gura astfel incat sa putem produce anumite sunete. Mainile si degetele se opresc in locuri precise din jurul corpului pentru a produce semne.”
___________________________

Voi reveni cu alte experimente interesante. Urmatorul va fi chiar legat de primul ...

Daca intalniti descrierile unor experimente psihologice al caror rezultate vi se par a fi surprinzatoare si cu o semnificatie larga, va invit sa le prezentati in rezumat aici.

Cu toate ca experimentul este unul destul de cunoscut si probabil nu va fi o noutate pentru foarte multa lume, in urma invitatiei lui calfa si pentru ca am tot auzit despre el si rezultatele lui in ultima vreme de la diversi profesori, m-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre asa-zisul experiment Milgram, unul dintre cele mai cunoscute dar si contestate experimente, menit sa studieze obedienta fata de autoritate. Rezultatele lui mi s-au parut formidabile..



Intrebarea la care dorea sa gaseasca un raspuns socio-psihologul Stanley Milgram in anii '60 se referea la disponibilitatea unor oameni perfect normali de a se supune in fata unei autoritati si de a urma ordine evident "inumane". Motivul care a stat la baza acestor experimente a fost cel de-al Doilea Razboi Mondial. De ce au existat pe timpul regimului hitlerist atatia oameni care s-au pus de buna-voie in serviciul masinariei criminale a nazistilor? A existat oare o eroare principala de caracter in cazul acestor oameni sau exista anumite situatii in care oricine ar putea ajunge sa tortureze si sa ucida alti oameni?

La inceputul anilor '60 Universitatea Yale a dat un anunt inrt-un ziar local in care cauta persoane dispuse sa participe la un experiment legat de memorie si invatare prin care se dorea sa se vada in ce fel influenteaza pedeapsa procesul de invatare. Asadar subiectilor le-a fost ascuns faptul ca experimentul urmarea de fapt sa descopere cat de mult sunt dispusi oamenii sa se incline in fata unei autoritati.

Experimentul prevedea cate doua persoane iar voluntarii au fost inpartiti prin tragele la sorti in doua grupuri - elevii si profesorii. In realitate, la fiecare experiment participa un singur voluntar - profesorul - in timp ce elevul era un student al facultatii, fapt despre care voluntarul nu avea habar.

Cerintele experimentului erau urmatoarele: Elevul trebuia sa invete pe de rost o serie de asocieri iar profesorul urmarea sa-l verifice, pedepsind fiecare greseala. Voluntarilor li s-a aratat un generator de socuri electrice dotat cu un panou pe care se aflau 30 de butoane ordonate in ordine crescatoare, de la 15 volti ("soc usor") la "soc mediu", "soc puternic", "soc foarte puternic", "perocol: soc extrem" si asa mai departe pana la 450 de volti ("XXX").



Profesorul avea de-acum sarcina sa pedepseasca fiecare greseala a elevului cu cate un soc electric, marind de fiecare data intensitatea acestuia. Acesta din urma este asezat pe un scaun intr-o incapere separata unde ii sunt atasati electrozii si este legat de generator. In acest punct "victima" declara ca are probleme cu inima iar conducatorul experimentului (profesorul de biologie in varsta de 31 de ani) il linisteste spunandu-i ca in ciuda durerilor provocate de socurile electrice, nu vor aparea leziuni permanente ale tesuturilor.



Asa cum am spus, adevarata persoana supusa experimentului - profesorul - nu stie nimic despre faptul ca, in realitate, elevul nu este conectat la generatorul de curent iar reactiile acestuia sunt de fapt raspunsuri standard inregistrate pe banda. El este ferm convins ca elevului din camera alaturata ii vor fi cu adevarat pricinuite suferinte pentru fiecare eroare prin administrarea de socuri electrice.

In acest punct incepe de fapt experimentul. Elevul raspunde la intrebarile profesorului la inceput corect, cu foarte putine greseli. La fiecare greseala subiectul apasa butonul care va genera socul electric, la inceput de o intensitate joasa, aceasta fiind crescuta treptat. In momentul in care profesorul ajunge la cel de-al 5-lea buton (75 V) elevul incepe sa se vaite. La 150 cere intreruperea experimentului, la 180 tipa de parca nu ar mai putea suporta iar pe masura ce voluntarul se apropie de "Pericol: soc extrem" elevul incepe sa bata cu pumnii in peretele despartitor implorand sa fie eliberat. Aici intervine conducatorul experimentului explicand voluntarului ca reactia elevului este una gresita si rugandu-l sa apese pe buton.

Reactiile voluntarilor au fost diferite. Unii au protestat, altii au inceput sa se balbaie, sa transipre sau au afisat alte semne exprimand tensiunea.Surprinzator a fost faptul ca voluntarii incercau deseori sa ignore reactiile victimelor si sa-si indrepte atentia spre conducatorul experimentului, aflat in aceeasi incapere cu ei.

Unii perticipanti au incercat sa reduca durerea victimei apasand mai usor pe buton sau sugerandu-i raspunsurile corecte, cativa dintre ei nu au crezut ca elevul este cu adevarat supus socurilor electrice in timp ce unii dintre ei au cerut conducatorului sa le confirme ca nu vor fi trasi la raspundere pentru faptele lor.

Peste 62% din participanti au ajuns la ultimul buton (450 volti) chiar daca au trebuit incurajato de catre conducatorul experimentului.

Multi dintre ei erau convinsi ca nu trebuie sa continue cu socurile dar iesirea din experiment ar fi insemnat incalcarea contractului semnat, lucru deloc usor, mai ales ca erau platiti.

La sfarsitul experimentului fiecarui voluntar i s-a explicat faptul ca "victima" nu fusese supusa nici unor suferinte. Celor "neascultatori" situatia le-a fost prezentata in asa fel incat nesupunerea lor sa para ceva pozitiv iar celor ce au mers pana la capat le-a fost explicat comportamentul lor ca fiind ceva perfect normal.

Voluntarii implicati in acest experiment proveneau din urmatoarele medii profesionale:
- 40% erau muncitori calificati si necalificati
- 40% lucrau in comert si productie
- 20% erau specialisti in diverse domenii

Cu toate ca experimentul lui Milgram a fost indelung criticat, ca i s-a reprosat incalcarea regulilor etice in domeniul cercetarilor psihologice, ca ar fi adus stricaciuni voluntarilor acestia putand ramane traumatizati in urma realizarii consecintelor faptelor lor, experimentul a fost repetat de mai multe ori, in tari diferite (Australia, Spania, Germania, etc.) constatandu-se de fecare data ca un numar foarte mare de oameni erau "obedienti" si ca peste tot voluntarii au reactionat similar. De asemenea, peste 83% din persoanele ascultatoare au declarat ca sunt fericiti ca au putut lua parte la experiment. Un procent similar din voluntarii neascultatori au specificat acelasi lucru.

Golbert (1981) afirma ca nivelul ridicat de obedienta in experimentul lui Milgram este efectul caracterului ritualic al sarcinii. Odata ce subiectul incepe aplicarea de socuri electrice, devine din ce in ce mai greu pentru el sa se opreasca. Tot Gilbert vorbeste despre efectul feedback-ului din partea victimei. Se pare ca atunci cand acesta se modifica din punct de vedere calitativ, subiectul intrerupe sirul de socuri electrice. Analizand cercetarile lui Milgram, el a descoperit ca 5 subiecti au oprit experimetnul cand victima a lovit peretele, iar alti 4 atunci cand aceasta a incetat a mai da vreun feedback.

The Perils of Obedience - Stanley Milgram

Da, interesant experimentul respectiv. Interesanta si strategia experimentatorilor, folosita si in alte cazuri.

Cred ca primul meu contact cu o carte de psihologie a fost, niste decenii in urma, cu o carte care prezenta experimente facute de "savantii sovietici" din domeniul psihologiei. Mi s-a parut atunci interesant cum, experimentatorii, pentru a elimina influentele pe care le are cunoasterea faptului ca esti supus unui experiment, "pacaleau" subiectii ca in exemplul de mai sus.

Astfel de experimente dau o imagine, macar partiala, despre cat de complexe pot fi cercetarile in domeniu. Nu-i un lucru oarecare sa faci o stiinta (in sensul clasic) din cunoasterea omului in general ...

_______________________________

Iata cateva delalii si rezultate ale altui experiment, legat de primul, dupa cum am spus:

Teoria lui Roger Fouts cu privire la originea limbajului vorbit se pare ca a fost confirmata in mod spectaculos atunci cand el a inceput sa lucreze cu copii autisti.

Mi se par niste experimente (cu rezultate) cu adevarat remarcabile !

Folosind o astfel de "terapie", macar o parte dintre copiii autisti ar putea iesi din izolare ...

Acest topic a fost editat de calfa: 1 Apr 2005, 10:38 AM

Pacat ca nu ai prezentat mai complet rezultatele experimentelor, care sunt intr-adevar extrem de interesante ( desi un pic cam deprimante ). AFAIK Experimentul "clasic" al lui Milgram este al doilea dintr-o serie de citeva zeci de variatii ale conditiilor "de baza".

Cele mai interesante aspecte ce mi s-a parut mie din analiza [u]comparata[u] a experimentului in diversele circumstante sunt ca ( din cite imi aduc aminte si daca nu ma inseala memoria ) schimbarea dupa citeva minute ( intrebari/socuri aplicate ) ale "conducatorului experimentului" nu a afectat semnificativ procentajul obtinut in conditiile de baza, ca totusi indemnizatia acordata era destul de mica si ca [u]cele mai "proaste"[u] ( in jur de 11-12% doar ) rezultate de ascultare s-au inregistrat in momentul in care in loc de un "conducator de experiment" erau prezenti doi care la un moment dat ( la un anumit nivel, destul de scazut, al socurilor ) incepeau sa se "certe" intre ei daca trebuie aplicata pedeapsa in continuare sau nu, dupa care comunicau "profesorului" sa continue totusi ( altfel spus, daca "autoritatea" nu mai e clar unitara si ferma in decizii ... ).

Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc celelalte circumstante si rezultatele specifice.

P.S. : Cel mai mic scor ( ~3% pare-mi-se ) se inregistra daca "profesorul" era lasat singur, doar cu instructiunile tiparite in fata sa.
P.S.S. : De aici se pot trage vreo tzispe concluzii cu implicatii socio-politico-culturale, dar pe moment mi-e cam lene sa o fac ...

Acest topic a fost editat de MIA: 6 Apr 2005, 02:40 PM

Nici un comentariu, un experiment nou, nimic ?

Stie careva precis care e experimentul acela cu cartile ce aveau o pereche de numere pe ele, un grup de oameni erau lasati sa aleaga din ele si de regula se alegeau cele cu diferenta cea mai mare ?

Din partea mea, cand voi mai gasi atat ceva de semnalat cat si momentul pentru a o face ...

Obedienta fata de autoritate ? Hmm, daca tot vorbim despre ea, si despre experiente remarcabile, poate ar trebui amintit "Experimentul Pitesti" ... sau poate nu. De curand am citit cateva pagini despre el, dar sunt prea remarcabile. Pe langa marele numar de concluzii negative, dezarmante, exista totusi si aceea neutra, ca fiinta umana are un potential de schimbare enorm, incredibil chiar ...

calfa, te rog frumos, povesteste despre 'Experimentul Pitesti'. Am citit si eu ceva despre o inchisoare comunista langa Pitesti, dar nu stiu daca a fost vorba acolo despre experimente. pls

Ca sa incerc sa fiu cit mai neutru ... - nu stiu daca respectivul experiment isi are locul aici. A fost "realizat" in conditii limita, aproape extreme as zice si doar asa s-au putut obtine "rezultatele" cu pricina.

Din fericire experimente ( poate chiar mai dure ) de asa-numita "spalare a creierelor" exersate de chinezi pe prizonierii de razboi americani din Coreea s-au dovedit a-si pierde destul de repede impactul de indata ce respectivii au fost readusi intr-un mediu normal ( asta ca sa incerc sa fiu mai optimist ).

Respectivul experiment ... este partial utilizat in carti de psihologie, de catre autori romani. Aici poate ca nu isi are locul ... desi, o poveste mai diluata, din perspectiva autorilor respectivi, poate o sa incerc sa spun. Prea multe detalii, si eu evit ...

n-am inteles nimic

Felina , este un subiect cat se poate de sensibil , ma refer la Experimentul Pitesti . Este vorba despre o metoda de tortura numita " Reeducare" .

Brrr ...

E chiar tabu? nu se poate spune mai mult despre respectivul experiment?

O foarte scurta prezentare a situatiei.

Insa - din pacate mai nou, respectivele orori au devenit oarecum ... "incorecte politic" ...

P.S. : Am gasit si ceva mai detaliat.
"Logica" asa-zisei reeducari e cinic de simpla de fapt. Principala problema a oricarui regim autoritar, de ocupatie s.a.m.d. e ca risca sa transforme puscariile in adevarate "centre de recalificare pentru detinutii politici". Bolsevicii rusi o stiau prea bine - deoarece multi dintre ei "profitasera" de asa ceva cit activasera in ilegalitate. Asa ca au incercat o metoda alternativa la exterminare pentru a preveni acest lucru ...

Acest topic a fost editat de MIA: 11 May 2005, 04:51 PM

Multumesc mult MIA. Da, intr-adevar, e vorba despre ororile despre care am citit si eu. Din pacate nu mai tin minte cum se numea cartea sau cine a scris-o. Mi-a ramas in minte - si probabil n-o sa uit niciodata - tortura cu excrementele proprii & prietenii.

Nu inteleg de ce vorbiti in soapta despre asta, cred ca oricarei persoane i-ar prinde bine sa stie cat de mult se pot schimba oamenii.

Acest topic a fost editat de Felina: 11 May 2005, 05:02 PM

Virgil Ierunca si cartea se numeste Fenomenul Pitesti.Mie mi-a dat fiori Memorialul durerii al luciei Hossu-Longin .Daca stie careva cum s-ar putea revedea?

Totusi nu pricep: voi incadrati pitestiul ca "experiment psihologic"?

Metodele de la Pitesti constituie un asa-zis "experiment psihologic"
din aceeasi categorie cu Guantanamo si Abu-Ghraib astazi.
(ca sa mentionez doar cazurile cele mai notorii pe moment, desi departe de a fi unicate)

Daca ai rabdare sa citesti si sa compari, nu e prea mare diferenta.
(ceea ce nu inseamna ca situatia devine mai acceptabila).

Pe de alta parte, mi se pare interesant cum comentatorii informatiei despre metodele folosite la Pitesti
se simt indreptatiti sa puncteze in permanenta concluzia lor formata apriori
de parca cititorul care afla anumite fapte nu ar fi in stare sa traga singur (eventual si alte) concluzii.
Oare nu putem avea incredere intr-o simpla prezentare obiectiva,
sau asa ceva nici nu se compara cu o atmosfera incarcata emotional,
cind te adresezi cititorului?

Dar... Care alte concluzii? Spre exemplu:
"Astia's oamenii, cu ei defilam"
Pretentii de superioritate sunt destule la un moment dat
dar la o adica in situatii critice oricine are limite.

Acest topic a fost editat de dandanescu: 12 May 2005, 09:08 AM

Cine a zis ca nu se poate spune nimic ? Dupa cum se vede, sunt informatii pe Internet. Fiind vorba de tortura, si inca una foarte "originala", e clar ca pentru a intra in atmosfera aceea iti trebuie o anumita dispozitie. Iar a iesi din acea atmosfera ...

La Pitesti nu s-a facut un experiment stiintific. Pe de alta parte, s-a "lucrat" asupra psihicului. Au fost luati oameni, scosi din realitatea vietii pe care o traiau, si fortati sa accepte o alta realitate, cautandu-se metode prin care sa interiorizeze complet noua realitate.

De aceea, rezultatele reeducarii de la Pitesti pot fi analizate ca rezultate ale unui experiment. De exemplu, dupa cum am mai spus, felul in care pot fi schimbati oamenii (in conditii extreme, e drept).

Nu cred ca a vorbit cineva in soapta. Exista insa multe moduri in care se poate schimba o persoana, din proprie vointa, si cred ca merita mai multa popularizare.