Singuratatea a fost numita in repetate randuri boala secolului in care traim. Nu doar ca interactionam mai putin cu ceilalti, dar uneori, atunci cand o facem, parca purtam un fel de lupta, incercand sa reducem la minim amestecul celorlalti in viata noastra. De ce apar aceste metode a ne apara, care sunt ele si, mai important, au un impact pozitiv sau negativ asupra noastra?

Citeste cu atentie multe din discutiile de pe han, cele ideatice mai ales, si vei vedea ca lupta se da si virtual, desi unii vin aici ca sa...nu fie singuri, sau ca sa "aresteze" un topic incercand o indoctrinare (acea lupta de care povesteai). Mie imi plac topicurile cu dialog, nu monolog. Sunt unele in care nu sunt semnatara, dar realmente imi place sa citesc modul de a pune problema a unor colegi.

Acest topic a fost editat de contraste: 5 Jul 2004, 03:47 PM

Aceasta este o idee complet falsa. Oamenii nu sunt niciodata singuri. Singuratatea este un mit care exprima de fapt incapacitatea de a actiona. Astfel ca tocmai cel care, chipurile, s-ar simti singur, este intr-o cumplita eroare.

Singuratatea nu este deloc un mit. Exista si chiar ia diferite forme.

Evident ca singuratatea exista

Nope, exista sentimentul de singuratate ... Suntem prea legati cu fire invizibile de semenii nostri ca sa existe o izolare totala. Doar ca uneori avem probleme cu perceptia.
De fapt reactia de fuga ne leaga si mai mult de "urmaritor"; alegerea izolarii este un raspuns la actiunea / inactiunea altcuiva, rareori este o alegere independenta.

Eu am impresia ca interactiunea cu ceilalti se face azi la un nivel cantitativ mult superior trecutului.
Iar problema pare sa rezulte tocmai din usurinta de a interactiona care influenteaza negativ calitatea interactiei.

O interactiune intensa dar de joasa calitate poate sa conduca la concluzii de genul:
"Infernul este... ceilalti" (JP Sartre?)(dezacordul imi apartine )

Dar... ce inseamna interactiune de calitate?

Acest topic a fost editat de dandanescu: 14 Jul 2004, 12:46 AM

dandanescu.

Nu stiu sigur daca am inteles exact. Te referi la faptul ca ne lasam mult prea afectati de anumite actiuni ale celorlalti? De faptul ca autoizolarea (constienta sau nu) este determinata de instinctul de aparare impotriva influentelor negative externe?
Daca este asa, sunt de acord, cam la asta ma gandeam si eu. Insa aceasta izolare/protejare este iluzorie, cel care iti face rau este prezent in continuare in mintea ta ... poate mai prezent decat cei aflati in aceasi incapere. Retragerea in carapace (repet, chiar involuntara) nu este o solutie. Demonii bantuie si mai abitir in singuratate.

Sentimentul de singuratate e una, iar izolarea, singuratatea propriu-zisa e alta. Un sentiment de singuratate poti avea inclusiv cand esti inconjurat de lume, de foarta multa lume. Cat priveste izolarea, nevoia de singuratate poate sa apara nu numai ca o incercare de a te proteja de cineva.

Sentimentul de singurate poate aparea in diferite contexte si perioade ale vietii. Parintii ai caror copii
isi incep viata pe cont propriu, trec prin "criza cuibului pustiu", se simt abandonati si oarecum inutili, chiar
daca tin legatura cu copiii. Adolescentii, aflati la varsta cautarilor se simt deseori marginalizati, neintelesi
chiar si de catre cei de o varsta cu ei.
Sentimentul de singurate poate aparea si dintr-o perceptie incorecta a sinelui( subevaluare sau supraevaluare),
fie din perceptia incorecta a celuilalt.
Izolarea poate fi un mecanism de aparare, daca este "folosita' pentru depasirea crizei si nu ca modalitate de
retragere in sine, respingere a oricarui contact. Suntem fiinte sociale si foarte putini oameni rezista psihic
absentei relationarilor cu ceilati.

Singuratatea... ca sistem de aparare... hmmm

Desigur ca

...poate doar una temporara.

Dar eu ma gindeam cit de simplu este sa repeti greselile de interactiune cu ceilalti,
tocmai din cauza ca este atit de simplu sa interactionezi cu alte persoane,
in cele mai diverse moduri.

Daca era greu sa nu fii singur, poate ca fiecare era mai atent sa nu rateze rarele ocazii...

In ce priveste interactiunea competitiva (...chiar sub forma de lupta... )
impresia mea este ca aceasta este forma cea mai naturala de interactiune intre oameni,
desi cei mai multi probabil prefera sa ignore acest fapt.

Desi e greu sa fii explicit in ce priveste regulile de interactiune,
eu as zice ca acolo se ascunde solutia pentru cei care se lupta cu singuratatea,
in loc sa se lupte cu alti oameni

Pai asta cam asa este! Dar nu toti sunt suficient de puternici in aceste competitii.
Si de aceea unii aleg sa se retraga. Daca beneficiaza de sprijin si intelegere din
partea celorlalti revin, daca nu, prefera solitudinea.
Jocurile copilariei is primele forme de competitie in care ne angajam. Si acolo castiga
cel mai puternic( indiferent ce mijloace foloseste). Situatia se regaseste apoi in toate situatiile
de viata, chiar daca in forme mascate.

Întrucît Ovidiu Bufnilă a primit trei (cu tot cu a mea) negări ale afirmaţiilor sale eu zic că n-ar fi rău dacă ar reveni cu nişte detalieri ale punctului său de vedere. Ştii, Ovidiu, eu sînt de acord cu fiecare propoziţie pe care ai scris-o tu... dacă pun un "nu" în faţă (sau la coadă, mă rog...)!!

Ai grija xcross ca domnul fost consilier de imagine are frumosul obicei de a face exercitii de contrariere a publicului postator la Han. Asa ca poti tu pune cati de NU vrei in fata afirmatiilor domnului de la imparatie pentru ca el o sa raspunda cu un preacuviincios

Acest topic a fost editat de YoyoMan: 19 Jul 2004, 10:55 AM

Un raspuns vine din partea ecologiei urbane: densitatea materiala , insotita de destitate psihologica, determina izolarea individului, ca reactie la suprasolicitarea exercitata de stimulii externi. Exista un optim al densitatii umane, iar cand acesta este depasit (cazul extrem-marile metropole), echilibrul "natural" este perturbat. Asa se explica violenta crescuta in aglomerarile urbane, pe de o parte, iar pe de alta parte, cresterea sentimentului de insecuritate, de distantare de ceilalti, de neincredere, de izolare sociala. Sunt permise nuantari, evident, in genul: individul isi creeaza o retea relativ restransa de interactiune, retea pe care o alege mai degraba pe criterii de similaritate atitudinala/valorica decat pe criterii externe (proximitate geografica, rudenie etc.)
Similar, Tonnies vorbeste despre comunitate versus societate, cea din urma fiind caracterizata prin disolutia sentimentului de "noi", prin instaurarea sentimentului de singuratate....