HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

2 Pagini V   1 2 >  
Reply to this topicStart new topic
> Povestiri, povestiri scurte culese sau scrise de vo
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 10:31 AM
Mesaj #1


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Un topic pe care postati povestiri scurte care v-au placut. Subiectul acestora nu conteaza.
Ceva dragut:
Toti oamenii de stiinta si savantii din lume s-au adunat sa construiasca un super-calculator, cu inteligenta artificiala, tot ce se poate. Super- fonduri stranse de la toate guvernele lumii, cel mai mare proiect lansat vreodata. Il construiesc ei, inglobeaza toate datele si cunostintele pe care le detinea omenirea in momentul acela. Entuziasmati, se aduna... prima intrebare:
-Exista Dumnezeu?
Raspunsul nu se lasa asteptat:
-Acum, da!


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 10:36 AM
Mesaj #2


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Eu o stiam ceva mai lunga, insa nu are importanta...
Pot posta povestiri de-ale mele?Chiar daca mai sunt pe undeva pe han...
Si, s-ar putea sa apara moderatori care sa-ti spuna ca un topic asemanator mai exista pe Han... oricum, keep up the good job!


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 10:44 AM
Mesaj #3


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



MOLIMA

Focul mai palpai odata in incercarea de a invinge timpul,apoi se stinse...
Ramasesem singur; molima secerase in stanga si-n dreapta timp de trei saptamani nelasand nimic viu in calea sa.Preotul spusese ca e o pedeapsa divina insa cand boala l-a atins si pe el s-a lepadat de Dumnezeu. Cum se schimba oamenii...!
Au inceput sa moara... asa... din senin.La inceput,putini,apoi din ce in ce mai multi.Ii vedeai pe starda cum se impleticesc,se poticnesc si se prabusesc ca niste carpe iar, dupa cateva minute, cadavrele intrau in descompunere. Am incercat, la inceput, sa-i ingrop,insa era prea greu; uneori se rupeau in bucati in timp ce-i taram spre mormant...Oribil!
Am gasit o solutie mai viabila: ii stropeam cu benzina si le dadeam foc; uimitor cat de repede arde un cadavru!
Cand pe strada nu mai ramasese decat cenusa, am inceput sa intru in case si, unde gaseam un cadavru, dadeam foc. In unele case duhoarea era de nesuportat insa imi faceam treaba ca un robot: intram, stropeam cu benzina si aruncam chibritul aprins. La un moment dat mi-a fost frica ca o sa raman fara chibrituri, dar oraselul nostru este foarte mic; putine case au ramas in picioare.
Ieri a murit ultimul om: mergeam pe strada fumand o ultima - poate - tigare, cand a iesit dintr-o curte rugandu-ma sa-l izbavesc. Se prinsese de mine cu putere cand, deodata, vocea i-a inghetat; murise agatat de mine... De-abia l-am desprins de pe reverul hainei. L-am tarat pana la locul in care imi tineam canistrele cu benzina si i-am dat foc acolo,stand pana noaptea tarziu sa privesc focul. Mi-am dat seama cat de nevolnici suntem in fata naturii... Niste nimicuri!...
O usa s-a deschis, scartaind sinistru. A fost ca un tipat in noapte... Ce frig s-a facut dintr-o data! O simt! Doamna cu coasa! Se apropie de mine cu un ranjet pe fata-i hada...
Nu o sa ma iei! Ti-am rezistat pana acum, n-o sa cedez in clipa victoriei! Stiloul imi alearga neobosit pe hartie; nu trebuie sa ma opresc din scris, orice-ar fi! A devenit ceva vital pentru mine... dar... ce se intampla?! Stiloul imi aluneca din mana si cade pe podea... O,nu! S-a spart,imprastiind cerneala peste tot... Parca mi-a luat cineva scaunul de sub mine... Ma prabusesc langa masa de scris; mana mea incearca sa apuce marginea mesei insa nu prinde decat aerul. Capul mi se izbeste cu un zgomot infundat de podea; totul se intuneca in jur...
Incep sa aud voci; la inceput amestecate,nedeslusite, apoi din ce in ce mai clare:"... O sa mori!" imi spune una;"Credeai ca ai scapat!" imi zice alta. O voce baritonala se aude hohotind: "Nimeni nu scapa de EA!" si chipul had imi apare inainte!... Incerc sa strig,insa nici un sunet nu-mi razbate din gatul amortit. "O sa mor!" gandesc, iar vocile din jurul meu confirma: "Da!Da! O sa mori!Da!Da!". Coasa se apropie si...
O voce se aude cu putere:" Liniste!", iar celelalte voci amutesc; coasa dispare. In locul ei se iveste o lumina alba, ce emana caldura. In lumina... zaresc un chip... un inger! Chipul feminin al ingerului ce-mi zambeste inseamna viata pentru mine! Izbavire! O mana mi se intinde iar o voce calda, intima, imi spune: " Nu trebuie sa mori! Avem nevoie de tine pe Pamant! Stii asta!".
Brusc, deschid ochii; focul arde vesel in semineu. Langa mine, stiloul... este intreg! Ma ridic cu greu si ma asez la masa. Foaia alba a caietului parca ma cheama; mana mea zvacni iar stiloul scrise pe primul rand: " Imn inchinat vietii".
Afara a inceput sa ninga. In linistea noptii aud cum lumea renaste. Nu mai sunt singur!...


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 31 Mar 2004, 10:44 AM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 11:48 AM
Mesaj #4


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Aha! Bun! Atunci uite inca una:

Întâlnire cu Dumnezeu

Bună! Numele meu este Alex, am 93 de ani şi tocmai am murit.
Nu ştiu dacă este bine spunând că am murit; adevărul este că acum un minut eram la masa de lucru, cu pumnii strânşi de furie şi strigând provocator spre cer: „Dumnezeule, Te urăsc!”, iar în momentul următor am simţit o durere ascuţită în piept şi m-am trezit privindu-mi de undeva de sus propriul corp prăbuşit peste masă. Iar eu nu mai eram eu…
M-am privit uimit; nu mai aveam corp şi eram alcătuit dintr-un fel de energie solidă care pulsa uşor, schimbându-şi culoarea de la alb la roşu închis, aproape sângeriu. Ciudat! Nu mă aşteptam să fie aşa!
Deodată, totul în jurul meu a început să se întunece; ce …?! Eram înconjurat de întuneric total şi parcă pluteam uşor, suspendat în spaţiu şi timp. Ceva urma să se întâmple; ceva interesant, în mod sigur!…
Începeam să mă întreb dacă asta-i tot când, undeva în faţa mea, o uşă apăru; din direcţia pe care eu o consideram jos începu să urce un abur dens şi, fără să-mi dau seama, m-am trezit păşind pe ceva – pe ce oare? – îndreptându-mă spre uşă. Era o uşă imensă, sculptată parcă în lemn şi – ce interesant! – având doua culori:jumătate era albă iar jumătate era roşie. Hm! Parcă am mai văzut asta undeva! Ajuns în faţa uşii, am avut un moment de ezitare după care, cu hotărâre, am apucat mânerul rotund situat la limita dintre zona albă şi zona roşie şi am
împins. Uşa s-a deschis fără zgomot; dincolo de ea… acelaşi întuneric. Am ridicat din umeri şi am trecut pragul. Şi am căzut…
Nu ştiu cât a durat căderea; zile, luni, ani… Aici, timpul nu mai avea importanţă.Cădeam drept, ca o statuie. Cădeam şi mă întrebam când aveam să mă opresc; şi, ca şi când nici n-ar fi început, căderea a încetat. Iar eu eram Universul, priveam Universul; eram înger şi eram demon, eram Dumnezeu şi eram Satan, eram tot şi eram nimic!… Într-o străfulgerare cât o eternitate am înţeles toate acestea apoi…
conştiinţa mi-a murit. M-am privit din nou: jumătatea mea stângă aparţinea Raiului, iar jumătatea dreaptă Iadului. Jumătatea stângă era albă, jumătatea dreaptă era roşie; din spatele jumătăţii stângi îmi creştea o imensă aripă albă,strălucitoare, de înger; aripa jumătăţii drepte era întunecată, ca a unui liliac, brăzdată de vine sângerii şi terminată cu gheare. Mâna stângă era lumină, mâna dreaptă era sânge. Nu eram Dumnezeu, nici Satan; eram altceva…
- De ce mă urăşti?
Vocea apăru brusc în mintea mea, se răsfrânse în mine apoi ieşi din mine şi întreg Universul se cutremură. Dumnezeu vorbise! Eram înmărmurit! Ceva ce contestasem o mare parte a vieţii mele, se dovedise a fi adevărat! ŞI îmi vorbea! Şi avea îndrăzneala de a avea vocea cuiva foarte drag! Jumătatea mea dreaptă începu să se închidă la culoare şi să pulseze din ce în ce mai puternic, în timp ce jumătatea stângă părea să emită o lumină albă din ce în ce mai intensă. Ceva nu era în regulă. Iar eu eram cauza!
- De ce mă urăşti? Întrebarea părea să vină de peste tot din jurul meu, ca şi cum cineva s-ar fi rotit pe lângă mine cu o viteză superluminică. Dar, hei! Dumnezeu e un tip amuzant. Asta nu însemna că o să şi râd!…
Ştiam că trebuie să răspund, însă ceva părea să mă oprească; iar asta nu-mi convenea! Aşa că, într-un efort suprem de a învinge şi ultima barieră care separa omul de Dumnezeu, mi-am apropiat cele două mâini, am lăsat lumina şi întunericul să se contopească şi, în timp ce Universul se clătina din temelii, am erupt:
- De ce?! De ce?! Chiar nu ştii?! Tu, Cel care pretinzi că le ştii pe toate? Tu, Cel fără început şi fără sfârşit?! Chiar vrei să ştii de ce? PENTRU CĂ AM CREZUT ÎN TINE, TICĂLOS FĂRĂ INIMĂ CE EŞTI!! D’-aia! Fiindcă am crezut în poveştile copilăriei, poveşti despre un Dumnezeu bun şi iubitor la care poţi să apelezi cu încredere, ştiind că într-un fel sau altul te va ajuta! Poveşti de care Tu Ţi-ai bătut joc! Fără milă! Ai ucis copilul din mine şi, pentru asta, n-o să Te iert în veci! Mi-ai luat visele, fir’-ai Tu să fii!… Te dispreţuiesc! O, şi de-ar fi doar atât! E mult mai mult! Într-un moment de umor sadic, ai decis că cel mai bine este ca în familia mea fericirea să se cuprindă într-o lacrimă! Până şi asta Ţi s-a părut prea mult şi i-ai trimis pe ai mei în Valea Plângerii atunci când aveau mai multă nevoie de Tine! Dar Marele Şef era prea preocupat ca să audă plângerile unor bieţi muritori! Ah! Mi-e silă de Tine! Eşti un nimic în comparaţie cu oamenii!! Ai creat ceva, ceva cu conştiinţă şi cu suflet!… Şi apoi ai lăsat creaţia de izbelişte. Frumos, n-am ce zice! Însă vei plăti! Scump! Se zice că fiecare fiinţă eternă îşi caută sfârşitul; eu voi încerca să Ţi-l aduc pe al Tău. Ţi-o promit!
Începusem să mă încing, iar palmele mi se strângeau spasmodic, parcă ar fi vrut să-L apuce pe acel Dumnezeu invizibil de gâtul Lui nevăzut şi să-L strângă până ar fi auzit oasele trosnindu-I ( în ipoteza că ar fi avut aşa ceva). În jurul meu, Universul continua să se mişte, să se clatine, iar energiile cosmice începuseră să se adune, să se condenseze, culminând către un punct final pe care, destul de ciudat ( şi nu prea…), îl simţeam aproape. Poate chiar prea aproape…
Furia ce o simţeam în mine mi se părea perfect îndreptăţită; rostisem numai adevărul, iar de adevăr nu mi-a fost niciodată ruşine. Aşteptam replica lui Dumnezeu… Însă răspunsul se lăsa aşteptat. Iar aşteptarea se prelungea cam mult; şi uram să fiu lăsat să aştept… Poate Dumnezeu plecase şi mă lăsase singur, să urlu de nebun, zguduind Universul din temelii.
- Să nu crezi că a plecat!
Vocea venise de undeva din spatele meu şi, mirat, m-am răsucit să văd cine este. Însă n-am văzut pe nimeni.
- Nu pot fi văzut, la fel ca şi El. Dacă m-aş arăta, s-ar petrece unele lucruri mai puţin plăcute; înţelegi tu…
Era o voce interesantă: plăcută, caldă, apropiată întocmai ca vocea unui bun prieten; în acelaşi timp, era o voce puternică, cu o rezonanţă impresionantă, vocea unui comandant suprem de oşti obişnuit să i se dea ascultare. Şi mai era ceva… Ceva care-mi făcea jumătatea întunecată să pâlpâie din ce in ce mai tare, iradiind o energie uriaşă, ce încerca parcă să înlăture partea mea luminoasă. Eram
contrariat dar, în acelaşi timp, simţeam cum o bucurie nefirească se strecura încet, încet în mine.
- N-a plecat; stă doar şi se gândeşte la ce-ai spus. Cam ai dreptate si Lui nu-I place să piardă disputele cu nou-veniţii.
- Lucifer, Lucifer!... Vocea lui Dumnezeu se făcu din nou auzită, cu o nuanţă de dojeneală în ea. De ce minţi din nou?
- Dar cum adică mint, Doamne? Din câte ştiu eu, am spus întotdeauna adevărul, numai că ceea ce spun eu nu corespunde mereu cu ceea ce ai afirmat Tu; ori asta ne poate duce cu gândul la: oare cine dintre noi are dreptate?
- Eu am întotdeauna dreptate! tună vocea celui ce, se spune, a făcut totul. Eu sunt Dumnezeu! Eu am creat totul şi nimic nu mi se poate împotrivi! Eu reprezint Adevărul în tot ceea ce există!
Un uşor tremur al energiilor îşi făcu simţită prezenţa în jurul meu, iar componentele mele începură să vibreze într-o frecvenţă indefinită. Devenisem parcă un observator, însă un observator care lua parte cu însufleţire la evenimentele observate. Începeam deja să fac alegeri...Şi simţeam că ceva nu era în regulă cu Dumnezeu...
- Bine, bine! Nu trebuie să Te enervezi! Vocea împăciuitoare a lui Lucifer mă făcea să mă simt bine; un tremor plăcut îmi străbătea fiinţa şi mă făcea să mă întreb dacă nu cumva era un semn al celor ce aveau să urmeze. Deocamdată aşteptam. Speram să nu aştept prea mult.
- Ştii… n-am fost întotdeauna aşa; odată, înainte de facerea lumii cunoscute de voi Îl adoram şi eram recunoscător pentru că mă aflam în preajma Lui. Eram cel mai de seamă dintre slujitorii Lui şi cel mai înţelept; eu decideam ce-i bine şi ce-i rău. Acum însă…răul mi-este bine iar binele duşman!
Ura ce-o resimţeam în vocea lui Satan mă îngrozea; era o ură crudă şi sinceră, ura celui ce pierduse ceva pe vecie, ceva ce cândva fusese dreptul lui înnăscut iar acum îi fusese luat şi dat altcuiva.
- Pentru mine şi cei ce mi se alătură nu mai există milă şi iertare; altă cale decât lupta nu avem. Ştiu că nu prea avem cum să învingem…
- Dar cine spune că nu puteţi învinge?!
Mirarea şi încrederea mea părură să liniştească totul în jur; deodată, ca şi cum ochii mi s-ar fi deschis brusc, o uşoară vălurire a spaţiului de lângă mine îmi indică poziţia lui Lucifer. Oare ce se întâmpla?
- Oricâte speranţe am avea, Atotputernicul ne-a învins data trecută doar prin puterea vocii Sale cea de tunet; nu ştiu ce vrei să spui, dar cred că te înşeli.
- Şi Eu cred la fel; vocea de neconfundat a celui ce-L renegasem toată viaţa se auzi din nou, puternică şi încrezătoare. Iar asta m-a enervat!…Eram mai hotărât ca niciodată să pun capăt acestei mascarade şi să ştiu cu certitudine pe ce poziţie stau.
- În fond şi la urma urmei, care-i rostul acestei discuţii fără sens? M-am cam săturat să ghicesc ce va urma!
Învolburarea de lângă mine se accentuă şi mai mult iar nu departe de ea, o alta, strălucind uşor, îşi făcu apariţia.
- Trebuie să alegi!…Vocea lui Dumnezeu tună peste întinderile Universului şi acesta încremeni. Dacă treci de partea Mea vei avea slavă şi mărire; dacă alegi partea lui Satan… va fi război!
- Aşa să fie! strigă din partea-i de Univers cel Întunecat.
- Am timp de gândire?
- Cât este necesar să ajungi la o concluzie.
Am început să mă gândesc; perspectiva slavei şi măririi părea atrăgătoare, însă plictiseala ce o implica în compensaţie nu mă gâdila prea plăcut; pe de altă parte, varianta Satan suna mai interesant însă viziunea înfrângerii şi a dispariţiei în neant mă speria un pic. Dar… oamenii aveau tot dreptul să cunoască
adevărul, în toate formele lui, iar prima variantă nu cred că le oferă prea multe speranţe. Aşa că…
- Satan…ştii ce-i aia o sferă? Şi mi-am deschis mintea spre învolburarea de lângă mine.
Un hohot de râs plin de răutate începu să răsune în nemărginirile spaţiului; era un râs al cuiva satisfăcut şi încrezător în reuşita planului lui. Concomitent cu râsul noului meu stăpân, jumătatea mea întunecată se aprinse tot mai tare iar cea luminoasă păli şi, uşor şi pe nesimţite, începu să se întunece, să se metamorfozeze până când deveni identică cu cealaltă parte a mea. Eram acum un demon deplin şi, plin de satisfacţie, îmi întinsei aripile pregătit de zbor, când…
un sunet prelung şi sfâşietor umplu timpul şi spaţiul iar Eternitatea se cutremură: sunase trâmbiţa de pe urmă! Urma războiul!
Planetele şi stelele îşi opriră mişcarea; totul în jur încremeni, în aşteptarea momentului eliberator, cel care va descătuşa energiile universale şi va consemna începutul sfârşitului. Şi acel moment veni…
- A sosit clipa Apocalipsei! urlă Satan şi, într-o învolburare de forţe şi puteri, armata demonilor îşi făcu apariţia într-o maiestuoasă înaintare. O bucurie fără margini îmi umplu fiinţa când, ca o mângâiere, ca un tunet, vocea lui Satan se făcu auzită în mine şi zise:
- Ţi-ai câştigat dreptul de a conduce una din armatele mele şi de a hotărâ momentul începerii luptei. Ţine!
O sabie uriaşă îmi apăru atunci în mâna dreaptă în timp ce mâna stângă mi se încleştă pe un scut negru, cu încrustaţii de aur şi diamante.
Am ridicat sabia deasupra capului şi am aşteptat; în faţa mea, ca într-un vis, stelele începură să cadă una câte una şi transformându-se în cădere în câte un luptător din armata Domnului. Raze de lumină începură să brăzdeze timpul şi spaţiul, energiile începură să clocotească, arme fură scoase la iveală, îngerii strângeau rândurile în timp ce avansau spre noi, cântece de luptă umplură fiinţa universală. Nicicând nu mai văzuse Universul asemenea bătălie şi nicicând nu avea să mai vadă!
Am strâns scutul mai bine în pumn; aşteptam. Sfera demonică se concentra tot mai mult când, în fruntea armatei îngereşti i-am văzut pe Mihail şi Gavril, cu spadele lor de energie şi flăcări arzându-le ameninţător în pumni. Am ştiut că sosise clipa! Mi-am întins aripile şi…
- La ataaaac!
Sfera demonilor explodă într-o infinitate de bucăţi care pătrunseră ca nişte ghiulele în armata îngerească făcând largi cărări în puritatea blestemată! Cu o ură neîmpăcată m-am repezit drept în faţa lui Gabriel şi nici o urmă de remuşcare nu mi-a traversat fiinţa în timp ce-mi înfigeam sabia în chipul acela mândru şi strălucitor, trimiţându-i energia în neantul întunecat. Un urlet de groază se
ridică din armata celestă şi valuri de îngeri cu feţe lucitoare se porniră să curgă spre mine; am rânjit fericit şi strângând la piept scutul începui să tai cu sabia în stânga şi dreapta, făcând prăpăd.
Nici Satan şi ceilalţi demoni nu stătuseră degeaba; într-un efort suprem de forţe reuşiseră să spargă blocada îngerească ce păzea porţile Raiului iar acum Belzebut, urlând de fericire, zdrobea cu un buzdugan uriaş şi ultimele rămăşiţe ale mândrelor porţi, în timp ce hoarde de îngeri decăzuţi năvăleau în grădina miraculoasă, pârjolind totul în cale.
Am început să râd în hohote; nimic nu ne mai putea opri din marşul triumfal!
Simţeam victoria tot mai aproape iar mirosul ambroziei începuse deja să-mi încânte fiinţa. M-am întors să înfrunt un nou asalt îngeresc când… Ce-i asta? Nu se poa… Nuu!
Venind spre mine, cu braţele deschise şi cu tristeţea întipărită pe chip, erau… soţia mea, copii mei, toate fiinţele dragi mie din timpul existenţei mele terestre; nu! Înapoi!
Ezitam; sabia îmi scăpă din mână iar scutul îmi tremura. Nu mă simţeam în stare să fac nimic şi ştiam că pierdusem; crezusem că voi fi în stare să uit totul şi să îmi îndeplinesc destinul cu seninătate dar se vedea că mă înşelam…
Spectrele luminoase ce veneau sa-mi aducă sfârşitul (O! Cat de bine o ştiam!) ajunseră lângă mine si mă înconjurară. Apoi, ca intr-un vis hipnotic, incepura sa se rotească in jurul meu, din ce in ce mai repede, ca un carusel al destinului scăpat de sub control.
Eram derutat; nu ştiam ce va urma, când… Ca la o comanda invizibilă, rotaţia se opri iar eu mă trezii prins într-o menghină celestă, cu aripile, mâinile si picioarele imobilizate, fiecare ţinute de cate 2-3 îngeri. Eram pierdut!
Din zgomotul infernal al luptei, un vuiet se auzi, cu o intensitate tot mai mare, tot mai aproape; mi-am ridicat privirile şi… am zâmbit! Într-o mişcare maiestuoasa a celui ce ştia ca victoria e a lui, Arhanghelul Mihail venea încet spre mine, pregătit cu sabia-i de foc să-mi pună capăt existenţei eterne.
Am avut timp să privesc in jur si, pentru ultima dată, să-mi pot deschide conştiinţa către totul universal, sa o las invadată de Bine şi Rău, de Aici şi Acum; am privit chipurile uimite ale demonilor, satisfacţia victoriei de pe feţele îngerilor şi, ca într-un vis al nefiinţei, într-o străfulgerare ce parcă nici n-a existat a conştiinţei, l-am văzut pe Satan şi am ştiut ce va urma…
Sabia lui Mihail îmi străpunse pieptul iar urletul meu umplu fiinţa universală; într-o fracţiune a clipei, esenţa mea energetică se eliberă şi ţâşni spre noua gazda, care nu înţelese ce se petrecea decât când era prea târziu.
Un hohot macabru răsună peste întinderile spaţiului şi timpului; ce simplu era totul acum!
Mi-am înfăşurat mantia în jurul corpului, am privit încruntat spre Pământul recreat şi m-am adresat Celui Preaînalt:
- Cândva Te-am iubit; poate Te voi iubi din nou. Dar acum, între noi nu poate fi dacat razboi!
De departe,dintr-o lume demult pierduta,sosi si replica mult asteptata:
- Aşa să fie… Lucifer!

PS. Astept pareri si propuneri prin PM sau Yahoo Messenger sau in jurnalul Tara Viselor.

Acest topic a fost editat de Ahriman: 31 Mar 2004, 12:12 PM


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ares
mesaj 31 Mar 2004, 12:14 PM
Mesaj #5


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 805
Inscris: 5 September 03
Din: Bucureşti
Forumist Nr.: 711



@Ahriman - Cred ca locul mai indicat pentru povestirile creatie personala este "Biblioteca Hanului", ca nu zice degeaba acolo Propune spre dezbatere materiale realizate de tine!...
Topicul asta merge aici pentru tot felul de povestiri, dar cele care sunt scrise de hangii, cred ca merg mai bine acolo wink.gif

PS. In plus, daca povestirile mai sunt in alta parte pe Han, nu cred ca are rost sa fie duplicata informatia (de dragul scumpei noastre baze de date biggrin.gif

Acest topic a fost editat de Ares: 31 Mar 2004, 12:16 PM


--------------------
Atat de multe carti si atat de putin timp... Vizitati "Pagina Cronicarului".
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 12:16 PM
Mesaj #6


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



OK.Ma indrept spre zona aceea.Daca cineva vrea sa postez si aici, sa-mi spuna.Multumesc pentru sfat!


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 12:19 PM
Mesaj #7


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Doar p-asta o mai pun;restul le gasiti in Tara Viselor.

Scrie si tu ce vrei...

Autobuzul se apropia vijelios de penultima statie de pe traseu; Nicoleta se pregatea sa coboare, asa ca o intrebai din nou:
- Si tot nu te-ai gandit la un titlu?
- Ma,nu stiu... Scrie si tu ce vrei si iti spun eu dupa aia...
Autobuzul frana puternic si usile se deschisera; Nicoleta cobora, apoi imi arunca o ultima privire:
- Pa!Mai vorbim.
- Salut!
Usile se inchisera; ma asezai pe un scaun si imi lipii nasul de geam.Incepea sa se intunece."Scrie si tu ce vrei...";grozav titlu!
Coborai la ultima statie si pornii pe jos, parcurgand agale cei cativa zeci de metri pana acasa. Un vant se isca din senin sufland usor,obligandu-ma sa imi ridic gulerul la jacheta. Mi se parea mie sau se intunecase si mai rau?
Deodata, in jurul meu se produse o mare agitatie; din toate partile curgeau oameni, alergand, strigand. Un iz acru amestecat cu miros de fum imi izbi puternic simtul olfactiv. Imi ridicai privirile si ma oprii in loc,uimit;unde naiba eram?!
Orasul disparuse! In locul lui aparuse o zona deluroasa, acoperita cu iarba arsa pe alocuri, bolovani si maracini, dominata de o ridicatura mai proeminenta, in varful careia, pe un plan indepartat al unui cer sangeriu, se distingeau trei cruci...Trei cruci?!!! Ce...?
Mirat peste culme,am privit in jur; oamenii pareau desprinsi din alta lume, dintr-un timp biblic prea bine cunoscut, al nasterii crestinismului si al noii ordini mondiale. Oamenii stateau stransi in grupuri destul de mari si discutau cu insufletire, privind mereu spre cruci; o parte din ei,in special femei, plangeau.
Deodata, dinspre cruci se auzi un vaiet, o tanguire parca neumana, o expresie a unei dureri de neinchipuit. Am avansat spre sursa acelui sunet.
In fata mea aparura brusc niste oameni imbracati in niste costume care aduceau vag cu ceva ce vazusem in cartile de istorie. Soldati romani! Nu era nici o greseala: coiful cu pene, mantia rosie, scutul dreptunghiular, fusta de zale, sabia scurta... da,toate erau acolo!
Tremuram; ceva incepuse sa se agite in mine, sa se contorsioneze. Ma durea! Era ca si cum o constiinta ancestrala adormita, un ceva latent de milenii se destepta in mine si vroia sa erupa la suprafata!
Observai mirat ca nimeni nu parea sa ma bage in seama;m-am apropiat temator de soldati insa trecui de ei ca si cum nici n-ar fi fost.
Deodata, un strigat de durere si furie ma incremeni:
- Doamne, Dumnezeul Meu! De ce m-ai parasit?!
Era ceva in strigatul acela ce n-am reusit nici pana acum sa identific! Fara sa vreau, m-am trezit urland...
Concomitent,fara nici un avertisment, un traznet paru sa despice cerul iar un cutremur ma azvarli la pamant. Parea ca intreaga lume se zguduie si ma intrebam daca aveam sa scap de acolo cand, ca la un semn, cutremurul se opri.
Ma ridicai cu greutate de la sol si privii in jur:ceilalti oameni nu se ridicasera inca de pe pamant, iar unii dintre ei pareau incremeniti intr-o atemporalitate ciudata desprinsa de pe panza unui pictor nebun.
Cu pasi tematori, m-am apropiat de cruci; pe cea din centru, cu coroana de spini insangerandu-i fruntea si cu sangele curgand dintr-o rana de sulita din piept,era rastignit EL. Era sfarsit!
Nu semana deloc cu picturile bisericesti; destul de mic de statura, cu barba ravasita,pe alocuri smulsa, cu paru-i castaniu atarnandu-i neregulat in suvite ude de sange si sudoare, Fiul Omului nu parea deloc forta care inspaimantase imparati si preoti! Mi se facu mila. Fusese... iar acum nu mai era.
O adiere de vant ii misca pletele usor, iar capul i se inclina si mai mult si... Pe Jupiter! Ochii i se deschisera fixandu-ma, tintuindu-ma pe loc. Inima-mi inceta sa mai bata...
Priveam pierdut ochii aceia de un negru fara sfarsit, care parca ma inghiteau,ma absorbeau intr-o alta lume...
- Tu! Ce cauti aici?!
Vocea imi bubui in auz iar sufletul mi se cutremura. Deschisei gura sa zic ceva, insa nici un sunet nu-mi iesi din gatleju-mi amortit.
- Nici acum n-ai suportat sa stai deoparte? N-ai ce cauta aici! Pleaca!
Un foc mi se aprinse in suflet; parca tot trupul imi ardea! Teama disparu, iar un ranjet macabru mi se intipari pe fata. Ridicai mana dreapta si, ca intr-un vis, atinsei rana din piept apoi, cu degetele pline de sange, imi atinsei fruntea apoi buzele.
Sangele ma arse ca un fier inrosit iar un urlet animalic mi se inalta din piept.Fara nici o pauza, izbucnii apoi in ras.
Timpul disparu; in jurul meu secolele zburara, universuri se nascura si murira si... ma trezii in fata casei, cu o mana pe poarta de la intrare.Era intuneric si eram singur; ridicand din umeri, am impins poarta si am intrat in curte.
Niciodata nu am mai pus piciorul intr-o biserica.Poate intr-o zi indepartata o voi face din nou... Sau poate nu. Iar de cate ori privesc o cruce, vad acei ochi fara fund, mana dreapta mi se strange in pumn iar undeva in adancul sufletului meu, o voce macabra hohoteste mereu.


Am citit ce-i prin Biblioteca Hanului si povestirile mele nu au loc acolo.Cel putin eu nu am gasit un loc anume.Daca cineva stie mai bine, sa-mi spuna.Multumesc!


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 12:30 PM
Mesaj #8


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



va rog postati mai departe...
nu conteaza subiectul povestilor, dar vad ca ne indreptam usor spre genul sf (genul meu preferat).
@Ahriman:SUPER!


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 12:41 PM
Mesaj #9


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Asta s-ar putea sa nu-ti placa la fel de mult, dar e povestirea mea de suflet,asa ca o postez:

Intr-o zi, pe cand dormeam...

Am visat cum Dumnezeu a coborat pe Pamant, chiar in fata mea. Arata ca un batranel simpatic, micut, cu o barba alba ca neaua, lunga pana la piept si cu ochii albastri ca marea.
Sprijinit intr-un toiag in forma unui sarpe incolacit pe un bat, a facut cativa pasi inspre mine, apoi s-a oprit. Parea ca ceva Il nedumereste. M-am apropiat de El si, cu teama, L-am intrebat:
- Ce s-a intamplat, Doamne?
M-a privit curios, ca si cum n-ar mai fi vazut un om nciodata.
- Ce este aici?
Avea o voce surprinzator de blanda si calda. I-am raspuns mirat:
- Pai... aici este Pamantul!
S-a incruntat iar privirea Lui m-a fixat patrunzator.
- Nu, nu! Ce este AICI?!!!
Eram derutat. Nu stiam ce vrea. Raspunsul mi L-a oferit tot El:
- Aici nu este Pamantul!
- Dar...
- Pamantul pe care L-am creat Eu nu arata asa. Era un Pamant pur, plin de bunatate si fericire. Asta nu e Pamantul! Sarmani nebuni, ce ati facut?
Cuvintele parca refuzau sa-mi iasa din gura. Stateam, privindu-L nelinistit si asteptand urmarea. S-a uitat in jur si a oftat. Doua lacrimi ii aparusera in colturile ochilor.
- Ati reusit sa transformati Raiul in Purgatoriu; iar a castigat Celalalt. Si cand te gandesti ca v-am dat o a doua sansa... Saracul Noe! Daca ar fi stiut...!
S-a intors si parea ca vrea sa plece. Cu un efort extraordinar am reusit sa articulez:
- Si acum...? Ce se va intampla?
A oftat din nou, apoi a zis:
- Iar trebuie sa o iau de la capat! Si a disparut.
M-am trezit brusc din somn si mi-am dat seama ca adormisem pe gazonul din fata casei. Am dat sa ma ridic de pe iarba si... am incremenit! In fata mea, sprijinit intr-un toiag avand forma unui sarpe incolacit pe un bat, cu barba alba lunga pana la piept si cu ochii albastri ca marea, un batranel simpatic ma cerceta curios.


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 01:13 PM
Mesaj #10


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Intrebare:pot sa postez si ceva mai lung,in serial?
Acum scriu o povestire care m-a destins intr-o zi mohorata; nu-i cine stie ce,dar mi-a facut placere sa o scriu:

Frigul Iadului

Ieri am avut o experienta interesanta: am facut o mica excursie pana in Iad. Cum s-a putut? Habar n-am! Mergeam linistit spre casa, dupa noua ore de facultate cand, dintr-o data, ridicand privirea sa ma uit la semafor, n-am mai vazut nici un semafor ci o poarta mare din fier, ruginita pe alocuri, cu niste lanturi grele inconjurand barele portii si legate cu trei lacate imense. M-am uitat mirat in jur si, prin intunericul ce ma inconjura am reusit sa disting in spatele meu un rau destul de lat, cu ape intunecate, iar in mijlocul raului, o barca...Goala.
Am fluierat a paguba:
- Mai sa fie! Ce naiba se intampla?!
Rasucindu-ma spre poarta, am inceput sa ma agit:
- Alo?! E cineva pe aici?! Hei!!!
Raspuns: nema! Am pasit spre poarta si am dat s-o imping. Cu un zgomot asurzitor, lacatele se desfacura si cazura impreuna cu lanturile la cativa pasi de mine. Poarta se deschise cu un scartait sinistru care ma zgarie pe creier. Asteptandu-ma sa iasa cineva in intampinare, ramasei cateva clipe pe loc, insa locurile pareau pustii.
- Hopa! Nu-mi miroase a bine!
Am pasit cu grija dincolo de pragul portii si m-am oprit; in fata mea se intindea un peisaj cel putin sinistru: stateam in varful unui deal ce strajuia la cativa pasi mai inainte o vale imensa, brazdata de la stanga la drapta de albia adanca a unui rau ce parea de mult secat, albie care dadea cateva colaterale ce duceau spre mici golfulete, foarte asemanatoare cu niste cazane. Incepeam sa-mi fac o idee despre locul in care ma aflam.
- Pe Jupiter! Asta-i Iadul? Nu prea cred!... Unde-s mortii? Unde-s demonii?
Asta chiar ca era o surpriza! Nu vedeam pe nicaieri vreo miscare. Nu vedeam un schelet, un cadavru, un drac...! Unde disparusera?
Brusc, am realizat ca mi-era frig; frig in Iad! Hai ca-i buna! M-am enervat:
- Hei! Care-i treaba pe aici?!!!!
Ecoul fu singurul raspuns; ridicand din umeri a lehamite, ma intorsei sa plec cand, cu coltul urechii, am prins un sunet slab, o voce ce inainta spre mine. Am deslusit chiar cateva vorbe, ce aduceau a cantecel:
- "... si baga Doamne carbuni in soba..."
Ma pufni rasul; cine canta treaba asta in Iad, chiar ca era ticnit! Am asteptat sa-si faca aparitia sursa vocii. Can a aparut, imbracat cu un cojoc urias de blana si cu coarnele tocite de-abia mijind de sub o caciula imensa tot de blana, Diavolul m-a facut sa ma tavalesc pe jos de ras! Ajuns langa mine, se opri si astepta sa termin de hohotit, apoi izbucni indignat:
- Ce razi, ma, asa... a prost?! Ce, crezi ca eu ma veselesc aici?! Cand te-oi altoi un pic...!!
A dat sa inainteze, insa un stranut puternic facu sa se cutremure valea.
- Noroc!
- Multam' frumos! Stai sa-mi scot batista...
La-m urmarit amuzat cum extrage din buzunarul cojocului o batista rosie pe care am distins fugar marca producatorului:" Dumnezeu & Co.".
Isi sufla zgomotos botul de taur, apoi spuse ragusit:
- A dracului situatie! N-am mai avut asa ceva pana acum!
- Dar ce s-a intamplat? Unde-i toata lumea?!
S-a incruntat:
- Cum ce s-a intamplat? Ne-a taiat sefu' energia si nu ne mai trimite recruti. S-a suparat pe noi ca ne-am blegit, ca nu mai actionam cum trebuie, ca ne-am dat pe castig fara munca si alte alea...!
- Dar cum se poate asa ceva? Ce...
- Io-te ca se poate! I-am trimis pe baieti sa taie niste lemne de pe Pamant si sa scoata ceva carbuni - petrol nu ne mai dau aia de la OPEC, cica platim prea putin - iar sufletele s-au dus sa picheteze la Poarta Raiului, sa ni se dea drumul la curent, ca sa poata ei sa joace Quake 3...
- Ha?!
- Da' ce, crezi ca noi nu avem tehnica?! Stai sa vezi ce calculatoare are Sefu'! Mama-mama!
In acel moment se apropie de noi un mic dracusor, dand vesel din coada-i ascutita.
- Sa traiti, Patroane!
- Ce-i, ma?
- A zis Sefu' ca ne da drumul la foc si energie cu conditia sa ne comportam cum trebuie la Apocalipsa! Altfel ne baga si penalizari...
- OK! Mergem dupa scenariu....
Eram incurcat; m-am scarpinat in crestet si zisei nehotarat:
- Apai, eu am sa plec... Daca nu va suparati...
Satan isi lepada cojocul si zise:
- Nici o problema... Auzi?...
M-am intors din drum:
- Ce-i?
- Daca mai treci pe aici, adu-ne si noua Star Craft-ul, ca m-au capiat astia cu cererile lor!....
- OK, Patroane! Salut!
- Hai, pa!
M-am trezit brusc in fata semaforului; era verde. In spatele meu, un batranel se agita nervos:
- Ce faci, tinere! Treci sau nu?
Am zambit:
- Nici o graba,tataie! N-avem de ca sa ne grabim; scenariul e stabilit! Intr-un fel sau altul ,tot acolo ajungem!
" Auzi: Quake 3! Bah!"
devil.gif


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 02:37 PM
Mesaj #11


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Epcoa de aur

“Hades inseamna Iad”, se gandea Satan; de aceea ii placea acolo. Se intinse peste biroul stralucitor si dadu un bobarnac interfonului.
-Da, Sire, se auzi vocea secretarului sau Lilith.
-Cati sunt azi?
-Patru. Sa va trimit pe vreunul?
-Da... stai! Exista vreunul care sa para altruist?
-Ar fi unul... cred. Dar ce conteaza, Sire? Probabilitatea este de unul la un milion ca tocmai el sa formuleze Dorinta Fundamentala.
In ciuda caldurii, pe Satan il apuca tremuratul numai auzind acele ultime cuvinte. Era grija lui cea mai obsedanta, aproape singura: ca, intr-o buna zi, cineva ar putea formula Dorinta Fundamentala- dorinta esentiala, altruista. Atunci s-ar fi intamplat nenorocirea: Satan s-ar fi trezit inlantuit vreme de o mie de ani, dupa care ar fi fost scos la pensie pentru tot restul eternitatii. Insa Lilith avea dreptate, isi spuse el.
Cu oarecare aproximatie, doar o persoana dintr-o mie si-ar fi vandut sufletul pentru indeplinirea unei dorinte cat de cat altruiste, si s-ar fi putut sa mai treaca un milion de ani, daca nu chiar o eternitate, pana sa fie exprimata Dorinta Fundamentala. Pana acum nimeni nici macar nu se apropiase de o asemenea dorinta.
-Bine, Lil. Trimite-l totusi pe el mai intai, sa scap de griji.
Inchise interfonul. Omuletul care patrunse prin usa imensa nu arata in nici un caz periculos; dimpotriva, era speriat de-a binelea. Satan se incrunta la el:
-Cunosti conditiile?
-Da, raspunse omuletul. Cel putin asa cred. In schimbul indeplinirii unei dorinte imi luati sufletul cand mor. Corect?
-Corect. Care-i dorinta ta?
-Pai, spuse omuletul, m-am gindit destul de mult si...
-Treci la subiect. Sunt ocupat. Dorinta?
-Ei bine... Doresc ca, fara sa ma schimb in vreun fel, sa devin cea mai afurisita, mai proasta si mai josnica fiinta de pe Pamant.
Satan incepu sa urle.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 02:48 PM
Mesaj #12


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Tocmai am savurat o cafea buna alturi de o povestire si mai buna!
Keep up the good job!


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 03:07 PM
Mesaj #13


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



A.S.:Aschiuta este un simplu nume.

A fost odata un papusar care n-avea nici un copil. Intr-o zi si-a facut o papusa atit de naturala incit parea un baietel adevarat, iar mesterul papusar il tinea pe baiatul de lemn in poala si ii vorbea, ca si cum i-ar fi vorbit propriului sau copil. Nu era nebun. Stia ca nu era decit o papusa dar i-a pus numele Aschiuta. Iata ca intr-o noapte a venit un zeu care, atingind papusa, a trezit-o la viata, si cind papusarul i-a vorbit, Aschiuta i-a raspuns. Mesterul papusar n-a spus nimanui nimic despre aceasta minune. Si-a tinut copilul de lemn acasa si i-a adus toate povestile pe care le-a putut aduna si vesti despre toate minunatiile de sub ceruri. Intr-o zi, papusarul se intorcea acasa din port, incarcat cu povesti despre un taram indepartat, care tocmai fusese descoperit, cind isi vazu casa cuprinsa in flacari. Fara sa stea pe ginduri, incerca sa alerge in casa, tipand: “Fiul meu! Fiul meu!” Vecinii l-au oprit, spunandu-i: “Ai innebunit? N-ai nici un fiu” A privit neputincios cum casa a ars pina in temelii si, cind flacarile s-au stins, s-a aruncat printre ruine, s-a acoperit cu cenusa fierbinte si a plins amarnic. A refuzat sa se lase linistit. A refuzat sa-si reconstruiasca atelierul. Cind oamenii l-au intrebat de ce, a raspuns ca fiul lui murise. A continuat sa traiasca, lucrand prin curtile oamenilor, care il compatimeau, caci erau siguri ca incendiul ii zdruncinase mintile. Pina cind, intr-o buna zi, trei ani mai tirziu, un baietel orfan a venit la el si, tragindu-l de mineca, i-a spus: “Tata! Tata, nu mai ai nici o poveste pentru mine?”



--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 03:08 PM
Mesaj #14


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Natural


Henry Blodgett isi privi ceasul de la incheietura mainii si vazu ca era ora doua noaptea. Disperat, inchise manualul pe care-l studia, il trinti si-si lasa capul sa cada pe bratele intinse pe masa. Stia ca nu va absolvi examenul de a doua zi. Cu cat studia mai mult geometria, cu atat intelegea mai putin din ea. Matematica fusese intotdeauna dificila pentru el, iar acum constata ca-i era imposibil sa invete geometria.
Iar daca nu promova examenul, termina cu colegiul; in primii doi ani mai picase trei examene si inca un esec ar fi insemnat, conform regulamentului, eliminarea imediata.
Isi dorea teribil de mult sa absolve colegiul, deoarece diploma ii era absolut necesara meseriei pe care si-o alesese. Acum doar un miracol l-ar mai fi putut salva.
Se ridica, brusc, fulgerat de o idee. De ce n-ar fi incercat o vraja? Ocultismul il interesase intotdeauna. Avea cartile cuvenite si citise adesea instructiunile simple pentru a conjura un demon si a-l face sa-ti indeplineasca dorintele. I se paruse cam riscant si de aceea nu incercase niciodata, dar acum era un caz deosebit, care justifica orice risc. Numai folosind magia neagra ar fi putut deveni expert peste noapte intr-o materie care fusese intotdeauna dificila pentru el.
Apuca iute de pe raft cea mai renumita dintre cartile sale de magie neagra, gasi pagina cu pricina si-si reimprospata memoria asupra celor citeva lucruri simple de facut.
Plin de entuziasm, elibera podeaua, impingand mobilele langa perete. Desena pentagrama cu creta direct pe carpeta si pasi in interiorul ei. Apoi rosti incantatiile.
Demonul era mult mai oribil decat anticipase. Isi aduna insa curajul si incepu sa-i explice problema sa:
-Intotdeauna am fost slab la geometrie...
-Mie-mi spui, chicoti demonul.
Zambind flacari, veni peste el trecand peste liniile de creta ale hexagramei inutile, pe care Henry o desenase din greseala in locul pentagramei protectoare.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 03:10 PM
Mesaj #15


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Sange


In masina lor de calatorit prin timp, Vron si Dreena, ultimii supravietuitori ai rasei vampirilor, goneau spre viitor ca sa scape de anihilare. Se tineau de maini si se consolau reciproc in fata terorii si a foamei.
In secolul al XXII- lea, omenirea ii descoperise in sfirsit, afland astfel ca legenda vampirilor care traiesc ascunsi printre oameni era de fapt realitate. Avusese loc un program in urma caruia fusesera demascati si ucisi toti vampirii, cu exceptia lui Vron si Dreena; ei lucrau de mai multa vreme la o masina a timpului pe care reusisera sa o termine la tanc pentru a evada. In viitor. Intr- un viitor atat de indepartat incat pana si cuvantul vampir sa fi fost uitat, iar ei sa poata trai din nou fara a fi suspectati- si, impreunandu-se, sa regenereze rasa.
-Mi- e foame, Vron. Groaznic de foame.
-Si mie, Dreena. In curand ne vom opri din nou.
Se mai oprisera deja de patru ori si, de fiecare data, abia scapasera de la moarte. Nu fusesera uitati. La ultima escala, cu jumatate de milion de ani in urma, gasisera o planeta stapanita literalmente de caini; fiintele umane disparusera, iar cainii ajunsesera civilizati si asemanatori omului. Fusesera totusi recunoscuti ca vampiri. Reusisera sa se hraneasca o data, cu sangele unei cateluse tinere si fragede, dar dupa aceea fusesera fugariti pana la masina timpului si obligati sa o ia iarasi din loc.
---
-Iti multumesc c- ai oprit, suspina Dreena.
-Nu- mi multumi mie, replica Dren furios. Aici e capatul drumului. Nu mai avem combustibil si nici n-o sa gasim... pana acum, toate substantele radioactive se vor fi transformat in plumb. Ori traim aici... ori...
Iesira in cercetare.
-Uite, exclama Dreena surescitata, aratand ceva care se indrepta spre ei. O creatura noua! Cainii au disparut si altceva le-a luat locul. Sunt sigura c- am fost uitati!
Fiinta care se apropia era telepata.
-V- am auzit gandurile, rosti o voce direct in creierele lor. Va intrebati daca am auzit de “vampiri” - ce- or mai fi si aia. N- am auzit.
Dreena stranse extaziata bratul lui Vron.
-Libertate, murmura ea infometata. Si hrana!
-Va mai intrebati, continua vocea, despre originea si evolutia mea. Eu - creatura se apleca adanc in fata lor - eu, membru al rasei dominante, am fost candva ceea ce se numeste o conopida.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 03:18 PM
Mesaj #16


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Bune!!! Si amuzante!!!! thumb_yello.gif


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 04:40 PM
Mesaj #17


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



…senzatia de cadere in gol era insuportabila. Parca vedeam linia orizontului cum se aproprie cu o viteza care imi taia rasuflarea….
M-am trezit urland. Am fugit repede la chiuveta, simtind inca un puternic gol in stomac. Dupa ce mi-am revenit, am imbracat elegantul costum pe care mi-l facuse cadou printesa cu o zi inainte si am iesit din cabina. Am pornit agale spre restaurantul navei. Cu toate ca vremea era superba, nu era nimeni pe punte. Atunci am simtit nevoia, o dorinta acerba care ma impingea spre marginea constiintei mele , care ma impiedica sa rationez. Am inceput sa fug, fara sa stiu de ce sau incotro ma indrept. Vedeam marea venind spre mine si simteam cum ma atrage. M-am aruncat peste balustrada de siguranta, cautand acel ceva…
…caderea ma inebunea. Am inceput sa zvacnesc, dorind mai curand sa mor numai ca sa ma opresc din prabusire…
O durere profunda de brat m-a trezit din somn. Mi-am dat seama ca iar cazusem din pat si ma lovisem de noptiera din lemn de mahon. Cosmarele din ultimele calatorii devenisera din ce in ce mai frecvente. Nu era insa un lucru care sa ma determine sa imi fac griji. Capitanul imi promisese ca imi va da liber doua luni ca sa imi revin dupa ce calatoria aceasta avea sa ajunga la destinatie. Aveam sa o revad pe Cristina, doua luni in care voi fi ramas singur acasa cu copii si frumoasa mea sotie. Pieptul deja incepuse sa imi bata cu tarie. M-am spalat constiincios, pentru ca ma trezisem prea devreme si vroiam sa fac o impresie buna in aceast ultim contract. Am plecat spre restaurant, cu sortul lucind a alb. Am observat ca desi soarele stralucea puternic dar placut, nu era nimeni pe bord. M-am grabit sa ajung, deoarece asta insemna ca mai multa lume preferase sa ramana in interiorul luxos al navei. Insa senzatia aceea revenea. De data aceasta o simteam mai puternica decat oricand, si nu am mai putut rezista. M-am lasat dominat. Am inceput sa alerg catre zona rezervata pasagerilor din inalta societate, insa stiam ca nu aceea era destinatia mea. Pulsul parca mi se oprise si acum pluteam. Insa senzatia de cadere m-a cuprins brusc. Vedeam valurile spumegande cum se aproprie si imi doream sa mor inainte de a ajunge acolo…
…vidul ma cuprinsese. Simteam cum stoarce fiecare strop de viata din faptura mea. Caderea era paralizanta…
…m-am trezit nadusit, cu asternuturile naclaite de sudoare lipite de spatele dezgolit. Aveam un gust amar in gura, si stiam ca nu astmul care imi ramasese de cand eram copil era cauza. Stiam ca astazi avea sa se termine totul. M-am imbracat repede, si am iesit pe hol. Mai devreme sau mai tarziu, ea avea sa afle, asa ca mai bine sa afle din gura mea. Am fugit pe scari, insa odata ajuns la nivelul 0, denumit astfel deoarece poti iesi direct pe punte, usa de iesire m-a ademenit. Parca eram un copil mic care vede o acadea mare si rosie. Nu stiam incotro ma indrept, insa acum nici nu imi mai pasa. Cerul albastru deschis lasa soarele sa ma binecuvanteze cu razele sale. Am inceput sa alerg, multumit de tot ceea ce facusem pana atunci. Albastrul marii era hipnotizant. Nava ramanea din ce in ce mai mult in urma mea si din ce in ce mai putin in fata mea. Cand am simtit suierul aerului pe langa hainele fluturand, am stiut ca sunt liber….


postati si parerile voastre despre ceea ce cititi in acest thread.

Acest topic a fost editat de side_story: 31 Mar 2004, 09:57 PM


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 04:50 PM
Mesaj #18


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



Cool! thumb_yello.gif

Uite una si de la mine:

Intuneric; peste tot, in jurul meu, in mine, este intuneric. Tine de cativa ani buni( sau decenii?) si n-am idee cand se va termina. Nici nu-mi pasa; aici n-am nevoie de lumina, nici de surogatele acesteia. E intuneric, o noapte adnca si grea dar, in acelasi timp, cu binecuvantarile aderente noptii: liniste, pace, uneori discutii calme si soptite cu vecinii(doar nu vrem sa-i trezim pe cei care vor sa se odihneasca!).
E bine. Nu-i chiar ca inainte, dar e bine; imi vine sa rad. Mi-am adus aminte de ceea ce mi-a zis mai demult o buna prietena: zicea ca e util sa inveti si alte lucruri dinafara sferei tale de preocupari si ca e bine sa te mai risti din cand in cand, sa accepti si alte idei, alte pareri, chiar contrare credintelor tale; nu se stie niciodata cand iti vor folosi. I=am replicat sarcastic: " Chiar si cand esti mort?"; raspunsul a venit prompt: "Da!".
Spre rusinea mea trebuie sa recunosc: a avut dreptate! O sa-i comunic lucrul asta cand mi se va alatura. Nu mai am mult de asteptat; a venit un tip negru pe aici, parca Azazel ii zicea, si mi-a spus ca se pregateste si ea de drum. De-abia astept s-o vad!
Hm, un vierme! In ultima vreme apar ceva mai rar; nu m-ar deranja daca s-ar hrani si cu altceva, nu de alta, dar mi-au mai ramas putine celule si nu vreau sa apar in fata cunoscutilor numai oase! Si apoi, daca raman osos, intru in ultima etapa de evolutie( cat timp esti in putrefactie nu se atinge nimeni de tine; ai vreo 7 ani de liniste. Dupa aceea treci intr-o tabara sau alta, in functie de de ce a facut sufletul tau in acesti 7 ani: e judecat, cantarit si analizat apoi... valea!... in Rai sau in Iad. Se mai intampla uneori sa nu se hotarasca si atunci te trimit inapoi - o noua viata - sa vada ce faci, dupa care te judeca din nou), asa ca nu as vrea sa plec inainte de a-mi revedea prieteni dragi.
Eh, asta e! Uite, a aparut si un sobolan! Ce haios e! Am vaga impresie ca judecata mea se apropie de sfarsit; a inceput o forfota ciudata in jur si se face cam cald. A, da! Uite-l pe Azazel! E clar! Am fost trimis unde banuiam: in armiile negre! Sa vezi distractie la Apocalipsa!
Ultima celula a disparut; din gura-mi larg deschisa si cu cativa dinti lipsa, o flacara mica se inalta usor. Apoi doua coarne, doua aripi membranoase si noul meu suflet se porneste pe culoarul rosu. Sa vezi distractie...!


Acest topic a fost editat de Ahriman: 31 Mar 2004, 04:54 PM


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 05:30 PM
Mesaj #19


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



. Imagineaza-ti
Imagineaza-ti fantome, zei si diavoli.
Imagineaza-ti infernuri si paradisuri, orase plutind in ceruri sau cufundate in mare.
Inorogi si centauri. Vrajitoare, magicieni, duhuri si zane rele.
Ingeri si scorpii. Farmece si descantece. Stihii si demoni.
Usor de imaginat toate astea. Oamenii o fac de mii de ani.
Imagineaza-ti nave spatiale si viitorul.
Usor de imaginat, viitorul se aproprie intr-una, iar navele spatiale vor exista in el.
Exista atunci ceva dificil de imaginat? Bineinteles ca exista.
Imagineaza-ti o bucata de materie si pe tine insuti in interiorul ei, constient, gandind si deci stiind ca existi, capabil sa misti bucata de materie in care te aflii, s-o faci sa doarma sau sa stea treaza, sa faca dragoste sau sa urce un deal.
Imagineaza-ti un univers, infinit sau nu, dupa cum vrei sa ti-l inchipui, cu un miliard de miliarde de sori in el.
Imagineaza-ti un bulgare de noroi, rotindu-se nebuneste in jurul unuia dintre acesti sori.
Imagineaza-te pe tine insuti sezand pe bulgarele acela de noroi, rotindu-te odata cu el, rotindu-te in timp si spatiu spre o destinatie necunoscuta.
Imagineaza-ti.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 05:35 PM
Mesaj #20


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



GANDURI

Traiesc, simt, actionez... Respir, ma hranesc, comunic... De ce? Cine vrea asta?... Unde ma aflu?!
Sunt o creatie a Domnului si ma misc din vointa Sa pe Planeta pe care El a creat-o pentru noi,muritorii...
Suntem paziti de ingeri si atrasi in pacat de Diavol; ni s-a dat libera vointa, dar cand ne-o manifestam incalcam invariabil perceptele Cartii Sfinte. Se zice ca Dumnezeu i-a dat lui Moise cincisprezece porunci dar o placa s-a spart si au ramas doar zece ("Zece negri mititei...").
Ma intreb: oare ce sunt toate acestea? Biserica ma bate pe umar si acuza:"Ereticule!". Oare asta sunt?
Cine stie? "Gandesc,deci exist!; asta-i adevarat. "Ma misc,deci traiesc!"; merge...
Dar ce-i adevarat?! Cine poate spune ca acesta nu-i decat un vis al unei fiinte imperceptibile, vis care va dura cat va dura si somnul acestei entitati? Hopa! Versiunea Dumnezeu!...
Renegat! Oare sunt ateu? Simplul fapt ca mi-am pus aceasta intrebare ar putea constitui o dovada a faptului ca nu sunt... Dar poate ca sunt!
Oricum, momentele in care vreau sa fiu ateu si ca fiinta care ne viseaza sa se trezeasca sunt mult mai dese decat celelalte variante!
Uneori am impresia ca traiesc intr-un vis al meu, ca momentele visului sunt cele reale si de-abia astept sa ma trezesc; oare ce este dincolo de vis?
Am recitit randurile de mai sus; nu-i asa ca nu se intelege nimic?
Prietene, care citesti aceste randuri, in momentul in care se va intelege ceva,totul va lua sfarsit!
Am fost creati - nu conteaza de cine si nu conteaza cum - intr-o cusca fara gratii, doar inconjurata de ferestre prin care doar putem privi, niciodata nu le putem deschide.
Suntem papusi in mainile unui papusar nebun, iar sforile ce ne leaga dispar doar in momentul suprem al contopirii cu neantul. Viata de apoi? Reincarnare? Lumi pline de lumina, drumuri care duc spre un scop final, dar... inconjurate toate de ferestre...
Priveste... si nu vei vedea nimic. De ce? Asa a vrut Papusarul; labirintul sau nu poate fi inteles decat de Visatori...
Am trecut la alta idee: Visatorii... Iti voi spune altadata.
Pana atunci, lasa-ti gandurile sa zboare si poate vei vedea cupola inchisorii... Dincolo... vei afla mai tarziu cum sa treci.


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 06:20 PM
Mesaj #21


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Existenta
Trecusem prin prea multa suferinta pentru a ma lasa batut chiar acum. Stiam ca omul cu un ochi imi va raspunde la intrebare, insa pisicile erau foarte agresive. Dupa ce o parasisem pe Vishnu, ea isi chemase tot clanul ca sa ma vaneze. Oare ea nu intelegea ca ceea ce faceam eu era de o importanta mai presus de capacitatea de intelegere a muritorilor? Numai el, omul cu un singur ochi, vazuse Inceputurile, numai el stia ceea ce altii doar viseaza. Colindasem sute de planete, mii de ani....ah, multumesc si acum omului copac de pe Anera care mi-a dat acea potiune. Fara ea, idealurile mele ar fi fost pierdute in intunericul de dincolo de ratiune, unde nimeni nu le-ar mai fi atins, asemenea visurilor tuturor muritorilor.
M-am ridicat in picioare, hotarat ca o lovitura bine ochita cu sulita sa nu imi opreasca avantul. Turnul se ridica maret in fata mea, pisicile erau mult in urma. Sangele imi curgea acum suvoi. Incepusem deja sa am goluri in vedere. Mi se mai intamplase si pe Ganimede, cand oamenii-roti imi atacasera cortul in noapte. Alerg cat ma tin puterile. Ma apas cu mana pe rana. Stiu ca astfel, durerea ma va tine constient. Ajung la usa cea mare. O sageata vajaie pe langa urechea stanga, insa sunt prea amortit sa mai reactionez. Bat cu tocul de fier. Usa se deschide incet, nepasatoare de pericolul care ma pandeste. Intru si urc repede pe scari. Stiu ca nu voi mai trai mult. Omul cu un ochi se holbeaza impasibil la semineu.
-Stiam ca vei veni.
-...
-Stiu si ce vrei sa ma inrebi. Nu doresti un pahar de vin ca sa iti mai uiti durerea?
-Sunt prea obosit. De ce nu m-ai ajutat?
-Stiam ca vei reusi.
Sorbi zgomotos vinul din cupa, dupa care continua:
-Esti foarte nefericit.
-Vai, raspunde-mi, Doamne, pentru ce exista acest univers plin de durere? De ce atata suferinta? Copii flamanzi si chinuiti, razboaie, foamete. Cat am calatorit in toti acesti ani am vazut multe chipuri de suferinta.
Ochii imi erau deja inecati in lacrimi.
-Te rog, ia un loc.
M-am asezat. Fotoliul era comod. Caldura, aerul curat. Totul ascundea intrebarile care parca ingreunau atmosfera.
-Inainte sa iti raspund, sa stii ca acest Univers a fost creat de marele Titan, care umbla din existenta in existenta si creaza lumile. Nu face asta decat pentru a nu se plictisi. Noi suntem jucariile lui. Candva, am fost cel mai bun prieten al lui. Imi amintesc si acum cum ne plimbam pe dealurile Atenei si priveam marea...Mai tarziu a inteles imaginea mea si a plecat. Insa pe tine nu te intereseaza aceste lucruri.
-Nu, Doamne. De ce toate acestea? Miile de guri care rad justifica milioanele de ochi care plang?
-De ce nu?
Am simtit ca il urasc.

Acest topic a fost editat de side_story: 31 Mar 2004, 06:22 PM


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 08:51 PM
Mesaj #22


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Viata de scriitor

Relatiile cu Andreea deveneau din ce in ce mai tensionate.
-Nu aduci deloc bani in casa.
-Ai face bine sa lucrezi, nu sa pierzi toata ziua scriind povestioarele tale sf pe care nu le cumpara nimeni.
Nu imi placea deloc situatia, insa altceva nu stiam sa fac. Si poate chiar daca as fi stiut, nu m-as fi apucat de altceva. Este greu sa intelegi un scriitor, mai ales unul sf. Insa mersese prea departe. Sa imi ia masina de scris si sa o vanda, apoi sa imi caute un loc de munca... niciodata nu mai facuse asa ceva. Trebuia sa gasesc resursele pentru a scrie ceva care sa reuseasca sa imi aduca si mie statutul de scriitor. Altfel, poate ca nu mai ramasese prea mult din casnicia mea, destul de fericita pana in acel moment.Atunci am luat hotararea. Aveam sa scriu ceva ce nimeni nu indraznise sa isi imagineze pana in acel moment. Acel ceva avea sa inspaimante lumea, dar sa o faca sa vibreze de placere in acelasi timp. Avea sa trezeasca un fior rece, care te face sa te cutremuteri ca un orgasm in fiecare dintre cei ce aveau curajul sa ia in mana acele foi. Atunci s-a nascut cu adevarat....
Am mers la bucatarie, mi-am facut o cafea zdravana si m-am pus pe scris. Nu stiu cat timp a trecut. M-am trezit buimac, cu o durere teribila de gat datorata pozitiei incomode. Adormisem pe birou. M-am uitat la ceas si am constatat cu stupoare ca era ora 7 dimineata. M-am grabit sa o trezesc pe Andreea, gandindu-ma ca o sa intarzie la servici. Probabil ca iar uitase sa puna ceasul sa sune. Uneori copilaria de care dadea dovada ma facea sa o ador mai mult decat atunci cand ma indragostisem nebuneste de ea. Am deschis usa dormitorului si am bajbait un moment dupa intrerupator. Insa....
Ceea ce vedeam era de nedescris! Nu puteam sa gasesc cuvinte... Simteam ca inebunesc. Nici cel mai deviant criminal maniac nu putea sa faca asa ceva. Simteam ca ma sufoc.
Politia l-a gasit pe Frederic in casa sa, lesinat in dormitor, alaturi de sotia sa mutilata. A fost imediat arestat si judecat pentru omor de gradul I. A primit pedeapsa maxima, scaunul electric. Nimeni nu stia ca el sa fi avut un servici, insa in camera sa au fost gasite cateva foi cu ciorne de povesti sf, pe care nimeni nu a avut curiozitatea sa le citeasca.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 31 Mar 2004, 10:51 PM
Mesaj #23


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE

Sunetul strident al soneriei ce anunta sfarsitul orelor il smulse din reverie; se ridica alene din banca si incepu sa-si stranga lucrurile. Din fericire, gandi amuzat, n-avea mare lucru la el.
Isi lua haina din cuier si se indrepta spre iesire. Ajuns in dreptul usii se opri si, impins de o forta necunoscuta, se intoarse si privi spre coltul opus al clasei. Acolo, un grup de sapte elevi se pregateau si ei de plecare si discutau; ofta trist. N-avea sa faca parte niciodata dintr-un grup... Dintr-o data, o fata bruneta, cu parul usor ondulat cazandu-i in valuri pe umeri, se rasuci si-l privi. Un fior electric il sageta prin trup! Rosi, se fastaci, apoi iesi precipitat din clasa. Nu stia ca destinul il apucase cu strasnicie si n-avea de gand sa-i mai dea drumul! Viata i se schimbase iar el nu banuia nimic...

**************

Sunetul strident al soneriei ce anunta sfarsitul orelor ii aduse bucurie, dar si tristete
in suflet: se terminase si ziua aceea de scoala! Urma week-end-ul... Colega ei de banca isi tranti ghiozdanul pe banca si, in timp ce-si indesa cartile in el, o intreba:
- Si...ce planuri ai pentru urmatoarele doua zile?
- Sincera sa fiu, nu am un plan anume. Poate... Ce zici, poate mergem la un film? Si.. se intoarse spre colegii care stateau in banca din spatele lor,... Dane? Mai este valabila iesirea in oras de maine?
Dan, un baiat inalt, solid, cu o tunsoare militareasca ce contrasta destul de puternic cu chipul lui bland, tresari apoi zise:
- Ce?! A, da... La sase, in fata catedralei,nu?
Colegul sau de banca isi arunca ghiozdanul pe un umar si ranji:
- Evident! Asa am hotarat, asa ramane! Eh, mai stati?
Vru sa-i raspunda, insa ceva o opri; un impuls launtric o facu sa se intoarca si sa priveasca spre usa... In pragul usii, un baiat brunet, slabut, cu o privire patrunzatoare, se uita in directia ei. Desi nu-i statea in fire, rosi, apoi isi cobora privirile, incurcata. Nu avea de unde sti ca, din acel moment, destinul o apucase cu putere si nu avea sa-i mai dea drumul. Viata i se schimbase din acel moment, iar ea nu banuia nimic...

****************

Cei doi se numesc Mihai si, respectiv, Alina. Au amandoi 17 ani si, dupa cum v-ai dat seama, sunt colegi de clasa. Viata lor era destul de simpla si linistita pana in acest moment. Dupa cum ati citit, lucrul acesta avea sa se schimbe. De ce? Hai sa zicem... fiindca asa au hotarat cei de sus. Cine sunt " cei de sus" ? Sefii mei. Mai sus de ei e seful cel mare, Dumnezeu, Satan, Forta Universala... Zice-ti cum vreti.
Cine sunt eu si de unde stiu toate astea? Ei bine ( in engleza ar fi sunat mai bine:"Well..."), hai sa zicem ca sunt un demon iar misiunea mea sunt cei doi. Desi ei sunt obiectul activitatii mele, eu am mai mult un rol de observator: nu prea am voie sa intervin sau, cel putin, nu in mod direct. Cam dificil ,dar o merit. Am facut o greseala stupida si am ratat misiunea anterioara iar acum sunt "pedepsit". Daca nu imi indeplinesc sarcinile cum trebuie s-ar putea sa o patesc si mai rau! Pe de alta parte, daca reusesc, s-ar putea ca rezultatul sa ma distruga. Oricum o intorc, tot prost pic.
Asa ca stati pe aici si uramriti ce se intampla. Intre timp, ca sa fiu prin preajma, sunt si eu elev in aceeasi clasa si nu prea-mi place. Cam am probleme cu Geografia si Fizica... Uf!!!
*********************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 11:11 PM
Mesaj #24


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



BETON!
keep up the good work. si v-as ruga sa postati mai repede continuarile happy.gif.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 11:22 PM
Mesaj #25


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



visez
visez la o lume fara suferinta.
visez la florile de pe campul insorit de vara
visez la nemarginirea Universului
visez la Dumnezeu
visez la persoana iubita
visez la tine
visez la nemurire
visez la ceea ce suntem
visez la ceea ce vom fi
visez la verdeata nemarginita a Albionului
visez la ziua in care ma voi intalni
visez la ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce va fi
visez la o lume in care dragostea sa poata fi culeasa precum florile...
visez...


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
side_story
mesaj 31 Mar 2004, 11:25 PM
Mesaj #26


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 267
Inscris: 10 March 04
Forumist Nr.: 2.527



Voodoo


Sotia domnului Decker tocmai revenise dintr-o calatorie in Haiti; calatorie pe care o facuse de una singura, ca sa ofere amindorura o perioada de calmare inainte de discutarea termenilor divortului.
Nu reusise. Nici unul dintre ei nu se linistise catusi de putin. De fapt, descoperisera ca acum se urau mai mult ca oricand.
-Jumatate, spuse doamna Decker cu fermitate. N-am sa semnez pentru mai putin de jumatate din bani, plus jumatate din proprietate.
-E ridicol!
-Da? Sa stii ca as putea avea totul. Cat am stat in Haiti am studiat voodoo.
-Prostii, replica domnul Decker.
-Nu-s deloc prostii. Ar trebui sa te bucuri ca sunt o femeie buna la suflet, pentru ca te-as putea omori fara probleme si atunci as capata toti banii si intreaga proprietate, fara teama de consecinte. O moarte provocata prin voodoo nu se poate deosebi de un infarct.
-Prostii, repeta domnul Decker.
-Asa crezi? Am aici ceara si un ac de par. Vrei sa-mi dai un firicel de par sau o bucatica- doua dintr-o unghie? Asta-i tot ce-mi trebuie. Si sa ma lasi sa-ti demonstrez.
-Nonsensuri, spuse domnul Decker.
-Atunci de ce ti-e teama sa ma lasi sa incerc? Pentru ca stiu ca merge am sa-ti fac o propunere. Daca nu mori, accept divortul fara nici o pretentie. Daca mori, voi capata totul automat.
-S-a facut. Ia-ti ceara si acul... Isi privi unghiile prea scurte. Am sa-ti dau niste fire de par.
Cand reveni cu cateva suvite de par in capul unei cutii cu aspirina, doamna Decker incepuse deja sa inmoaie ceara. Incorpora suvitele in ceara, apoi o modela intr-o figurina umana.
-O sa-ti para rau, zise ea si infipse acul in pieptul figurinei.
Domnul Decker fu uimit, insa simti mai degraba multumire decat parere de rau. Nu crezuse in voodoo, insa fiind un individ prudent, nu riscase nici acum.
In plus, il iritase dintotdeauna faptul ca nevasta-sa isi curata atat de rar peria de par.


--------------------
Asculta adevarul din adancul inimii tale. Daca tu nu il poti auzi, nimeni nu ti-l va putea spune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 1 Apr 2004, 07:52 PM
Mesaj #27


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - continuare

Mihai se trezi brusc, tulburat de-un gand: oare nu intarziase la scoala? Se uita spariat la ceas: 7 si jumatate! Sari din pat si privi calendarul: 24 martie, sambata. Se prabusi usurat pe scaunul biroului; era prea stresat! Statu cateva clipe sa se linisteasca apoi vru sa se bage din nou sub patura, insa constata ca nu-i mai era somn.
- E, daca tot m-am sculat...
Iesi din camera si se duse sa-si faca toaleta de dimineata. Parintii lui inca nu se trezisera.
Dupa o jumatate de ora intra in bucatarie si puse ibricul cu apa pe foc pentr a-si face un ceai, in timp ce-si pregatea micul dejun.
Manca agale, cu privirile ratacindu-i peste paginile revistei SF pe care o primea saptamanal prin posta. Isi termina masa, spala vasele apoi se reintoarse in camera sa. Privi la ceas: noua fara un sfert; o idee ii incolti brusc in minte...si asa n-avea nimic de facut in ziua aceea. Scrise un bilet parintilor, se imbraca si iesi grabit din casa.
Noroc ca cinematograful nu era departe; ajunse cu cinci minute inainte de inceperea filmului. Isi lua bilet, o punga de floricele si intra in sala. Bajbai un pic prin semiintuneric si isi gasi un loc pe la mijlocul salii; se aseza oftand. Vru sa ia cateva floricele din punga cand, o voce feminina il facu sa incremeneasca cu mana deasupra pungii.
- Auzi, Alina? De ce nu vrei sa te intalnesi cu Marius?
- D'aia! se auzi raspunsul indignat. Ce-ti veni sa-mi spui cu cine sa ma intalnesc? Nu-mi place, na!
- Zau? Replica era ironica. Si cam ce tip de baiat ti-ar conveni?
Urma o scurta pauza, in care Mihai isi ciuli urechile, uitand chiar sa mai respire. Asculta incordat ce se discuta in fata sa, la cateva randuri.
- Ce tip? Uite, unul asa ca... Mihai, de exemplu!
Mihai icni surprins apoi se lasa brusc cat mai jos in scaun, de teama sa nu fie vazut.
- Mihai? Care Mihai?!
- Stii... Mihai de la noi din clasa. Tipul care sta singur in banca,inafara de Andrei...
- Ala? Vocea interlocutoarei Alinei sina indignata. Ce ai putea vedea la ala? E ciudat; unii zic ca ar fii dus cu pluta!
- Zau?! D'aia are note asa de mari?
- Eu ce zisei? Tocilar... ciudat. O fii nebun?
- Auzi...! Hopa, incepe filmul!
Mihai se chinui multa vreme dupa aceea sa-si aduca aminte despre ce fusese vorba in film; discutia, insa, si-o amintea cat se poate de clar.
*********************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 2 Apr 2004, 12:34 PM
Mesaj #28


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE- CONTINUARE

***********************

Alina nu-si aminti de situatia de la cinema decat cand iesi din sala. Initial, icnetul persoanei din spate in momentul in care rostise numele lui Mihai, i se paruse al unui om care se inecase cu ceva. Apoi, la aprinderea luminilor, persoana respectiva se ridicase foarte repede si iesise din sala inainte ca ea sa se fii imbracat macar. Nu i se paruse nimic ciudat, atunci...
Acum, mergand alaturi de Simona, flecarind pentru trecerea timpului, o idee ciudata i se contura in minte: daca cumva...? Dar, nu; n-avea cum! Ar fi fost prea mare coincidenta!
Simona n-o slabi nici acum:
- Si cum de te-ai oprit la Mihai? Sigur n-ai zis asta doar ca sa ma amagesti?
Zambi; era prietena cu Simona de sapte ani; erau mai mult decat surori! Din cate stia, era printre putinele persoane care-i acceptau cu seninatate Simonei "placerea" de a barfi si logoreea interminabila.
- Ma! Ma superi! Si, in plus, ce te face sa crezi ca nu m-as intelege cu Mihai?
Simona se incrunta:
- Fii serioasa! Tu auzi ce spui? Nu l-am vazut macar o data pe Mihai iesind in oras cu vreun grup, band o bere sau facand un cat de mic scandal... Asa baiat "cuminte" n-am mai vazut! O fi homo?
Alina izbucni in ras:
- Aoleu, Simona! Ai niste idei...! Daca tu nu l-ai vazut, asta nu inseamna ca nu face ce ai zis; si...
Se opri din mers, uimita. Simona se opri si ea si o intreba:
- Ce-i? Ce s-a intamplat?
- Ala din fata nu-i Mihai?
Simona privi in directia indicata de Alina si, la vre-o suta de metri mai in fata, in fata unei librarii, distinse o silueta vag familiara.
- Ba da.. cred ca el e. Hai la el!
Un tremurat nefiresc ii cuprinse trupul Alinei. O prinse de brat pe Simona si rosti gatuit:
- N..nu! Mai bine..nu!
- De ce? Ti-e frica?
- Nu mi-e frica, dar... Ceva ma nelinisteste. Stii ceva? Mi-a venit o idee: o sa-l abordez saptamana viitoare pe Mihai si o sa-ti demonstrez ca te inseli!
Pe chipul Simonei se citea nedumerirea dar si amuzamentul; ridica din umeri:
- Nu stiu ce-ti veni, dar accept provocarea. Daca pierzi insa, imi datorezi o intalnire cu Marius!
- S-a facut!

****************************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 2 Apr 2004, 04:51 PM
Mesaj #29


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - CONTINUARE

Acum, sincer sa fiu, filmul nu a fost prea grozav; m-am surprins chiar cascand de cateva ori. E si un avantaj in a fii demon: vezi pe intuneric ca si cum ar fi lumina zilei, auzi de la mari distante, te poti concentra foarte bine la mai multe lucruri deodata... E frumos!
N-am scapat nimic din ce s-a intamplat in sala de cinema si nici dupa. Sa stiti ca nu am avut nimic de-a face cu ideea Alinei! Singura mea contributie pe ziua aceea a fost sa-l impulsionez mental pe Mihai sa se duca la film; restul... e fir de basm!
Trebuie sa va las acum; oi fii eu demon, dar comentariile la literatura nu se scriu singure! Pe mai tarziu!
*********************************
devil.gif


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
MOONWHISPER
mesaj 2 Apr 2004, 05:12 PM
Mesaj #30


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 47
Inscris: 18 March 04
Forumist Nr.: 2.647



Side_story, mi-a placut la nebunie povestirea ta cu voodoo! laugh.gif sad.gif


Ahriman,parca este rupta din realitatea mea povestea ta....astept continuarea....


--------------------
HEAR NO EVIL, SEE NO EVIL!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Nico
mesaj 2 Apr 2004, 11:21 PM
Mesaj #31


Fairy
*****

Grup: Membri
Mesaje: 733
Inscris: 17 March 04
Forumist Nr.: 2.633



Aceasta povestire nu este creatie literara si nici fictiune (doar numele personajului a fost schimbat)!

Daca locul ei nu este aici, mutati-o Dvs., eu aici am avut placerea sa o pun. Multumesc pt intelegere.


- Domnisoara Mirela, va rog eu mult sa ne ajutati, suntem intr-o situatie disperata. E o familie cu o situatie buna, dar stiti cum e la tara. Daca afla socrii, ii dau afara din casa, si pe ei si pe fata. Ei au rude pe la primarie, ii cunoaste lumea si nu vor cu nici un chip sa se afle. Nu puteti sa faceti ceva sa rezolvam aici, sa nu mearga cazul in judet, asta daca supravietuieste. Stiti nu e un copil de calitate. Baiatul cu care s-a incurcat ea e un olog, un handicapat. O sa vorbeasca varul meu cu d-voastra sa rezolvati problema.
Atitudinea asistentei de la etajul 2 o indigna pe Mirela. Cum adica nu e un copil "de calitate"? E adevarat ca e nascut prematur si ca s-ar putea sa nu fie un copil foarte sanatos, dar fetita era o fiinta, nu o marfa. "Stiu ca ati prefera sa moara" gandi ea, dar o spuse in alt fel, nu putea dovedi intentia, doar o simtea, si nu era prima oara.
- Nu, nu am sa va ajut pe d-voastra, eu pot ajuta copilul. Daca intentionati totusi sa nu se afle va priveste cum rezolvati. Stia ca, si in situatia in care nu ii ajuta, s-ar fi descurcat ei oricum, asa ca nu avea sens sa mai puna paie pe foc. Va lupta altfel.
Unchiul fetei era de aceeasi parere cu asistenta de la etajul 2, ruda lui:
-Nu vrem sa se afle ca ne facem de rusine, o sa o ducem, cand va iesi de la incubator, la leagan.
Unchiul era nervos, vorbea mult si gesticula fara intrerupere. Isi lovea fruntea cu palma, ce "nenorocire" se abatuse asupra familiei lui.
El s-a ocupat de tot, a vorbit, s-a rugat, culmea a fost inteles, cazul nu va merge la judet, punct.
Inutile incercarile Mirelei de a-i convinge sa renunte la aceasta decizie nedreapta pentru copil, discutii si nervi care s-au dus pe apa sambetei, mai ales ca mama fetitei nu dadea nici un semn ca i-ar pasa de ceva, mai bine zis de cineva...
- Nu vreti totusi sa o vedeti? o alta incercare din partea Mirelei.
- Nu doamna, nu acuma, suntem asa de suparati, sa se intample ce-o vrea Dumnezeu, spuse unchiul si mama se conforma.
- Dar de botez, ce ziceti, macar atat.
- Daca s-o gasi cineva noi suntem de acord s-o botezati, spuse unchiul.
Mirela nu obisnuia sa cedeze foarte usor. De fetita i se rupea inima. Se gandea ce ar face ea in situatia ei, ce ar simti si asta o intrista si mai tare. "Nu va putea fi adoptata cu problemele pe care le are. De ce oamenii astia nu vor sa-i dea nici o sansa, macar sa se intereseze de ea din cand in cand. Mi-au sugerat ca nu. Ce as putea sa mai fac? Cred ca stiu, dar trebuie sa am putin noroc."
- Doamna, este nepoata dvs. Acum ca fratele nu este de fata, haideti sa mergeti sa o vedeti. Se lasa convinsa. Ii spune Mirelei ca a fost la biserica si s-a rugat.
Sta langa incubator si plange. Asistenta de la copii o roaga sa nu o lase, are atata nevoie de afectiune. Poate se va face bine, acum e mica si plapanda, dar va creste.
Nu s-a mai intors nimeni niciodata, nici macar unul dintre ei...

Au trecut cateva luni si fetita a plecat. Alte cazuri, alte nefericiri. Dar intr-o zi, asistenta de la etajul 2 vine iar la cabinet.
- Vai, domnisoara Mirela, ce nenorocire, era asa de tanar, s-a rasturnat cu camionul, ce tragedie. Inainte sa plece la drum, si-a sarutat familia si le-a spus ca cine stie daca se mai intoarce...
Mirela s-a cutrmurat, e o simpla coincidenta sau e mai mult. Cand va afla raspunsul, va fi tarziu...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 3 Apr 2004, 10:35 AM
Mesaj #32


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - CONTINUARE

Luni, un nou inceput de saptamana; desi era o alta zi de luni din lungul sir al zilelor de luni din viata sa, Miheai simtea ca ziua aceea era deosebita si ca ceva urma sa se intample. Parca ii venea sa nu se duca la scoala; era inca nehotarat, cand usa camerei sale se deschise iar mama lui isi facu aparitia zambitoare:
- Ce faci,Mihai?Nu pleci la scoala?
- Ba da,mama; vroiam sa vad daca n-am uitat ceva...
Isi roti privirile prin camera, necautand nimic anume apoi, cu un oftata, isi inchise ghiozdanul si il puse pe umar.
- I'm ready! Mi-ai pregatit si mie ceva de mancare?
- Uite! Si mama lui ii intinse un pachet cat o cutie de margarina, invelit in staniol. Baiatul lua pachetul si-l strecura in unul din buzunarele laterale ale ghiozdanului.
- Pa! Am plecat!
O saruta pe obraz pe mama sa si iesi din camera.
Ajuns la scoala, isi ocupa locul in banca - mereu pe partea stanga, indiferent daca statea singur sau nu - si isi pregati ustensilele pentru primele ore. Cum mai era ceva timp, isi scoase cartea SF pe care o purta mereu la el( niciodata aceeasi!) si incepu sa citeasca.
Citise zece pagini cand o umbra ce se interpuse intre el si lumina il intrerupse; lasa uimit cartea in jos si...inlemni! Cartea ii aluneca din maini si cazu pe banca cu un zgomot sec. Alina, fata pe care o visa de ceva vreme incoace, il privea usor amuzata dar, in acelasi timp, si un pic incordata.
- Sa...salut!
**************************************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 3 Apr 2004, 11:23 AM
Mesaj #33


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - CONTINUARE

Simona alerga cativa metri buni pentru a o ajunge din urma pe Alina, care o astepta zambind in poarta scolii.
- Ce faci,mai, intarzii?
- Nu incepe! Nu stiu ce-a avut autobuzul ala de a intarziat atata! Dar...ia spune-mi, de ca zambesti asa?
Alina privi cateva clipe in gol, apoi raspunse hotarata:
- Imi fac curaj! Astazi vreau sa vorbesc cu Mihai...
Zambetul ii disparu de pe buze si, inainte ca Simona sa apuce sa zica ceva, porni spre cladirea liceului.
Ajunse in clasa, primul lucru pe care-l cautara era Mihai; acesta era deja in banca sa si citea. Isi aranjara lucruile in banca lor, apoi Alina, petrecuta de privirile ironice ale unei Simone tare vesela, se indrepta spre banca lui Mihai. Nu stia ce o sa-i spuna; desi era ceea ce se chema o fata de gasca, Mihai reusea cumva s-o intimideze. Inghiti in sec si se opri la un metru de banca acestuia. Baiatul ii simti prezenta, deoarece lasa cartea jos. Ceea ce urma ii mai dadu Alinei un pic de curaj: Mihai incremeni, scapa cartea din maini, iar din gura lui se facu auzit un "Salut!" anemic. Zambi.
- Buna! Asimov, nu?
Mihai paru nedumerit.
- Ce...?
- Cartea! Asta citeai, nu?
- A, da...da!... Imi place tare mult!
Isi mai revenise un pic, insa parea in continuare cam aiurit; se hotara sa riste.
- Pot sa stau un pic de vorba cu tine?
Mihai scutura usor din cap, ca si cum ar fi vrut sa se convinga ca nu viseaza, apoi se muta pe scaunul alaturat.
- Desigur! Ia loc, te rog!
Alina se aseza pe locul indicat si se rasuci usor spre el; vazu ca privirile baiatului se oprisera asupra sanilor ei, ce se intrezareau prin decolteul bluzei si ca fata acestuia era rosie." Sigur nu e homo!"
- Stii, vroiam sa te intreb ceva ce ma mai demult: de ce stai singur?... Trebuie sa recunosc ca te-am "studiat" - si facu cu degetele gestul de ghilimele - de mai multa vreme si te-am vazut stand singur, retras...
- M-ai studiat? Adica vrei sa spui ca am ajuns subiect de barfa?
Alina tresari, uimita; nu se asteptase deloc la o astfel de replica din partea cuiva considerat timid; ceva nu era in regula, mai ales ca Mihai o rivea acum drept in ochi iar tonul fusese chiar sarcastic! "Doamne! Ce privire are!"
- Dar...
- Slava Domnului! E bine sa afli ca nu esti trecut cu vederea de toti! Multumesc!
Schimbarea brusca de tonuri o descumpani un pic.
- Cu... placere!
- Cat despre partea cu retras si singur... Asa am fost mereu; eu am fost mai mult crescut de bunici, care m-au cocolosit, m-au ferit de rele... In copilarie am citit foarte mult si pot spune ca am preferat cartile jocului cu ceilalti copii...
Alina ridica o mana si-i intrerupse discursul.
- Bun! Asta ar putea explica de ce esti asa retras... Dar, acum ,de ce stai singurt in banca? Uite, si Andrei sta singur in banca! De ce nu te muti cu el?
Andrei, un baiat cu parul castaniu si cret ca lana unei oi, ce statea in ultima banca de pe randul alaturat, ridica in acel moment privirile din piept, cum statuse pana atunci, parand ca doarme si, ca si cum ar fi auzit ca se vorbeste de el,ranji... Un fior straniu ii starbatu pe cei doi.
- Andrei? Ma vezi tu pe mine coleg de banca cu Andrei?
- De ce nu?
Mihai rase scurt; avea un ras placut, usor strengaresc.
- Hai sa fim seriosi! Ce tip de om sunt eu si ce tip de om e Andrei?!
- Da! Chiar! Ce tip?
- Pai... Mihai era incurcat iar asta o amuza. Pai... eu sunt cum sunt iar Andrei e altfel: e mai deschis, mai volubil , mai " de gasca", ca sa zic asa... mai de-al vostru! Eu... sunt un intrus, un nimeni...
O umbra se asternu peste privirea lui Mihai si o unda de tristete isi facu aparitia in vocea lui. Fara sa realizeze pe moment ce face, Alina intinse mana si vru sa-l mangaie pe obraz, insa mana i se opri la jumatatea drumului..." Cand naiba am devenit asa de sentimentala?"
Soneria ce anunta inceputul orelor se facu auzita; Alina se ridica precipitat din banca si vru sa plece, insa se opri pentru un moment.
- Eu zic sa incerci. In fond, Andrei nu-i "de-al nostru", cum zici tu; el e al tuturor... Mai vorbim!
- S... sigur!
Ajunsa in banca, isi prinse pentru cateva clipe capul in maini, insa Simona n-o lasa sa se linisteasca.
- Ei? Ce s-a intamplat? Ce-ati vorbit?!
- N-are importanta ce am vorbit, insa iti pot spune ca - si Alina o privi triumfatoare - poti sa-ti iei adio de la intalnirea mea cu Marius!

*********************************

Acest topic a fost editat de Ahriman: 3 Apr 2004, 11:30 AM


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 5 Apr 2004, 04:15 PM
Mesaj #34


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - CONTINUARE

Ce a fost asta?! Ce, pentru numele toturor sfintilor, a fost asta?!!! Cum naiba s-a ajuns asa de repede aici si, mai ales, la situatia asta? Ce naiba se intampla? Am gresit pe undeva?
Sa stau in banca cu Mihai! Hm, o idee destul de interesanta... Nu-i rea... Parca m-am mai calmat un pic. Da, nu-i rau deloc!
Probabil v-ati dat seama ca Andrei "al tuturor" sunt eu! Phah! Ce naiba! Doar vorbesc cu niste oameni destepti! De ce "al tuturor"? Pai, eu sunt, intr-un fel, mascariciul clasei; adica sunt tipul bun la toate, prieteni cu toti, sef al galeriei clasei la toate concursurile ( mai putin la sah, unde n-ai voie sa vorbesti si unde, pe deasupra, mai si particip). Sunt un tip al extremelor: azi iau zece, maine patru, dar nu ma deranjeaza; sunt un tip vesel si toata lumea ma iubeste, mai putin unii profesori... Dar cine-i baga in seama pe profesori? Vreti sa stiti ce fac in timpul liber, pe Pamant? Citesc Kafka si Dostoievski... Deprimant, dar pe mine ma amuza( mai ales ca am stat si de vorba cu ei...).
Data viitoare poate va spun care-i treaba cu demonii si cu trupurile umane, mai ales pentru demonii cu misiuni de lunga durata...
Si ca sa va linistesc, lucrurile nu mi-au scapat chiar de sub control, doar ca s-au incurcat un pic; va mai amintiti ca Mihai o visa de mai mult timp pe Alina? Ia sa vedem daca ghiciti a cui a fost vina?!
****************************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Ahriman
mesaj 6 Apr 2004, 08:17 AM
Mesaj #35


Serafim al Viselor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.284
Inscris: 1 March 04
Din: Ploiesti
Forumist Nr.: 2.418



DUALITATE - CONTINUARE

- De ce nu vrei sa-mi spui ce-ati vorbit? De ce?
Era a cincea oara in ultimele doua minute cand Simona o intreba acelasi lucru; tot nu vroia sa-i raspunda.
- Hai, ma! Zi-mi, nu fii rea!
Se incrunta:
- Tu nu auzi ca n-am discutat nimic!?
- Daa, sigur! Ati stat unul in fata celuilalt si ati exersat pesteasca!
Alina incepu sa rada.
- Hai ca esti de coma, nu asa... Of! L-am intrebat de ce sta singur si nu se muta cu Andrei; asta am facut!
Simona cazu pe ganduri cateva clipe, apoi rosti pe un ton mai linistit:
- Andrei... Mda, interesant!...
Alina o privi cu ochii mijiti:
- Auzi? Tie iti place cumva de Andrei?
Simona tresari apoi incepu sa gesticuleze a negatie:
- Ce?! Cui? Mie? Andrei...? Fii serioasa!... Hopa!
- Ce? Ce-i?!
- Mihai se duce la Andrei! Fii pe faza!
Alina se rasuci in banca si privi spre coltul opus al clasei: Mihai se ridicase din banca lui si se apropiase de cea a lui Andrei. Acesta statea tolanit in banca si asculta muzica la cd-playerul portabil. Cand il zari pe Mihai venind spre el, opri muzica si-si scoase castile... Mihai se apleca usor si-i vorbi...
******************************


--------------------
Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!
Go to the top of the page
 
+Quote Post

2 Pagini V   1 2 >
Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 18 October 2017 - 03:13 PM
Ceaiuri Medicinale Informatii despre Certificat Energetic