"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, de-abia acum inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta in timp ce altii ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei ingheţate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata... N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca ii iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire.
Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a se mai indragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. in fond, si eu am invatat de la oameni atatea lucruri...Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte spre varf. Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, il tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca doar un om are dreptul sa se mire cand vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa intinda mana sa-l ajute sa se ridice.
Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi, desi, realmente, multe nu imi mai vor servi la nimic, fiindca atunci cand ma vor pune la pastrare in acea cutie eu voi fi murit deja."

GABRIEL GARCIA MARQUEZ.

Ce mai e de spus ?

Citat: "Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc"


Da`ce faci cu motivele "obiective" ?????????, ca aia-i tanara si pe cat imbatranesti te uiti la alea mai tinere si mai faine si daca esti batran ai si sansa nasoala sa arati ca o ruina ambulanta. Nu-s toti Omar Sharif.....

Daca tu crezi ca dragostea e posibila doar in cazul in care arati bine sau ca varsta e importanta, te compatimesc. Inseamna ca nu ai iubit cu adevarat niciodata.

Aici "Inseamna ca nu ai iubit cu adevarat niciodata" gresesti. Dimpotriva, mai mult decat ti-ai putea imagina...da nu-i dupa cum vrem noi. Asta e...

Si mai este ceva - din pacate. Du-te la Ecleziastul.3 "Orice lucru isi are timpul lui"

Chestia-i sa-ti cunosti limitele si sa stii cand sa tragi pe dreapta - ma refer la cele de mai sus...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 14 Aug 2004, 10:51 AM

Nu exista un anumit moment pentru iubire. Iubirea inseamna viata. Si invers.

Acest topic a fost editat de eclectic: 14 Aug 2004, 10:50 AM

La tine - fara a te cita: propozitia a doua: AI DREPTATE

Faptul ca acest text nu-i apartine lui Marquez. Cand a auzit ca se crede ca el este autorul sau a fost foarte iritat, considerand citatul ca fiind pueril.
Dincolo de remarca lui Marquez insa, textul este insa foarte frumos.

Am auzit si eu ca nu ar fi al sau textul. Adevarul e ca nu seamana deloc cu stilul lui Marquez... Dar, indiferent al cui ar fi, nu mi se pare pueril. E scris intr-o maniera mai simplista, dar ideile enuntate mi se par foarte valoroase.

Mie mi se pare un text pueril.

Este un text fata de care as zambi daca l-as gasi in jurnalul cuiva, crezand ca inteleg dispozitia care l-a produs, un entuziasm de moment pentru viata, senzatia de prea-plin sufletesc si increderea in forta benefica a acestui prea-plin, toate amestecate cu dorinta de a impartasi ceva. Insa daca trec mai departe si il privesc ca pe un mesaj de la om la om sau ca pe o realizare literara, virtutile sale intarzie sa mi se arate.

Sigur, un suflet sensibil si dispus sa capteze intelesuri va vedea jumatatea plina a ideilor - carora nu le contest individual valoarea. Textul in ansamblul sau insa nu este decat o colectie de idei vechi, care nu fac neaparat casa buna impreuna si pe alocuri chiar se contrazic. Nu inspira sinceritate, in schimb inspira profunzime simulata. Nu reuseste sa creeze o punte intre cel care scrie si cel care citeste, acesta din urma nu se regaseste, ci doar da din cap aprobator la ideile vehiculate sau la cateva poante stilistice destul de des folosite si ele, dar placute ochiului. Dar daca esti neutru, daca nu cauti partea buna, nu vei fi miscat, provocat ori trezit din amorteala ci vei reactiona ca la un spam primit pe mail. Si asta pentru ca lipseste senzatia de naturalete, saltul de la o idee la alta este nefiresc, lipseste detaliul intim care stie sa se strecoare in sufletul cititorului pe o usa tainica si cu atat mai speciala - acel detaliu care te face sa exclami in sinea ta ca da, asa e, este un adevar care intr-adevar iti apartine si tie.

Autorul pare ca vrea sa isi faca mai mult reclama siesi si bogatiei sale de sentimente, ideile fiind doar un mijloc, tratat de altfel destul de neglijent - ele sunt nevalorificate, inghesuite intr-o ordine cvasi-aleatoare, dictata numai de posibilitatile sale literare de a trece mai putin brutal de la una la alta. Interesul este pentru forta si spectacol, o noua varianta de forma fara fond. Se vorbeste despre viata dar nu sunt prinse nicicum momente reale, de adevarat entuziasm, adevarata durere, ciuda, nervi, seninatate, nostalgie, chinuri dulci si chinuri pe care nu le intelegi, ganduri, stari - si toti acesti locatari de drept ai oricarui suflet omenesc. Autorul nu stie sa danseze cu sufletul cititorului sau, ci ii spune "iata ce frumos as dansa eu", intr-o manifestare retorica, egoista, sau macar in care s-a taiat sensibilitatea autentica la montaj. Textul nu poate reusi asadar sa apeleze inima, ci poate intelectul, insa si pe aceasta linie greseste destul de des.

Pasajul nu are nici macar valoare literara. Imaginatia nu l-a dus nicaieri pe autor, el a fortat-o. A produs o enumerare, pe alocuri se vede cum a cautat-o. Se vad niste linii de forta, dar legatura intre ele este artificiala. Exista o fascinatie pentru jocul de cuvinte si un abuz de procedeul contrabalansarii notiunilor: trup/suflet, a gandi ce spui/a spune ce gandesti, valoare/semnificatie etc - procedeu de care au abuzat mai toti cei care au scris ceva in epoca moderna, pana si eu - eu neavand pretentiile unui talent literar iesit din comun.

Mesajul este fara indoiala unul vechi, ceva mai incarcat aici decat de obicei. Sunt propovaduite dragostea de viata, generozitatea, intelepciunea, compasiunea, trairea puternica, pastrarea lucrurilor de pret, importanta trairii mai presus de rezultat, legatura intre oameni, iubirea. Adica lucruri pe care le pretuim deja cu totii, problema reala fiind dificultatea de a actiona mereu conform acestei intelepciuni - insa aceasta problema nu e cu adevarat adresata aici.

Pentru ca nu doresc sa critic fara exemple clare, iata cateva dintre ele. Printre cliseele pe care le regasim in text avem perspectiva fatalista in care omul este o marioneta, focul (soarele) care topeste tot ce e rau (purificare), indragosteala de iubire, imaginea pumnului de copil inclestat de degetul tatalui - daca nu ma insel e si o poza care vine cu exemplele de Photoshop. Printre ideile aiurea care arata ca fondul e mai putin important decat forma avem acel "desi" fara sens in "probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun", falsa opozitie intre valoare si semnificatie (semnificatia este principala responsabila pentru valoare), aducerea in discutie a corpului acolo unde acesta nu are absolut nici o legatura, doar de dragul de a il pune in relatie cu sufletul ("Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul").

Motivul circularitatii este alt procedeu extrem de iubit de scriitori, insa cei buni ii dau si un sens. Aici pledoaria pentru traire e incadrata de o filosofie fatalista a omului care nu dispune de "o farama de viata", o incadrare care dauneaza mesajului.

Inconsecvente se gasesc la tot pasul. Una remarcabila este felul in care autorul stie sa iubeasca oamenii si sa pledeze pentru minunatia lor, in acelasi timp separandu-se de ei in diferite contexte, cand evident ar fi fost de preferat o identificare: "As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi", "Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte spre varf" (adica toti in afara de scriitorul nostru mandru de revelatiile sale care l-au pozitionat pe o treapta mai inalta). De altfel el este mai indragostit de ideea de a fi special decat de ideea de om, dovada si introducerea artificiala a unui strop de cultura, intr-un text care seamana din ce in ce mai mult cu o scrisoare de aplicatie; mesajul fiind de fapt "sunt si bun, si frumos, si energic, si cult, si plin de pofta de viata... si as mai putea spune multe, ce e aici e nimica toata". O alta contradictie este intre atitudinea fata de batran (care este instruit sa iubeasca pentru a nu imbatrani) si atitudinea fata de copil (mai corecta, preluata pesemne din alta parte; copilul este lasat sa inteleaga, sa traiasca, sa descopere - si este corect ca fiecare sa isi deprinda modul de a trai si a intelege viata... sau ce ii prezerva tineretea). Antiteza indragostire/imbatranire suna frumos dar e la fel de falsa. In primul rand trebuia sa fie iubire, nu indragostire, dar autorul nu intelege. In al doilea rand iubirea nu se opune nici unei varste, ci merge natural impreuna cu ea (oricare ar fi ea). Ideea este pastrarea tineretii sufletului, o idee gresita - sufletul ne urmeaza in varsta noastra si e firesc sa imbatraneasca alaturi de noi, ceea ce e important este sa ramana viu alaturi de noi. Sa nu uite sa simta, dupa cum spune o alta idee imprastiata in acelasi text, care asociaza uitarea mortii.

"sarutul de culoarea carnii" suna la fel de nou ca "mirosul de fan proaspat cosit" sau "masturbare intelectuala" - de fapt asta si e, un impuls palid de senzorialitate, venit nefiresc dupa o incercare literara, una filosofica si una culturala.

Verbele de genul "as convinge", "as dovedi" arata inca o data ca omul nu stie sa isi inteleaga/iubeasca semenii si sa se acordeze la lungimea lor de unda, ci isi propune sa se erijeze in instructor, in detinator de adevaruri.

In plus, ideile sunt discutabile, sau macar vehementa lor: "adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte". Imi cer scuze ca nu accept licenta poetica si ma intreb de ce fericirea de a fi sus e falsa.

Calinescu il critica aspru pe Delavrancea pt saracia expunerilor cand acesta spunea "as vrea sa am un aparat de fotografiat". Autorul nostru spune in schimb ca "sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi" atunci cand la sfarsitul enumerarii inca nu este convins ca a pledat suficient de bine. Intr-adevar, a avut multe idei dar nu a stiut sa le faca suficient de convingatoare; produce totusi un ultim efort de a ne spune ca mai sunt multe altele. Probabil ar vrea sa aiba cuvintele/sensibilitatea/mijloacele sa le exprime, sau macar un aparat de fotografiat.

Mie imi plac ideile transmise in text ... chiar daca am citit-o si pe Colectionara care l-a "demontat" fraza cu fraza , idee cu idee . Cred ca este un "Carpe diem " spus in mai multe cuvinte ... Si eu incerc tare mult sa traiesc momentu' la max .

Acum am vazut si eu cele scrise demult de colectionara.
Nu cred, totusi, ca e pueril textul. Sigur, cine prefera doar 'literatura' filosofica si voit profunda sau aparent profunda, poate crede asta. E doar un text simplu, in care sunt enuntate niste idei vechi, e drept, dar frumos imbinate. Si, da, poate fi vorba de o anumita stare sufleteasca 'puerila' cand a fost scris.
La un moment dat, incepusem si eu sa cred ca nu el al lui GGM. Insa, dupa ce i-am citit primul volum al memoriilor inclin sa cred ca, totusi, e al sau. E acelasi stil. Memoriile ii sunt scrise intr-un stil cu totul diferit de restul cartilor sale. Ai putea crede ca nici nu sunt scrise de acelasi om care a scris Toamna patriarhului sau Un veac de singuratate.