Ganduri, scrieri, amintiri din viata luu ^mami^6 veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

In primul rand vreau sa-i multumesc lui Mihai, pentru aceasta "portita", unde putem
sa ne "facem de cap"....Si in al doilea rand, le doresc toate cele bune, celor care
vor citi acest jurnal.Sunteti bine veniti, puteti sa-mi scrieti orice doriti, daca va face placere.
Am emotii, sincer.Niciodata nu m-am gandit ca voi avea un jurnal ca acesta.

Curaj !!

Hai mami, spune-ne povestea ta.Cred ca o sa fie interesant.

Ai inceput bine! Asteptam cu nerabdare sa te citim!

Buna, tuturor.
Bine ati venit, va multumesc pentru incurajari.
Curaj gaina, ca te tai?
Da, povestea mea...poate pentru unii nu va fi chiar interesanta,
poate pentru altii...cine stie?
Nu prea stiu cu ce sa incep. Oricum, sa stiti ca uneori am chef de
scris, alteori sunt muta. Asa sunt si in viata de zi cu zi, sunt momente
cand nu-mi tace gura, alteori ma inchid in mine...pentru o perioada nelimitata.
Imi place sa citesc, imi place sa scriu. De mica am avut jurnale,
am scris caiete intregi, cand le recitesc, uneori nu-mi vine sa cred
ca sunt cuvintele mele. Regasesc ganduri de moment, pe care nu
regret ca le-am asternut.
Sunt genul de om, care se leaga sufleteste si de lucruri.
Pastrez fel si fel de obiecte, foite, biletele, flori presate, martisoare,
aproape toate au data trecuta, poate chiar si ora, locul, cand le-am
pus spre pastrare. Asta sunt. Nu stiu daca mai face asa ceva cineva,
dar mai mult ca sigur, ca da.
Povestea mea.........Oare ce pot scrie? Sa scriu arborele genealogic?

Strabunicii, strabunicele (pe una din ele, am apucat-o in viata, a fost minunat,
era o batranica simpatica foc, plina de viata si pe picioarele ei), bunicii, bunicele,
parintii, socrii, fratii, prietenii, copii, colegii de scoala, colegii de munca....
Sunt multe de spus, dar oare nu ar fi prea plictisitor sa vorbesc despre toate
acestea? O sa vad eu, ce-o sa-mi treaca prin cap, si despre ce am sa pot fi
in stare sa tastez aici, in acest jurnal.......
Va rog sa-mi scuzati eventualele greseli de exprimare, de ortografie, poate nu
le-am facut intentionat.....puteti sa ma atentionati, nu ma supar, chiar o sa-mi
faca placere...omul cat traieste invata.
Numai bine, pe curand.

Buna.
*Trecut...nu imi cunosc bunicii adevarati, amandoi au murit cand eram
foarte mica. Nu am avut bucuria sa stau pe genunchii lor si sa ascult
povesti...Iar cu ceilalti bunici este o poveste lunga, despre care nu
imi face placere sa vorbesc...
*Prezent...am o oarecare ordine in ganduri, totusi din dorinta (defectul)
mea, de a rezolva, de a afla cat mai multe intr-o zi, imi simt ceafa incordata
si daca as putea, nu as dormi deloc! Nu-mi place sa fac, ceea ce trebuie sa
fac, dar sunt nevoita. Cateodata le las pe toate, nu mai fac decat ceea ce
vreau, ceea ce simt ca imi este necesar. Cei din jurul meu, unii ma inteleg,
altii nu. Ma bucur ca ma accepta asa cum sunt, chiar daca uneori este greu
si pentru mine si pentru ei. A fost o perioada, cand eram dominata doar de
treburile pe care trebuia sa le fac, nu mai faceam ceea ce-mi doream cu
adevarat. De la un timp, incerc sa fac in asa fel sa fie un echilibru in tot,
cat de cat. Dar inca imi este greu. Cand imi pun ambitia, fac ceea ce
trebuie sa fac, in cateva ore, ori zile, totul revine la normal.
Of, nu stiu cand voi reusi sa pun totul in balanta, sa pot dormi si eu,
pentru a-mi reface puterile....
Ieri, am gasit rezolvarea unei probleme, care ma distrugea psihic,
de ani de zile. Acum am inteles, ca alta solutie nu e. Gata. Am pus un
punct. Stiu ce am de facut.
*Viitor...mult timp am visat, la lucruri care incetul cu incetul,
mi-am dat seama ca sunt imposibil de realizat. Unele vise vor ramane
doar amintiri frumoase, iar altele nu le voi lasa sa-mi scape printre degete.
La orizont, se intrezareste o perioada cu totul noua. Este o schimbare radicala,
pe care o tot astept, de vreo 10 ani. Pasim timizi, o vom lua incetul cu incetul.
Nu e usor, totusi tind cont de faptul ca e ceea ce ne dorim, sper sa fie totul bine.
"Traieste clipa"
Azi am avut cateva clipe, pe care nu le voi uita niciodata. A fost frumos.
Am reusit sa fac si ceea ce trebuia sa fac, dar si ceea ce mi-am dorit sa fac.

Maine oare cum va fi?
Azi, nu mi-am gasit spray-ul meu preferat.
Am intrebat pe la vreo patru magazine, dar degeaba. O fi dat fabrica faliment?...
Sigur nu.
Este vorba doar de comert, de satisfacerea nevoilor clientilor, care in ziua de azi
e la pamant...
Dar, tot raul spre bine.

Traieste clipa... aici

Gata, am inteles, in sfarsit!!
Primul meu mesaj trimis pe han (*),
a fost... ....off-topic. Oricum, la cate stiu eu despre calculator...era de asteptat!
Chiar ma usturau ochii! Nu stiam ce sa fac, ca sa fie bine, sa nu gresesc cu ceva.
S-a facut putin lumina si pe strada mea. Am prins curaj, am inceput sa inteleg cate ceva...
din ce-i pe han. Tot citesc si iar citesc... Cineva spunea, ca se pot sterge mesajele vechi, pentru ca
oricum nu le citeste nimeni. Ei bine, eu nu sunt de aceeasi parere. Eu una citesc mesajele vechi, ca
sa pot intelege unde ma aflu, despre ce e vorba pe acolo. In schimb, sunt de acord sa se stearga
mesajele off-topic, dar nu chiar toate. Pentru ca unele sunt chiar amuzante, din punctul meu de
vedere. Chiar si al meu... Nu m-as supara, daca e sters... Eu nu am sa-l uit niciodata!!
Ca nuca in perete, asta e...

Asa faceam si eu (fara partea cu etichetele cu data, ora, loc!) acum ceva timp. Mi-am dat ulterior seama ca paseismul asta exagerat ma opreste din a merge inainte. Cu toata viteza inainte.
Asa ca, de ceva vreme, am inceput sa apreciez foarte mult plecarile. Imi place realmente sa las in urma, sa ma eliberez de trecut.
Imi place weblogul tau. O sa-l urmaresc.

Bine ai venit, Moira.

Si eu las trecutul in urma, totusi, sunt clipe frumoase, pe care nu vreau sa le uit.
Iar acele mici amintiri palpabile, pe care le adun, ma ajuta sa retraiesc clipe
din trecut. De aceea le pastrez. Nu pot trai fara ele, fac parte din mine.
Am nevoie de ele.

Sunt exact ca un album foto.

Eu sunt ... trecut, prezent si viitor.
In fiecare zi:
* imi amintesc macar o clipa din trecut, placuta sau mai putin placuta, din care am
avut ceva de invatat...,
*fac ceea ce trebuie sa fac si ceea ce-mi doresc sa fac,
*ma gandesc la viitor, ce ar fi bine sa fac.
Dar nu uit ca important este sa TRAIESC CLIPA.

Sunt clipe pe care as vrea sa le uit, dar in ciuda faptului, ca nu am nimic palpabil,
care sa-mi aduca aminte de ele, mi-au ramas in suflet.

De asemenea, sunt clipe frumoase, care nu au nevoie de nimic pentru a-mi aduce
aminte de ele. Sunt in mine, le simt.

Numai bine.

p.s. Azi am revazut-o pe tanti Nuti. E singura, plangea...

Paseism = cult exagerat al trecutului

Oricat am vrea sa uitam trecutul, nu se poate. Trebuie sa il acceptam. Eu am invatat acest lucru, stiu cand sa pun punct,
dar recunosc, nu mi-a fost usor. Mi-au trebuit ani de zile, pana sa inteleg ce inseamna trecutul pentru mine.
Nu ma eliberez de trecut, il port cu mine zi de zi. Asta sunt. Mi-e drag, cu bune cu rele, e la meu.

Azi am "alergat" de colo colo pe han, si asta am aflat!!

*Trecut...parinti...mama, tata. De la tata, am invatat un lucru: atunci cand fac ceva, pentru mine ori pentru altcineva, sa-l
fac bine, sa nu-mi bat joc de munca mea. Mama a fost langa mine mereu, chiar daca am inteles destul de tarziu, acest lucru.
Ii iubesc.
*Prezent...parinti...uneori regret, ca nu am puterea sa fac ceea ce-mi doresc pentru ei. Dar, cu totii stim, ca sangele, apa nu
se face. Ei sunt ai mei, iar eu sunt a lor. Dumnezeu sa le dea sanatate.
Acum ma lupt cu rabdarea. Oftez. Atat. Totusi, cand voi scapa de insomnii? Cand voi avea puterea, sa intru in pat si sa adorm, cat mai repede....sa ma odihnesc. VREAU SA DORM, asa cum dormeam inainte. Ce usor era atunci..., acum de ce nu mai e la fel?
*Viitor...apropiat...sa fac ceea ce trebuie sa fac. Cand se aduna prea multe, stiu, tot mie imi e greu. Acte, acte, acte, indigou, pix, nu mai vreau, dar nu am ce face. Stiu, trebuie...

Traieste clipa...am prins la ProTv, la emisiunea "Parte de carte", o discutie interesanta cu invitata emisiunii, Daniela Preda,
psiholog... Am la ce ma gandi...

Pe curand.

[EDIT] \2.30 AM\ Acum stiu ce inseamna si EDIT, ba chiar am folosit si "Report this post to a moderator"

Acest topic a fost editat de ^mami^6: 3 May 2004, 01:28 AM

HEDONISM = conceptie care proclama placerea, desfatarea drept binele suprem...
INFATUA = a (se) ingamfa, a (se) infumura.
TIMORAT, -A = dominat de teama; intimidat.
DISIMULA = a ascunde, a masca adevarata infatisare a lucrurilor; a camufla, a masca *Fig. a deghiza.
INTROSPECTIE = (introspicere "a privi in interior") autoobservare a fenomenelor si proceselor psihice.
PICANTERIE = 1.(pl.) mancaruri picante. 2. vorba, fapta picanta.... (adica indecenta!2.Fig. nostim, atragator, seducator.)
BOEM, -A = 1. persoana (de obicei artist sau scriitor) care duce o viata dezordonata, fara a se ingriji de ziua de maine 2. care corespunde firii sau felului de viata caracteristic boemilor (1). 3. mediu in care traiesc boemii (1), viata dusa de boemi...
PROLIX, -A = (despre stil, vorbire, scrieri) lipsit de concizie, incarcat cu detalii inutile si neclare.

La aceste cuvinte ma gandesc, de vreo cateva zile...

*Trecut... sunt singurul copil, la parinti. Mi-am dorit dintotdeauna, un frate, ori o sora... Sunt copilul, care nu avea
voie sa se joace, cu ceilalti copii. Stateam la gard (locuim la curte) si priveam cum se joaca, ceilalti copii de pe
strada. Uneori, foarte rar, aveam voie....(cand era tata la munca)... jucam lena, mijita, telefonul fara fir, tomapant,
fazan, spanzuratoarea, carti, table, de-a scoala, de-a mata si tata, saream coarda... Era frumos. Uneori, cand
vroiam sa merg la un film, trebuia sa ma rog de tata, ore in sir... "Va rog, ma lasati la film?"
Nici nu vreau sa-mi amintesc, acele clipe. Cateodata ma lasa, alteori nu... De ce?...
Doar nu faceam nimic rau. Am fost copilul, care s-a supus. In timp, am invatat, prin liceu,
ca am un cuvant de spus. Pana si pardesiul, pe care mi l-am dorit, nu l-am avut. L-am purtat pe cel, pe care
tata a considerat, ca este mai bun, mai rezistent. L-am purtat cu placere si pe cel ales de tata..., totusi, uneori
mi-l doream pe celalalt...Cand am terminat liceu, a fost un dezastru. Nu am dat la facultatea, la care vroia tata... Divergente, certuri, lacrimi...Am inceput munca. Eram prea dezorientata, nu am avut puterea, curajul de a da la
facultatea ce mi-o doream. De fapt, nici nu stiam exact ce imi doresc.
Atat stiam, ca nu imi doresc, ceea ce isi dorea tatal meu pentru mine...
Pe atunci, citeam foarte mult, scriam foarte mult. Munceam, dar nu faceam ceea ce imi doream...liceul pe care il terminasem, cu profil, mi-a indrumat pasii, spre un post, la sat, unde am dat peste sefi, rai, haini, care isi bateau
joc de oameni, care tipau, fara un motiv anume. A sosit clipa... mi-am gasit jumatatea, m-a ajutat foarte mult.
A fost si este langa mine... Am pus punct... am plecat de la sat, am renuntat la locul meu de munca...
Iar discutii cu parintii, iar lacrimi... dar, aveam pe umarul cui plange. Aveam (am) un suflet, care ma intelegea,
ma sustinea...
Viata mea a luat o intorsatura, la care nici macar nu visam... Gandurile mi se invalmaseau in minte, in suflet...
nu stiam cine sunt, nu stiam ce caut, ce imi doresc sa fac in viata... M-am lasat purtata de val, am plans mult...
am ajuns in pragul nebuniei. "Ce e bine sa fac, ca sa fie bine, atat pentru mine, cat si pentru cei din jurul meu...?"
Ma durea enorm, ca mi-am dezamagit parintii... Imi parea rau, ca nu am avut ambitie, sa fac ceea ce-mi doream
eu atunci, sa dau la facultate, dar nu la cea dorita de tata....
Am avut noroc, in liceu, am dat peste un suflet, care mi-a deschis multe "porti" ale vietii, am petrecut mult timp
impreuna, am vorbit foarte mult... asa cum nu facusem, pana atunci cu nimeni...Am suferit enorm, si sufar inca,
nu putem fi impreuna, zi de zi... Draga mea, tanti Nuti, acum este singura, intr-un apartament si plange...
Suntem aproape, sufleteste, doar atat ne-a ramas....
Cand munceam, la sat, aveam salariul meu, puteam sa ma intretin... totusi, dormeam la parinti...
Imi facusem prieteni, cunostinte, care tineau la mine, si eu la ei. Veneam foarte rar, pe acasa.
Doar seara, iar discutii...indispozitie...
Intr-o zi.... am descoperit... ( ! )



Acest topic a fost editat de ^mami^6: 4 May 2004, 02:13 AM

Am tinut-o, din greseala in greseala.
Acum am mai aflat ceva: "HanuAncutei>Pentru prima data la han>Bine ati venit>Testari"
Exemplu, facilitati... , din 21 Apr.2004, 04.18 AM...
"urechile"

Oboseala isi spune cuvantul!!

Pot si ...... eu?

Gata_plec!!


Acest topic a fost editat de ^mami^6: 4 May 2004, 12:35 PM

"... tot singura?.... saraca mama...."

De aici
am plecat!
Insa, prefer sa-mi "fac de cap" in coltisorul meu de nebunii...

*Daca nu iubesc, inseamna ca nu traiesc.
! In primul rand, sa ma iubesc pe mine insami. Pentru ca eu sunt capul "rautatilor".
! Si in acelasi timp, sa-i iubesc pe cei din jurul meu. Tot ce-i in jurul meu,
fiinta si nefiinta, societate, natura...
*Daca iubesc, inseamna ca simt!
Daca nu simt, inseamna ca nu iubesc!
Daca nu pot retrai un sarut, inseamna ca nu stiu ce-i dragostea. Nu-i suficient
sa-mi aduc aminte de acel sarut. Trebuie sa-l simt din adancul sufletului
(acel gol in stomac, ori ce-o fi el). Ca si cand, ACUM, as fi primit (ori/si daruit)
sarutul. Asta inseamna sa simti.
Important este insa un lucru. Acel sarut sa fie daruit din dragoste.
Si ma opresc aici, adica nu vreau sa spun dragoste adevarata!
Mi se pare prea complicat.

# Dragoste adevarata, dragoste neadevarata...
A fost o perioada, cand "aberam" (daca pot spune asa!), folosind cuvintele de
mai sus. Dar, in timp am inteles. Dragostea e unica, asa cum suntem noi unici.
Asa cum drumul nostru in viata este unic. Din p.m.d.v., acum, spun:
simt ori nu simt dragostea.
A simti dragostea, inseamna ca este!
A nu simti dragostea, inseamna ca nu este!
Spunem despre vorbe, ca sunt adevarate sau neadevarate, false.
Adevarul are legatura cu ceea ce gandim, nu cu ceea ce simtim!
Pot spune ca exista dragoste adevarata si dragoste neadevarata.
(Adevarat = de care nu se poate indoi nimeni, netagaduit, real)
Cu alte cuvinte: dragostea neadevarata, este ceva ce nu simtim.
Asa gandesc eu acum!

Dragostea e foarte simpla. Daca se adauga ceva langa ea, atunci
nu mai este dragoste!
Exista dragoste pentru fiinta iubita, pentru copii, parinti, prieteni, pentru
ceva anume...

In clipa in care ai simtit acel sarut daruit din dragoste, atunci ai inceput
sa IUBESTI si in acelasi timp sa DARUIESTI iubire.
A iubi si a darui iubire sunt acelasi lucru. Nu pot fi despartite. Cum pot
iubi, fara sa daruiesc iubire? Nu exista asa ceva. Daca iubesc, simt,
chiar in acea clipa o si daruiesc.
(Cu alte cuvinte, a simti si a darui dragostea, coincid, se suprapun.
Exact in clipa in care ai simtit dragostea, ai si inceput sa o daruiesti.)


Dar bine ar fi sa fie chiar atat de simplu.
Tot ce-am spus mai sus, se refera la dragostea aceea adevarata,
reciproca.
-Se poate sa daruiesc iubire si sa nu primesc nimic?!
-Se poate sa primesc iubire si sa nu daruiesc nimic?!
Devine complicat, prea complicat, prea greu...
Aceasta este o dragoste neimplinita.

Viata ne ofera multe capcane. Toti avem puncte slabe, vulnerabile, vicii.
Atunci cand iubesti poti intelege toate acestea, poti intelege ce este
viata. Poti sa te iubesti si pe tine si pe cei din jurul tau.
Din dragoste simti ca poti face orice, poti face totul!
Care tot?!
Aceasta-i intrebarea, care ma distruge, ma macina.
Toate au o limita! Pentru a trai, trebuie sa-ti faci propriile tale limite.
Care sunt acelea?
Simti ca poti face orice din dragoste, dar in acelasi timp simti ca undeva
trebuie sa te opresti. Dar unde?
Aici, am eu nevoie de o lamurire. Simt ca ceva este neclar. Plang!
Nu stiu ce ma face sa plang. Dar ceva nu inteleg. Nu stiu ce!!!
Strang din dinti si merg mai departe. Cat voi mai rezista, pana voi afla
raspunsul la acea intrebare!?
Culmea este ca nu stiu nici macar intrebarea sa o formulez.
Ce vreau de fapt sa aflu? Ce imi este neclar?
Ce? Simt doar atat!!
Gandurile, simtirile mi se invalmasesc cu toatele in mine. Si astern,
acum, aceste randuri ca un om disperat, care nu stie ce cauta.
Dar in acelasi timp, stie ca mai exista ceva care trebuie aflat
Dar ce?
Sunt in pragul nebuniei, asa ma simt uneori. Simt ca nu mai sunt
stapana pe mine si pe ceea ce simt, pe ceea ce gandesc...

# Crez = 1.Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, conceptie
despre viata a cuiva. 2.Expunere succinta a dogmelor fundamentale
ale unei religii >(in crestinism) simbol al credintei.

Principiu = convingere intima, punct (propriu) de vedere. >Om de
(sau fara) principii = om cu (sau fara) pareri ori convingeri ferme,
cu (sau fara) norme de conduita precise. > In principiu = din pdv
teoretic, in teorie, in general. Din principiu = conform unui punct
de vedere hotarat.

Convingere = actiunea de a se convinge, convictiune. > Parere ferma
asupra unui lucru. [ convinge = a face pe cineva sa adopte o parere,
sa recunoasca un lucru (pe baza de dovezi si de argumente) > A se
incredinta de ceva]

Conceptie = 1.Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei
cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. > C. despre
lume = ansamblu de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa
imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea
intr-o interpretare unitara. Forma ei elaborata sistematic este filozofia
in sensul larg al cuvantului, care include si ideile social-politice, etice,
estetice etc. 2.(fiziol.) Proces prin care ia fiinta un nou individ, animal,
prin fecundarea ovului de catre un spermatozoid, procreatie.

Incredere = Actiunea de a se increde; sentiment de siguranta fata de
cinstea, credinta sau sinceritatea cuiva...
Increde = a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva > a avea (prea)
mare incredere in sine; a se mandri, a se fuduli, a se fali > (mai ales
in constructii negative) a crede spusele cuiva.

Imbatabil = care nu poate fi intrecut, infrant, invincibil.


Am o anumita conceptie despre tot. Uneori, am incredere in mine,
nu stiu daca mi-e teama de ceva anume (poate doar de mine!).
Am sanse sa devin o forta imbatabila?
Uneori simt ca totul este al meu, insa alteori nu mai stiu ce-i cu
mine. Nu mai stiu pe ce lume traiesc, nu mai stiu cine sunt si ce
rost am! Uneori as prefera sa mor, dar atunci ma revolt, ma
trezesc din amorteala!. Nu-mi doresc sa mor. Cand ma gandesc la
moarte, atunci simt cu cea mai mare putere ce-o am, ca-mi doresc
sa traiesc. Simt cum toti ingerii imi sunt aproape, si parca-mi spun
ca sunt pe drumul cel bun.
Nu stiu sa definesc acest tot si acel nimic. Nu stiu, inca, anumite
limite, cu toate ca uneori parca le ating, le simt.
Totul?! - mi se pare prea mare, prea greu de inteles pentru mintea
si sufletul meu.
Unii ma pot considera analfabeta, din anumite pdv.
Suntem unici, prin felul nostru de a fi, de a simti.
Sunt momente cand, in proprii mei ochi, ai minti si ai sufletului,
ma vad analfabeta. Deci, ma consider inferioara.
Oare am invatat sa ma iubesc? In clipele acestea simt ca nu.
a) Dar dimineata, cand m-am uitat in oglinda, si mi-am aranjat parul
la pranz, cand am mancat o ciocolata, negandindu-ma la calorii
c) deci am facut ceea ce simteam eu, ca-mi doresc sa fac,
*atunci, nu pot spune altceva, decat ca ma iubesc si pe mine insami.


daca ati citit aceste randuri, nu postati inca nimic.
Acum trebuie sa plec. Revin. Va spun eu cand am terminat
"abordarea" subiectului.
Va multumesc.

Acest topic a fost editat de ^mami^6: 7 May 2004, 10:27 AM

Si totusi, toate au o limita! Care?!? Chiar au toate o limita?NORMAL!
Dar de ce trebuie sa aiba o limita? Pentru ca, daca nu ar fi limitele,
m-as sinucide... chiar in clipa asta. Si cum nu-mi doresc sa mor, voi
incerca sa gasesc limitele, sa le accept. Deci, atat timp cat voi cauta
acele limite, voi trai, voi simti, ma voi iubi si voi darui iubire.
Cand mi se vor lumina mintile? Cand voi intelege TOTUL?! Dar, oare
am puterea de a intelege acest tot? Fiecare dintre noi avem un tot...
Care este al meu?! Daca imi pun intrebari, inseamna ca traiesc. Daca
traiesc, inseamna ca simt. Daca simt, este imposibil sa nu iubesc.
Am puterea sa ma iubesc? Am puterea sa daruiesc iubire? Daca nu
as avea, atunci nu mi-as mai pune aceste intrebari.
Dar mai bine TAC, simt si iubesc.
Aceasta sa fie definitia? Aceasta sa fie dragostea? Unii spun ca
dragostea are nevoie de vorbe, de gesturi, de fapte. Toate acestea
sunt un tot. Oameni suntem si toti avem nevoi. Dar suntem unici,
facem ceea ce ne sta in putere, pentru a intelege ce este dragostea,
fiecare in felul sau. Ori prin vorbe, ori prin gesturi, fapte, ganduri si
uneori prin TACERE, important este ceea ce simtim.

Nu putem iubi, pentru ca asa TREBUIE.

Iubim, pentru ca asa simtim. Dragostea se hraneste cu toate acestea,
ganduri, gesturi, fapte, priviri, placeri, uneori doar cu tacerea, deci
cu tot ce inseamna a fi OM.

# Hazardul si haosul... te pot inghiti.
Hazard = Intamplare(2); p.ext. intamplare neprevazuta, neasteptata.
>(filoz.) Lipsa de ordine in structura unor sisteme ca urmare a actiunii
unor factori aleatori care nu decurg cu necesitate din respectivele
sisteme. 2.Soarta, destin. (intamplare-la nimereala!)
Haos = 2.fig. confuzie, dezordine, invalmaseala, neorganizare.
Adevar dublu = teorie filozofica din evul mediu tarziu si din perioada
Renasterii, potrivit careia adevarurile filozofice si cele religioase sunt
independente unele de altele, aceeasi teza (ex. nemurirea sufletului)
putand fi adevarata din punctul de vedere al religiei si falsa din cel
al filozofiei (stiintei) sau invers.

Stau cu "Mic dictionar enciclopedic" in brate. Ar fi fost bine sa gasesc
toate raspunsurile in el. Dar, din pacate, nu-mi ramane altceva de
facut decat sa caut si iar sa caut, nici eu nu mai stiu pe unde,
raspunsuri la intrebarile pe care le IUBESC....


Traim iubind. Murim in fiecare clipa pentru iubirea noastra. Facem
toate sacrificiile, care sunt vitale iubirii, clipa de clipa. De aceea spun
TRAIESTE CLIPA. Doar aceasta traire a clipei, face posibila "hranirea"
mortii si totodata mentinerea vietii. Nu stiu daca pot explica mai mult
de atat. Este vorba de simtirea acelei clipe, doar asa facem posibila
indepartarea mortii. Trairea clipei, nu inseamna a face neaparat ceva
rau! Inseamna a simti acel moment, a face ceea ce credem de cuviinta
ca este bine, pentru noi si pentru tot ce ne inconjoara. Traieste clipa,
adica sa gasesc ceva folositor, sa inteleg ceva din ceea ce se intampla
in acel moment.
Atat timp cat suntem constienti, ca odata si-odata vom muri, atunci am
inteles ce inseamna >traieste clipa<. Am inteles ce este viata, dragostea.
Sa faci totul, sa simti totul, ca si cand ar fi ultima clipa ce-o ai de trait.
Sa simti ca acel "ultim lucru facut" l-ai facut BINE. E greu?!
Teoretic este usor. A spune vorbe in vant este foarte usor.
"Te iubesc". Am scris. Pentru cine? Il rostesc. Pentru cine?
Dar este nevoie sa-l rostesc?
Teoria ca teoria, dar practica ma omoara.
De aceea am zis ca traiesc, dar in acelasi timp si mor, atat psihic, cat si
fizic. Psihic. De ce? Pentru ca iubirea are nevoie de sacrificii. Nu facem
sacrificii, in sensul raului, ori ca ni se impune. Facem sacrificii, atat
pentru noi, cat si pentru cei din jurul nostru. GATA! TAC!

Iubirea nu poate fi distrusa de nimic. Iubim si atat!

Am ajuns la limita, cand ma simt inferioara!
Doar atat pot intelege acum. Mai am mult de citit. Mai am multe de
aflat. Mai am multe de simtit, pana voi afla ceea ce imi doresc sa aflu.
Asta sunt, acum!

- Daca am un crez al meu...
- daca am incredere in valoarea mea...
- daca invat sa nu-mi fie teama de nimic,
atunci devin o FORTA imbatabila.
- Sunt in cautarea unui SENS.
- Sa-mi gasesc un sens profund al existentei mele...
(sens = rost, noima, ratiune)
- Sa-mi aleg un model? Nu!
Mai degraba construiesc eu un model, asta am facut de cand
ma stiu.
- SA FIU UN INVINGATOR.
Asta mi-am dorit dintotdeauna.

p.s. am terminat "tema", pe ziua de azi...
Dragi cititori, veniti cu sugestii si reclamatii. Sigur ceva este
neclar. Poate gresesc pe undeva. Spuneti-mi parerea voastra,
daca va face placere. Va astept.



Acest topic a fost editat de ^mami^6: 8 May 2004, 04:55 PM

Nici dusmanului meu nu-i doresc sa treaca prin ce-am trecut eu ieri.

"... tot singura?.... saraca mama!"

Azi am vazut totul cu alti ochi, totusi inca nu sunt multumita de mine. Pot mai mult, chiar imi doresc mai mult. Voi reusi? Of, da. Dar cand? Stiu, de mine depinde, dar si de ce-i in jurul meu. Nu pot sa le fac eu pe toate, chiar daca mi-as dori, este imposibil. Dar nu-i bine sa stau cu mainile in san, deci PE CAI!! "Azi e cea mai importanta zi".

Iluziile sunt nori pufosi... ce mult imi place expresia asta... a spus-o un OM...

Acest topic a fost editat de ^mami^6: 15 May 2004, 04:24 AM

Nu pot sa uit cuvintele: "Dormi si tu in pat ca oamenii". Da, cat am sa mai continui cu noptile astea albe. Am mai avut asa o perioada, acum vreo 10 ani. O sa se rezolve. Dar altfel nu pot face. Timpul le rezolva pe toate. Sunt franta. Of, asta e.

Uite, ^mami^, vezi cum esti? Ma faci sa recidivez in jurnalul tau. nu-i vornba, ca o fac cu mare placere.

Hmmm...

Ei, uite, aici iti dau dreptate! Mereu am zis "iubirea se simte SI ATAT". N-are nevoie sa fie nici spusa, nici demonstrata, nici vanturata in vazul lumii. Nici de cadouri scumpe n-are nevoie.
Are nevoie de sufletul fiecaruia.

Dar ce facem, atunci cand cei pe care ii iubim sufera din cauza noastra? Suferim si noi, pana gasim o solutie. Totul vine de la sine, ne acceptam cu bune, cu rele, pur si simplu, asa cum suntem.

Iubim pentru a trai ori... traim pentru a iubi?

Mi-e dor de acest jurnal. Acum insa sunt prea obosita. Am plecat la nani.

Un nou inceput. Ne-am mutat la gazda ... Parca suntem de cand lumea aici. E asa de bine sa fim singurei ...

Ca de obicei... Am in minte un amalgam de ganduri. Ce sa mai zic? Uneori imi doresc sa vina cineva si sa-mi spuna: "Mergi pe aici, ca asa e cel mai bine!" Iar eu sa fac asa, fara sa mai stau pe ganduri... Dar nu-i posibil. Nu sunt de-acord. Nu-i corect. Singura TREBUIE sa fac totul. Ori mai bine nu fac NIMIC. Deocamdata sunt dusa cu pluta...
Sunt trista. A murit pisica noastra. A ucis-o cainele unui vecin. Mi-e dor de Coffe al nostru. Nu am sa-l mai vad niciodata... De ce a trebuit sa moara? Mi-e greu sa accept moartea animalutelor de care ma atasez sufleteste. Am avut perusi, hamsteri, doi caini, pesti... iar acum... Ce pustie este casa! Avea niste ochi albastri superbi. Cand i se termina mancarea in castronel statea numai printre picioarele noastre si se uita la noi. As vrea sa fie acum langa mine...sa-i simt blana fina, sa-l privesc cum doarme, sa-l aud cum toarce cand il mangai... De ce a trebuit sa treaca pe acolo!!?? Ciudat, moartea lui mi-a dus gandurile asa de departe...Primul meu nick, a fost "PISICUTA}{". Cand l-am ales, ma gandeam mult la Coffe. Avea pe atunci o labuta in ghips. Ma gandeam la cata durere a suportat...Nici macar nu mi-am luat ramas bun. VREAU SA-L MAI VAD MACAR O DATA!! Dar nu se poate!

Uite cum imi pierd eu noptile... pe aici . E super. Totusi, imi e putin mila de bietii pinguini... Imi plac cum dau din picioruse, asta inseamna ca sunt teferi!! Pot sa ma joc in continuare. Nu patesc nimic.
Doar eu raman totusi in aceeasi stare de ... nici nu stiu cum s-o numesc. Ma mai amuz putin si aici. Imi plac foarte mult. Ma bucur ca i-am gasit!

Ieri a fost mult asteptata sedinta... Am zis ce aveam de zis! Totusi un lucru imi este neclar. Sper sa se lamureasca! Exista o farama de indoiala... Nu stiu ce sa zic.

Eu sunt la fel de pierduta in spatiu. Nu stiu pentru cat timp... Asta e! Nu stiu unde voi ajunge... Mai revin din cand in cand cu picioarele pe pamant. STIU CE IMI TREBUIE. Insa e greu, stiu si asta.

Bine macar ca intr-o anume privinta stau destul de bine.


In schimb, nu dau un exemplu bun!! Asta imi da cel mai mult de gandit.

Ce-o fi facand Bety? Bine ca s-a intamplat asa!! Ce bucurie pe ea! Oricum se adapta si la noi acasa, cu noii stapani... Cu noi a fost mai dificil. A fost si pentru noi O LECTIE...Intr-un fel este mai bine pentru toti.

Acest topic a fost editat de ^mami^6: 23 Jun 2004, 04:13 AM

Ce repede trec zilele?...
In sfarsit, azi am vorbit cu cineva drag, multasteptat.

Nu-mi plac filmele de groaza!!

Azi iar am plans. De ce nu pot sa ma abtin?
Trebuie sa fie BINE. Simt ca nu am sa mai plang. Dar cand?

Nu mai am rabdare. Scriu in jurnalul meu cel vechi, cu stiloul, asa de urat... Nici eu nu-mi mai inteleg scrisul... Ciudat!

Am scapat de "6" ... Nu-mi placea, a fost din greseala. Ce bine ca am putut indrepta greseala.

Acest topic a fost editat de ^mami^: 22 Jul 2004, 01:05 AM

*Avem un pui de gugustiuc in birou. Nu stiu ce s-a intamplat cu el... Probabil a cazut din cuib. L-a luat Leo de la niste baieti.
I-am adus niste porumb, dar nici macar nu stie sa manance. Leo l-a hranit. I-am dat si eu cateva boabe mai mici, dar se zbate si are ciocul inca moale, mi-e teama sa nu-l doara. Are si porumb macinat, a incercat sa manance singur. Zboara de colo-colo, mai trage un pui de somn. Isi aranjeaza penele de zor. E asa de dragut. Scoate niste sunete ciudate. Probabil ii e dor de ai lui... Copii sunt atat de incantati de el. A-M imi zice, cand a vazut cum isi aranjeaza penele: "Mami, hai sa-l pieptanam!" ...

*Mi-am adus aminte, cand am lucrat la sat. Eram singura. Stateam la birou si incercam sa descifrez ce-i pe-acolo... Cand... vad un soricel... Se urcase pe blugii mei. S-a uitat la mine. Nu m-am miscat. A plecat. Eram atat de bucuroasa. Mai venea din cand in cand la mine si imi tinea de urat.
Imi place linistea. Acolo era atat de liniste, chiar si in timpul zilei...

*Nu-mi plac paianjenii. Mi-e teama de ei. Nu stiu de ce, dar nici macar nu pot sa-i privesc...brr... Copii sunt surprinsi de reactia mea. Nu imi pot explica. Nici cei de jucarie nu-mi place sa-i vad... Ce sa mai zic? Sa pun mana pe vreo jucarie-paianjen, in nici un caz! Mi se face pielea gaina...

*Azi am fost la ai mei. Mama mi-a aratat ce si-a mai cumparat. Am vorbit ba de una, ba de alta. Am vrut sa o intreb ceva, dar am renuntat...

*Cand eram mica, am stat foarte mult singura, inchisa in casa. Uneori imi era frica. Am avut un vis, pe care nici acum nu l-am putut uita. (De ce?) >Parca stateam in patut. Fiind prea mica, nu puteam cobora singura. Am vazut un soricel cum se plimba prin casa... Nu m-am speriat. Il priveam doar si as fi vrut sa vina la mine, sa ne jucam impreuna...<

*Ieri, cand am intrat pe HA, am ras cu lacrimi. M-am simtit atat de bine, citind unele mesaje.
Apoi, cand am vazut ce au scris unii forumisti despre mine, am uitat de toate grijile. Pentru cateva clipe am uitat de toate problemele, care imi dau insomnii.
Nu mi-am cumparat nici acum ceaiuri, de la plafar... Dar, oare mie ceaiuri imi trebuie? Nu! In nici un caz! Da... Iar... oftez...

Am cazut in butoiul de melancolie...

EI, lasa ca nu-i chiar atat de grav! Traieste clipa frate! "Timpul" le rezolva pe toate... Ar fi bine sa fie asa!

*Azi... O zi incarcata, ca de obicei... Am rezolvat unele probleme. Maine iar alerg de colo-colo. Trebuie!

*Gugustiucul si-a gasit un locusor undeva pe sus, pe cuier. Doarme linistit. A mancat. A "inspectat" hartiile mele. Am un ajutor de baza... E foarte priceput!! Mi-a "zis": "Vezi ca nu ai pus bine hartia asta aici, jos cu ea!" (A dat din aripi si mi-au zburat unele pe jos... OO, s-a trezit! Scumpul de el... (sau ea...).

S-a deschis "Pestisorul de aur". Am vazut grupurile de dansatori. Am ramas surprinsa ... Unii erau cu autocarele, altii cu masina de transportat oamenii la munca, la sate... Unii copii stateau in picioare...Pe caldura asta... Chiar nu au gasit alt mijloc de transport? Cum se poate asa ceva? Cine or fi organizatorii? Da... mai bine asa decat DELOC. Dar, oare nu meritau si ei un autocar?
Groaznic...

Eu am facut naveta la sat vreo trei ani de zile. Sefa noastra fiind in comuna, la vreo trei km distanta de satul nostru, cand aveam ceva de rezolvat, mergeam pe jos, ori cu vreo ocazie: tractor, camion, caruta. Cand aveam timp, preferam sa merg pe jos... Uneori veneam acasa, la ai mei, cu o masina de transportat oameni la munca, un fel de vagon...asa cum am vazut azi...

edit: mi s-a luat o piatra de pe inima... mai sunt inca o groaza...

Acest topic a fost editat de ^mami^: 23 Jul 2004, 05:20 PM

hmm... Cica omul din greseli invata!! Iar am dat pe Back si cine stie ce a mai iesit... Cand o sa ma invat minte. Mare uituca mai sunt. > NEATENTOO!! Faci prostioare. Unde ti-e gandul?<

*edit1: Ajutor!... AJUTOR!!... M-am ratacit pe HA!... Ma aude cineva?!...

*edit2: Nu ma aude nimeni...

CINE MOARE? de Pablo Neruda

100% garantat

*edit3: RABDAREA

*edit4: ...imagini...

Acest topic a fost editat de ^mami^: 25 Jul 2004, 03:47 AM

Azi a fost ,pana acum, o zi destul de placuta. Cupilu' meu a fost un scump...

De cand sunt pe han, totu-i bine si frumos. Ma doare insa ca am trimis doua PM-uri si nu am primit nici un raspuns. De ce? Cu ce am gresit de m-au ignorat? Trebuie sa fac ceva? Ori mai bine o las balta... Oi vedea eu ce fac! Cu cine sa ma sfatuiesc...? Puteau sa-mi zica macar un "Da" ori un "Nu". Nu aveam nevoie de mai mult. De fapt si in viata de zi cu zi, mi s-a intamplat asa. De exemplu: intru intr-un birou, sa depun niste acte, dau "Buna ziua", nu mi se raspunde!!!, imi inregistreaza hartia..., cand plec zic: "La revedere", din nou TACERE... De ce sunt unii oameni asa? Le e atat de lene sa deschida gura...

*Ma aude cineva... Ajutor! De ce nu imi raspunde nimeni? Daca nu-mi dati o mana de ajutor, macar dati-mi un branci...

*regina noptii, am vazut doar ALBE..., pana acum...

Acest topic a fost editat de ^mami^: 26 Jul 2004, 09:30 PM

Nu pot sa mai spun nimic, draga mea mami... Doar ca are culoarea jarului ce-ti mocneste in suflet... Draga mea mami...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 26 Jul 2004, 09:55 PM

Va multumesc inca odata tuturor celor care mi-ati intins o mana de ajutor. V-ati dat seama ca nu glumeam. Hanul este atat de mare, sunt multe de citit... Are multe camarute unde eu nu am ajuns inca, dar simt ca am nevoie de ele... O sa incerc sa am rabdare si sper sa ma descurc. Inca sunt dezorientata... Umblu de colo-colo, fara nici un rost... Oare? ...
Sfaturi...

Mamicule, ca tot e vreme trandafirilor pe pagina aceasta...


Te pup dulce de tot...