Ganduri, opinii, amintiti din viata lui zET veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!

Multumesc Mihai.
Fata de ceilalti, sunt convins ca ceea ce voi scrie eu aici nu poate atinge acelasi nivel. Sincer nu am mai tinut nici eu jurnale (ca o scuza ), dar cred ca trebuie sa existe un inceput pentru fiecare, deci...

Imi place albastul. Ma-mbrac albastru. Visez albastru. Da, nu radeti, voi nu ati visat niciodata color? Pacat! Imi plac si prajiturile albastre. Probabil ca albastrul asta mi se trage din copilarie, atunci cand, bolnav fiind de amigdalita, mama imi dadea sa sug albastru de metil pe o bucatica de zahar. Si-ntradevar, dupa ceva timp ma simteam mai bine. Imi placea culoarea, imi placea faptul ca limba mea devenea albastra, ma simteam mai altfel decat ceilalti.
Copil fiind am avut o bicicleta albastra. Semicursiera mea. O mai am si azi. Si inca tin la ea. Chiar daca nu ii mai gasesc piese, o tin in pod. Cine stie, poate vreodata o s-o pot pune la punct, sa mai fac o tura pe la padurea Baneasa. Ciudat obicei sa ma atasez de lucruri! Dar nu mi-e rusine, credeti ca ar trebui sa-mi fie?
Si tot copil fiind am calatorit cu ai mei prin toata tara, dar locul unde m-am simtit ca in rai a fost tinutul Bucovinei. Nu am pe nimeni acolo, am doar albastul de Voronet. E de-ajuns! Pacat ca nu am mai fost demult la el. Dar promit ca anul asta imi iau copiii si ma duc acolo. Trebuie, mai ales ca ai-mei-de-acuma nu-l cunosc…
Alor mei le place la mare, si mie-mi place albastrul ei. Dar ma-ntorc obosit de la mare. De ce? Pai in fiecare an incerc sa ma cufund in imbinarea dintre mare si cer, acolo unde este albastrul pur. Inot si incerc sa-l prind, sa rup o bucata pentru acasa. Normal ca nu reusesc! Dar sunt convins ca odata si-odata voi fi atat de pur ca s-o fac. Deocamdata nu sunt pur. Cum pot fi pur in lumea asta gri?
Merg in blugi albastii. Port o pereche cam un an de zile. Apropos, perechea asta de pe mine trebuie s-o schimb cu alta noua, a inceput sa se roada la pantofi. O s-o fac atunci cand o sa fac rost de bani. Da, banii astia dom’le, probabil ca datorita faptului ca nu-mi plac, asa cum arata, de-aia nici nu se lipesc de mine. Uite, imi placea suta aia de lei de pe timpuri. Era albastra. Si se lipea de mine, zau. Dar asta-i viata, acum la putere sunt alte culori: verzii, violetii, galbenii… Astept sa vina albastrii la putere, pe bune, ma inscriu la ei in partid! As fi un albastru original. Cred.
Dar daca ma gandesc mai bine, cum pot stii ca si astia, albastrii, sunt la fel de originali ca mine? Mai bine lasa… nu-mi inspira politica aproape nimic, dacat o lupta continua pentru putere.

Ori la ce am eu nevoie de putere cand AM ALBASTRU?!

Deschid usa masiva de lemn. Cu mana dreapta imi fac crucea.
- Doamne-ajuta! Trei lumanari va rog.
- Doamne ajuta! Uite si restul.
- Lasati, multumesc.
- Multumesc.
Ma indrept incet spre icoana Mantuitorului. Inspir aerul tamaios si mirific al bisericii incercand sa-mi umplu fiecare parte a trupului cu de-viata-dadatorul eter. In gand incep „Tatal nostru”, ajung si sarut icoana undeva pe rama. Sunt prea pacatos sa-mi ating buzele de trupul incrustat.
- Doamne, iarta-mi pacatele. Iarta Doamne toti oamenii pacatosi, caci tu esti singurul fara de pacate, iar noi, din gresala parintilor ne-am nascut si in greslile noastre traim. Iarta-ne Doamne.
Imi fac sfanta cruce si ma indrept apoi catre icoana Maicii Domnului cu Pruncul.
- Sfanta Maica-a Domnului, rogu-te, ajuta-ne pe noi toti, pacatosii. Ajuta copiii nostrii cu viata lunga si blanda, sanatate, spor si bucurii. Ajuta parintii nostrii cu viata indestulatoare in toate cele bune. Ajuta fratii si surorile noastre in tot ceea ce fac.
Sfintei Parascheva si Sfantului Nicolae ma rog pentru copii, Sfantului Gheorghe si Sfantului Ioan ma rog pentru toti.
Pe bunicul meu il chema Gheorghe, Dumnezeu sa-l ierte, nu l-am cunoscut. Mama spune ca seman cu el, la trup, dar mai ales la fire. Dac liber din mosi stramosi. Vâltoarea veacului trait de el l-a adus in Bucuresti, cu doi copii, cu un viitor incert, dar a trecut cu bine incercarile. Acum se odihneste… impacat.
Pe celalalt bunic il chema Ioan, Dumnezeu sa-l ierte. Baiatul meu ii poarta numele. Am avut timp ca sa-l iubesc, atunci cand il bateam la tabinet, cand il ajutam sa traga vinul de corcoduse din curte, chiar si cand ma alerga prin curte pentru ca ma suisem in visin si-i mancam fructele inca necoapte. „Mai nepoate, cu ce mai face mamaie-ta dulceata daca tu le mananci inca de pe-acum?!” Dar stiu ca-i facea placere acest joc „de-a soarecele si pisica” in jurul gradinii pline de vrejuri de rosii. Si-mi mai aduc aminte de bataile cu apa incalzita la soare pe care le incingeam vara. Ne stropeam noi copiii de zor, dar in final, toti stiam ca bunicul va „primi botezul”. Si nu se supara. L-am visat de curand. Era cu bunica. Erau impreuna asa cum ii stiu dintotdeauna.
Or mai exista bunici blanzi si buni? Mi-e dor de ei! Si-o sa-i visez din nou!

Nu cunosc decat o singura religie. Cea ortodoxa. Nu o cunosc bine, ma straduiesc si eu. Nu incerc sa-mi fabric scuze, dar sunt om si-ncerc sa traiesc viata asa cum imi dicteaza legea firii si invataturile lui Dumnezeu, invataturi pe care le-am agatzat de mic copil de la bunica. Si le tin bine in suflet. Dar seva marului mancat de Adam imi curge in vine. Intrebarile, dorinta de a stii, framantarile „daca”, „de ce” si mai ales „cum” imi stau treze de multe ori si noaptea. Uneori mi se pare ca pacatuiesc gandind prea mult. Cineva, odata, mi-a zis asta, am incercat sa ma schimb. Dar pot? As vrea sa progresez in bine, dar de multe ori raul se ascunde in spatele frumosului. Ma straduiesc sa gandesc mai mult cu sufletul si reusesc sa fac diferentierea intre binele personal si binele comun cu cei pe care-i iubesc. De multe ori asa ceva implica renuntarea, dar rezultatul este Dumnezeiesc. Eu asa il vad! E o parte infima din invatatura Domnului Isus Hristos. Dar sunt unele ganduri care imi limiteaza cunoasterea. Iar la limita aceasta inclin cand intr-o parte, cand intr-alta, si aceasta oscilare are legatura cu puterea de intelegere pe care o am. Ca om.
Oare apostolii aveau toate raspunsurile? Inclin sa cred ca nu.
„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-au descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.” - Evanghelia dupa Matei 16:14
Cat de departe suntem de Dumnezeu… de tainele lui…

Fumul subtire urca spre cerul albastru al diminetii, asemenea sarpelui pe care tocmai l-am ucis. Am neaparata nevoie de capul plin de forta al lui. Ierburile sunt pregatite. Apa tocmai a-nceput sa fiarba. Incep ritualul. Totul trebuie facut cu grija, nu am voie sa dau gres. Cer ajutorul celor trecuti in taramul vesniciei. Asteptarea ma invaluie odata cu aroma ierburilor puse in ceaun. Prin ceata densa a campiei privesc aburul vremurilor. Din partea celalalta, Picior de lup incepe sa ma indrume. Cant odata cu cantarea lui. Rog vantul si apa, rog focul si pamantul, rog porumbul si vulturul sa aduca vindecarea copiilor, sa alunge fierbinteala si durerile. Cant si dansez dansul celor de dincolo, pentru a-i imbuna, pentru a ne ierta, pentru a le arata iubirea si vesnica noastra recunostinta. Arunc in ceaun si capul sarpelui, privind cum se ridica la suprafata; semn bun, ruga mi-a fost ascultata. Continui in rugaciune. Cuvintele ies gata rostite, sunt in transa profunda. Nu simt nici ploaia care tocmai a-nceput sa cada, ploaie de vara ce stinge carbunii incinsi, completand susurul sfarsitului de rugaciune. Astept ca lacrimile strabunilor sa completeze vraja din ceaun. Apoi ma-ndrept spre corturi, incep vindecarea.
- Cu bine Picior de lup, iti multumesc!

Ma uit cum paianjenul tese panza. Cata munca, cata migala, cata rabdare. Ii este necesara existentei. Asemenea lui, persoane ce vor a se numi „inteligente” cauta si, din pacate, gasesc creduli prin toate colturile. Le intind plase alese din cuvinte, uneori grele, alteori atat de ieftine, incat tie, ca simplu spectator, iti vine sa te duci si sa le stergi cu buretele.

Ce greu imi este acum, cand un paianjen jegos si plin de bube sufletesti, atribuindu-si puteri nemaipomenite si nemaiintalnite, incearca sa rataceasca sufletul persoanei iubite. Ma gasesc in dilema, as interveni brutal, insa nu sunt convins ca aparitia mea o va readuce un fagasul normal. Ba din contra, o va impinge si mai mult in plasa netrebnicului, chiar si aripile ce inca ii sunt libere vor fi prinse de mazga fantasmelor. Nu pot face decat sa mi-o apropiu, convins fiind ca o voi putea desprinde, odata cu mine, din ghearele intunecatului.

Voi fi acolo, cu puterea cuvantului meu, cu puterea iubirii mele, cu puterea lui Dumnezeu.

Acest topic a fost editat de zET: 24 Mar 2004, 03:55 PM

In umbra zorilor lumina usor se ridica
Si chipul suav incep sa-l disting.
Cu fata plecata, icoana ating
Cand ruga-naltata deznadejdea despica.

In ziua aceasta de Bunavestire
Iubirea de oameni a Maicii Preacurate
Gandurile-nchise din minte-mi abate
Aducandu-mi un gram de dumnezeire.

Sa te ajute Bunul Dumnezeu! Rugaciunea spusa din inima are puterile cele mai mari. Frumoasa poezie...ai reusit sa ma faci sa privesc altfel ziua de azi.
Scuza-ma c-am intervenit. Toate cele bune

Fi binevenit Fargakos! Multumesc pentru ganduri si sfaturi. Oricand poti posta aici, atat tu cat si ceilalti. Si… ti-am citit la randu-mi jurnalul. Nu iti pot da nici un sfat, nu sunt in stare de asa ceva, dar pot sincer sa-ti doresc multa dragoste si mai ales sa fie impartasita! Pentru altii, al caror zbor a ajuns din pacate descendent, incerc sa-mi deschid sufletul si mai scriu ceva…

Inchid ochii, simt cum picaturile sarate-amare se mistuie in cerul gurii. Plang inlauntrul meu, nedorind sa-i influentez cu starea mea pe cei pe care-i iubesc. Bine este sa iubesti, dar si mai bine sa fie reciproc sentimentul. Sincer, nu-i pot intelege pe-acei ce se hranesc din nenorocirea celorlalti. Cat de egoista poate fi o fiinta rationala pentru a calca pe cadavre? Oare exista o limita a nesimtirii? As dori sa aflu asta, pentru a stii la cat ma pot astepta, pentru a incepe pregatirea sufletului. Dar ce fac cu ceilalti, cei ce sunt implicati prin soarta la nesimtirea altora? Cum le pot atenua loviturile? Si intrebarile fara raspuns? Cred ca stiu,… sper sa stiu… O sa-i iubesc eu cat doi. Primavara a promis ca o sa-mi fie aliata. Si-o sa ma rog, e timp de rugacine. Pentru trupuri, pentru ganduri, pentru suflete. Amin.