Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Stejan.
Idei, Ganduri, amintiri din viata sa veti putea citi aici.
Lectura placuta.

Am sa aduc ceva proza pe aici. Ce e pe hartie sunt "ochii" prin care vad lumea.

Focul - POPAS INTR-UN PAS

- scenariu -



- Regreeeti?...
- Ce!?
- Ha, ha... stii cum aratã un gând?
- Cum?
- Uite, ca norii ãstia de fum.
- Cum, asa colorati si transparenti?
- Da.
- Si se terminã asa ca fumul?
- Da. Asa ca tigara noastrã.
- Ssst! Mai încet, mã, cã ne-aude bunica. Dã-ti picioarele mai încolo!
- Da spune-mi... regreeeti?
- Sã vezi ce-o sã regret dacã ne prinde bunica. Taaaci! Se-aude usa. Bag-o repede sub plapumã!
- Bine, tu, ai auzenii ca muierile!
- Da' nu mã dezveli, mã! Mai dã-mi si mie un fum.
- Crezi cã se uitã la noi?
- Cine?
- Portretul lu' Carola.
- Vai, nu-mi aminti ca mi-i fricã. În viata mea n-am vãzut femeie mai urâtã. Bine cã-i dupã dulap.
- Si dacã iese de-acolo?
- Taaaci! Ptui... urâta dracului!
- Vezi ca te-aude...
- Taci mã, esti...?
- Nici nu-i asa urâtã, e severã si dacã vrei sã stii, aia te-a legãnat pe tine când erai micã.
- Bine, mã...
- Da' chestia aia, ai vãzut-o?
- Unde?
- Acolo în colt spre tavan.
- Tu stii cã ãla-i un sfânt? Nu da fumu’ pe mine.
- Da. Da' de unde crezi tu c-a apãrut?
- Pãi cum de unde? De la Dumnezeu!
- Da? Si nu crezi tu cumva cã-i o patã de igrasie?
- Ce mã, igrasie cu mutrã de sfânt?
- Sau crezi cumva cã Dumnezeu a fãcut special o patã de igrasie cu mutrã de sfânt care sã se uite la noi când intrãm în camera asta?
- Da, si mai ales noaptea, când fumãm.
- Da' dacã n-ar fi becul din stradã, ãsta nu s-ar mai uita la noi?
- Ba da, mã, iarã mã enerveeezi...
- Înseamnã cã ne vede si ziua si noaptea si cu luminã si fãrã luminã!
- Da' normal!
- Si Carola? Aia nu ne vede?
- Asa-mi vine sã-ti dau una!... Nici nu pot sã trag în piept când mã uit la el.
- Da' nu te uita!
- Nu mã uit, da' el tot ii acolo. Taaaci! Ssst! Acuma chiar cã vine cineva...



- Nu-s nici acasã. Of, Doamne, da' unde umblã copiii ãstia noaptea asa de târziu?
- I-ai cãutat în parcare?
- Nu.
- Vezi cã au obiceiul sã se urce în podul casei pãrãsite si nu stiu ce tot fac acolo. Mi-a zis un vecin cã fumeazã si-si construiesc tot felul de lucruri dubioase.
- Da' hai cu mine, doar n-o sã mã lasi femeie singurã sã umblu bezmeticã noaptea.
- Numa’ sã fie acolo!
- Hai nu te mai descãlta.
- Lasã usa deschisã, cã n-are cine sã vinã.
- Hai, hai odata!



- Vai, era cât pe ce sã fac pe pe mine de fricã...
- Aii..., sss..., stii ce m-am ars...
- Asa-ti trebe! Numa’ tu sã fumezi!
- Stii ce-am dus ultima datã în submarin?
- Ce?
- Dragonul rosu.
- Da, da, cã te si cred! Jurã!
- Jur!
- Pe ce?
- Ce, nu mã crezi?
- Nu! Cã ãla-i de trei ori mai mare decât submarinul tãu.
- Da, dar eu am dus o machetã a lui.
- Aha, cã te si cred. În primu’ rând îi un om îmbrãcat în dragon.
- Nu-i om cã-i femeie.
- Bine, femeie, da nu scoate foc, cã stã un om în spatele lui si aruncã în sus cu flãcãri. Si cum l-ai dus tu în submarin?
- Asa simplu. L-am furat, am fãcut o machetã a lui si l-am bãgat în submarin.
- Si acuma nu mai îi la teatru?
- Du-te sã vezi cã nu mai apare în spectacol.
- Da ce, eu îs de teatru de pãpusi?
- Nu cã tu umbli dupã gagii, si te plimbi cu tâtele alea a' tale.
- Ce prost esti!
- Zi-mi tu o datã! Regreti sau nu?
- Treaba mea! Nu te-ntere... Bine cã mã tot tii de povesti si tu fumezi toatã tigara. Bine cã-i gata!
- Tu n-ametesti?
- Normal cã nu. Eu fumez dinaintea ta.
- Bine, atunci hai cã mai am una.
- Yes!
- Aprinde-o tu!
- Vezi cã trebuie sã-mi dai cartea aia. Cum se cheamã?
- "Hãrtuire textualã".
- Îi fainã?
- Îti dai seama!
- Si despre ce îi?
- O sã vezi!
- Îi cu poze?
- Nu. Îi numai text.
- Si zice în text despre hãrtuire din aia?
- Io asa cred, n-am apucat sã mã uit bine.
- Asta-i cu filtru, mã escrocule, ai fi vrut sã o fumezi singur?
- Mai am si altele?
- Da, si unde-s?
- În submarin.
- Stii ce, când mã duci si pe mine la submarinul tãu, cã stiu sã-mi tin gura.
- Esti piticã, tu...
- Eu, piticã?
- Piticã si enervantã.
- Da' chiar tu le-ai spus la bãieti cã eu nu-s sclifositã.
- Si ce crezi cã m-au crezut?
- Sã stii c-o sã ne prindã.
- Dupã ce?
- Fii atent ce fum ii aicea! Cu ce ziceai cã seamãnã fumul?
- Cu gândurile, cu ce sã semene? Uite un gând al meu cu un gând al tãu, vezi?
- Da, unul lângã altul si uite cum se împreuneazã. Oare chiar asa fac si gândurile?
- Da, si uite câte sunt în camera asta, cã ne sufocãm deja. E prea mult fum aici între peretii ãstia, tu mai poti respira?
- Da, mã, sã stii c-o sã ne prindã. Ce facem?
- Hai sã mergem la salcie.
- Hai. Ajutã-mã sã mã ridic.
- Au tu, m-ai strâns de arsurã.
- Lãsãm usa deschisã?
- Da.


***


- Domnule, cine-a fãcut incendiul? S-au scurs informatii?
- Nu, din pãcate, eu cred cã rusii.
- Si ce-ati recuperat?
- Nimic. Nici mãcar urmã de dovadã.
- Ce s-a întâmplat cu monitorizarea?
- Au ars toate emitãtoarele iar sistemul nostru, stiti domnule, nu e atât de performant. Noi înregistram si urmeaza sã infiltrãm un alt agent care sã recupereze benzile.
- Dar ce-ati folosit?
- Un minidisc infiltrat în coltul peretelui. Am chemat un artist care a camuflat totul pictând o patã de igrasie.
- Si ce avem la ora actualã?
- Un incendiu, iar noi cu mare dificultate am recuperat aparatele din pereti.
- Sunt victime?
- A ars întreaga casã din temelii. Nu s-au gãsit urmele cadavrelor.
- Atunci, în ce scop incendiu?
- Nu stiu, domnule, stiti cã ceilalti sunt întotdeauna pregãtiti sã procedeze prompt si inedit.
- Ce-avem pe bandã?
- Din cât am înregistrat e aproape nimic, dar ar putea fi ceva dacã am folosi interpretii. Avem douã voci. Ar putea fi un mesaj, nu stiu domnule...
- Dobitocilor!
- E vorba despre copiii subiectului.
- Ce-i cu ei?
- Sunt frati, bãiatul e înfiat, deci nu e...
- Si ar putea fi implicaþi?
- Stiti, strãinii acestia sunt pregãtiti bine, chiar din copilarie.
- Aduceti materialul!
- Se aude mai întâi o informatie, dar succintã si cam asta ar fi totul
- Dobitoci! Dã-i drumul!

"-Vezi cã trebuie sã-mi dai cartea aia. Cum se cheamã..."

- Cam asta e, domnule.
- Si zice numele cãrtii?
- Nu, domnule, e topit acolo, nu se intelege...
- Cãutati, finisati, nu mã intereseazã!
- Ar mai fi câtiva milimetri neatinsi.
- Lipeste-le si dã-i drumul!

"-Vezi cã trebuie sã-mi dai cartea aia. Cum se cheamã...
se cheamã...
se cheamã...
se cheamã...
Regreeeti?....
Ce!?...
Ha, ha...
Regreeeti?...
Ce!?...
Ha, ha...
Ce!?...
Ce!?...
Ce!?...
Ce!?..."

- Dobitocilor! Halal incendiu! S-a dus aparatura de miliarde!... Tâmpiti!

"Ce!?...
Ha, ha...
Regreeeti?
Ce!?...
Ha, Ha...
Ce!?...
Ce!?...
Ce!?...
Ce!?...
Ce!?..."

- Focu' mã-tii!

"Ce!?...
Ce!?...
Ce!?...
...

Acest topic a fost editat de stejan: 23 Jul 2003, 11:06 AM

Superb, superb,superb!! Mai multe nu pot spune, decat Bine ai venit la Han!!Pup iu 2

Copacul - POPAS INTR-UN PAS



-Oare ce-i cu camionul ãsta aici?
-Nu stiu, dar uite câte mai vin.
-Cinci, si vor sã intre in curtea noastrã?
-Dar ce se întâmplã? N-ai aflat?
-Nu, tu, dã-le-ncolo! Stai sã-ti spun mai departe.
Stii cã unchiu' Joe bea cam mult.
-Da.
-Si zice cã bea whisky, dar nu stiu de unde are el whisky, zice cã de pe vremea rãzboiului. Dar la cât bea el nu i-ar fi rãmas de atunci si dacã si-ar fi umplut beciul de bãuturã.
-Si...
-Într-o dimineatã era mahmur, si-a aprins pipa si m-a trimis dupã sticla de whisky. Dar el nu stia cã eu i-am pregãtit o bãuturã specialã si am lucrat la ea toatã dupã amiaza.
-Si din ce era bãuturâ?
-Prima datã am adus sticla de spirt si am golit-o pe jumate. Am pus în ea scrum de tigarã, ardei iute pisat mãrunt, boia piscãtoare, praf de puscã...
-Da, de unde praf de puscã?
-Din glontul lui ãla mare din colectie. Apoi am pus si argilã, boabe de piper si esentã de rom. Dar nu mirosea destul de tare, asa cã am turnat si coniac din
sticla verde si stii plantã de care ti-am dat si tie sã gusti când erai micã, din aia cu lapte câinesc, asa-i zice.
-Aiii..., ce rea era! Douã zile m-a piscat limba. Da' stiu cã ai primit o bãtaie... si ai fi meritat sã te batã o sãptãmânã.
-Bine, tu. Fii atentã. Si am amestecat...
-Uite! Ce vor sã facã? Ce-s alea?
-Niste drujbe. Da' ce tare sunã!... Bun, si le-am lãsat la macerat...
-Da' ce-i aia?
-Sã se pãtrundã spirtul cu ardeiul, cu praful de puscã, argila si celelalte, si am mai pus niste esentã de brad si de rom. Mirosea bine. Am strecurat toate alea printr-un tifon si a rãmas bãutura curatã. Ãsta cum era buimac de cap mi-a
strigat: "Whisky!" I-am dus sticla preparatã gata, a mirosit una, apoi a dat pe gât un sfert de sticlã. Prima datã a rãmas cu ochii încremeniti, de am crezut cã nu simte nimic, apoi a început sã sarã în sus si sã urle, dar eu între timp m-am
tras mai la o parte si când l-am vãzut ce rosu si schimonosit e am fugit afarã în stradã si m-am suit direct în copacul din faþa ferestrei noastre.
Ãsta, cum era în papuci de casã, si cu sticla în mânã, când sã iasã în stradã alunecã pe ghetus si cade în c*r cu cracii în sus. "Jos de-acolo ticãlosule! M-ai otrãvit, diavole! Foc si parã si otravã mã porcule de prunc ce esti!" Asa zicea, pe cuvânt. "Hai jos cã te strâng de gât, otreapã!"
-Da' ce-i aia?
-Nu stiu, o vorbã de-a lui... Si dupã ce s-a ridicat de jos si s-a încãltat cu papucii de casã care îi zburaserã pe partea cealaltã a strãzii, a venit la copac si a început sã dea cu bastonul lui sculptat în sus, dupã mine, dar eu eram aproape în vârful copacului. Si cum nu mã ajungea, a început sã scuture tulpina copacului, si scuturã, si scuturã si toatã zãpada îi picã în cap, pe chelie si pe barbã, pe picioare si se îngroapã pânã la genunchi în zãpadã. Si eu tremuram în copac, dar m-am tinut bine de tot sã nu cad, iar el a lesinat de necaz. Abia atunci am putut sã mã dau jos din copac si ce crezi cã am picat chiar în poalele
lui. Si pe când sã mã prindã, m-am descheiat de hainã si el a strigat "te-am prins, tâlharule!" si lovea cu bastonul în haina mea, stii ca toreadorii ãia care enerveazã taurii.
-Dar te-a prins pânã la urmã?
-Nu. Cã eu scap întotdeauna.
-Stiu eu, cã si de la bãtaie scãpai, cã numa' pe mine mã bãtea întotdeauna.
-Pãi dacã tu stãteai ca mula.
-Taci mã! Da ce tare sunã drujbele astea! De-asta n-ai mai stat tu la unchiu' Joe?
-Cred ca da, fiindcã nu m-a mai vrut.
-Auzi, eu când m-am întâlnit cu Nick...
-Râzi, asa-i? Râzi si esti asa de urâtã când râzi!
-Nu cred, Nick e de altã pãrere...
-Parcã nu stiu eu ce pãrere are Nick de tine. Pãi, e prietenul meu, tu, si mi-a spus "Sorã-ta aia, pitica, râde ca un cal nãrãvas..."
-Da' el stie?
-Nu, tu, cum sã stie, stim numai noi. Toatã lumea crede cã noi suntem frati. Si dacã tu îti bati gura, te fac covor pe bãtãtor.
-Cum sã zic, mã? E secretul nostru! As muri dac-as zice. Nu trebuie sã stie nimeni cã noi am aflat! Stii, asta înseamnã cã noi...
-Ce? Hii! Fii atentã!
-Nu! Sper cã nu! Sper cã nu vor sã taie plopii. Dupã ce au depãsit cele mai înalte clãdiri de aici. Nu, sper cã nu!
-Stai cã mã sui pe bolovan sã vãd mai bine ce se întâmplã. Sã stii cã nu de plopi se apropie.
-Poate vor sã taie tufele din spate. Mie îmi plãceau si asa, crescute aiurea.
-Pãi, mai trebuie tãiate din când în când si nivelate.
-Auzi, ti-am gãsit caietul...
-Si?
-Si asa m-am linistit la început, dar dupã aceea n-am mai putut sã dorm noaptea.
-Sper cã n-ai îndrãznit sã-l deschizi.
-Ba da si m-am bucurat atunci...
-Ce te-ai bucurat, tu, cã o sã-ti cadã unghiile! Ce-ai citit? Spune repede sã stiu dacã mai pot sã fac ceva pentru tine, altfel îti vor cãdea unghiile. Ce-ai citit?
-"Noi ne iubim." Si m-am bucurat, dar ieri searã te-am spionat când povesteai cu bãietii si te-am auzit ce-ai spus de Mara. Înseamnã cã nu-s eu. Si n-am mai dormit toatã noaptea. Tu nu stii cum e Mara si ce-a zis de tine, prostule.
-Ce sã zic de Mara? Ea e mai mare e aproape femeie si e discutatã de toti bãietii, nu pot eu sã nu zic de ea.
-Înseamnã cã...
-Taci tu odatã cã mã enervezi!
-Stii, toatã noaptea m-am gândit cã dacã noi nu suntem frati nu ne putem mãrita când suntem mari?
-Nu, pitico, nu se poate.
-Da' de ce?
-Pentru cã numai noi stim cã nu suntem frati, ceilalti, cu totii nu stiu nimic. Si nici nu vor sti. Numai dacã nu-ti umblã tie gura...
-Nu-mi umblã! Da totusi vreau sã te întreb ceva.
-Ce?
-Da' nu te superi?
-Nu.
-Sigur?
-Spune, tu o datã!
-Despre cine scriai în caiet?
-Ce te intereseazã pe tine?
-Mã intereseazã!
-Dã-mi pace!
-Da, mã iubesti?
-Cum sã nu te iubesc, esti surioara mea!
-Stiu, da, asta-i cã nu prea sunt.
-Hiii...! Doamne fereste!
-Ce-i?
-Stai cã mã sui pe bolovan sã vãd mai bine. Da. Nu pot sã cred!
-Nuuuu!...
-Ba da, hai si tu sã vezi.
-Nuuu! Nu suport! Nuuu! Nu se poate! De ce? Nuu! Criminalii!!!
-Oare cine ne-a fãcut asta?
-Copacul nostru! Nuu! Nu supooort! Fã ceva! Opreste-i!
-N-am cum, stii bine cã nu pot!
-Du-te la ei, acuma, hai!


-Hei, cine v-a permis sã tãiati copacul?
-Sã ia cineva copiii de-acolo sã nu se-ntâmple o nenorocire. Plecati de-acolo!
-Nu plecãm. Voi sã plecati de aici urgent cã îl chem pe unchiu' care e sef la... lãsati-ne în pace, ia laba de pe mine! Chem politia!
-Luati o datã copiii ãstia cã mã calcã pe nervi!
-Vezi sã nu-ti bag zahãr la rezervor sã-ti explodeze motorul. Dã-te jos de pe macara si hai parte-n parte cu mine sã-ti arãt eu pusti, porcule!
-Auu... mã, te spun la tata si te omoarã în bãtaie, criminalule! Ati rupt poarta, mã. Nu vi-i rusine, ati venit cu cinci camioane sã ucideti un copac. Cine vã dã dreptul? Stiti câti ani are copacul? Ce v-a fãcut, mã? Ce, mã? Nu mai suport, hai sã mergem cã simt cã mor.
-Lasã cã ne rãmân plopii.
-Nu-mi trebuie plopii!
-Nici mie, dar ce sã facem?
-Nu supooort! Hai cã picã pe noi.
-Nu mai plânge, te rog.
-Asa, tãiati si plopii, gunoaielor!
-Hai la bolovan.
-Nu suport! De ce? De ce?
-Nu stiu.
-Dar era al nostru! Era copacul nostru! Nu existã în lume copac mai mare si mai frumos!
-Hai aici. Pune-ti capul aici.
-Cred cã si lui i se auzea inima ca si tie.
-Da.
-Ce-o sã ne facem fãrã el?
-Plouã? A, nu. Tu erai. Stai sã te sterg.
-Mã iubesti?
-Te iubesc, pitico.
-Ne mãritãm?
-Nu se poate, pitico.
-De ce?
-Nu se poate. Nu mai plânge! Uite, alege. Din dreapta sau din stânga?
-Din dreapta.
-Poftim, pietricica neagrã si mie îmi rãmâne cea albã. E bine?
-Bine...
-Atunci tu vei fi un copac cu coajã neagrã. Adicã poti fi un tei. Îti place?
-Da. Cã are acum frunzulite verzi frumoase si se vãd bine pe trunchiul negru. Si vara face flori de tei. Îmi place.
-Si eu voi fi un mesteacãn, cu coaja albã si voi creste înalt si frumos.
-Bine! Mã iubesti?
-Cred cã da.
-Strânge-mã tare.
-Asa?
-Mai tare! Dacã mã iubesti, uite când se stinge câte o luminã de la ferestre, tu sã-mi dai un sãrut. Eu îmi tin ochii închisi.

-Pitico!
-Da.
-Ai adormit?
-Nu, asteptam...
-S-a stins o luminã. Mai plângi?
-Nu.
-Pe frunte, pitico, bine?
-Bine!
-Te-am linistit?
-Da. Strânge-mã tare! Asa.
-Dormi, pitico?
-Da.
-Noi ne iubim!... Sigur ai adormit?
-Da.



____________

Afrodita, multumesc de primire, ma bucur ca ti-a placut.

Nu pot sa zic si eu decat ca papagalul : superb , superb , superb ! Ca mi-a luat-o afro inainte . Stejan , bine ai venit in forta ! Ai o imaginatie misto . Te duce pe carääääri...

Stejan, iti spun si eu bun venit si imi place ceea ce scrii Poate dupa ce ai sa ne cunosti mai bine ai sa scrii o poveste si despre forumisti...

hehe, acum vad ca au sarit cam multe fete pe tine. Daca nu iti convine, protesteaza ... nu de alta, dar noi ii iubim si pe ceilalti forumisti, asta ca nu i-apuce gelozia

Venus - POPAS INTR-UN PAS
Fragment



A: Auzi? Suna cam tare?
S: Aha...
A: Nu vrei sa închidem geamul?
S: Închide-l!
A: Aii..., ce urât tuna. Nu-mi place! Te rog, închide geamul! ...Steph, ce-i cu tine?
S: Nimic. Lasa-ma-n pace!
A: Te rog, închide geamul ca uite ce urât fulgera, haideee...
S: Închide-ti-l tu!
A: Ce-i ma, ai ceva cu mine? Acuma ce ti-am facut? Ce ai?
S: Nimic!
A: Poate ne intra fulgerele în camera si ne trazneste si tie nu-ti pasa?
S: Sa intre, sa ne fulgere!
A: Steph, ce-i cu tine, ti-e rau?
S: Nu întelegi sa ma lasi în pace...
A: Ma lasi sa vin lânga tine?
S: Daca stai linistita si nu te mai agiti atâta.
A: Ce-ai patit, Steph? Spune-mi, sa-ti aduc ceva?
S: Nu!
A: Uite, stau cuminte, dar te rog frumos sa închizi fereastra. Hai, te rooog.. Eu nu pot sa ma duc acolo, ca mi-e fricaaa. Ia întoarce-te un pic sa-ti vad fata!
S: Dar tu nu poti sa taci?
A: Acuma ce ti-am facut? Ai tu ceva, dar nu vrei sa-mi spui. Stii ce, si eu am ceva, dar nu-ti spun nici de ciuda.
S: Bine.
A: În curtea galbena... într-un bazin nu foarte adânc...
S: De unde stii?!
A: Treaba mea! Da' chiar ca ai patit ceva! Asa-i?
S: De unde stii de bazin?!
A: Daca-mi spui ce ai...
S: Du-te tu înapoi în patul tau si dormi.
A: Si mai am ceva... o prostie...
S: Despre mine?
A: Da.
S: Ce-i?
A: Daca-mi spui ce ai...
S: Îti spun, da zi-mi tu întâi.
A: Hai sa tragem la sorti, cine spune primul. Dar întâi dam în scris ca ne spunem ce avem. Scrie ca io semnez. Asa, vezi, eu trebuie sa spun si voi spune, dar nu uiti ca si tu ai ceva de zis, e clar? Dar hai, te rog, mai întâi închide geamul!...
S: Spune!
A: Pai..., de unde sa stiu, mai caraghiosule? Din caietul tau. Ce credeai?
S: Cum ai reusit sa-l gasesti? Sa-ti fie rusine!
A: Simplu, te-am pândit. Da, si mai am ceva... dar acum tu urmezi.
S: Of, tu pitico, stii ce rau îmi e...
A: De ce, ce-ai patit?
S: Nu prea pot sa-ti spun pentru ca e cam secret. Daca afla cineva sunt un om mort.
A: Tu nu ai încredere în juramântul meu?
S: Am, dar sa stii ca de data aceasta e cam grav. Si mi-e atât de rau...
A: Hai ca te ascult si-apoi îti spun ce ti-am facut si eu.
S: Dar la tine e grav? Se mai poate repara ceva?
A: Cred ca da, cu ceva banuti adunati... la tine, cum e, Steph?
S: Foarte grav... foarte grav...
A: Hai, spune-mi o data!
S: Pitico, ma auzi?
A: Te aud, dar închide o data geamul ala!...
S: Închipuie-ti ca m-a pupat Venus.
A: Pe gura?
S: Da. Si avea niste buze gretoase si subtiri... Mi-e rau!
A: E scârboasa?
S: E un libidinos. S-a dat la mine, dar si eu sunt de vina pentru ca l-am tot provocat...
A: De aceea nu te-am gasit eu. Toata seara te-am cautat, dar unde-ai fost?
S: În casa parasita.
A: Ai fost acolo cu ea. Porcule, ai dus-o în locul nostru pe spalacita aia. Ma... nesimtitule!
S: Da' unde-ai fi vrut sa-l duc?
A: De ce vorbesti asa despre ea?
S: Cum... asa?
A: Ca despre un baiat.
S: Pentru ca m-am convins ca e baiat.
A: Cum sa fie baiat, ha, ha, auzi, baiat...
S: E un gretos...
A: Stai putin, tu crezi ca Venus e baiat? Sa stii ca si eu mi-am pus întrebarea asta mai demult dar stiu sigur ca e fata pentru ca am vazut ca are o gaura într-o ureche si mi-a spus ca i-a facut-o când era mai mare si ca a durut-o si nu s-a lasat sa-i faca si a doua gaura în ureche.
S: Nu-i gaura ca eu m-am uitat atent si e un semn de alunita.
A: Bine, dar are voce subtire...
S: Si... n-ai mai auzit baieti cu voce subtire? L-ai vazut tu vreodata în rochie?
A: Nu, ca ea nu-i proasta ca mine sa se tot îmbrace în prostiile astea de fuste si rochii, ca nu pot sa le sufar. Dar n-am ce face, ca altceva nu am...
S: A, în legatura cu asta stii ce mi-au spus vecinii din capatul strazii despre tine?
A: Stiu, stiu, lasa ca despre asta voiam sa-ti spun, dar numai dupa ce-mi spui tu ce-ai facut cu Venus la casa parasita.
S: Ce sa fac? Am povestit cu el. Pe el l-a cam interesat ce-i spuneam... stii tu, despre unchiul Joe...
A: Ma, nesimtitule, am crezut ca numai mie îmi povestesti despre aventurile tale, ma, tu spui la toata lumea?
S: Stai tu, ca trebuia sa-l vrajesc cumva. Nu mai puteam de curiozitate. Voiam neaparat sa aflu daca e fata sau baiat.
A: Da-ti spun eu ca e fata.
S: Nu, tu, stai sa-ti spun. L-am dus acolo sa-i arat pipa si clopul lui Joe. N-am gasit decât pipa. În fine, i-am tot povestit, m-am apropiat de el, am râs împreuna si apoi am facut ceva dupa care mi-am dat seama ca e baiat. Clar!
A: Cum?
S: Am eu o smecherie...
A: Da si eu vreau sa stiu.
S: Tu nu poti ca esti fata. Nu stiu daca functioneaza si la alti baieti, dar la mine e valabil.
A: Cum adica?...
S: Esti pitica, tu, nu trebuie sa stii chestii din astea.
A: Ba da, ma, si eu stiu prostii. Stii cum se fac copiii?
S: Bine, nu de asta e vorba, dar tot asa ceva.
A: Hai spune-mi ca tac din gura.
S: Pai uite, eu aflu imediat daca o fata e fata si nu baiat, daca invoc un motiv. Si l-am invocat si cu Venus.
A: Ce?
S: I-am spus ca ma doare capul, ca ametesc si ca am tensiune la ceafa...
A: Si...
S: Si s-a oferit sa-mi faca masaj.
A: Si...
S: Si... e baiat! Clar!
A: Nu înteleg nimic.
S: Pai daca esti proasta. Ti-am explicat ca daca e fata mie mi se întâmpla ceva.
A: Ceva rau?
S: Aproximativ...
A: Ti se face rau?
S: Aproape... Dar ce proasta esti tu, ca toate fetele...
A: Bine, noapte buna!





S: Pitico!
A: Noapte buna! Am zis!
S: Tu nu mi-ai spus ce prostie mi-ai facut.
A: Lasa-ma-n pace!
S: Hai ca-ti spun în continuare, dar tu nu poti sa întelegi ca esti mica...
A: Daca-s mica înseamna ca-s proasta?
S: Nu, Adele, atâta ca nu stii tu din astea de baieti.
A: Si tu nu poti sa-mi spui. Daca tu nu-mi spui, atunci eu de unde sa aflu?
S: Hai aici.
A: Bine, si...
S: Si uite, nu mi s-aa întâmplat lucrul acela care sa-mi spuna ca e fata, poate pentru ca eu eram sigur ca e baiat. Si m-a tot masat, m-a tot masat... Eu nu simteam nimic. Si a început sa-mi spuna ca am ochi frumosi...
A: Dar eu ti-am spus prima!...
S: Stiu pitico, sigur ca tu mi-ai spus prima.
A: Si...
S: Si mi-a spus ca stie un leac, daca-mi închid ochii.
A: Si...
S: Si eu, ca prostul i-am închis...
A: Si...
S: Si m-a sarutat, dar stii cum: asa cu niste buze gretoase cu scuipat si i-am simtit parca si limba si era sa vomez pe el dar m-am abtinut tare de tot. Si am venit acasa, înca n-am vomat, dar nici multe nu mai am...
A: Si daca o sa-i smulg eu parul din cap, ce-o sa se întâmple?...
S: O sa te bat pâna n-o sa mai poti.
A: Adica se da la iubitul meu?
S: Ce iubit tu, iar începi? Frate, auzi, frate, ti-e clar?
A: Asa cât îti e si tie de clar...
S: Terminam o data cu prostiile astea?
A: Da. Deci, tie nu ti s-a întâmplat lucrul acela care sa-ti spuna ca Venus e baiat? Dar l-ai încercat si cu alte fete.
S: Normal! Cu Mara, cu Betty...
A: Le-ai pus si pe ele sa-ti faca masaj la ceafa?
S: Da.
A: Si ai simtit ceva, adica ti s-a facut într-un fel rau.
S: Da.
A: Dar pe mine ma lasi?
S: Iar vorbesti niste prostii... si daca ma scap si îti spun proasta te superi. Pe tine nu pot sa te las sa-mi faci asa ceva.
A: Dar nu te omor...
S: Am sa te omor eu daca nu încetezi.
A: Lasa ca am sa-i fac lui Nick, daca tu nu vrei...
S: Tu, te omor, pricepi! Sa nu cumva sa îndraznesti sa te apropii de baieti ca nu stiu ce-ti fac. Astea sunt lucruri interzise!
A: Aaa... uite, a trasnit transformatorul din deal. Mi-e frica...
S: Bine, pitico, stai ca inchid chiar acum fereastra. E mai bine asa, nu?
A: Da, multumesc.
S: Tu-mi spui ce mi-ai facut?
A: Da, tot trebuia sa-ti spun. Of... stii, mie nu-mi plac fustele?
S: De ce?
A: Pentru ca ma arata a fata si eu nu suport.
S: De ce, ai vrea sa arati a baietoi?
A: Da!
S: De ce pitico, esti draguta asa cum esti.
A: Da Steph, dar fetele sunt rele, pârâcioase,
sclifosite...
S: Asa e!
A: Si eu nu vreau sa fiu fata!
S: Pai tu nici nu esti ca ele. Sa stii ca toti baietii te admira pentru asta.
A: Da dar ar vrea sa iasa cu fete ca Mara...
S: Pai tu esti pitica, nu-ti dai seama? Trebuie sa mai cresti si tu...
A: Uite, mie nu-mi place ca sunt fata! As vrea sa fiu baiat! Sa fiu ca tine, Steph. Nu-mi place ca m-am nascut fata! Eu vreau sa stau cu baietii!
S: Nu stiu ce ti se pare atât de bine sa fii baiat?
A: Pai cum ce? Eu stiu ca o femeie face copii. Si am aflat si cum. Apoi sa stii ca eu nu-mi doresc asa ceva niciodata. Mi-e rusine sa-ti spun, dar e ceva cam...
S: Stiu.
A: Si mai e ceva, la fete li se întâmpla ceva o data pe luna, tot urat...
S: Asta nu stiam.
A: Nu-ti spun ce. Dar uite, femeile trebuie sa aiba grija de copii, de barbat, sa faca de mâncare, sa spele, sa mai mearga si la lucru, unele dintre ele, sa faca tot ce tine de casa, si barbatii trebuie sa aduca bani acasa, sa citeasca
ziarele cu picioarele pe masa, sa bea whisky, sa strige la femei si sa mai mearga la meci. Pai, e corect?
S: Da!
A: Daca e corect, atunci eu nu vreau sa fiu femeie!
S: Tu pitico, stii ce mi-au spus vecinii?
A: Stiu! Ca umblu câteodata îmbracata în baiat. Am crezut ca n-o sa ma recunoasca, dar cred ca nu m-am deghizat destul de bine. Stii asta voiam sa-ti spun. Ti-am luat pantalonii tai verzi de catifea, camasa în carouri, esarfa si vesta de piele a lui bunicu' si bineînteles si clopul lui Joe.
S: Aha, de aceea nu l-am gasit eu în casa parasita...
A: Da. Si într-o zi ma plimbam cu Leo, l-am dezlegat de pe lant si l-am dus dupa mine prin sat. Si venea, ca pe mine ma asculta. Si cum treceam îi vedeam pe vecini ca se uita ciudat la mine. Eu i-am salutat pe toti, îmi raspundeau si tot comentau ceva. Când am ajuns în fata casei lui Nick, am observat ca el era afara. Am încetat pasul, si m-am tot uitat la el. Când m-a observat mi-a spus ca-mi sta bine îmbracata asa si eu, bineînteles încântata ca mi-a remarcat tinuta cea noua, in sfarsit mi-am luat inima în dinti si i-am zâmbit... M-am tot uitat la el, m-am tot uitat, si dintr-o data n-am mai vazut nimic. M-am trezit cazuta în groapa cu smoala din fata casei lui si cu mâinile agatata în sus, iar cu picioarele pedalând în smoala. N-aveam cum sa ies de-acolo si pedalam si pedalam si pantalonii tai si vesta lui bunicu' si-au cam schimbat culoarea. Si mie mi-a fost asa o rusine, pentru ca uite, chiar Nick si cu fratele sau au venit sa ma scoata din groapa.
S: Ha, ha, si mie nu mi-au zis nimic baietii!
A: Nu, pentru ca mi-au promis mie sa nu-ti spuna.
Ca altfel ma omori în bataie...
S: Si pantalonii?
A: Am sa-ti cumpar altii când voi capata banuti de la bunicu', sau când mai vrea sa-mi cumpere mie o rochita. Te rog sa ma ierti! Eu nu pot sa tin secrete fata de tine.
S: Nu-i nimic pitico. Ha, ha, îmi închipui ce-au râs baietii de tine...
A: Nu stiu, ca în fata mea n-au îndraznit. Mi-au spus ca sunt galbena la fata. Si îti dai seama ca pâna acasa am venit cu hainele asa smolite...
S: Si vecinii?
A: Da, toti râdeau de mine. Auzi, stii ce-am patit pe drum? Tu stii ca babele astea nu poarta nimic sub fuste? Când veneam pe poteca m-am întâlnit cu baba Lora. Nu stiu de ce toata lumea de un timp încoace îmi spune domnisoara si pe mine asa ma enerveaza... Si veneam pe poteca împreuna cu Lora si vad ca se opreste. Ma uit la ea si ea statea întepenita. Îmi zice ea ceva, dar nu înteleg si o întreb din nou ce spune si fii atent ce-mi zice "domnisoara, nu ramâi de-a te pisa?". Am crezut ca n-aud bine, când vad ca se pisa din picioare... Doamne fereste, asa ceva n-am mai vazut, îti dai seama ce proaste-s babele astea?
S: Chiar ca-s proaste! Da' ce-ai facut cu hainele?
A: Le-am ascuns dupa dulap, am zis ca ma descurc eu cu tine, dar cu bunicul nu stiu ce sa fac? De unde sa scot eu vesta ceea a lui? Ce sa ma fac Steph, mi-e frica!
S: Nu stiu, trebuie sa gasim o solutie. Si daca putem cumpara de undeva o vesta ca a lui, nu o putem uza în halul în care era. Stii ce, pitico?
A: Ce?
S: Am sa-i spun ca i-am murdarit eu vesta si gata. Pe mine nu ma poate prinde sa ma bata, asa ca stai linistita ca rezolvam noi.
A: Si daca te prinde, Steph, eu nu suport sa vad ca te bate.
S: Nu ma prinde!
A: Mai ti-e rau?
S: Mi-a mai trecut, dar tot scârba îmi e.
A: Uite ca se opreste ploaia, ce bine! Stiu cum putem afla sigur daca Venus e fata sau baiat.
S: Cum?
A: Dintr-o carte de-a lui bunicu'. Eu am gasit-o în biblioteca lui, am luat-o si am ascuns-o sub pat. Hai sa ti-o arat si tie. Acolo mi se pare ca am vazut ceva scris despre Venus. Stai sa o scot sa vezi ce poze are.
S: Aha, ce-i asta? "Legendele si miturile Greciei Antice".
A: Da. Si îi cu poze. Stai sa vezi...
S: Cred ca ne-ar trebui o lumânare.
A: Eu cred ca putem aprinde lumina, pentru ca si asa astia nu-s acasa.
S: S-ar putea sa vina. Totusi, sa nu deschidem lumina.
A: Aprinde lumânarea!
S: Ce bine-ar prinde acum o tigara...
A: Da' n-ai?
S: Nu, stai ca ma duc sa aduc. Aaaa!.. Doamne, ce m-ati speriat, doamna Amy! Pe cine cautati? Bunicul nu e acasa!
Amy: Am venit sa va aduc un chec proaspat facut de mine special pentru voi. La tine m-am gândit, Adele.
A: Va multumesc mult, doamna Amy, haideti în camera. Vai, ce palarie frumoasa aveti! Ce pene sunt astea?
Amy: Nu pot sa stau mult, sa nu vina ai vostri sa ma certe ca va vizitez asa de târziu. Poftim Adele!
A: Va rog, nu ne mai spuneti o poveste de-a dumneavoastra?...
Amy: Nu pot acum, ma grabesc tare, dar azi dimineata am mâncat un ochi. Stiti ce culoare avea?
A: Galben cu alb.
Amy: Verde, cu pupila neagra, centrat pe un fond alb, perfect sferic.
A: Vai! De animal?
Amy: Nu, de om! De omusorul din mine, din gâtul meu, dar ma duc acum pentru ca ma doare toata lungimea firelor de par.
A: Stati putin sa ma uit la fusta dumneavoastra, vai, seamana cu...
Amy: Este draperia sufrageriei bordo...
A: Si manusile, îmi dati sa probez si eu una? Sunt din piele?
Amy: De caprioara vopsita in negru.
A: Sunteti frumoasa. Mi-ar place sa ma îmbrac ca si dumneavoastra. Pe cuvântul meu!
Amy: Poti sa-mi spui pe nume, Adele.
A: Amy si eu vreau par verde. Când mi-l faci într-o zi?
Amy: Câmpiile vor naste printre ierburi, tulpine maro de arbori. Îmi voi împodobi capul cu arbori, vor creste paduri si atunci parul meu va deveni castaniu.
A: Cu flori de castan, albe si roz.
Amy: Cu tepi de castan, moi si verzi.
A: Ce-mi place, Amy! Mai povesteste-mi!
S: Adele, las-o pe doamna ca se grabeste.
Amy: Da, Steph, ma grabesc. Noapte buna!
A: Puteti sa va încaltati, la noi nu se umbla descult în casa.
Amy: Stiu, fetito, dar talpile pantofilor, nu-mi permit nici o legatura intima cu pamântul. Copii, nu va jucati cu focul!
A: Noapte buna Amy!
S: Si... multumim...
A: Ce-mi place de ea, uite, umbla desculta.
S: Da, Adele, o fi ea Amy-nebuna, dar desculta poate umbla si ca sa-i pândeasca pe altii. Mie nu-mi place aceasta femeie!
A: De ce Steph, e atât de nostima! Pe mine ma încânta.
S: Are uneori o privire atât de lucida, inteligenta, chiar. Adele, daca se preface nebuna?
A: Steph, mie îmi place de ea asa cum e. Imi place mult. Vorbele ei ma bucura, nu stiu de ce. Si uneori pare ca spune prostii, dar pentru mine nu sunt prostii. Mie îmi plac.
S: Îmi arati ce mi-ai promis?
A: Da, dar as fuma o tigara, nu te duci sa-mi aduci si apoi povestim...
S: Pitico, tie îti sta bine în rochita.
A: Da, dar mie nu-mi place.
S: De fapt e mai bine pentru tine sa umbli în pantaloni.
A: Vezi?
S: Da, ai cam crescut...
A: Vezi, asta e. Stii, de multe ori trec pe lânga barbati si ei tot comenteaza în soapta prostii, sa ma jigneasca. Si asa de tare ma supara... Asa-s de prosti...
S: Dar nu ti-a placut ce îti soptesc ei?
A: Cum sa-mi placa?
S: Dar nu-ti plac barbatii?
A: Ce barbati, ma, mie-mi plac baietii eventual, nu barbatoii aia care vorbesc lucruri scârboase. Steph, nu mai vreau sa ma îmbrac în rochii. Ce sa ma fac? Si as vrea sa-mi tai jos prostiile astea, ca uite cât sufar din cauza lor.
S: De ce pitico, tu vei fi o fata frumusica daca vei avea grija de tine.
A: Vreau sa fiu baiat!
S: Stii bine ca nu se poate, si apoi daca te-ai transforma peste noapte în baiat, ce te-ai face, ca nu cred eu ca te-ai uita dupa fete...
A: Asta asa-i! Bine! Fata sa fiu! Dar n-am sa pot fusta!
S: Foarte bine, pitico.
A: Uite, tine putin lumânarea sa-ti arat ce poze sunt aici. Steph, stii ce mi-a spus Nick?
S: Ce?
A: M-a întrebat daca nu ma plictisesc pentru ca el tot timpul ma vede singura. I-am raspuns ca nu si atunci exact înainte de a cadea în groapa cu smoala mi-a zis asa: "pai nu, de fapt tu ai un eu în tine, si sunteti doi, asa ca nu te plictisesti..."
S: Vai de mine, nici nu stiam ca e atât de "întelept"...
A: De atunci, Steph, parca viata mea s-a schimbat. Mi-am dat seama de ce nu ma plictisesc niciodata. Pentru ca vorbesc mereu cu celalalt din mine si ne întelegem foarte bine. Ne sfatuim, ne certam, ne jucam împreuna, dar niciodata, nu, niciodata nu ne plictisim, pentru ca ne iubim eu si cu mine si ne place sa fim împreuna. E grav, Steph? Si daca e, mie nu-mi pasa, ca-mi place asa!
S: Nu, nu e grav, grav e ce mi s-a întâmplat mie.
A: Ei prostutule, uite ce ti s-a întâmplat. Citeste aici...
S: Stai sa vad pozele.
A: Uite, mie-mi place de asta, Poseidon, zeul marilor. Si de asta, Zeus, cel mai tare... Oare chiar exista statuile astea?
S: Da' de asta nu-ti place?
A: Hercule. E frumos, dar ce are acolo? Asa arata?

S: Tu pitico, nu vezi ca e o frunza?
A: Stii care-mi place mie. Uite asta: Pan. La început mi-a fost frica de copitele de la picioare si de cornite, am crezut ca-i un drac, dar uita-te si tu ce moaca are. E atât de blând...
S: Eu cred ca-i beat.
A: Of, unde e Venus, aia?
S: Uite aici, una care-mi place. Afrodita. Iti place?
A: Stai, ca pe-aici am citit de Venus. Da, sa vedem: " Nimeni nu poate scapa de puterea Afroditei, nici chiar zeii. Ea sadeste dragostea în inimile tuturor." Stai sa vedem dincoace: "Aphrodite, una din cele mai mari divinitati ale lumii grecesti, împrumutata ulterior si de romani si asimilata cu Venus..." Asta e! E Venus. Chiar statuia care îti placea tie.
S: Venus e fata?!
A: Da, prostutule. Mai ti-e scârba?
S: Nu! O fi ea fata, da-i urâta.
A: Pai sigur ca-i urâta, e spalacita, roscovana...

S: Draga mea Adele, scumpa mea, m-ai salvat dintr-o mare nenorocire...
A: Vezi, ti-am spus eu... Steph!
S: Da.
A: Si eu sunt fata, fii sigur de asta!
S: Esti fata si te iubesc si uite ce-ti fac eu tie, fata...




S: De ce taci? Nu esti fericita? Te-am sarutat, Adele. Tot timpul îmi pomeneai, îti doreai atât de mult...
A: ...
S: Adele! Te-ai suparat?
A: ...
S: Adele, ce-i cu tine? De ce plângi?
A: ...
S: Vino la mine! N-am vrut sa te supar. Credeam ca vrei, ca-ti doresti... N-am vrut sa te sperii. Hai, puneti capul aici. Nu-ti fac nimic, pitico. Doamne, ce prost sunt! Te-ai linistit? Spune-mi ce sa fac pentru tine? Nu-ti fac nimic, linisteste-te! Ti-e frica de mine?
A: Nu.
S: Ma mai iubesti?
A: Da.
S: Atunci de ce plângi?
A: Nu stiu. Ce suntem noi, Steph, în afara de frati, nefrati?
S: Cei mai buni prieteni. Si cei mai buni frati nefrati. Si...
A: Asta e, si... de ce nu spui mai departe?
S: E prea complicat, pitico. Vom vedea noi ce va mai fi cu noi. Eu stiu ca te iubesc. Tu?
A: Mai întrebi?
S: Uite, daca nu poti sa-mi spui de ce esti suparata, atunci scrie si tu un jurnal si spune-i lui ce-i în sufletul tau. Si daca vrei, am sa-l vizitez si eu sa-mi spuna el ce mai e cu tine. Vrei?
A: Da! Îti multumesc mult, Steph, asa am sa fac!
S: Ma duc dupa tigara. Mai plângi?
A: Nu. Promit. Sa vii repede!
S: Vin într-o clipa. Da' ma primesti lânga tine?
A: Fugi o data si hai o data!
S: Am fugit!



____________________
Multumesc celor ce ma citesc, despre forumisti n-am scris, am altele in schimb.

Bun venit Stejane..te asteptam!

Zborul(1) - POPAS INTR-UN PAS


Fragment


"Dragã Steph. Pentru cã tu nu vrei sã mã vezi în ochi, eu ti-am scris o scrisoare importantã. Te rog sã o citesti pânã la capãt. Sã stii cã astãzi se împlinesc cinci luni si treisprezece zile de când am fãcut jurãmântul. Dar astãzi s-a întâmplat ceva. Pentru cã tu nu vrei sã vorbesti cu mine de douã zile-jumate, nu m-am putut abtine si i-am povestit lui Tomy despre secret. Si dupã ce i-am zis, s-a uitat la mine si mi-a fãcut: miaau. M-am speriat putin si atunci l-am întrebat dacã a înteles si a zis încã de douã ori: miau. Acum mor de fricã dar nu mai am ce face. Sã stii cã e adevãrat cã sufletul lui mos Val a intrat în Tomy pentru cã era la ei pe casã când a murit. Am vrut sã fiu corectã si sã-ti spun cã am zis cuiva, dar tu nu vorbesti cu mine si dacã stiam cã mã întelege nu-i spuneam. Cred cã imediat o sã-mi cadã jos o jumãtate de mânã si te rog frumos sã ridici blestemul, sã-mi cadã numai o unghie de la mâna cealaltã la care mã uit si care s-a albãstrit deja. Si te rog sã mã ierti cã nu mai fac niciodatã. Adele."
- Ei, pitica mea. Ce dulce esti! Noroc cã nu esti aici cã-mi vine sã te strâng una... si sã te pup. Da, si nu pe frunte... pitica mea...
- Ba-s aci!
- Tuuu! Nu ti-e rusine!? Ce faci acolo, tu? Spionezi? Iesi imediat de sub pat! Urgent!
- M-am ascuns de tine cã-mi era fricã. Uite mâna, uite, mi se albãstreste. Fã ceva, te rog. Imediat îmi picã si mi se infecteazã si poate trebuie sã-mi taie si umãrul.
- Hai aici, pitico!
- Mã ierti?
- Dacã vii în momentul ãsta!
- Te rog, nu mã bate...
- Da' când te-am bãtut eu vreodatã? Hai aici!
- Când eram micã.
- Eu nu dau în muieri. Haide! Uite, am suflat de trei ori si gata, am luat blestemul.
- Sigur?
- Pãi da, nu eu l-am fãcut? Hai cã-i gata, piticot.
- Aiii... ce spaimã am tras!
- Pitico, te-am cãutat toatã dimineata dar nu te-am gãsit.
- Pãi nu, cã m-am ascuns aici si am asteptat sã citesti scrisoarea.
- Azi e ziua ta!
- Stiu.
- Si crezi cã nu ti-am fãcut un cadou?
- Nu stiu. Bine cã ai ridicat blestemul!
- Uite, stii ce-i asta?
- O cheie.
- Normal, dar de unde-i? Imi spui tu mie? Poti tu sa ghicesti?
- Nu stiu, da' spune-mi tu.
- Bine. Uita-te la mine. Te uiti? Aici in ochii mei. Hai, nu te mai rusina... Uite, vreau sa-ti spun ceva important. Ce-ti doresti tu cel mai mult si mai mult în viata ta?
- Asa care se poate mai usor sau care se poate mai greu?
- Mai greu. Mai mult si mai mult... îti doresti tu... din toatã lumea...
- Pãi, n-are legãturã...
- Are! Despre asta e vorba. Are o mare legatura, mã crezi?
- Pai sa stii ca nu prea pot sa te cred, dar stiu ca tu ce zici e bine intotdeauna.
- Hai cu mine!
- A, îi cheia de la pod!
- Nu, tu, hai sã intrãm sã-ti arãt.
- Stai sã aprind lumânarea.
- Ce zici tu de asta?
- Nu stiu. A, uite pick-upul lui bunicu'.
- Bine, si asta, am gãsit melodia ta.
- Pune-o, vreau sa o ascult!
- Nu acum, ai rãbdare. Chiar nu te-ai prins?
- Nu.
- Uitã-te acolo.
- Am vãzut, da' ce-i aia?
- O machetã.
- Despre ce?
- Eu ies pe acoperis, tu mi-o dai si apoi vii si tu, da?
- Tine-o. Asa... ai prins-o? Sa stii ca nu e grea deloc.
- Dã mâna. Ai grijã sã nu aluneci. Nu asa, tu, ridica-ti picioarele alea. Of... sa ma cobor si sa te imping eu de jos?
- Nu, stai ma, ca ma doare mana blestemata.
- Nu te doare nimic, tu, ce idei poti sa ai. In sfarsit. Stai aici, sa nu te misti, da?
- Si acuma?
- Uitã-te bine la ea.
- Nu înteleg, nimic?
- A, pãi sigur, am uitat ceva. Stai sã pun asta. Ei ce zici acum?
- Parcã ar fi un fel de umbrelã.
- Si...
- O cutie cu roti...
- Da...
- Si asta parcã-i morisca de la râsnita de cafea.
- Ei, ce zici tu de asta?
- Eu zic ceva, dar nu te cred.
- Nu? Pãi fii atentã. Eu am sã fac pentru tine ce ti-ai dorit tu cel mai mult si mai mult pe lumea asta, dar nu asa cum te lauzi tu cã ai fãcut-o când erai micã. Chiar adevãrat, real. Intelegi?
- Asta lucrai tu cu bãietii?
- Nu, alea-s prostii. Nu te bucuri?
- Nu stiu, da asa m-ai strans de mana, asa ma doare...
- Gata, hai sã-i dãm drumul. Tine capãtul ãsta sã agãt umbrela. Esti pregãtitã? Îi dãm drumul?
- Dacã zici...
- Stai, am uitat... Sã punem ceva în ea. Uite, pe drãgutul de Tomy. Sã-l pedepsim un pic dacã tot ne stie secretul.
- Nu. Te rog, nu.
- Ba da, nu pãteste nimic, ai încredere în mine. Nu-s chiar asa de sadic. Ai încredere.
- Dacã pãteste ceva nu stiu ce-ti fac.
- Hai Tomy. tine-l. La trei îi dai drumul. Esti gata?
- Da!
- Doi, trei...
- Uite-l... alunecã... zboarã... stai Tomy linistit! Zboarããã!!! Zboarã, Steph, zboarã...
- Da!
- Asa... imediat ajungi, stai Tomy, zboarããã...
- Daa...
- A zburat! Uite ce cuminte stã... a zburat, Steph!
- Vezi cã n-a pãtit nimic?
- Te iubesc!...
- Iar te smiorcãi? Niciodatã n-ai batistã.
- Steph!
- Da!
- Azi!?
- Pãi nu-i ziua ta? Hai, gata. Schimbã-te rapid si hai.
- Îs bine asa! Unde mergem?
- Pe deal, dar mai întâi trebuie sã trecem pe la colibã.
- Aha... acuma stiu, aia îi cheia de la coliba?
- Normal. Tu ia pick-upul.
- Si cu ce mergem?
- Ai sã vezi.
- Mã duci la submarin?
- Nu, submarinul nu-i acolo.
- Lãsãm usa deschisã?
- Da.
- Luãm cu noi si macheta?
- N-are rost. Hai sã-ti spun planul. Trebuie sã luãm cu noi cãrutul de lapte al lui Mol.
- Cum?
- Pãi, pe deal mergem abia desearã. Pânã atunci trebuie sã pregãtim terenul.
- Si cine stie de aparatul tau?
- Cum cine? Pãi poate sã mai stie cineva un secret de-al nostru? Nu stie nimeni.
- Nici Nick?
- Ce-are a face Nick?
- Si la ce orã mergem?
- Stai sã-ti spun. La sase seara, Mol si bãtrânii merg jos la bar. S-a anuntat "sedintã".
- Iar?
- Am avut eu grijã.
- Si dacã nu se duc?
- Ba se duc. Au un motiv serios. Nu conteazã.
- Da, dar la Mol rãmân gemenii acasã.
- Toti bãietii, la ora sase sunt pe teren. E meci cu "banditii", îti dai seama cã nu vor lipsi.
- Si fetele au petrecere acasã la Betty...
- Corect!
- Sã nu-mi zici cã tu te-ai ocupat?...
- Pãi ce credeai?
- Si... spune mai departe!
- La sase si cinci, tu intri prin spate la Mol, iei cãrutul si-l aduci la casa pãrãsitã, tot prin spate, prin grãdini.
- Dar cum trec podetul?
- L-am rupt sa poti trece.
- Si...
- Îl încãrcãm si apoi mergem la colibã. Da' vezi cã trebuie sã ne miscãm rapid. Acolo asamblãm, luãm ce-avem de luat si directia: deal.
- Steph!
- Ce-i?
- Nimic.
- Ce-i cu tine, tremuri?
- Am emotii. Mã doare burtica...
- Bine, du-te la budã, sã nu te-apuce pe-acolo... Nu uiti, da?
- Cum sã uit?
- Ia-ti ceasul lu' bunica. La cinci jumate te pregãtesti. Fugi o datã cã esti palidã.




- Of, ce greu e cãrutul ãsta! Si dacã ar fi plin?... Steph! Esti aici?
- Ai cam întârziat...
- Da, cã era sã mã prindã. Cã mosu' a adormit si am intrat în casã, am pus ceasul sã sune, si m-am ascuns sub pat. Apoi s-a trezit si pânã s-a dus am întepenit sub pat.
- Bine, dar nu te-a vãzut nimeni?
- Numai Tomy.
- Bine, el e de-al nostru.
- Da cã si el a zburat... cu macheta...
- Hai ajutã-mã sã încarc.
- Ce-i asta?
- Ai sã vezi. Ai adus pick-upul si placa?
- Normal.
- Hai, ajutã-mã si tu la tras.
- Sã stii cã si eu am cusut sapte cearsafuri, da' nu-i de-ajuns, asa-i?
- Cum sã fie? Dacã asteptam eu dupã tine, fãceam noi balonul peste zece ani.
- Si eu am o surprizã pentru tine, dar nu-ti arãt pânã pe deal.
- Ce-i?
- Nu-ti zic. Acuma descãrcãm?
- Numai ruxacul galben. Hai!
- Cum ai reusit sã deschizi coliba?
- De câteva luni lucrez aici. Intra, te rog. Surpriza! Ia uite ce-avem aici!...
- Uaaai... o motoretã... cu asta mergem?
- Ti-e clar!
- Cu atas?
- Da. M-am gândit la început cã ar fi mai usor tot aparatul fãrã atas, dar trebuie sã ne gândim si la aterizare. Ne trebuie stabilitate.
- Aha...
- Dã-te la o parte sa ies!
- Legãm cãrutul de ea?
- Te-ai prins.
- Stai sã vãd... Nu-i grea...
- Pãi tocmai asta e! Sa nu fie prea grea.
- Si benzinã?
- Avem de toate, nu te speria. Hai, cã suntem în întârziere.
- Da' merge?
- Sigur, numai cã nu putem sã-i pornim acum motorul cã ne-ar auzi baietii de pe teren. Sunã cam tare...
- Hai cã te-ajut.
- Tu tine de ele sã nu cadã. Tine cheia si inchide coliba.
- Hai! Si cam cât trebuie sã mergem pe jos?
- Cam trei sferturi de orã.
- Si-apoi vine dealul...
- Da, dar ne întoarcem pe motoretã si câstigãm mult timp.
- Si acum intram prin padure?
- Nu, cand ne intoarcem venim pe-acolo. O sa-ti arat ceva cand trecem pe langa parau.
- Aii... mai este mult?
- Vreo zece minute si putem porni motorul. Dar ce surprizã vrei sã-mi faci pitico?
- Ai sã vezi. Eu am construit-o cu mâinile mele.
- E cam de mãrimea care se vede in gentuta ta?
- Da.
- Bine pitico, bravo!
- Ce bravo, cã nici nu stii despre ce e vorba.
- Asa-i pitico! Suie-n atas!
- Nu, eu vreau pe motoretã, lângã tine. În fatã. Eu conduc, da?
- Ei, nu suntem la sãnius, stai în spate dacã vrei, dacã nu...
- Bine. Asa?
- Da. Esti gata? Îi dãm drumul...
- Sã mã tin de tine?
- Dacã vrei sã nu cazi...
- Ca pe bicicletã?
- Cam asa ceva. Hai! Vezi ca pornesc...
- Aaaaa... N-am crezut cããã... o sããã meargããããã...
- De ce nu mã crezi când îti spun ceva?
- Aaaa... Arãta ca o rablã.
- Tine-te bine!
- Aaaa. Îmi place... Stai, opreste! S-a dezlegat cãrutul...
- Asa, cã te-am lãsat pe tine sã-l legi. Iar pierdem timp.
- Dã-l naibii de timp! Ce mai conteazã...
- Ai dreptate! tine sfoara. Uite asa se face un nod marinãresc.
- De unde stii?
- M-a învãtat unchiu' Joe. Si tot de la el am toate astea.
- Da ce-s?
- Ai sã vezi, hai cã n-avem timp.
- Mai este mult din deal?
- Nu, dacã mergem cu motoreta. tine-te!
- Aaaa... Steph.
- Ce-i?
- Tu esti cãlutul meu si eu mã tin de tine...
- Bine.
- Nu cãlut, cã mie mi-e fricã de cai.
- Hai cã ajungem.
- Si dincolo de deal, ce-i?
- Alte dealuri si lacul bizonilor.
- O sã-i vedem?
- Nu.
- Asa-i si în munti, numai mai sus?
- Cam asa ceva, totusi nu se comparã. In munti sunt stanci mari si ascutite...
- Mã duci în munti?
- Mai vedem...
- Ce-mi place vântul, îmi vine sã adorm.
- Nu adormi, cã mai avem de lucru. Hai c-am ajuns!
- Aici?
- Da.
- Vai, ce frumos se vede de aici. Uite casa pompierului. De ce nu m-ai adus niciodatã?
- Te-am adus, dar nu-ti amintesti. Si-apoi cu tine...
- Vai ce frumos! Mai mergem?
- Da, imediat ajungem la teren.
- Aici?
- Hai, ajutã-mã la descãrcat!
- Stai sã-ti arãt ce-am fãcut eu. Fii atent la mine.
- Deci asamblez singur, stiam eu...
- Uite, asta e pasãrea mea. E vulturul meu. Sã-ti arãt cum planeazã.
- Frumos pitico. L-ai mai încercat?
- Nu. E prima datã. Am vrut sã ti-l dau la sfârsit de an. E al tãu.
- E frumos. Si l-ai colorat albastru cu alb. Dã-i drumul pitico, sã te vedem.
- Asaaa, Steph, cãlutul meu, vulturul meu, barza mea, cocorul meu, motoreta mea. Asaaa... zboarã zmeule, frumosule, cã Steph mã zboarã cu el imediat.Zboarãããã...
- Ai grija pe unde fugi sa nu aluneci! E frumos pitico, bravo!
- De unde stiai cã-i frumos înainte de a-l vedea?
- Stiam cã e un zmeu.
- L-ai vãzut?
- Nu. Dar te cunosc.
- Îl legãm de aparat?
- Sigur.
- Mai ai de lucru? Hiii.. da asta ce-i?
- E parasuta unchiului Joe!
- Nu l-am crezut niciodatã când ne povestea despre parasutele lui. Ai furat-o?
- Da. Pentru tine, pitico. Îti dai seama cã pot ajunge la puscãrie?
- Pãi si eu, pentru cãrutul lui Mol.
- Lasã cã i-l ducem înapoi.
- Si motoreta?
- Motoreta era pãrãsitã. Nu mai trebuie nimãnui. E a noastra.
- Esti gata?
- Aproape...
- Oare vântul ne ajutã daca bate?
- Da, avem nevoie de vânt. Si vremea tine cu noi. Uite, chiar sunt gata.
- Steph. Hai sã ne odihnim putin.
- Da, si eu simt nevoia...
- Hai, aici lângã stânca asta. Am emotii mari...
- Sper cã nu te-apucã...
- Nu. Nu stiu, sunt atât de fericitã, am emotii si parcã mi-e fricã...
- De ce, pitico?
- Nu stiu. Uite, piatra asta e un popas. Dã-mi mâna. Uite, simti cum bate?
- Da. Nici eu nu sunt în apele mele...
- Sã mai stãm putin. Stii, m-am gândit pe drum. De acasã si pânã la zbor e un pas. Oamenii nu zboarã. Dacã noi vom zbura, poate vom fi neoameni?
- Poate un fel de pãsãri...
- Nu. Stii tu, ti-am spus cã eu tot timpul visez cã zbor. Dar nu asa... Asa, cu un aparat din asta nu m-am gândit...
- Stiu pitico si eu mã gândesc uneori la zbor, dar nu asa ca tine. Ci uite, cam asa cum vom încerca. Eu vreau sã zbor cu ceva construit de mine! Cu aparatul asta de zbor.
- Si eu, dar eu vreau sã zbor fãrã aripi, fara parasuta, prin mine, adicã, asa cum visez...
- Stiu. Pentru zborul tãu am construit aparatul. Pentru ca sã-ti arãt cã trebuie sã fie ceva real ca sã poti zbura.
- Stiu Steph, si cred cu tot sufletul cã vom zbura, dar voi zbura dusã de tine, cu aparatul fãcut de tine si nu prin mine.
- Adele, eu îti pot oferi acest zbor. Altul nu am de unde. Tu poti sã vii sau nu cu mine. Eu ti-l ofer si dacã tu nu vii. E pentru tine. Si eu îmi doresc, dar acest zbor e pentru tine, Adele.
- Eu vreau sã-i spun pas. Pentru cã voi pãsi în aer.
- Da, pas sã fie! Suntem între sat si zbor. Suntem între pas. Asculta: "...the last unicorn......"
- E cea mai frumoasa melodie din lume! Ai adus-o cu noi si imi place atat de mult...
- Da.
- Steph, nu mi-e fricã sã te întreb: ti-e teamã?
- Nu mi-e teamã de aparat. Eu l-am fãcut. Mi-e teamã de pas... Tie?...
- Mie nu mi-e teamã de pas, ci de aparat.
- Adele, vrei sã renuntãm?
- As vrea sã zbor cu tine.
- Ai ocazia...
- Nu m-ai înteles. As vrea sã zbor asa cum vreau eu sã zbor si sã te duc si pe tine cu mine. Tu n-ai vrea?
- Nu stiu cum e zborul ãsta al tãu. M-am tot gândit cum ai putut tu sã te ridici în aer când erai piticã, fãrã sã te sustinã nimic.
- Prin mine, Steph.
- Încerc sã-mi imaginez dar mi-e greu.
- Întinde-te pe spate. Hai sã facem un popas între pas. Dã-mi mâna. Ce vezi?
- Cerul, pasari, nori albi...
- Suntem în vârful unui deal, nu suntem mai aproape de cer?
- Ba da.
- Simti vântul?
- Da.
- Odihneste-ti fruntea, fata, mâinile, picioarele, corpul, încearcã sã te simti usor...
- Da...
- Esti mai usor?
- Da, parca totul nu se mai termina...
- Cum te simti?
- Ametit, dus...
- Steph?
- Ade...
- Ai adormit?
- Nu...
- Esti obosit. Poti sã dormi, Steph. Dormi?
- A...
- Dormi, iubitul meu. Asa, uite chiar acum am sa te sarut pe frunte...

"... the last unicorn......"

Foarte frumos ,Stejane ! Sper ca nu s-a terminat !! nuuuuuuuuuuu

Zborul (2) - POPAS INTR-UN PAS


- Acuma ce facem, Steph?
- Pãi ce sã facem, hai sub stâncã. Hai!
- Si...
- Hai, mât plouat ce esti.
- Tu vorbesti?
- Hai, dã mânuta si hopa-sus. ti-e frig?
- Cam...
- Hai acolo, o sã stãm pânã ne uscãm. În halul ãsta nu putem ajunge acasã.
- Au, mã doare glezna! Au!
- Lasã cã-ti trece pânã te mãriti.
- Adicã n-o sã-mi treacã niciodatã?...
- Iar începi cu prostiile tale. Sezi! Mã duc sã aduc pãtura în care am împachetat sculele. Hai cã imediat se înteteste focul si o sã ne uscãm repejor.
- Nu, nu pleca, Steph!
- Ti-e fricã?
- Putin.
- Hai pitico, uite, nu poti sã spui cã n-am zburat. ti-a plãcut cadoul pe care ti l-am fãcut? ti-a plãcut acolo sus? Asa putin, cât a fost, dar spune-mi, te bucuri?
- Cum sã nu mã bucur, Steph? Sunt fericitã!
- Atunci de ce ai mutra asta?
- Nu mã simt bine, Steph. Hai lângã mine!
- Iar esti plângãcios, piticot? Iar? Acuma ce-i cu tine? Ce-i?
- Nu stiu, Steph, nu mai vreau sã pleci. Nu! Vreau sã stai cu mine, tot timpul. Numai cu tine mã simt bine.
- Si de-asta plângi, pitico?
- De ce-mi spui tot timpul asa?
- Cum?
- “Piticã”!
- De dragã!
- Ba, de tare ce mã urãsti! Nu-mi place, sã stii! Sunã asa de urât!
- Cum sã sune urât?
- Parcã tot timpul ti-ai bate joc de mine.
- Adele, þi-am spus eu asa de faþã cu cineva, vreodatã? Gândeste-te bine!
- Nu.
- Pãi vezi, ãsta e un semn de alint, plângãciosule, hai gata! Te mai doare piciorusu’?
- Un pic. Sã vii repede! Of, Steph, tu stii sã mã faci sa râd, dar si sa plâng. Fãrã tine, as fi numai tristã, nu si fericitã.
- M-am si întors. Hai, desfã-ti pãrul si sterge-te! Þi-a plãcut cum pluteam deasupra lacului?
- Da, si eu tineam zmeul în mânã, era ca o pasãre uriasã. Da’ ce zgomot fãcea, Steph... Si parasuta aia cât de mare era deasupra noastrã. Am stiut cã va pica peste noi. Cand mã uitam în sus, în loc sã vãd cerul, vedeam cupola asta de pânzã care stãtea sã pice pe noi. Dacã nu cãdeam în lac, poate ne agãtam de casa pompierului, ai vãzut cã era cât pe ce sã ne lovim de copaci?
- Da, Adele, eu am sperat pânã în ultima clipã, cã voi ridica aparatul de zbor pânã peste cel de-a doilea deal. Dar n-am reusit. Nu-i nimic, data viitoare va fi mai bine. Tu ai iesit mai repede la suprafatã, ca norocul, cã altfel trãgeam o spaimã... Ai înghitit apã?
- Da, o simt pe gât si în nas si gust de nãmol, ptui ce rãu îi!
- Mai vrei sã zbori cu mine?
- Sigur cã vreau, da’ nu cu motoretã din asta cu parasutã. Eu cred cã am avut noroc c-am plutit cât am plutit. Puteam sã picãm direct în vale, sã ne rostogolim sau cine stie ce mai puteam pãti.
- Adele, tu uiti de elice si de motor. Aparatul ãsta de zbor functioneazã ca un elicopter. Eu l-am facut!
- Functiona, cã acuma e în lac.
- Nu-i nimic, bine cã n-am pãtit noi nimica. Spune-mi pitico, dacã ai vrea sã zbori, cu ce ai vrea sã o faci?
- Cu mine, prin mine.
- Stiu, stiu, în afarã de asta?
- Pãi, cred cã as vrea sã mã instalez într-un deltaplan. Mi-as simti picioarele în vânt ºi cu bratele as conduce zborul si vântul mi-ar bate fata. Mi-as lua ochelarii lui bunicu’ sã nu-mi intre praf în ochi. Sau nu! De fapt, dacã mã gândesc bine, eu as vrea sã zbor, dar nu singurã. Cu tine! Asa cã m-as urca înr-un planor, cu tine, împreunã. Eu as conduce, bineînteles. Planorul are aripi mari, am zice cã e o pasãre uriasã, cã eu sunt o pasãre, iar tu te-ai fi asezat pe spinarea mea. Eu te-as duce departe, Steph, departe, poate în altã lume, poate, în lunã, în orice caz, dupã nori am trece, poate ne-am opri din când în când pe cel mai înalt pisc, sau poate n-am mai coborî niciodatã. Poate voi fi o pasãre din spatele cãreia n-o sã mai vrei sã te cobori...
- Si...
- Si! Ce vorbesc eu sunt prostii!
- Nu-i adevãrat, îmi place cum îmi povestesti, Adele, as sta zi si noapte sã te ascult. Pãcat cã-mi povestesti atât de rar. Mie îmi plac gândurile tale.
- Si mie îmi plac povestile tale despre unchiu’ Joe si despre bãieti. O sã-mi mai spui?
- De câte ori vrei, pitico! Stii cum facem? ti-am mai spus eu de jurnal. Si eu îmi scriu unele probleme în jurnal, ai putea sã-ti faci si tu unul, în care sã-ti scrii toate gândurile astea cu mine, sau fãrã mine, tot ce îti vine greu sã povestesti. Vrei?
- Da. Dar n-am sã-mi scriu numele pe el, voi scrie un A., ca sã nu stie nimeni cine sunt, în cazul în care l-ar gãsi cineva.
- Sigur, si dacã voi pleca, tu sã-ti scrii acolo gândurile pentru mine si sã mi le trimiti.
- Da-mi promiþi cã nimeni, niciodatã, în afarã de tine nu-mi va citi scrisorile?
- Îti promit! Nu pot sã fiu tigan cu tine.
- Juri, oricine ar fi si orice s-ar întâmpla?
- Jur, Adele! Nu-s chiar atât de lipsit de suflet cum mã crezi.
- Cã dacã le-ar vedea si altcineva as simti cã ti-ai bãtut joc de mine. Bine, atunci am încredere în tine.
- Ti s-a uscat pãrul si rochita?
- Nu prea.
- Pitico, eu mai am o surprizã pentru tine. De fapt, douã.
- Ce? A, submarinul!
- Si submarinul, dar nu acum.
- Steph, dupã planor, vom zbura cu un balon?
- Sigur. Sau cu un zeppelin.
- Planorul se va numi Adele si submarinul: Steph. Vrei?
- Sãnãtate! N-ai strãnutat?
- Nu.
- Dar ce s-a auzit?
- Nu stiu, or fi ceva arici prin tufisuri. Vezi tu pitico, azi de ziua ta, am si zburat si ne-am si scufundat. Si stai, cã mai am o surprizã, dar sã ne uscãm o datã hainele astea. Mai esi udã?
- Mai. Un pic. Ce-i acolo, Steph?
- Taci! Uitã-te si tu. Doamne! Niste ochi...
- Mi-e fricã, Steph. Ce-i ãla?
- Stai linistitã, tine si tu un lemn cu jar si dacã se apropie, sã dai spre el.
- Nu dau dacã-i animal.
- Ba, dacã-i animal sã dai!
- Mie nu mi-e fricã de animale!
- Mai fricã îti e de oameni?
- Da. N-o sã-ti spun acum de ce, dar mi-e fricã de oameni. Animalele se pot îmblânzi si dacã le privesti în ochi fãrã teamã, n-au sã-ti facã nimic. Mie mi-e fricã sã nu fie un criminal.
- E un animal, pitico, dar cred cã si el e speriat de noi. Eu cred cã e un bizon.
- Crezi?
- Da, sigur e un bizon, stai linistitã. N-are el treabã cu noi.
- Eu nu cred. Stii ce mi-au spus babele? Cã din fumul sau aburii ãia care ies noaptea din lac, apar niste femei rele, niste iele, care le furã mintile bãrbatilor. Crezi?
- Hai sã mergem, ia tu pãtura, eu mã duc înainte sã iau cãrutul lui Mol. Ti-e fricã?
- Nu. Mi-e frig.
- Pune pãtura pe spate. Hai pe-aici. O sã coborâm prin pãdure, dup-aia vom sãri gardul si vom traversa cimitirul si stii tu, prin spatele grãdinilor pânã la Mol, sã-i lãsãm cãrutul.
- Si ce-o sã le zicem bunicilor când ajungem?
- Nu stiu, gãsim noi ceva pân’ acasã. Hai pe-aici!
- Of, ce groazã mi-e de bunicu’!
- Las’ cã-i aburim noi cumva.
- Steph, eu nu mai pot sã duc ruxacul, e greu si mã doare glezna.
- Hai, mai du-l o sutã de metri, cã atât mai avem si ne oprim putin.
- În poienitã?
- Da. Acolo e surpriza.
- Abia astept. Steph, nu mi-ai rãspuns, tie de iele nu ti-e fricã?
- Nu, de ce sã-mi fie? Chiar as vrea sã mã întâlnesc cu una. Sã mã vrãjeascã bine...
- Mã, nerusinatule, te bat, poftim, te bat!
- Multumesc Adele, frumos te comporti!
- Steph! Iartã-mã, te rog. Mã gândeam la Mara si la Betty si chiar si la urâta de Venus, mã gândeam cã acum ai vrea sã fii cu ele si nu cu mine.
- Pitico, mã omori cu zilele! Ti-am spus cã ele nu-mi sunt nimic. Tu esti surioara mea. Tu si numai tu! Pe tine te iubesc altfel. Cu ele e altceva, pe ele nu le iubesc...
- Bine, gata, nu mã mai gândesc la iele si nici la fetele astea. O sã cresc eu si o sã le arãt eu lor. Gata, Steph, iartã-mã! Doamne!
- Ce-i pitico?
- Ce frumos e! Nu pot sã cred! Si ce bine miroase!
- Iti place surpriza mea?
- Ce frumos e, Steph!
- Stiam eu c-o sã-ti placã!
- Copacul roz?!
- Exact!
- Hai sã stãm putin sub el sã ne punem o dorintã. O dorintã...
- Tu sã-ti pui, cã e ziua ta.
- Stii Steph, eu am citit în caietul tãu despre copacul roz, dar credeam cã e chiar un copac roz, adicã îl vedeam parcã în fata ochilor cu tulpinã si frunze roz. Când colo, tu m-ai adus la un copac cu flori roz. Dar e minunat, sã stii cã n-am mai vãzut asa un copac. Oare cum îi spune?
- Habar nu am! Dar am s-o întreb pe bunica, ea le stie pe toate. Credeam c-o sã-ti placã...
- Ce frumos cad petalele astea, parcã ar ninge. Stii de ce spuneam cã nu-mi place primãvara?
- Nu. Chiar mã miram cã nu-ti place, eu o ador.
- Nu-mi place începutul de primãvarã, ãla care topeste zãpada si e umezealã si nu-mi mai place când copacii încep sã-si deschidã mugurii în frunze, sã se modifce repede si eu nu îi vãd. Adicã eu trebuie sã vãd fiecare copac cum se umple de frunze si de flori, întelegi? Eu trebuie sã stiu tot. Întelegi?
- Nu înteleg, dar stiu cã tu esti o micutã invidioasã.
- Nu invidioasã, Steph, nu, niciodatã! Uneori sunt putin geloasã. Dar e cu totul altceva. Si sunt asa pentru cã tu mã faci. Din cauza ta, cã altii nu mã intereseazã...
- Bine pitico, mã bucur cã-ti place. Stiam eu cã o sã-ti fac o bucurie. De zburat te-am zburat, de scufundat, te-am scufundat cu motoreta în lac si ti-am dat si copacul roz, cadou de ziua ta. Oare eu ce-am sã primesc de ziua mea?
- Ai sã primesti cele mai frumoase scrisori! Si pe mine, în plic. Eu voi fi acolo, pentru tine si o sã-ti placã Steph, pentru cã de ziua ta, parcã vãd cã nu vei mai fi lângã mine.
- Hai sã nu fim pesimisti. Bine pitico, eu mã multmesc si cu scrisorile tale, atâta timp cât ai ceva sã-mi dãruiesti, eu voi fi fericit. Adele...
- Da.
- Eu am sã-ti fiu ecou.
- Cum adicã?
- Simplu. Tu îmi vei scrie, iar eu am sã-ti rãspund de fiecare datã, voi fi ecoul tãu, al gândurilor tale. Ca si cum te-ai duce acum pe dealul celãlalt si ai striga ceva, iar ecoul, adicã eu, ti-as rãspunde.
- Cum sã nu vreau, Steph, sigur cã vreau!
- Adele, eu cred cã te iubesc!
- Si eu te iubesc Steph. Ha, ha! De data asta eu ti-am fost ecou.
- Te-ai prins. Asa e!
- Hai sã plecãm cã e tare târziu.
- Dar dorinta?
- Pãi eu am zis asa: dacã plecã Steph departe, fie într-un fel, fie în altul, eu vreau sã am ocazia sã zbor cel putin o datã cu el. Si sã-mi fie ecou! Si sã nu mã uite niciodatã! Crezi cã se poate împlini?
- Cu sigurantã, Adele! Am sã-ti fiu ecou!
- Îti multumesc, Steph, esti un frate adevãrat.
- Bine, hai fuga-fuga cã o sã ne batã bunicu’ si mai avem de trecut cimitirul si apoi la Mol.
- Uite cã m-am uscat de tot. Tu?
- Si eu. Ascultã-mã bine! Oricât ar insista bunicu’ si bunica sã le spunem pe unde am fost, sã nu cumva sã recunosti, cã e vai de capul nostru...
- Nu, Steph, ai încredere. Stiu cã te-ar bate si eu nu-ti vreau rãul.
- Bine. Pune piciorul aici si sari.
- Oare e cineva în cimitir?
- Nu e nimeni, cine sã fie, poate vreo vrãjitoare din aia...
- Taaaci mã!
- Taaac tu!
- Iar esti rãu.
- Iar esti rea.
- Mã enervezi!
- Te enervez!
- ...
- Pãi nu spuneam cã sunt ecoul tãu?
- Ba da, de fapt, esti un scump.
- Vezi?
- Mi-e fricã putin prin cimitir, noaptea. Ziua n-am probleme, dar noaptea... Dacã sunt criminali ascunsi pe-aici?
- Dacã sunt, sunt si eu cu tine, nu esti singurã. Ii facem bucati-bucatele. Ii batem de nu se vad.
- Au! Glezna!
- Ce glezne enervante ai, pitico!
- Ce sã fac dacã mã doare.
- Hai cã te duc în spate, dar numai astãzi. E o exceptie, sã stii. Da, da, da, stiam eu cã asta vrei. Atunci trage tu de frânghie cãrutul.
- Bine. Mi-e somn. Adorm imediat.
- Cred si eu, prin câte ai trecut azi, tu care nu ieseai din ogradã.
- Cum nu ieseam? Ce, eu îs piticã?
- Sigur cã esti!
- Bine, îs piticã. Stai, tine-mã mai bine. Asa. La ce te gândesti?
- La scormonit minciuni. Tu?
- La cântecelul pe care l-ai inventat tu.
- Care, ãla cu cimitirul?
- Da, mi-am amintit din cauzã cã trecem pe-aici printre morminte.
- Si ce-i cu el?
- E interesant, dar eu mã gândeam la refren.
- Care refren, cã n-are!
- Pãi nu-i asa: "Într-o zi, banc-banc,
În cimitir, banc-banc,
ne plimbam, banc-banc,
sã ne iubim, banc-bac,
Pãsãrele cripeau,
noi pe loc ne-ndrãgosteam,
banc-banc"?
- Asa-i!
- Mã gândeam cã nu stiu la cine te gândeai când l-ai compus si cã uite cã noi suntem în cimitir acum si tu mã duci în spate si ne-am mai plimbat si alte dãti si poate cã ciripeau pãsãrelele, nu stiu…
- Si...
- Si dacã e adevratã faza cu “banc-banc”, adicã dacã totul e doar un banc sau ai pus tu "banc-banc" ca sã sune mai smecheros?
- Pãi tu ce crezi?
- Eu nu stiu!
- Pãi, instinctul tãu de femeie ce-ti spune?
- Nu stiu! Ce femeie, mãi, eu sunt copil...
- Hai cã stii!
- Pe cuvântul meu cã nu stiu si poate n-am sã stiu niciodatã.
- Mai gândeste-te.
- Deci nu vrei sã-mi spui?
- Nu, cã m-ai enervat.
- Înseamnã cã n-o sã stiu niciodatã.
- Poate cã n-ai sã stii, poate am si eu dreptul la secretele mele. Hai jos, cã iesim imediat din cimitir si poate e cineva la poartã. N-am chef sã vadã cã te duc în spate.
- Da, cã ti-e rusine cu mine!
- Poate cã-mi e!
- Nu mai vorbesc cu tine!
- Nici eu.
- Pe tine nu te doare nimic?
- Nu.
- Dã, cã tin si eu de o parte.
- Poftim.
- Eu nu stiu ce ti-am fãcut da’ mã bucur cã nu vrei sã vorbesti cu mine...
- Jos! Stai! Psst!
- Ce-i?
- E luminã la Mol? Asteaptã-mã aici! Mã duc eu sã-l las în curte.
- Ai grijã la câine.
- Am. Stai nemiscatã.
- Of ce fricã mi-e de bunicu’... ce bãtaie o sã primim amândoi, dar mai ale Steph si mie mi-e milã de el. Nu vreau sã-i curgã sânge din nas, nu vreau sã-l batã. Dacã o sã ne batã o sã stau eu sã mã batã pe mine în locul lui. Sper sã fugã... Auzi Steph, am sã stau eu sã mã batã pe mine...
- Hai cã am rezolvat.
- Ce bine, acuma numai frica de bunicu’ mai e. Ce ziceai? Cã o sã stai tu la bãtaie? Hai cã-mi vine sã râd, asta e prea de tot. Si vrei sã te cred?
- Da, o sã stau. Tu sã nu stai sã te batã, te rog!
- Bine, lasã cã vedem noi. Uite, nu e luminã în bucãtãrie. Putem sã ne suim pe copac si sã intrãm prin cãmarã. Te mai doare piciorul?
- Da, dar o sã-mi treacã. Pot sã mã sui, linistitã. Cine urcã primul?
- Eu. Sã inspectez zona. Când îti fac ca si Tomy când e nebun, urci si tu repede pe creangã.
- Bine, te astept.
- Pitico, vino repede, nu-i nimeni acasã. Ãstia s-au pornit dupã noi, amâdoi. Hai repede!
- Asa. Acuma ce facem?
- Pãi, ne bãgãm rapid în pat si ne facem cã dormim, dacã scãpãm, bine, dacã nu, tâsnim din pat. Pune-ti papucii pe-aproape.
- Bine! Steph, hai repede. Tu poti sã dormi?
- Nu. Dar tu?
- Mie mi-a sãrit de tot somnul.
- Stii ce-ar prinde bine acum?
- O tigãruscã?
- Exact!
- Hai cã scot eu, uite aici le-am ascuns.
- Stinge repede. Vin! Fã-te cã dormi.
- Si tu. Tine!


- Aha, da, da, da, ia uite-i pe copilasi cum dorm.
- Sunt aici? Dragii de ei, s-au culcat mai devreme si dorm dusi deja, dar cum de nu i-am observat eu înainte de a pleca dupã ei?
- Lasã femeie cu scuzele, cã poate-i trezesc eu cu o nuieluscã sau cu o curelusã de la pantaloni. Cã uite cum au adormit ei cuminteii împreunã...
- Ia du-te mai bine, bãrbate si vezi cine-i la usã. Ei, copilasii bunicii, dormiti sau sunteti doar atipiti. Eh, sunteti si voi osteniti. Adelus esti mai mare acum, ai mai crescut cu un an, am vrut sã-ti dau acum cadoul, cã nu te-am gãsit toatã dupã-amiaza si toatã seara, dar îl las pe mâine. Si tu Steph, mare strengar mai esti, of, of.
- Era Mol, mãi femeie, zicea cã a apãrut cãrutul si cã îi pare rãu de învinuire.
- Ai vãzut, bãrbate? Copiii nu trebuie treziti, nici pentru bãtaie, dar nici pentru cadouri. Mâine dmineatã povestim noi pe îndelete. Noapte bunã, puisori si vise plãcute!
- Bine femeie, hai sã ne culcãm si noi cã e târzie vremea.
- Ai vãzut, Adele îsi misca pleoapele. Probabil iar viseazã cã zboarã.
- Da, zboarã cu nãzdrãvanul ãsta de Steph. Ueori uit cã nu-i de-al nostru. Cã e nãstrusnic si mi-e drag, dar mai meritã si câte-o scãrmãnealã...
- Ei si tu... Hai!


- Fumãm?
- Corect! Fumãm. Era singurul lucru pe care nu l-am fãcut azi.
- Si dupã aia dormim cã... eu nu mai pot de obosealã.
- Da’ stiu cã-mi bate inima, Steph... Noroc cu bunica, cã altfel, cred cã zburam noi pe geam afarã.
- Da, feblete ce esti! Piticã nebunicã preferatã de bunicã.
- Steph, cretuliu, mesteriu si nurliu...
- Piticã enervantã, râde la bãieti si cade-n baltã...
- Steph negricios si urât si bubos...
- Piticã mutã, nebunã, zãludã...
- Sã-ti fie rusine!
- Sã-ti fie rusine!
- Mã iubesti?
- Da’ tu mã iubesti?
- Nu stiu.
- Nici eu nu stiu.
- Ecou?
- Ecou, Adele, pentru totdeauna!
- Si iubiti?
- Si iubiti si cum vrei tu, hai cã mi-e somn.
- Noapte bunã!
- Vise placute!
- ...Ise ...cute!
- ...se ...ute!
- ...e ...te!
- ...e
- ...e
- Sigur cã da!
- Eram sigur. Si eu.
- Atunci putem dormi?
- Putem.
- Hiii... mi-am aminitit ceva. A patra surprizã. Submarinul.
- Mâine Adele, cã pic de somn.
- Azi Steph, cã mor de curiozitate.
- Cine e ecoul tu sau eu, hotãrãste-te!
- Tu, asa ne-am inteles.
- Atunci dacã vrei sã-i faci pe plac ecoului, pune capul jos si fã nani, cã l-ai epuizat pe ecou si nu-ti mai poate rãspunde asa cum vrei tu.
- Si totusi... mâine submarinul?
- Si totusi... mâine submarinul.
- Et csebui!
- Et csebui!

Acest topic a fost editat de stejan: 30 Jul 2003, 11:02 AM

Simfonia - POPAS INTR-UN PAS

-Adele, ma auzi? Merge?
-Da.
-Aha, inseamna ca functioneaza! L-am reparat. Ti s-a aprins ledul verde?
-Da.
-Bine, daca ma auzi, nu zici nimic?
-Nu stiu ce sa mai zic.
-Eu ma mir ca ai la tine statia pe care ti-am dat-o. Tu nu te miri ca sunt aici, pitico?
-Ma mir.
-Ella mi-a spus unde sa te gasesc. Vrei sa ma vezi? Uita-te putin în dreapta ta. Sus la etaj, aproape de cortina. Tin emitatorul în mâna. Vezi luminita verde? Ma vezi?
-Da.
-Am adus binoclul si luneta cu mine. Te vad foarte bine, pitico… Asa… în urechea dreapta ai cercelul ala în forma de talpa de picior. În urechea stânga… nu stiu ce ai. Adica pardon. Ai emitatorul meu si probabil cercelul semiluna de argint. Am ghicit?
-Da.
-Eu zic sa-mi spui acuma daca vrei sa-mi zici ceva. Ca în aproxiativ 7 minute se sting luminile, începe concertul si nu mai putem sa vorbim decât în soapta. Cum ziceai ca se cheama?
-Nu ziceam nimic. E “Oda bucuriei”, de Beethoven.
-Îi faina sau îi din aia cu operisti?
-Si cu operisti si fara. Ei cânta mai la sfârsit, în cor. Dar e cea mai faina melodie, dupa aia, stii tu care, preferata mea.
-Oda bucuriei… stii ce ma gândeam pitico… Adica nu. Mai bine mai zi si tu ceva.
-Nu stiu ce sa-ti mai spun. Ultima data m-ai alungat.
-Nu chiar.
-Mi-ai spus ca n-am dreptul sa vorbesc cu tine. Asa ca am tacut si te-am lasat în pace. Si as fi tacut pentru totdeauna… era sa zic o expresie din asta care se zice la noi...
-Ah, îs plin de noroi pe pantaloni si uite cum se holba baba asta la mine... Îi drept, nu zic “nu”. Asa am hotarât eu, sa nu mai povestim pâna nu eliminam discutiile alea pe care nu le mai vreau.
-Adica?
-Asa am hotarât. Daca ma mai întrebi chestii din alea, fug de pe acum.
-Stii cine fuge, nu? Esti unul din aia?
-De care?
-Eu nu te întreb nimic. Nu vreau nimic de la tine!
-Ba da.
-Ba nu. Cred ca nu ma cunosti. Sau poate ca ai o parere gresita despre mine. Nu ma intereseaza submarinul tau. Nu mai vreau sa ma duci acolo. Nu vreau nimic de la tine! Vreau sa-ti fie clar.
-Vezi ca se sting luminile... O sa vorbesc mai încet... Ai tacut trei saptamâni, pitico. Acuma poate ca ai merita sa-ti întind o mâna, prieteneste. Putem fi prieteni?
-Tocmai asta e ca nu stiu ce suntem acum. Amici, prieteni, frati sau dusmani?
-Suntem prieteni, Adele.
-Eu am simtit multa ura din partea ta.
-N-ai simtit ura.
-Am simtit ca ma urasti, Steph. Nu stiu de ce? Ce-am putut sa-ti fac atât de rau?
-Pssssssst! Începe. Hiii, uite-l pe Raser cu violoncelul! Ha, ha, ce papion are… papitoiu’ caraghios! Stii ca ala nu-i contrabas asa cum ziceai tu?
-Raser nu-i papitoi. Instrumentul la care cânta acum e violoncel. Dar în sura lui Mol, ala fara corzi, vechi, de lânga pianul ros de ape, e contrabas.
-Asa o fi. Stai ca ma uit o tura prin sala sa vad cine se mai afirma pe-aici.
-Uita-te!
-Aha, pai, tare faina o fi orchestra asta, ca aproape tot orasul e aici. Eu sper ca de-asta ai venit. Nu pentru ca... esti fandosita ca unii-altii?
-Nu-s fandosita, dar vreau sa ascult. Mie îmi place.
-Bine, atunci hai sa ne facem ca nu ne cunoastem. Sau fa-te tu, daca asa zici, bine?
-…


-Sigur ca o stiu, e muzica lui bunicu!… Cred ca pot si eu sa cânt. Aproape ca o stiu pe derost. Asa se cheama? Oda bucuriei?
-Da.
-Stii cum deschide bunicul ferestrele largi si da muzica asta la maxim?… Odata a venit Amy la noi, asa desculta, pe furis, cum umbla ea si mama lui Betty a vazut-o din drum în spatele bunicului în casa. Era cu îmbracamintea si moaca ei ciudata, bineînteles si a început sa fuga strigând ca la noi e casa de nebuni. Numai tu mai trebuia sa apari, pitico, cu ochelarii mei de scufundari si eu cu masca de gaze si clopul lui Joe pe cap si atunci sa vezi. Chiar ca ne-ar fi dus la nebuni pe toti. Ai zâmbit putin sau mi s-a parut mie?
-Un picut.
-Stii pitico, Amy în spatele bunicului era cu un cutit mare în mâna. Îl ridicase deasupra capului lui bunicu’ si cred ca a avut mare noroc cu mama lui Betty care s-a speriat de muzica tare si figura nebunei. Ca poate i-ar fi facut ceva bunicului, Doamne fereste! Nu pot sa înteleg cum îti poate placea tie de smintita aia, periculoasa si dubioasa.
-Îmi place de ea. Mie imi plac nebunii! Dar nu cred ca e nebuna. E mai deosebita si mie imi place de ea...
-Stiu, de-aia ziceam. Uai ce fain suna... Si uite ce lustruite îs instrumentele! Asta e partea care îmi place mie cel mai mult. Ai avut dreptate, pitico, îmi place si mie. Si Raser e simpatic pâna la urma, am zis eu asa ca sa vad ce zici. Ai mai scris în jurnal?
-Nu. Cred ca o sa ard jurnalul. O sa-l distrug.
-Fii atenta ce se tot holba aia.
-Care?
-Este una în fata ta, care se tot întoarce si se uita urât la tine. Nu inteleg de ce.
-Se aude putin când vorbesti prin aparat. Dar eu tin urechea lipita de difuzor sa nu deranjam prea tare.
-Te deranjez?
-Nu, Steph. O ureche îmi e la tine, alta la orchestra.
-Un ochi si jumatate la orchestra si o coada de ochi sus, la etaj. La mine. Poti sa zici ca nu-i asa?
-Nu pot. Chiar asa îi! Uite ca iarasi se întoarce. Asta roscovana?
-Da pitico. Stai ca o aranjez eu.
-Ce faci?
-Daca se mai întoarce odata, îi zbor un cornet în freza de pupaza. Am suflatoarea la mine si prastia daca e nevoie. Acuma pun în vârf praf de scarpinat s-o vedem pe madama fandosita cum se scarmana... O am în vizor. Se uita ea la tine, dar pe mine nu m-a vazut.
-Vad ca ti-ai adus de toate, Steph.
-Da. Am ruxacul la mine. De aici plec direct pe munte. Am acolo ceva treaba. Ma gândeam ca poate ai...
-Ai tras?
-Da. Vezi ca iese scadal. Ti-am zis ca daca se mai întoarce o data îi zvântur freza. Pitico, hai repede sus lânga mine! Sa nu mai folosim transmitatorul si sa scapi de agitatoarele alea sclifosite...
-Ma primesti?
-Cum sa nu. Ti-am spus ca nu suntem dusmani. Am venit sa povestesc cu tine. Aici o sa facem doua lucruri deodata. O sa si ascultam orchestra si o sa putem povesti fara trasmitator. Uite aici e un loc lânga mine.
-Vin acuma. Ai dreptate, e o vraitoare femeia asta. Toata lumea crede ca eu am “smotocit-o”. Vin.
-Hai repede.
-Vai ce frumos se vede de aici! Mult mai bine decât din sala. Îmi dai si mie binoclul?
-Tine-l asa! Vezi ca trebuie reglat putin. Era pacat sa nu vii. Stiam eu ca tie îti place la înaltime.
-Da, credeam ca ma urasti.
-Nu te urasc, Adele. Eu nu sunt dusmanul tau. Sunt admiratorul tau. Batem palma, prieteneste?
-Steph, crezi ca asa se comporta prietenii unul cu altul?
-Nu stiu. Asa am simtit, asa m-am purtat.
-Dar m-ai jignit. Cu altii voiai sa povestesti numai cu mine nu. De ce? Ma urasti chiar atât de mult?
-Uite de asta n-aveam chef. Ce vrei de la mine?
-Am tacut de tot, Steph. Sa stii ca nu mai vreau nimic de la tine! Ti-am spus...
-Ba da.
-Ba nu. Nu vreau nimic! Vreau sa fii sigur. De fapt, eu am venit sa ascult muzica asta care-mi place.
-Daca vorbesti asa ma cam descurajezi cu împacarea. Eu vreau sa ramânem prieteni. De ce esti asa de suparata?
-Ma gândeam la moarte. Pot sa vorbesc despre ea si sa râd, sa ma costumez eu în baba aia cu o coasa mare de tot în spinare, dar nu suport sa vorbesc despre ea când ma gândesc la cineva drag. Atunci bat în lemn, Doamne fereste! Mi se ridica parul pe mâini si mi se face pielea de gaina...
-Ce vrei sa spui?
-Asa...
-Ce miros cunoscut! Simti?
-Da, un parfum vechi. Parca asa miroase Amy.
-Ai dreptate.
-Mie nu mi-e frica de ea. Poate sa vina dupa mine, ca o primesc cu bratele deschise. Dar nu vreau sa vina dupa altii. Nu suport. Ma doare...
-Cum poti sa vorbesti asa? Hai mai bine batem palma. Vrei?
-Nu stiu.
-Pitico, eu nu vreau sa mai vad ochii astia tristi. Alta data erai toata un zâmbet când ma jucam cu tine. Mai aveai tu supararile tale, dar nu ca acum.
-Ce sa fac? Eu nu stiu sa-i detristez. Poate tu.
-Vad ca nici eu. Chiar asa parere proasta ai despre mine? Atunci stii ce? Hai sa ne facem ca nu ne cunoastem.
-Ai putea?
-Adica nu eu, tu. Tu sa te faci ca nu exist, ca sunt mort pentru tine.
-Crezi ca asa fac prietenii între ei? Se jignesc si nici macar nu-si cer iertare? Într-un fel, ai murit...
-Eu nu ma simt vinovat. Dar suntem prieteni? Accepti? Ce-ai zis? Am murit?...
-Lasa-ma putin sa ascult partea asta si-ti spun.
-Ce frumos suna aici! Parca e putin emotionant sa-i vezi si pe oamenii care cânta o melodie cunoscuta, aici lânga tine. Sa vezi cum creste muzica din ei si umple sala cu un fel de bucurie. Aici simt ca nu pot sa fiu rau. Dar cred ca din cauza lui bunicu', am crescut cu muzica asta si stiu ca mai era o simfonie din asta pe care eu te gâdilam când erai pitica. Tii minte: ta-ta-ta-taaaam, ta-ta-ta-taaaam. De ce vrei sa-ti arunci jurnalul?
-Te-am vazut, Steph!
-Ce?
-Te-am vazut. Eram sus pe zid si priveam casele cu luminile care se aprindeau. N-am dormit toata noaptea. Era cam 11 jumate. Bunicii s-au culcat mai devreme si eu am iesit pe creanga în curte pentru ca pur si simplu nu aveam somn. În seara aceea ne certasem, stii tu...
-Si?...
-Te asteptam. Plângeam Steph, ca asa-s eu plângacioasa. Când s-au stins luminile în mansarda gemenilor tu ai aparut de pe straduta, ai sarit gardul si-ai intrat direct în sura fara sa aprinzi lumina. Ai iesit cu toporul lui bunicu', l-ai lasat lânga pubela, ai pus o aripa de-a mea pe capra si...
-Nu se poate!
-Ba da. Te-am vazut, Steph, cu ochii mei. Eram pe zid.
-Nu plânge, te rog...
-Apoi ai zdrbit cu toporul si aripa dreapta, care nu era înca gata...
-Adele...
-Ai pus vina pe furtuna care a rupt o parte din plop în noaptea aia, dar eu am stiut ca esti tu. Te-am vazut!
-Ai stat pe ploaia aia si pe tunetele alea singura, sus pe zid?
-Te astetam, Steph...
-Erau de jucarie, Adele... n-aveai ce sa faci cu ele...
-Aveam!
-Nu.
-Erau aripile mele! Un an de zile am lucrat la ele pe furis. Erau pentru tine. Credeam ca îti plac si tie. Adica pentru mine si... ce mai conteaza?
-Nu întelegi ca m-ai stârnit si ca nu voiam sa vorbesc cu tine. M-ai enervat în seara aia si nu mai suportam discutiile alea. Puteam fi si mai rau… Eu, oricum am sa inventez un aparat de zbor, dupa ce termin submarinul. Dar ce tot ai cu zborul asta?
-Acum un an când ne-a vizitat unchiu’ Joe, am aflat ceva. Bunicul credea ca dorm, dar eu am stat ascunsa sub scara si-am auzit tot-tot-tot.
-Ce?
-Vor sa te trimita departe si sa ramâi pentru totdeauna acolo. Adica unchiul Joe s-a oferit ca dupa ce termini liceul sa te duca la el si sa te tina la facultate. Pâna la urma au hotarât ca poti pleca acum, peste câteva luni, când se linistesc apele si la ei. Acum întelegi?
-Nu.
-Am desfacut pânza de zeci de ori si scheletul l-am schimbat, la început era din lemn...
-Da’ ce-ai vrut sa faci cu ele, piticotule mic?
-Erau pentru tine!
-Adica?
-Nu-ntelegi? Sa zbor pâna la tine! Când esti departe si mi se face dor...
-Am crezut ca vrei sa te joci cu ele...
-Eu nu ma joc, Steph. Cand vorbesc despre zbor, nu ma joc niciodata! As fi asteptat o zi de primavara târzie sau de vara, m-as fi urcat pe zid cu ele si...
-Este o legenda cu aripi. De acolo ti-a venit ideea?
-Nu. Stii ca eu am zburat de câteva ori când eram mica!
-Asa zici tu...
-Asa a fost! Da. Tin minte când ne-a citit bunica "Legendele Olimpului". Tu ai fi putut sa fii Dedal si eu Icarus.
-Cum vrei tu. Dar sa stii ca nu vreau sa cazi din cer.
-Am cazut deja.
-Vrei sa-ti spun Ariadna?
-Vreau sa-mi spui Adele.
-Adele va fi. Ramânem prieteni?
-Putem sa ramânem prieteni, dar mi-e frica sa nu-mi mai distrugi si altceva. Cel mai mult din tot ce-am construit eu pâna acum, am iubit aripile alea. Erau pentru tine! Si nu numai eu. Sa stii ca toata lumea se minuna de ele, chiar daca pareau de jucarie. Eu nu m-am jucat! Acuma nu mai am putere sa mai construiesc ceva. Când încep, îmi vine în minte... stii tu...
-Vreau sa ramânem prieteni. E atât de greu?
-Eu nu prea am prieteni adevarati-adevarati. Ca aproape toti s-au prabusit în mine. Stii cum e? Mie prima data îmi umbla un prieten prin fata mea. Se tot fâtâie si daca îmi place de el, darâm gardul de sticla si îl las sa-mi intre în cap. Îmi tot umbla si umbla pâna când încep sa ma gândesc ca mie îmi place si mai mult de prietenul asta si el începe sa creasca acolo în cap. Apoi nu stiu de ce prietenul asta îmi intra în piept. Si acolo începe sa creasca si sa creasca pâna iese din mine prin cosul pieptului. Si eu nu ma mai vad, ca prietenul ma absoabe în el. Nu mai ramâne nimic din mine, decât prietenul ala, mare, mare. Atat cât vrea el sa creasca în mine, ca si eu îl ajut. Adica il ajut sa creasca.
-Eu cât eram de mare?
-Tu erai cât un munte. Cel mai mare munte din lume. Mie cele mai mari lucruri de pe pamant mi se par muntii. Chiar daca nu m-ai dus niciodata pe munti. Eu nu mai existam, erai numai tu, urias crescut din mine. Când ai luat toporul în mâna ti-ai cioplit din tine! Pâna când tot muntele care erai tu, s-a prabusit. Dar nu asa simplu. Ai luat si spatiul pe care îl aveai în piept pentru tine, asa ca acum bate vântul pe acolo si vântul ala mi se pare ca te striga uneori pe nume. Cred ca numai mi se pare, ca daca l-ai fi auzit, poate ca ai fi venit mai repede. Sau poate ca nu, acum îmi dau seama, de fapt nici nu stiu de ce te straduiesti sa mai vorbesti cu mine? La asta ma gândeam când vorbeam despre moarte! Ca ai murit în mine. Ce te simti acum?
-Ma simt un cal.
-Asta si esti, un cal salbatic si eu sunt un câine amarât de pe drum cu urme de noroi si de copite pe spate. O sa-ti dau mâna dar nu pot sa...
-Amy, ne-ai speriat! Ce cauti aici?
-Die Gedan-ken siiiind frei, wer kann sie erraten, / sie fliegen voooor-bei, wie
nächt-liii-cheee... Heute! Heute! Kinder Adele, kinder Steph sind kindeeeer...
-Amy, uite acolo un loc pentru tine! Ce umbreluta frumoasa ai! Arata-i Steph, unde poate sa stea.
-Poate ar fi bine sa mergeti acasa, Amy. Pe aici se iese. La revedere!
-Când apare Amy tie îti trec lacrimile.
-E nostima Steph, recunoaste!
-Ea cât îi de mare în tine?
-Ea îi micuta. Mi se plimba, colorata prin cap. Ma face sa râd.
-Eu nu tefac sa râzi?
-Tu ma arunci, ma urasti, ma lovesti si ti se pare normal sa te comporti asa cu mine! Da, ma faci si sa rad. M-ai facut. Acuma ma faci numai sa plang. M-as fi asteptat de la oricine sa fie rau cu mine, dar de la tine, nu! Niciodata! Oare ce ti-am gresit si de ce esti atât de încapatânat si rau cu mine? De câte ori ti-am gresit, ti-am cerut iertare. Si mi-a parut rau când te-am vazut suparat. Nici nu se putea altfel, erai mare cât un munte pentru mine.
-Poate ca nu merit sa-ti fiu prieten. Si totusi...
-O sa-mi fie frica mereu.
-Atunci uita-ma!
-Stai, nu arunca hârtia aia! Da—mi-o putin! O sa-ti stric avionul de hârtie, pe care l-ai facut, dar vreau sa vad ce scrie despre simfonia asta. Poftim, imi citesti, te rog!
-“Beethoven, Ludwig van (1770-1827), cel mai de seama reprezetant al simfonismului în muzica universala, nascut la Bonn. B. a creat opere în care marile conflicte tragice ale timpului sau capata o rezolvare optimista.” Asa, stai sa vedem: “...a sris muzica simfonica... a scris 9 simfonii dintre care a treia “Eroica” marcheaza...”
-Vezi ce zice de a IX-a!
-Stai asa. Fii atenta la baba roscovana! Se scarpina ca o maimuta purecoasa. Daca se uita la mine îi scot limba. Agitatoare fandosita... vrajitoarea...
-Asa-i! Auzi?
-Da. Aici simfonia rasuna pâna la cer. Asa-i? Uite ca dirijeaza si cu fundul. Hai sa ascultam putin... Multumesc, Adele!

...

-Parca nici nu mai pot spune nimic, atat de multe mi-a spus muzica asta... Ai grija sa nu cazi, e un prag acolo. Pacat ca n-a ascultat-o si bunicu'. Ce mult i-ar fi placut...
-Steph!
-Da.
-Pot sa te intreb ceva.
-Sigur pitico.
-Pentru ce mi-ai multumit cand eram acolo sus?
-Pentru ca ti-am fost prieten, petru ca m-ai lasat sa-ti fiu fratior... Si pentru ca acolo undeva sus într-o sala în care sunetele alea perfecte ale orchestrei m-au umplut de bucurie. De oda bucuriei. Stii ca daca as fi fost singur acolo, n-ar fi fost atat de frumoasa pentru mine. Am fost impreuna. Am simtit ca sunt cu tine, pitica mea.
-Si eu...
-Nu plange, te rog. Acolo s-a mai întâmplat ceva. Acolo, între lacrimile tale si mâinile mele s-a strecurat o minune. Ma lasi sa-i spun asa de acum înainte?
-Da. Poti sa-i spui pe nume. Nu ma mai rusinez.
-Atentie, reiau, pitico. Acolo între mâinile mele... sa vedem ce zice aici în program: “În finalul simfoniei a noua rasuna oda bucuriei, chemare impresionanta la înfratire si egalitate între oameni”. Pitico, ceva, nu stiu ce, a rasunat tare de tot, peste munti, dealuri, mari si oceane. De aceea ziceam eu cuvantul ala. Si se numeste: mâ-nu-...
- ...-ta mea?
-Mânuta ta! Multumesc pitico! Prieteni?
-Daca nu ma mai arunci...
-Nu te mai arunc!
-Daca nu ma mai jignesti...
-Nu te mai jignesc!
-Atunci, prieteni!
-Îi punem piedica la baba?
-Punem!
-Afurisitilor! Stiam eu ca tu esti domnisoara, te spun la bunicu-tau sa te consemneze. Si obraznicia asta de baiat. Nu sunteti buni împreuna!
-Ba suntem. Tu sa n-ai treaba cu Steph! Auzi crizata sclifosita...
-Nerusinatilor!
-S-o lai în pace pe Adele, auzi? Ca ti-l bat pe blegu’ ala de Raser si-ti fur toate florile din curte. Chiar Adele? Vrei niste trandafiri roz sau niste rosii din alea mari, de sera, portocalii?
-Daaa! Ii ducem si la bunica?
-Ducem, ca are baba asta destui. Uite, caruta a doua e plina cu fân. Tine-te bine! Sarim?
-Sarim! Stai sa treaca întâi calul. Asa...
-Acuma! Uai, ce tremuri pitico. Ti-e frica?
-Un picut. Stii tu ca mi-e frica de cai... de copite... Ce scutura caruta asta! Mergi în munti?
-Da. Vii cu mine?
-Nu, Steph. Vin pâna la rascruce. Nu vreau saaaa...
-Era pacat, nu? Înca nu ti-ai detristat de tot ochii...
-Tu sa ma cauti, Steph! Eu nu vreau sa...
-Bine pitico, nu te mai necaji! Vezi ca bunica face placinte cu dulceata de caise... sa-mi lasi si mie!
-Ti le dau pe toate, Steph. Sar! Stai sa ma descalt. Uite, acolo pe iarba.
-Sa lasi usa deschisa. Sau fereastra...
-Sa nu vii noaptea târziu de tot...
-Ti-ai uitat bluzitaaa...
-Binoclul tau...
-Uite-o pe Ella. Heeei, eu si Adele suntem pri... Spune-i tu, ca nu mai pot sa strig!
-Prieeeeeeeeteeeeeeeeni!... prieteni! Ah, mi-ai împletit o steluta în par. Nici n-am simtit. Du-te Steph, du-te cu mânuta mea... Poate ca ai pus un pumnulet de munte înapoi. Cât de rau poti sa fii câteodata... În noaptea asta va fi cer senin, fara ploaie. O sa pun un semn de carte la pagina aia si o sa-mi las jurnalul împrastiat, sa-l gasesti. Eeellaaaaaaa! Eeellaaaaaa, haaaaai repede sa-ti spuuuuun, Ellaaaaa! Prieeeteeeeni, Ellaaa! Prieeeteni!...

Acest topic a fost editat de stejan: 1 Aug 2003, 02:32 PM

Din jurnalul Adelei - JURNALUL ADELEI



din peretele cu teracota înca ma priveste portretul Carolei,
aspru, verzui,
bunicul nu mai e decât o umbra învaluita în fum si-n vesta lui
roasa de ani, ursuletii nostri si-au gasit cifuliti, culcusul
tu nu-mi mai scrii,
bunica nu mai iese sa arunce melcii în curtea vecina,
iar balariile cu puf întepator mi-au întins în vara asta pe balcon
câteva ramuri cu niste flori albe, stii ca nu mai înteapa?
aici ploua, baietii s-au dus în armata,
copilul de alaturi mai zdrangane în corzile pianului ros de ape
iar eu nu mai ies cu câinii
ieri m-am plimbat de-a lungul râului
si din salcia noastra, tiganii si-au încropit o coliba
piatra noastra e la locul ei am dat muschiul la o parte
si-am gasit numele noastre pe ea
de ce nu-mi scrii?
stii scrumiera de cristal din salon e plina de cioburi
si-n serile lungi de vara când soarele bate dinspre apus,
ne umple peretii fumurii de ape curcubate, cum le zic, e liniste
camioanele nu mai scutura ferestrele la curba drumului
arar mai trece câte-o masina cu oaspeti, iar fetele s-au maritat
numai eu mai trec desculta pe drum si cânt “the last unicorn”
în ploaie
oi fi nebuna locului si stii, babele nici nu se mai mira
odata mi-au dat o coronita de sânziene s-o arunc peste casa
si busuioc sfintit sa ma marit
am râs si i-am împodobit batrânei pletele cu flori galbene
de atunci ma lasa cu totii în pace
mai scriu în jurnal, astazi,
mâine vor cadea frunzele peste balansoar
în locul copacului nostru au crescut trei vlastari
am dat mâna cu fiecare ramura, cresc repede,
în câtiva ani urmele palmelor mele se vor întinde peste zid, râd eu,
îti vor face cu mâna în zare,
da zidul,m-am suit într-o seara pe el si vecinii m-au confundat cu A.
eu sunt A., le-am strigat, eu sunt nebuna
Tomy si-a gasit o iubita si mi-a adus-o în casa
am noua pisoi colorati, ma mângâie
acum o saptamâna a venit circul la noi
un acrobat m-a cerut de nevasta si m-a plimbat pe elefanti
am mângâiat pantera neagra pe crestet
si paznicii au început sa urle ca sirenele
au plecat si de atunci mi-a scris sapte scrisori
nu i-am raspuns
cel mai mult mi-a placut cangurul, era ca noi
l-as fi luat acasa dar n-aveam bani sa-l cumpar
avea un pui în marsupiu
tu nu-mi scrii
bunica mi-a spus ca te însori, tuna
am alergat câteva ore în ploaie am stat singura în ascunzisul nostru
de ce nu-mi scrii?
în camera mea am lasat lampioanele atârnând de tavan,
bunica miroase tot a lavanda,
aripa de planor sta prafuita pe dulap
si eu port acum palarii dantelate de femeie
ah, uite, un camion zdruncina ferestrele,
umbra lui se joaca pe perete, da, e o masina cu oaspeti
ai putea fii tu în ea, hai sa ma amagesc,
seara adorm în patul tau,
nu te-am visat niciodata
dar te vad în fiece clipa în orice adiere
cu ochii deschisi
poate si tu te gândesti la mine
ma simt un pui de cangur în marsupiul tau
odata si-odata tot vom zbura împreuna,
nu-i asa?
promite-mi ca zeppelinul se va numi Adele

MINUNAT!!!! Mi-ar placea sa fie reala! Cit la suta e realitate si cit e imaginatie?

De mult n-am mai citit ceva asha inocent.. e chiar minunat..
Textu e de acum 5 ani, merci flori ca l-ai adus sus , ash vrea si eu sa il felicit pe stejan, desi ma gandesc ca in 5 ani a si uitat de ce, pentru cine si unde l-a scris..

Mai treceti pe la Han domnule Deliu Stejan

Acest topic a fost editat de TheK: 14 Sep 2007, 02:40 AM

Mi-a placut mult popasul de aici.