Cuvântul

Cuvântul ţi-aşez la picioare,
Iar inima-n fructe de fildeş
Ţi-aşez coroane de slove
Seminţe de vorbe în palme,
Sărutul cernelii pe frunte
Prelins pe buze crispate,
Îti dărui cuvântul ca leagăn,
În timpul războiului mut.

Cuvântul se naşte în noi,
Al graiului sunet pe corzi
Dar moare pe buze trădate
Desprinde speranţa din colţuri,
Lipind-o pe bolţi ucigaşe.

În talerul pur al balanţei,
Măsor al literei sens
Ţi-l dau pe ape de calcar,
Izvoare ascunse de măguri
Timbrate cu pulberi de văi.

Nu-s singură, prieten mi-e tocul,
Cerneala-mi hrăneste virtutea
Mă-nvie cu rânduri şi strofe,
Ce altfel nu pot să le cânt
Doar gestul baletului sacru
Dansat pe ritm de miracol
Şi pana ce-aleargă pe coală,
Rămâne cu mine şi mâine,
Cu cartea cea sfântă de mână.

autor - Luminita C. - Floare de colt

Lutul de aur

Năvalnice zile-ntr-o viaţă trucată,
Cu minţi încleştate pe fruntea brăzdată
Gâlgâie timpul, muşcând iar din noi
Lăsând un apus cu gust de noroi.

Cu paşi apăsaţi mă-ndrept către mine,
Văd câmpuri de luptă, război pe coline
Ridic vălul greu disecând nemurirea
Răzbesc prin hăţişuri, aflându-mi menirea.

Mă privesc scrutător în ochiul fidel,
Mănunchiuri de vremi le-adună doar El,
Rugând Creatorul să-mi cearnă gândirea
Din ere deşarte lăsând doar iubirea.

Tu om muritor ca iarba-ncolţită,
Azi zbori sper lumină cu haina-nverzită
Dar mâine te-ntorci în pamânt unde-i gol,
Nu-i dor, nici durere, doar vid si nămol.

Fii demn, ia aminte, eşti lutul de aur,
În mâna de Sculptor cu ochii de faur
Păstrează ce-i sfânt, un scop definit,
Cadoul e Viaţa, azi eşti înflorit.

autor - Luminita C.

Am adunat

Am adunat în mâini ochi de lună,
Să te veghez tăcuta când
O lacrimă de stea îşi face cuib,
În livada sufletului tău
Împovarat
De greutatea tăcerii de buncar şi dor
În menghina neputinţei de-a striga.

Am adunat pe buze praf de stele,
Să-ţi pot alunga cu fiecare suflu
Ploaia ce-ţi bate în geamul vieţii,
Dorind să-ţi acopere fără remuşcări
Şi ultimul vis de crisalidă
Ascuns sub umbra aripilor răsfirate
În toate gândurile mele fugare,
Ce-şi iau zborul spre genuni însângerate
Poposind cu visele frânte
La porţile fântânilor tale.

Am adunat un univers de linişte,
Să-ţi mângâi cioburile anilor
Şi chiar dacă mi-am rănit degetele,
Din fiecare boboc de durere
Îmi încolţesc tulpini secerate prea devreme.

Am adunat oceane de surâsuri,
Să-ţi gonesc tristeţea din ochi
Pe corăbii ce nu se mai întorc,
Chiar dacă eu,
Mânată de vârtejul nebunesc
Am rămas în mijlocul vâltorii.

Am adunat scări de lumină,
Să te înalţi când viaţa te coboară
Chiar dacă eu… m-am prabuşit în genunchi.

autor - Luminita C.





Acest topic a fost editat de Floaredecolt: 22 Jul 2008, 05:07 PM

Ninsori de gânduri

Ninge prin ochiul nopţii
cu fulgi de amintiri şi crâmpeie,
moare în noi fiecare fulg din trecut
plângându-şi cerul iubirii de ieri,
cerşind încă o zi din nectarul azuriu
dar sticlosul adevăr îl topeşte sub raze,
de vorbe-ngheţate sub streşini
ce zguduie avalanşe de timpuri,
de vieţi şi mâini împreunate.
Murim încet dar acceptăm,
plângând zăpezi pe creste de suflet
zdrobit cu ceaţa privirii
pierdute-n speranţe mute, ucise
de gerul cu suflul de doruri
uitate pe crengi atârnate
între noi...
din ziua cu braţe întinse
mâcinate sub ierni muritoare.

-Cântecul nufărului-

Răsfiră-ţi gingăşia în fiinţa mea,
Gravează-mi însufleţirea cu mântuire
Floare sfântă cu făclia de biruinţă,
Atinge-mi sufletul cu fiecare petală
Vreau să-ţi fiu apa în care renaşti
Aerul pe care-ţi sprijini fruntea la apus,
Îţi sunt picătura rubinie ce-o porţi
În braţele de aureole pudrate cu dor.
Pluteşti blând pe apele vieţii mele tulburi
Dar line când îţi simt unduirea frunzelor
Explodând în pâlcuri de linişte,
În poezii de tăceri,
Traduse doar de tulpinile noastre
Crescute în adâncuri nevăzute şi sacre.
Rădăcinele-ţi mi-au risipit deznădejdea,
Colorând tabloul pictat de mâinile inimii
În evantaie de miresme şi refrene.

Cu fiecare culoare îmi ţeşi anotimpuri
Ce le-am trăit fără tine,
Scurgându-se zi după zi în clepsidra orfană de noi.
Clapele umbrelor tale îmi mângâie ochii şi lacrima
Pecetluind legende nerostite.
Mărturie ne sunt aştrii şi marea
Cerul şi atingerea fibrelor de opal
Că ne-a înflorit fiinţa în lacuri de nuferi
Pe poteci cu spini şi lacăte grele.

Vor curge izvoare de lotuşi argintii,
Ce vindecă tălpile pământului unde vom iubi
Cu poeme de zăpadă,
Cu rostogoliri de tandreţe
Culeasă de pe fiecare treaptă de aşteptare,
Înflorită pe catargul timpului dintre noi
Ce-l vom învinge cu portrete de adevăruri.
Trecutul va fi doar un pumn de nisip
Spulberat pe stâlpii focului de durere
Ostoită de altarul luminii ce-ţi cântă sonete,
Descifrate în lanţuri de licurici pe marginea corolei,
De ape ce nasc nuanţe de lebede.
Un psalm îţi aşez în mijloc de floare,
Respiră-l prin concerte de speranţe
Să-ţi fie semnul magic la fiecare poartă închisă
Şi slova emoţiilor semnată de cel sfant.

autor - Luminita C.

Nu ştii…

…Că ai ochii două boabe de cafea,
pe care-i sorb dimineaţa într-o ceaşcă de cuvinte
iar porii fiinţei mele îi caută,
Să-mi dilueze nonsensul nopţilor vâscoase.

Nu ştii că rochia vieţii mele este sfâşiată,
de hienele anilor în care,
mlădiţele viselor şi-au uitat numele.
Nu ştii că obrajii îmi sunt răniţi,
de viscolul neputinţei avar
ce acum stăpâneşte peste toate,
cotloanele sufletului meu unde,
mă căznesc să întorc spatele trădării
ce-mi pălmuieşte rânjind,
şi ultimul strop de miere scurs
din pocalul nădejdii unde-am urlat,
să-mi zidesc inima chircită
sub cimentul uitării.

Văruiţi cu veselie sunt,
pereţii sufletului meu,
dar ai scrijelit vreodată să descoperi
ce ascund sub pojghiţa culorii?

Mi-au obosit mâinile,
plămădind lutul speranţei
ce-ar vrea să-mi ofere oglinzi
în care văd doar chipuri mascate
văd cuburi şi dimensiuni de timp
întoarse pe laturi schimonosite.

Nu deschide uşa tărâmului meu,
dacă nu te ridici pe aripa răbdării
să-mi împleteşti cu migală,
toate firele nisipului scurs
prin sita temerilor de-a mai iubi.

Nu-mi sparge bulgărele de peştera
în care mi-am răstignit toţi nuferii inimii
ce zburdau de încântare odinioară.
Încerci să te joci cu hazardul
care astăzi mi-e prieten şi-mi spune,
…că nu ştii…


LUMINITA Ciuraru

Şoapta mărului

Mereu tăcută-ntre livezi,
Ascult ce-mi cântă toamna rece
Sperând că totuşi tu mă vezi
Fiorul spaimei nu va trece.
Un măr muşcat între frunzişuri,
Îmi spune-n şoaptă temător
Că-ţi simte paşii grei pe ramuri,
Şi vuietul privirilor
Ce-mi căutau doar amintirea
Mireasma, roua şi iubirea.
Dar vuietul din ochii tăi
Într-un ecou de clopot unic
Străpunge zarea şi amurgul
Învăluit într-o baladă
Suflat de vânt în fum de şoapte,
Alunecă încet pe corzi,
Se unduieşte-n dansul ierbii
În sufletu-mi ce aştepta
Blândeţea din privirea ta.
Într-o tăcere de bazalt
La granţa de ireal
Sub gene grele de cortină,
Imagini zeci învălmaşite
Doar tu cu ochii de cristal,
Desprinzi oglinzi ce-au fost lipite
Pe scoarţa mărului din suflet
Rostogolit între tăceri
Între cuvinte nerostite
Rămase-n ram de azi….de ieri.

Să poţi

Să poţi smulge zâmbete de sub vălul statuilor,
să vezi paradisul şi din mijlocul iadului
să poţi simţi căldura chiar şi a hainelor reci de oţel,
să-ţi odihneşti trupul pe câmpul verde
chiar şi atunci când ai furtuna pe umeri,
să-ti treci palmele peste trandafiri
chiar dacă te vor răni,
să admiri cerul albastru
chiar dacă durerea se cuibareşte la poarta ta,
să iubeşti ploaia
chiar dacă se prelinge din ochii tăi,
să ţii luna pe frunte
chiar dacă eşti obosit de viaţă,
să poţi privi licărul inocent al unui copil
chiar dacă-ti zici că viaţa e fără rost,
să poţi simţi mirosul mării şi de alge
chiar dacă plaja e pustie,
să poţi picta pe stele
chiar dacă inimii tale i s-au tăiat mâinile,
să poţi zbura cu gânduri pure
chiar dacă cei care te-au iubit au încetat s-o facă,
să poţi întinde o mână caldă unui om
chiar dacă cei mai buni prieteni te-au vândut,
să poţi ierta oricând
chiar dacă dezamăgirea ţi-a infierat puterea de-a o face,
şi toate astea pentru că...
alţii care au fost ieri şi nu mai sunt ..
ar da o lume întreagă pentru un grăunte din ceea ce ai tu azi.

Volumul antologic MIRAJELE VIETII S-A REALIZAT, a iesit de sub tipar in aceasta luna august 2008.
Acest volum ne-a unit enorm pe toti cei 19 autori, ne-a schimbat viata, am tesut punti nevazute indiferent de distante, incercand sa redam sensibilitatea slovelor si desenului.
Autorii sunt din Romania, Italia, Canada, Palestina, Egipt.
Mi-a umplut sufletul de bucurie ca am avut onoarea sa cunosc atatia oameni cu larghete in daruirea sufleteasca, am invatat de la fiecare cate ceva, pentru ca am avut din plin ce, in special modestia autorilor cu bogata experienta literara : George Pena, Valeriu Cercel care a publicat si in Canada, Mihai Leonte, Cristi Iordache etc.
A fost o munca extraordinara in spate, de luni intregi, cu temeri, emotii, sperante, dar a meritat din plin.
Miercuri seara 13 august 2008 am avut cu totii alta bucurie, a fost prezentarea volumului in direct la Radiolynx Bucuresti, fiecare si-a recitat in direct poezia care il reprezinta, am fost uniti ca intr-o familie, atmosfera de vis, suflu poetic, ceva ce nu traiesti de multe ori in viata.
CU MULT RESPECT FATA DE TOTI COLEGII MEI DE VOLUM, VA MULTUMESC CA EXISTATI !

Ma simt ars ca un carbune
Ca un sicriu ingropat
sunt negru ca un taciune
Ma simt amenintat

Lumina intunecata
In mine patrunde
ca o mana spurcata
Spre mine se-ntinde

Te-am iubit atat de mult
Si divinitatea m-a cuprins
Te-ai intunecat, te-ai rupt
Si moartea m-a prins

Tot ce vreau e sa mori
Sa intri in nefiinta
Sa ajungi pana la nori
Sa porti o coronita

Sa ajungi in rai sufletul meu
Sa il atingi pe Dumnezeu
In cer sa n-ai lumina, eu cad
Si o sa te luminez cu focul din iad

Acest topic a fost editat de Justitiarul: 13 Jul 2010, 08:30 AM

Aseara am visat
Ca sunt sfasiat
M-am prabusit si am murit
Si acum is terminat

E noapte in suflet
Simt rece in piept
Ma doare ca sunt
Pe lume un punct

O pata de carne
Cu suflet batut
Mai bine as arde
Si tot va fi trecut

frumos...frumos...simplu...DAR RECE....
ma pun pe ganduri cateva cuvinte morbide....
succes....