Asfinţit



Ne căutăm printre idei
ceva ce sã nu doară,
un murmur căutând scântei.
Triumf de a muri întâia oarã.

Vom fi precum nisipul pe alei
ce de la vânt de înfioară
iar pentru vânt nu avem chei.
Şi asfinţitul nostru o sã moară.

Suferinţă




Povara grea purtată de femeie
pe umerii răniţi şi goi
când, timpu-ar vrea în loc să steie.
Ce bine-ar fi să fie doi…

Să fie timp, să fie cer,
în suflet veşnicie.
Când eu te caut şi te cer
să-mi vii dintre o mie.

Creştinism corectat
(Scurtă lecţie de istorie)



Din antica Eladă a rămas
tradiţia de vechi toast,
apoi Imperiul l-a preluat
purtând paharul la-nchinat.
La rând urmă să împrumute
şi creştinismul, dar prea multe
pahare au fost ridicate
ca pentru sfinţi, ce din păcate,
cu timpul tot mai numeroşi,
pe oameni i-a făcut setoşi
şi totul era un desfrâu,
când vinul curgea ca un râu.
Carol cel Mare cum a aflat,
s-a tot gândit pe înserat
şi-a hotărât până în zori,
să se bea doar de sărbători.

Flacăra eternităţii



Eman lumină şi dau un sens vieţii,
eroii îndrăzneţi îi fac nemuritori.
Căci au luptat cu soarta de atâtea ori
şi scrişi au fost de toţi poeţii.

Văpaie şi dorinţă, îi ţine veşnic vii
căci au visat, au devenit învingători,
au cules lauri, s-au bucurat de flori,
pe buze m-au purtat în bătălii.

Sunt prefăcuţi în clipă, în orele târzii
şi clipa prin clepsidră strecurată,
devine o petala scuturată
a florii care arde cu vine străvezii.

Templul, păstrător de suflet



Călărind sub soare arzător
şi sub racoarea dimineţii,
înfruntând vânt şuierător
şi neclaritatea ceţii
a rătacit spre căutare
un cavaler ce poartă-armuri
dar simte ca ceva îl doare,
sub mantia sa se nasc hăuri.
Spre templul părăsit se-ndreaptă,
către legende spun bătrânii
unde ajungi pe calea dreaptă,
dezamăgit ori ca nebunii.
Loc cu răspuns unii ar spune
dar nimeni nu s-a-ntors vreodată
în timp ce soarele apune
spre luna în splendoarea toată.

-Prin viaţă treci ca printr-un templu
şi am învaţat să trăiesc
privind ca apoi să contemplu
când în suflet rătăcesc.
Aşa grăit-a un batrân zâmbind,
venind călare şi-n armuri
lăsând un vaiet aburind
ce naşte un nou val de murmur.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 14 Dec 2007, 11:51 AM

Stropi sparţi de clipă



Îmi plânge pielea, în stropi sparţi de clipă.
Singur i-am băut. Dimineaţă voi găsi,
aşternut umed şi rece, asta dacă
voi avea puterea, să mă ridic
dintre perne colosale,
îmbibate cu alcool, de parcă
pe podeaua murdară a rămas,
un rest de clipă spartă
pe care l-am lins întristat.
Îmi strâng carnea în braţe, mă prind
la piept, ca şi când ai fi tu,
sau ca şi când aş fi eu
ultima dată.
Simt frig de moarte în inimă, dar
focul în vene îmi aleargă iar.
Voi rătăci, pe străzi, cu buzunarele pline
de amintiri pierdute în suspine,
astfel încât să pot visa,
jefuit şi singur, cu capul greu
la ochi ce nu mai sunt ai mei.