Poveste cu fluturi



Doi fluturi.
Amândoi zboară
lăsând în urmă transparenţe,
împărţind aceeaşi petală.
Un fluture şi-a ars aripa pasiunii
şi se tânguie, în zbateri
de jumătate de zbor.
Celălalt se află încă sub nor,
îşi cântă recviemul.
Nici un fluture.

Din straiul gol al cerului,
acel fluture din înalt
îşi smulge singur o aripă.
Doi fluturi.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 11 Dec 2007, 11:17 PM

Scrumul



Din aripile fluturilor morţi
ce-au ars, fărâmiţate de pasiune,
se zbate cenuşa clipei efemere
ce se aşterne în valuri de nori.

Vuieşte cântul zbaterilor lor,
într-o cohortă tânguită.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 11 Dec 2007, 11:27 PM

Aripi de noapte



În jurul inimii aprinse,
ne pierdem într-un joc nebun
precum fluturi cu-aripi deschise
unde doar zborul e stăpân.
Avântul e curmat târziu,
după un salt ce sus ne poartă
şi fără aripi, în pustiu
nu va fi nimeni să despartă
căderea ce ne-ndreaptă dureros,
departe de-un surâs pierdut
într-un cuvânt ce-a fost sfios.
Iubirea se ascunde în trecut.

O noapte rece cade în petală
uitând să bată pe la porţi,
atât de deasă, palidă, răsună
precum un scrum de fluturi morţi…


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 11 Dec 2007, 11:30 PM

Povara frunzelor



Al meu frunziş şopteşte, că-o să doară
iar rana proaspătă va deveni o ţintă
ademenită de o stea fugară.
Şi vine sfâşierea, mă alintă
cu vorbe dulci:
-A frunzelor povară
o să uiţi.
Şi iar mă mint…
De-aş fi şi eu pe dinafară,
măcar o dată, desfrunzit.

Necuvântare


Frumos e cerul mohorât, ce-ndeamnă
ploaia să muşte frunze-n vânt,
cu norii descărnaţi răstoarnă
valuri de lacrimi, gând din gând.
Se apleacă-n ramuri arbori solitari
apoi trosnesc, sub ploaie gemând,
ploaie ce mângâie contururile tari.
Iar ei nu pot rosti nici-un cuvânt.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 11 Dec 2007, 11:42 PM

Mantie tomnatică



Toamnă grea, îngroapă-te în mine,
sper să m-asculţi căci şi eu te ascult.
De nu-ţi va fi dor de trupul tău de dinainte
îngroapă-te în mine mai adânc.
Pe o pală de vânt cu frunze uscate
să dormi, făcând un straniu legământ
să mă cuprinzi cu gândurile toate.
Prin trupu-mi coborât-ai pe pământ.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 11 Dec 2007, 11:57 PM

Rătăcire tomnatică



Precum petala unsă cu otravă
e ochiul tău în peşteră firav.
Sunt surd şi orb, nu văd a ta iubire,
nu simt decât cum cauţi o ieşire.
În labirintul meu să nu te pierzi
şi-n prospeţimi de mere verzi.
Îmi aduci toamna în suflet, dar
o frunză care cade zboară iar
şi iartă o scrisoare rătăcită
ce-aşteaptă primăvara născocită.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 12 Dec 2007, 12:13 AM

Ţie



De aş fi vânt,
prin părul tău
m-aş plimba nestingherit.
De-aş fi o frunză,
de sufletul tău nu m-aş desprinde
şi dacă aş face-o,
ar fi pentru bucuria regăsirii.
De-aş fi un zâmbet,
pe buzele tale m-aş afla tot timpul.
De aş fi ploaie,
ţi-aş mângâia obrazul
să îţi alin suferinţa.
De-aş fi o lacrimă,
aş curge cât mai lin...
să nu simţi fierbinţeala.
De-aş fi o podoabă,
m-aş lăsa purtat de frumuseţea ta.
De-aş fi o pasăre,
te-aş învăţa să zbori
să ştii ce-i libertatea.
De aş fi dragoste,
te-aş îmbrăţişa.


Acest topic a fost editat de Andrei Pavel: 12 Dec 2007, 12:19 AM

Cântecul pescăruşilor



Pe lespedea oceanului sărat,
nisipul răsuceşte în spirale
un prag neptunic de bazalt,
pierdut în umbre goale.
La orizontul blând, îndepărtat
soarele cald, ascuns, fără culoare
cade încet sub zare-ndurerat
şi se îndreaptă către noi hotare.
Doar pescăruşii, cu dureri şi teamã
încep cântare pentru zei
şi ghearele cu vârful de aramã,
aruncã-n mare tânguirea ei.

Iar sunetele se ascund în valuri
în ritmul grav, de nedescris
iar valurile, suspinând la maluri,
lovesc nostalgic, dar precis…

Piesă de teatru



Se trage cortina de nori
o dată la o eternitate
şi se văd munţii suspendaţi,
înainte să cadă pe spate
în ropote lungi, ce frenetic
aplaudă rece lumina.
Şi ceaţa-i ascunde la loc,
atunci când se lasă cortina.

Se scutură salcâmii


Se scutură salcâmii
de ploaie şi de vânt,
de sub poveri ascunse în gând.
S-au înclinat de multă vreme,
cu scoarţa îmbibată de-anateme
dar au scrijelit cu rădăcina,
prin mii de fire, a cui e vina.
Şi vor răspândi lumini în jur
aduse în petale de azur.

În ploi de mărăcini
şi sălbaticul vârtej de spini,
se scutură salcâmii.

Dincolo de feciorie



...ca flacăra verde a pădurii virgine
ce schimbă sărutul primăverii
pentru mângâierile fierbinţi ale verii.

Natură cu tine



Cu ale tale plete mă întrec,
în zâmbetul tău mă înec.
Şi lacrima ta mă apasă
sub mângâierea ta, ce lasă
un sunet gol.

Joc nevinovat



Mă arde neaua ta, cu fulgi de jar
când şoapte mă aşteaptă, dar viclene,
din pânda ta. Şi se aşterne iar,
sărutul tău pe gura mea, alene.
M-am aplecat să-ţi rup o creangã de lumină,
un simplu joc ce-a însemnat cândva,
un joc nevinovat care suspină.
Azi e păcat înscris în coapsa ta.
Acum, vânez tăcerea ta ca să ascult
cum freamătă coroana frunţii tale
şi mă aşez ca frunza pe pământ,
lăsându-mi capul la tine pe picioare.

Melcul



Cu acoperiş pierdut,
sub un sac tot timpul ud,
se răstoarnă, în spirală,
în clepsidră siderală.

Căutând obiecte rare
potrivite ideilor ciudate,
mâzgălite în interiorul craniului său
de ceea ce-i slujea drept Muză.
Zgomotele se reflectă
din pereţii de tablă ondulată
ai cochiliei
aducătoare de siguranţă.
Însă am observat
şi sclipirea întunecată
de la încheietura mâinii
şi bătătura lucioasă,
unde freca exoscheletul.

Fantezie II



Lovindu-te de zidul
cuvintelor scrise neciteţ,
tresari ca la fiori
presăraţi cu vânt.
Iar sensul vieţii
va veni curând
cu pete de soare
şi raze de flori.
Parfum de rouă
şi cioburi de gânduri
cad, într-o ploaie fină
presărând finalul.