Uneori ma gandesc ca nu e rau sa fii incapatanat! E bine sa te incapatanezi sa crezi, e bine sa te incapatanezi sa te tii de o treaba inceputa si care pare ca nu iese si nu duce nicaieri, e bine sa stii ca ai ceva incapatanat in capatana ta, ceva de care esti sigur si care stii ca o sa te scoata la iveala.
O sa imi spuneti ca trebuia sa se numeasca altfel topicul asta si anume ambitia. Nu! Nu e vorba de ambitie! Nu despre asta am vrut sa vorbim ci despre incapatanare. Incapatanarea e una - ambitia e cu totul altceva.

E bine sa tii cu dintii de a ta uneori? Nu e oarecum incapatanarea o latura a personaltitatii fiecaruia (in sensul bun vorbind)?

Buna, Yoyo! Eu sunt o mare incapatanata. Lumea imi atribuie cuvintele perseverenta, tenace, asidua, insistenta.
Stiu una si buna : cand consider ca ceva este bun pentru mine si rezulta ca este asa din practica, pe orice cale si carare, cat mi-ar fi de greu fac, pentru mine, viata si satisfactia mea ! Daca din acea treaba nu am nici un profit material sau spiritual, pa si pussy !

Incapatanarea poate fi atat calitate, cat si defect. Depinde de imprejurarea in care se manifesta.
O incapatanare constanta nu poate fi decat defect.

Ec lecti, tata, si Contraste si Yoyo si tu aveti dreptate; daca voi toti aveti dreptate, mie ce-mi mai ramane.
Ma gandesc - da`un gand al meu nu subiect de disputa, ce-a vrut sa spuna contraste cu asta: "Daca din acea treaba nu am nici un profit material sau spiritual, pa si pussy !

PeSe-scuze, ti-am pocit numele da`tastatura...trebe alta. Pa-tu draga

Yoyo, zici ca ambitia e una si incapatanarea e alta. Care e diferenta? Eu consider ca incapatanarea nu e buna, in nici o situatie. Cand esti incapatanat tinzi sa pierzi din vedere unele lucruri ce s-ar putea dovedi importante. Asta pe langa faptul ca dupa incapatanare vin o serie de alte 'calitati' asemantoare care numai bine nu fac. Cel putin, nu pe termen.

PS: Cand incapatanarea e buna deja nu se mai numeste asa ci capata alte denumiri: ambitie, egoism, etc - depinde de situatie.

Vezi BlackIce - treaba e ca unii au raspuns deja inainte sa postezi tu
Eu ma incapatanez si unii zic ca sunt asiduu si perseverent Asta e faina de tot

Vad ambitia ca pe un copil bun care studiaza la universitate si face tot ce zice tati si mami, e copilul model si perfect.
Incapatanarea o asociez cu un student foarte bun dar care nu face ce zice tati si mami, un razvratit care reuseste in cele din urma - un alt fel de abordare vad la incapatanare. In incapatanare nu vad calea cea mai dreapta si sigura.

Sper sa se inteleaga ceva

Cine are o cat de vaga idee despre diferenta dintre ambitie si incapatanare, sunt convins ca va intelege!...
Eu asociez altfel incapatanarea. Nu stiu daca eu trebuie sa spun despre mine ca as fi... incapatanat. E un pic ciudat sa accepti asta, cand in mintea ta, tu ai motive sa insisti pe o cale care vine in contradictie cu a altuia dintr-un motiv sau altul (un pericol eminent, un risc inutil care TREBUIE evitat, o insistare asupra unei constiinte imaculate fata de o persoana care la randul ei persevereaza in a-ti specula slabiciunile, etc!) De multe ori mi se spune ca as fi incapatanat... Chiar de foarte multe ori. La mijloc eu cred ca fiecare incapatanat este cam... sensibil in orgoliul lui. NU in sensul "Nu vreau eu sa fac ca tine, si gata!" Asta nu cred ca e incapatanare, ci prostie. Eu ma refer la orgoliul fata de un lucru bine facut , sa zicem. Daca eu as avea in idealurile mele incapatanarea pe care o am atunci cand trebuie sa indeplinesc o sarcina pentru altcineva (fie ea platita sau doar asa, fiindca are omu' nevoie) atunci as fi ajuns mult mai departe. Din pacate (sau poate din fericire!) sunt destul de delasator in ce ma priveste, dar niciodata nu accept sa fac un lucru "de mantuiala" pentru altcineva.
Sa va dau si un exemplu "cald" (de vineri). Jobul pe care-l aveam consta in faptul ca trebuia sa pregatim floor-ul (cred ca pardoseala s-ar numi in lb. romana ) pentru cel care venea in urma noastra sa puna gresie. Nu cred ca multi aveti idee despre sistemul englezesc in acest domeniu, dar trebuie sa stiti ca e complet diferit fata de cel din tara. Noi trebuia sa fixam un fel de placaj pe niste grinzi de lemn, care grinzi erau destul de elastice. Orice improvizatie am incercat (nu intru in amanunte ca e prea complicat ) la o apasare mai serioasa, placajul se arcuia sensibil, ceea ce pentru gresie insemna un dezastru. Imi perecusem deja o zi intreaga pentru rezolvarea acestei probleme, iar rezultatul inca nu ma multumea. Si de aici o intreaga controversa intre mine si coleg. El sustinea s-o lasam asa, iar "dupa noi, potopu'!", eu ma incapatanam sa-l conving ca este rusinea noastra daca intr-o saptamana-doua, clientul o sa ma sune ca i s-a crapat gresia. Era vorba si de bun simt, si de imagine, si de ambitia de a nu face lucrurile la intamplare! Ne-am certat foarte rau pe aceasta tema desi stia ca niciodata nu ma va convinge sa-mi schimb decizia. S-a intamplat altadata, cand ii atrageam atentia ca "da buleala" si ca trebuie sa faca bine ce face, sa-mi intrerup eu treaba mea, si sa-l dau la o parte pe el ca s-o fac cum trebuie, ceea ce iarasi il scotea din sarite, spunandu-mi ca sunt incapatanat. Dar el are o scuza. In fata clientului n-a raspuns si nu va raspunde niciodata pentru propriile greseli, si are privirea linistita ca si cum "a gresi e omeneste!" Intre a gresi neintentionat, si a persista in greseala chiar si atunci cand inca se mai poate rezolva, este o diferenta semnificativa. Desi e inginer, si isi petrece veacul pe-aici de de vreo patru ani, a ramas adeptul lui "merge si-asa", iar expresia lui preferata este "Daaai sa meargaaaaa!"
Eu cred ca in aceste cazuri, a fi incapatanat este o calitate!

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 21 Aug 2004, 11:11 PM

Eu zic ca incapatanarea "aia buna" inseamna de fapt a te ambitiona in ceva fara a tine seama de imprejurari.. A-ti urma calea cu toate ca pentru toti pare a fi o prostie, si chiar tu stai uneori si te gandesti daca nu cumva e o mare greseala ce faci.. Sa faci ceva ce vrei asumandu-ti un oarecare risc.. De exemplu eu ma incapatanez sa fac o facultate pentru ca imi place, chiar daca toata lumea (chiar si cei din domeniu) ma sfatuieste sa ma gandesc mai bine la faptul ca nu o sa am nici un viitor dupa ce termin psihologia, ca o sa fac foamea si-asa mai departe.. Adevarul e ca nu am nici o garantie ca nu va fi asa, dar ma incapatanez sa merg pe calea asta deocamdata.. Eu zic ca e bine, tinand cont de faptul ca "atunci cand faci cum te taie pe tine capu şi iasă prost, îţi ie năcaz, nu zîc nu. Îţi ie năcaz, ce mai! Da' cînd te iei dupe capu altuia şi iasă prost, atunci să vez, că-ţ vine să-ţ bagi ghearele-n oichi, nu alta!"

Cu toate astea, in marea majoritate a timpului incapatanarea mea de berbec = prostie

Ptr Yoyo - te citez: "Incapatanarea o asociez cu un student foarte bun dar care nu face ce zice tati si mami, un razvratit care reuseste in cele din urma - un alt fel de abordare vad la incapatanare. In incapatanare nu vad calea cea mai dreapta si sigura."
Brava tu draga; just my tipe. I did the same and ; da-i fain

YoyoMan bun topic.

Si eu ma incapatinez in bine. O tin mortis si nimic si nimeni nu ma poate dezechilibra. Nu am fost dintotdeauna asa ptr ca prea mult ascultam de cei din jur care credeau ca stiu mai bine ca mine....

Spre ex. ma incapatinez cind e vorba de a fi corect ... chiar in cele mai mici detalii, chiar daca pierd.
Ca si OmuBun, ma incapatinez sa fac totul "the best I can", nimic de mintuiala.
La faze, ma incapatinez sa nu ma razbun cind am fost luata peste picior sau ranita. Acest lucru imi da liniste interioara.
Ma incapatinez cind e vorba de afacerea proprie care am pornit-o. Mi s-a spus ca nu voi avea succes, o sa dovedesc opusul.

Yoyo, mie incapatinarea asta in bine, pozitiva as numi-o, imi da energie, forta, chef de viata, putere sa razbat, sa imi ating telurile. Pe de alta parte, cind ma incapatinez "sa dovedesc ceva" sau sa merg impotriva instinctului ca aparent pare ok, devin istovita emotional/psihic. In acelasi timp, energia negativa creata, nu face altceva decit sa imi inlesneasca atingerea telurilor.

In concluzie, incapatinarea e buna! E si molipsitoare...prietenii mei se molipsesc...ma suna sa le insuflu si lor cite o doza...

Corect Ligia!
Vezi? La asta ma refeream cand spuneam despre diferenta dintre incapatanare si ambitie in contextul topicului astuia. Nu poti spune "ma ambitionez cand e vorba de a fi corect.... chiar daca pierd" ci ma incapatanez chiar daca pierd. Sper ca a inteles acuma toata lumea

Si zici ca te suna oamenii Ligia sa le dai motive de incapatanare? Woooow ce superfain!

Sunt un catir... de aia imi trag asa de multe suturi in fund
Si ma incapatinez sa fac o prostie, chiar si dupa ce realizez ce tembel pot fi daca o sa continui


Acest topic a fost editat de mutulica: 22 Aug 2004, 10:27 PM

Mdah, cu riscul ca Yoyoman să-mi (mai) trîntească un "de unde le scoţi omule?" am să dau şi eu cu presupusul pe aici: eu asociez încăpăţînarea cu o acţiune făcută de cineva în condiţiile în care acel cineva nu acceptă nici o "corecţie din exterior". De aceea, în aceste condiţii, eu consider încăpăţînarea ca ceva nu prea de dorit! Chiar dacă încăpăţînatul face ceva bun, "impermeabilitatea" de care dă dovadă nu mi se pare ceva lăudabil, chiar dacă acţiunea lui dă roade, în final...

Pentru alte variante de acţiune am alte cuvinte, care-mi plac mai mult: ambiţie, perseverenţă, stăruinţă... şi care 'or mai fi fiind...

Asta-i părerea mea, dar nu-s deloc încăpăţînat în a mi-o păstra!...

Acest topic a fost editat de xcross: 23 Aug 2004, 10:46 AM

@Yoyo; Man , "Nu poti spune "ma ambitionez cand e vorba de a fi corect.... chiar daca pierd" ci ma incapatanez chiar daca pierd. Oare nu-i tot una ? Chestie de dialectica...

@xcross: "am alte cuvinte, care-mi plac mai mult: ambiţie, perseverenţă, stăruinţă" . De acord in alte conditii, dar oare nu se poate aplica si dictonul "perseverare est diabolicum"

Sa te ambitionezi sa faci si sa termini ceva ce tu crezi ca este bun - indiferent de consecintele ptr. tine sau sa te incapatanezi sa termini ceva bun pe care l-ai inceput - indiferent daca pierzi, mi se par similare. Numa` ca ce faci daca ceea ce pierzi este imens...

Adica cactus, nu mai fac ! Sunt incapatanata daca am motiv. Nu e motivatie, nu e incapatanare, No bine ?

Acest topic a fost editat de contraste: 23 Aug 2004, 02:32 PM

Eu am locuit cu cineva care era de o incapatinare de-aia "en gros si non stop" . Dupa ceva timp , a ramas doar cu calitate-ai crescanda.
Eu nu o consider calitate. Pentru a exprima partea buna din ea avem alte cuvinte. Ce rost are sa te incapatinezi sa tii de ceva de care stii ca e asa cum zici tu, in fata unui incapatinat!? Are rost sau e pierdere de timp?

Fata mea, e beton!

...mai mult ca sigur e pierdere de timp si energie

Ba, tu draga, fa...daca crezi ca asa-i bine, atunci fa...
Nu-i asa ca mi-s ficior fain si am inima larga...

ultima mea postare, de acuma, era ptr. tine; ca esti fata faina, de-a noastra

Nu e de dialectica.
E de nuanta. Eu tin de a mea! Ca nu e totuna!

OK, draga. Poate ca as face la fel intr-o situatie similara.....

Sint o incapatinata , asa am fost si asa o sa mor . Abia acum am inceput sa mai "ascult" cind mi se da un sfat . Nu neaparat ca il si urmez ... dar macar las omu' sa zica ce are de zis . Inainte nici nu voiam sa aud si am facut si multe greseli . Am tacut si-am inghitit , fara sa zic pis !
Chiar daca ascult un sfat de la prieteni , tot pe mina mea vreau sa merg . Doar ca acum ma gindesc de doua ori inainte de a face vreo miscare.

Consider ca incapatanarea asta- in sensul pozitiv al cuvantului- este sinonima cu fermitatea, care rezida dintr-o anumita alcatuire psihica a individului. Ma refer aici la "incapatanarea" in atingerea doar a scopurilor constructive, benefice sau in sustinerea unor principii sanatoase.
Cuvantul incapatanare are pentru mine o conotatie negativa, a unui individ oarecum orgolios, inflexibil sau pur si simplu neintelept (nu am spus neinteligent).

Calitate?Da si nu..Eu sunt o persoana toleranta,traiesc alaturi de...caposhi(sotul si copiii) si nu e deloc comod.Recunosc insa ca atunci cand datorita incapatanarii realizeaza lucruri pe care nu credeam ca le pot face, ii admir!Daca la sfarsit ai satisfactia lucrului facut asa cum iti place tie,inseamna ca ai dreptate si incapatanarea e o calitate...Dar sa faci cum vrei tu,asa de "capos" o treaba ...stiind ca nu vine nici implinire, mi se pare aiurea.

Bine ati poposit la Han, dascalita si Thelma!

Ai idee cine si de ce mi-a sters mesajul ??

Care-i problema??

Sorin.

Cand God a creat aceasta fiinta numita Catir, probabil s-a gandit la mine

Sorin.

ps. ala care sterge...continuam??

Multumesc pentru urari Mihai!Tocmai avem o mostra de incapatanare...Sorin insista cu mesajul lui de...catar!Consider ca e in drept pe acest topic.E incapatanat,sustine cu tarie asta,intrebarea e daca a fi incapatanat e o calitate...in tot cazul,nu e mereu un defect!

E o super calitate....iar daca stii sa recunosti cand gresesti sau n-ai dreptate, atunci esti si un super Om

Sorin.

N-am considerat niciodata incapatanarea ca fiind o calitate.
Fara sa atac pe nimeni, oamenii astia mi se par mai degraba obtuzi. Personal sunt de parere ca e bine un pic mai maleabil...

Ti se poate spune "esti un incapatanat, nu vezi ca nu ai nici o sansa, ca efortul tau e in zadar" si totusi, in ciuda tuturor obstacolelor care iti apar, sa reusesti, spre surprinderea celorlalti. Oare asta nu e o calitate? Si ce placut e sentimentul ca ai reusit asa... Este adevarat ca incapatanarea, dar in aceeasi masura si ambitia, pot avea scopuri mai putin dezirabile si atunci perseverenta ta devine un defect. Incapatanarea insa trebuie sa fie insotita si de asumarea responsabilitatii pentru rezultate...

Poate ca pana la urma asta e diferenta dintre incapatanare si ambitite: ca in cazul incapatanarii trebuie sa iti asumi o responsabilitate in plus