O intrebare la care s-a straduit sa raspunda Socrate, careia Kierkegaard ii dedica un intreg Proiect de gandire, care a starnit interesul a numerosi filosofi: putem invata adevarul?

Pentru a analiza in ce masura poate fi acesta invatat, Kierkegaard analizeaza mai multe ipostaze: starea precedenta, cand cautatorul nu poseda adevarul, nici chiar sub forma de nestiinta. Ipostaza invatatorului, ce poate deveni ocazia ce-l face pe invatacel sa-si aminteasca faptul ca el este neadevarul. Similar cu trezirea din pacat, dupa cum subliniaza filosoful:
Invatatorul este deci tocmai zeul care, actionand drept ocazie, ocazioneaza sa i se aminteasca invatacelului ca este neadevarul, si din propria lui vina. Cum sa numim insa aceasta stare, de a fi neadevarul si de a fi din propria-i vina? Haideti sa o numim "pacat".

Cea de-a treia ipostaza este a discipolului, care poate deveni, prin primirea adevarului, un "om nou".

Revenind asadar la intrebarea din topic: credeti ca poate fi invatat adevarul? In ce masura este deschis / accepta omul sa invete adevarul?

Kierkegaard se rezuma la a sublinia ca ar fi inacceptabil sa-i ceri unui om sa descopere singur ca nu exista...

Omul tot timpul invata adevarul... numai ca adevarul acesta este si el relativ.

Ca sa aiba macar sens sa-ti pui astfel de probleme, tu trebuie sa fii de parere ca tot ce face sistemul educational este sa invete pe oameni minciuni. Tot ce scrie in carti este o minciuna. Tot ce oamenii comunica unul altuia sub forma de cunostinte este de asemenea o minciuna.

@axel: sau poate ca e suficient sa-ti pui problema ca sistemul educational de care amintesti le prezinta oamenilor doar o mica parte din ce inseamna adevarul.

Deci cand zici "adevarul" te refereai mai mult la "totul" (sau "tot adevarul").

Daca tu cauti un adevar holistic, cauta in continuare

Pai da - dar nici nu poate altfel. Cunoaste cineva tot adevarul?

Ma refer la adevarul de dincolo de stiinta.


Poate invata cineva adevarul? Tot adevarul?

Din moment ce nimeni nu poate cunoaste tot adevarul, rezulta ca nici nu-l poate invata. Ce inseamna "adevarul de dincolo de stiinta"?

E atat de evidenta afirmatia ca "nimeni nu poate cunoaste tot adevarul"?

Fie si numai pentru ca memoria noastra are o capacitate limitata.

Ai cunoscut vreun om cu eroare de scriere la memorie pentru ca era plina?

Nu este relevant daca am cunoscut sau nu. Asa as putea sa te intreb si eu daca ai cunoscut pe cineva in stare sa retina toate propozitiile adevarate....

Kierkegaard e cam depasit pentru o astfel de intrebare. Trebuie sa ne uitam prin secolul XX la proiectele de fundamentele logicii ale lui Rusell si Hilbert.

In primul rand, sper ca e clar ca exista o infinitate de adevaruri. Daca nu e clar, ganditi-va ca pentru fiecare numar natural x, propozitia "x este numar natural" este adevarata si sunt o infinitate de numere naturale. Deci din start putem renunta la ideea de a cunoaste tot adevarul in acelasi timp. Chiar daca n-am vazut oameni cu memory overflow, e de bun simt sa presupunem ca memoria noastra este, totusi, finita. Insa se poate pune o alta problema: dandu-ni-se o propozitie P putem sa ii deducem adevarul plecand de la niste principii/axiome de baza (eventual in timp util)? Daca raspunsul ar fi "da", atunci e ca si cum am sti tot adevarul.

Din pacate, raspunsul la aceasta intrebare este "nu" in mod demonstrabil. Demonstratia ii apartine lui Godel si poarta numele de teorema de incompletitudine. Ce a demonstrat Godel este ca nu putem sti in felul de mai sus tot adevarul nici macar despre niste obiecte atat de simple cum sunt numerele naturale. Oricum ne alegem principiile de baza, fie vom deduce neadevaruri, fie vor exista propozitii adevarate nedeductibile.

In concluzie, nu putem cunoaste adevarul nicicum.

Cred ca putem invata doar caile care duc la cautarea adevarului si dorinta de a gasii adevarul. Lucrul cel mai important pe care il putem invata este de a deosebi adevarul de neadevar, realul de ireal, etc. Subscriu celor scrise de Catalin, adevarul pur nu-l vom cunoaste niciodata, toata cunoasterea noastra are la baza interpretari ale fenomenelor si experientelor traite de noi, ipoteze si teorii despre care vom afla intodeauna ca pot fi reintregite si reformulate.

Şi eu cred că, dacă prin „adevărul” înţelegem „tot adevărul”, atunci răspunsul la prima întrebare este: omul nu poate dobândi (nici prin învăţare, nici altfel) tot adevărul.

Dacă însă prin „adevărul” înţelegem „nişte adevăr, ceva adevăr”, atunci cred că omul poate dobândi o oarecare „cantitate” de adevăr. Inclusiv prin învăţare.


Observaţie: folosirea termenului „învăţare” mi se pare... ciudată. Pentru că sunt o mulţime de adevăruri pe care nu le înveţi. (Un singur exemplu: vine cineva şi-i spune unui om „A murit mătuşa Mariana” -- presupunând că chiar aşa e, se cheamă că omul a învăţat acest adevăr? Ar fi o contorsionare a limbii să folosim o asemenea exprimare... Iată deci că se poate să ajungi în posesia adevărului şi altfel decât prin procesul de învăţare.)

Aşadar, cred că întrebarea trebuie reformulată în termeni mai generali: Credeţi că omul poate dobândi adevărul?



Eu cred că într-o mare măsură. Avem o predispoziţie genetică să valorizăm pozitiv adevărul (să-l căutăm, să vrem să-l aflăm -- prin învăţare sau altfel). Pentru că de regulă adevărul ne este util, ne ajută. Cei ce au avut o predispoziţie contrară (de a se ataşa mai mult de neadevăruri decât de adevăruri) nu prea au ajuns să lase urmaşi care să le moştenească respectivul apetit...

a

Aici da-mi voie sa te contrazic. Sunt multi, chiar majoritatea, cei care au o predispozitie pentru a se atasa de credinte religioase. Cum niciuna dintre religii nu detine majoritatea absoluta din populatia globului, rezulta ca, oricare dintre religii ar fi cea adevarata, majoritatea se ataseaza de religii false.

Aici tu atingi diferenta intre informatie (information) si cunostinte (knowledge), nu?

http://buddhism.kalachakranet.org/behaviour.html

Fiecare lucru din jurul nostru contine adevarul complet, si il putem afla daca il studiem cu atentie. Totul e o forma a "adevarului"

Acest topic a fost editat de jet li: 30 Jul 2008, 11:58 AM

Aşa este. Dar asta nu contrazice ce am spus eu: că înclinaţia omului înspre aflarea adevărului e mai degrabă mare decât mică.

Ce înseamnă în fond „înclinaţie către adevăr”? S-o luăm prin analogie -- ce înseamnă (la vieţuitoare în general) „înclinaţie/apetit pentru lumină”? Înseamnă că luăm o vieţuitoare, îi dăm diferite adevăruri/lumini şi vedem cum se comportă, dacă-i place sau nu. Când, în urma unor astfel de studii, vine cineva şi zice „Floarea soarelui manifestă o mare înclinaţie/dragoste faţă de lumină (în comparaţie cu cârtiţa, de exemplu)”, contra-argumentul „Păi da, dar jumătate din viaţă şi-o petrece în întuneric! Deci nu prea iubeşte lumina...” nu-i valabil.

De fapt, o şi mai bună analogie ar fi cu o clasă de elevi excepţionali, supra-dotaţi, foarte buni. Afirmaţia „Aceşti elevi au o mare înclinaţie înspre a lua note bune: media generală a notelor fiecăruia este peste 9” poate fi riguros adevărată chiar dacă majoritatea respectivilor elevi ar avea 5 la Educaţie Fizică, să zicem. La fel şi cu dragostea omului faţă de adevăr: ea poate fi în general mare chiar dacă pe un anume subiect particular oamenii eşuează consecvent. Asta pentru că „înclinaţie statistică înspre” nu înseamnă „garanţie 100% că”.

În fond, să ne imaginăm o