Eu cred ca familia are un rol important in comportamentul socio-relational al copilului ce va ajunge la randul lui adult. Ma uit in fata bloculuil a copii si stau si analizez trasaturile comportamentale ale fiecaruia, (ii cunosc pe parinti lor de peste 20 ani), dar vad in ei o parte din mama si o parte din tata, sau fragmente din ambele parti. Multi din parinti incearca o adaugire cantitativa a ceea ce ar fi vrut ei sa fie, dar am observat si parinti care incearca sa adauge la profil , calitate .
Cele scrise mai sus sunt un simplu gand daca vreti haideti(nu copii la joc), sa discutam si aceasta tema

Avand inclinatia temporara spre educatia copilului (incerc sa aflu despre mine) ma lovesc in mai orice carte despre importanta majora a celor "7 ani de-acasa" - cu toate ca aceasta exprimare nu mi se pare tocmai potrivita.

Consideram inainte ca este, nu usoara, dar nici dificila cresterea unui copil. Cat am putut sa ma insel! Mai am putin si o ridic la rang de arta!
Lipsa discernamantului moral si tendinta de imitare (sunt niste mici martori curiosi) fac din parinti un imperativ pentru buna stabilitate etica in concordanta cu societatea. Nu pot sublinia destul importanta tutorilor in acesti primi ani. Bunele maniere (codul nescris al societatii), igiena, sanatatea morala, cultivarea intelectului (prin arta in special), in sfarsit, o gramada de lucruri de tinut cont... Acum imaginati-va parinti doar pentru a fi.. parinti.

Un tanar necivilizat este 80% produsul ignorantei sau slabiciunii parintilor. "Obisnuinta este a doua natura". Se aplica si in acest caz.

Acest topic a fost editat de nevvermind: 21 Apr 2008, 06:54 PM

Personal, le consider pe amandoua ca fiind metode gresite. Oricat ai incerca sa iti educi copilul, nu faci decat sa-l bulversezi pentru ca el oricum va simti ce simt parintii si va imita ce fac parintii. Orice incercare de modelare intr-un spirit diferit de cel al familiei va da nastere la conflicte interioare. Daca vrem ca el sa urmeze o anumita cale, atunci trebuie ca inainte de nasterea lui sa ne asiguram ca noi insine pasim pe ea.
Cred ca tot ceea ce trebuie sa-i dam unui copil in primii ani sunt iubirea, siguranta si sa-l invatam sa se descurce singur. Restul vine de la sine.

Ete vezi? De aia nu (mai) vreau eu copii Ce atatea batai de cap? Nu-s destule si fara ei?

E simplu de spus, dar argumenteaza.

Ce denumesti de fapt? Acordul strictului, incat sa se poate descurca? Pai, in acest caz, ma pot opri foarte devreme (la 15-16, ani de exemplu).

Din moment ce te-ai angajt intr-o astfel de "activitate" - paterna - consider ca nu e bine sa-l "lasi sa se descurce". Multi spun "Eu m-am chinuit. El de ce n-ar face-o?". Copilul nu merita astfel de scuze prostesti. Trebui educat si scutit de astfel de "chinuri" pentru a face loc altor dezvoltari - ei s-au zbatut pentru a chinui alta fiinta?!? In acest caz, "calvarul" lor a fost in zadar. Stiti, nu: "Muncesc pentru copil", "Vreau o viata mai buna pentru el si ma chinui" iar apoi sa zica "Eu am plecat devreme de acasa, nu ca el!".

Nu ma intelegeti gresit: nu vreau sa-l tin in puf sau sa-l supra-menajez (din contra ) - as face mai rau; dar nu sa fie pe cont propriu. Nu cat mai pot face ceva in privinta modelarii lui.

A se descurca singur inseamna:
- sa stie sa ia singur decizii (nu sa ceara la altii sa le ia pentru el)
- sa stie sa se bucure de succesele proprii
- sa stie sa accepte suferintele datorate esecurilor lui (nu sa le puna in carca altora)


Eu nu spun asta.

Tinand cont de cele spuse de mai sus, te-as ruga sa-mi spui cum pot acele abilitati sa ajute tanarul in cazul in care se confrunta prima data cu o relatie sexuala, sa zicem. Nu incerc sa te incurc.

Cu siguranta va lua o decizie si, din nou, cu siguranta va fi sortit ori succesului, ori esecului, dar va fi constient de faptele lui? Va sti ce-a facut, de ce a facut si care ar putea fi consecintele? Nu-mi spune ca cer prea mult de la saracul copil...

Tare nu as vrea sa citesc "Complici mult lucrurile. Este doar o relatie sexuala". Nu gasesc nimic mai ignorant in acest domeniu ca astfel de remarce.

Sper ca observi diferenta: eu nu vreau doar sa supravietuiasca. Orice dobitoc stie sa faca asta. Eu vreau sa ma surclaseze, sa devina un om cu personalitate si sa fie liber. Nu vreau sa fiu "realist" si sa am pretentii mediocre. Dar asta nu face parte din discutie. Vorbim ce cei 7 ani si aportul lor in comportament si gandire.

In primul rand se va gandi foarte bine (sau cel putin asa ar trebui sa faca) daca se faca sex cu persoana respectiva sau nu, iar in al doilea rand daca sa se protejeze sau nu.


De ce nu ar fi?


Complici mult lucrurile. Cu cat le tii mai simple cu atat vezi esentialul mai bine.

Simplu, faci sapte copii, dai mancare cat pentru 3, survival of the fittest!



Poate ar fi interesant sa creada ca e pe cont propriu dar in realitate sa nu fie complet? Si apoi incet incet sa iti retragi controlul? Ai mei au reusit asta acordandu-mi incredere: cand eram prin liceu, altii de varsta mea erau ori obligati sa fie acasa devreme, ori lasati sa faca ce vor. Ai mei aveau o oarecare incredere in mine ca nu fac tampenii. Si ca sa nu cumva sa le incalc increderea, faceam tampenii intr-un ritm moderat.

Totally agree!

A acorda copilului incredere si a-i arata asta + un pic de spatiu pt. a se desfasura e o treaba buna. Cu cat il limitezi mai tare cu atat va avea tendinta sa riposteze mai mult si sa faca pe dos. Dar nici lasat de capul lui nu trebuie, multa rabdare si perseverenta, a creste un copil inseamna cel mai putin a-l imbraca si a-i da de mancare. Cultivarea unor valori sanatoase si ajutor/indrumare in exprimarea copilului sunt foarte importante.