Curiosus: Cum sunt posibile coincidenţele? Nu demonstrează ele existenţa unei forţe inteligente în spatele lucrurilor?
Ignotus: Ce înţelegi prin coincidenţă?
Curiosus: Când două evenimente distincte au o caracteristică identică (momentul petrecerii, efectul, durata, etc), fără ca să existe o cauză pentru această identitate.
Ignotus: Iată că ai dat singur răspunsul. Case closed.
Curiosus: Într-adevăr, am spus că nu exisă o cauză comună. Rectific, fără să putem identifica o cauză comună.
Ignotus: Atunci coincidenţele de care vorbeşti sunt de două feluri: coincidenţe şi efecte simetrice. Unele sunt şi unele nu mai sunt coincidenţe. Case closed.
Curiosus: Mai încerc o dată. O potrivire între doua evenimente, fară o cauză aparentă, dar care produce o surpriză, o mirare.
Ignotus: Aici atingi tărâmul psihologiei. Desigur, anumite "raţionamente" au loc spontan în subconştient, şi unele simetrii din lumea percepută ne duc cu gândul, prin extensie, la soluţiile pe care le-au primit alte probleme asemănatoare. Folosim această mirare pentru a explora şi înţelege legile lumii în care trăim. Dar a pune lucrurile pe seama unei forţe unice inteligente aduce un risc major, un mod de gândire fatalist. Spre exemplu, nu crezi că acea inteligenţă se află chiar şi în spatele acţiunilor oamenilor? Pentru că cele mai interesante "coincidenţe" sunt legate de oameni. Şi dacă o superinteligenţă comandă acţiunile celorlalţi, de ce nu le-ar comanda şi pe ale tale?
Curiosus: Nu neapărat. Dacă acea inteligenţă există, a lua act de ea pare a fi singura metodă pentru a intra în comunicare cu ea.
Ignotus: Daca există, de ce crezi că a permis ea existenţa tuturor non-coincidenţelor?


Am încecat doar să schiţez punctul de pornire al unei discuţii...

Coincidenta... , concordanta , congruenta , concurs de circumstante , potrivire , ...
intimplare...
Da , cred ca putem vorbi de existenta coincidentelor si nu de o forta oculta in spatele lor.

Pentru mine coincidentele reprezinta niste ramasite ale hazardului.
Hazardul este definit astfel in DEX :
Imprejurare sau concurs de imprejurari (favorabile sau nefavorabile ) a caror cauza ramine in general necunoscuta.

In viata fiecaruia se produc la un moment dat o serie de coincidente foarte greu de explicat prin prisma rationalului....si poate de aceea ne este mult mai usor sa presupunem ca in spatele lor se ascunde o forta supranaturala.

exergy33

COINCIDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter coincident; concordanţă; congruenţă. ~a figurilor. 2) Eveniment care se produce întâmplător împreună cu altul; concurs de circumstanţe. Prin ~. ~ curioasă. [G.-D. coincidenţei; Sil. co-in-] /<fr. coïncidence (DEX)
Avand in vedere ca noi nu cunoastem decat o parte din circumstantele evenimentelor, este impropriu sa afirmam s-au produs intamplator, deci sunt coincidente!

Aburelius, Bun venit!

Ce subiect interesant! Ridici problema "Ce este coincidenţa?"... Hmm... Încerc să analizez:

Să luăm de exemplu un şir de câteva (12) litere: KSDZRREVMJLK. Înţelesul, încărcătura semantică pentru noi este practic zero. Dar dacă luăm şirul KROKOTEMIAAU, parcă-parcă are o încărcătură semantică mai mare decât primul. În fine, şirul HANULANCUTEI are o încărcătură semantică mare de tot. Bun, acum să ne imaginăm că alcătuim toate şirurile posibile de 12 litere şi în dreptul fiecărui şir marcăm cumva încărcătura lui semantică (pe o scală de la 0 la 100). Majoritatea vor fi nonsensuri, dar câteva (puţine) vor avea înţeles mult. Media "cantităţii de înţeles" va fi o valoare destul de mică -- această medie hai s-o numim "înţelesul mediu aşteptat" (dacă selectăm la întâmplare un şir din cele 27^12 posibile).

Eu zic că surpriza apare când întâlnim un şir (de caracteristici ale unor evenimente, de atribute ale unor lucruri etc.) al cărui conţinut semantic depăşeşte semnificativ acest "înţeles mediu aşteptat". Şi numim "coincidenţe" respectivele evenimente/lucruri/etc.

(Ce este "cantitatea de înţeles"? Cred că are multă legătură cu compresibilitatea lui Kolmogorov şi Chaitin.)

a

bine v-am găsit, să ne fie cu noroc

Curiosus: Intr-o seară, am făcut o experienţă: Am aruncat o monedă de notând partea pe care a căzut. După 5 serii de câte 100 de aruncări am obţinut rezultatele: 54, 52, 58, 53, 52. Mă gândesc că dacă aş fi continuat, cu siguranţă aş fi putut obţine un scor mai mare de 58.
Dar, dacă aş fi obţinut un scor foarte mare chiar la prima încercare, ce concluzii puteam să trag?

- faptul că aceeaşi experienţă a fost făcută de nenumarate ori înaintea mea, căci numai dintr-un număr foarte mare de încercări, este posibil să se obţină şi una favorabilă(improbabilă).

- că ar trebui să joc la loto (by the way, exită oameni cu noroc la joc, sau e un mit? aţi cunoscut vreunul? e bogat?)

- că ar trebui să cercetez semnificaţia acestei întâmplări în contextul vieţii mele spirituale - poate că este vorba de un mesaj inteligent pe care trebuie să-l receptionez şi să-l descifrez.

Sau, trebuie să trag vreo concluzie?
Ce este întâmplarea? Ce este coincidenţa?
Are ea sens înafara raportării la un subiect (uman)?

ok, discuţia nu pleacă, atâţia oameni destepţi în zonă şi nimeni nu ma lămureste ce-i cu coincidenţele

"compresibilitatea lui Kolmogorov"... nu ştiu cât de compresibil e nenea ăsta

acum serios, să vedem:

Chaitin-Kolmogorov randomness (also called algorithmic randomness) defines a string (usually of bits) as being random if and only if it is shorter than any(the shortest) computer program that can produce that string.

tre' să zic, la primul contact cu ideea, am resimţit un şoc de repulsie. stop, un program e întotdeauna jumătate de informaţie. cealaltă "jumatate" este construcţia procesorului (a interpretorului).

formularea lui Kolmogorov mi se pare avantajoasă ca aplicabilitate în IT, dar asta numai pt. că toate computerele civilizaţiei curente sunt axate pe un anumit sistem logic. presupun că un string aparent aleator pentru calculatoarele noastre binare ar putea fi compresibil pentru alte calculatoare.

sigur, aici se poate obiecta faptul că definiţia nu precizează despre ce fel de computer este vorba, deci înţelegem orice fel. dar despre computerele pe care nu le avem şi nu le putem concepe (încă) nu ştim nimic, iată de ce definiţia asta mi se pare în aer (ca sens filozofic).

încerc să dau un exemplu. un fragment de sinusoidă poate fi lesne comprimat: poate fi descris prin frecvenţă, fază, amplitudine plus informatia că este vorba de o sinusoidă. dar asta numai pentru că avem deja noţiunea de sinusoidă.
se poate argumenta că programele de compresie caută şi procesează orice fel de similitudini, însă, din exemplele concrete despre care stiu (diverşi algoritmi sau reţele neurale), toate utilizează un număr finit de "similarităţi"



revenind, Amenhotep, cred că te-ai gândit la faptul că o coincidenţă se defineşte drept o situatie compresibilă.

eu cred că avem de-a face cu problema comprehensibilităţii (=pură), nu a compresibilităţii (=relativă).

Lectia pe care coincidentele ne-o dau este amara: coincidenta niciodata nu trebuie privita mai mult decât este, adica o coincidenta, si nu ca o cauzalitate descoperita. Constanta (aparitia repetata a) coincidentelor, indica spre o explicatie (relatie explicata) însa nu este o explicatie în sine. Pana nu o identifici (si întelegi) pe aceasta (explicatia), nu poti spune ca stii care e cauza efectului X.
O poveste:

Un tânar constata ca se simte rau dupa ce bea numeroase pahare de vodka cu cola.
Renunta la vodka, si bea în continuare cognac cu cola.
Dar vazând ca în continuare se simte rau, face efortul financiar si bea whisky cu cola.
Cum nici macar dupa asta nu se simte bine, tânarul cauta antecedentul cunoscut: "De buna seama este vorba de cola."

O succesiune de fapte prin care un fenomen X apare întotdeauna împreuna cu fenomenul Y, nu este o explicatie; este doar o observatie.

Pâna nu stii, în cazul luat mai sus, ca:
1. Alcoolul se metabolizeaza (oxideaza) în organism în pasi succesivi, dintre care unii produc substante extrem de toxice (si cancerigene) si cu efecte imediate asupra sistemului nervos central:

alcool > acetaldehida > acid acetic > diversi corpi cetonici ("acetone"), printre care si hidroxibutiratul, care explica dependenta (este produs si utlizat de catre organism ca neurotrasmitator). Corpii cetonici proveninti din alcool, ca si cei proveniti din "arderea" grasimilor, sunt apoi oxidati in bioxid de carbon si apa.

2. La alcoolic metabolismul ramâne în urma, mentinând prea mult timp derivati piruvici toxici ptr. ficat si S.N.C. si în acelasi timp epuizeaza rezervele de vitamine B si C.

nu ai cum sa legi decât superficial coincidentele între ele, asa cum face tânarul alcoolic, în loc sa stabilesti un veritabil complex de relatii de cauzalitate inteligibile.

Acest topic a fost editat de Octavi: 2 Nov 2005, 06:27 PM

spunem azi că particulele subatomice (şi nu numai ele) au caracter dual, corpuscul-undă. dar pe la începutul secolului trecut, disputa era în toi, unii spuneau că e vorba de materie, alţii de unde.

dacă sunt unde, prin ce mediu se propagă? ce anume vibrează? şi cum poate avea o undă masă sau impuls?

dar fenomenele de interferenţă observate în condiţii de laborator la fasciculele de electroni erau o prea ciudată "coincidenţă" cu comportamentul undelor mecanice. cum este posibil ca uneori, un electron plus un electron să facă zero electroni (interferenţă)?.

astăzi nu-şi mai pune nimeni întrebarea, ba chiar, însăşi noţiunea de undă a fost extinsă într-atât încât azi se caută descoperirea undelor gravitationale, sau chiar a bioundelor(ce-or mai fi şi alea...)

un lucru e cert, undele mecanice şi undele electromagnetice au şi proprietăţi comune, însă sunt în acelaşi timp fundamental diferite. atât de diferite încât poate că nici nu ar trebui numite ambele unde. după cum ştim, lumina, ca şi undele radio sunt fotoni. (radioul captează fotoni, nu unde. sună ciudat, nu? ).

pe de o parte, similitudinea cu undele mecanice a făcut posibilă o nouă viziune, pe de alta, tot ea, a stat împotriva evoluţiei ulterioare a fizicii cuantice.

este cunoscută poziţia lui Einstein vis-a-vis de principiul nedeterminării lui Heisenberg: "I cannot believe that God would choose to play dice with the universe", care principiu s-a dovedit a fi ieşirea din impas a mecanicii cuantice la momentul respectiv. greu de acceptat, în special datorită caracterului non-similar cu mecanica clasică, deterministă.

ar fi putut omul ajunge la o cunoaştere atât de rafinată azi fără a pleca de la simetrii aparente şi coincidenţe tulburatoare?

sau poate că de fapt, omul doar îşi extinde cunoaşterea pe linii de simetrie, poate că nu există nici o simetrie în natură, ci numai în felul în care omul o interpretează.

Exista nenumarate cazuri de coincidente in istorie si in alte domenii (am dat ca exemplu istoria pentru ca ea retine faptele cronologic). Multe din ele au devenit mituri, pe care nu mai avem cum sa le probam. Altele isi pierd din credibilitate tocmai pentru ca provin din surse nu foarte demne de incredere...
Iata, aburelius, un exemplu din realitatea imediata:
Tu ai la activ destul de putine mesaje pe han, ceea ce inseamna ca esti nou printre noi. So, tu ai venit aici in speranta ca vei afla cate ceva despre coincidente. Nu este coincidenta ca tu chiar ai intalnit persoane care sunt interesate de subiect, si care au ceva de spus in aceasta privinta.
Nu este o coincidenta tocmai prin faptul ca tu stiai sau te asteptai la asta. Putem oare sa tragem concluzia ca o coincidenta este ceva subiectiv ? Nu, pentru ca nu toate coincidentele au legatura cu persoana proprie. Cert e ca se intampla.
Putem sa ne oprim putin si asupra etimologiei si modului de formare a cuvantului:
co- incidenta.
Asta deja presupune 2 evenimente sau cel putin elemente reale care au ceva smilar in comun, care coincid (aici imi permit sa dau o definitie circulara) intr-un anume punct.

-> Predatoru
co-incidenţă, frumos. nu m-am gândit
Dar
nu este o coincidenţă faptul că am nimerit într-un loc unde oamenii din zonă sunt interesaţi de coincidenţe, ci am înţeles acest interes al lor înainte de a posta. Am postat pentru ca şi pe mine mă interesează subiectul. E o situatie căutată îndelung.

La fel cu faza aia, auzi la radio o melodie şi brusc te luminezi: "Este exact piesa la care ma gândeam, ce coincidenţă!". Dar la piesa aia te gândeai de mult, ea era în subconstientul tău, erai în căutarea ei de luni de zile. Acum a iesit la iveală, e un fenomen psihic.

Fenomenul poate atinge cote chiar mai înalte. Ţi s-a întâmplat să răspunzi la telefon ceva de genul (în loc de "Alo" să spui) "Bună Anca, tocmai mă gândeam la tine" (şi desigur, să fie chiar ea la telefon)?

Acest topic a fost editat de aburelius: 4 Nov 2005, 08:09 PM

Bine, nu vad cine, pe nume Anca, m-ar putea suna... in fine, am inteles exemplul.

Da, asta am spus si eu... dar, daca e sa o luam in sens mai general de atat...nu crezi ca totul e o mare, o imensa coincidenta ? Daca e sa credem in existenta coincidentelor, atunci ar trebui sa credem si in dragostea la prima vedere, sau in destin? De fapt, cred ca existenta coinicidentelor le exclude. Nu e destinul, e o coincidenta... asta ar justifica totul.
Si cand zic asta, ma gandesc ca e o coinicidenta ca tu, aburelius, si cu mine, si cu Octavi, si cu Amenhotep, si cu mama ta, si cu colegii tai de la scoala,facultate sau munca, si cu cersetorul de la coltul strazii, toti, ne-am nascut in aceeasi lume, si facem parte din aceeasi coincidenta imensa...

Nu cred cã existã vre-o coincidenþã, de vreme ce determinismul îºi face treaba …

Mâine oricum va ploua ( chiar dacã cei de la meteo au calculat greºit sau corect), ºi asta nu e întâmplãtor, nici coincidenþã nu e …

... nu vad legatura dintre o previziune meteo gresita si coincidenta .

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Nichita Stanescu - Ce bine ca esti

Acest topic a fost editat de Gordin: 8 May 2007, 03:53 PM

Undele electromagnetice nu au nevoie de mediu de propagare.

Nu e chiar asa de simplu. Practic electronii se pot gasi intr-un anumit loc cu o anumita probabilitate, de aici si unda.

? De unde si pana unde nu unde?

Si s-a intamplat de si mai multe ori sa ma gandesc la Anca si ea sa nu ma sune tocmai atunci...

Hm... exemplu de coincidenta: ieri tocmai plecam de la o prezentare despre comedia populara italiana si ma gandeam la personajele tipice despre care-a fost vorba, si tocmai ajunsesem cu gandul la personajul Columbina. Stiu, o situatie destul de neobisnuita, dar tocmai asta e interesant...

In fata mea, doi barbati mai in varsta stateau de vorba despre cine stie ce, si exact cand trec eu pe langa ei unul dintre ei zice tare: "Columbina? Poate concubina!" Asta a fost tot ce-am prins din dialogul lor. (Stiu sigur ca niciunul nu fusese la prezentare.)

Asadar, ce probabilitate este ca un nume asa rar folosit in viata de zi cu zi sa fie in mintea mea si in acelasi timp sa fie zis de cineva pe langa care trec pe strada, ca din senin? Numiti-o cum vreti - intuitie, telepatie, etc. - dar eu ma-ndoiesc ca poate fi o simpla coincidenta.

Una din metodele (înnãscute?) ale cunoaºterii este recunoaºterea de pattern-uri în imensul volum de informaþii care ne bombardeazã creierul în fiecare secundã. Identificarea se face automat, într-un timp foarte scurt, pentru cã acest mecanism este foarte util în supravieþuire, în gãsirea hranei, în desfãºurarea oricãrei activitãþi. Este adânc înrãdãcinat în subconºtient ºi chiar dacã existã o marjã de eroare mai mult sau mai puþin semnificativã, impresia pe care o avem conºtient este destul de puternicã atunci când un pattern memorat se potriveºte cu imaginea/senzaþia lucrului real, perceput în acel moment. Avem tendinþa de a simplifica lucrurile, chiar dacã lucrurile reale nu sunt identice, dacã ele se potrivesc într-o oarecare mãsurã (subiectivã) imaginii memorate anterior, spunem cã avem o coincidenþã. Existã coincidenþe exacte sau aproximative, aºa cã atunci când stabilim cã douã lucruri distincte ºi obiective coincid, de fapt stabilim identitatea celor douã lucruri cu un acelaºi pattern memorat. În funcþie de cât de bine cunoaºtem acel lucru, modelul sau pattern-ul pe care îl avem în minte despre acel lucru este exact sau aproximativ. Exactitatea amãnuntelor cunoscute despre obiect depinde de experienþã, de învãþare ºi de propagarea informaþiei între obiect ºi observator. Gradul de certitudine în cunoaºtere afecteazã astfel coincidenþele, la fel ca ºi oricare alt proces cognitiv.

Asa, si...? Ai vorbit cam ca-n cartea de psihologie, fara sa spui de fapt nimic. Intrebarea nu e ce genereaza impresia unei coincidente in interiorul nostru, ci daca exista sau nu uneori in mod exterior o legatura intre evenimente similare, sau ele sunt numai "coincidente"?

tocmai, cã nu prea avem cum ºtii rãspunsul din cauza relativitãþii în cunoaºtere...

sunt mai multe alternative:
- diversitatea lumii este atât de mare încât nu existã coincidenþe reale, ele sunt aparente;
- existã suficiente legãturi între evenimente astfel încât principiul cauzalitãþii sã funcþioneze dar ºi destulã libertate ºi întâmplare ca sã existe diversitate;
- toate lucrurile sunt interconectate într-un continuum, se influenþeazã mai mult sau mai puþin, mai subtil sau mai evident, dar nimic nu e întâmplãtor;

aº merge pe varianta de mijloc, ºi atunci existã coincidenþe atât în percepþia noastrã cât ºi în realitatea obiectivã

Eu nu cred in relativitatea asta a cunoasterii. Stiu, o sa-mi recomanzi poate sa-l citesc pe Kant, dar faptul ca perceptiile noastre sunt subiective intre anumite limite, nu inseamna si ca tot ceea ce gandim despre ele e subiectiv. Altfel nu ne-am mai intelege.

Ceea ce-ai spus tu despre coincidenta se poate aplica le orice experienta repetata: daca ai vazut un urs o sa recunosti cum arata un alt urs indiferent de faptul ca nu e intru totul identic, pur si simplu pentru ca gandirea iti selecteaza de la sine elementele esentiale din tot amalgamul de perceptii.

Dar cu coincidentele e altceva, e vorba de prezenta unor experiente similare intr-un anumit context in care probabilitatea acestui lucru este extrem de redusa. De exemplu, daca eu si un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult timp decidem sa ne sunam unul pe altul simultan, asta poate fi numita "coincidenta" si despre ea trebuie sa ne intrebam daca e rezultatul hazardului sau produsul unui proces care ne este ascuns...

Aici cred ca e vorba de cu totul altceva ... nu vreau sa ma hazardez in speculatii , dar am convingerea ca si gindurile pot fi transmise la distanta prin intermediul unor 'cuante' numite psihoni.
Ceea ce spui tu s-a intimplat prea multor persoane ; nu e vorba de o coincidenta a intimplarii ...
Chiar si pe net se intimpla sa te gindesti la un user pe care nu l-ai vazut niciodata in viata ta , nu ai vorbit cu el/ea la telefon ... si culmea ca, dupa o absenta relativ indelungata, persoana in cauza sa-si faca aparitia pe forum, sa-ti trimita un mesaj privat sau un mail

sigur cã nu tot ce percepem este îndoielnic, putem avea certitudini în cazul experienþelor comune, chestiunea relativitãþii se pune în cazul experienþelor neobiºnuite, cum e coincidenþa, cã doar despre ea vorbim...

ºi mie mi s-a întâmplat, nu o datã, ºi presupun cã trebuie sã existe o explicaþie raþionalã pentru asta pe care o vom cunoaºte cândva deºi acum þine de domeniul paranormalului...

una ar fi cã determinismul funcþioneazã ºi reciproc, de la efect la cauzã, câteodatã, chiar faptul cã noi sesizãm o coincidenþã provoacã evenimentele care duc la ea, dar numai în plan mental, subiectiv, nu în realitatea externã, dacã þinem cont cã legile naturii pe care le ºtim sunt convenþii artificiale ºi se potrivesc realitãþii doar în mãsura în care noi le putem verifica, în rest realitatea obiectivã îºi face pur ºi simplu de cap

Irelevant, daca ai numara de cate ori te-ai gandit la persoana respectiva si nu a fost pe forum sau la telefon, ai sa vezi ca procentajul in care apar coincidente e foarte scazut si irelevant.

Povesti cu psihoni si cuante o sa le cred cand le vad. Pana atunci sunt doar speculatii. Este adevarat insa ca gandurile noastre sunt impulsuri electrice ce genereaza campuri magnetice (foarte slabe). Poate ca intr-o zi le vom putea inregistra, codifica si transmite. Pana atunci insa, cred ca telepatia e doar un mit.

Acest topic a fost editat de Blakut: 10 May 2007, 08:15 AM

Uneori, alteori nu. De cate ori ti s-a intamplat sa te gandesti la un user si sa nu se intample nimic?

Raspuns corect: nu iti amintesti.

Asa functioneaza memoria umana, selectiv. E singurul mod in care poate functiona eficient. Daca ti-ai aminti toate tampeniile de genul asta ai innebuni... sau ai ajunge repede sa nu mai ai spatiu pe disc. Totusi, trebuie sa gandesti critic aici: nu te poti baza doar pe amintiri cand faci o astfel de afirmatie, trebuie sa faci o statistica riguoroasa.

Iti propun urmatorul experiment: te gandesti in fiecare zi la o persoana si dup-aia astepti o saptamana. Si notezi cate te-au contactat si cate nu. Dup-aia poti sa compari cu procentul de persoane care te contacteaza fara sa te fi gandit tu la ele. Aplici un test de semnificatie statistica. Si daca obtii ca cele doua difera semnificativ, de-abia atunci poti sa vii si sa scrii asa ceva pe forum. Pana atunci, vorbesti prostii.

Acest topic a fost editat de Catalin: 10 May 2007, 10:27 AM

Nu cred ca ai inteles ce am vrut sa spun eu, poate ca si din cauza ca nu am dat explicatii suficiente.
Nu era vorba sa stau cu ochii atintiti in monitor si sa ma concentrez asupra cuiva anume ... sa repet de "n" ori acest exercitiu si sa fac o lista statistica a eventimentelor ulterioare .

Despre ce era vorba ?
De obicei cind intru la Han, in paralel, mai am deschise 2-3 ferestre. Citesc presa la ziare.ro , navighez pe unele site-uri de istorie sau lingvistica, ... etc.
Mi s-a intimplat ca citind un articol sau vizualizind unele imagini de pe site-ul respectiv creierul sa faca niste conexiuni instantanee cu unele posturi de la Han, si implicit gindul sa ma duca la cea/cel care le-a postat .
De foarte , foarte multe ori persoana in cauza nu mai aparuse pe forum de saptamini de zile ... uneori chiar mai bine de un an
Coincidenta , sau nu , nu pot sa explic de ce ... sau poate ca e o culme a ironiei , chiar in acea zi persoana in cauza lasa o urma a trecerii sale pe la Han.
Si ca sa fiu mai explicita ... nu e vorba neaparat de cei cu care am schimbat unele replici pe diferite subiecte de discutie , nici cu cei cu care am discutat in privat ... s-a intimplat acest lucru si in cazul unor forumisti care habar nu au de existenta mea pe acest forum , eu 'cunoscindu-i' pe ei din vechile lor postari , din perioada de aur a Hanului , atunci cind ei erau activi ... iar eu nu eram inscrisa.

Si nu e vorba numai de Hanul Ancutei ... acelasi fenomen l-am observat si in alte spatii virtuale.

Nu e vorba de ceva controlat ...adica sa ma concentrez in mod constient asupra cuiva ... e vorba, cred, de cu totul altceva.

Mai exista un fenomen pe care unii il incadreaza la 'coincidente' . De exemplu se intimpla sa vezi pe strada o persoana care seamana cu cineva din familia ta , sau din anturajul tau ... si pe care nu ai vazut-o de multa vreme.
Culmea intimplarii e ca in acea zi te intilnesti chiar cu persoana in cauza ; de multe ori ti se pare absurd pentru ca ea nu locuieste in orasul tau ... uneori nici nu mai are domiciliul stabil in tara.

Ai avea mult de cistigat daca nu ai folosi in discutii acest ton categoric .

Dupa cum am spus si anterior eu cred ca si gindurile au un suport (nu am gasit alt termen ) pe care calatoresc .

@Blakut

... crezi in existenta cuarcilor/quarks ?

Da... de ce n-ar fi posibil ca gandurile sa "pluteasca" intr-un fel in jurul nostru intr-o forma imperceptibila, si in functie de structura noastra psihica si de starea de moment sa intram in legatura cu unele sau cu altele? Mi se pare o ipoteza plauzibila...

Eu cred ca am inteles. Au mai zis si altii chestiile astea inaintea ta.

Da, este vorba de modul in care creierul tau noteaza evenimentele in memorie. Situatiile in care nu se intampla nimic nu sunt inregistrate.

Da, si exista mult mai multe situatii cand vezi pe cineva pe strada care seamana cu cineva din familia ta si pe care nu ai mai vazut-o de multa vreme si... nimic nu se intampla. Asa ca uiti "evenimentul" respectiv. Cand a fost ultima oara cand ai vazut pe cineva care semana cu cineva din familia ta si... nimic nu s-a intamplat?

Iar eu cred ca vorbesti prostii.

Acest topic a fost editat de Catalin: 11 May 2007, 01:08 PM

@Nastratin

Si mie mi se pare o ipoteza plauzibila, intr-o anumita masura ... dar nu in totalitate ; unii au introdus notiuni ciudate ca de exemplu 'front de ginduri' , 'cimp de ginduri'...

orice lucru este purtãtor de informaþii, mediu de propagare ºi câteodatã, centru de prelucrare a informaþiilor mai simple sau mai complexe... numai cã neavând la îndemânã mijloacele de a detecta ºi decoda aceste informaþii pentru noi ele nu existã... dar dacã mintea (subconºtientul) ar putea percepe ºi prelucra aceste informaþii transmise prin moduri si medii inca necercetate, nesigure sau improbabile? Daca un astfel de fenomen e destul de rar incat sa nu fie reproductibil in laborator, analizat si cercetat prin metode stiintifice, pentru stiinta el nu exista, nu poate fi demonstrat...

Totusi de-a lungul timpului au fost cazuri cind stiinta a 'jonglat' cu termeni sau cu cantitati fizice care nu au putut fi demonstrate sau masurate, la acel moment de timp.

Desigur, exagerezi aici. Big Bang-ul nu este reproductibil in laborator si, totusi, stiinta lucreaza destul de bine cu el.

Dar asta nu inseamna in mod automat ca ipoteza Big-Bangului este una adevarata.
Sunt destule voci autorizate care refuza aceasta teorie.

Serios? cine?

Coincidente? Putem spune ca exista sincronicitati. Tot ce se petrece, se petrece sincron cu alte evenimente. Asta pt ca avem cauza si efect, sau mai bine zis, cauza si....efecte. Efecte ce pt deveni la randul lor cauza pt alte....efecte.

pentru Big Bang exista o serie de indicii bine fundamentate experimental, radiatia de microunde, deplasarea spectrala spre rosu, teoria relativitatii... e cu totul altceva decat ceea ce indeobste numim fenomene paranormale unde exista doar anecdote si pareri subiective, ceea ce spunea exergy mai sus e un exemplu, coincidentele "te duc cu gandul" la existenta unui mod de propagare a informatiei intre cele doua evenimente improbabil sa fie legate intre ele in mod cauzal, iar asta nu poate fi dovedit din moment ce e doar o impresie a ei si a celor ce cred in astfel de lucruri, cei ce nu cred vor ramanea sceptici chiar pusi fata in fata cu fenomenul real, cred ca si lui Blakut i s-a intamplat dar el neaga existenta psionilor. Nuanta pe care am vrut s-o scot in evidenta este ca eu cred ca ar putea exista in Univers o serie intreaga de fenomene si lucruri pe care nu le putem demonstra, cunoaste, cerceta, raman mistere pentru stiinta. Deocamdata...