Ma gandeam ca, pe multiplele subiecte care au fost deschise pana acum pentru a dezbate teme mai mult sau mai putin cosmogonice, mesajele ajung sa degenereze cu timpul in dispute foarte fragmentate, in care, la cel mai mic dezacord, este citat si combatut cel cu o viziune contrara, sau uneori chiar ridiculizat, asa incat nu se ajunge mai niciodata la o expunere de idei cursiva si coerenta, care sa exprime un anumit mod de a intelege lucrurile. Mai ales in discutiile pe tema existentei lui Dumnezeu, principala preocupare pare a fi cea de a-l contra pe "adversar", si nu aceea de a-l mai "iscodi" cu intrebari, ca poate totusi o fi ceva temeinic in capul lui. Mai mult, sunt unii care s-au specializat in a da mereu cu tifla atunci cand nu sunt de acord, dar care nu expun nici o viziune proprie asupra realitatilor lumii.

De aceea, poate ca ar fi util sa deschidem un subiect cu privire la reprezentarea pe care o are fiecare asupra lumii in general, fara a ne preocupa sa-l contrazicem pe ala care nu priveste lucrurile tot asa ca noi. Oricine e invitat sa dezvolte aici gandurile prin prisma carora se raporteaza la viata. Nu e deloc obligatoriu ca expunerea de idei sa faca referire la Dumnezeu, la ateism, sau la mai stiu eu ce alta conceptie asupra religiei care a fost larg dezbatuta pana acum. Totul e ca ideile prezentate sa provina dintr-un impuls propriu si nu ca o reactie la ceva sau cineva. Daca exista nedumeriri sau curiozitati cu privire la anumite afirmatii, autorul lor poate fi rugat sa clarifice sau sa dezvolte pe mai departe ideea. Nu stiu cat succes poate avea o asemenea initiativa, dar mi se pare un lucru cu mult mai "sanatos" decat eternele balacareli, despre care intelege mai bine cum sta treaba cu aparitia omului.

As incepe eu, cu numai cateva ganduri cu privire la relatia omului cu lumea inconjuratoare. Pentru mine o fascinatie deosebita o are diversitatea de forme ale regnului vegetal, care imi par a se afla intr-o armonie atat de uimitoare intre ele, incat imi trezesc uneori sentimentul ca aduc marturie despre o infinita intelepciune. Pe de alta parte, privind un om, dobandesc reprezentarea unei fiinte cu mult mai desavarsite decat oricare planta din lume, dar care tocmai pentru aceasta perfectiune a pierdut puritatea ce exista pretutindeni in lumea vegetala. Si totusi, omul poarta in sine posibilitatea de a-si cuceri o viata eliberata de poftele sale inferioare, daca depune un efort launtric onest si temeinic pentru acest tel. Acesta este insa un mare "daca"...

Eu unul ma declar dezamagit: omul e dobitoc cel mai adesea, dar intotdeauna asa cand e “in gloata” (societate umana), natura ne prezinta o realitate cruda si tâmpa, fara sens moral si in care intamplatorul abominabil are un loc prea mare, o lume (univers) care desi poate e logica, nu e si inteligenta si morala, si in care orice fiinta rationala va resimte lipsa unui “dirijor”, sau “sofer”, pe care unii prefera sa-l numeasca insa Dumnezeu. Daca m-am declarat dezamagit, nu ma declar si fatalist. Dimpotriva, sa vedem:
Tabloul asta de mai sus ar fi totusi luminos, daca macar coltul lui dinspre viitor ar arata mai bine, insa vai, dupa mine, nici asta nu e mai breaz; totusi, daca e vreo speranta pentru omenire macar, daca pentru noi ca efemerizi nu, atunci tot viitorul trebuie sa fie aceasta speranta, mai ales ca el are o calitate de-o incomensurabila importanta: depinde si de noi: in tot acest arbitrariu balamuc oribil care este realitatea naturii (cum reusesc unii sa vada serenitate si perfectiune eu ma intreb astfel?) din care si noi facem parte, singurul lucru pe care puteam sa-l modificam este viitorul: sa-l facem, cat putem, altfel. Ecoogistii vor mai multa "natura", eu unul, vazand cat e in stare aceasta (adica mai putin, sau mai rau, decat criminalul notoriu care este dumnezeul vechi-testamentar), vreau mai putina natura!
Astfel, cu prezentul vom trai, de sperat modificandu-l usor-usor intr-un viitor mai bun, care sa faca balamului lumii mai putin balamuc. Din pacate insa, ca specie, din trecut nu putem lua nici macar lectii – asa cum bine ne arata si superstitiosii (religiosii), insa si nostalgicii comunisti si fascisti – astfel ca doar acest viitor e “pata de lumina”, chiar daca palida. Imi inchei mesajul in sensul celor zise mai sus, cu cuvintele marelui (dupa mine) filozof si lingvist român (de religie mozaica) Henri Wald (iata-ma citand un om cel putin declarat credincios, daca personal nu cred ca si unul veritabil!): “Viitorul nu este ceva real care sta ascuns in timp, asa cum un lucru (un pericol) se afla ascuns in spatiu. El nu este o fatalitate care se abate asupra prezentului, ci o creatie libera a acestuia; el nu se afla in ceea “ce ti-e scris dintotdeauna”, ci in ce esti tu in stare sa “scrii” acum. Nenorocirile viitorului nu se afla pitite in timp, asa cum se afla capcanele ascunse in spatiu. Viitorul se formeaza prin specializarea anumitor auxiliare, cel mai adesea verbul "a voi" (vrea) sau "a avea": voi face, sau am sa fac.”

Acest topic a fost editat de Octavi: 30 Jun 2005, 01:35 AM

@Maracine,

Da, buna observatie. Subscriu. De aceea am tot facut si eu apel la prezentari succinte de viziuni proprii si discutii pe cadre mai largi, nu pe detalii. Salut initiativa ta.

Splendid ! Asta imi propusesem si eu. De cele mai multe ori ne pierdem in hatisul referintelor la detalii, pierzand din vedere premise si concepte mai largi. Voi reveni in curand.

Nu ma voi limita la o opinie predominant terestra, adica doar la acesta lume, ci la una privind incadrarea ei intr-un camp mai larg. Eu unul o vad cam asa :
1. Ca un efect al unei Cauze Superioare, vii, inteligente, afective, omnipotente, omnisciente etc.
2. Omul si alte fiinte din Univers e rezultatul actului creativ al acestei Cauze.
3. Acesta creaza potrivit atributelor Sale entitati perfecte conform caracterului Sau.
4. Un eveniment cosmic nedorit dar acceptat datorita exercitarii liberului arbitru, conduce la o disputa privind autoritatea asupra creaturilor.
5. Urmeaza un test al tuturor iar in functie de cum s-a exercitat liberul arbitru consecintele sunt pe masura.
6. Acolo unde alegerea s-a dovedit catastrofala, Creatorul prepara un plan de salvare.
7. Il face cunoscut si-l duce la indeplinire.
8. Cei care-l accepta au sansa de a trai intr-un Univers restaurat, lipsit de moarte si de rau, cei care nu-l accepta nu vor fi compatibili cu acesta restaurare deoarece natura lor corupta nu poate cohabita cu ceilalti. Urmarea actului lor va fi neantizarea acestora, reducerea la inexistenta.

Raiul si Iadul ... si pe Pamant! Lumea-i o lupta continua intre Bine si Rau.

Cand vad un paianjen omorandu-si victimele prinse in plasa... ma intreb: Oare nu-i slujitorul celui Rau? De ce traieste astfel? Cine-i da acest drept de-a omori? Nu-mi plac paianjenii, mi-e frica de ei... cateodata ma vad prinsa in plasa acelui criminal... si nu mai am scapare... Tot asa se-ntampla si cu oamenii... Pe lume exista cei care intind plase... si cei care-s slabi de inger... si cei care vad si inteleg ce se intampla... insa nu pot face mai nimic... Daca omoara acel paianjen... atunci ei devin criminali... Si chiar daca-l omoara... mai sunt multi altii... Si-atunci ce-i de facut?...

Lumea-i un cerc vicios in care razbate doar cel ce este capabil sa mentina un echilibru intre bine si rau.

EXTREME: DACA ESTI PREA BUN ESTI PROST, IAR DACA ESTI PREA RAU, ATUNCI ESTI CRIMINAL.

Daca-ti pierzi mintile... esti nebun...nu mai vezi nimic si nu mai intelegi nimic ... nu-ti mai apartii...
Daca supravietuiesti... esti om sau OM.

Acesta creaza potrivit atributelor Sale entitati perfecte conform caracterului Sau.

O finta superioara sau nu, inteligenta sau mai putin, sentimentala sau nu, atotputernica sau nu, atotstiutoare sau nu, poate crea obiecte sau fiinte la paritate cu atributele sale (perfecte sau mai putin) sau poate foarte bine sa nu le creeze asa, functie de interesul, scopul si "utilizarea" pe care aceasta doreste s-o dea creatiei sale. Perfectiunea creatorului, nu obliga si perfectiunea creatiei, asta era ideea . . . iar in masura in care nu stii (si nu stii) ce a intentionat acesta, e chiar hazardare curata sa afirmi cu tarie cele de mai sus. Apoi, omniscienta impune, cel putin in cazul unei acceptiuni a termenului, inutilitatea "testului" si chiar a insusi "liberului-arbitru" (problema filozofica a "fatalismului teologic").
Cat despre ideea ta cam bizara, anume ca Dumnezeu este o entitate vie, aici trebuie spus ca devii de-a dreptul amuzant: viu, presupune viata, care presupune nastere (aparitie) si crestere, un metabolism (pe intelesul comun ca acesta “mananca si se caca” pentru a supravietui, ca si calitatea de a putea sa se reproduca (pesemne de aceea sunt asa multi zei, cate popoare, triburi si populatii . . . ); vreau sa spun ca aceasta definitie minimalista, este numai una generala, la care fi sigur ca biologii ar adauga multe alte conditii, care toate amuza de minune atunci cand e sa le atribui “Cauzei”.

Acest topic a fost editat de Octavi: 2 Jul 2005, 02:17 AM

Atrag atentia asupra faptului ca am adresat de la inceput rugamintea ca aceia care doresc sa exprime o viziune proprie asupra realitatilor lumii sa nu isi construiasca mesajul in antiteza cu ceva sau cineva, ci sa plece de la propria conceptie. Cred ca e foarte usor pentru multi oameni sa vina si sa critice intelegerea pe care o au altii asupra vietii, dar cand e sa expuna ceva ce provine dintr-un impuls propriu... bate vantul pustiei. Hai sa fim mai constructivi, macar pe acest subiect, pentru ca sunt multe altele pe care putem sa criticam pana ne plictisim.

Inainte de toate multumesc pt. posibilitatea pe care mi-ai dat-o prin acest topic.si acum sa incep relatarea...
Exista momente in care lumea mi se pare de-a dreptul infioratoare, in care totul ma nemultumeste in care "nu mai e nevoie de jaratec:infernul sunt ceilalti", in care manifest un dezgust total fata de lumea exteriora, dar incerc totusi sa ma reculeg gandindu-ma ca "people look strange when you are a strenger" si astfel depun un ultim efort (de cele mai multe ori zadarnic) in a-i intelege pe ceilalti si in pofida faptului ca "in afara de sinucidere, o alta reactie a individului este revolta instinctiva" eu ma resemnez si astfel ajung sa nu-i detest numai pe ceilalti ci si pe mine insami. Singurul lucru pe care-l pot face in aceste clipe este sa ma refugiez in natura, unde gasesc mereu armonia de care am nevoie si care se transpune intr-un final in ideile si simtirile mele deoarece nimic nu poate fi comparat cu armonia, pacea si linistea sufleteasca a individului cand acesta se afla in centrul furtunii din exterior. sad but true...

... si cum poti respira cu acest "detest" pentru tot si toate, chiar si pentru tine?.... mai poti respira?... Eu una m-as sufoca....

p.s. Bine ai venit printre noi, Vane15.

Vane15,



O viziune cam... neveselă expuseşi mai sus... Ia să vedem, reuşim noi aicea să te mai dezîntristăm puţin?

Uite ce de subiecte vesele sunt pe Han (e drept, la Filosofie nu prea... a, ba nu, era şi la Filosofie unul cu "Ce este râsul", parcă...).

Să revenim însă la ce spuneai: că nu-i înţelegi pe ceilalţi... Dar la ce-ţi trebuie ţie să-i înţelegi pe ceilalţi? E aşa de important? Eu zic să-i laşi în plata Domnului. Vezi-ţi de tine, înţelege-te pe tine, înţelege-te cu natura şi ocupă-te de lucrurile care-ţi plac. Şi, eventual, dacă crezi că vreunii dintre ceilalţi merită, fă-i pe ei să te înţeleagă pe tine.

a

Cum vad eu lumea?
"reprezentarea pe care o are fiecare asupra lumii in general".
"Lumea in general" poate fi echivalata cu intreg universul si nu doar cu fiintele care-l populeaza. Deci o discutie, in general, cuprinde foarte multe teme si participantii ar putea aborda fiecare dintr-o alta perspectiva de a privi lumea in general. Se poate discuta despre inceputurile, evolutia lui, sau despre starea lui actuala sau viitoare, sau chiar despre indivizii care populeaza aceasta lume si ce rol au iei.
Incepi prin a exemplifica, propune tema armoniei in diversitate sa a regnului vegetal care merge pana la o infinita intelepciune, apoi treci la om care si-a pierdul puritatea prin evolutie dar are puterea launtrica de a se autodepasi.
Cred ca tema are un cacarter prea general si poate ar trebui sa o restrangi.
Dupa cu vezi:
Octavi: vorbeste despre omul prezent care totusi poate fi recuperat
Bolt:Universul creat de Dumnezeu... cu tot tacamul
Mami: Lumea-i o lupta...
Paianjanii daca nu te musca fac si lucruri bune, ii poti judeca diferit in functie de locul de unde te afli. Daca esti musca, sunt asasini. Daca esti gospodina sunt un dezastru. Daca esti biolog ii consideri un factor de mentinere a unui echilibru.
Vane15:Detesta lumea exterioara, e pesimista dar nu chiar total. "sad but true.."
Nu comentez cele spuse
Este o sugestie, tu esti moderatorul

Nu sunt moderatorul subiectului, ci doar am adresat rugamintea ca oricine doreste, sa prezinte o viziune asupra unui "segment" al lumii, dupa cum intelege fiecare sa o faca. Nu e necesar sa se contureze o dezbatere, tocmai de aceea nu influenteaza cu nimic faptul ca tema e foarte vasta. Scopul acestui subiect este, mai degraba, sa putem observa cum concep si altii lumea. Ba chiar, as zice, e foarte semnificativa partea pe care o alege fiecare spre a o descrie; spune foarte multe despre acel om...

Pentru mine lumea este...diversa !
Are mai mult de 4 anotimpuri inmultite cu viata....

Multumesc pt primire ^mami^ si Amenhotep sincer nu ma asteptam

Si referitor la ce ai notat tu ^mami^ in general nu prea agreez lumea (umanitatea) dar asta nu inseamna ca in tot acest desert nu gasesc din cand in cand si niste oaze care sa ma readuca la viata, in caz contrar cu singuranta ca "m-as sufoca". Viata mai ofera si bucurii cam rar ce-i drept.

Plina de mistere....care se hranesc reciproc....

Termenul de LUME desemneaza diferite domenii particulare ale existentei: lumea lucrurilor, lumea ideilor, lumea omului, lumea valorilor, etc. Deci teme exista.
Materia, indiferent cum a aparut ea, din nimic, ca a existat din totdeauna are tendinta naturala de a evolua spre viata in functie de ce conditii intalneste si cand. Acum un miliard de ani a aparut prima celula vie, pe pamant, care in functie de mediu a evoluat spre toate speciile existente astazi, inclusiv omul. Evolutia este continua pentru toate speciile, ele devin tot mai destepte, adaptate.
Pentru om, raportandu-ne la creier, evolutia a fost prea rapida. Se pare ca cineva si-a bagat coada.
Daca ne gandim la planete care au avut conditii de aparitie a unor fiinte vi cu un miliard de ani inaintea noastra, ne putem imagina oare cine sunt si ce pot face ei. Oare putem sa ne gandim cum vom fi, cum vom comunica peste un milion de ani, daca nu ne autodistrugem, sau ne va distruge un cataclism.

Eu vad lumea ca un sistem care face tot posibilul sa se outodistruga, Cred ca sunt prea putini cei care repara ceia ce strica altii.

... cu alte cuvinte... eu vad lumea... ca o lupta....

Lumea este un imens albastru. UN ocean de vietuitoare. Printre aceste mii ma regasesc si eu. Sunt si eu acolo, poate pentru o zi sau poate pentru urmatorii ani. SUntem atat de rai incat ne 'hranim' uneori cu cei mai slabi ..ii omoram furandu-le orice sansa de afirmare . Trebuie sa traim in acelasi ocean toti. Pana cand nu vom intelege asta, lumea noastra va fi terenul de lupta..asa cum a spus si ^mami^. Sunt atatea culori in mare, atatea specii, toate atat de diferite, atatea forme, atatea familii..SI TOTUSI CU TOTII IN ACEEASI MARE.

Lumea este un locas ce ascunde niste mistere care nasc si mor intr-un proces continuu..toate acestea fiind insa unice si irepetabile, desi aparent nesemnificative acestui locas intr-un anume moment. Si totusi exista..

Pai ori vad eu-ul ori vad lumea...

văd lumea cu ochii închişi
dorm 7 zile din şapte sperând să mă trezesc în ziua a opta ..
nu văd adevăruri .. nu caut defecte ..
din tot ce există .. aud contrariile ce se caută şi sufletele ce “se presimt “
în rest .. lacrimi ce curg pe obrazul existenţei ..

lumea este o paleta de culori iar armonia nuantelor da valoare tabloului..

Cum vad eu lumea? Ca un sistem pe cale de autodevorare. "Optimist", nu? Adevarul e ca as vrea sa nu am de ce spune asta, dar fiecare isi urmareste interesele si atat. Lumea nici macar nu se mai vrea inteleasa, se vrea copiata, sau se vrea in anturaje care sa nu ii ceara sa accepte si altceva... frumusetea lumii sta, intr-adevar, in diversitate. Poate nu si fericirea individului, dar nici acest concept nu e strain de cel de diversitate... Pacat ca unii, multi, nu vad asta. O sa revin, ceva mai tarziu...

Salut, Methewaiting, la Han şi aici la Filosofie!

a

Bine v-am gasit si multumesc de primire!

Cum vad eu lumea? hmmm! Ca pe un diavol roz ce isi pierde vremea incercand sa-si vopseasca coada,coarnele,copitele;depinde de zi si de starea in care se afla.Uneori din plictis incearca si altceva.Haleste un Mc.D cu o felie de branza Cedar,pentru ca zilele trecute a vazut un film american 'Supersize Me' si un american tampit incearca timp de o ora si jumatate sa-l convinga cat de nociva este mancarea de la Mc.D... Pai ce poate sa-si doreasca mai mult si mai mult un diavol roz decat o imbucatura dintr-o asemenea delicatese!Alteori navigheaza pe net (dracovenia dracului,tot inventia noastra importata direct din iad;oare plateste cineva drepturi de autor iadului pentru net?hmmm!nu cred!),clic...clic se aude mouse-ul in timp ce privirea soarbe cu nesat dulcele,parfumatul net. Of!Oamenii cred ca viata unui diavol roz este plina de rautati aventuroase si cu greu pot contrazice aceasta opinie,dar uneori,poate de vina sa fie copitele,diavolul roz devine nostalgic.Viseaza(blasfemie,cum dreac o asemenea creatura sa viseze!?) la lumea lui,cu miros de pucioasa si de vin alb,cu gust de gratar incins in focul iadului,cu dracusori ce danseaza pe ritmurile unei trupe luciferice(ACDC parca-i este numele-High way to hell) in jurul bietilor osanditi la chinurile iadului. Zambeste la gandul unei amintiri,in care un contabil al iadului a propus ca oamenii sa fie chinuiti cu muzica tehno.Ce prostie contabiliceasca,au ajuns tipii astea de la conta sa aiba opinii despre o asemenea intreprindere dificila.Gandeste cu voce tare,oricum nimeni nu-l aude fizic,viata oamenilor nu-i decat un 'clic'.Dureaza ceva mai mult de o infinitezimala fractiune de secunda si ei in loc sa mediteze la acest aspect,halesc,f**k sex,fumeaza,asculta muzica,danseaza,procreaza,viseaza,construiesc,muncesc,calatoresc,etc...Cum dreac reusesc in timpul acesta atat de scurt sa faca atatea?!Uneori am senzatia ca se caca pe tot iadul din lume si ca munca mea este inutila. Uf! M-am desconspirat,parca acesta este cuvantul acela anatemic pentru prostia draceasca.

Intre extreme. Cand e de plins pling, cand e de ras rad, nu pierd nici o ocazie sa risipesc ce mi se ofera. Drept e ca de multe ori imi ling ranile in tacere.

Si daca va spun ca vad lumea prin plansul unui copil care moare stingandu-se incet de disperare o sa-mi spuneti ca am uitat vantul care adie incet printre frunzele ingalbenite de toamna. Lumea inseamna si suferinta. O forma de compasiune care ne strabate inocent dinaintea lacrimei tremurande care anunta vreo despartire. Sa iti aduci aminte de ultima noapte cand ti-a plecat iubita inecata de plans…Sa-ti simti fiinta vestejindu-se treptat, pana cand vei spune: din mine ai ramas doar Tu, eu am murit demult. Lumea inseamna supravietuirea vinovata, arta de a ucide si de a te compromite in minciuna pentru a ajunge sa mananci un carnat in plus ( si imi urez adesea `Pofta buna ) numita adaptare. Si mai ales inseamna moarte. Ea se hraneste cu disparitia oricarei fiinte ducand mai departe timpul dureros al efemerului. Asa vad lumea ca nefericire.
Si daca va spun ca eu mai cred in fericire. In mirosul scoartei de copac si in nostalgia unui apus de curcubeu. Ca mai las marea sa-mi cante linistit pe o stanca insulara cu pasi de marmura in adanc. Ca imi mai bucura privirea vreun fluturas multicolor care mi se aseaza timid pe umar. Asa vad lumea ca bucurie.
Si daca va spun ca sunt tentat de toate formele frumoase. Ca as vrea sa am toate frumusetile lumii si sa ma pierd in jocul de lumini si sunete al divertismentului. Asa vad lumea ca dorinta.
Si daca va spun ca nu-mi doresc uneori decat un castel insingurat in mijlocul padurii, fara teama de sangeroasele carnivore care m-ar putea devora. As alunga atunci orice floare care ar indrazni sa-mi viziteze tinutul impietrit si rece, sa nu se ofileasca langa mine. Asa vad lumea ca nevoie de singuratate.
Si daca va spun ca vreau sa stiu tot. Ca sunt bantuit de fiorul cald al fidelitatii fata de adevar. Ca nu suport tacerile naturii si zidul de absurd nascut la intalnirea dintre constiinta mea si realitatea care imi refuza esenta. Astfel vad lumea ca neinteles.. Doar intrebari si nelinistea cautarii…Asa vad lumea ca sete de adevar.
Cred ca mai am si un sistem..Dar ala e doar pentru mine….

Sigur n-ai publicat un volum de versuri sau ceva eseuri ?

Acest topic a fost editat de Bolt: 2 Sep 2005, 06:55 PM

Sigur n-am publicat Bolt, dar daca o voi face te voi anunta sa-l citesti si tu . In alt sens cuvintele imi apartin in totalitate. Maine plec pentru cateva zile dar voi reveni si iti promit sa-ti prezint si `viziunea` personala fata cu a ucide.

Lumea pentru mine nu prea exista, am invatzat ca lumea sunt eu, singura persoana in care pot avea incredere, in rest numai minciuna, fatarnicie, ocolisuri, dar niciodata adevar. Dupa cum spuneam, eu singura sunt lumea pentru mine, restul incep sa nu mai fie importanti, cand au fost, au profitat, cand am iubit, a uitat....
E greu dar e mai bine si mai sigur, lumea stie doar sa faca rau, in general, poate unele persoane nu, dar gasesti greu asa ceva, eu am gasit doar rau in jur pana acum, oare de ce sunt retrasa si timida , cand am inceput sa nu mai fiu am urcat pana la cer, dar am picat de acolo de sus si m-am lovit prea tare, am revenit pe pamant. Old me is back... retrasa intr-un colt, speriata de ura din jur, dar totusi incerc din nou sa gasesc acel ceva bun... va veni si randul meu candva, cand lumea va insemna ceva pentru mine

@alfa :

Eu te-am intrebat in mod admirativ, n-am insinuat nimic, da' ma rog...

@axyutza :

Am rasuflat usuram cand am vazut c-ai inceput asa.

Si am zambit bucuros cand am vazut c-ai incheiat asa.

Da Bolt, dar poate va trece mult timp pana sa ajung la incheierea ce te-a bucurat... sau poate am si eu noroc....

Daca-ti pot fi de folos, te ascult.