Ordinea devine Haos, care apoi se ordoneaza la loc.
O bucata de pamant undeva, se afla intr-o stare de haos omogen, sau ordine intr-un fel. Cade o samanta acolo, creste o planta. Haosul este ordonat din cauza samantei aceleia, elementele din pamant se organizeaza in corpul plantei, si s-a obtinut Ordinea. Dar Ordinea aceasta este in lupta cu Haosul, ea este instabila in mod ciudat, planta moare si Haosul apare din nou.
Aparent haosul este starea stabila si ordinea accidentul. Dar nu este asa, acest haos la prima ocazie se va ordona, va forma o structura complexa, care si ea va tinde apoi inapoi spre haos. Ce se intampla acolo ? Intrebarea este care e motorul acestor schimari continue ? De ce lucrurile incearca sa se ordoneze, pentru ca apoi sa dispara la loc ? Care-i ideea ?
Sunt sigur ca am vedere de ansamblu asupra problemei, putin mai mult decat unu care sta intr-o groapa si incearca sa vada orizontul!


Acest topic a fost editat de Jack: 2 Nov 2004, 02:38 AM

Mi-am pus si eu de multe ori astfel de intrebari. Nu am gasit inca un raspuns multumitor. Cred totusi insa ca daca privim lucrurile la nivelul Universului, starea de ordine tinde spre zero, noi nefiind mai mult decat niste microbi pe un fir de praf. Pe de alta parte, fizica ne spune clar ca entropia (starea de dezordine) tinde intotdeauna spre maxim.

Eu cred că haosul este o ordine pe care noi nu ne-o putem (încă) explica. Altfel spus, eu nu cred că există haos în Univers...

Sau poate ca ordinea nu exista de fapt si este doar un alt mod prin care omul percepe haosul din univers.
Daca una din cele 2 notiuni (daca nu ambele) este subiectiva atunci mai probabil este ca notiunea de ordine sa fie subiectiva.
Cu ceva timp in urma se spunea ca Pamantul este plat asta era o modalitate de a vedea lucrurile, era o ordine. Dupa aceea a venit unul si a zis ca de fapt e rotund si se invarteste, o noua ordine s-a nascut. Mai tarziu s-a constatat ca de fapt nu este rotund si nici macar eliptic, avand o forma deosebita pe care oamenii de stiinta au denumit-o in mod conventional "geoid".
De asemenea s-a constatat ca miscarea de rotatie se face pe un ax inclinat cu n grade fata de perpendiculara pe planul miscarii de revolutie. Oare ne mai rezerva si alte surprize pamantul. Ceea ce parea candva ordine acum nici nu mai exista.
Poate ordinea este doar in mintea noastra, iar in realitate exista doar haos. Noi avem o minte structurata, informatiile se aseaza intr-o anumita ordine, avem tendinta de a compara informatiile primite de la orgenele de simt cu banca noastra de date si sa facem clasificam, sa ordonam, sa incadram in niste tipare tot ceea ce percep simturile noastre. Ceea ce nu intelegem, ceea ce nu se potriveste cu setul nostru de sabloane fie devine la randul lui un sablon fiinde slefuit de ratiune, fie este numit haos, fie este de natura divina.

Sa indraznesc sa fac o "analogie" cu partea din Ecleziastul citata si de Hemingway in romanul Fiesta ?

Eu cred ca numai noi percepem haosul. Divinitatea a creat ordinea aflata intr-o continua transformare care noua, uneori, ne apare ca fiind haos. Am spus: eu cred, nu disput

Si mai este si legea aia cu nimic nu dispare ci totul se transforma - iar aceasta transformare nu este haotica.

Sa fie miscarea Browniana una haotica ?- uite, asta nu stiu....

Ce înseamnă haos?

a

Păi ce înseamnă? Cred că cei care au cuvîntat pînă acum au cam spus ce cred ei. Spune şi tu, nu te codi!

poate haosul devine ordine dupa care .......

pacat ca nu pot sa-ti arat gandurile mele ... ca ai intzelege...

Si ale mele sunt elocvente ...

Nu, mie mi s-a părut că toată lumea şi-a dat cu presupusul dacă e ordine sau haos, cum percepem noi una sau alta, care deriva din care şi aşa mai departe. Dar n-am văzut să fi spus cineva ce este Haosul. Să ştim despre ce vorbim...

Eu cred că 90% din răspunsul la întrebarea din titlul topicului constă în a preciza clar despre ce vorbim când spunem "Haos" şi când spunem "Ordine". Termenii sunt vagi şi au multe înţelesuri, de aceea cred că trebuie să limpezim lucrurile.

Uite, numai un exemplu: unii dau Haosului o accepţiune epistemică, legată de ceea ce noi oamenii (încă) nu cunoaştem. Alţii vorbesc despre un Haos ontologic, care animă materia la nivel cuantic. Dacă nu-şi dau seama că vorbesc despre noţiuni diferite, doi oameni au şansa să dezbată mult şi bine în van...

a

Pai depinde si de context, nu? Ca sa nu mai spun ca oricum e o notiune perceputa subiectiv, ca multe altele.

am avut la camin un coleg de camera care a facut cunoshtintza cu salonul 6 ... dar inainte sa ajunga acolo ... facea dezordine in camera .... varsa bulion pe jos ... picta peretzii cu ce avea la indemana ... de la mancare pan' la carioci shi talpi de incaltzaminte .... etc ...
--> dar el conshtientiza altfel actziunile sale .... spunea : FAC DEZORDINE INTR-O ORDINE ... ei ... cand am vazut topicul mi-am amintit de acel moment ...
... de aceea zic shi eu ca acel coleg ... nu cumva noi catalogam ca ordine ... o dezordine facuta intr-o ordine ... si dezordine ... o ordine facuta in dezordine ?
... nu vreau sa continui ca ajung sa fac shi eu dezoordine intr-o ordine ...

Domnilor, în acest topic discuţia se îndreaptă spre haos şi nimeni nu pune osul la treabă să facă puţină ordine!

Părerea mea...

ontologia traseaza mai mult conturul unui trecut probabil iar haosul e foarte prezent ... nu cred ca e formulata prea bine expresia ...
... haos ontologic ... suna frumos dar ... ce sa zic ? ...

.. cat despre faptul ca haosul e o acceptiune epistemica ... ce sa mai spun nu orice formulare devine o acceptziune epistemica ? ... ce formulare reusheshte sa descrie absolut un fenomen ... relatzie ... obiect ... etc ?

nu va bazatzi pe mine ... eu abia mi-am luat osul de la treaba ... e haosul meu liber ... shi m-am gandit sa il invit la Han

Hmm... deci ontologia se ocupă cu trecutul şi de aceea n-are treabă cu haosul, care e prezent şi nu trecut? Poate n-am înţeles eu bine ce vrei să spui...

Încerc să explic mai clar: spre deosebire de aceia care consideră că "haos" este doar eticheta pusă de noi oamenii pe ceea ce încă mintea noastră n-a priceput, alţii consideră că există o componentă haotică intrinsecă a lumii ăsteia, independentă de cât şi cum înţelege omul ce se-ntâmplă în preajmă. Deci unii spun că haosul e o proprietate a cunoaşterii (accepţiunea epistemică), iar alţii spun că haosul e o proprietate a realităţii (accepţiunea ontologică).

Nu, o formulare în general nu devine o accepţiune epistemică. O formulare este o propoziţie, o afirmaţie. Accepţiunea unei noţiuni se referă la punctul de vedere, la perspectiva din care e privită acea noţiune. Haosul poate fi privit din perspectivă epistemică sau ontologică. Aceste două perspective conduc la cele două accepţiuni despre care vorbeam.

Ca să fie mai clar, iată alte exemple de noţiuni care au sens doar din perspectivă epistemică: greşeala, falsul, minciuna etc. -- toate acestea există numai în raport cu cunoaşterea şi e greu să le concepem în afara ei. Unii spun că şi cu haosul treaba stă la fel. Alţii spun că nu, haosul e mai degrabă precum gravitaţia (are existenţă în mod independent de cunoaşterea umană).

a

Acest topic a fost editat de Amenhotep: 4 Nov 2004, 06:02 PM

Eu inclin spre varianta ontologica din perspectiva epistemica . Orice fenomen pe care-l definim ca fiind haotic in mod cert exista dar nu-l intelegem. De aici ar rezulta ca s-ar putea crea ordine din haos prin intelegere. Si intelegerea la care ma refer e legata de reguli de functionare nu de determinare.

Gravitaţia are existenţă independent de cunoaşterea umană? De unde şi pînă unde vorbim atunci de gravitaţie? Ceea ce există independent de cunoaşterea umană înseamnă că... nu există din moment ce n-o cunoaştem...

Eu aşa gîndesc şi o şi spun cu riscul ca Amenhotep sau altcineva să mă eticheteze drept ageamiu...

E o viziune cel putin discutabila. Ar implica ca lucrurile se materializeaza brusc din nimic in momentul in care noi incepem sa le cunoastem. Asta sustii?

.. si cum sa "incepi sa le cunosti", din moment ce nu exista ?

Acest topic a fost editat de simonsays: 5 Nov 2004, 11:27 AM

Nu de existenţa fenomenului era vorba, ci de existenţa haosului. Fenomenul bineînţeles că există, problema e: este el haotic sau nu? Adică "haoticitatea" este o proprietate reală a fenomenului sau este o proprietate doar a cunoaşterii noastre vizavi de fenomen?

Err... Păi asta mie mi se pare că te plasează ferm în tabăra "haos = un alt nume pentru ceea ce (încă) nu cunoaştem". Nu văd deloc amestecul cu viziunea cealaltă...

a

Dacă spun că tu exişti independet de privirea mea, asta nu înseamnă că nu pot vorbi despre tine:

Gravitaţia există independent de cunoaşterea umană. Deci cum pot vorbi de gravitaţie?
Milimetru există independent de privirea mea. Deci cum pot vorbi de Milimetru?

Evident, pot vorbi, nu-i nici o problemă. Dacă ceva există independent de cunoaşterea/percepţia mea, nu înseamnă neapărat că eu nu cunosc/percep acel ceva. "Independent de X" înseamnă "nu derivă din X", "nu este efect al lui X", nu înseamnă "există numai în lipsa lui X". Două lucruri pot exista foarte bine (ambele!) fără ca unul să fie dependent de altul. In-dependenţa nu conduce la in-existenţă.

Nu Milimetru, nu te etichetează nimeni ca ageamiu (şi chiar dacă ar face-o... oricum tu eşti cel mai câştigat, pentru că gândeşti şi-ţi pui întrebări şi-ţi cauţi singur răspuns la ele).

a

Poate n-a fost suficient de limpede explicaţia mea despre "accepţiunea epistemică" a ideii de haos. Treaba stă cam aşa: În trecut, când oamenii cunoşteau mai puţin despre legile naturii, credeau că ploaia este fie haotică, fie după vrerea unor/unei fiinţe supranaturale. Acum, cunoscând mai multe, nu mai privim ploaia ca fiind guvernată de haos, ci ştim legile care guvernează formarea ei.

Alt exemplu: datul cu banul este un exemplu clasic de aleatoriu, de haos, de întâmplare. Totuşi, ştim că dacă am avea informaţii precise despre forţa cu care este aruncat banul, despre mişcarea curenţilor de aer din încăpere etc., am putea calcula destul de exact cum va cădea el. Faptul că nu ştim cum va cădea se daorează ignoranţei noastre în privinţa acelor informaţii. Dacă această ignoranţă dispare (deci dacă ştim informaţiile), datul cu banul încetează să mai fie ceva haotic, aleatoriu. Prin extensie, "haos" este eticheta pe care-o punem în general pe interdependenţele complexe pe care (deocamdată) le ignorăm. Principial, haosul nu ar exista din punctul de vedere al unei "persoane ideale" cu ignoranţă zero.

"Tabăra adversă" spune că haosul există principial chiar şi în situaţia de împingere la maximum a cunoaşterii. Cu alte cuvinte, cunoaşterea (nu doar cea umană, ci în principiu orice fel de cunoaştere) nu poate depăşi nişte limite. Limitele acestea sunt o caracteristică a realităţii şi dincolo de ele se află "Haosul" inaccesibil cunoaşterii (repet, chiar şi cunoaşterii perfecte, absolute, totale!). Această idee este susţinută de Principiul de Indeterminare a lui Heisenberg din Fizică. Acesta ar fi rămas doar o propunere de principiu dacă nu ar fi fost confirmat prin experimente (derivate din paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen) care au arătat că nu pot exista teorii care să intre pe tărâmul indeterminări cuantice şi să explice acolo lucruri. Acel tărâm este principial interzis oricărui fel de cunoaştere (concret: este fundamental şi principial indeterminat -- deci de necunoscut -- cum sau când se va dezintegra cutare particulă; maximum ce se poate determina este o probabilitate).

Acum, o menţiune vizavi de termeni: eu am tot vorbit de haos când de fapt trebuia să spun "aleatoriu". Tehnic vorbind, "haotic" este un fenomen care deşi este strict determinist, efortul de calcul necesar pentru a face nişte previziuni este atât de mare încât practic nu-l putem face. Fenomenele haotice se caracterizează prin aceea că mici modificări în condiţiile iniţiale conduc la schimbări majore în evoluţia ulterioară. Pe de altă parte, indeterminismul şi aleatoriul se referă la imposibilitatea principială a previziunii (oricât de răbdători am fi şi oricâte resurse de calcul am avea).

Sper să fi reuşit să clarific puţin termenii şi diferitele lor accepţiuni...

a

Acest topic a fost editat de Amenhotep: 5 Nov 2004, 01:39 PM

Nu, m-a luat gura pe dinainte şi am spus o prostie. O atît de mare prostie că mi s-a şi întrerupt net-ul şi n-am mai putut să intervin pînă acum.

Normal că poate exista ceva şi noi să nu cunoaştem încă! Chiar gravitaţia, a fost descoperită la un moment dat deşi ea exista ăhăhă de cînd.

Nu ştiu unde mi-a fost mintea (haos mare )! Îmi cer scuze şi cred că merită acel mesaj al meu trecut cu brio la "Perle..." Do it!

ps: mare ageamiu mai sînt!

cuvintele suna intr-un fel cand sunt gandite in alt fel cand sunt rostite shi altfel cand sunt scrise ...
... cred ca ai luat-o ca reprosh .. nici vorba de asha ceva ! ...
.. ma indoiesc de adevarul spuselor tale la fel de mult cum ma indoiesc de adevarul spuselor mele ..
... ideea e ca percep diferit notiunile de onologic shi epistemologic ... dar acesta e un alt subiect ....

nu zic ca nu e posibil ... dar .... asta inseamna ca :
1. mai intai a fost gandirea si mai apoi haosul !
2. haosul nu poate exista in absentza cuoashterii ... nu ? ...
.... asta intzeleg eu .. adica daca spre exemplu nu ar exista triunghiul dreptunghic ... proprietatzie lui nu ar exista
... adica ... nu se poate vorbi de proprietatzile a ceva ce nu exista ... deci a fost nevoie ca mai intai sa apara cunoashterea .. ca sa apara shi aceasta proprietate (?) a gandirii care zic (?) unii ca e haosul ! ... ciudat rau de tot !

tot proprietete ... cam dependent haosul asta ...
asta inseamna ca haosul e absolut ... nemodificabil (adica la fel ca proprietatea unghiului drept din triunghiul dreptunghic de mai sus care nu poate avea suplementul decat egal cu complementul ( nu poate avea decat masura de 90 grade))
... asha o fi ... dar daca haosul e o proprietate a gandirii mele ... cum poate sa se defineasca prin ea insashi ... straniuuuu!

Nici eu nu m-am exprimat foarte bine. Voiam sa spun ca "haosul" este o componenta si nu ne putem indoi de existenta lui. Exista fenomene a caror reguli de manifestare le cunoastem dar pe care nu le putem determina complet. Orice incercare de masurare ar altera insasi corectitudinea acelei masuratori. Eu as cataloga aceste fenomene ca fiind haotice pentru ca sunt imprevizibile si nu poti face estimari precise despre ceea ce sa va intampla. In acelasi timp nu putem spune ca nu le intelegem.

Mai exista o a doua categorie de fenomene despre care nu avem nici un fel de informatie, sunt inca inexplicabile. Si acestea intra tot la categoria haotic.

Din aceste motive nu se poate nega haosul din perspectiva ontologica. Dar in acelasi timp exista o dimensiune epistemica; fortand un pic as putea spune ca exista grade de comparatie pentru ceea ce inseamna haotic.

Intodeauna am preferat notiunea de nedeterminism, haosului. As inclina sa cred ca totul se misca dupa niste reguli si se incadreaza intr-o ordine. Doar ca aceasta ordine dupa cum spuneam nu implica determinare, acolo e granita de la care putem vorbi despre haotic. Desigur dexul ma contrazice un pic, cel putin cu prima definitie care se refera explicit la dezorganizare. Prefer sa o interpretez pe aceea epistemic prin lipsa de cunoastere a regulilor. Alte definitii se refera la stare de confuzie si acelea le interpretez ontologic prin faptul ca exista fenomene inerent nedeterministe.

Rescriptibilule (sper ca NU esti CD) : " Ordinea devine Haos, care apoi se ordoneaza la loc."
Si chestia se inchide. Problemul este....care este (apud Vornicus)...ce se petrece in perioada de haos, pana cand si CUM se ordoneaza la locurile lor...Io asta cred...

Pai aici era problema pentru ca eu spun ca exista mereu reguli, doar ca nu le percepem, nu le-am determinat inca. Si mai exista inca o problema. Care alt fenomen de creat ordine din haos stii in-afara de cel care presupus ne-a creat pe noi?


Off-topic: chiar sunt CD .

Acest topic a fost editat de rescriptibil: 5 Nov 2004, 11:25 PM

Yuanescu, probabil e ceva ce-mi scapă... Nu, n-am luat nimic ca pe un reproş. Şi nici eu nu reproşez nimic nimănui. Încerc doar să explic mai bine acolo unde mi se pare că nu am reuşit să mă fac înţeles. Îmi cer iertare dacă spusele mele ar putea lăsa impresia că reproşez sau reacţionez la vreun reproş. E vorba cel mult de o inabilitate de exprimare din partea mea. Nimic mai mult.

Hmm... spusele mele se reduc în esenţă la "Există două accepţiuni: unii înţeleg aşa, alţii altfel. Trebuie să fie clar despre ce accepţiune vorbim". De asta te îndoieşti?

Eu n-am susţinut nici că unii ar avea dreptate, nici că ceilalţi. Am susţinut doar că orice afirmaţie despre haos trebuie precedată de precizarea accepţiunii în care autorul foloseşte cuvântul "haos". De exemplu, când cineva zice "Există o tendinţă naturală a haosului de a se impune asupra ordinii", una înţelegem dacă ştim că autorul foloseşte "haos" în sens epistemic şi alta înţelegem dacă ştim că autorul foloseşte "haos" în sens ontologic. Cât timp nu se face precizarea, afirmaţia nu are un sens clar. E ca şi cum am spune "Broasca e mare" fără să ştim dacă e vorba de un animal sau de un accesoriu de lăcătuşerie...

Exact. Acestea sunt consecinţe ale acestei viziuni. Mie nu mi se par absurde. De exemplu, unii spun că iubirea este o proprietate a sufletului. Rezultă că nu se poate concepe iubire în absenţa sufletului. Iubirea în sine, desprinsă de sufletul iubitor, nu există. Ne conduce asta la concluzia că un astfel de concept de iubire este absurd? Nu. La fel e şi cu haosul -- nu e absurd să-l privim ca pe o proprietate a cunoaşterii (de fapt a necunoaşterii...).

Nu înţeleg ce ţi se pare ciudat. Sau, pot înţelege că ţi se pare ciudat doar dacă îmi imaginez că pentru tine "Haosul există independent de cunoaştere" e o axiomă, un dat evident. Dar asta înseamnă să fii partizanul înfocat şi de neclintit al haosului în accepţiune ontologică. Nu te contrazic. Şi nici nu-ţi dau dreptate. Spun doar că e bine că ţi-ai precizat poziţia, pentru că de-acum voi putea înţelege afirmaţiile tale despre haos.

E, haide să nu exagerăm... Dacă spun despre ceva că este o proprietate a realităţii nu cred că "Aaaa, păi asta face noţiunea respectivă să fie dependentă (de realitate)!" e un reproş întemeiat...

Nu, nu cred că din "haosul e o proprietate a realităţii" rezultă "haosul e absolut şi nemodificabil". Întinderea spaţială este şi ea o proprietate a realităţii şi iată că nu e absolută şi nemodificabilă. Nu toate proprietăţile realităţii sunt absolute şi nemodificabile.

Dar să presupunem că totuşi raţionamentul e valid şi accepţiunea ontologică ar avea într-adevăr consecinţa că haosul e absolut şi nemodificabil. Care-ar fi problema? De exemplu, avem viteza luminii care e o proprietate a realităţii şi e absolută şi nemodificabilă. Rezultă de-aici nenorociri logice care ne forţează să abandonăm ideea? E vreo contradicţie, e vreo problemă?

Nu am înţeles această remarcă. De ce spui că haosul în accepţiune epistemică se defineşte prin el însuşi? Definiţia epistemică a haosului nu este doar "Haosul e o proprietate a gândirii", ci "Haosul e acea etichetă pusă de gândire pe lucrurile/fenomenele care sunt (deocamdată) imprevizibile din cauza lipsei de informaţii".

a

pai ma gandeam si eu ca daca haosul e o " proprietate a gandirii " ... noi gandim cam haotic .... shi cum poate o gandire haotica sa dea definitii ? ...

... formularea asta ar trebui sa fie cu dus shi intors ... dar intorsul cam lipseste ... adica nu avem echivalentza ...
mai precis : daca spunem ca haosul e eticheta pusa de gandire pe lucrurile/fenomenele imprevizibile .... putem spune si invers .. .ca lucrurile / fenomenele imprevizibile sunt haos ?
... de spus putem ... dar cum pot spune ca ... (de exemplu)... legaturlile chimice ale apei au fost chaos pana in anul x d.hr cand au fost descoperite (constientizate) de o oarecare minte sprintena
... ce ... pana atunci au fost haos
... or' fi fost ... mai shti ?

asta a venit ca o completare ... la faptul ca m-ai incadrat la acceptiunea ontologica ... ca un inflacarat sustzinator ...

.... nici una din teorii nu mi se pare valabila ... nici macar seducatoare ...
... de fapt ... in general .. cand se leaga notiuni absolute de om ... incep sa am indoieli ...
... am vrea sa avem noi absolutul haosului ... he he !

... eu nu am imaginea unui contur ratzional (bleah ! ) al haosului ... si nici nu ma grabesc sa il descopar prin intermediul a ce exista perceptibil .... ca ce exista perceptibil e cam ordonat ...

Pentru ca nu conteaza etapele: nu conteaza ordinea si dezordinea ci intregul. Exista ordine si dezordine in intreg - dar trebuie vazut ansamblu. Lucrurile sunt aranjate. Tot ce ne inconjoara e in ordine cred eu daca privim prin prisma religioasa problema - si eu asa o privesc.
Planta care creste, creeaza ordine in haos si apoi moare si readuce starea de haos este ordine in sine. Deci acel mecanism e un mecanism ordonat. Nimic nu se petrece la intamplare. Poate si existenta oamenilor pe Terra e o ordine fireasca a lucrurilor, chiar daca acestia deranjeaza prin actiunile lor ordinea pre-existenta.

Nu stiu ce inseamna haos , vreau sa stiu ce gandesc oamenii : spun ca intr-un borcan am bile albe si bile negre
1 - bilele albe sunt toate sus, si bilele negre sub ele
2 - bilele albe si negre sunt oriunde in borcan
Unde e haos si unde e ordine ?
eu votez ca 1 e ordine , se vede clar. Sau 2 e ordine ?, e o asezare omogena, un tot nu are cum sa nu fie ordine
Se vede ca "haos" si "ordine" au mai multe intelesuri dupa situatie, si noi( oamenii, eu nu voi ), stim mai putine decat credem, dar incercam sa le denumim si sa le cunoastem.
Yoyoman cred si eu in ordinea universala, "nu strivesc corola de minuni a lumii" ? .De fapt o strivesc, n-am cum sa traiesc fericit si fara intrebari, asa sunt eu bandit
Cu intrebarea cu borcanul asta vreau sa aflu ce simt oamenii instinctiv despre ordine si haos, logic e o discutie fara sfarsit cred

Acest topic a fost editat de Jack: 17 Nov 2004, 02:00 AM

Haosul se numeste entropie in fizica.Entropia este masura dezordinii unui sistem.
A doua lege a fizicii spune ca toate sistemele evolueza in mod spontan spre cresterea entropiei, a dezordinii.
Adica: e nevoie de energie ca sa se creeze ordine . ca sa existe viata, sa creasca o planta , sa cresca un animal.Energie pe care o iau din procesele celulare prin intermediul ATP. Fara fabricile de energie care sunt celulele, totul se degradeaza , putezeste si ajunge la o stare de dezordine maxima . Viata e posibila datorita unor procese a caror energie depaseste tendinta de entropie/dezordine a sistemului.

Energia asta trebuie sa vina de undeva, de la Dumnezeu zic.Nu vreau sa intru in religie, fie 2 situatii : foi una peste alta intr-un teanc, si foi imprastiate prin toata camera. Instinctiv foile una peste alta sunt in ordine, dorim noi aceasta ordine ? Oamenilor le place si vor ca lucrurile sa fie in ordine, chiar daca nu e de nici un folos sa fie in ordine sau nu, de ce ?
De unde vine asta ? Ordinea e buna si haosul e rau ?
Exemplu : demult cand calculatoarele aveau ms-dos erau fisierele acelea sistem din c:, si directoarele.Am auzit pe unul ca le-a sters pentru ca nu aratau bine , si eu ma gandeam cam la fel.
Ma gandesc ca aceasta frica de haos vine din frica de a ne accepta conditia, care e trecatoare si haotica