In acest loc deschid vorba, stimabili, despre bunatate si bine. Cele cu majuscule (vi le imaginati si singuri).
Iata parerea mea. Pentru a obtine bunatate e nevoie de ingredientele, numeroase: rabdare, generozitate,
rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate, rabdare, generozitate si rabdarea si generozitatea de a asculta si intelege pe altul.

Am auzit o fraza: binele nu se asteapta de la istorie. Ce-o fi vrut sa spuna?
*pentru toate cite vor fi fost greu inteligibile, iata un citat aproximativ din Horatiu:” fac eforturi sa fiu concis, devin obscur”. Explicatie care sa tina loc de cadou.
Caci imi doresc si eu un dar: sa imi spuna cel ce s-a crezut mai priceput decit mine in a numi un thread cum se numea original ceea ce e acum sub denumirea neizbutita de “linkuri utile”. Stiu ca nu imi poate apartine oroarea. Intreg conceptul a fost stricat. Stiu ca nu asta intentionasem. Si e neplacut sa nu mai recunosc ce fusese al meu. Sa vi-l dau in alta forma decit cea corecta, iar nu se cade…
[Ca sa nu mai vorbim de alte capricii, varsari de vin peste hainele musterilor (mde, rangul nu permite pretentii!) si culcari in asternut neincalzit, camere insalubre si alt.] vedeti, dragilor, ca sa fie iertate, pacatele trebuie intii identificate. Cu onestitate. Totala.

Generozitatea, putini stiu, nu vine de nicaieri catre nicaieri ducindu-se. ci, ci… sa vad, cine stie…? ci… ci?
Rabdarea se capata nu intimplator.

I trust I made myself obscure

Acest topic a fost editat de ins: 14 Dec 2003, 11:43 PM

...io zic ca si bunatatea & generozitatea isi au originea in tendinta noastra de a avea o parere buna despre noi insine...

contradictie: zici ca bunatatea vine din nevoia (tendinta o neg) de a aparea buni pentru noi insine. Dar de unde vine bunatatea (ideea de bun) din “buna” parere despre noi insine? De ce sa nu avem o parere proasta despre noi insine. Ce te impiedica? Vezi, se opereaza cu judecati de valoare. Lasa-ma cu cinisme tip “altruistul e de fapt egoist ca vrea sa se simta bine (bun)”.
Dar fie cum vrei tu. Ce diferenta vezi tu intre bunatate si generozitate? Eu am zis ce cred. Tu cum le situezi?

...din narcisism.

...eu bunatatea o inteleg prin negativul ei
bunatate = a nu fi o persoana rautacioasa, meschina

...cata vreme generozitatea implica o atitudine mai activa, de a fi preocupat activ de ceilalti, de a le da sprijin, de a-i pune pe ceilalti inaintea propriei persoane.

PS:...imi place stilu' in care ma tragi de maneca...un barbat de-asta caut... sa ma imblanzeasca...

Desi ar trebui sa fiu buna si sa nu va stric poezia ,intru si eu. Generozitatea este ,cred, o atitudine aproape instinctuala de a da curs unui apel ! "Generozitatea" cu premeditare este apanajul meschinariei ! Din nefericire,in zilele noastre, generozitatea frizeza prostia, pentru ca a fi generos, inseamna sa faci un gest pe care ,o data facut, l-ai dat la spate,l-ai uitat, si cum exista si proverbul "da-i un deget ca-ti ia toata mana ",generosul va fi suprasolicitat, ca tzine !!!Ii admir pe generosi, dar nu si pe profitorii de ei !
Bunatatea merge mana in mana cu generozitatea si este apanajul inteleptului, care ,aflat intr-un echilibru cu propriul eu asigurat de lipsa preocuparii ptr lucrurile marunte,exterioare,nesemnificative,formale, are disponibilitatea de a ceda in fata celor care AU aceste preocupari.Cu cat esti mai imbogatit spiritual si mai rupt de "material",cu atat poti deveni mai bun !Dixit si semnez: THE BEST !!!

PSCa sa fiu cinstita,domnisoara din reclama din josul paginii pare...mai buna decat mine Da' intre timp ...a disparut !!!!

Acest topic a fost editat de fiatlux: 19 Dec 2003, 11:06 PM

...prin asta te referi la cei care dau cuiva ceva pentru a profita dup'aia pe baza lui IMI ESTI DATOR? Ca eu asta am inteles din ce-ai zis .

Poate ca bunatatea si generozitatea autentice nu tin de constient... Sunt sentimente dictate de legile universale care ne guverneaza inca de la nastere: stim sa facem diferente dintre bine si rau, suntem "programati" sa facem binele, ceva mai tarziu ne"virusam" Dincolo de "constiinta de sine" apartinem unei specii - poate ca instinctul de perpetuare a acesteia se manifesta uneori si prin ajutorarea semenilor... Deobicei sunt gesturi inexplicabile: nu stii de ce duci mana la buzunar, desi din principiu nu dai bani cersetorilor, nu stii de ce mangai crestetul dusmanului de moarte, nu stii de ce il tragi pe cel neatent din fata masinii, nu ai timp sa faci calcule... Tipul de gesturi care nasc din partea prietenilor reactii de genul "Baa, da' fraier mai esti!" . Dar tu simti ca nu este asa.... Stii ca ai facut ce trebuie, si nu pentru ca asa scrie in biblie sau asa spune preotul... Ci pentru ca in acel moment te-ai simtit implinit. Ai regasit ceva de mult pierdut.

Incep cu denise, stii, nu tot ce nu e direct cognoscibil e foarte subtil. Ce tine de subconstient nu e innascut. Sigur ca nu sintem programati sa fim “buni”. Sintem programati sa fim. Bunatatea se invata. Doar ca, si ptr asta -iata, nu sintem egali-, e nevoie de talent. Si acum ma intorc la fiatlux(?) , o fata, da? ei bine, interesanta cea cu a raspunde unui apel. Dar eu as completa: si capacitatea, si disponibilitatea de a-l auzi. Poate ca bunatatea inseamna sa il auzi si sa il intelegi; iar generozitatea sa ii dai ascultare. Ar fi continuarea aproape fireasca la ce ai spus. Si daca ii asculti si ii auzi pe ceilalti e si ptr ca te-ai auzit pe tine si te-ai ascultat, cu urechea. Nu vad incompatibilitate cu felul in care gindesc eu.
Nic, esti groaznic. “bunatatea” din bun are de-a face cu ideea de bun, in sens filosofic. Adica ce face ca ceva sa fie bun. ( ce e aia?) Nu imi pare o idee grozava sa gindesti lucrurile pirn raportare la ceva ce ti s-a spus ca ar fi contrariul lor. [dar, desigur, tu alegi] Ne-meschinul tau poate fi pur si simplu sincer. Insa aici poate incapea inca foarte multa cruzime. Deci nu e un criteriu valabil. Exista si monstri de indiferenta… carora, daca e sa judeci cu dreptate, nu ai avea ce sa le reprosezi (minus conotatia negativa in social a unei asemenea atitudini). Cinstit vorbind. Iar cel care ii pune pe ceilalti inaintea propriei persoane ar fi din definitia altruistului, a unui “saritor”. Si aici ne putem legitim intreba “ de ce?” ce ii lipseste in interior de merge in afara sa. Gindesc ca bunatatea trebuie manifestata si fata de- si poate chiar indeosebi- propria persoana. Intelegere profunda si onesta a eu-lui. Catre ceilalti drumul e mai usor de facut dupa. Insa, revin: avem rabdare???? Trebuia sa trag pe turta mea…

Sarbatori fericite! de pe acum. Mai tirziu nu stiu, zau… poate dupa Craciun…



Acest topic a fost editat de ins: 21 Dec 2003, 04:55 AM

Bineinteles , ai dreptate , bunatatea , un anumit tip de bunatate, se invata, se educa si face intr-adevar cinste fiintelor care aleg sa o practice. Am mers insa pe linia bunatatii"adevarate" prin asta intelegand bunatate in forma "pura". Poate ca aici ne despartim.. Nu am abordat subiectul din punct de vedere filozofic , ci mai mult teologico-filozofic sa zicem, influentata probabil si de faptul ca suntem in preajma Craciunului. E drept ca nu m-am exprimat prea bine, mai ales cand am vorbit de specii - ma gandeam la specia superioara celorlalte...
Ma gandesc la persoana din spatele Universului, Creatorul si "planificatorul" (programatorul) a toate: Dumnezeu, cel care are un plan pentru fiecare individ . Desi cu o viziune crestina incerc sa pastrez discutia generala, pentru toti cei care cred intr-un Dumnezeu, caci se gasesc oameni buni si in randul budistilor, al islamistilor etc. Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa iar Dumnezeu este iubire. Iar noi , oamenii, purtam semnele unui Creator care este bun si infinit: cu cat cercetam mai mult celulele si genele noastre, dar chiar si sufletul/eul/psihicul, cum vrei sa-i zici, cu atat descoperim ca se poate merge si mai adanc. La inceput, Dumnezeu a spus despre creatia Sa ca este buna (Geneza). Iar la sfarsitul perioadei de gratie in care ne aflam in acest moment vor fi restabilite conditiile "bune" si "foarte bune" de la inceputuri. (Apocalipsa etc.). Imi place sa cred ca in cele cateva secunde de la nastere , inainte ca trupul material sa puna stapanire totala pe noi, suntem asemenea ingerilor. Si pe masura ce ne departam de acest moment pierdem contactul cu ceea ce eram , iar bunatatea , generozitatea manifestate ulterior sunt incercari mai mult sau mai putin constiente de a "reveni pe calea cea buna", de a reinvata sa fim asemenea ingerilor. Poate de aceea trebuie sa ne "nastem din nou". Citez din Evanghelia dupa Matei: "Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi , cu nici un chip nu veti intra in imparatia cerului". Nu suntem sa programati doar "sa fim" caci acesta este apanajul tuturor plantelor si animalelor. Ci noi, fiinte superioare , suntem programati sa fim si inca "ceva". Acel ceva vine de la Dumnezeu, si nu poate fi decat bun.
Cred totusi ca opinia unui teolog ar fi mult mai utila si poate mai coerenta.

Sarbatori fericite , ins-ule!

P.S. @Ins: "Am auzit o fraza: binele nu se asteapta de la istorie. Ce-o fi vrut sa spuna?"
Eu am auzit-o sub forma "binecuvantat este poporul care nu are nici o istorie" - poate pentru ca istoria natiilor este de fapt istoria razboaielor, a cuceririi altor popoare si a eliberarii lor, o istorie a crimelor.

Schita de raspuns ... la acest topic:

oamenii sunt manati dinapoi de suferinte si inainte de placeri

binele este (printre altele) starea de lipsa a suferintei ... in care uneori exista placere

bunatatea este atitudinea care apara de suferinta, evita suferinta, ...

oamenii evita suferinta ... prefera binele

cu timpul ... oamenii (unii) au inteles ca binele lor depinde de bunatatea altora ... iar binele altora depinde de bunatatea lor

cei ce au inteles asta pretuiesc bunatatea

asa au aparut comunitatea, morala, etica, altruismul, empatia ...

@ins

Dragul meu, eu rabdare nu am si a avea rabdare mi se pare un lucru RAU. Prea des este echivalata cu a astepta pasiv...Si mie mi se acreste de filosofiile astea orientale cu negarea de sine si asteptarea eterna si blah blah blah . Sa n-aud de ele.
[ ]

Denise,momentul in care Adam a ales ...marul,a marcat omul ptr toata trecerea lui prin viata lumeasca! Nu avem scapare: ne nastem egali,iar mai departe, prin stigmatul pacatului originar,ratacim pe carari deja batatorite de mii de ani, ceea ce nu ne impiedica sa perpetuam optiunea "fructului oprit". Istoria se tot repeta cu fiecare dintre noi!E greu sa-ti "iei ochii" de la ...mar !Dar daca avem puterea sa abandonam , ca pe un lest, tot ce tine de efemer, si incercam sa "gustam" darul iubirii si-al daruirii fata de semeni, putem simti cu-adevarat fericirea ,acea impacare cu noi insine! Si ca sa raspund si Calfei, suferinta poate fi una din solutii, ptr ca ea ne trezeste din aparentul preaplin pe care ni-l poate da o placere vremelnica si ne aduce revelatia adevaratei bucurii pe care ti-o poate da doar "bogatia" spirituala! Este greu ptr omul bombardat de "merele" frumos colorate si gustoase ale pacatului ! Dar se merita incercat !
De acord cu tine Ins, ca o conditie pentru a fi bun este plecarea urechii , actul ascultarii celuilalt, pentru ca traim vremurile in care se poarta dialogul surzilor! Asazisa comunicare interumana merge in paralel, intersectarile sunt prezente mai ales in starile conflictuale! De cate ori nu ati avut senzatia ca vorbiti la ..."ziduri". Si totusi...speranta moare ultima..
Si pentru ca Denise a adus discutia despre ingeri, va recomand ceea ce si eu vreau sa fac,citi cartea lui A Plesu " Despre ingeri".Am urmarit astazi o dezbatere la aceasta carte la emisiunea " Parte de carte" si cred ca merita citita !

Cred ca bunatatea este instinctuala si desi cu fiecare gest spontan, suntem in scurt timp rasplatiti total contradictoriu, noi continuam sa ramanem la fel, fiindca oricate promisiuni am incerca sa ne facem, pur si simplu nu ne putem schimba! Este in firea noastra sa fim buni sau rai.
Nici vorba ca ne-am nascut egali. Zestrea genetica, dar si pacatul stramosesc, sunt cele doua elemente care ne jaloneaza foarte clar destinul. Si-apoi nu-i poti cere unei persoane nascute in berbec sa aiba rabdare, fiindca nu sta in firea lui sa aiba. El vrea acum.
De unde vine bunatatea? Poate uneori suntem tentati sa credem ca vine dintr-un complex fata de semeni, cum ca altii ar fi inzestrati mai bine din anumite puncte de vedere. Si totusi nu asta este raspunsul. Cred mai degraba ca pentru unii intelepciunea se cuibareste in subconstient mult mai timpuriu, in timp ce la altii poate nu va ajunge niciodata!
A fi bun, nu se traduce neaparat prin a duce instinctiv mana la buzunar, cand cersetorul isi plange amarul. Bunatatea se poate manifesta mult mai desavarsit, atunci cand, poate gestul nu consta intr-un dar neaparat, ci un simplu sfat, o invatatura care valoreaza poate mai mult decat o viata de om. Habar nu avem cat de mult suntem implicati in vietile celor de langa noi, determinandu-i intr-un anumit context sa faca bine sau rau! Noi arumcam doar o samanta. Intr-o zi ea va da rodul pe care noi l-am pus pus acolo, fara nici cel mai mic efort, dar care de fapt era rodul propriilor noastre ganduri! Oricat am crede ca, la gesturile bune, rasplata pare sa fie intotdeauna batjocora, va veni o zi cand revelatia adevarului va triumfa, si chiar daca aparent noua nu ne mai serveste la nimic, cu siguranta va servi altora ca noi, iar aici va fi meritul nostru! Si-apoi cine sta sa judece cine va fi beneficiarul roadelor tale? E de-ajuns sa-ti spui ca si tu esti unul dintre cei care te bucuri fara sa-ti dai seama, de roadele altora care-au existat cu mult inaintea ta!

...dragilor, dar tot le dati cu natura inascuta a bunatatii...Totusi, un alt curent de gandire de la Plaut la Freud si Konrad Lorenz zice ca ne nastem rai si devenim buni...pai atunci cum ramane cu alambicu' lu' ins? Sa v-aud...

cati dintre noi devenim mai buni? Mai invatati, mai experimentati, poate, dar mai buni? Doar cand si cand si din ce in ce mai rar... Poate doar cativa mai alesi, mai evoluati, cu o anumita vocatie de a se sacrifica pentru cei din jur pot merge pe directia aceasta pana la capatul vietii. Prefer sa ma legan in iluziile mele de muiere proasta ca macar "dincolo" sistemul de valori este cel de la inceputul lumii si nu cel dezvoltat de oameni. Eresuri...
Alambic (subs) = aparat metalic pentru distilarea lichidelor (am verificat si cu DEX-ul ) .Asa ca tot la o bere si la o tuica se rezolva alambicarea alambicului alambicat Si la o tuica ti se incalzeste si sufletul ... De unde rezulta ce betivii sunt cei mai buni oameni din lume. ..

...ei acu' daca tot ai adus vorba, si betivii-s de doua categorii: unii devin veseli, altii devin violentzi...asa ca stie Ins de ce ne-a dat sa ne batem capul cu problema alambicului....

PS:
Dar eu daca-n cap n-am nimic
Cum sa ma descurc la alambic...

adeka imi dau si io cu parerea, ca doar n-o sa descalcim noi problema...dar atata zic ca nu cred ca 100% nascuti buni sau 100% nascutzi rai e ceva adevarat...sunt aceste doua mari scoli de gandire, dar cred ca adevarul e undeva la mijloc...si urasc cand e la mijloc...

si apoi , daca am rezolva noi toate problemele , maine (daca nu suntem mahmuri) cu ce ne mai batem capul? De aia avem creier sa-l mai folosim din cand in cand, sa nu amorteasca de tot

...pai vezi, rezolvam toate problemele...si din asta se nasc alte probleme...si sa nu zici ca nu domneste...Dar tac pana nu o iau pe cocoasa de la d'alde TriRegnum...

Acest topic a fost editat de Nicodim: 22 Dec 2003, 08:09 PM

pai si religia parca spune ca pamantul i-a fost dat in stapanire , doar pentru o vreme... asta explica multe - inclusiv de ce nu suntem mai buni - acum o luam amandoi pe cocoasa

Cui? Omului sau ? Io la de-astea bisericoase nu ma prea pricep...

lui, lui. De ce crezi ca "am cazut" ? Lumea asta e a lui, la asta se refera liberul arbitru : ori- ori. Imparatia lui Dumnezeu este cu totul alta...
Cred ca aberez. Nici eu nu sunt experta asa ca poate ne lamureste tot TriRegnum, dupa ce ne urecheaza.
Sper ca nu suntem off-topic - oricum avem o scuza, din moment ce subiectul e "Alambic" = "ganduri la betie"

...stie dragul de ins ce stie...pe threadul asta nu exista offtopice...totul e ontopic daca e cat de cat intelept...deci sper ca suntem la inaltime, ca zice-se ca la Han e utilizatori dastepti.

Sigur, mai ales ins-ul. Si-a luat alambic-ul si s-a dus in pribegie, sa-i rezolvam noi problemele existentiale. Cand s-o intoarce si-o vedea ce-am facut ne pune sa facem curatenie. Io spal alambicul, ca macar un miros de tuica sa prind. Si uite-asa incep eu frumos, scriu mesaje lungi si savante , din suflet... si o dau in balarii. Niciodata nu m- am luat prea in serios , asa ca de ce ar face-o altii? Asa scap si de pedepse.

M-am alambicat si eu in comentariile voastre... tin sa spun un lucru: pentru mine nu exista bunatate, rabdare, nici dragoste in afara Lui Dumnezeu. Probabil ca e ceva demodat pentru unii desi prin asta nu spun nicidecum ca ateii nu ar putea fi buni, rabdatori sau plini de dragoste. Insa dragostea divina pe care am simtit-o nu o data este de natura cu totul superioara celei umane... si tocmai aceasta sclipire de dragoste pe care am experimentat-o ma face sa devin mai buna, mai generoasa etc.

Pai cam asta spuneam si eu.. iar pe atei tot Dumnezeu i-a creat. hai, ciocneste si tu un pahar cu noi !

...draga mea, dar cum sa creada cei care nu au experimentat-o? Crezi ca se multumesc sa te creada pe tine?

Sa inteleg ca aveai nevoie de aceasta motivatie, pentru a fi convinsa sa devii buna? Poate genul asta de comparatie nu este tocmai indicat! Am vazut enorm de multi credinciosi, care adopta Sfanta scriptura cu o duritate ciudata, ceea ce este paradoxal. Mult prea mult egoism in goana lor dupa... salvarea sufletului. In schimb am cunoscut un ateu, a carei maretie sufleteasca intrece o duzina de credinciosi declarati! Mereu saritor, gata oricand pentru salvarea celor din jur... Bunatatea este nativa, oameni... buni! Cand avem nevoie de Dumnezeu pentru a o motiva, ceva se face conditionat, si deja ne insusim un rol, nicidecum nu ne identificam cu ceea ce noi suntem in adancul sufletului nostru!

Poate ca nu m-am exprimat bine, nu ca inainte nu aveam motivatia de a deveni mai buna, insa cred ca motivatia era una falsa. Si fariseii tineau legile insa motivatia era gresita. Si mai ales cred, ca atunci cand primesti de sus ceva, cu mana larga, atunci este imposibil sa nu imprastii in jurul tau lumina, si nu cu scopul de a-mi salva sufletul, ci pentru ca asa sunt fericita.

M-am gandit sa mai zic ceva dupa ce am observat postul lui Nicodim.

@Nicodim, eu nu am pretentia sa ma creada nimeni si de fapt, aceste experiente nu se pot imprumuta. Eu am cautat intr-un fel sa ajung la o cunoastere mai profunda tocmai fiindca nu imi puteam explica anumite lucruri… dar fiecare trebuie sa cunoasca (daca vrea) in dreptul lui. Tot asa cum religia in sine nu poate mantui omul, nici omul nu poate tine loc de credinta pentru un altul. Cine vrea sa creada, va primi destule motive sa o faca, asta o spun din experienta mea. Cine nu vrea, chiar cu toate motivele din lume nu poate fi convins. Dar n-as vrea sa mi se spuna ca las sa alunece topicul de la tema filosofiei la o tema religioasa.

@Omu’ Bun, eu nu am negat ca exista atei buni, ba chiar oameni extraordinari (tu scriai ca si cum as fi negat asta) insa eu nu cred ca exista bunatate nativa. Ne nastem cu o inclinatie spre rau, spre neascultare, spre incalcarea normelor. Intotdeauna am fost atrasi de ceea ce era/este „interzis”. Pe mine m-a socat intotdeauna cruzimea foarte multor copii fata de animale, parca mai tarziu invata sa le iubeasca. Daca ne nastem buni, cum iti explici ca exista atata rautate in lume? Eu cred ca foarte putini oameni sunt buni, cu o fire rabdatoare de la natura. Si chiar daca as crede ca bunatatea vine de la natura, atunci as accepta-o tot ca din partea Lui Dumnezeu, fiindca nu sunt atee. Tu nu te uiti in jur? Nu vezi ca mai toti sunt pusi pe inselaciune, pe furt, se minte de-ngheata apele (ca si cum minciuna n-ar fi nimic mai mult decat o conventie sociala), ca sa nu mai zic de toti care-si inseala sotii/sotiile etc. (astea fiind lucruri „mici”) si tu spui ca omul e bun de la natura? O fi fost, nu zic, in Gradina Edenului, dar de atunci si pana-acum… s-au mai schimbat lucrurile.

...eu cred ca nu ne nastem rai 100% si devenim dup'aia buni...cred ca de la bun inceput suntem un amestec de rau si bun care este:
1. diferit de la individ la individ (si copchii mici: unii-s rai si dati dracului, altii sunt blegi si cumintzi...)
2. actualizat in maniere distincte in functie de traiectoria sociala a fiecaruia.

Vine si pentru ceilalti, dar am indepartat omul de ideile sale. Si ma interesau…
Nic, cred ca vorbele tale meritau mai multa atentie. Ar fi interesant sa vedem daca persoana poate fi numita buna pentru ca stie sa se poarte ( si asta implica o lipsa a meschinariei—o cer manierele acceptabile, o lipsa a felului rautacios de a fi) sau e din pricina a ceea ce se afla autentic, in interiorul sau. Caci la mimat se pricep multi. Cred ca despre asta- aflu si eu acum…(merci frumos) - doream sa discut: despre autentic si despre falsa bunatate. Cred ca poti sa te comporti impecabil zi si noapte. Dar sa fii impecabil zi si noapte fara sa se vada ca obosesti, nu se poate. Desi poate ca nu impecabil; ci ireprosabil ar fi termenul. Lipsa raului nu e neaparat prezenta bunatatii…
Bun-rau—ramine insa o impartire arbitrara… a moralei. Dincolo de asta, ceva ce nu se demodeaza: acceptarea alteritatii. Dupa, insist, acceptarea eului. Si asta inseamna cunoastere. Deci stiinta. Se vede ca eu nu ofer prostimii acces i-mediat la cer… generozitatea merge pina la mediat…
Chiar: lor ce le dam?
Narcisismul e insa un lucru de care e cazul sa ma leg putin: ar putea avea legatura cu faptul ca ne vedem mai buni si decit sintem, si decit ne arata ceilalti. Insa intrebarea mea era: de ce ne pasa? De ce acceptam terorismul bunatatii? De ce insistam sa ne vedem buni? De ce sa nu ne vedem rai, de ce ne-ar afecta imaginea despre noi insine? De ce acceptam in materie judecata altora? Ceva in sensul asta… vezi? Hai, Nic, sintem aproape…

Si cum voi ati aburit putin tema... ea insasi… fiecare sa se recunoasca… ar fi prea multi quote… cum zicea bdl odata … nesimtitul ala de quote…
A propos: tuica nu incalzeste sufletul; ci stomacul… dupa cum iubirea nu face sa creasca inima… iti dai seama dupa scrot. Nu acea inima!!!

Sa vedem ce avem aici… mda… Ne nastem proportii diferite… hm… acoperit de notiunea talentului… copiii nu sint buni… aici e vorba de ceea ce chemam buni. In lumea naturala nimic nu e bun sau rau: lucrurile exista [ a propos, oamenii sa fie si ceva in plus peste “a fi”? isi doresc cam mult. Si D-zeu Doar exista… e vorba de Fiinta… nu vad nimic peste, in plus. A fi nu are nevoie de nimic. A fi intr-un anume fel inseamna o limitare a lui “a fi”… inseamna sa il aduci intr-o sfera.. a judecatilor, a normleor, nu importa. Dar a fi intr-un fel inseamna a fi mai putin decita fi ] atentie mare!! Noi, raportindu-le la ceva dictat mereu si mereu de INTERESE- la drept vorbind, mereu meschine-, le consideram bune sau rele, acceptabile si inacceptabile.. unui copil care face ce nu trebuie ii spui nu… nu e bine si el iti intoarce- rusinat sau nu-dar mirat ochii si intreba “nu???…” sau “da?…” se invata anume gesturile.. el isi stie interesul si e Egoist. Va invata- prin privirea chiorisa a maica-sii sa nu mai fie! Dar are dreptate: lumea e a lui si trebuie sa fie numai dupa cum vrea. Pina o ia pe cocoasa sa priceapa ca mai sint si altii… ca bunatatea e o idee buna cind altii sint mai mari?? Si bunatatea ar fi, in acest sens, ceea ce spune un stimabil, el se va recunoaste: evitarea suferintei… departe de mine sarcasmul! Cit despre functia sa de trezire la realitate, cred ca se intelege… ca dimineata copilul care ar vrea sa mai doarma si trebuie sa mearga la scoala. E bine ca se trezeste. Dar intreba-l ce si-ar dori cu adevarat!! __ asa cu privire la filosofie. Poate coborim in sfera, limitata, circumscrisa, a mai larg socialului… prin asta am aratat in ce masura cred eu intr-o bunatate, pura, adevarat, si in afara conventiei… pentru a fi clar felul in care privesc eu lucrurile… inauntrul si in afara unui D-zeu m-ar face sa amintesc calugarita care spunea ca iubirea lui Hristos e mai tare decit cea a unui barbat(obisnuit)… mde… maica stareta insasi o privea cu ingaduinta.. mireasa lui e totusi alta notiune decit mireasa in sensul propriu.. dar nu vreau sa insist… [si nu uitati majuscula la locul potrivit].

Cadem iar in adorarea geneticii- am mai vorbit despre noul nostru zeu--- daca il cautam pe D-zeu in gene… ma face sa clipesc… a, imi amintesc: si pietrele si copacii doar exista.. vai!!! Nu am sa inteleg niciodata de ce cred oamenii ca ar fi mai presus… tu vezi frumusetea pietrei; dar poate ea e mai aproape de adevar (a re si mai mare stabilitte) si STIE ca desartaciuni sint toate vanitatile noastre de fiinte superioare!! Mda, cartea lui Plesu e interesanta.. vorbeste si despre pietre… el sau altul. Parerea mea e ca nu face banii: trageti o copie xerox, iesi mai decent la pret. Acolo ai vedea ca oamenii nu sint ( se considera) ingeri inainte de botez, sau in primele clipe de dupa nastere… ingerii sint pur si simplu alta categorie, cohorte; dar altceva

Nic, la rabdare te contrazic. Si cred ca si un berbec poate avea rabdare. Daca l-a scuturat viata destul. Tin sa cred ca orientalii nu isi contempla buricul, stind cu picioarele in buzunre, nu-i asa?, de pomana. (eventual pentru pomana) Nu, rabdarea nu e un lucru rau. Nu fi copil! Asteapta , nu asa se desface un pachet.. vai, uite ce face: ai sa-l spargi… cu gesturi decente… de om mare, ce D-zeu!

Valabil dupa cum vad eu: bun pentru ca mai face sa ma simt bine, implinit. Si eu voi spune: in functie de gradul de cultura si de depasirea egoismelor si egocentrismelor initiale. Cind omul se deschide spre lume, spre alteritate, ca sa revin la oitele mele, cind se umple de ce e in jur si nu mai vrea sa se impuna mic si negricios cum este. “Mic si negricios” ? iar citez din mine…
La multi ani, bai, bre, la toata lumea! Auzi ce-mi fac astia… eu vin intr-o doara si trebuie sa citesc romane. Dar ce zic: nu e prima oara ca va ginditi la aieste, este?

ce v-as mai cere sa imi definiti iubirea.... voi care o rostiti... ah!!

@ins
Sa stii ca mi-ai lipsit... Si inca mai sper...
------------------------------------------------------------------
Incep cu sfarsitul...cred ca e foarte greu de definit dragostea, pentru ca exista multe tipuri de dragoste...de aceea mai jos am adaugat un link la tipologia dragostei...
click aici pentru a vedea cele opt tipuri de dragoste...
------------------------------------------------------------------
In legatura cu a mima bunatatea versus a fi bun la modul autentic, eu vreau sa cred ca si ipocritii care la inceput doar mimeaza bunatatea devin ulterior mai buni: de obicei la bunatate se raspunde cu bunatate iar atunci cand suntem bombardati cu bunatate, cred ca inevitabil devenim un pic mai buni. Actele noastre, chiar daca nesincere, au un impact ciudat: se intorc inapoi la noi si ne schimba intr-o maniera pe care nu o putem anticipa. Ipocrizia se transforma, intr-o oarecare masura, in autenticitate...Sau poate sunt eu prea umanist si idealist...
-------------------------------------------------------------------
O sa mai raspund si la celelalte, dar la ora asta nu prea imi simt neuronii, ca n-am baut cafea...

PS: ins, te mai astept sa ma indrumi si la mine in jurnal...

Haideti sa va spun ceva: ma uitam familia Adams. Un mod a spune. Nu mi-a placut niciodata: o sleata de frustrati. Dar: chiar daca, din punctul nostru de vedere , e vorba de rautati sau ciudatenii, ei sint forced, inforced, reinforced, in ACEST tip de comportament de ACELASI tip de recompense primite de copii “normali”, intr-o familie “normala”: laude din partea parintilor, mingiieri, daruri! De unde te face sa te intrebi. Sa fii o sora Buna inseamna sa iti arunci fratele cu piatra de git in lac. Doar diferenta de optica….
Pentru a nu mai vorbi de recompensele ceresti promise de popa. Am auzit chiar: daca eti bun si iti cinstesti parintii, ai de la mine o ciocolata: o viata lunga si bogata. Se poate sa fi adaugat si eu ceva la acele cuvinte… sensul era sigur asta insa.

cursul initial nu e nici pe departe epuizat; dar:
- cine e pastratorul Binelui, cine e pastratorul moralei
- am intrebat deja: de ce Binele, de ce nu raul… si nu e asa de evident! Cu care ocazie: ce e binele? Satanistii sint convinsi ca fac Bine ce fac. Chiar revolta le apare ca Bine(noua la fel revolutiile). Impotriva raului- bine pentru acela…
- cum sint oamenii care.. aici sa ma opresc putin, in vremuri grele, de incercari, in momente sau timpuri de criza scot alta natura, arata o alta fata a lor insisi? mai precis: egoisti care sar sa salveze oameni, comit nu doar eroisme... --pentru care, se intelege, vor fi recompensati in ochii celorlalti- ,dar care destul de instinctiv (mai corect: pe negindite) ajuta un semen in nevoie. dar clipe grele. sa se simta salvatori? vreun complex al Salvatorului aici? si la asta va veti fi gindit...
- vorbisem de cunoastere... cunoastere revelata unuia, prin indoctrinare ajunsa si la tine? e mai putin indoctrinare sa te inchini ratiunii si logicii? e mai logica logica decit lipsa ei? eu va pot ameti cu totul. pot. dar. intrebarea e alta: cum ati aflat voi bunatatea? De unde? Partial, deja va indreptati intr-acolo…

nic, pai eu despre dragoste voiam sa vorbesc?! nu. despre iubire. si nu e acelasi lucru. cunosc impartirea aia.. pot fi doar patru categorii, dupa cum si 100, la fel de usor... nu importa. iubirea aia care ar fi numita de unii pasiune(in mod gresit, dar…) aia, ce e?

incetisor, nu trebuie sa rezolvam lumea intr-o singura zi!

...in cazul meu ai reusit...ridici atatea probleme grele intr-un singur mesaj ca ma doare capul. Nu stiu cum as rezista cu tine intr-o relatie...ma zapacesti de cap.

...daca e "pasiune" impartasita, iubirea = fericire;
...daca e unidirectionata, iubirea = calvar.