Am preferat sa deschid acest topic aici, in Ecclesia, in speranta de a fi mai la "adapost" de certuri si discutii sterile, mai ales ca unele din intrebarile pe care le am sunt destul de sensibile.

Asadar, primele doua intrebari:

1. Am discutat cu cineva despre ce se intampla dupa moarte cu cei ce vor fi gasiti vrednici de a sta in prezenta Lui; eu stiu ca dupa moarte vom merge in cer, la Tatal, dar mi s-a adus o "colectie" intreaga de versete care aratau ca nu, dupa moarte cei credinciosi vor sta in "locuita mortilor" pana la a doua venire a Domnului.
Versetele cele mai reprezentative au fost:

Daniel 12:13 "Iar tu, du-te, pînã va veni sfîrsitul; tu te vei odihni, si te vei scula iarãs... odatã în partea ta de mostenire, la sfîrsitul zilelor``.

Psalm 115:17 "Nu mortii laudã pe Domnul, si nici vreunul din cei ce se pogoarã în locul tãcerii"

Psalm 6:5 "Cãci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lãuda în locuinta mortilor? "

si:
Ioan 14:2 "In casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n'ar fi aşa, v'aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. "
Ioan 14:3 "Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiti şi voi. "

Iar cand i-am spus de ce a spus Domnul pe cruce talharului (Luca 23:43, "Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu mine in rai"), mi-a spus ca nu e buna traducerea, ca nu s-a pus bine virgula si ca de fapt ar fi trebuit sa fie: "Adevarat graiesc tie astazi, vei fi cu mine in rai" (aici am mari dubii, ca am consultat si trei versiuni in engleza a Bibliei si la toate este exact la fel ca in Biblia noastra, in limba romana); un argument in plus adus de el a fost ca dupa trei zile Domnul i-a spus Mariei ca inca nu s-a suit la Tatal (Ioan 20:17).
Iar in ceea ce priveste parabola cu Lazar ce sarac si bogatul mi s-a spus ca este doar o parabola si ca nu poate fi interpretata in mod literal.

Acuma eu stiu ca cel mai important este de fapt sa fiu gasita vrednica de a sta in prezenta Lui, oricand ar fi asta, dar trebuie sa recunosc ca m-a bagat in ceatza discutia asta....adica eu simt ca e asa cum stiu eu, dar n-am argumente

2. Citesc acum cartea 2 Imparati si am ajuns la pasajul unde Elisei blestema copiii care au ris de el (2:23-25). Eu nu inteleg de ce a trebuit sa-i blesteme si sa fie omoriti 42 dintre ei sigur ca ei n-ar fi trebuit sa rida de el, dar, hei, erau doar niste copiii, de ce trebuia sa fie omoriti pentru asta, de ce nu le-a dat o pedeapsa mai usoara, daca tot era musai sa-i pedepseasca ?

Astept cu interes raspunsurile voastre !

Acest topic a fost editat de Cinderella: 5 Jun 2005, 12:22 PM

Draga Cinderella,

Pentru prima intrebare:
Daca esti ortodoxa, eu iti recomand sa citesti intai Vamile Vazduhului de Pr. Nicodim Mandita, am scris si eu pe un topic aici: Vamile Vazduhului
Dupa care, daca mai doresti, o sa-ti dau mai multa "documentatie"...
Aaa... iti mai recomand si cateva comentarii, despre acest subiect, ale Parintelui Cleopa...

1. ...
( Pentru că această întrebare "CÂND aia sau aialaltă...?" o putem găsi mereu prezentă în inimile oamenilor de-a lungul vremurilor, probabil că trebuie s-o considerăm "normală" şi caracteristică naturii noastre .
Pe de altă parte însă, trebuie întâmpinaţi cu rezerve cei care apar cu răspunsuri exacte şi precise la întrebările de tipul ăsta, că tot de-a lungul vremii s-au dovedit eronate în diferite grade !
Că cineva vizitează o localitate în altă ţară sau chiar locuieşte acolo o vreme, iar după aceia se pretinde mai specialist în problemele locale decât băştinaşii înşişi, mai treacă-meargă, deşi e taaare greu de înghiţit, darămite cei care pretind că ştiu la precizie tot şi toate despre cerurile cele nevăzute, fără ca ei propriul duh să şi-l fi zărit măcar !
Cu versetele, da, aşa se procedează: unele sunt luate ad-literam, pentru că susţin o teorie agreată, în vreme ce altele sunt "ajustate" aşa fel ca să nu încurce treaba, rezultatul talmeş-balmeş fiind că orice aproape se poate susţine prin această practică.
Se cuvine deci cumpătare în primirea, ca şi în respingerea diferitelor încercări de-a ridica voalul de peste aceste taine, cearta de cuvinte nefolosind cui caută adevărul curat. Că o fi aşa sau invers, că exact in felul acela sau în celălat fel stau lucrurile cu ce ne aşteaptă, poate că e mai puţin important de tranşat într-o discuţie "înceţată", cât mai important decat subiectul în sine e persoana cu care se poartă discuţia, respectiv persoanele implicate şi ce se urmăreşte prin respectivul subiect în parte necunoscut pentru apostolii Domnului chiar, dar iaca 'cunoscut ca-n palmă' de unii/muuuulţi contemporani !? ... ce vreau să subliniez este că sunt persoane care chiar când rostesc lucruri adevărate, tot nevrednice de încredere sunt, în vreme ce sunt alţi oameni, care chiar dacă rostesc ocazional lucruri inexacte, merită cel mai adânc respect şi toată consideraţia,valoarea nefiindu-le ştirbită de minore abateri de la precizia deplină a cuvântului trăit şi mărturisit! )

2. La această întrebare DE CE? nu poate exista decât un sigur răspuns: AU MERITAT-O !

Din ce citim despre Elisei ne putem face o imagine clară de om serios cel puţin; poate că era mai intransigent decât concepem noi un om al lui Dumnezeu, poate că urma felului de-a fi al lui Ilie, cel care-i lăsase mantaua s-o porte cum se cuvenea în acele vremuri ce nu mai seamănă cu cele de azi în multe privinţe, însă de aici şi până la a-l asocia pe Elisei cu o faptă mişelească asemenea cu-a lui Irod, care a trimis să se omoare toţi pruncii de parte bărbătească nevinovaţi, ca doar-doar să-L răpună şi pe Cel mai Nevinovat dintre toţi...e o distanţă ce nu se poate acoperi ! Rămâne ca singur răspuns plauzibil că aceia au meritat ce au păţit, au găsit ce au căutat si au căpătat ce li se cuvenea.

Dacă mergem mai departe să ne întrebăm "PRIN CE AU MERITAT AŞA CEVA?", din cauză că istoria consemnată e foarte sumară, intrăm inevitabil în domeniul supoziţiilor, dar să încercăm şi asta:
- copiii ... "nişte copii au ieşit din cetate" ... zilele acelea de mult au trecut, iar vârsta cât de cât exactă a acelora putem numai s-o presupunem, însă de vreme ce se spune că în timpul Domnului Isus majoratul la evrei era considerat în jur de 30 de ani, cam când EL Şi-a început lucrarea publică, chiar şi în această "literă" împlinind EL Legea, poate că aceia nu erau chiar nişte copilaşi fără de discernământ, poate trecuseră de vârsta inocenţei, poate nu mai erau ţânci atârnaţi de fusta mamei, de vreme ce umblau slobozi afară din cetate, până la pădure, poate cu bună ştiinţă îşi aleseseră fiecare drumul şi se purtau deja corespunzător alegerii făcute....dar cum se purtau?
- batjocoritori ... "s-au apucat să râdă de el" ... Elisei era o persoană publică cunoscută, un om cu trecere înaintea împăraţilor timpului, un părinte-călător prin ţara copiilor săi, din care iată că unii, poate cunoscându-l cine e şi pe CINE reprezintă, l-au batjocorit; poate a fost un fel "crimă de lez-majestate" în timpul ăla, ceva ce nu mai înţelegem noi azi, când înalţi prelaţi sunt terfeliţi cu injurii inventate ce nu le merită, când e criticat orice om înălţat fără menajamente şi pe nedrept nu o dată, când asupra papei se trage cu pistolul, când conducătorii sunt împroşcaţi cu frişcă sau cerneală... poate Elisei era pentru ei numai un om batrân ce sprijinindu-se-n toiag se căznea să urce dealul, dar asta i-ar fi făcut mai puţin vinovaţi? noi suntem învăţaţi cu lipsa de respect până în cele mai oribile forme de manifestare, dar poate în timpurile acelea altele erau standardele şi altfel se considerau abaterile ... ale cui?
- cetei ... "patruzeci şi doi din ei" ... adică erau mai mulţi de 42...ciudat de mulţi; poate că erau ce-am numi azi nişte tineri delicvenţi, o gaşcă sau o bandă de cartier sau poate că 'stăpâneau' întreg Betelul şi dacă cu un om sfânt astfel se purtau, ce poate nici nu călătorea neînsoţit, cum oare se comportau cu cei modeşti şi neajutoraţi ? oare îi victimizau şi pe alţii iar pedepsirea lor a însemnat izbăvirea şi chiar salvarea a multor altora ? nu se ştie, dar întalnindu-se grupul cu Elisei s-au purtat urât, ca pe urmă întâlnidu-se cu urşii să simtă ce înseamnă o purtare urâtă... a cui?
- natura ..."doi urşi ieşind din pădure" ...poate or fi fost ursoaice şi copiii s-au aventurat înspre bârlog, poate se hrăneau şi joaca gălăgioasa o copiilor i-a provocat, poate au fost turbaţi şi s-au comportat ca lupii în turma de oi... sigur e că acei copii s-au aflat in locul nepotrivit la momentul nepotrivit; probabil că blestemându-i, Elisei, după voia lui Dumnezeu, a îndepărtat de deasupra unora dintre ei pe îngerii păzitori, acei care veghează viaţa persoanei şi care intervine în situaţii grave cât se poate şi dacă e lăsat, însă pe care omul şi-l poate alunga singur prin fapte rele şi întunecată necredinţă, aşa încât nimeni să nu-l mai inspire să ocolească un pericol de moarte ce se prefigurează, iar dacă asta a făcut blestemul lui Elisei, atunci el doar a împlinit atunci ce copiii aceia poate oricum işi făceau singuri, el doar le-a apropiat un necaz care şi-l căutau ei înadins; oricum "sfâşiat" nu este sinonim cu ucis, căci avem şi azi exemple de bărbaţi şi femei şi copii care au supravieţuit atacurilor urşilor... cu cicatrici desigur, însă cum nu toate contactele om-urs sunt mortale, tot aşa se poate şi atunci să fi fost, poate chiar că nici unul n-a murit de bârca ori colţii ursului, însă poate au tras o sperietură zdravănă şi au rămas cu un semn de aducere aminte că ce face omul... lui însuşi îşi face şiiiii cu mâna cu care dă... cu aia va primi; poate n-au fost distruşi copiii, ci dimpotrivă, poate au fost salvaţi ei şi sufletele lor chiar, poate că întâlnirea cu răul şi gustarea lui i-a dezgustat să-l mai practice, poate mai e speranţă pentru nemul omenesc !

Concluzie? N-am de oferit. Fiecare să şi-o tragă pe-a sa! O întrebare + eventual, pentru că Elisei din Biblie e în discuţie: oare de ce a cerut el de la Ilie o măsură îndoită din duhul lui? oare l-o fi văzut el pe Ilie cu lipsuri? sau neîntreg în credinţa şi puterea sa dovedită? cumva şi-a dat seama că e loc de mai mult şi mai bine? cum de a îndrăznit să-i spună lui Ilie în faţă că vrea să aibă încă mai mult decât el? sau cumva el s-a simţit omeneşte slab şi pentru a-şi compensa friabilitatea a cerut o măsură dublă de putere de la Dumnezeu, ca să poată purta mantaua ?


--------------------------------------------------------

Dacă e bine de ocolit o ceartă, nu însemnă că tot bine e a căuta o prietenie aducătoare de necazuri!

Luca 23:42 in originalul grecesc nu are nici o virgula. Grecii nu aveau pe vremea aia semne de punctuatie. Virgula este pusa de traducatori in functie de opiniile lor teologice. Unii adauga si particula "ca" inainte de "astazi", rezultand "ca astazi vei fi cu mine...", altii adauga particula "ca" dupa "astazi", rezultand "iti spun astazi ca vei fi"...

Mai important decat toate (si nu fac un secret din faptul ca inclin la a da dreptate celor care sustin ca "locuinta mortilor", Hadesul (cuvantul romanesc este "iad") este doar mormantul, iar nu un loc de chin) este ca fiecare crestin are speranta invierii. Fara indoiala ca sfintii au parte de inviere in cerurile spirituale. Restul.... sunt amanunte.

Eu zic sa avem acea credinta care sa ne ajute sa primim darul invierii. Adica sa ajungem noi acolo, si apoi om mai vedea!

In afara raspunsului maiestuos dat de geriA3e mai sus, as mai adauga doar ca pacatul impotriva spiritului sfant este de neiertat. Or, Elisei avea acel spirit, avea insusi duhul lui Dumnezeu. Si pentru ca Dumnezeu actiona prin el, batjocorirea lui era o batjocura impotriva lui Dumnezeu insusi. Elisei nu trecea pentru prima data pe acolo. Era "teritoriul" lui, intr-o vreme in care intreg poporul evreu, altminteri dedicat lui Dumnezeu, comitea idolatrie in masa.
Si acum, poate intelegem mai bine de ce acel om numit de Dumnezeu sa incerce a pastra o masura de bun simt in poporul ales, batjocorit chiar de fiii celor care erau mustrati si care isi traiau viata intr-un mod absolut blasfemator, a ales sa aduca blestemul asupra lor. Exista o limita in toate, pare a spune aceasta povestire...

pentru raspunsuri, Clopotel, geriA3e, 1.6 !!

Pentru prima intrebare, vroiam doar sa stiu daca exista versete in Biblie, unde sa scrie clar daca cei ce sunt ai Domnului vor ajunge sau nu in cer imediat dupa moarte.

@ 1.6

Multumesc mult pentru lamuriri, nu stiam asta.

Exact asa ma gandeam si eu ! cel mai important este sa fim gasim vrednici de a ajunge Acolo, indifierent cand va fi aceasta !!
(Oricum, discutia si persoana le-am lasat deja in urma, era o dezbatere la un studiu biblic pe internet.)

Cat priveste a doua intrebare, dupa ce am postat subiectul m-am gandit si eu mai bine la contextul acelei intamplari si am inceput sa ma mai lamuresc un pic. Eu am crezut initial ca proorocul Elisei s-a suparat pentru ca acei copii s-au legat de aspectul lui fizic si de aici mirarea si nedumerirea mea .
Dar dup-aia mi-am dat seama ca, asa cum zice si geriA3e, e foarte posibil ca acea gasca sa nu fi fost doar niste "copilasi nevinovati" si ei sa-l fi batjocorit tocmai stiind ca este un om al lui Dumnezeu si pentru faptul ca pe El il reprezinta. Si, intr-adevar, nu pare sa fi fost doar o "joaca de copii", iar rautatea lor si insistenta cu care l-au urmarit pana afara din cetate (!) nu poate fi scuzabila !!

@geriA3e

Eu cred ca a cerut pentru ca s-a simtit slab omeneste si s-a simtit "sarac in duh" si de aceea a indraznit sa ceara o masura dubla de putere.

----------------------------
Alta intrebare:

In capitolul 13 al cartii 1Imparati, unde este episodul cu acel prooroc batrin (prooroc al lui Dumnezeu, nu ??), care i-a intins o cursa celuilalt om al lui Dumnezeu, mintindu-l ca un inger al Domnului i-a vorbit si i-a zis ca e dezlegat de Domnul, putand sa manance si sa bea.
Eu inteleg ca omul lui Dumnezeu nu trebuia sa cedeze "ispitei", ci trebuia sa-si urmeze calea, dar nu inteleg de ce proorocul batrin trebuia sa-l puna la incercare ?? deci el a facut-o cu buna stiinta, iar apoi, dupa ce acela pe care l-a mintit a murit, l-a jelit si in plus a cerut sa fie ingropat alaturi el !!!
Dupa cum vad eu lucrurile, acest prooroc nu chiar se incadreaza in profilul proorocilor mincinosi (desi el a mintit in acea zi!), pentru ca acei prooroci vorbesc de la ei si nu de la Domnul, pe cand profetia acestuia s-a chiar implinit:
"Asa vorbeste Domnul: «Pentruca n'ai ascultat porunca Domnului, si n'ai pazit porunca pe care ti-o daduse Domnul, Dumnezeul tau;
22. pentruca te-ai intors, si ai mincat pine si ai baut apa, in locul despre care iti spusese: «Sa nu maninci pine si sa nu bei apa acolo», - trupul tau mort nu va intra in mormintul parintilor tai."

In plus, eu zic ca, daca era un om rau si fara scrupule, nu l-ar fi jelit atit pe omul lui Dumnezeu si nu ar fi cerut sa fie ingropat alaturi de el. Si totusi, de ce l-a mintit ? ce motive a avut ?

Acest topic a fost editat de Cinderella: 7 Jun 2005, 11:19 PM

3. Răspunsul e-n întrebare! (câteodată!)
De tabăra cui aparţine cel care minte ? De ce bătânul s-a ostenit atâta fizic să-l aducă în casa lui pe omul lui Dumnezeu din Iuda şi de ce a recurs chiar la înşelăciune ca să-l determine să-şi schimbe hotărârea ? De ce apoi iar s-a ostenit să-i recupereze trupul ? De ce s-a ocupat de înmormântare şi l-a plâns numindu-l 'frate' ? De ce a cerut ca în acelaş mormânt cu acela să fie şi oasele sale aşezate după moarte, de vreme ce omul lui Dumnezeu încălcase porunca ce-o primise, descalificându-se ? ...până că i s-a şters şi pomenirea numelui din Carte ! Noi de ce oare căutăm să ne împrietenim sau măcar să stăm un ceas aproape cu unele persoane? Oare nu pentru că l-a preţuit mult ? Oare nu pentru că şi-a dat seama de valoarea/puterea aceluia? Oare nu l-a preţuit pentru că acela era mai sus decât el, poate chiar de pe altă scară, iar bătrânul a căutat să se înalţe prin legătura (chiar şi în groapă) cu omul dovedit al lui Dumnezeu ? Dacă conform faptelor, unul dintre ei aparţinea Celui Sfânt, iar celălalt "tatălui minciunii", oare n-ar fi posibil ca NU bătrânului să-i fi vestit Dumnezeu pedeapsa pentru încălcarea legământului, ci chiar celui care era cu Dumnezeu şi care urma s-o sufere după merit ? N-ar fi posibil oare ca din moment ce i-a vorbit ce avea să i se întâmple, de fapt Cel Bun să nu-l fi lepădat complet pentru călcarea legământului primit, ci dimpotrivă, să-Şi fi avertizat copilul să folosească scurtul interval de timp rămas ca să-şi ceară iertare şi să-şi mântuiască astfel sufletul, să nu i se piardă sufletul deodată cu trupul ? N-ar fi posibil ca bătrânul acela să mai fi adăugat o minciună când a povestit istoria ?

------------------------------------------------------------------------

Şi-n întrebări poate fi putere cât şi în răspunsuri.

o.k., cele scrise aici au mult sens si atunci se poate explica comportamentul si "profilul" batrinului !! dar, Doamne, cata osteneala pe cineva numai si numai sa duca la pierzanie pe alt om, brrrr....

Cat de bun si plin de mila este Domnul si cum incearca El sa ne salveze chiar si in al 12-lea ceas, doar sa avem noi ochi si urechi ca sa vedem si sa auzim Cuvantul Lui si inima pregatita ca sa-l implinim !!!
Oricum, intamplarea asta este si o pilda buna sa nu ne plecam urechea la toti cei care pretind ca vorbesc in Numele Lui.

De fapt, probabil că acel bătrân nici n-a avut vreo clipă intenţia "să-l piardă" pe omul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, l-a iubit din adâncul sufletului său întunecat la fel de mult cum iubeşte orbul lumina, însă ce se poate întâmpla dacă te iubeşte un şarpe şi te sărută de obraz ?

...superb spus...

De fapt, partea aceea din Biblie descrie una din cele mai intunecate perioade din istoria poporului ales...

Nimic nu-i mai ingrozitor decat capcana celui rau care stie ca duce la pierzare un om bun...

Intamplarea de atunci este prea departe in negura vremii ca sa-i deslusim noi toate talcurile, insa cred ca geri se apropie foarte mult.

S-ar putea ca batranul sa nu fi fost rau, intr-adevar... In timpul lui Isus a fost cineva la fel: Petru. Cel binevoitor, care auzind ca Isus trebuia sa apuce pe calea mortii a incercat sa-l induplece sa nu apuce pe acea cale...
"Inapoia mea Satan" i-a spus Isus, si mare dreptate avea. Fara sa-si dea seama, Petru se impotrivea scopului divin si devenise un satan, un impotrivitor. Iar calea sa era o capcana pentru Isus.

Din nefericire, cu o mie si ceva de ani mai bine inainte, profetul fara nume nu reactionase la fel si alesese calea mai usoara. In definitiv, daca ne uitam pe harta, insemna sa faca un ocol destul de mare ca sa respecte porunca divina. Si uite asa, s-a lasat induplecat fara sa-l intrebe direct pe Dumnezeu, increzandu-se in aproapele sau care putea fi chiar bine intentionat... la fel ca Petru.

Asta ar explica poate reactia batranului atunci cand profetul fara nume a fost omorit. Tragedia i se datora, cert, insa poate ca nu asta a fost intentia sa...

Triste timpuri, in care profetii mor din prea multa iubire...

ps.
Si noi s-ar putea sa intalnim astfel de prieteni, care din iubire ne pot sfatui sa o "lasam mai moale" cu partea spirituala, sa nu ne extenuam... etc... Desi s-ar putea ca uneori sa aiba dreptate - si echilibrul este sfant! - poate ca traiul ala dulce pe care ni-l propun ei este de fapt o capcana a pacatului... Sau noi altora...

Acest topic a fost editat de 1,618033: 9 Jun 2005, 01:27 PM

Se spune ca "drumul catre Iad este pavat cu bune intentii". Cati dintre noi oare putem sesiza diferenta intre ajutorul acordat cuiva (sub forma de sfaturi, indemnuri, de exemplu) si amestecul inoportun in calea spirituala a respectivei persoane, in drumul sau evolutiv?

Da, ai dreptate, nu se intelege din text ca acel batrin a avut intentia sa-i "dea branci in adancuri" si probabil ca a fost asa cum zici, ca a facut-o din iubire, daaar....sa ne fereasca Dumnezeu de asa "iubiri" !!

1.6 si Thelma

1.6, asa este, ca de prieteni si rude sfatoase nu duce nimeni lipsa ; si da, e clar ca "lasatul mai moale" al credintei n-are cum sa fie un sfat bun (chiar daca e dat din dragoste), eventual doar cu manifestarile exterioare ale credintei sa nu exageram, ci sa incercam sa ajungem la sfantul echilibru de care zici....

Thelma, ai dreptate, nu-i usor de sesizat si poate ca nu iti dai seama de la inceput, ce pare a fi la prima vedere un ajutor sa fie de fapt chiar o frina, dar daca din inima si cu toata sinceritatea iL cauti pe Dumnezeu, eu zic ca pana la urma iti dai seama sau/si nu te lasa Domnul sa perseverezi prea mult timp intr-o directie gresita, atita timp cat tu, in primul rand, in mina Lui iti incredintezi viata.....si apoi, stii, mai cunosti daca sfatul/indemnul a fost sau nu bun dupa...roade. Daca in urma aplicarii sfatului primit, vei simti roadele bucuriei, pacii sufletesti si in general, simti ca iti este mai bine spiritual, atunci probabil ca sfatul a fost bun.
.....dar, vorba e ca in zilele noastre gasesti atit de putini oameni care sa te indrume cu adevarat spre cer !! iar cand ii intalnesti, nu´sh cum se face ca viatza asta ti-i ia mai repede decat ai vrea.....

Acest topic a fost editat de Cinderella: 9 Jun 2005, 08:44 PM

Cunosc senzatia. Ma gandesc uneori ca poate atat le-a fost misiunea, sa ne arate o "sclipire", o luminita intr-o lume pe care o cunoastem cu totii...ca trebuia ca ei sa ne dea "startul", sau un avant, iar noi sa ne continuam drumul, caci doar de noi depinde....chiar nu stiu.

Cind o persoana incepe sa se preocupe cu studiul amanuntit al sfintelor scripturi,incepe sa si formeze intrebari!si primile lui intrebari sint indreptate spre starea omului dupa ce moare si ce perspective mai are in viata!Sau dupa moarte!Si este ceva normal!Iar continutul sfintelor scripturi ne dezvaluie acest lucru ,dar sa avem rabdare ,intelepciune si multa credinta fiinca ap.Pavel prin cuvintele din romani 10 cu 6 la 13 ce spune si explica?
<<6-PE CIND IATA CUM VORBESTE NEPRIHANIREA,PE CARE O DA CREDINTA(Deci sa fim atenti;Cine vorbeste?Neprihanirea!Deci trebuie sa ajungem sa intelegem care este aceasta NEPRIHANIRE si cine o da?CREDINTA!sI CE SPUNE?);"SA NU ZICI IN INIMA TA ;"CINE SE VA SUI IN CER?(Sa pogoare adica pe Hristos din cer)>>((Ce intelegem prin aceste cuvinte?))
7-Sau;"CINE SE VA POGORI IN ADINC?"(Sa scoale adica pe Hristos din morti)((Cum adica?La ce se refera?Intelegem ?Poate daca mergem si citim si urmatoarele versete care ce spun?
8-Ce zice ea deci?(La cine se refera cind spune :EA?"CUVINTUL ESTE APROAPE DE TINE ;IN GURA TA SI IN INIMA TA".Si cuvintul acesta este cuvintul credintei,pe care-l propovaduim noi!((Si care este acest cuvint?)Versetul urmator il spune;)
9-Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca DOMN si daca crezi in inima ta ca DUMNEZEU L-A INVIAT DIN MORTI VEI FI MINTUIT!(Deci care sint conditiile de a ajunge sa fim mintuiti?Sa-l marturisim PE ISUS CA DOMN SI CACI DUMNEZEU LA INVIAT DIN MORTI!)Cum ajngem sa facem acest lucru?tocmai prin a ne gasi placere in Legea Donului si a cugeta zi si noapte la ea!(Psalmul 1 cu 1 la 3)Si din ce cauza?fiinca in ea (Sfintele scripturi)ne sint descoperite aceste lucruri si marturisesc despre ele!Dar intrebarea se ridica:Cit de seriosi sintem ?si ce fel de elevi devenim?Pentru munca si viata laica incepem scoala de la virstra de cind mergem la gradinita si o terminam in momentul cind detinem o calificare pentru meseria mult dorita (Teoretic),dar practica abia incepe si se sfirseste cind ajungem la pensie si nici atunci nu sintem deplini informati cu meseria ce am prestat-o!)Asa este si cu CREDINTA NOASTRA PE CARE DORIM SA O AVEM CU PRIVIRE LA RIDICAREA INTREBARILOR DE SUS!Ca sa ajngem la cunostinta deplina nu trebuie sa ne pripim dupa cum nu sau pripit nici primii crestini care au umblat cu Isus cit timp?si au inteles ei ceva din chemarea pe care au avut-o sau din discutiile pe care Isus le purta de multe ori cu ei si cu cei din norod?In mod firesc nu,dar cind au primit puterea DUHULUI SFINT ce sa intimplat?Ap.Pavel pri cuvintele din 1corinteni 2 cu 6 la 7 ce spune?
<<6-TOTUSI CEEA CE PROPOVADUIM(Ce fac?Propovaduiesc!)) NOI PRINTRE CEI DESAVIRSITI(Printre cine?PRINTRE CEI DESAVIRSITI;sa fim atenti dar nu sint oricine!),ESTE O INTELEPCIUNE;dar nu a veacului acestuia,nici a fruntasilor veacului acestuia,care vor fi nimiciti!
7-Noi PROPOVADUIM INTELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU,CEA TAINICA SI TINUTA ASCUNSA PE CARE O RINDUISE DUMNEZEU ,SPRE SLAVA NOASTRA,MAI INAINTE DE VECI
8-SI PE CARE NU A CUNOSCUT-O NICI UNUL DIN FRUNTASII VEACULUI ACESTUIA;CACI DACA AR FI CUNOSCUT-O,NU AR FI RASTIGNIT PE DOMNUL SLAVEI>>Deci eu pot sa spun ca acest verset cheie ne ajuta sa intelegem mai multe lucruri pe care nu ori cine le poate intelege ci numai cei ce au o inima sincera si aleasa pentru lucrurile spirituale si doresc ca sa inteleaga cuvintele ap.petru descrise in 2petru 1 cu 2 la 11 care ce mesaj tranzmit si ce putem ca sa intelegem?Iar pe urma ce o sa ajungem sa intelegem despre moarte si inaltare la cer?Si ce ar trebui sa stim noi inainte ca sa ne preocupe aceste intrebari?1-Ce este credinta?Cum se poate ajunge la NEPRIHANIREA LUI DUMNEZEU?Si ce trebuie sa facem zilnic pentru a putea intelege aceste lucruri?Evangeheliile ap.Pavel ce ne explica prin cele descrise in epistolile sale catre cei sfinti si alesi ai lui Dumnezeu?Am meditat noi vrodata la aceste lucruri?

In ceea ce priveste credinta, eu sunt inca la cresa si asta de vreo zece ani....

Intrebarile tale sunt retorice sau tu deja ai inteles/stii lucrurile aste ? ca as vrea si eu sa stiu cine sunt cei desavarsiti ? si de ce e nevoie sa li se propovaduiasca daca sunt deja desavarsiti ?

Toti stim ca trebuie sa suferim aici pe pamint si ca nimeni, de la rege pana la cioban, nu e scutit de "fericirea" de a plange, cat timp suntem in "cortul" asta... plangem cand suntem intristati, plangem cand ii peirdem pe cei dragi, plangem din cauza neputintelor noastre, plangem din cauza raului care ni se face de catre alti semeni, dar plangem de multe ori si din cauza raului pe care ni-l facem noi insine, din cauza prostiei noastre proprii si personale (ca vorba aia, "less brain, more pain").

Unii spun ca in versetul asta Domnul nu se refera la o stare temporara de plans, ci la o stare permanenta , ca numai fiind permanent in starea asta de jelanie poti sa-L urmezi pe Domnul !

Asadar, la cine se refera Domnul aici ?

Acest topic a fost editat de Cinderella: 11 Jun 2005, 02:09 PM

La cei care nu gasesc nici o placere in lumea asta si stiu ca este doar o iluzie trecatoare asa incit sint in stare sa renunte la tot, caci chiar daca ar avea toate bogatiile din lume stiu ca nu sint decit desertaciune si nu-i ajuta cu nimic...Ei pling pentru ca sint in cautarea Domnului...unii sint constienti de asta altii nu si acestia incearca sa-l inlocuiasca de multe ori cu altceva dar isi dau seama repede ca nu este ceea ce cautau si merg mai departe plingind!

Şi-n dorul meu de Dumnezeu
Plângând Te căutam mereu
Căci duhul meu dorea odihnă
Şi negăsind-o n-aveam tihnă.

Te-am căutat în avuţii
In haine bune-n bogăţii
Şi-n şcoli înalte te-am cătat
Şi Doamne, nu Te-am mai aflat.

Şi-am plâns atunci, am plâns cu-amar
Te-am cătat, dar în zadar
Căci lumea nu Te încăpea
Şi dorul Tău mă chinuia...

Este urmarea sau ascultarea de EL întâi şi întâi, iar nu de altele sau alţii, nici chiar de noi înşine, dacă cele care ne cheamă din cap şi inimă sunt în contradicţie cu al Său Cuvânt. E simplu, dar e greu.

Evident că numai "prin credinţă", după cum stă scris. Dar tu ştiai asta deja, nu-i aşa?

Pentru a putea înţelege aceste lucruri, trebuie să le facem zilnic, să le împlinim, să urmăm calea Celui Bun şi să respingem relele, iar înfăptuindu-le le şi înţelegem.

CUUUM ???

Nu'ş ce-oţ fi făcut "voi", da io încă mai meditez care or fi "Evangeheliile ap.Pavel" ( + altele ) ?! şi dacă vi-o displăcea gluma plasată în cadrul ăsta ?!

4. Cuvintele din "Predica de pe munte" sunt legate unele de altele şi numai împreună pot fi înţelese, însă luate separat par fără sens, dacă nu chiar "pe contrasens", lucru amarnic demonstrat de-o pleiadă impresionantă de batjocoritori. Atunci, ca totdeauna, Isus Domnul a vorbit despre Dumnezeu, despre Tatăl şi Duhul şi despre Sine. EL pe Sine S-a mărturisit celor care-L ascultau, S-a explicat cum Este şi cum Procedează, ca cine vrea să-L urmeze să ia învăţătură CUM SĂ PURCEADĂ ! Cuvintele sau versetele scrise acolo se studiază individual, dar trebuiesc citite, înţelese şi împlinite integrate unele cu altele şi toate împreună; nu degeaba ele au fost considerate ca nişte etaje ale credinţei, ca nişte stadii ale unei evoluţii, căci cumva asta şi sunt, însă nu omeneşti ca etajele unui bloc - urci la următorul lăsând în urmă pe precedentul - ci adunând simultan în tine toate aceste stari-trăiri-evoluţii într-o natură nouă, diferită de cea firească. "Asamblează" deci "sărăcie într-un anume duh" cu "blândeţea care moşteneşte", cu "flămânzirea şi însetarea de dreptate", cu "milostivirea ce va fi miluită", cu "a inimii c*răţie ce pe Dumnezeu va vedea", cu "facerea păcii ce nume de fiu de Dumnezeu capătă", cu "atâta dreptate de la EL că stârneşte prigoană din partea celor răi" şi ai să afli "fericita mângâiere a unui fel de plâns" ... toate astea şi încă altele într-o singură persoană următoare de O Anume PERSOANĂ !

Probabil ca vio16 s-a referit la scrierile apocrife.

( Io n-aş prea-ş crede-o Thelma - încântat de cunoştinţa! - mai degrabă o fi vorba de "veştile bune" care din abundenţa se află în epistolele pauline, dar să aşteptăm rezultatul oficial ! )

Dragii mei vad ca sinteti foarte atenti la cuvintele pe care le am scris si multe au fost cotate!ma bucura faptul fiinca a ti ajuns sa fiti ca cei din Bereea care in urma auzirii cercetau scripturile!Si cit cu privire la faptul caci nu am spus despre epistolele lui Pavel ci <<EVANGHELIA >>lui Pavel este un semn de intrebare! Si care este?Cuvintele din galateni 1 cu 11 ne dau raspunsul si spun;<<Fratilor,va marturisesc ca evanghelia propovaduita de mine nu este de obirsie omeneasca;
7-pentruca nu am primit-o nici nu am invatat-o de la vreun om ci prin descoperirea lui ISUS HRISTOS!DECI CE PUTEM CA SA SPUNEM ?Ce fel de EVANGHELIE ESTE?Si din partea cui primita?Vedem caci el nu doreste ca sa se prezinte celor din galateni prin cuvintele intelepciunii sale ci a puterii Duhului Sfint prin care a ajuns ROB A LUI HRISTOS!ACELAS LUCRU IL EXPLICA SI BISERICII LUI DUMNEZEU CARE ESTE IN CORINT,CATRE CEI CE AU FOST SFINTITI IN HRISTOS ISUS,CHEMATI SA FIE SFINTI SI CATRE TOTI CEI CE CHEAMA IN VREUN LOC NUMELE LUI ISUS HRISTOS,DOMNUL LOR SI AL NOSTRU(1CORINTENI1cu 2),Iar prin cuvintele din 1 corinteni15 cu 1 spune;<<VA FAC CUNOSCUT,FRATILOR EVANGHELIA,PE CARE V-AM PROPOVADUIT-O,PE CARE A-TI PRIMITO,IN CARE A-TI RAMAS
2-SI PRIN CARE SINTETI MINTUITI,DACA OTINETI ASA CUM V-AM PROPOVADUIT-O;ALTFELDEGEABA ATI PRIMIT-O>>Si pe urma prin versetele urmatoare da mai multe explicatii!Si vedem caci in evanghelia sa explica despre primirea lui Isus,rolul lui pentru cei ce cred in El(ISUS) ,cum se poate ajunge la mintuire binenteles daca se ia aminte si se pune in practica!Deci pe noi aceste cuvinte in viata ne ajuta la ceva?Si cum?Cuvintele din faptele apostolilor 3cu 19 ne explica:Si ca sa va ramina si voua ceva lectie de facut poate o sa aveti timp sa le cititi si sa le explicati !Si pina la raspuns va salut cu cuvintele ap.Pavel din efeseni 6cu 10 la 17 care la ce ne indeamna?Cu stima si respect vio!!!

Cei care plîng pt păcatele pe care le au şi/sau pe care le-au avut, aceia cred că "sînt vizaţi" de exprimarea în discuţie... Nu orice fel de plîns este "fericit", nu orice plîngăreţ va fi mîngîiat. "Fericiţi cei care se (po)căiesc, ei vor fi cei mîngîiaţi" - cam aşa aş îndrăzni eu să tălmăcesc această fericire. În acest context, da, starea de jelanie este o stare permanentă.

Îmi aduc aminte cum mi-a răspuns odată cineva la curiozitatea mea vizavi de această fericire: "Iubirea înseamnă mai înainte de toate jertfă. Jertfa înseamnă suferinţă. Suferinţa înseamnă lacrimi. Iar cine varsă lacrimi de acest fel este cu adevărat un fiu al lui Dumnezeu, care este IUBIRE..."

Dragii mei, va multumesc la toti pentru raspunsuri !!

@ flori

Pascal (parca) a spus ca "in inima oricarui om exista un gol in forma de Dumnezeu" si d-aia asa cum zici si tu, omu´ cauta uneori chiar si-o viatza intreaga sa umple acest gol. Dar am observat eu, majoritatea oamenilor ajung sa-L caute pe Dumnezeu atunci cand sunt in suferinta si in lacrimi....Multumesc pentru poezie, foarte frumoasa !!

@ geriA3e

Mi-a placut definitia care ai dat-o. Simpla si adevarata.

Da, stiu, mi s-a mai spus lucrul asta cu ceva timp in urma : )) , dar vroiam sa te intreb cum (si daca) se modifica raportul simplu/greu pe masura ce avansezi in credinta. Adica la inceput, cand lupti cu toate neputintele tale si cu firea pamanteasca, cand inaintezi ca melcu´ sau cand ai senzatia ca nimic nu se misca e clar ca iti va fi mai mult greu decat simplu...chiar daca simti si in perioada asta mangaierile Lui, de multe ori cerul pare mut si surd si singurul "raspuns" pe care il primesti e : Tacere.
(Sunt acum intr-o perioada in care as vrea de multe ori sa nu mai existe liberul arbitru asta, sa aleaga Dumnezeu in locul meu, pentru ca alegerile mele sunt adesea proaste si neinspirate si cand vreau "sa fac binele iaca nu-l fac, ci raul il fac"....da, stiu, STIU ca nu se poate, stiu ca eu si numai eu trebuie sa aleg zilnic daca vreau sa merg cu El sau nu, dar tare imi vine sa spun si eu la fel cum am citit ca a spus Sf.Antonie cel Mare: "Doamne, daca aceasta libertate pe care mi-ai dat-o ma va duce la pierzanie.....mai bine ia-o si fa-ma sa fac voia ta! " cam asa imi vine sa ma rog si eu :"ia-mi, Doamne, libertatea ! mai bine sa fiu o papusa in mina Ta, decat pe calea care duce la moartea sufletului!" )

Revenind la raportul usor/greu, eu imi inchipui/sper ca pe masura ce avansezi in credinta, simti din ce in ce mai putin greutatea si totul devine din ce in ce mai simplu, pana cand simti ca TOTUL e simplu si doar uneori/foarte rar, mai simti ca este greu. Asa o fi sau oare chiar ajuns pe o treapta inaintata de credinta raportul asta nu se schimba chiar prea mult ?

Multumesc pentru raspuns. Am inteles acum.

@ milimetru

Cam asa ma gandesc si eu, ca Domnul nu se referea la orice fel de plans, ci la acel plans cand omul isi constientizeaza pacatele si lupta sa le invinga. Cat despre starea permanenta de jelanie, zic si eu ca vio , "ce vom face noi ?" nu vom incerca sa luptam si sa ne curatim de acele pacate, astfel incat sa ajungem sa aflam si Fericirea de a fi eliberati de sub pacat/e ? pentru ca in mintea mea, un crestin nu e un om cu fatza vesnic posomorita si mereu plangacios, ci unul cu fatza senina si cu acea lumina in ochi pe care o au doar cei care cu adevarat traiesc in El !

Acest topic a fost editat de Cinderella: 12 Jun 2005, 02:18 PM

Veeezi...

...avea dreptate VIO 1:6 - vorbea despre mesaj şi noi meditam la forma fizica de carte a Evangheliei...
Răspuns corect - nota maximă !

E, tocma acia vrusei şi io s-ajung, la practică, că-ntrebăturile din Biblie tre să aibe răspunsuri aplicabile şi chiar aplicate. Cum se pune-n practică ce citirăm noi acoalea-n Biblie ?
Ia raspundea tu Vio taman la întrebarea care-ai pus-o ! Dă şi tu un exemplu ! ceva practic, de pilda ce faci tu cu cineva care în mod permanent şi constant "iţi mănâncă sufletul" în fel şi chip ?

Bag io de seama că-ntrebi tu numa de alea de le şti deja, ne verifici adică, da hai să-ţi fac pe plac:
În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli, la capitolul 3, în versetul 19 este îndemnul lui Petru către oamenii ce-l ascultau interesaţi după minunea ce tocmai se petrecuse cu vindecarea ologului de la Poarta Frumoasă a templului (adica iaca citii!), iar explicaţia sau înţelesul vorbei e îndemnul ca omul să-şi schimbe viaţa, să-şi schimbe din minte şi inimă şi fapte cele păcătoase pe celelalte vrednice înaintea LUI, astfel că abandonând cotloanele întunecoase şi îndreptându-se către lumină, face o întoarcere spre EL şi capătă-o scăpare de pedepse, cu un efect chiar de împrospătare a vieţii curente ( adica io zi-că-neţesei...daaa TU CE NOTA MI DAI ? ) !!!

Io după mine aşa, zic de la mine că "ap.Pavel cu cuvintele din efeseni 6cu 10 la 17 ne indeamna la" ( şi Efeseni 6 cu 18 trei sferturi măcar,ce zici??? !!! ) Efeseni 6 cu 8, adică "fa ghini măi ca să-ţ miargă-n plin"!

4. ş-un sfeeeert... După cunoştinţa mea proprie şi personală, aici sunt două componente:
- avansarea spirituală în credinţă, care e tot grea până ce viaţa de credinţă a duhului iese la liman, iar mai departe lucrurile se-ndreaptă, Slavă Domnului !
- avansarea pământească-n credinţă, adică viaţa noastră terestră care, prin avansarea în credinţă poate sa se uşureze, însă poate să rămână la fel de grea sau chiar şi mai grea decât înainte să se facă, conjuncturile şi toate influenţele exterioare contribuind necontrolat la nefericirea sau la confortul nostru !
+ Domnul să ne ajute să nu ne meargă din rău în mai rău ! DAR ORICUM AR FI, TOT SE MERITĂ A CREDE LUI DECÂT ALMINTERI !

Dragii mei nota pe care voi o asteptati sa o primiti oricit de excelenta ari fi din partea mea v-ar aduce satisfactia de moment ce o cititi Si pot sa va spun ca aveti nota de excelenta si maxima pe care pot sa vi o dau dar cea mai mare va fi cea din partea celuia care ne va scrie in sulurile cartii de aducere aminte!Si de acea este bine si de apreciat ca vorbirile noastre sa nu se termine fiinca Domnul ia aminte la lucrul acesta si asculta si el are o carte de aducere aminte scrisa inaintea lui pentru cei ce se tem de DOMNUL SI CINSTESC NUMELE LUI!(maleahi3cu16)Cit despre indemnul lui Pavel din efeseni 6 cu 10 la 17 este ;
<<INCOLO FRATILOR,INTARITI-VA IN DOMNUL si in puterea tariei lui!11-Imbracati-va cu toata armatura lui DUMNEZEU ,CA SA PUTETI TINEA PIEPT IMPOTRIVA UNELTIRILOR DIAVOLULUI!CACI NOI NU AVEM DE LUPTAT IMPOTRIVA CARNII,SI A SINGELUI,CI IMPOTRIVA CAPETENIILOR,IMPOTRIVA DOMNIILOR,IMPOTRIVA STAPINIRILOR INTUNERICULUI ACESTUI VEAC,IMPOTRIVA DUHURILOR RAUTATII CARE SINT IN LOCURILE CERESTI....>>SI CE SA FACEM ?SI CARE ESTE ACEASTA ARMATURA?IN CE CONSTA?
13-DE ACEEA LUATI TOATA ARMATURA LUI DUMNEZEU ,CA SA VA PUTETI IMPOTRIVI IN ZIUA CEA REA SI SA RAMINETI IN PICIOARE,DUPA CE VETI BIRUI TOTUL.STATI GATA DAR AVIND MIJLOCUL INCINS CU ADEVARUL,IMBRACATI CU PLATOSA NEPRIHANIRII(CE INSEAMNA ACEST LUCRU?),AVIND PICIOARELE INCALTATE CU RIVNA EVANGHELIEI PACII(in ce consta aceasta evanghelie?).Pedeasupra tuturora acestora luati scutul credintei cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau!Luati coiful mintuirii si sabia DUHULUI CARE ESTE CUVINTUL LUI DUMNEZEU!>>
Asadar primind acest mesaj si luind aceasta armatura de ce ne aparam si cum devenim in viatile noastre?Devenim buni slujitori ai lui Hristos si evlaviosi!Si evlavia este folositoare in ori ce privinta intrucit ea are fagaduinta vietii de acum si a celei viitoare!(1timotei 4cu 8)

Cinderella

Raportul se modifica, insa ar fi multe de spus. Sf. Parinti spun ca, pe masura ce avansam in drumul spiritual la care ne-am angajat, ispitele, incercarile de tot felul se amplifica si si isi schimba forma, pentru a cauta mereu punctul vulnerabil al celui credincios; asta e "jobul" lui Satan, sa impiedice desavarsirea celui credincios. Insa, ca o lege, pe masura ce inaintam pe acest drum (prin credinta manifesta, fapte bune si exersarea virtutiilor crestinesti) Dumnezeu ne daruieste si puterea necesara si mijloacele pentru a face fata greutatilor. Si totul devine mai usor si mai luminos.
Credinta este primordial necesara celui care doreste sa-L gaseasca si sa-L slujeasca pe Dumnezeu; pe masura ce staruim si avansam in credinta, va fi mai usor in sensul ca aceasta genereaza cel putin un fel de optimism (care implica speranta, incredere etc.) in adancul fiintei celui care crede.
As spune despre incredere ca aceasta este la fel de necesara. Credinta si increderea par a fi acelasi lucru, insa exista mici diferente subtile...increderea este cea care te determina sa lasi in mainile Domnului intreaga ta fiinta, intreaga ta viata, fiind pe deplin convinsi ca El va sti cum e mai bine pentru tine, chiar daca, de multe ori, tu nu esti de aceeasi parere.
Cat despre faptele bune, ele reprezinta dovada ca este vie credinta in fiinta ta, reprezinta manifestarea acestei credinte. Pentru cel care se socoteste credincios, credinta sa neinsotita de fapte bune nu este mare lucru.
Cand un om este suficient de intarit -duhovniceste vorbind- astfel incat bucuria slujirii lui Dumnezeu si a invingerii greutatilor vietii si a ispitelor intru credinta nu mai este o senzatie trecatoare, ci o certitudine, ei bine, cred ca se poate spune despre acel om ca este mult mai aproape de desavarsire decat altii.

Intr-adevar, de multe ori gresim. Dar poate nici nu ne-am fi nascut in aceasta "Vale a Plangerii" ci am fi stat alaturi de ierarhiile angelice daca nu era necesar sa invatam anumite lectii; si una din aceste lectii este exercitarea constienta a liberului arbitru. Din greseli se invata...daca nu suntem suficient de intelepti incat sa nu gresim o data, trebuie sa gasim intelepciunea sa evitam, pe viitor, repetarea acesteia. Fiecare poate fi o lectie invatata. Si toate, avand la baza comunicarea personala cu Dumnezeu. Timpul nu se poate da inapoi, insa exista iertarea, credinta si increderea care vor duce in viitor la o usurinta (bazata si pe experienta de viata) a luarii deciziilor si alegerilor optime. Intr-un fel sau altul, pe masura ce interesul personal este centrat pe cautarea si slujirea lui Dumnezeu, toate celelalte se vor adauga de la sine si se vor aranja pe parcurs.

@ geriA3e :

1. si zece (mi-i foame )
Cand te-am intrebat, nu am luat in consideratie distinctia dintre cele doua feluri de credinte si de fapt ma gandeam mai mult la avansarea spirituala si nu la cea paminteasca si la influentele exterioare care pot inclina balanta, asa cum zici, inspre nefericire si disconfort; totusi...eu zic ca, atita timp cat relatia omului cu Dumnezeu este una foarte buna, atita timp cat omul ajunge sa iL iubeasca pe Domnul "cu toata inima, cu tot cugetul, din tot sufletul si cu toata puterea" lui si cand ajunge sa poata spune " pot totul in Hristos care ma intareste", atunci eu imi inchipui ca per total, balanta va inclina spre mai usor, chiar si in conditii de greutati si necazuri pamantesti (dar cati pot spune in adevar aceste lucruri ???)

**********

vio, vio, ce ne faci tu noua aici ? vii cu o multime de intrebari si apoi ne laaasi, asaa, in ceatza...si atunci noi ce vom spune ? si ce vom face, cand tu nu raspunzi intrebarilor noastre ? vom astepta noi oare de la 1 la 6 raspunsurile ? ( )

******

@Thelma :

Multumesc mult, Thelma, pentru rasunsul tau !! sunt de acord, in principiu, cu tot ce ai spus !!
Ce ai scris tu in pasajul de mai sus si cu ce ne-a scris vio 1:6 aici:
11-Imbracati-va cu toata armatura lui DUMNEZEU ,CA SA PUTETI TINEA PIEPT IMPOTRIVA UNELTIRILOR DIAVOLULUI!CACI NOI NU AVEM DE LUPTAT IMPOTRIVA CARNII,SI A SINGELUI,CI IMPOTRIVA CAPETENIILOR,IMPOTRIVA DOMNIILOR,IMPOTRIVA STAPINIRILOR INTUNERICULUI ACESTUI VEAC,IMPOTRIVA DUHURILOR RAUTATII CARE SINT IN LOCURILE CERESTI...
se leaga destul de bine, numai ca eu, de pilda, am observat ca lupta cea mai mare pe care o am de dat este TOCMAI "lupta impotriva carnii si sangelui", adica lupta cu MINE !!! nu neg ca si isi baga coada uneori/de multe ori, insa, cum spuneam, din experienta mea, am vazut ca eu singura imi pun cele mai multe piedici si eu singura imi dau cu stangu-n dreptu´ , incat ajung, culmea, sa fac io mai bine "jobul" aluia uite, de exemplu, daca uneori in loc sa ma rog, fac cu totul altceva, nu se intampla pentru ca cel rau imi sopteste la ureche sa nu ma duc sa ma rog, ci este alegerea (si slabiciunea) mea si numai a mea....ce vreau eu sa spun este ca mi se pare ca uneori se pun prea multe lucruri pe seama "aluia cu coarne", cand de fapt mare parte din rau noi insine ni-l facem.
Si da, ai dreptate, ca ispitele isi schimba forma pe masura evolutiei in credinta, dar cu cat inaintezi in credinta cu atit ai si mai multa putere sa le tii piept ! eu am observat ca mai degraba atunci cand sunt "molesita" spiritual si fara putere se intetesc atacurile din exterior cu ganduri negre si deznedejde fara margini si tind sa ma afund tot mai mult in intuneric si in lancezeala, dar cand reusesc sa ma mai intaresc un pic, prin rugaciune si prin "credinta in lucrurile care nu se vad", atunci pot sa ushuiesc mai lesne gandurile astea negre....
(Si totusi, de ce zice Apostolul Pavel ca n-avem de luptat impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva duhurilor si stapinirilor intunericului ?)

Stiu, Thelma, tu ai mare dreptate in tot ce spui aici, dar iaca tot nu ma pot opri sa nu ma gandesc uneori ca ar fi fost mult mai simplu sa nu fi existat liberul arbitru ....poate pentru ca de felul meu nu sunt chiar o luptatoare.....

Cinderella, ştii ceva, ia nu mai gîndi mătăluţă cu voce tare şi în mod repetat chestia aia cu liberul arbitru! Că nu eşti 'mneata singura ne-luptătoare de prin bătătură şi, în plus, unii se mai şi molipsesc uşor, pe lîngă că sînt neluptători ei fiind şi prea-prea contaminabili de gînduri de alea...

Nici pe mine, care va să zică, nu mă prea "aranjează" să tooot duc luptă, ba cu mine, ba cu altu şi altu şi altu şi tot aşa... Dar se pare că nu prea am de ales iar porunca e să îndrăznim, că şi El a a făcut-o şi a biruit. Aşa că mai mereu mă tot adun de pe jos şi încerc să mai fac un pas înainte... Vrei să-ţi întind şi ţie o mînă?

Da este interesant caci viata de crestin nu este usoara fiinca cind incepi ca sa i slujesti lui Dumnezeu si Fiului Sau Isus Hristos incepi sa fii judecat chiar de cei din jurul tau si acuzatiile devenin tot mai mari cu cit incepi sa cugeti mai mult asupra legii divine si sa nu mai traiesti in viata din trecut si ap.Petru prin cuvintele din 1 petru 4 cu 1la 5 ce spune?
<<ASTFEL DAR FIINCA HRISTOS A PATIMIT IN TRUP,INARMATI-VA SI VOI CU ACELAS FEL DE GINDIRE.CACI CEL CE A PATIMIT IN TRUP,A SFIRSIT-O CU PACATUL;PENTRU CA VREMEA CARE-I RAMINE DE TRAIT IN TRUP SA NU MAI TRAIASCA DUPA POFTELE OAMENILOR,CI DUPA VOIA LUI DUMNEZEU.AJUNGE IN ADEVAR CA IN TRECUT ATI FACUT VOIA NEAMURILOR SI ATI TRAIT IN DESFRINARI,IN POFTE,IN BETII,IN OSPETE,IN CHEFURI SI IN SLUJIRI IDOLESTI NEINGADUITE.DE ACEEA SE MIRA EI CA NU ALERGATI IMPREUNA CU EI LA ACELAS POTOP DE DESFRIU SI VA BATJOCORESC>>
Concentrindune gindurile asupra acestor cuvinte o sa realizam de fapt ;ca sa putem sa rezistam tuturora obstacolelor ce ne apar in viata sa ne gindim la viata si comportamentul lui Isus si mai mult ca atit la indemnul ce il da!Pe urma sa ne intrebam ;CARE SINT LUCRURILE CELE MAI IMPORTANTE IN VIATA PENTRU NOI?Si ce satisfactii ne aduc?Iar <<DACA VORBESTE CINEVA ,SA VORBEASCA CUVINTELE LUI DUMNEZEU.DACA SLUJESTE CINEVA,SA SLUJEASCA DUPA PUTEREA,PE CARE IO DA DUMNEZEU PENTRU CA IN TOATE LUCRURILE SA FIE SLAVIT DUMNEZEU PRIN ISUS HRISTOS,A CAREIA ESTE SLAVA SI PUTEREA IN VECI VECILOR!AMIN.Si ca sa puteti face acest lucru nu uitati de sfatul ap.Pavel care prin cuvintele din filipeni 3 cu 13 la 16 ce spune?Citindule si meditindule poate va va face placerea sa le si explicati si sa realizati ce ginduri in viata sa ne insoteasca si spre ce trebuie sa alergam!

Cinderella

Pai da...in astfel de cazuri il scutim pe ala de efortul de a mai sopti la ureche...ca tot pe mana lui mergem

Omul prin natura lui este un luptator, chiar daca, de multe ori, nu constientizeaza acest lucru; buba'i ca pe panoplia calitatilor negative, omul aseaza - si inca la loc de cinste!- lenevia crasa. Si comoditatea. Si...

@ cel caa-re-a-fost-milimetru :

Scuze ! nu a fost deloc intentia mea sa molipsesc si pe altii cu gandurile mele si stiu prea bine cat de paguboasa e gandirea gen "ce bine ar fi fost daca....", pen´ca nu te ajuta cu nimic, ci numa´spre tulburare, regrete si tanjeala te duce....

"Asaa, caa-re va sa zica, astea-ti sunt neamurile, sica !"

Multumesc sincer pentru mina intinsa , dar in starea in care sunt mi-e teama ca in loc sa ma ridici tu pe mine, sa nu te trag eu in jos pe tine
Oricum, ai dreptate, asta-i "miscarea" care tre´s-o facem, sa incercam sa ne adunam de pe jos si sa mergem inainte (si in sus), chiar de-ar fi s-o facem tarandu-ne !!!

@ vio shaishpe :

Din coltzul meu nu se vede chiar prea interesant ca viatza de crestin nu e usoara, dar asta este adevarul !!
De mai multi ani m-a urmarit gandul si FRICA, de fapt, ca in momentul cand voi incepe o viatza serioasa si dedicata de credinta si nu una caldicica cum am avut-o mult timp, voi plati un pretz lumesc pentru asta si voi avea parte de suferinta, intr-un fel sau altul....asta ma speria cel mai rau pentru ca mi-era tare, tare FRICA de suferinta....si intr-adevar, asa a fost...si cine stie ce va mai veni de acum incolo....asa ca am ajuns si eu sa cred ca mantuirea numai prin suferinta se dobandeste....nu cred ca se poate altfel....dar nadejdea si speranta este ca SE MERITA si ca toate suferintele de aici nu sunt nimic fatza de bucuria de a fi in vesnicie cu El, cum zice si Apostolul Pavel in Romani 8:18 „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi." ([iar daca ma gandesc la suferintele mele fatza de cele ale lui Pavel si ale crestinilor de atunci.... )

@Thelma :

Dap, cam asa ceva....lui nu-i ramine decat sa zica: "job well done, duuuuude !"

Io n-as prea zice ca omul prin natura lui e un luptator.....adica n-as zice ca toti oamenii sunt luptatori...cat despre lenevie si comoditate, sunt perfect de acord cu tine !!

Biiine, biiine, si cu asta sunt de acord

Acest topic a fost editat de Cinderella: 14 Jun 2005, 02:55 PM

Cinderella

Elevarea spirituala, mantuirea, desavarsirea se pot atinge prin doua cai, de fapt: una este cea a suferintei (si cred ca este muult mai lenta), iar cealalta este cea a iubirii. Dar pe acest pamant si, mai ales, pentru unui credincios care inca nu s-a eliberat de anumite atasamente (materiale, intelectuale, sufletesti, chiar si spirituale- in cartile lui Lazarev, de pilda, le-am gasit foarte bine descrise) si deci, care inca este partizanul si practicantul unui sistem de valori care nu-l au pe Dumnezeu in centrul lor, ii este foarte greu sa faca trecerea de la calea suferintei, careia ii este tributar, la calea iubirii; dar trebuie sa o faca, mai devreme sau mai tarziu. Suferintele...ne sperie pe toti. Insa cred ca foarte mult (sau poate chiar totul) vine din felul in care gandim; in momentul in care axa interesului mental devine Dumnezeu si slujirea Sa, nu numai ca putem trece mult mai usor peste suferinte, dar e posibil sa nici nu le simtim la intreaga lor amplitudine. O sa dau aici un exemplu (extrem ce-i drept, insa e vorba de idee)- al mucenicilor din vechime care, indiferent cat de mult erau torturati si schingiuiti (erau biciuiti, li se smulgeau bucati din trup, erau arsi de vii) se aflau intr-o asemenea stare de gratie divina incat nu numai ca indurau, dar cred ca multi nici nu simteau durerea fizica. Nimeni nu spune ca vom ajunge in situatia lor; fiecare are apropria-i mucenicie si Dumnezeu nu-i da o cruce mai mare decat cea pe care o poate duce. Altfel spus, dupa limitele si potentialul fiecaruia.

yeah bro'....gimme fiiiive ( )

Cat despre partea cu lupta...vorba poetului: "o lupta-i viata, deci te lupta/Cu dragoste de ea, cu dor"

Acest topic a fost editat de Thelma: 14 Jun 2005, 05:01 PM

Draga Thelma,
Scuze ca intervin in discutia voastra...

Poate exista iubire fara suferinta? Nu cumva suferinta genereaza iubire si invers, si se cresc una pe alta?
Daca da, atunci cele doua cai ale tale, nu se pot reduce la una?

Ps. sa ne amintim ca Mantuitorul ne-a invatat ca iubirea inalta sufletul iar suferintele il curatesc de pacate...

Draga Clopotel,
Nu ai de ce sa-ti ceri scuze...oricum, desi sunt oarecum noua pe acest forum, am observat ca interventiile tale sunt dintre cele mai pacifiste, asa ca...la cat mai multe interventii pacifiste!

Ba da, atunci cand lectiile sunt insusite; altfel, suferinta genereaza tot suferinta si se creeaza un cerc vicios.

Da, caci daca desi acolo unde este iubire se ajunge la suferinta, inseamna ca s-a gresit. Mantuitorul Iisus, chiar daca a fost lipsit de pacate, a suferit- din cauza greselilor altora. Noi suferim, in primul rand, datorita greselilor noastre.

Daaaa...e de dorit! E de dorit sa-ti insusesti o lectie de viata invatand din greselile altora, care au suferit dupa aceea, nu sa te lovesti tu insuti cu capul de prag! Ajungi sa-ti insusesti o lectie prin cunoastere sau prin suferinta. Ajungi sa te desavarsesti prin iubire sau prin suferinta. Dar tot te desavarsesti cumva.

E una din modalitati, caci exista si iertarea; si de unde izvoraste iertarea, daca nu din iubire?

p.s. Ia uite, ti-am dat quote la apropape toata interventia